Tag: poveste

  • Răsturnare incredibilă de situaţie în cazul unui om al străzii care a strâns, cu ajutorul unui cuplu, o sumă uriaşă. Ce înşelătorie au pus la cale aceştia

    Un bărbat fără adăpost este bănuit că a conspirat cu un cuplu din New Jersey, punând la cale o poveste incredibilă pentru a strânge 400.000 de dolari prin intermediul unui fond caritabil, GoFundMe. Lucrurile nu au mers însă chiar cum au plănuit cei trei.

    Kate McClure şi prietenul ei, Mark D’Amico, din Bordentown, New Jersey, au ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce au creat anul trecut o pagină de strângere de fonduri pentru Johnny Bobbitt. McClure a povestit pe reţelele sociale că într-o noapte, când a rămas fără benzină pe o şosea din Philadelphia, Bobbitt, un om al străzii, a venit în ajutorul ei şi i-a cumpărat, cu ultimii bani – 20 de dolari – o canistră de benzină. Impresionaţi de poveste, peste 14.000 de persoane au donat pe platforma GoFundMe, înfiinţată de McClure şi iubitul acesteia, D’Amico, relatează Daily Mail.

    O reclamaţie obţinută de NBC10 a susţinut însă că trioul a conspirat să inventeze o poveste falsă pentru a strânge bani. După ce campania GoFundMe a devenit virală anul trecut, cei trei au apărut în emisiuni precum Good Morning America şi au realizat împreună o serie de interviuri. Relaţia dintre ei nu a mers însă bine până la final. Când suma strânsă a ajuns la 400.000 de dolari, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată.

    După un timp însă, Bobbitt i-a acuzat pe cei doi că folosesc fondul pentru a-şi finanţa un stil de viaţă luxos şi a spus că majoritatea banilor nu au mers la el, ci au fost folosiţi de aceştia. D’Amico şi McClure au negat în mod repetat orice acuzaţie, spunând că au avut grijă să nu îi dea sume mari lui Bobbitt, deoarece se tem că va cumpăra droguri. Dar Bobbitt i-a dat până la urmă în judecată.

    D’Amico a declarat că Bobbitt a cheltuit 25 000 de dolari în mai puţin de două săptămâni pe droguri, pe lângă plata facturilor restante şi a banilor trimişi familiei sale. Cuplul îi cumpărase lui Bobbitt o rulotă pe care i-au permis să o parcheze pe terenul lor din Florenţa, însă bărbatul a ajuns din nou pe străzi după ce D’Amico i-a spus să părăsească proprietatea.

    Dar, în luna august, un judecător le-a ordonat lui McClure şi lui D’Amico să returneze ceea ce a rămas din numerar. Apoi, o echipă de investigatori a cercetat locuinţa acestora şi, printre alte bunuri, au ridicat un autoturism nou marca BMW.

     

  • Traseul unui fotomodel: de la marile scene de modă ale lumii la îngrijitul oilor la stână

    Heiða Guðný Ásgeirsdóttir s-a născut la o fermă şi a plecat, de tânără, să lucreze ca model.
     
    “Eram un copil slăbuţ, arătam ciudat”, îşi aminteşte femeia. “Într-o bună zi, cineva mi-a spus că aş putea lucra ca model la New York.”
     
    Heiða Guðný Ásgeirsdóttir a lucrat ca model până la 23 de ani, după care s-a întors în provincia natală din sudul Islandei, Ljotarstadir, pentru a lua frâiele fermei deţinută de familia sa.
     
    “Nu poţi să fii fermier dacă nu respecţi natura şi forţele naturii”, spune Ásgeirsdóttir. “Trebuie să înveţi să trăieşti alături de ele.”
     
     
    Ea şi-a făcut un nume în Islanda după ce a luptat împotriva planurilor de construire a unui centrale electrice în apropierea fermei sale.
     
