Tag: parlament
-
Bancherii răsuflă uşuraţi: Curtea Constituţională a respins toate cele trei iniţiative legislative ale senatorului Daniel Zamfir, adoptate de Parlament, legate de plafonarea dobânzilor la credite sau de vânzarea creanţelor
Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 83 de deputaţi din PNL şi USR.Astfel, legile care prevedeau plafonarea dobânzilor la credite, eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de împrumut şi plafonarea sumelor ce pot fi cerute de recuperatorii de creanţe au fost respinse.„Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, obiecţie formulată de un număr de 83 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România”, se arată în decizia CCR din 13 martie 2019. -
DATA la care Parlamentul britanic va vota asupra acordului Brexit
În cazul în care prim-ministrul Theresa May nu va reuşi să obţină aprobarea Parlamentului britanic, parlamentarii vor avea de ales între ieşirea din UE fără un acord sau o amânare.Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. -
Iohannis retrimite Parlamentului Legea bugetului pe 2019
“Întreb şi eu acum cine a oprit PSD să facă investiţii majore în ultimii doi ani? De ce albirea dosarelor liderilor PSD continuă să fie prioritatea zero, în locul construirii de autostrăzi şi spitale. Am afirmat şi repet – guvernarea PSD a eşuat. Dacă PSD nu e în stare să guverneze pentru cetăţean atunci să plece şi să lase pe alţii care se pricep. Având în vedere toate acestea voi retrimite Parlamentului pentru corectură şi îmbunătăţire Legea bugetului. Mesajul este simplu- faceţi un buget sănătos pentru România. Parlamentul are ocazia, dar în primul rând responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, astfel încât bugetul să fie unul chiar pentru dezvoltarea României”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele a acuzat PSD a construit un buget pe 2019 care prevede o reducere semnificată a bugetelor locale.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Patronatele solicită Parlamentului amânarea aplicării a cinci măsuri din OUG 114/2018
Cele cinci reglemetări sunt: suprataxarea băncilor în funcţie de creşterea ROBOR, suprataxarea companiilor din energie cu 2% pe cifra de afaceri; suprataxarea companiilor din telecomunicaţii cu 3% pe cifra de afaceri; limitarea activităţilor cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi majorarea capitalului administratorilor fondurilor de pensii.
ACPR confirmă intenţia de a oferi întregul suport decidenţilor, în structurile parlamentare, prin oferirea expertizei deţinute, astfel încât să fie identificată soluţia optimă pentru cele patru componente ale OUG 114/2018, inclusiv prin propuneri de completare, modificare sau abrogare a unor prevederi concrete.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
LIVE: Parlamentul European – Laura Codruţa Kovesi este audiată pentru funcţia de procuror-şef european
*pentru traducere în limba română, selectaţi RO din meniul video-ului.
-
„Este o ruşine”. Doi europarlamentari critică în termeni duri prezenţa în Parlamentul European a fiicei purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin
Elizaveta Peskova, fiica de 21 de ani a purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, lucrează ca stagiar pentru europarlamentarul francez de extrema dreaptă Aymeric Chauprade, a descoperit Europa Liberă.Aymeric Chauprade a fost unul susţinătorii fervenţi ai anexării în 2014 de către Rusia a Peninsulei Crimeea. De numele politicianului este legat însă şi scandalul Air Cocaine din 2013, care a dus la mai multe arestări de cetăţeni francezi, în Republica Congo, pentru implicarea în traficarea pe calea aerului a nu mai puţin 700 de kilograme de cocaină.„Este o breşă în regulile generale de securitate din Parlamentul European”, a catalogat Sandra Kalniete, eurodeputat letonă din cadrul Partidului Popular European (PPE), prezenţa Elizavetei Peskova în Legisaltivul de la Bruxelles, transmite Europa Liberă. -
Teodorovici şi-a atacat criticii din Parlament: I-a făcut „măscărici” pe unii deputaţi din opoziţie şi s-a legat de numele unui membru USR, Claudiu Năsui
„Sunt mulţi măscărici, din păcate, plătiţi din bani publici. Unui alt coleg i-aş spune aşa, cu toate că sper ca numele verbului din DEX să nu-l facă să ceară drept la replică. A năsui spune aşa: a se obrăznici, a-şi lua nasul la purtare, a face pe grozavul, a se compara cu cineva mai mare şi mai puternic. V-aş pune câteva întrebări, pentru că, oricum, nu aveţi nicio logică şi nicio înţelegere. Cum se poate ca atât de multe companii multinaţionale care rulează miliarde în România să aibă profit de sute de sub 1 %? Poate aţi citit ce spune directiva europenă 1164/2016. Actul european urmăreşte ca multinaţionale care activează în UE să nu mai poate ocoli impozitarea profiturilor reale; Poate doriţi să spuneţi că taxa pe lăcomie este o operă a Consiliului”, a spus Eugen Teodorovici, ministerul Finanţelor, luni, în plenul Camerei Depuutaţilor.Deputatul USR Claudiu Năsui nu a cerut un drept la replică în urma declaraţiilor lui Eugen Teodorovici.OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulţumiri din partea mai multor instituţii, dar şi companii. Printre nemulţumiţi se numără băncile, dar şi administraţiile locale. -
Teodorovici apără, în Parlament, OUG 114: Este actul normativ cel mai curajos şi îndrazneţ
„OUG 114 este actul normativ cel mai curajos şi îndrazneţ apărut după Revoluţie. Dincolo de avizele legale, ar fi fost cu siguranţă un timp mai îndelungat pentru un dialog extins. Mi-am propus să nu dau curs provocărilor de timp campanie electorală. Acum două săptămâni, vă vorbeam de viziunea noastră pentru România anului 2019. OUG 144 porneşte de la această viziune şi pune în practică următoarele soluţii : susţine autorităţile locale, am creat fondul de alocare şi investiţii. Al doilea aspect, OUG susţine domeniul construcţiilor. Noi nu ne limităm doar la a da declaraţii în media, am crescut salariul în construcţii la 3000 de lei. OUG 114 susţine dezvoltarea patrimoniului”, a declarat luni, la „Ora Guvernului”, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.Liderul deputaţilor USR, Florina Prună, a declarat, în cadrul dezbaterii, că OUG 114 din domeniul fiscal are ca scop bulversarea economiei. -
Facebook susţine că este deschis către reglementări mai stricte pentru a combate „fake news”, după raportul Parlamentului Marii Britanii
Un comitet al Parlamentului britanic a ajuns la concluzia că fondatorul firmei Mark Zuckerberg nu a reuşit să arate „leadership sau responsabilitate personală”, în ceea ce priveşte ştirile false.Facebook a salutat raportul comitetului de selecţie digitală, susţinând că ar fi deschisă către „o reglementare care să facă mai mult sens”.Parlamentarii britanici au declarat că ceea ce era necesar pentru a face faţă proliferării dezinformării online şi a utilizării abuzive a datelor cu caracter personal a fost o „schimbare radicală a balanţei de putere între platformele sociale şi oamenii”.Ancheta privind ştirile false, care a durat mai mult de un an, a fost condusă de Comitetul Digital, Cultură, Media şi Sport (Digital, Culture, Media and Sport Committee), ale cărui dovezi se axează în cea mai mare parte pe practicile comerciale ale Facebook înainte şi după scandalul Cambridge Analytica. -
Faţă în faţă cu senatorii
„Dacă ROBOR a fost manipulat? Răspunsul este «Nu». ROBOR poate fi stabilit doar între bănci, dar nu este o înţelegere de tip cartelar. ROBOR-ul se plimbă doar între 1,5% şi 3,5%, deoarece rata de politică monetară este de 2,5%, iar coridorul simetric este de plus/minus 1% faţă de aceasta. Dacă se plimbă mai sus sau mai jos, se opreşte orice tendinţă de cartelizare şi se absoarbe tendinţa de lichiditate în exces. Probabilitatea să existe o manipulare este mică sau inexistentă” Mugur Isărescu, guvernatorul BNR