Tag: TV

  • “Slow TV”, conceptul de televiziune pentru care timpul nu contează. Ce spuneţi de “o zi din viaţa unui melc”?

    Dar televiziunea publică norvegiană a preluat ideea şi a dezvoltat-o, în ultima perioadă, cu succes. Una din primele emisiuni a fost o călătorie cu trenul de 7 ore de la Bergen la Oslo, care a fost urmărită de 20% din populaţia Norvegiei.

     

    În 2011 călătoria unui vapor din Bergen către Kirkenes, de 134 de ore, a fost integral transmisă şi este în prezent disponibilă la adresa http://nrk.no/hurtigruten/; Youtube găzduieşte o variantă de numai 37 de minute:

     

    Spectacolul navei a fost urmărit de jumătate din populaţie, într-un moment sau altul, şi a devenit un fenomen social, cu oameni care pândeau nava, pentru a apărea pe film.

    Alte emisiuni au inclus 12 ore de tăiat lemne de foc (cu 8 ore de şemineu), 18 ore despre migraţia somonului (unii au spus că e prea puţin), 100 de ore cu şahistul Magnus Carlsen jucând, precum şi căteva ore bune despre împletitul puloverelor.

    Următoarele proiecte privesc o zi din viaţa unui melc, dar şi construcţia, timp de 24 de ore, a unui ceas uriaş din lemn.

    Conceptul pare a fi gata să traverseze oceanul: o companie de producţie TV din Los Angeles a cumpărat drepturile emisiunilor Slow TV.

  • Rovana Plumb, la emisiunea “După 20 de ani”: Până în 2016, vrem o creştere reală de cel puţin 400.000 a numărului de salariaţi

    “Aşa ne-am angajat”, a adăugat demnitarul, cu referire la faptul că atingerea acestor obiective este parte a programului de guvernare.

    Rovana Plumb a precizat, pe de altă parte, că în 2013 au fost “consolidate” 78.000 de locuri de muncă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Twitter a achiziţionat două companii din zona de “social TV”

    Twitter încearcă să se apropie de zona de vizionare TV în timp real prin achiziţionarea a două firme din Europa, Mesagraph şi SecondSync, relatează theguardian.co.uk.

    Mesagraph, companie cu sediul la Paris şi SecondSync, cu sediul la Londra, sunt specializate în studii despre modul în care oamenii relaţionează cu televiziunea. Companiile sunt considerate a fi printre cele mai importante din zona “social TV”, unde oamenii urmăresc programele televiziunilor şi apoi comentează despre acestea pe reţelele sociale.

    “Twitter este singurul loc care oferă o conversaţie publică, în timp real, despre televiziune”, au declarat reprezentanţii SeconSync după anunţarea achiziţiei. “Alăturându-ne Twitter, vom putea duce această experienţă, împreună cu restul ecosistemului numit televiziune, la următorul nivel.”

    Simultan cu această tranzacţie, cei de la Twitter au semnat un parteneriat şi cu firma de cercetare de piaţă Kantar. Scopul este de a crea o serie de unelte de analiză pentru industria televiziunii din mai multe ţări din Europa.
     

  • Cum poţi să ai succes în orice folosind strategia lui Jerry Seinfeld

    Cel mai impresionant aspect legat de cariera lui Seinfeld este consecvenţa: în fiecare an, face spectacole şi asigură distracţia publicului la un nivel înalt. Rezultatele lui pot fi comparate cu munca oricăruia dintre noi. Vrem să facem ceva, dar ne luptăm pentru a ne duce la capăt intenţiile. Vrem să facem sport, dar nu găsim motivaţie. Vrem să ne atingem scopurile, dar, dintr-un motiv sau altul, tindem să amânăm mereu a face ceva în direcţia lor.

    Care este diferenţa? Ce face Jerry Seinfeld pentru a evita procrastinarea şi de a produce în mod constant lucruri de calitate? Ce face Seinfeld în fiecare zi şi majoritatea lumii nu ?

    “Strategia Seinfeld”

    Brad Isaac era un tânăr comediant care intra în circuitul comedianţilor. Într-o seară se afla într-un club în care avea un spectacol şi Jerry Seinfeld. Isaac a împărtăşit într-un interviu acordat revistei Lifehacker modul în care a descurs întâlnirea din culise cu Seinfeld şi sfatul pe care i l-a dat acesta.

    “Pentru a fi un comedian mai bun, trebuie să faci glume mai bune, iar pentru a face glume mai bune, trebuie să scrii în fiecare zi”, i-a spus actorul.