    “Dacă putem convinge femeile, fetele tinere că pot realiza orice, că nu trebuie doar să arate bine tot timpul, o să înţeleagă că pot face, oricând, ceea ce vor”, a mai spus Heiða Guðný Ásgeirsdóttir celor de la BBC. 
  • 5 minuni naturale din România apreciate de o lume întreagă – GALERIE FOTO

    5 Tunelul Iubirii

    O porţiune de cale ferată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş a devenit o curiozitate pentru vizitatori şi un loc apreciat de către îndrăgostiţi. Pe marginile căii ferate arborii şi vegetaţia din jur s-au unit şi au creat forma perfectă a unui tunel, o boltă de copaci lăsată să crească în voie face din acest loc un peisaj unic în România. Puţini români ştiu să ajungă în acest loc magic, Tunelul Iubirii se află cam la jumătatea distanţei dintre Obreja şi Glimboca şi este deseori asemănat cu Pasajul Iubirii din Ucraina.


    4 Insula Ovidiu

    În apropierea oraşului Ovidiu se află insuliţa omonimă, un spaţiu excelent pentru cei care doresc să se bucure de linişte câteva ore şi să relaxaze într-o zonă prea puţin atinsă de mâna omului. Insula Ovidiu este exemplul perfect al naturii armonioase, dar şi leagănul unei legende unice. Pentru a ajunge pe insulă, trebuie să călătoriţi până la destinaţie cu vaporaşul, dintr-o dată se va dezvălui o oază de verdeaţă de o frumuseţe cum rar aţi mai întâlnit.


    3 Canionul Şapte Scări


    Se află chiar pe Valea Prahovei, dar deşi este localizat într-un loc atât de accesat de către turişti, nu este atât de renumit. Această splendoare naturală se află la o aruncătură de băţ de Predeal şi este format în întregime de apele pârâului Şipoaia. Canionul Şapte Scări se află la o altitudine cuprinsă între 1100-1200 de metri şi este format din şapte chei săpate în calcar, găzduind un număr de şapte cascade. Pentru a admira unicul canion, trebuie să urci şapte rânduri de scări metalice care îşi vor solicita destul de mult efortul fizic.


    2 Lacul Ochiu Beiului

    Se află în Munţii Aninei, iar nuanţa sa de culoarea cerului te îndeamnă să-i afli povestea. Lacul Ochiul Beiului este o structură unică în România, o acumulare de apă cu diametrul de 15 metri, care nu îngheaţă niciodată, nici măcar în timpul iernii. Lacul nu are o adâncime mai mare de 3,6 metri, aşa încât va fi foarte uşor să observi păstrăvii care se plimbă jucăuşi pe fundul apelor. Zona este frumoasă şi plină de mistere, cu o faună unică şi peisaje uimitoare.


    1 Cascada Bigăr

    Podiumul nu poate fi ocupat decât de Cascada Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Europa şi chiar din lumea întreagă. Această operă de artă sculptată de natură se află pe Cheile râului Miniş şi constiuite împreună cu împrejurimile un orizont unic tot mai apreciat de către turiştii din întreaga lume. Turismul în zonă s-a relansat odată cu anul 2010, atunci când o revistă de specialitate a realizat un album cu locuri deosebite din România în care a fost inclusă şi Casada Bigăr.

  • Cum a reuşit o tânără să deschidă un hotel în Caraibe fără să aibă niciun ban – GALERIE FOTO

    Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi într-o vacanţă şi, odată ajunşi la destinaţie, să vă gândiţi “aş putea să trăiesc aici?” Ei bine, aşa a început povestea unei tinere pe nume Kalisa Martin, iar destinaţia aleasă de ea a fost Jamaica.

    În timpul unei ierni friguroase din New York, Kalisa şi prietenul ei Jeff Belizaire au decis să “fugă” până pe insula din Caraibe. Acesta avea, la momentul respectiv, un job de vis: era director de brand la Tasting Table, o destinaţie digitală pentru gurmanzi. Dar ceva în timpul acelei excursii avea să le schimbe viaţa.
     

    “În timpul acelui week-end prelungit, ne-am imaginat cum ar fi să avem propriul nostru B&B (bed and breakfast – n. red.) şi ne-am dat seama că am putea să îl deschidem chiar acolo”, povesteşte Kalisa Martin. Patru luni mai târziu, ea demisionase şi se afla în drum spre Jamaica alături de Belizaire pentru a pune bazele The Runaway, un B&B care a devenit, între timp, simbolul unui stil de viaţă.

    “Am fugit de vremea rece şi de programul de la 9 la 5 pentru a ne urma visul şi pentru a începe o nouă viaţă”, povesteşte tânăra.

    Nu aveau însă bani pentru a da drumul la afacere, aşa că au pornit o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter; The Runaway a devenit primul B&B construit integral din bani strânşi de pe reţeaua de crowdfunding, 47.000 de dolari.

    “Jamaica este locul meu preferat din întreaga lume”, spune Kalisa Martin. “Este aproape de necrezut că pot să împărtăşesc cu atât de multă lume iubirea mea pentru această insulă.”

  • Povestea celui mai periculos CRIMINAL ÎN SERIE din ultimii 70 de ani. A ucis 100 de oameni, DE PLICTISEALĂ

    Potrivit procurorilor, fostul asistent medical le administra pacienţilor medicamente provocându-le insuficienţă cardiacă sau colaps circulator şi apoi încerca să-i resusciteze, toate acestea pentru a-şi impresiona colegii, sau pentru că era plictisit. Fostul asistent este considerat cel mai periculos criminal în serie de la încheierea celui de-Al doilea Război Mondial. Investigatorii au concluzionat că ar putea exista mai mult de 100 de victime, dar acestea au fost incinerate.
     
    Fostul asistent medical, Niels Högel a recunoscut marţi că a ucis 100 de pacienţi, în prima zi a celui de-al treilea proces deschis împotriva sa în oraşul Oldenburg din Germania, relatează BBC.

    Niels Högel, în vârstă de 41 de ani, a administrat doze fatale de medicamente pacienţilor aflaţi în grija sa în două spitale din nordul Germaniei.

    Conform procurorilor, motivul acestuia era să îşi impresioneze colegii, după ce resuscita pacienţii cărora le provoca stop cardiac. Niels a recunoscut că a săvârşit climele „din plictiseală” şi că le dădea pacienţilor medicamente care le provocau insuficienţă cardiacă sau colaps circulator şi apoi încercarca să-i resusciteze.

    Întrebat la începutul procesului dacă recunoaşte acuzaţiile care îi sunt aduse, acesta a declarat că le admite „mai mult sau mai puţin”. La proces au participat şi rudele victimelor fostului asistent medical: “Am luptat timp de patru ani pentru acest proces şi aşteptăm ca Högel să fie condamnat pentru încă 100 de crime”, a declarat  Marbach, al cărui bunic a fost ucis de Högel.

    În urma primului proces, deschis în anul 2008, acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare după ce i-a injectat medicamente neprescrise unui pacient din oraşul Delmenhorst.

