Potrivit amendamentului adoptat la propunerea PSD şi ALDE, „Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere prevăzute la la alin 1) (şefii de parchete, n.r.) ) aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Persoanele care locuiesc în comuna Moşniţa Nouă, din judeţul Timiş, îşi vor putea plăti taxele şi impozitele abia după data de 15 ianuarie. Primăria Moşniţa Nouă a postat pe site-ul instituţiei, dar şi pe pagina de Facebook, un anunţ prin care îi informează pe cetăţeni că programul de lucru cu publicul se suspendă aproape o lună, începând de luni, 18 decembrie.
“Primarul comunei Moşniţa Nouă dispune: programul de lucru cu publicul se suspendă în perioada 18.12.2017 – 15.01.2018, pentru închiderea anului fiscal şi deschiderea noului an, cu excepţia înregistrării naşterilor, căsătoriilor şi deceselor”, scrie în anunţ.
Primarul comunei Moşniţa Nouă, Florin Bucur, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că decizia de a suspenda programul de lucru cu publicul timp de aproape o lună a fost luată din cauza firmelor care se ocupă de mentenanţa programelor.
Mai mult decât atât, aproximativ 3 din 4 persoane (74%) experimentează stări de anxietate atunci când vorbesc în public sau se gândesc la asta, iar femeile sunt mai emotive decât bărbaţii atunci când trebuie să susţină un discurs public, potrivit Statistic Brain Research Institute, un studiu realizat anul trecut.
În realitate, potrivit psihologului Lenke Iuhoş, glosofobia nu este neapărat teama propriu-zisă de a vorbi în public, ci este un conglomerat de alte temeri, precum: teama de a face gafe, teama de a fi criticat, huiduit, teama de a avea parte de persoane dificile în public, teama de a nu fi suficient de interesant, teama de a avea un blocaj şi a uita tot ceea ce urma să spunem.
Cum putem depăşi tracul?
Pentru a depăşi această fază traumatizantă din viaţa noastră, psihologul Lenke Iuhoş consideră că trebuie să ne activăm acele resurse interioare ale noastre, bazate pe experienţe anterioare, care ne-au făcut să ne simţim bine în calitatea de orator.
„Vă mulţumesc din tot sufletul că aţi avut încredere în mine. Această piesă este pentru voi”, a spus Ana Munteanu, dedicându-i publicului piesa „La Boheme”.
În marea finală au fost patru concurente: Meriam Jane Ndubuisi din echipa lui Tudor Chirilă, Ana Munteanu din echipa lui Smiley, Zsuzsana Cerveni din echipa Loredanei Groza şi Andrada Creţu din echipa lui Adrian Despot.
Pe cel de-al doilea loc s-a situat Meriam Jane Ndubuisi, pe locul al treilea, Zsuzsana Cerveni, iar pe cel de-al patrulea loc, Andrada Creţu.
Sunt “n” cazuri cunoscute prin care reprezentanti ai statului au recunoscut public ca exista greseli flagrante ale statului in raport cu mediul privat, in multiple chestiuni economice si sociale. Ce s-a intamplat? Nimic! Statul si-a vazut de treaba. Angajatii statului, la fel. Atata timp cat raspunderea nu este nominala/individuala, bugetarii cu functii de raspundere, platiti cu bani grei – in multe situatii, isi vad nestingheriti de job, sfidand logica elementara. Si lucrurile s-au perpetuat in timp. Acum chiar au degenerat…
Ca si mediul privat, statul este reprezentat de oameni. Ei au nume, prenume si ocupa functii temporare. Ceea ce nu prea au se cheama “responsabilitati”. De bun simt nu mai poate fi vorba. Lipseste un fel de “fisa postului”, pe care orice antreprenor serios o are in propria companie, cam pe toate posturile care conteaza. Si in mediu privat, chiar conteaza fiecare post. Pentru ca, privatul lucreaza cu banii lui. Reprezentantii statului invart banii altora. Adica, culmea, ce surpriza!, tot ai privatilor!
Cine este statul? Uite o intrebare la care cu greu poti sa dai un raspuns corect. Suntem noi, privatii? Nu prea cred. Noi suntem cei mai buni contribuabili, dar nu luam decizii pentru altii, ci numai pentru noi. Cine are puterea reprezinta statul, dar nu si atunci cand greseste. Aici e problema! Cand are nevoie de bani sau cand ia decizii dure statul devine jandarm, anchetator, politist, agresor, persecutor, judecator si orice ii convine. Nici nu ar fi de condamnat daca, atunci cand la randul lui greseste, reprezentantii de rang inalt ai statului ar spune: “da, am gresit, ne asumam si platim, la fel ca oricine”. Nu, atunci statul se fofileaza, nu-si cere nici macar scuze, se face ca uita si chiar isi bate si joc, uneori.
Mi-e greu să pricep ce au vrut să facă producătorii cu Justice League: să pregătească noi poveşti de origine, să creeze un sentiment de anticipare faţă de următorul Justice League sau să testeze cum ar reacţiona fanii lor la adunarea supereroilor. Poate o combinaţie din toate, dar, aşa cum se întâmplă de obicei, când vrei să împuşti mai mulţi iepuri rămâi fără gloanţe.
Ultima oară când a fost cap de afiş într-un film (Batman vs. Superman: Dawn of Justice), Superman părea să aibă o soartă pe care nimeni nu a luat-o în serios. Desigur că Superman nu a murit şi a revenit în prim-plan, dar nici măcar asta nu a salvat prea mult din film.
Primul care sesizează pericolul e Batman, aşa că îşi asumă rolul de a strânge o echipă de supereroi. Ca să fie mai simplu de înţeles, imaginaţi-vă grupul Avengers cu o serie de schimbări: Batman în locul lui Iron Man, Superman în locul lui Thor, Aquaman în locul lui Hulk şi aşa mai departe. Comparaţia e uşor exagerată, dar şi filmul e la fel.
Justice League aduce câteva modificări poveştii clasice, aşa cum ar fi introducerea unui Flash mai tânăr decât cei cu care eram obişnuiţi. Un lucru cel puţin ciudat, pe care l-a ”reperat“ un coleg, este modul în care Batman – deşi este evident că toată lumea îi ştie adevărata identitate – continuă să vorbească cu o voce modificată când îşi pune masca.
Am spus-o săptămâna trecută şi simt nevoia să mă repet: filmele de acest gen nu mai aduc nimic nou. Chiar dacă nu sunt neapărat un fan al universului extins DC (numele oficial al francizei deţinute de Warner Bros.), am apreciat producţiile de calitate atunci când a fost cazul. Luaţi ca exemplu Wonder Woman, un film de o calitate mult superioară celorlalte încercări ale Warner Bros. Chiar dacă au trecut 57 de ani de când lumea a făcut cunoştinţă cu Justice League, creatorii nu par să fi găsit formula corectă pentru marele ecran.
Regizorul Zack Snyder rămâne adeptul unei atmosfere întunecate, aşa cum a fost cazul în Dawn of Justice; desfăşurarea haotică a filmului şi scenele de luptă care nu au, regretabil, prea multă imaginaţie transformă Justice League într-o producţie cel mult mediocră.
Viitorul francizei e pus în pericol şi de rezultatele financiare de până acum: în weekendul de lansare, Justice League a obţinut din bilete doar 93 de milioane de dolari, în condiţiile în care bugetul consolidat (ce include costurile cu marketingul şi lansarea pe DVD) trece uşor de 500 de milioane de dolari.
E Justice League un film pentru fanii universului DC? Sigur. E Justice League un film bun? Nici pe departe.
Nota: 6/10
”Curtea, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, a respins sesizarea şi a constatat că nu există un conflict de natură constituţională între Guvernul României şi Ministerul Public”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Au fost şapte voturi exprimate în ceea ce priveşte sesizarea făcută de către preşedintele Senatului, nepronunţându-se Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea care au lipsit de la deliberările pe această sesizare care au avut loc săptămâna trecută.
Pe 16 noiembrie, Dorneanu a precizat, răspunzând unei întrebări, că decizia se va lua în cvorum de 7 judecători, în condiţiile în care 2 judecători au lipsit la acea şedinţă. „Bineînţeles. Cei doi (Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea, n.r.) care au lipsit azi nu vor participa la dezbateri data viitoare”, a spus Dorneanu.