Tag: tata

  • De la păscutul oilor pe câmpurile din Maroc până în parlamentul francez. Cum a ajuns o imigrantă ministrul Educaţiei în Franţa

    Najat Vallaud-Belkacem s-a născut  pe 4 octombrie 1977 într-o familie săracă în satul Bni Chiker în apropierea oraşului Nador, Maroc, însă asta nu a oprit-o să aibă succes în carieră şi să ajungă ministrul Educaţiei din Franţa.

    Potrivit Indiatimes.com, fetiţa obişnuia să pască oile pe câmp în Maroc, însă oportunitatea a apărut în momentul când Najat s-a mutat cu familia în Franţa, unde tatăl său, muncitor pe şantier, a obţinut un o slujbă.

    “Faptul că ne-am părăsit ţara, rădăcinile a fost dificil pentru noi, a fost greu să ne găsim calea”, a declarat ea

    În 2002 ea a absolvit Institut d’études politiques şi tot atunci s-a alăturat Partidului Socialist pentru a “lupta împotriva discriminării, promovarea drepturilor cetăţenilor şi pentru a lărgi accesul populaţiei la slujbe şi locuinţe”. A intrat în cursa pentru un loc de consilier la primăria din Lyon şi a câştigat

    În 2005 s-a căsătorit cu Borris Vallaud şi a devenit consilier al Partidului Socialist, iar în 2007 s-a alăturat echipei de campanie prezidenţiale a lui Ségolène Royal.

    Pe 16 mai 2012 a fost numită ministrul Dreptul Femeilor şi purtător de cuvânt al guvernului. Din 25 august 2014 deţine poziţia de Ministrul al Educaţiei.
    Najat ar fi moştenit spiritul muncitor al tătălui său care a impus reguli stricte fiicelor sale – fără băieţi şi fără cluburi de noapte până la 18 ani. Drept urmare fetele s-au dedicat studiului. Fatiha, sora lui Najat, este avocat în Paris.

    “Tot timpul am sfătuit tinerii să se implice în politică. Dacă eşti doar un spectator la ceea se întâmplă vei deveni frustrat”.

  • De la păscutul oilor pe câmpurile din Maroc până în parlamentul francez. Cum a ajuns o imigrantă ministrul Educaţiei în Franţa

    Najat Vallaud-Belkacem s-a născut  pe 4 octombrie 1977 într-o familie săracă în satul Bni Chiker în apropierea oraşului Nador, Maroc, însă asta nu a oprit-o să aibă succes în carieră şi să ajungă ministrul Educaţiei din Franţa.

    Potrivit Indiatimes.com, fetiţa obişnuia să pască oile pe câmp în Maroc, însă oportunitatea a apărut în momentul când Najat s-a mutat cu familia în Franţa, unde tatăl său, muncitor pe şantier, a obţinut un o slujbă.

    “Faptul că ne-am părăsit ţara, rădăcinile a fost dificil pentru noi, a fost greu să ne găsim calea”, a declarat ea

    În 2002 ea a absolvit Institut d’études politiques şi tot atunci s-a alăturat Partidului Socialist pentru a “lupta împotriva discriminării, promovarea drepturilor cetăţenilor şi pentru a lărgi accesul populaţiei la slujbe şi locuinţe”. A intrat în cursa pentru un loc de consilier la primăria din Lyon şi a câştigat

    În 2005 s-a căsătorit cu Borris Vallaud şi a devenit consilier al Partidului Socialist, iar în 2007 s-a alăturat echipei de campanie prezidenţiale a lui Ségolène Royal.

    Pe 16 mai 2012 a fost numită ministrul Dreptul Femeilor şi purtător de cuvânt al guvernului. Din 25 august 2014 deţine poziţia de Ministrul al Educaţiei.
    Najat ar fi moştenit spiritul muncitor al tătălui său care a impus reguli stricte fiicelor sale – fără băieţi şi fără cluburi de noapte până la 18 ani. Drept urmare fetele s-au dedicat studiului. Fatiha, sora lui Najat, este avocat în Paris.