    Seinfeld l-a sfătuit să cumpere un calendar mare de perete în care să bifeze cu un X fiecare zi în care îşi scria glumele. “După câteva zile, vei avea un lanţ. Dacă reuşeşti să faci acest lucru zilnic, lanţul va creşte din ce în ce mai mult. Îţi va plăcea să vezi lanţul, iar singura ta misiunea este să nu îl întrerupi”.

    Seinfeld nu a menţionat nimic despre rezultate. Nu conta dacă era motivat sau nu, dacă scria glume bune sau proaste, dacă le transforma în spectacole – tot ceea ce conta pentru Seinfeld era menţinerea lanţului neîntrerupt.

    Acesta este unul dintre secretele simple ale productivităţii şi consecvenţei remarcabile ale lui Seinfeld. Ani întregi, comediantul s-a concentrat să nu rupă lanţul.

    Cum poţi să foloseşti strategia Seinfeld în propria viaţă

    Performerii de top din orice domeniu – atleţi, muzicieni, CEO, artişti – sunt cu toţii mai consecvenţi decât colegii lor. Livrează zilnic produse de calitate în timp ce toţi ceilalţi sunt doborâţi de urgenţele vieţii cotidiene şi duc o luptă constantă între procrastinare şi motivaţie. Majoritatea oamenilor sunt demotivaţi şi se îndepărtează de la traiectoria spre o poziţie superioară după ce au o zi proastă la birou sau un antrenament slab în timp ce performerii de top revin pe traseul corect în următoarea zi.

    Strategia Seinfeld funcţionează pentru că ajută la abaterea concentrării asupra performanţei individuale şi axarea acesteia înspre procesul propriu-zis. Nu contează cum te simţi, cât de inspirat sau cât de genială a fost munca ta în ziua respectiva, ceea ce contează este “să nu rupi lanţul”. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă luaţi un calendar şi să vă începeţi lanţul.

    Există totuşi un lucru de care ar trebui să ţineţi cont în Strategia Seinfeld. Trebuie să alegeţi o misiune care este suficient de importantă pentru a face diferenţă, dar destul de simplă pentru a putea fi realizată.

    Ar fi minunat dacă aţi putea să scrieţi zece pagini pe zi pentru cartea voastră, dar acesta nu este un lanţ sustenabil. Sună foarte bine în teorie, dar această misiune v-ar epuiza în scurt timp.

    Primul pas este alegerea unei sarcini care să fie suficient de simplă pentru a fi sustenabilă, dar în acelaşi timp trebuie să vă asiguraţi că acţiunile voastre sunt suficient de importante încât să conteze.

     

     

  • Emisiunea “Românii au talent” a stabilit un triplu record de audienţă, vineri, la Pro TV

     Astfel, în intervalul orar în care a fost difuzat programul, 20.30 – 23.10, pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro TV a stabilit un nou record absolut – 59,1% cota de piaţă.

    Cu un rating de 29,7 puncte, Pro TV a depăşit de aproape zece ori Antena 1, următoarea clasată, cu 3,3 puncte de rating şi 6,5% share.

    În ceea ce priveşte publicul din mediul urban, “Românii au talent” a stabilit, vineri seară, un dublu record de audienţă de când a fost lansat show-ul: 28,9 puncte de rating şi 49,6% cota de piaţă, de aproape zece ori mai mult decât Antena 1, ocupanta celui de-al doilea loc în topul audienţelor, cu 2,9 puncte de rating şi 5% share.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiul lui Sorin Ovidiu Bălan, judecat pentru evaziune fiscală de un milion de euro

     Alături de Alexandru Ion Bălan, în acelaşi dosar au fost trimise în judecată mama acestuia, Eufrosina Bălan, şi Madălina Gabriela Bălan.

    Potrivit procurorilor, între 2009 şi 2012, Alexandru Bălan, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale care presta servicii de pază, s-a folosit de 1.105 persoane, care au muncit la negru şi au fost plătiţi prin mai multe metode. Astfel, în cazul a 588 de persoane, nu au fost încheiate contracte individuale de muncă şi, în consecinţă, fiul fostului realizator TV nu a înregistrat în evidenţa contabilă aceste contracte şi nu a întocmit şi depus declaraţiile fiscale privind impozitele şi contribuţiile la CAS, CASS sau şomaj.

