Tag: spitale
-
„Am citit astăzi postarea unei foste colege şi m-am gândit din nou să plec din ţara. Unde plecăm? În lume! Da, dragă Românie, te părăsim.”
Pe Facebook, jurnalistul Stoica Ionel a scris: „Am citit astăzi postarea unei foste colege şi m-am gândit din nou să plec din ţara. Era scrisă pe Otopeni, inainte de îmbarcare şi în cuvintele ei erau multe speranţe, despre o casă nouă şi un început promiţător. Mult succes, curajoşilor!Gândul care mă tot frământă de când am terminat facultatea şi nu-mi găseam un serviciu decent, indiferent de pregătire şi studii. Apoi mi-a revenit constant, de câte ori văd că ţara a ajuns pe mâna hoţilor şi mincinoşilor, că sunt promovaţi secretarele şi şoferii, că mai trebuie să treacă încă o generaţie să terminăm cu şpaga şi nepotismul.Gândul care este readus de experienţele nefericite din spitale, atunci când văd haosul din Educaţie sau când nu mai este loc de compromisuri în sufletul meu. Din nefericire, n-am avut curajul fostei mele colege! :((“Unde plecăm? În lume! Da, dragă Românie, te părăsim. Astăzi, ne-am încheiat socotelile cu tine. Pentru că nu credem că mai ai şanse să-ţi revii în viaţa asta, iar noi nu avem zece vieţi să te asteptam”. -

Bilanţ la Timişoara, după furtuna de duminică:Mii de copaci distruşi, 17 şcoli şi 3 spitale afectate
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost realizată o primă evaluare a pagubelor produse de furtuna puternică de duminică, în timpul căreia cinci persoane din judeţul Timiş şi-au pierdut viaţa.
Potrivit primarului Timişoarei, duminică vântul a bătut cu 108 km/h, iar pe alocuri cu 122 km/h.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Spitalele cumpără rinichi de la săraci pentru a-i vinde bogaţilor. “În unele sate foarte mulţi săteni trăiesc cu un singur rinichi, iar operaţiile sunt realizate chiar acolo”
În India traficul de organe este un business profitabil. Săptămâna trecută poliţia a arestat cinci doctori de la unul dintre spitalele respectate din ţară, L.H. Hiranandani, dar şi CEO-ul şi directorul spitalului pentru presupusa lor implicare într-o reţea de trafic de organe, informează Quartz
Tot mai mulţi adulţi săraci ajung să-şi vândă rinichii pentru a putea supravieţui. Poliţia a iniţiat acţiunea în urma primirii unui pont de la un muncitor din spital, astfel autorităţile au descoperit o operaţiune de transplant suspiciosă. O femeie a suferit o intervenţie chirurgicală de transplat de rinichi pentru a-şi dona organul soţului ei, însă s-a dezvăluit că femeiea era din satul Gujarat şi nu avea nicio legătură cu bărbatul în cauză.
În conformitate cu legea indiană, numai rudele apropiate pot dona rinichii lor pacienţilor care au nevoie. Cumpărarea şi vânzarea este strict interzisă şi se pedepseşte cu amendă şi închisoare.
Acest scandal a apărut la doar câteva săptămâni după ce poliţia din Gujarat l-a arestat pe Santosh Raut, poreclit Dr. Horror, presupusul şef al unei reţele internaţionale de trafic de organe implicată în realizarea a peste 1000 de transplanturi ilegale de rinichi de-a lungul Indiei, Nepalului sau Myanmar şi Sri Lanka.
În iunie, o altă reţea a fost descoperită la prestigiosul spital Indraprastha Apollo din New Delhi, unde au fost găsite documente false pentru a demonstra că donatorii erau rude cu destinatarii organelor. În realitate donatorii erau plătiţi cu 4500 de dolari pentru rinichii lor, care apoi erau vânduţi pentru sume mult mai mari cu un profit gras, potrivit Quartz.
În India donarea de rinichi se poate realiza numai în cazul în care procedura primeşte aprobarea guvernului pentru a se asigura că nu sunt bani implicaţi în această procedură. De asemenea, se pot recolta organe de la persoanele aflate în moarte cerebrală, cu permisiunea familiilor lor.