  • Banking londonez. Şi ceva în plus

    “Am fost promovat recent şi sunt responsabil momentan pentru oportunităţile strategice în zona de credit corporatist şi suveran în pieţele emergente din Europa, Africa şi Asia”, descrie Moşneanu rolul său în cadrul JPMorgan Chase. Pe scurt, românul lucrează cu fonduri mari de investiţii de la nivel global pentru a le ajuta să investească în oportunităţi care rezonează cu politica lor internă. Tranzacţiile la care lucrează sunt complexe şi poate dura luni întregi până se finalizează, după cum spune chiar el.
    „Dinamica din pieţele de capital şi riscurile geopolitice sunt factori pe care îi luăm mereu în considerare. Vorbim de o platformă care generază zeci de milioane de dolari anual.” Cam aşa sună jobul actual al lui Mihai Moşneanu, însă povestea sa şi a carierei lui în domeniul financiar sunt mult mai lungi şi chiar mai complexe.
    Mihai Moşneanu a plecat din România în 2006 pentru a urma studiile în economie la University College London. „Am terminat primul în anul meu cu ceea ce sistemul britanic numeşte First Class Honours.” Nu a ştiut însă de la început ce cale îşi dorea să urmeze din punct de vedere profesional. Pentru primul an cel puţin, ideea revenirii în ţară a fost constantă. Însă, treptat, atât apropierea de noul acasă (Londra), cât şi oportunităţile profesionale pe care le-a remarcat l-au făcut să încerce să obţină un job în investment banking, o industrie atât de râvnită şi de competitivă.
    „Am absolvit (universitatea – n.red.) în anul 2010, care din perspectiva pieţei muncii a fost probabil cel mai stringent an din timpul crizei.” A obţinut însă, „în cele din urmă”, un internship de 10 săp­tă­mâni la Nomura, o bancă de investiţii japoneză care la momentul acela achiziţionase de puţin timp portofoliul din Europa şi Asia rămas în urmă falimentului Lehman Brothers. La sfârşitul celor 10 săptămâni i s-a oferit un job full time.
    „Au fost doi ani de început incredibil de interesanţi, acoperind pieţe emergente, de la Africa de Sud la Israel şi regiunea de centru şi est a Europei.” La sfârşitul lui 2012 a primit un telefon de la JPMorgan, cea mai mare bancă de investiţii din lume, şi decizia de a accepta un job aici nu a fost deloc grea.
    „Şase ani mai târziu, simt că am făcut alegerea corectă pe deplin. Este un mediu incredibil de competitiv; în general primim peste 10.000 de aplicaţii pentru 70-80 de joburi entry level anual”, spune executivul român. Prima sa poziţie în cadrul băncii a fost aceea de vice-president pentru global emerging markets – CEE origination & derivatives risk management, conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Funcţia actuală a preluat-o de doar câteva luni.
    În total, au trecut 12 ani de când a plecat din România şi nu are în plan să se întoarcă prea curând, deşi nu exclude complet această posibilitate.
    „Cei 12 ani au trecut incredibil de rapid. Am plecat pentru că asta mi-am dorit din şcoala primară. A fost o chemare internă pentru o nouă experienţă, o chemare pe care nu o pot explica.” Uitându-se în urmă, spune că a avut o copilărie frumoasă şi a avut sprijinul necondiţionat al familiei în alegerile pe care le-a făcut. „România pentru mine nu a fost o experienţă tipică a tranziţiei postcomuniste. Spiritual însă, nu a fost de ajuns. Am avut constant curiozitatea să aflu ce este în plus în lume, ce este «acolo».”
    Recunoaşte că în acest moment nu urmăreşte activ varianta de a se întoarce în ţară. Singura „strigare interioară”, după cum spune el, este aceea, „poate naivă”, de a schimba ceva, cât de puţin, în bine. România de astăzi se pierde din cauza mediocrităţii care vine de la vârf, adaugă Mihai Moşneanu.
    „Cred că dacă m-aş întoarce vreodată ar fi în zona de politici publice sau chiar politică, unde sper să pot aduce puţină valoare din experienţa mea.” Spune că e mai puţin importantă poziţia – angajat sau antreprenor. În măsura în care ca angajat poţi schimba ceva, este o variantă.
    „Mama mea este angajat, tatăl meu este antreprenor. Din punctul meu de vedere, ambii au contribuit social pozitiv în România.” Ceea ce contează este modul în care îţi manifeşti etica profesională şi viziunea.
    Ultima oară a fost acasă, în România, la sfârşitul lui august, la nunta unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, care trăieşte la rândul lui la Londra: „A fost o petrecere frumoasă”.
    El este originar din Ploieşti, oraş despre care spune că „din păcate nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii 12 ani”. Bucureştiul, în schimb, a devenit mult mai european: „Oamenii zâmbesc, sunt diverşi, poartă haine colorate şi merg la cafenele şi restaurante pentru că se bucură de viaţă, nu doar pentru a celebra un botez, o nuntă sau o zi de naştere”.
    În puţinul timp petrecut în ţară, i se pare îmbunătăţit şi traficul şi adaugă că poate mult mai bine nu se poate pentru o capitală, un oraş cu câteva milioane de locuitori. Recunoaşte însă că nu are experienţa navetei zilnice în România pentru o părere avizată. „În România este încă o cultură mare a jeepului, a maşinii mari ca statut sau a maşinii în general.” Cu cât oamenii sunt dispuşi să meargă mai mult pe biciclete, să ia metroul, cu atât traficul se va îmbunătăţi, crede el. În Londra, toată lumea foloseşte transportul public. Este eficient, util şi sigur. Nu există nicio exigenţă socială de a deţine o maşină. „Eu nu deţin una.”
    Cum arată o zi obişnuită în viaţa unui bancher de investiţii în Londra, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume şi – pentru moment – capitala financiară a Europei?
    Ziua începe adesea cu alarma de la 5:15. „Mă duc la sală la un bootcamp la ora 6:00, clasă care durează o oră. Este important pentru mine să am acea oră la început de zi”, spune el. Îl ajută să se concentreze, să fie productiv şi motivat la muncă în restul zilei, după cum precizează executivul.
    Ajunge la birou în jurul orei 8. „Ştiu că poate sună a clişeu, însă nicio zi nu e la fel.” Sunt zile în care începe discutând cu clienţi şi colegi din Asia, lucrând la tranzacţii de finanţare în Orientul Mijlociu, având apoi un prânz cu un client în Londra şi teleconferinţe cu echipele din New York după amiază. Încearcă să plece de la birou pe la 18:30.
    „Niciodată nu termini ce ai de făcut, ideea e să ştii când să te poţi opri, când, din cauza oboselii, eficienţa ta scade.” Serile le petrece la cină cu prietenii, acasă cu partenerul de viaţă, citind, la operă sau la teatru. „În ultimul an, serile mi le petrec tot mai mult studiind pentru un master în relaţii internaţionale pe care îl urmez part time la Universitatea Cambridge.” O experienţă superbă la toate nivelurile, spune el.
    Timpul liber şi-l petrece şi alergând (a participat la maratoanele de la Londra şi Berlin), luându-se la întrecere cu înălţimile (a escaladat Kilimanjaro şi Aconcagua) sau călătorind. A locuit în cinci ţări şi a vizitat peste 40. Iar călătoria continuă – în carieră şi în timpul liber.