    De asemenea, pentru 305 persoane, au fost încheiate formal contracte de muncă, care însă nu au fost raportate sau declarate Inspectoratului Teritorial de Muncă, astfel încât nu au fost plătite impozitele şi contribuţiile la stat pentru acestea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât costă licenţele de televiziune digitală scoase la vânzare de ANCOM

    Conform Strategiei elaborate de Ministerul Societăţii Informaţionale, ANCOM va scoate la licitaţie cinci licenţe (multiplexuri) de televiziune digitală terestră, patru în UHF şi unu în VHF, în standard DVB-T2. Câştigătorul primei licenţe în UHF va avea obligaţia de a transmite “free to air”, în condiţii transparente, concurenţiale şi nediscriminatorii, posturile publice şi private de televiziune care se transmit în prezent în sistem analogic terestru, în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului.

    De asemenea, această licenţă va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu până la 31 decembrie 2016, fiind singura licenţă din cele 5 disponibile care are astfel de obligaţii de acoperire.

    Pentru celelalte patru licenţe, operatorii vor avea obligaţia ca până la 1 mai 2017 să aibă în funcţiune cel puţin 36 de emităţoare pentru fiecare dintre reţelele corespunzătoare acestor licenţe, instalate câte unul în fiecare zonă de alocare. Toate licenţele vor fi acordate pentru o perioadă de 10 ani.

  • Primii doi furnizori de cablu TV din SUA vor să fuzioneze, într-o tranzacţie de 44 miliarde de dolari

     Fuziunea va fi cu siguranţă contestată de guvern, având în vedere că cele două companii au o cotă combinată de aproape o treime din piaţa de cablu TV din SUA.

    Comcast va plăti, în acţiuni, echivalentul a 159 de dolari pentru fiecare titlu Time Warner Cable, au afirmat sursele citate.

    La acest preţ, acţionarii Time Warner ar obţine un câştig de 18% peste cotaţia bursieră de la finele şedinţei de miercuri. Totodată, preţul oferit de Comcast este cu 70% peste cotaţia bursieră a Time Warner din luna mai a anului trecut, înaintea apariţiei primelor discuţii privind o posibilă preluare a companiei de către un rival.

    Comcast concurează pentru preluarea Time Warner Cable cu Charter Communications, companie sprijinită de miliardarul John Malone, care controlează grupul Liberty Global, prezent în Europa prin UPC.

    Charter Communications a oferit 132,5 dolari pe acţiune pentru Time Warner Cable.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jay Leno şi-a luat la revedere, prezentând pentru ultima dată “The Tonight Show”: Au fost cei mai minunaţi 22 ani din viaţa mea – VIDEO

     După ce a prezentat vreme de 22 de ani acest popular talk-show de televiziune, Jay Leno va fi înlocuit de actorul de comedie Jimmy Fallon.

    Cântăreţul country Garth Brooks şi actorul Billy Crystal, invitaţii lui Jay Leno în prima lui emisiune, difuzată în mai 1992, au fost în platou şi la emisiunea de joi seară.

    Potrivit Reuters, Jay Leno, în vârstă de 63 de ani, care a preluat rolul de prezentator al acestei emisiuni în 1992, de la Johnny Carson, a fost întâmpinat cu ovaţii de spectatorii prezenţi în platou, care s-au ridicat în picioare pentru a-l saluta pe celebrul prezentator TV.

    “Nu-mi plac despărţirile. Postului NBC îi plac”, a spus Jay Leno în monologul său introductiv, glumind pe seama postului TV care a orchestrat plecarea lui din acest talk-show în 2009, pentru a-l readuce însă în calitate de prezentator al emisiunii după câteva luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Televiziunile Antena Group, SCOASE din grila Focus Sat

     Decizia Focus Sat de a scoate temporar din grilă televiziunile Antena 1, Antena Stars, Euforia Lifestyle, Gsp TV şi Antena 3 “vine ca urmare a impunerii, de către Antena Group, a unor condiţii şi costuri inacceptabile, care ar avea repercusiuni directe asupra clienţilor Focus Sat şi pe care compania continuă să le negocieze, în interesul acestora”, spune UPC România într-un comunicat, remis joi dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX.

    Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii UPC România au spus că cele cinci televiziuni ale Antena Group au fost scoase de pe platforma Focus Sat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.00. Aceştia au precizat că de această decizie nu vor fi afectaţi şi abonaţii pachetelor de cablu ai UPC România.

    Pe de altă parte, potrivit comunicatului UPC, “Focus Sat îşi exprimă regretul că această situaţie poate produce inconvenienţe clienţilor săi”. “(…) compania le va oferi acestora 5 canale, fără costuri suplimentare, pentru a compensa absenţa temporară a canalelor Antena Group din grilă. Astfel, începând cu 6 februarie 2014, toţi clienţii Focus Sat se vor putea bucura de posturile Discovery Science, Discovery World, History Channel, National Geographic Wild şi Bollywood TV în pachetul de bază, Familia”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro