Tag: PDL

  • Flacăra democraţiei se întoarce cu scântei

    Adrian Papahagi, unul dintre liderii manifestaţiilor pro-Băsescu cu “flacăra democraţiei” din vara trecută, şi-a dat demisia din PDL anunţând că “singurul lider legitim al dreptei este Traian Băsescu”, ceea ce era oricum vizibil, măcar din faptul că acesta a participat la întâlnirea între fondatorii Mişcării şi liderii filialelor din judeţe, ţinută la Vila Lac 1.

    În ce o priveşte pe Elena Udrea, văzută în primăvară ca potenţial lider al popularilor, ea anunţase încă pe atunci că s-ar înscrie în MP dacă s-ar transforma în partid, dar nu ca gest ostil faţă de PDL, cu care aprecia că viitorul partid MP ar urma să coopereze. O despărţire în termeni ostili a avut, în schimb, Cristian Preda, care a fost suspendat din PDL pe şase luni pentru criticile constante aduse conducerii partidului şi care, ca atare, şi-a anunţat colegii că “ne despărţim şi că va dura mai mult de şase luni până să ne regăsim”.
     

  • Să respirăm uşuraţi: statul de drept a fost salvat

    Printre motive: Parlamentul nu ar trebui definit ca “for suprem de decizie al naţiunii”, interdicţia de constituire a grupurilor parlamentare noi pe timpul legislaturii nu e corectă, numărul parlamentarilor ar trebui stabilit, atribuţiile de dizolvare a parlamentului nu pot aparţine aleşilor din moment ce aparţin preşedintelui, prevederea privind repararea prejudiciilor prin “despăgubiri echitabile” nu e constituţională.

    Replica liberalului Chiuariu, cum că modificarea în Constituţie a raporturilor dintre preşedinte şi parlament e o decizie pur politică şi nu poate fi îngrădită de CL, a fost însă în cele din urmă confirmată de poziţia Comisiei de la Veneţia, care a comunicat că nu are obiecţii asupra întăririi parlamentarismului pe seama limitării atribuţiilor preşedintelui.

    Scoaterea preşedintelui din sfera executivă tocmai începuse să facă obiectul strigătelor PDL, care au reclamat, pe diverse voci, o continuare a loviturii de stat de anul trecut, o instaurare a dictaturii USL bună de reclamat din nou la UE sau pedepsirea celor vinovaţi de “puciul” demiterii lui Traian Băsescu. Cum însă iminenţa revizuirii Constituţiei după modelul propus de USL deja a dispărut, un alt punct de vedere al UE în afara celui al Comisiei de la Veneţia nu va mai exista.

    În schimb, dintr-un interviu pentru Mediafax am aflat cu claritate ceea ce vrea marele vecin american de la România: “protejarea instituţiilor democrate ale acestei ţări şi susţinerea statului de drept”, “susţinerea coabitării între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu” şi “nominalizările procurorilor-şefi” au fost definite de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA la Bucureşti, ca priorităţi ale mandatului său, care se va încheia în câteva săptămâni, după ce Casa Albă va anunţa numele noului ambasador. Potrivit lui Butcher, criza politică din vara lui 2012 n-a afectat cooperarea în domeniul securităţii, iar în cele din urmă Washingtonul a fost “foarte mulţumit” să vadă că regulile constituţionale au fost respectate.

  • Oltean propune primă de instalare pentru profesorii care se încadrează în muncă după absolvire

     Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a depus o iniţiativă legislativă prin care să fie acordată o primă de instalare oricărui cadru didactic care pe parcursul a cinci ani de la finalizarea studiilor se încadrează în învăţământ.

    “Am depus săptămâna aceasta o iniţiativă legislativă prin care personalul didactic de predare, la angajarea în învăţământ, să beneficieze de acea primă de instalare pe care au avut-o cândva în temeiul Legii 128/1997, abrogată ulterior. Apreciez că pentru a încuraja tinerii absolvenţi de învăţământ superior să rămână în învăţământul românesc nu este lipsită de importanţă o asemenea primă de instalare care să poată fi acordată oricărui cadru didactic care pe parcursul a cinci ani de la finalizarea studiilor se încadrează în învăţământ, fie în mediul rural, fie în cel urban. Prima de instalare este la nivelul unui salariu de încadrare”, a spus Ioan Oltean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oltean: Dragile noastre femei şi dragii noştri bărbaţi să-şi facă datoria faţă de ţară, să sporească natalitatea

     Ioan Oltean a fost întrebat cum comentează rezultatele finale ale recensământului din 2011, care indică faptul că populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane.

    “Avem o scădere dramatică. Aici un singur comentariu se poate face: ca dragile noastre femei şi dragii noştri bărbaţi să-şi facă datoria faţă de ţară şi popor, să sporească natalitatea, fiindcă altfel vom ajunge la un număr de locuitori foarte mic. Aici îi revine şi puterii rolul de a crea condiţii optime”, a spus Oltean.

    Întrebat cum ar fi influenţat aceste rezultate referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, Oltean a răspuns: “Nici măcar în condiţiile acestea preşedintele nu ar fi fost demis”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raluca Turcan: În loc să avem educaţie de A, statul ne serveşte educaţie de E-uri

     Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a făcut referire, la Sibiu, la lansarea strategiei partidului în domeniul educaţiei, la “toleranţa cu care statul tratează potenţialele pericole la adresa sănătăţii pe termen lung a copiilor”.

    “Cum este posibil ca unităţile de învăţământ să permită, de exemplu, promovarea margarinei în şcoli? Nu mă interesează obiectivele comerciale ale diverselor companii sau personalităţile implicate în aceste proiecte strict comerciale, nu despre asta este vorba. Este vorba despre toleranţa cu care statul tratează potenţialele pericole la adresa sănătăţii pe termen lung a copiilor. Aceasta este reţeta de succes pe care o propune sistemul de învăţământ? McEducaţie? Avem nevoie de învăţământ sau de îngrăşământ? În loc să avem educaţie de A, statul ne serveşte educaţie de E-uri. Cei care încă mai cred că E-ul nu vine de la Educaţie trebuie să ia atitudine şi să se lupte pentru însănătoşirea pacientului român care se numeşte învăţământul autohton”, a spus Turcan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ivan: PDL are o abordare complet iresponsabilă cerând reluarea examenului de bacalaureat

     “Doresc să condamn abordarea complet iresponsabilă a PDL care, prin vocea Ralucăi Turcan, a solicitat, în mod cu totul hazardat, reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional. După ce şi-au bătut joc de profesori, de elevi şi de părinţi, după ce au închis şcolile şi au bulversat sistemul de Educaţie, acum, cei de la PDL ies în public complet neinformaţi şi avansează critici lipsite de substanţă doar pentru a arăta că fac opoziţie”, a susţinut Cătălin Ivan, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX.

    Potrivit lui Ivan, cazul de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” este unul izolat, bacalaureatul desfaşurându-se în condiţii normale în restul centrelor de examinare.

    “Reprezentanţii PDL dovedesc în opoziţie aceeaşi lipsă de respect faţă de munca elevilor şi a profesorilor cinstiţi şi responsabili, pe care au afişat-o şi atunci când s-au aflat la guvernare”, a mai spus Ivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL cere Guvernului să prezinte în Parlament actualizarea strategiei energetice naţionale

     “PDL îşi manifestă disponibilitatea de a participa la oricâte sesiuni parlamentare extraordinare ar fi necesare pentru legiferarea acestei strategii de bază pentru orice dezvoltare economică şi socială a ţării”, a precizat Bode, într-o conferinţă de presă.

    El a arătat că PDL mai solicită Cabinetului Ponta să prezinte cauzele “ce au dus la eşecul proiectului Nabucco”, dar şi programele ce vizează energia pentru următorul exerciţiu financiar european 2014-2020.

    Lucian Bode a făcut aceste precizări după ce a apreciat că Victor Ponta “arde gazul de pomană în fotoliul de premier” şi “se joacă cu focul atunci când vine vorba de securitatea energetică a României”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL vrea o autoritate pentru protecţia întreprinzătorilor

    Atât Flutur, cât şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, au precizat că prin acest proiect de lege s-ar înfiinţa o autoritate aflată în subordinea Parlamentului, care “urmăreşte dacă întreprinzătorii sunt supuşi unor abuzuri în timpul controlului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Decizia CC privind referendumul e o primă şi majoră înfrângere a USL şi a PNL

     “Hai să fim clari: este o primă şi majoră înfrângere a USL decizia Curţii Constituţionale şi spun acest lucru pentru că ei îşi făceau planuri ca foarte rapid, chiar la sfârşitul lunii august, să treacă prin Camere proiectul de Constituţie şi în luna octombrie să organizeze referendum. Lucrul acesta nu mai este posibil în acest moment. Sigur că vor fi schimbări majore şi aceasta este o înfrângere majoră a USL în primul rând şi a PNL, pentru că, până la urmă, preşedintele acestei comisii este Crin Antonescu, în primul rând”, le-a spus ziariştilor Vasile Blaga.

    El a precizat că PDL va continua demersurile începute “pentru constituirea unei coaliţii pentru o Constituţie a cetăţenilor” şi că democrat-liberalii vor boicota acţiunile puterii de a pune în practică “proiectul de Constituţie antidemocratic”. “Rămânem la poziţia PDL de a boicota acţiunile puterii de a-şi pune în practică această Constituţie, acest proiect de Constituţie antidemocratic”, a spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: PDL cere demisia imediată a ministrului de Externe, urmare a modului de acţiune a MAE

     Blaga a spus, după şedinţa BPN al partidului, că transmite în numele PDL sincere condoleanţe familiilor care au avut victime în tragedia din Muntenegru şi că nu poate să nu remarce “noile dovezi de incompetenţă ale autorităţilor române, care au reacţionat extrem de târziu în această situaţie”.

    “Aş dori ca în numele PDL să transmitem sincere concoleanţe familiilor care au avut victime în tragedia din Muntengru. Suntem alături de fiecare familie care şi-a pierdut pe cineva grav şi alături de cei care s-au accidentat, unii dintre ei fiind într-o situaţie gravă. Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm noile dovezi de incompetenţă ale autorităţilor române şi faptul că au reacţionat extrem de târziu în această situaţie”, a spus Blaga.

    El a adăugat că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, amintind de tragedia din Algeria, unde MAE condus de Titus Corlăţean s-a comportat la fel, “dând dovadă de cinism şi incompetenţă crasă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro