Tag: ucidere

  • Raport ONU: Aproape 260.000 de somalezi, jumătate copii, morţi în urma unei crize alimentare

     “Foametea şi grava insecuritate alimentară din Somalia au ucis 258.000 de persoane în perioada octombrie 2010-aprilie 2012, dintre care 133.000 de copii cu vârsta sub cinci ani”, se arată într-un raport realizat de FAO, Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură, şi Reţeaua de Alertă pentru Foamete (Fews-Net), finanţată de Statele Unite.

    Potrivit acestei “prime estimări ştiinţifice” cu privire la bilanţul crizei alimentare, “4,6% din populaţia totală şi 10% dintre copiii cu vârsta de până în cinci ani au murit în sudul şi centrul Somaliei”.

    În regiunile Shebelle Inferior, Mogasdiscio şi Bay, cele mai grav afectate, criza alimentară a ucis, respectiv, 18,17 şi 13% dintre copiii cu vârste de până în cinci ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATAC ARMAT într-o clădire administrativă din nord-vestul Germaniei: Un oficial a fost ucis

    Bărbatul ucis este un ales local din regiunea Hameln-Pyrmont. “Ulterior, atacatorul s-a sinucis”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAZUL JAPONEZEI UCISE: Adjunctul IPJ Ilfov Nicolae Baicu a fost repus în funcţie

     Controlul la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov a fost făcut în perioada 3-27 septembrie 2012, la dispoziţia ministrului de atunci al Internelor, Mircea Duşă, după ce, la 15 august, studenta japoneză Yurika Masuno a fost acostată pe Aeroportul “Henri Coandă” şi ulterior ucisă lângă o pădure din Corbeanca, de un bărbat care, până atunci, mai omorâse două femei şi violase alte şapte, cazuri care figurau cu autor necunoscut, deşi făptaşul, Nicolae Vlad, fusese recunoscut de una dintre femeile violate.

    La finalul verificărilor, Corpul de Control al ministrului a întocmit un raport care indica deficienţe manageriale ale şefului IPJ Ilfov, comisarul şef Emanuel Nica, şi adjuncţilor săi, Ionel Lefter, pe linie de poliţie judiciară şi Nicolae Baicu, pe linie de siguramţă publică.

    Ca urmare, comisarul şef Emanuel Nica a fost demis de la conducera IPJ Ilfov şi pus şef la Poliţia Metrou, iar Ionel Lefter a ajuns adjunct la Poliţia Otopeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi incidente la BOSTON: Un poliţist a fost ucis la universitatea MIT. Posibilă legătură între incident şi atentatul de la maraton

     Focuri de armă şi explozii au fost auzite în districtul Watertown situat la nord de universitate. “Au fost auzite explozii şi ar putea fi grenade”, a declarat pentru AFP un locuitor, Adam Brown.

    Potrivit procurorului districtului Middlesex, Michael Pelgro, poliţistul grav rănit a fost transportat la spital, unde a fost constatat decesul. Nu există nicio altă victimă, a precizat Pelgro într-un comunicat.

    Televiziunea NBC-WJAR a difuzat imagini cu un bărbat culcat la pământ pe stradă, înconjurat de poliţişti.

    Cu două ore înainte, un bărbat înarmat a ucis un poliţist în campusul prestigiosului Massachusetts Institute of Technology, potrivit autorităţilor locale. O urmărire a fost lansată ulterior pentru găsirea suspectului. Numeroşi poliţişti se află la faţa locului, iar elicopterele survolează MIT.

    MIT este situat în Boston, unde un dublu atentat a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor aproximativ 180, luni, la linia de sosire a maratonului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul care a comandat asasinarea soţiei sale, CONDAMNAT DEFINITIV la 25 de ani de închisoare

     Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Victor Teodorescu şi au menţinut decizia din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov prin care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

    Instanţa supremă a dedus din pedeapsa aplicată lui Teodorescu durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 15 iunie 2011 la 18 martie 2013.

    În 27 februarie 2012, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe avocatul braşovean Victor Teodorescu la 25 de ani de închisoare.

    De asemenea, Curtea de Apel Braşov a decis atunci ca Erwin Victor Preşmereanu, asasinul plătit de avocatul braşovean, să plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro fiicei lui Victor Teodorescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul găsit nevinovat de uciderea a două farmaciste din Braşov, despăgubit cu aproape 220.000 lei

    Alexandru Emil Diaconescu a cerut Tribunalului Bucureşti, în mai 2009, acordarea de prejudicii materiale, ocazionate de procesul în care a fost achitat, în valoare de 150.000 de lei, precum şi daune morale, suferite ca urmare a acuzaţiilor grave aduse de anchetatori şi de regimul de detenţie, în valoare de 12.600.000 de lei.

    Tribunalul Bucureşti a admis în 25 mai 2010 solicitarea lui Diaconescu şi a dispus ca acesta să primească de la statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, despăgubiri de 150.000 de lei pe latură materială şi două milioane de lei daune morale.