    De ce anume vă e cel mai dor din România?

    De limba română. Este o limbă minunată, pe care din păcate nu o mai vorbesc atât de des precum mi-aş dori. Viaţa mea personală este 90% în engleză; la birou, acasă, în weekenduri cu prietenii. În liceu am participat ani la rând la olimpiada naţională de limba şi literatura română. Citeam atât de mult. Îmi e dor să retrăiesc acele zile, deşi dormeam 5-6 ore maximum pe noapte. Îmi e dor de (Liviu – n.red.) Rebreanu şi de Marin Preda. Îmi este, fireşte, dor şi de mirosul cozonacilor de acasă de Crăciun, dar încerc, pe cât se poate, să fiu în România în fiecare an în perioada sărbătorilor.
    Anul acesta mă voi duce la Alba Iulia de 1 Decembrie. Este un moment solemn – curajul şi demnitatea unei generaţii au dus la Marea Unire. Este un bilanţ important pe care România ar trebui să îl aibă ca societate la centenar.
     
    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?

    De negoţul din taxi, de gropile din asfalt, de pretenţia la valoare a unora, care prin aroganţă şi-au asumat conducerea ţării.
     
    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    „Educaţia, educaţia, educaţia”, ca să îl citez pe un fost premier britanic. Totul pleacă din şcoală. Am avut o experienţă excelentă în România în cei doisprezece ani (de şcoală generală – n.red.) şi liceu, datorită profesorului minunat de matematică din gimnaziu şi profesoarei minunate de literatură română din liceu. Mi-au fost mentori incredibili. Din păcate, asta a fost excepţia. Per ansamblu, vorbim de un sistem corupt, în care mediocritatea, spoiala şi aparenţa iau locul performanţei, efortului şi onestităţii. Clasa politică a facilitat această constantă degradare a societăţii.
    E modul prin care poţi continua să controlezi un sistem.
    Este, fireşte, nevoie de drumuri mai bune, de mai puţină „cârpeală” în tot ceea ce se face, dar toate acestea vin din şcoală, din educaţie, din modul în care fiecare dintre noi acţionează când nimeni nu se uită. Aceasta este adevărata măsură a demnităţii unei societăţi. 

  • Povestea româncei care şi-a deschis la 18 ani propria afacere, iar acum are magazine la Londra, New York şi Milano – VIDEO

    Carte de vizită
    ¶ S-a înscris la Facultatea de Drept, însă nu a terminat-o, pentru că în studenţie, la doar 18 ani, a pus bazele companiei care avea să o transforme într-unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori din industria locală de fashion
    ¶ A dus genţile şi pantofii produse la Huşi în două dintre capitalele internaţionale ale modei, Paris şi New York
    ¶ Compania produce în prezent 40.000 de perechi de pantofi şi 25.000 de genţi per colecţie, având două colecţii de bază şi două colecţii pronto-moda (cu un număr redus de produse) pe an, precum şi colecţii pentru evenimente speciale

  • Povestea unei miliardare care a trăit într-un lux exagerat şi a murit singură, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră

    Casey Johnson este fiica celebrei Sale Johnson şi a lui Woody Johnson, proprietarul afacerii New York Jets; este şi strănepoata fondatorului afacerii Johnson & Johnson. 
     