În jur de 200.000 de indieni au nevoie de transplante de rinichi în fiecare an, cererea depăşind cu mult oferta. “În unele sate din West Bengal sau Bihar foarte mulţi săteni trăiesc cu un singur rinichi, iar operaţiile sunt realizate chiar acolo. Este o piaţă foarte prosperă unde bişniţarii profită de săraci”, a spus Rishi Kant, reprezentantul ONG-ului Shakti Vahini pentru Hindustan Times.
-
Comandament de caniculă la PMB. Temperaturile în Bucureşti vor ajunge la 39 de grade
“Avertizarea cod portocaliu pentru Bucureşti e valabilă astăzi şi mâine, timp în care apreciem temperaturi de 36-39 grade. Pentru Bucureşti astăzi maxima va fi în jur de 38 grade, mâine 38-39 grade. Intensitatea maximă se va concretiza pe parcursul zilei de sâmbătă pentru ca ulterior, duminică, temperatura maximă să scadă puţin. La începutul săptămânii viitoare disconfortul se va menţine. Valul de căldură este unul deosebit de lung, se va încheia în partea a doua a săptămânii”, a declarat Gabriela Băncilă, reprezentant al Administraţiei de Meteorologie (ANM).
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
„În mizeria din sănătatea românească, există oameni cu totul si cu totul extraordinari care, cumva, rezistă şi nu se cară din ţară”
Medicii români care fac sacrificii pentru a lucra într-un sistem bolnav ar trebui scoşi în evidenţă şi mai mult, sprijiniţi. Un asemenea exemplu este şi cel prezentat de Ana Otilia Nutu pe Facebook:
„In mizeria din sanatatea romaneasca, exista oameni cu totul si cu totul extraordinari, tineri, competenti, nespagari, atenti, empatici si care, cumva, rezista si nu se cara din tara. Sa nu uitam de asta atunci cand injuram la gramada sistemul sanitar din Romania.
Am fost zilele trecute sa vorbesc cu un astfel de medic. Chestiune relativ minora, nu ma cunostea dinainte, nu aveam plic in mana, am convingerea ca doamna in cauza se comporta la fel cu orice om care ii trece pragul. A stat de vorba cu mine 2 ore, pe indelete, cu creion si hartie, sa-mi explice tot ca pentru prosti.
La un moment dat, a sunat telefonul, am inteles din discutie ca doamna urma sa plece sa tina un curs undeva in afara Bucurestiului si incerca sa afle cum poate sa-si deconteze biletul de tren, daca singurul tren la ore potrivite e privat si nu CFR; daca nu se poate, pana la urma plateste ea cei 30 de lei. In lumea “medicilor spagari”, asta inseamna ca doamna nu are masina si ca pentru un medic tanar 30 de lei e o suma, socati-va, exista si astfel de medici.
Mi-a completat de mana toata fisa, cu nume, prenume, data nasterii, apoi adresa de pe plicul de trimis analizele, in spitalele romanesti asta o face medicul, ca nu se gandeste nimeni sa angajeze pe cineva cu 8 clase sa completeze nenorocitele alea de foi si sa economiseasca timpul pretios al medicului ca sa se dedice mai bine relatiei cu pacientul. Si nici medicul de calitate nu-si exploateaza asistenta sau rezidentii ca sa faca munca de jos.
Mi-a spus ca nu e nicio problema, face asta pentru fiecare pacient. Mi-a gasit locul cel mai bun de facut o analiza, mi-a gasit pretul cel mai mic pentru analiza in cauza, ca sa nu arunc banii aiurea si sa aflu exact ce ma intereseaza cu precizie maxima. Mi-a mai spus, cu mandrie, ca a reusit sa negocieze cu un laborator din afara sa proceseze analize pentru pacienti din Romania la pret redus si fara TVA.
Sa nu va inchipuiti ca avea vreme de pierdut: inaintea mea avusese pacient dupa pacient de dimineata, fara pauza, fara pipi, fara timp de cafele, barfe sau sandvisuri. Mi-a povestit cum a aparut la un moment dat o prostie la TV si trei zile au sunat-o tot soiul de oameni sa-si faca o analiza inutila, adica e si genul de om care isi da pacientilor numarul de telefon, sa o sune toti nebunii si sa le explice tuturor de ce ce aud la TV e o tampenie.
Din cum a decurs discutia, sunt convinsa ca atunci cand ajunge acasa doamna se pune pe citit sa se tina la curent cu tot ce a mai aparut in specialitatea ei. Nici nu vreau sa ma gandesc cu ce eforturi si-o cumpara revistele. Iar asistenta, un om pe masura.
Cand mai injurati la gramada medicii spagari din Romania, ganditi-va ca exista si astfel de oameni si ca ei, chiar inainte de pacient, sunt cei pe care ii sufoca sistemul.”
-
Ministerul Sănătăţii: Scăderea preţului la medicamente nu este ameninţată sau pusă sub semnul îndoielii
“Programul de guvernare actual prevede scăderea cu 35% a preţului la medicamentele inovative care şi-au pierdut patentul şi care au generic înregistrat în România.Acest obiectiv este asumat cu toată fermitatea şi determinarea de Ministerul Sănătăţii, a cărui misiune este să asigure accesul tuturor pacienţilor români la medicamente ieftine şi de calitate.În acest scop, Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii săi au parcurs, în mod onest şi transparent, toate etapele necesare pentru a pune în aplicare politica de ieftinire a preţului la medicamentele care fac parte din categoria tratamentelor inovative.Împreună cu toate părţile implicate şi interesate de implementarea acestui program, adică alături de reprezentanţii industriei medicale, producătorii de medicamente, asociaţiile de pacienţi am analizat, am dezbătut şi am ajuns împreună la un acord privind conţinutul actului normativ. Au existat trei runde de consultări publice, organizate de minister împreună cu partenerii sociali, pe marginea reglementării preţului la medicamente”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, remis MEDIAFAX.
Potrivit MS, rezoluţia comună a fost de implementare a măsurii privind ieftinirea medicamentelor, dublată de o serie de acţiuni menită să prevină posibilitatea de dispariţie de pe piaţă în cazul unora dintre acestea.
“Conform Ordinului nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, măsura de scădere a preţului la medicamente produce efecte la finalul corecţiei anuale a preţurilor, care presupune revizuirea tuturor preţurilor cuprinse în catalogul Canamed. După cum se ştie, simpla aplicare a acestei măsuri ar fi putut genera efecte ambivalente. Pe lângă efectul de scădere al preţului la unele medicamente, am fi putut constata şi o serie de majorări la alte produse (dacă cel mai mic preţ din cele 12 de referinţă a crescut). Pentru a rezolva această chestiune în beneficiul pacienţilor români, am hotărât să ne îndreptăm spre partenerii noştri sociali şi să analizăm împreună calea de urmat. În acest cadru de dezbatere, am ajuns la o înţelegere comună privind cea mai bună soluţie”, potrivit sursei citate.
Ministerul Sănătăţii transmite în final că, sub nicio formă şi în niciun moment, scăderea preţului la medicamente nu este ameninţată sau pusă sub semnul îndoielii.
-
Peste 300 pacienţi români s-au tratat la spitalul WPK din Viena în primul semestru al anului, în creştere cu 116%
Unul dintre principalii factori care a favorizat afluxul mare de pacienţi români în prima jumătate a acestui an a fost deschiderea reprezentanţei WPK în Bucureşti şi lărgirea echipei de management a pacienţilor internaţionali atât la Viena cât şi la Bucureşti. Această echipa transmite dosarul medical al pacientului către echipa medicală, obţine de la aceasta o propunere medicală iniţială pe care o comunică pacienţilor, consiliază pacienţii în alegerea doctorului potrivit pentru fiecare afecţiune, şi oferă pacienţilor suport pentru deplasarea de urgenţă şi cazare la Viena. Cei mai mulţi pacienţi români ajung la noi pentru o a doua opinie (second opinion) şi tratamente medicale care nu sunt disponibile deloc sau nu la acelaşi nivel de calitate în ţară. Printre acestea se află imunoterapia, cel mai modern tratament al cancerului, care nu este deocamdată disponibil în România.” a declarat Dna Ema Diea, Directorul Departmanentului de Marketing şi Business Development al spitalului Wiener Privatklinik.
“Cererea ridicată pentru serviciile medicale oncologice se datorează atât tratamentelor inovatoare pe care spitalul le oferă pacienţilor, precum imunoterapia sau terapia personalizată ţintită, precum şi echipei de experţi oncologi de renume european la care aceştia au acces în cadrul Centrului de Excelenţă în Oncologie al campusului medical.” a declarat Dr. Prim. Walter Ebm, CEO al spitalului Wiener Privatklinik.
Centrul de Excelenţă în Oncologie (WPK Cancer Center), reuneşte peste 30 de experţi renumiţi în domeniu, incluzând oncologi, hematologi, chirurgi, specialişti în medicină nucleară, geneticieni, dar şi alte specialităţi medicale, şi este coordonat de către Profesorul Christoph Zielinski, unul dintre cei mai apreciaţi experţi la nivel european în oncologie, imunoterapie şi tratamentul personalizat al cancerului, care în activitatea sa a consultat şi tratat peste 900 de pacienţi români.
Un alt serviciu medical solicitat de către pacienţii români în cadrul WPK a fost cel de second opinion şi check-up, spitalul oferind acces facil şi rapid la investigaţii de natură profilactică şi la consultaţii acordate de medici de renume european din diverse specialităţi medicale, aspect important în special în contextul necesităţii unei a doua opinii medicale înaintea unei operaţii sau începerii unei terapii. Investigaţiile pot fi efectuate atât în regim ambulatoriu, cât şi în spital.
De asemenea, românii au ales spitalul din Viena în vederea tratării afecţiunilor ortopedice şi traumatismelor sportive, pentru care acesta deţine centre speciale de competenţă.
Centrul de competenţă în ortopedie al Wiener Privatklinik a realizat activităţi de pionierat în domeniul endoprotezarii, spre exemplu în protetică specială pentru perioada de creştere la copii şi adolescenţi cu tumori osoase, dar şi în domeniul intervenţiilor minim invazive şi al implanturilor personalizate la şold, genunchi, coloana vertebrală şi picior. În cadrul centrului se pune accentul pe cele mai recente metode de tratament al simptomelor ortopedice, precum şi pe aplicarea celor mai noi descoperiri în reabilitarea şi vindecarea în urma intervenţiilor la genunchi şi la şold.
Centrul de competenţă în medicină sportivă şi chirurgie traumatologică oferă terapie şi recuperare pentru toate formele de accidentări care au loc în timpul activităţilor fizice şi sportive. Cazurile medicale sunt tratate preponderent prin intervenţii chirurgicale minim-invazive, cu recuperare post-operatorie rapidă pentru pacient.
Spitalul Wiener Privatklinik din Viena deţine nouă centre de competenţă, oferind servicii de diagnostic şi tratament într-o varietate largă de specialităţi medicale, de la oncologie şi medicină personalizată a cancerului, medicină cardiovasculară, chirurgia nervilor periferici, ortopedie, medicină sportivă şi chirurgie traumatologică, radiologie intervenţională şi microchirurgie, chirurgie plastică, până la recuperare medicală şi investigaţii specifice domeniului aeronautic. În 2016, WPK a înregistrat o cifră de afaceri de 70 milioane de euro, dintre care 40% a fost generată de pacienţii internaţionali. Rata de ocupare a spitalului este de circa 85%.
Pentru a înlesni accesul pacienţilor români la serviciile sale medicale, WPK a încheiat parteneriate cu diverse companii aeriene şi cu unităţi de cazare din Viena, oferind astfel condiţii avantajoase şi discounturi semnificative în ceea ce priveşte transportul şi cazarea în Austria.

Legea privind angajarea de vorbitori ai limbilor minorităţilor naţionale în spitale, adoptată
“În unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor, fie numără cel puţin 5.000 de cetăţeni, prin grija autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiile şi unităţile de asistenţă socială asigură şi personal cunoscător al limbii minorităţilor naţionale respective, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului”, potrivit proictului pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a art.41 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011.
Deputaţii din comisiile de specialitate au stipulat în rândul principiilor care stau la baza asistenţei de sănătate publică şi “asigurarea în unităţile sanitare şi a personalului de specialitate de asistenţă medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativteritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5000, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului”.