Tag: studiu

  • Paritatea de gen, un alt fel de obiectiv

    După aproximativ 30 de ani de capitalism, România pare că a rămas puţin în urmă la capitolul echilibru de gen, prin comparaţie cu companiile  listate pe bursele vestice. Ponderea femeilor în CA-urile companiilor listate la Bursa de la Bucureşti este de 20%, în timp ce media europeană în marile companii publice este de aproximativ 60%, arată un studiu recent, realizat de Deloitte România, în colaborare cu organizaţia PWNR. De ce?

    “Clar se vede o tendinţă pozitivă, sunt mult mai multe companii care apreciază diversitatea şi competenţele feminine, cred că există, de asemenea, mai mult curaj şi mai multă maturitate a femeilor din mediul de afaceri care preiau tot mai multe funcţii de mare complexitate. Dacă ne uităm la media europeană, avem o comparaţie cu pieţe europene în care companiile au şi sute de ani de existenţă, noi ne putem uita doar la ultimii 30 de ani, aşadar nu aş spune că discrepanţa este surprinzătoare”, a spus Alexandra Smedoiu, partener, Deloitte România, odată cu lansarea raportului „Women on Boards”, realizat de Deloitte România, în colaborare cu PWNR (Professional Women’s Network România), organizaţie care sprijină accesul femeilor în poziţii de management pentru a contribui la atingerea echilibrului de gen în structurile de conducere.

    Potrivit celor mai recente date incluse în raport, ponderea femeilor în consiliile de administraţie ale companiilor listate din România se plasa  la 20% în 2020, în creştere cu 5 procente faţă de 2015, în timp ce la nivelul Uniunii Europene, media femeilor în consiliile de administraţie ale celor mai mari companii listate era de 61%, în creştere cu 16% faţă de anul 2015. Totuşi, raportul indică faptul că ponderea femeilor cu funcţii de conducere a crescut în România în ultimii ani, numărul companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) care au cel puţin o femeie într-o poziţie de conducere ajungând la 62%, în creştere cu aproape 20% faţă de 2015. De asemenea, raportul evidenţiază progres în ceea ce priveşte ponderea companiilor care au femei în comitetele executive, aceasta ajungând la 65% în rândul companiilor listate la BVB, în creştere cu 12 procente faţă de 2015.

    „Studiul global arată un progres care poate fi interpretat inferior aşteptărilor noastre, vorbim doar de câteva procente de creştere a reprezentării femeilor în consiliile de administraţie. Totuşi, aş spune că în România stăm mai bine (din perspectiva egalităţii de gen în accesarea funcţiilor de leadership n.red.), probabil aceasta nu s-a reflectat statistic în cifre fiindcă în studiu ne-am referit exclusiv la companiile publice. Când vine vorba de femeile în poziţii de conducere, România se numără printre ţările care stau cel mai bine la nivel european; de asemenea, la fel stau lucrurile în cazul diferenţei dintre venituri”, a observat Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România şi Moldova, în cadrul evenimentului de lansare a raportului. Raportul subliniază şi faptul că numărul companiilor care au o femeie în poziţia de preşedinte al consiliului de administraţie sau de director general a rămas constant în perioada analizată. Doar opt din cele 84 de companii analizate aveau consilii de administraţie prezidate de o femeie în 2020, similar cu şase din 70, în 2015. În ceea ce priveşte companiile care au o femeie în poziţia de director general sau de membru al directoratului, doar 12% din totalul companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB se încadrează în această categorie, faţă de 11%, în 2015.

    Din raport reiese şi că procentul femeilor din consiliile de administraţie a crescut în industriile care sunt considerate ca fiind dominate de bărbaţi. Cele mai mari creşteri sunt înregistrate de sectorul imobiliar şi construcţii, unde 45% dintre poziţiile din consiliile de administraţie sunt deţinute de femei, în creştere de la 32% în 2015, urmate de serviciile financiare (19%, conform ultimelor date, faţă de 9%, în 2015). La nivel european, ţările unde se înregistrează cele mai mari ponderi ale femeilor în consilii de administraţie sunt Franţa, Regatul Unit, Germania şi Italia, ţările est-europene plasându-se pe poziţii inferioare din acest punct de vedere. Pe de altă parte, în şapte ţări sunt incluse cote obligatorii pentru prezenţa femeilor în astfel de funcţii (Belgia, Franţa, Italia, Germania, Austria, Portugalia şi Grecia).  Franţa este ţara cu cele mai multe femei în poziţii de conducere din Europa (şi a doua la nivel global, după Islanda) în 2019, având 45% dintre aceste funcţii ocupate de femei. „Cred că paritatea este un obiectiv legitim şi ar fi o irosire a talentului dacă femeile nu ar accede la anumite roluri, dar nu cred într-o paritate mandatată legislativ, am o rezervă în ce priveşte imixtiunea statului în privat. Cred în valorizarea suplimentară a unor atribute de leadership care sunt asociate de cele mai multe ori cu etosul feminin”, a mai spus Alexandru Reff.

    „În experienţa mea, am avut, cam în toate echipele mele executive, cel puţin egalitate ca număr între bărbaţi şi femei – în unele cazuri au fost mai multe femei. M-am bazat pe valori, pe competenţe, pe faptul că au fost foarte serioase, muncitoare şi dedicate pentru a lucra bine cu echipele lor şi pentru a aduce performanţă – a contat, în mare măsură, dorinţa lor de a promova şi de a face o diferenţă în companiile unde au lucrat. Ce cred eu că pot face toate companiile – este să ia în considerare criteriile de valoare pe care le pot aduce femeile şi modul în care lucrează în echipele respective. Progresul pe care l-am văzut în alte ţări şi în România, în alte ţări mai mult, vin şi ca o consecinţă şi a presiunii investitorilor, a unor criterii de ESG sau legislative. Sunt de acord că nu trebuie să se mute lucrurile în favoarea unei discriminări pozitive, dar acolo unde astfel de măsuri s-au implementat, a fost o deschidere de ochi şi de perspectivă pentru a merge în această direcţie”, a observat şi Violeta Ciurel, profesor ASEBUSS, VP, Women on Boards, PWN România şi doctor în economie. Mai mult decât atât însă, este de părere că femeile trebuie susţinute să îşi crească încrederea în propria persoană prin training, programe specifice, astfel încât să acceadă la poziţii de leadership: „Cred că nu sunt conştiente că pot să acceadă la mai mult şi la poziţii mai înalte – iar rolul nostru ca executivi, ca femei, este să le susţinem să îşi crească încrederea. Trebuie să nu uităm că în viaţa de zi cu zi, femeile au mai multe responsabilităţi decât bărbaţii: familie, copii, în pandemie a fost mai uşor să observăm că dificultăţi au apărut tocmai din acest motiv – fiindcă a trebuit să administreze situaţii mult mai multe şi mult mai complexe decât bărbaţii”. Carmen Petcu, general manager De’Longhi România, consideră că abilităţile unui lider se formează în urma experienţelor trăite de acesta: „Vă încurajez să rămâneţi autentice fiindcă modelele de leadership nu există, sunt doar concluzii pe care le tragem după ce trecem printr-o situaţie; lider nu te face nimeni, eşti sau nu eşti, iar modelul de leadership este o concluzie după ce trăieşti anumite experienţe”. Ea observă cum pandemia a resetat totul – fiind un context pentru care nu au existat modele anterioare, iar contextul actual, al războiului, este similar. „Nu modelele, ci diversitatea curajului este cea care dă forţă, a resetat contextul în care un manager sau o echipă acţionează, fiindcă nimeni nu a mai trăit aşa ceva, iar când e greu, punctele dvs. forte sunt cele care ajută. Leadershipul nu este un mausoleu, e un cumul de lucruri frumoase, bune, care există în fiecare dintre noi. Eu cred în puterea oamenilor de a se uni într-un interes comun şi de a mobiliza energiile într-o direcţie de comună – cred că leadershipul este o chestiune de echipă şi nu de persoană.”

    Dacă ne uităm la media europeană, avem o comparaţie cu pieţe europene în care companiile au şi sute de ani de existenţă, noi ne putem uita doar la ultimii 30 de ani, aşadar nu aş spune că discrepanţa este surprinzătoare.

    Alexandra Smedoiu, partener, Deloitte România


    Când vine vorba de femeile în poziţii de conducere, România se numără printre ţările care stau cel mai bine la nivel european; de asemenea, la fel stau lucrurile în cazul diferenţei dintre venituri.

    Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România şi Moldova



    Sunt de acord că nu trebuie să se mute lucrurile în favoarea unei discriminări pozitive, dar acolo unde astfel de măsuri s-au implementat, a existat o deschidere de ochi şi de perspectivă pentru a merge în această direcţie.

    Violeta Ciurel, profesor ASEBUSS, VP, Women on Boards, PWN România şi doctor în economie.

  • Maşina personală rămâne mijlocul de transport preferat al românilor

    În acest context, consumatorii din ţara noastră sunt dispuşi să plătească în plus pentru o maşină dotată cu diverse sisteme bazate pe tehnologie, în special pentru creşterea siguranţei (91%), cu motorizare alternativă, electrică sau pe baterie (89%), şi cu dispozitive pentru conectare (87%), mai arată studiul. Însă, chiar dacă românii ar plăti mai mult pentru o maşină electrică decât pentru una cu motor cu combustie internă, 70% se aşteaptă să se încadreze într-un interval de preţ de până în 100.000 de lei pentru un astfel de autovehicul.

    În acelaşi timp, şapte din zece participanţi din România sunt de acord să ofere acces la datele personale colectate cu ajutorul tehnologiei de bord dacă acestea sunt utilizate pentru actualizarea informaţiilor referitoare la siguranţa rutieră şi pentru prevenirea accidentelor (74%), pentru raportări legate de funcţionarea maşinii (71%), pentru actualizarea informaţiilor cu privire la congestiile din trafic şi rutele alternative (68%), sugestii de rute mai sigure (66%) şi indicaţii despre parcările din apropiere (66%).

    „Dotarea maşinilor cu tehnologii digitale a devenit obişnuinţă în ultimii ani, astfel că aspectele legate de protecţia datelor colectate prin intermediul acestora a atras tot mai mult atenţia consumatorilor, producătorilor şi, nu în ultimul rând, a autorităţilor. Partajarea acestor date este în curs de reglementare la nivel european, astfel încât informaţiile să fie utilizate într-o manieră sigură şi corectă. Încă de anul trecut există un dialog permanent între Asociaţia Producătorilor de Autovehicule din Europa şi Comisia Europeană pentru a se asigura, pe de o parte, că reglementarea nu va fi excesivă şi, pe de altă parte, că aceasta va aduce beneficii consumatorilor şi le va spori încrederea cu privire la siguranţa datelor personale”, susţine Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

    Pandemia a influenţat în mare măsură comportamentul de consum, având în vedere că aproape jumătate (44%) dintre românii care au participat la studiu au spus că în această perioadă şi-au schimbat planurile cu privire la achiziţionarea unui autovehicul. Pentru 16%, schimbarea a constat în faptul că au decis să îşi cumpere o maşină personală, deşi anterior nu intenţionau, pentru a evita transportul public.

    Ca modalitate de plată, românii încă preferă numerarul (55%), în timp ce doar patru din zece apelează la credit bancar sau la leasing pentru achiziţia unei maşini. De asemenea, aceştia rămân reticenţi cu privire la achiziţia unei maşini în mediul online, astfel că peste 80% optează pentru achiziţia fizică.

    Referitor la criteriile de accesare a unei aplicaţii de mobilitate, pe primul loc se află preţul, urmat de uşurinţa utilizării. Pentru segmentul de persoane de peste 55 de ani, uşurinţa utilizării este pe primul loc, iar preţul, pe locul al doilea.

    Studiul Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study a fost realizat pe baza uni sondaj derulat în trimestrul patru al anului trecut, la care au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 25 de ţări din întreaga lume, dintre care peste 11.000 din zece state europene, respectiv Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Spania şi Marea Britanie.

  • Studiu: 55% dintre pacienţii care au murit de cancer bronhopulmonar, din localităţi cu poluare

    Potrivit unui comunicat al spitalului de oncologie Medisprof, anul acesta, de Ziua Mondială a Sănătăţii, OMS atrage atenţia asupra faptului că poluarea face ca această criză a încălzirii globale să fie, în realitate, o criză cu implicaţii sanitare. Chiar dacă cel mai des în spaţiul public se vorbeşte despre nutriţie sau stres ca fiind factori de risc în vieţile noastre, poluarea este un fenomen îngrijorător care afectează viaţa zilnică, iar studiile arată că expunerea îndelungată la poluare poate cauza cancere pulmonare.

    „Plămânii sunt expuşi în permanenţă la mediul exterior, iar poluarea atmosferică, în special în marile oraşe, scade capacităţile de apărare intrinsecă a plămânilor, fapt care duce la o creştere a susceptibilităţii faţă de infecţiile care, de altfel, sunt mai mult sau mai puţin inofensive. Remodelarea arborelui bronşic de la epiteliu până la interstiţiu prin expunerea în permanenţă la poluanţi atmosferici industriali sau generaţi de motoarele cu combustie internă creşte alarmant modificările displazice şi metaplazice la acest nivel şi, în consecinţă, poate duce la apariţia cancerului bronhopulmonar”, explică Andrei Leşan, medic specialist pneumologie în cadrul spitalului.

    Potrivit reprezentanţilor spitalului, din cei 300 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer bronhopulmonar care au urmat tratament chimioterapeutic şi radioterapeutic în 2021, 70% au fost bărbaţi, iar 30% femei. Cea mai mare incidenţă s-a întâlnit la categoria de vârstă 60-70 ani, respectiv 46% dintre cazuri, urmând categoria de vârsta 50-60 de ani, cu o incidenţă de 20%. Totodată, acestea au reprezentat şi categoriile de vârstă cu cele mai mari rate de deces, la maximum doi ani de la descoperirea bolii: rata de deces a fost de 70% la categoria bolnavilor cu vârstă cuprinsă între 60 şi 70 de ani şi de 68% în rândul pacienţilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani.