    Casey a crescut înconjurată de lux opulent. A urmat studii în cadrul celor mai bune şcoli private, a condus maşini extravagante; cu titlul de exemplu, la vârsta de 10 ani avea prima poşetă Chanel. Chiar şi aşa, copilăria şi adolescenţa sa au fost perioade nefericite, fiind mai degrabă ignorată de proprii părinţi.
     
    A declarat chiar că din acest motiv a început încă din adolescenţă să consume droguri.După toate standardele, viaţa ei a fost tragică până la finalul acesteia: a murit singur, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră.
     
    Era cunoscută ca o petrecăreaţă, dependentă de cocaină şi alcool şi povestea că a fost la dezintoxicare de mai multe ori decât îşi putea aminti. Fiind bisexuală, Casey a părut că nu şi-a putut găsi niciodată dragostea adevărată, nici cu vreo femeie, nici cu un bărbat. Ba chiar suferinţele ei din dragoste se consumau adesea şi în public, uneori cu certuri sau violenţe fizice. O dată, o fostă iubită i-a dat foc la păr într-un club. 
     
    În ultima parte a vieţii sale a avut o relaţie cu un fost star dintr-o emisiune de reality show, care părea mai interesat de câţi bani are Casey disponibili decât de persoana ei. Casey a şi adoptat un copil, dar a fost decăzută din drepturi după ce au apărut dovezi evidente că îl neglija. Mama ei, Sale, a preluat tutela copilului şi i-a tăiat şi propriei fiice accesul la bani.
     
    La finalul anului trecut, pe 29 decembrie, moştenitoarea imperiului Johnson & Johnson posta pe Tweeter: „Vise plăcute tuturor”. Patru zile mai târziu era descoperit cadavrul ei. Murise deja de câteva zile, ca urmare a unor complicaţii ale diabetului de care suferea din copilărie.
  • Filmul românesc “Soldaţii. Poveste din Ferentari”, PREMIU pentru cel mai bun film la Queer Porto

    Filmul regizat de Ivana Mladenovic a câştigat premiul competiţiei oficiale a celei de-a patra ediţii a festivalului, care l-a avut ca invitat special pe scriitorul american Dennis Cooper.

    Din juriu au făcut parte Da Mata (artist şi curator), Liad Hussein Kantorowicz (performer) şi Tiago Alves (jurnalist).

    Premiul, în valoare de 3.000 de euro, a fost susţinut de televiziunea publică RTP2, care a achiziţionat drepturile de difuzare pentru film.

    Juriul a explicat faptul că are de-a face cu un “film excelent, care pune sub semnul întrebării normele heterosexuale româneşti ce pedepsesc corpul şi dorinţele, provocând durere oricui îndrăzneşte să fie diferit”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea româncei care a creat “CEL MAI BUN PARFUM DIN LUME”

    A venit însă şi mânată de dorul de casă. Păstrează din copilărie dorul de munţi şi amintirea olfactivă a pădurii după ploaie, pădurea din apropierea casei de la Câmpulung Muscel.


    Mădălina Stoica-Blanchard a condus ca manager branduri celebre din industria modei şi produselor de lux şi a creat parfumuri apreciate în întreaga lume.

    Parfumurile ei au ca sursă de inspiraţie viaţa şi poveştile ei şi au Oscarul în materie de parfumuri. Românca a povestit, la 1 Matinal, cum l-a cunoscut pe soţul ei şi cum a luat naştere conceptul casei de parfumuri.

    “Întâlnirea a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare, pe străzile Parisului. După o zi foarte încărcată, mă aflam la terasa unei braserii şi am avut o apariţie extraordinară. Privirile ni s-au întâlnit pur şi simplu, a fost un moment de scânteie extraordinară, apoi ne-am zâmbit foarte scurt şi şi-a continuat drumul, a povestit la TVR Mădălina Stoica-Blanchard. Ea a mărturisit că fiecare parfum creat reprezintă un moment specific care a marcat povestea lor de dragoste.

    Cititi mai multe pe www.one.ro