Tag: trimitere

  • Muzeele ies în stradă

    Pornind de la ideea că importanţa unui eveniment actual se poate cel mai bine surprinde obţinând elemente legate de acesta chiar în timpul desfăşurării sale, diverse muzee din Statele Unite ale Americii au început să-şi trimită muzeografii pe teren să le adune, scrie New York Times.

    Nu se mai aşteaptă, ca altădată, să treacă o vreme pentru obţinerea obiectelor considerate importante, deoarece publicul nu mai percepe istoria ca fiind ceva care s-a petrecut cu cincizeci de ani în urmă, ci ca pe ceva petrecut foarte recent, după cum afirmă oficiali ai Alianţei Americane a Muzeelor.

    Aşa a ajuns un muzeograf de la National Museum of African American History and Culture, Aaron Bryant, la protestele pricinuite de moartea tânărului afro-american Freddie Gray în 2015 la Baltimore, la câteva zile după ce fusese reţinut de poliţie, unde a căutat să convingă lumea să-i doneze articole de îmbrăcăminte, pancarte, afişe, fluturaşi sau insigne, obţinând chiar şi un tricou cu mesaj antiviolenţă de la o politiciană.

    Instituţia nu a ratat nici momentul câştigării alegerilor prezidenţiale de către Barack Obama în 2008, datorită vitezei de reacţie a unei muzeografe, Michele Gates Moresi, care, aflând că sediul de campanie al acestuia se închide, s-a dus împreună cu soţul său să salveze piese de mobilier, fotografii şi tot ce a mai considerat necesar pentru a reconstitui atmosfera unei campanii electorale care a culminat cu alegerea primului preşedinte afro-american.

    La rândul său, New York Historical Society şi-a trimis oameni pe teren la evenimente ca Occupy Wall Street sau la marşul femeilor împotriva lui Trump. De atenţia muzeografilor nu scapă nici atentatele, fiind adunate obiecte de la locul faptei, cât şi desene, scrisori de condoleanţe şi diverse alte lucruri de la memorialele improvizate, unde sunt lăsate pancarte pe care se explică faptul că au fost luate de un muzeu.
     
  • FORFOTĂ în Marea Chinei de Est. Cel mai mare SUBMARIN nuclear a fost trimis de această ţară într-o misiune aparent de rutină

    Submarinul USS Michigan (SSGN-727) a ajuns în portul Busan, aflat în sudul ţării, ca parte a unei acţiuni programate în mod regulat în Pacificul de Vest, potrivit autorităţilor americane. Totuşi, este primul submarin nuclear care ajunge în Coreea de Sud în ultimele şase luni.

    Echipat cu peste 150 de rachete tactice Tomahawk care au o rază de aproximativ 2.000 de kilometri, USS Michigan cântăreşte 18.000 de tone şi este unul dintre cele mai mari submarine din lume. Este capabil să ţintească ţinte esenţiale din Coreea de Nord şi să susţină misiunile Forţelor Operationale Speciale (SOF).

    Marina SUA a precizat că submarinele sale cu rachete ghidate oferă o capacitate de luptă fără precedent, în special în operaţiuni speciale desfăşurate de pe o platformă secretă din regiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lanţul de magazine Gerovital a generat o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro în prima jumătate a anului

    „Ne propunem să ducem acest concept în toate marile oraşe din ţară. Astfel, pentru 2018 am planificat inaugurarea altor 8 magazine de brand Gerovital”, a declarat Mircea Turdean, director general al Farmec. Expansiunea masivă a magazinelor în primul an face parte din strategia de extindere naţională a companiei clujene. În 2017, pentru deschiderea noilor puncte de vânzare Gerovital, care însumează o suprafaţă totală de aproape 400 de metri pătraţi, a fost investită suma de jumătate de milion de euro, iar principalele zone de investiţii au fost: amenajarea spaţiilor, trainingul consultanţilor, achiziţionarea aparatelor de dermoanaliză şi promovare.

    Cu un număr de vizitatori în continuă creştere, de la sfarşitul anului 2016, până în cea de-a doua jumătate a anului 2017, valoarea medie a coşului de cumpărături în magazine a înregistrat o creştere cu 25%.
    Toate magazinele Gerovital sunt amplasate în marile centre comerciale din ţară. Dintre acestea, cele mai mari vânzări sunt înregistrate de spaţiul comercial din Veranda Mall din Bucureşti, inaugurat în noiembrie 2016, în cadrul unui eveniment desfăşurat sub titlul “Lecţia de frumuseţe”.

    În cadrul tuturor spaţiilor Gerovital, vizitatorii au la dispoziţie o paletă vastă de produse din gamele Gerovital şi Aslavital. În topul celor mai vândute game se află Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 Derma+ Premium Care, prima linie premium din portofoliul companiei, clasamentul preferinţelor românilor fiind completat de gama Gerovital Equilibrium.
    Lanţul de spaţii comerciale cuprinde cele mai importante centre urbane din ţară: Bucureşti (3 magazine), Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Suceava, Piatra-Neamţ, Craiova şi Ploieşti.

  • eMAG deschide cel mai mare showroom din provincie, de aproape 900 de metri pătraţi

    Timişoara devine, astfel, al doilea oraş, după Bucureşti, în care sunt deschise câte două showroom-uri eMAG. Noul magazin offline este al treilea inaugurat de eMAG, în 2017. De la începutul anului, eMAG a mai deschis câte un showroom în Bucureşti şi în Sibiu.

    „Pe fondul unei cereri tot mai crescute pe piaţa bunurilor de larg consum, ne dorim să venim şi mai aproape de clienţii noştri din vestul ţării, într-una din cele mai populate zone ale Timişoarei. Noul showroom va acoperi zona de sud a oraşului, vom avea expuse peste 1.000 de produse, în aproape 900 de metri pătraţi. Estimăm că noul showroom va permite livrarea a peste 120.000 de comenzi anual”, declară Sorin Dinu, Retail Director eMAG.

    Clienţii eMAG vor putea testa aici, înainte de a plasa o comandă, peste 1.000 de produse şi accesorii expuse din categorii precum electrocasnice, electronice, produse şi soluţii IT, gaming, aparate de îngrijire personală şi smart tech.

    În perioada 12-15 octombrie, eMAG oferă, în noul showroom din Timişoara, reduceri exclusive, de până la 45%, pentru diferite categorii de produse, de la electrocasnice şi electronice, până la produse de îngrijire personală. Clienţii care vor plasa comenzi direct în showroom vor putea achiziţiona produsele în 12 rate fără dobândă, prin intermediul cardurilor de cumpărături partenere.

    eMAG a deschis primul showroom în 2008, în Bucureşti, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are câte două showroom-uri proprii în Capitală şi în Timişoara şi câte un showroom în oraşele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Sibiu. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa şi Piteşti.

    Companie românească a fost fondată în 200 şi a devenit un lider cu prezenţă în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

  • Ion Ţiriac: Dau de mâncare la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina, cu atât vând mai puţine maşini şi trebuie să îi trimit acasă

    ”Dumneata aşa greşeşti, cum greşeşte toată lumea. Dumneata poţi să crezi că pe mine mă afectează cel mai mult? Ştii că eu dau de mâncare încă la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina mai mult, cu atât vând eu maşini mai puţine şi cu atât trimit oamenii ăia acasă (…) Mă afectează foarte mult scumpirea, dar scumpirea e făcută cu o raţiune”, a spus Ion Ţiriac, la remarca unui jurnalist că nu este aşa de afectat de creşterile preţurilor din ultimele zile.

    Anterior, el spusese că trebuie analizat dacă aceste creşteri de preţuri au cauze interne sau internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Fotografia care a declanşat cea mai mare criză nucleară din istorie

    Pilotul a trimis fotografia celor de la Pentagon pentru a fi analizată. La prima vedere, imaginea părea să arate o recoltă cu o formă bizară. Analiştii armatei americane şi-au dat însă repede seama că forma era caracteristică unui sistem sovietic anti-rachetă, denumit S-75.

    Acest sistem este cel care a doborât, ani mai târziu, avionul pilotat de Gary Powers – întâmplare relatată pe larg în filmul Podul Spionilor, regizat de Steven Spielberg.

    Sistemul S-75 folosea şase lansatoare de rachete, plasate la distanţă egală în forma unui cerc, creând astfel o formă uşor de recunoscut de către specialişti. Americanii au înţeles în acel moment că ruşii trimiteau arme în Cuba; mai mult, aceste arme erau suficient de importante încât să merite protecţia unui sistem S-75.

    Cei de la Casa Albă au cerut sovieticilor să retragă focoasele din Cuba, dar aceştia au refuzat; a urmat celebra blocadă a americanilor, culminând cu ceea ce a rămas cunoscut în istorie drept “criza rachetelor din Cuba”, din 1962.

    Spre norocul tuturor, liderul sovietic Hruşcev a reuşit să ajungă la o înţelegere cu preşedintele american John F. Kennedy, astfel încât un potenţial conflict nuclear global s-a transformat în Războiul Rece.

  • Ion Ţiriac: Dau de mâncare la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina, cu atât vând mai puţine maşini şi trebuie să îi trimit acasă

    ”Dumneata aşa greşeşti, cum greşeşte toată lumea. Dumneata poţi să crezi că pe mine mă afectează cel mai mult? Ştii că eu dau de mâncare încă la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina mai mult, cu atât vând eu maşini mai puţine şi cu atât trimit oamenii ăia acasă (…) Mă afectează foarte mult scumpirea, dar scumpirea e făcută cu o raţiune”, a spus Ion Ţiriac, la remarca unui jurnalist că nu este aşa de afectat de creşterile preţurilor din ultimele zile.

    Anterior, el spusese că trebuie analizat dacă aceste creşteri de preţuri au cauze interne sau internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Ion Ţiriac: Dau de mâncare la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina, cu atât vând mai puţine maşini şi trebuie să îi trimit acasă

    ”Dumneata aşa greşeşti, cum greşeşte toată lumea. Dumneata poţi să crezi că pe mine mă afectează cel mai mult? Ştii că eu dau de mâncare încă la mii de oameni şi cu cât se scumpeşte benzina mai mult, cu atât vând eu maşini mai puţine şi cu atât trimit oamenii ăia acasă (…) Mă afectează foarte mult scumpirea, dar scumpirea e făcută cu o raţiune”, a spus Ion Ţiriac, la remarca unui jurnalist că nu este aşa de afectat de creşterile preţurilor din ultimele zile.

    Anterior, el spusese că trebuie analizat dacă aceste creşteri de preţuri au cauze interne sau internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Coreea de Nord îi acuză pe americani că au DECLARAT RĂZBOI: “Avem dreptul de a doborî bombardiere trimise de Statele Unite”

    Coreea de Nord îşi rezervă dreptul de a doborî bombardierele americane, a avertizat Ri Yong-Ho.

    Bombardiere americane s-au apropiat, sâmbătă, de coastele de est ale Coreei de Nord, într-o demonstraţie de forţă a Administraţiei Donald Trump.