    În ceea ce priveşte localităţile de domiciliu ale pacienţilor decedaţi la 1-2 ani de la depistarea bolii, statisticile subliniază date îngrijorătoare. Astfel, 55% dintre pacienţi proveneau din localităţi cu poluare industrială majoră (minerit, prelucrarea metalelor şi a mineralelor, fabricarea mobilei, extracţia mineralelor pentru construcţii, prelucrarea materialelor de construcţii, industrie material rulant): Târgu Jiu, Rovinari, Hunedoara, Aghireşu, Simeria, Şimleul Silvaniei.

    „Inflamaţia trenantă sau recurentă de la nivelul căilor respiratorii generate de expunerea de lungă durată la poluanţii atmosferici şi, cu atât mai mult dacă se asociază cu obiceiuri nesănătoase precum fumatul, duc la deteriorarea celulelor care acoperă sistemul nostru respirator. Toate acestea conduc la acumularea de eşecuri genetice care fac ca celulele să se prolifereze necontrolat şi, în final, să permită creşterea tumorilor. Cel mai mare risc de a dezvolta cancer bronhopulmonar o reprezintă cei consideraţi grupe de risc, în mod cert fumătorii activi. În plus, înaintarea în vârstă poate creşte riscul de a dezvolta cancer pulmonar dacă exista o expunere îndelungată la poluanţi atmosferici. Monoxidul de carbon, pulberile în suspensie, dioxidul de azot sau ozonul de la nivelul solului sunt doar câteva exemple de poluanţi atmosferici care pot genera patologie severă a tractului respirator”, a mai spus Andrei Leşan.

    În România, cancerul bronhopulmonar reprezintă prima cauză de mortalitate între toate cancerele, iar statisticile arată că, anual, 10.770 de români sunt ucişi de cancerul bronhopulmonar.

  • 40% dintre angajaţii care lucrează la distanţă şi-au îmbunătăţit spaţiul dedicat biroului de acasă

    Fenomenul lucratului de acasă a caracterizat o bună parte a ultimilor doi ani, cu circa 30% dintre angajaţii români desfăşurându-şi activitatea în afara biroului în acest interval, în contextul pandemiei şi al crizei sanitare. În România, 50% dintre companiile din sectorul business au preferat modelul full remote, în timp ce 45% dintre acestea au optat pentru un program hibrid.

    Fie că vorbim despre un model de lucru hibrid sau în totalitate de acasă, această nouă realitate a determinat o creştere bruscă a cererii pentru amenajarea spaţiilor dedicate biroului la domiciliu în ultimii doi ani, potrivit unui studiu realizat de Velux.

    Conform studiului, 40% dintre cei care lucrează de acasă cel puţin o zi pe săptămână au efectuat deja modificări pentru îmbunătăţirea spaţiului dedicat biroului de acasă. De asemenea, unul dintre cei mai importanţi factori pentru un spaţiu dedicat muncii este prezenţa luminii naturale, imediat după echipamentele IT sau de birou.

    Potrivit studiului global, 56% dintre respondenţi sunt de părere că unul dintre principalele avantaje îl reprezintă timpul câştigat pe care îl alocau înainte deplasării între domiciliu şi birou, 47% consideră că economisesc bani de mâncare, îmbrăcăminte şi transport, în timp ce acelaşi procent de 47% susţin că munca de acasă le oferă mai multă flexibilitate în programul zilnic. Referitor la beneficiile personale, 75% dintre participanţii la studiu se simt mai liberi atunci când lucrează de acasă, 70% au răspuns că au mai mult timp liber şi tot 70% cred că telemunca le îmbunătăţeşte per total calitatea vieţii.

    Specialiştii sunt de părere că modul de a lucra de acasă sau hibrid va continua cel mai probabil pe termen lung.

    Potrivit realizatorilor studiului, 59% dintre cei care lucrează de acasă consideră că lumina naturală este extrem de importantă pentru ei, urmată de temperatura camerei (58%) şi de aerul curat (56%). Cu toate acestea, doar 49% sunt cu adevărat mulţumiţi de lumina naturală de care dispun în spaţiul de lucru de acasă.

    Conform comunicatului companiei, 16% dintre cei care lucrează acasă şi-au transformat deja mansarda într-un spaţiu menit să sprijine munca la domiciliu.

    „Oamenii au trăit şi au lucrat în acelaşi spaţiu în toată această perioadă, şi vor continua să o facă şi de acum înainte, iar în unele cazuri, amplasarea spaţiului de lucru nu oferă cea mai bună lumină naturală sau acces la aer proaspăt. Spaţiul în care lucrăm nu trebuie să fie doar un loc care să ne facă să ne simţim confortabil şi productivi, ci ar trebui să ne ajute şi să ne menţinem sănătatea. Îmbunătăţirea accesului la lumina naturală şi aer curat sunt esenţiale pentru bunăstarea noastră mentală şi fizică”, a declarat Noemi Ritea, director de piaţă pentru Velux Romania şi Moldova.

    Conform datelor companiei, optimizarea suprafeţei utile din casă şi luarea în considerare a luminii naturale în procesul de amenajarea a unei camere, a făcut ca numărul celor care caută montarea de ferestre noi să fie în continuă creştere la nivel mondial. 7% dintre cei care lucrează de acasă şi-au montat deja ferestre noi sau le-au înlocuit pe cele existente, cu scopul de a-şi îmbunătăţi spaţiul de lucru de acasă, acest aspect fiind una dintre priorităţile lor.

  • A doua doză booster. Protecţia dispate după 4 săptămâni – studiu

    Când multe ţări se gândesc dacă să vaccineze oamenii cu a doua doză booster a vaccinului anti-COVID sau nu, cercetătorii din Israel afirmă că protecţia împotriva infecţiei dispare după patru săptămâni.

    Însă, protecţia împotriva formelor grave ale bolii a rămas puternică pe parcursul celor şase săptămâni ale studiului.

    Cercetătorii au declarat că ar fi necesare studii suplimentare pentru a afla dacă vaccinul ar putea oferi protecţie pe termen mai lung împotriva formelor grave.

    Studiul publicat în „New England Journal of Medicine” a folosit date de la 1,3 milioane de persoane cu vârsta de 60 de ani şi peste din Israel, potrivit Sky News.

    În prezent, persoanelor din Mare Britanie care sunt grav imunocompromise li se oferă cea de-a patra doză de vaccin.

  • COVID, studiu cu infecţii voite: Simptomele nu au nicio legătură cu răspândirea virusului

    Constatările scot la lumină dificultatea de a preveni infecţiile comunitare, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează asupra creşterii numărului de cazuri.

    Proiectul derulat de Open Orphan împreună cu Imperial College din Londra a arătat că, în rândul celor 18 participanţi care s-au îmbolnăvit de COVID-19, gravitatea simptomelor şi dezvoltarea sau nu a acestora nu au avut nicio legătură cu încărcătura virală din căile respiratorii.

    „Nu a existat nicio legătură între cantitatea de excreţie virală şi simptome”, au declarat cercetătorii în lucrarea publicată de revista ştiinţifică Nature Medicine.

    Studiul a expus 36 de adulţi tineri sănătoşi, fără antecedente de infecţie sau vaccinare, la tulpina originală a virusului SARS-CoV-2 şi i-a monitorizat în izolare.

    Întrucât s-a constatat că doi voluntari aveau totuşi anticorpi împotriva virusului, au fost excluşi din analiză.

    Puţin mai mult de jumătate dintre ei au contractat virusul. Nu au apărut evenimente adverse grave, iar modelul de studiu s-a dovedit a fi sigur şi bine tolerat în cazul adulţilor tineri sănătoşi, a declarat echipa de cercetare la începutul acestui an.

  • STUDIU. Vitamina care poate reduce cu 40% riscul de cancer

    Suplimentarea zilnică cu colecalciferol, cunoscut şi sub numele de vitamina D3, poate reduce riscul de cancer fatal cu aproape 40%.

    Persoanele din zonele care primesc cantităţi mai mari de soare şi, prin urmare, cantităţi ridicate de vitamina D au rate mai mici de deces din cauza multor tipuri de cancer.

    Studiile pe animale arată că vitamina D încetineşte progresia celulelor canceroase, dar studiile clinice pe oameni nu au putut da un răspuns cert până acum.

    S-a demonstrat, de asemenea, că obezitatea dăunează sistemului imunitar, inclusiv prin distrugerea funcţiei celulelor ucigaşe naturale şi inflamaţia pe termen lung.

    Suplimentarea zilnică cu colecalciferol, cunoscut şi sub numele de vitamina D3, poate reduce riscul de cancer fatal cu aproape 40%.

    Administrarea acestui supliment poate lupta împotriva cancerului şi reduce considerabil riscul de a muri din cauza bolii, explică autoarea studiului, dr. Paulete Chandler.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • STUDIU. Un „nou tip de lumină” ucide aproape toţi microbii dintr-o cameră şi ar putea ajuta la evitarea următoarei potenţiale pandemii

    Potrivit cercetătorilor care le-au creat, luminile sunt sigure pentru oameni şi a fost nevoie de mai puţin de cinci minute pentru ca numărul microbilor din atmosfera unui spaţiu interior să scadă cu peste 98%. Efectul de curăţare a fost echivalent cu schimbarea aerului din încăpere de 184 de ori într-o oră.