    “Tot timpul am sfătuit tinerii să se implice în politică. Dacă eşti doar un spectator la ceea se întâmplă vei deveni frustrat”.

  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail
  • Momentul în care o prezentatoare CNN izbucneşte în lacrimi în direct. Imaginile cutremurătoare care au apărut pe ecran în următoarea secundă

    Chiar dacă pare floare la ureche, meseria de jurnalist nu este întotdeauna una uşoară. Iar când lucrezi în televiziune, cu atât mai mult. Ştirile pe care le prezinţi pot provoca o emoţie puternică şi, uneori, de nestăpânit. Este şi cazul unei prezentatoare de la CNN care a fost copleşită în direct.

    Totul părea în regulă până în momentul în care a ajuns la o ştire cu adevărat emoţionantă. Prezentatoarei a început să-i tremure vocea şi, în câteva secunde, a izbucnit în lacrimi.

    Vezi aici momentul în care o prezentatoare CNN izbucneşte în lacrimi în direct. Imaginile cutremurătoare care au apărut pe ecran în următoarea secundă

  • Cine este cea mai tânără miliardară din lume. Are doar 19 ani şi o avere de 1.200.000.000 de dolari – GALERIE FOTO

    Alexandra Andresen, 19 ani, a devenit cea mai tânără miliardară din lume cu o avere estimată la 1.2 miliarde de dolari, scrie Daily Mail. Tânăra din Norvegia a moştenit averea de la tatăl său Johan F. Andresen.

    Alexandra împreună cu sora ei Katharina, 20 de ani, au apărut pentru prima dată în catalogul Forbes cu cei mai tineri miliardari din lume. Surorile se află pe locul 1475 în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume.

    Familia lor şi-a construit averea în industria tutunului, stră-stră-străbunicul tinerelor înfiinţând cea mai mare companie producătoare de ţigări din Norvegia.

    Compania a fost vândută în 2005 pentru 500 de milioane de dolari, bani care au fost investiţi în proprietăţi şi în diferite fonduri hedge. Doi ani mai târziu, tatăl lor le-a dăruit celor două fiice 80% din acţiunile companiei Ferd Holdings.

    “Simt că am o mare responsabilitate. Pe de o parte simt că nu am făcut nimic să merit acestă avere, pe de altă parte vreau să dezvolt compania şi să devină şi mai bună. Găsirea unui mod de a da ceva înapoi (n.r comunităţii, oamenilor) este dificilp. Faptul că familia mea are resurse financiare mi-a oferit multe oportunităţi de dezvoltare, dar banii nu sunt suficienţi pentru a reuşi”, se arată într-un interviu pe pagina companiei Ferd Holdings.

    Al treilea cel mai tânăr miliardar este Gustav Magnar Witzoe, 22, tot norvegian. “Averile celor trei sunt moştenite, dar este uimitor faptul că cei mai tineri miliardari din lume sunt norvegieni”, a declarat Kerry Dolan, editor Forbes, pentru The Telegraph.

    Cel mai bogat om de pe planetă, potrivit Forbes, este în continuare Bill Gates cu o avere de 75 de miliarde de dolari, urmat de Amancio Ortego, fondator Zara, şi de omul de afaceri Warren Buffet. 

  • Puştoica de 9 ani care este fotograf profesionist.” A făcut primele poze la vârsta de doar trei ani “

    La vârsta de nouă ani, Regina Wyllie ştie că s-a născut cu un talent aparte pentru fotografie. Încă de la vârsta de trei ani, copila a luat una dintre camerele de fotografiat ale tatălui său şi l-a întrebat cum se foloseşte. Pe 15 aprilie anul acesta a avut primul său shooting la o nuntă.