    Decizia a fost contestată de Ministerul Finanţelor la Curtea de Apel Bucureşti, care în 10 mai 2011 a redus despăgubirile acordate de la 150.000 de lei la 51.998 de lei daune materiale şi de la două milioane de lei la 150.000 de lei daune morale. Instanţa a respins apelul lui Alexandru Diaconescu şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei Tribunalului Bucureşti din mai 2010.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul film despre uciderea lui Osama ben Laden, urmărit de peste 2,7 milioane de persoane

    Într-un comunicat, National Geographic a precizat că filmul a fost cel mai urmărit program în acest an la acest post şi că s-a plasat pe poziţia a şasea pe lista celor mai bune audienţe din istoria sa. Anunţul, făcut luna trecută, că filmul “SEAL Team Six: The Raid on Osama bin Laden” va fi difuzat pentru prima dată de postul de televiziune National Geographic cu două zile înaintea scrutinului prezidenţial din 6 noiembrie a ridicat semne de întrebare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cine este omul are a muşcat un şarpe cobra până l-a ucis

    După ce a fost muşcat de cobra în timp ce lucra pe culturile de orez, Mohamed Salmo Miya, în vârstă de 55 de ani, a urmărit şarpele, l-a prins şi l-a muşcat până l-a ucis, relatează Annapurna Post, preluat de Reuters. “Puteam să-l omor cu un băţ, dar am ales să îl muşc pentru că eram furios”, susţine Miya. Omul locuieşte într-un sat situat la 200 de kilometri sud-est de capitala Nepalului, Kathmandu, şi a fost tratat la un dispensar din localitate. El nu va fi cercetat pentru fapta sa, dat fiind că şarpele cobra nu este o specie ocrotită de lege în Nepal.

  • Ce făcea Barack Obama cu doar 20 de minute înainte de uciderea lui Osama ben Laden

    Pfarrer descrie o imagine foarte diferită de fotografia oficială publicată la momentul respectiv şi care îi prezintă pe Obama şi pe consilierii săi în jurul unei mese la Casa Albă, în timp ce urmăresc operaţiunea împotriva lui Osama ben Laden. Pfarrer, citat de Daily Mail, susţine că rolul preşedintelui a fost exagerat şi sugerează că acesta şi-a prelungit suficient de mult partida de golf pentru a se putea distanţa de operaţiune în cazul în care aceasta ar fi mers prost. El susţine, de asemenea, că fotografiile difuzate de Casa Albă nu prezintă momentul în care a fost ucis ben Laden, ci cel în care s-a prăbuşit elicopterul. Cartea afirmă că ben Laden ar fi fost capturat dacă s-ar fi predat şi că echipa SEAL nu a fost trimisă într-o misiune de asasinare. Aceasta oferă, de asemenea, o imagine nouă asupra a ceea ce s-a întâmplat în timpul raidului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost ucis fiul cel mic al lui Gaddafi in bombardamentele NATO? (VIDEO)

    Oficialii libieni i-au dus pe jurnalistii Reuters la casa lovita
    de bombe a fiului lui Gaddafi, Saif Al-Arab (a nu se confunda cu
    Saif Al-Islam, al doilea fiu din cei sase ai presedintelui libian).
    Acoperisul casei a fost distrus, peretii partial distrusi, iar
    cladirea pare lovita de cel putin trei rachete.

    Dupa relatarile oficiale, Muammar Gaddafi si sotia sa s-ar fi
    aflat sambata in casa lui Saif cand aceasta a fost lovita de o
    racheta lansata de un avion NATO. Spre deosebire de tanarul Gaddafi
    si de cei trei copii ai sai, Muammar Gaddafi si sotia lui ar fi
    scapat insa teferi. “A fost o operatiune directa de asasinare a
    presedintelui tarii. Asta e legea junglei”, a declarat Mussa
    Ibrahim, un purtator de cuvant al guvernului.

    Stirea este de natura sa alimenteze criticile tot mai raspandite la
    adresa NATO, acuzat ca depaseste limitele de actiune fixate de
    rezolutia Consiliului de Securitate al ONU, care autoriza Alianta
    Nord-Atlantica sa-i protejeze pe civili, nu sa-i ucida.

    Postul TV Al-Jazeera a transmis insa ca exista dubii asupra
    veridicitatii stirii, care ar putea fi foar un zvon menit sa
    contribuie la razboiul psihologic din jurul lui Gaddafi, mai ales
    ca nu a aparut confirmarea oficiala de la NATO ca Saif Al-Arab
    Gaddafi ar fi fost ucis.

    Charles Bouchard, comandantul misiunii NATO, a declarat ca
    rachetele aliate nu l-au vizat pe liderul libian si a declarat cele
    patru decese drept “neconfirmate”. O sursa a Aliantei a declarat
    pentru New York Times ca oficialii NATO nu stiau ca Gaddafi sau
    membrii familiei lui se aflau in casa atunci cand au ordonat
    lansarea bombardamentului.