    Cercetătorii au remarcat că tehnologia este utilă deoarece ar funcţiona chiar şi pe măsură ce virusurile se schimbă – ar funcţiona la fel de bine şi în cazul viitoarelor variante de COVID, de exemplu, precum şi în cazul altor boli care nu au fost încă identificate.
    Cercetătorii unei lucrări publicate în Scientific Reports afirmă că un nou tip de lumină ultravioletă demonstrează că poate să ucidă aproape toţi microbii şi ar putea să ajute la evitarea următoarei pandemii. Luminile pot fi instalate la fel ca lămpile normale şi fac ca aerul din interior să fie la fel de sigur ca afară.

    Potrivit cercetătorilor care le-au creat, luminile sunt sigure pentru oameni şi a fost nevoie de mai puţin de cinci minute pentru ca numărul microbilor din atmosfera unui spaţiu interior să scadă cu peste 98%.

    Ca atare, luminile ar putea fi instalate în tavan şi ar putea ajuta la curăţarea aerului şi la stoparea transmiterii unor boli precum COVID-19 sau gripa ori la evitarea unor pandemii similare în viitor.

    Tehnologia se numeşte „Far-UVC light” şi este descrisă într-o nouă lucrare – „Far-UVC (222 nm) inactivează în mod eficient un agent patogen transmis prin aer într-o cameră de mărimea unei camere” – publicată miercuri în Scientific Reports.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • STUDIU A fost descoperită o nouă variantă de coronavirus foarte schimbată . Ar putea fi provocată o nouă fază a pandemiei

    O variantă de tip Omicron a virusului care cauzează Covid-19, care pare a fi foarte divergentă faţă de tulpinile circulante şi care iese în evidenţă pe o ramură lungă a arborelui genealogic al virusului, a fost descoperită într-o populaţie de cerbi cu coadă albă din Ontario, Canada, potrivit unui nou studiu.

    Aceeaşi tulpină a fost găsită şi la o persoană din aceeaşi zonă care a avut contact confirmat cu căprioarele, dar nu există dovezi de transmitere susţinută de la căprioare la oameni şi este puţin probabil să reprezinte o ameninţare imediată pentru oameni.
    Cercetătorii care au caracterizat pentru prima dată ceea ce ei numesc clada WTD din Ontario spun că este dificil de determinat cum a evoluat acest neam, deoarece pare să fi trecut neobservată şi neeşantionată în fundalul pandemiei timp de aproape un an. Ei speculează că s-a răspândit de la oameni la căprioare şi apoi înapoi la cel puţin un om, potrivit CNN.

    Noua ramură a arborelui genealogic al SARS-CoV-2 are aproximativ 79 de modificări genetice care o diferenţiază de tulpina originală a virusului care a fost identificată pentru prima dată în Wuhan, China. Aproximativ jumătate dintre aceste modificări – 37 – au fost observate la animale, dar 23 dintre ele nu au mai fost identificate până acum la cerbi.
    „Este de fapt un studiu destul de semnificativ, cred, pentru că vedem o potenţială evoluţie a virusului într-un rezervor animal”, a declarat J. Scott Weese, profesor la Universitatea Guelph din Canada, specializat în studiul infecţiilor care trec de la animale la oameni.
    Weese spune că, înainte, puteam vedea cum virusul SARS-CoV-2 trece de la oameni la animale, dar apoi se opreşte. Nu existau indicii că acesta persista şi se modifica într-o populaţie de animale după aceste evenimente de răspândire sau de revenire.
    Studiul a fost postat înainte de a fi revizuit de către colegi pe serverul de preimprimare BioRxiv.
     

  • Cât costă taxele de şcolarizare pentru studii în afara ţării şi ce include în program o tabără educaţională din străinătate