    „A pus pentru prima oară mâna pe cameră la trei ani, când a vrut să mă însoţească la o cursă de biciclete de munte pe care trebuia să o fotografiez”, spune tatăl Reginei pentru Hufiington Post. „De atunci, a început să îmi ia camera mereu, rugându-mă să îi arat cum se foloseşte. Pur şi simplu a crescut cu asta, iar eu m-am asigurat că nu o împing deloc, ci am preferat să o las pe ea să pună toate întrebările”.

    S-a remarcat pentru prima dată ca fotograf oficial pe 15 aprilie, când a fost invitată la o nuntă alături de tatăl său, pentru a-l ajuta cu pozele. Cuplul, apropiaţi ai familie, îi văzuseră anterior fotografiile şi şi-au dorit ca nunta lor să fie primul ei eveniment oficial.

    „A trebuit să mă mişc foarte rapid, ceea ce a fost o provocare şi mi-a plăcut tare mult. A fost foarte distractiv”, a declarat Regina Kevin. „M-am gândit mereu că fotografia va fi un hobby, eu voiam mereu să devin designer, dar acum mă gândesc serios că aş putea deveni fotograf profesionist, la fel la ca tatăl meu”, mai spune ea pentru Huffington Post.

    Cuplul a fost foarte încântat, a spus tatăl Reginei, şi după acest eveniment mai multe cupluri îi solicită acum serviciile fetiţei sale, iar următorul shooting îl are pe 1 iulie, tot la o nuntă.

    Însă Regina nu vrea să se specializeze doar pe evenimente, ci se „bucură să înveţe cât mai multe lucruri diverse despre fotografii şi artă”, după cum menţionează ea însăşi.

  • Tori Spelling şi-a tocat moştenirea de 18 milioane dolari! Acum e datoare vândută

    Tori Spelling a primit 18 milioane $ după moartea tatălui ei, regizorul Aaron Spelling, în 2006. Acum e datoare vândută la bănci şi proprietarul a gonit-o din casă.


      Actriţa de 43 de ani, cunoscută pentru rolul Donnei Martin din serialul „Beverly Hills 90210”, e de departe cea mai mare cheltuitoare de la Hollywood. Anul trecut a fost dată în judecată de American Express pentru neplata unor taxe de 38.000 $. Proprietarul a dat-o afară din casă cu tot cu soţ, Dean McDermott, şi cei patru copii, pentru neplata chiriei şi a utilităţilor şi Fiscul a „certat-o” pentru neplata taxelor de peste 320.000 $.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • A cumpărat satul în care a copilărit şi a plătit mai puţini bani decât dau alţii pe o maşină de lux

    Maximilian Gânju

    S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munţii moţilor şi n-a cheltuit o avere, după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puţin decât plătesc cei înstăriţi pe o maşină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeţii să se rupă de tumultuoasa lume modernă şi să se întoarcă la origini. Emil Părău (foto), omul de afaceri din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale, nu vrea profit şi are mulţumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.

    A mai rămas doar un om în sat

    Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor, un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani, care n-ar vrea să-şi părăsească glia strămoşească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume.

    Case pustii, dărăpănate, drumuri împădurite

    Aşa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.

    Cititi mai multe pe www.mesagerulhunedorean.ro

  • Cum arată fata lui Steve Jobs acum şi de ce nu a vrut să o recunoscă tatăl ei – FOTO

    Steve Jobs a cunoscut-o pe Chrisann Brennan în 1972 în perioada studenţiei, iar cinci ani mai târziu s-au despărţit după ce ea a rămas însărcinată cu primul copil al lui Jobs, Lisa.

    La început, Jobs nu a recunoscut-o pe Lisa ca fiind fiica lui. Acesta susţinea că iubita lui ar fi avut relaţii şi cu alţi bărbaţi. Într-un final, Steve Jobs s-a văzut nevoit să recunoscă că Lisa este fiica lui, după ce a fost supus unui test de paternitate.

    Mult mai târziu a mărturisit că nu era pregătit să devină tată.