    Odată cu diminuarea efectelor pandemiei, din ce în ce mai multe instituţii internaţionale de învăţământ îşi exprimă interesul pentru atragerea tineriilor români. Astfel, peste 50 instituţii vor fi prezente la Bucureşti pe 5 martie, la Iaşi (4 martie) şi Constanţa (6 martie) la târgul educaţional World Education Fair. „Interesul a crescut atât din partea universităţilor, dar şi a tinerilor care vor să meargă să studieze în străinătate. Astfel, în calitate de consultanţi educaţionali am înregistrat o creştere de aproape 20% a cererilor de aplicaţii faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca urmare a brexitului observăm o tendinţă de mutare a interesului către ţări europene ca Olanda, Italia, Danemarca, dar şi către SUA. Marea Britanie se menţine totuşi pe locul al doilea ca destinaţie. De asemenea, tot ca tendinţă generală, observăm o creştere a interesului pe zona programelor de master, pentru că în ultimii ani au fost foarte mulţi tineri care nu şi-au constituit bugete suficiente pentru studiile de licenţă, dar care şi-au dorit tot timpul să studieze în afară”, precizează Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.
    În topul destinaţiilor de studiu pentru care aplică tinerii români, Olanda se află pe primul loc, urmată de Marea Britanie, Italia, Danemarca, Germania şi Spania. „Faţă de anii anteriori, familile celor care vor să studieze în străinătate se mobilizează în prezent mult mai repede în pregătirea dosarelor sau în documentarea pentru obţinerea de burse. De aceeea, la momentul actual prezenţa la un târg educaţional cum este WEF este foarte importantă pentru că tinerii şi familiile îşi pot lua informaţiile direct de la sursă, fără a mai căuta, zile întregi, pe internet informaţii pe care oricum nu le găsesc actualizate sau complete”, mai explică Ana Maria Papp.
    Din punct de vedere al domeniilor alese, lucrurile nu sunt schimbate faţă de anii anteriori. Astfel, pe prima poziţie în topul preferinţelor se situează Computer Science & Engineering. Pe locul doi se află studiile europene, urmate de Business şi Creative Media and Game Technologies.  Pe locul cinci în clasamentul preferinţelor se regăseşte domeniul Aerospace Engineering, înlocuind domeniul Drept, care se găsea anul trecut pe aceeaşi poziţie.

    Care sunt cele mai potrivite ţări unde se poate studia cu bugete reduse
    Din datele IntegralEdu reiese o creştere de 50% a aplicaţiilor pentru studii de licenţă în SUA. „Majoritatea aplicanţilor merg în paralel cu formularele pentru obţinerea unei burse care poate acoperi până la 100% din taxa de şcolarizare, în funcţie de dosarul candidatului şi situaţia  financiară a familiei”, adaugă Ana Maria Papp.
    Consultanţii IntegralEdu au realizat pe baza informaţiilor interne un top al ţărilor alese de studenţi, care oferă programe în limba engleză şi unde se poate studia cu cele mai reduse bugete:
    1. Germania: până la 380 eur/semestru.  Costuri de trai lunare: 1.000 de euro
    2. Italia:   de la 1000 eur/an. Costuri de trai lunare: 1300 de euro
    3. Belgia: 1000 eur/an.  Costuri de trai lunare: 800-1.000 de euro
    4. Olanda: 2000 eur/an. Costuri de trai lunare: 800-1.000 de euro
    5. Irlanda: 3000 eur/an. Costuri de trai lunare: 1.300 de euro

    „Pe lângă aceste destinaţii pot fi accesate, la costuri acoperite de burse, şi universităţi din Marea Britanie sau SUA, însă schemele sunt diferite de la instituţie la instituţie. Şi din acest motiv este importantă participarea la WEF, unde cei interesaţi pot discuta direct cu reprezentanţii universităţilor despre toate aceste aspecte şi oportunităţile de finanţare a studiilor”, precizează Ana Maria Papp.
    Spre exemplu, în funcţie de rezultatele la Bacalaureat pot fi obţite burse academice în Marea Britanie de până la 4.000 de lire sterline reducere din taxa de şcolarizare, iar pentru SUA între 30% şi 50% reducere din taxa de şcolarizare. Universităţile din SUA sunt generoase în acoperirea taxelor prin oferirea de burse sportive, reducerea din taxă putând ajunge şi până la 100% dacă persoana în cauză deţine performanţe considerabile în sport. Olanda este o ţară cu potenţial din acest punct de vedere, având în vedere opţiunile de ajutor financiar pe care le pune la dispoziţie, acoperind în totalitate taxa de şcolarizare de 2.209 euro/an, dar şi cheltuielile de trai sub forma de imprumuturi si grant-uri oferite de către statul olandez.
    Aplicaţiile pentru studiile liceale au crescut cu 20% în ultimii doi ani
    În contextul sanitar actual, numărul solicitărilor pentru studii gimnaziale şi liceale în străinătate a crescut cu 20% în ultimii doi ani. În topul preferinţelor se situează Marea Britanie, urmată de alte destinaţii europene precum Elveţia, Germania şi Spania.
    „Interesul pentru studii liceale în SUA şi Canada este de asemenea în creştere. La ediţia actuală a WEF vor fi reprezentate peste 20 de instituţii de învăţământ secundar şi organizatori de tabere educaţionale din Marea Britanie, Elveţia, Germania şi SUA. Cele mai multe familii din România care îşi trimit copiii la studii liceale în străinătate aleg Marea Britanie ca destinaţie în special datorită rigorii academice dar şi facilităţilor oferite de şcoli. Însă argumentul principal este legat de oportunităţile academice pe care le au tinerii după absolvirea unui liceu în străinătate”, explică Raluca Niculae, Manager Departament Studii Liceale IntegralEdu.
    Cât costă studiile la un liceu în străinătate şi cum se obţin bursele?
    Taxele anuale de studiu pentru un liceu sau o şcoală internaţională de tip boarding (internat), unde sunt incluse masa, cazarea, taxele de studiu şi activităţile extracurriculare pornesc de la 15.000 lire sterline pentru un colegiu Sixth Form şi pot ajunge la 50.000 lire sterline pentru o instituţie de top din Marea Britanie. În schimb, costul mediu anual al unui liceu internaţional din Germania, Austria şi Spania este de 35.000 de euro, incluzând taxele de şcolarizare, cazare şi mese. 

    „Din ce în ce mai multe şcoli independente oferă burse candidaţilor cu aptitudini speciale. Acestea se traduc prin reducerea parţială a costurilor anuale, iar procentele diferă de la un caz la altul, în funcţie de bugetul anual alocat de fiecare instituţie în parte şi de rezultatele candidatului, la testele de admitere.  Bursele pot fi academice, sportive, muzicale sau artistice şi se acordă elevilor care dau dovadă de performanţe deosebite într-una dintre aceste arii. Pentru Marea Britanie, de exemplu, deşi taxele de şcolarizare pot părea mari, trebuie luat în considerare tot pachetul oferit de şcoli, dar mai ales nivelul burselor academice, sportive sau artistice, care pot uneori acoperi până la 50% din taxele de scolarizare.  În cadrul WEF, vizitatorii vor discuta direct cu reprezentanţii liceelor internaţionale pentru a afla care sunt opţiunile educaţionale, bursele oferite şi cerinţele de admitere”, concluzionează Raluca Niculae.

    Taberele educaţionale şi programele de vară pentru tineri revin în forţă

    Anii de pandemie au afectat activitatea organizatorilor de tabere educaţionale şi de programe de vară. Însă, odată cu diminuarea efectelor pandemiei creşte interesul tinerilor pentru a participa la astfel de programe. Nevoia de socializare şi faptul că în ultimii doi ani aceştia au stat mai mult în case îşi spune cuvântul, iar la ediţia actuală a WEF, familiile pot alege din zecile de programe de tabere pentru copiii lor. Cei interesaţi pot discuta direct cu organizatorii şi obţine informaţii despre programe pe care nu le găsesc pe internet. Spre exemplu, unul dintre cele mai exclusivite programe de acest tip este o tabără de yachting organizată în Corsica, pe parcursul a două săptămâni. Pentru înscrieri în cadrul WEF, familiile pot beneficia de reduceri de până la 10% la anumite Edutabere din portofoliul IntegralEdu.

    Printre destinaţiile preferate pentru Edutabere se numară Marea Britanie, Elveţia, Germania, Spania şi SUA. O tabără educaţională în Grecia sau Cipru îmbină foarte bine studiul cu activităţile recreative de vară.

    Majoritatea Edutaberelor au dezvoltată foarte bine această componentă educaţională: un minim de 15-20 ore de studiu pentru o limbă străină, la care se adaugă activităţile recreative (sport, muzică, artă, divertisment etc). „În funcţie de vârsta şi obiectivele copilului, se aleg destinaţia şi limba de studiu, numărul de de ore  de pregătire. Se pot alege tabere academice sau vocaţionale ce pregătesc copilul pentru admitere la liceu sau universitate. În acest caz, se renunţă la orele de limbă străină ce pot fi înlocuite de cursuri de matematică, chimie, biologie, economie etc sau de ore de pregătire în vederea susţinerii procedurilor de admitere. În funcţie de abilităţi şi domeniile de interes, părinţii vor căuta împreună cu consultantul educaţional cel mai potrivit program pentru copil. Câteva domenii foarte accesate sunt cele de programare, robotică, leadership, debate, inginerie, medicină, teatru, performing arts. Desigur, fiecare tabără include şi componenta de divertisment care constă în excursii şi alte activiăţi recreative”, explică Raluca Niculae.

    World Education Fair are loc pe  4 martie la Iaşi, la hotel International (ora 11.00), 5 martie la Bucureşti, la hotel Athenee Palace Hilton (ora 10.00) şi pe 6 martie la Constanţa, la hotel Continental Forum (ora 11.00). Accesul se face gratuit pe bază de înregistrare prealabilă pe site-ul evenimentului.