Tag: oferte

  • Locuinţe cu 3 camere executate silit, la vânzare la mai puţin de 30.000 euro, inclusiv în Bucureşti. Care sunt cele mai atractive OFERTE

     Pe de altă parte, persoanele care au un buget mai mare, de până la 50.000 de euro, pot cumpăra locuinţe executate silit cu până la cinci camere, într-un bloc construit după anul 2000.

    Printre cele mai interesante proprietăţi aflate în executare silită, listate pe portalul imobiliar se numără un apartament cu două camere, de 41 metri pătraţi în zona Griviţa-Gara de Nord, scos la vânzare de Smarthousing, divizia Volksbank de valorificare a activelor imobiliare, la un preţ de pornire de 119.014 lei (circa 26.500 de euro). Locuinţa este situată la parterul unui bloc construit în anul 1965, iar valoarea sa de piaţă este estimată la 158.685 de lei (circa 36.000 de euro).

    La un preţ asemănător, respectiv 26.900 de euro, OTP Real Estate Services scoate la licitaţie un apartament cu trei camere. Locuinţa este situată în sudul Capitalei, zona Giurgiului, şi are o suprafaţă utilă de aproape 63 de metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacanţe de Sf. Valentin cu un buget de sub 250 de euro – este posibil?

    Ofertele publicate pe site-urile de reduceri oferă preţuri atractive, dar nu sub 300-400 euro pentru două persoane. Deşi agenţiile de turism beneficiază de reduceri importante la curse de avion şi unităţi hoteliere, de multe ori se pot obţine costuri mai scăzute atunci când toate rezervările se fac individual.

    Prima variantă propusă este o călătorie la Milano. Preţurile oferite de agenţii pe Internet sunt cuprinse între 340 şi 500 euro pentru două persoane, pe o perioadă de trei nopţi la hoteluri de 2-3 stele.

    Dacă vă decideţi să organizaţi totul pe cont propriu, primul pas este alegerea biletelor de avion. Cel mai ieftin bilet Bucureşti-Milano (preţ calculat pe data de 24 ianurie) este cel cu plecare pe 12 februarie de la o companie low-cost. Costul este de doar 42 euro de persoană. Pentru a găsi ofertele de transport cele mai convenabile, accesaţi unul din motoarele de căutare specializate în această direcţie.

    Hoteluri de două stele se găsesc pentru un buget de 100-150 euro. Un exemplu este Hotel Bonola, care oferă cazare în perioada aleasă cu 125 euro pentru trei nopţi. Ca şi alte unităţi de cazare, Hotel Bonola oferă reduceri importante pentru perioada de Sf. Valentin. Pentru a decide ce hotel să alegeţi, este bine să consultaţi site-uri precum Booking.com sau Trivago.com. Un alt site cu opinii extrem de pertinente este Tripadvisor.com (nu ofera posibilitatea de a rezerva, doar păreri împărtăşite de alţi turişti care s-au cazat la hotelurile respective).

    De la aeroportul din Milano (Bergamo) puteţi ajunge în centru luând autobuzul (cursa costă 9 euro dus-întors). Pentru siguranţă, vă puteţi cumpăra biletele chiar înainte de a pleca din ţară (informaţii şi rezervări găsiţi pe site-ul http://www.terravision.eu/).

    Trăgând linie, costul pentru o excursie la Milano de trei nopţi, începând cu 12 februarie, este de 216 euro pentru două persoane.

    O doua variantă propusă este Roma, cetatea eternă. Pentru excursii de Sf. Valentin în capitala Italiei, preţurile agenţiilor de turism pleacă de la 350-400 euro pentru două persoane.

    Cel mai ieftin bilet de avion la Roma l-am găsit tot la o companie low-cost, respectiv 32 euro (preţ calculat pe data de 24 ianurie pentru plecările de pe 9 februarie). Pentru a ajunge de la aeroport în centrul oraşului, aveţi la dispoziţie un autobuz care pleacă din 30 în 30 de minute (15 euro dus-întors). La un hotel de două stele, trei nopţi de cazare costă în jur de 90 euro.

    În total, pentru trei nopţi la Roma de Sf. Valentin va trebui să platiţi în jur de 180 euro pentru două persoane.

  • Cum să eviţi site-urile false de cumpărături online

    Există însă o serie de lucruri de care trebuie să vă feriţi atunci când cumpăraţi din faţa calculatorului. Oricât de sigure sau serioase ar părea unele site-uri, există posibilitatea ca ele să fie de fapt faţade pentru înşelătorii. Puteţi evita capcanele întinse pe Internet urmând metodele prezentate în continuare.

    Deşi pe piaţă sunt prezente numeroase programe care verifică paginile şi vă avertizează în cazul în care urmează să accesaţi un site dubios, este recomandat ca şi dumneavoastră să faceţi o serie de verificări preliminare înainte de a vă introduce datele personale.

    În primul rând, citiţi cu mare atenţie fiecare mail primit şi nu daţi crezare ofertelor fabuloase care vi se oferă. Urmăriţi cine v-a trimis mail-ul, la ce magazin sau magazine face referire şi mai ales comparaţi oferta primită cu altele similare, a căror bază reală o cunoaşteţi. Spre exemplu, dacă în mod normal magazinele electronice oferă reduceri promoţionale de până la 40-50% la tablete, este greu de crezut că o ofertă primită care specifică o reducere de 80-90% poate fi reală.

    Accesaţi site-ul magazinului de pe care cumpăraţi în mod constant şi adăugaţi un Bookmark pentru pagina respectivă în browser-ul dumneavoastră. Astfel, atunci când aflaţi despre o nouă ofertă, puteţi accesa magazinul prin Bookmark, fără a mai fi nevoie să daţi click pe link-ul primit prin mail. Este o solutie extrem de eficientă împotriva paginilor “oglindă”, copii aproape perfecte ale celor reale şi care preiau în mod fraudulos datele personale ale utilizatorilor.

    O variantă ceva mai complicată din punct de vedere tehnic este trecerea temporară la un sistem de operare Linux, atunci când vă faceţi cumpărăturile online. Acest tip de sistem de operare poate fi rulat de pe un CD şi permite navigarea pe Internet într-un mediu mult mai sigur decat Windows-ul.

    Atunci când accesaţi diferite site-uri online, calculatorul stochează o serie de fişiere denumite “cookies”. Acestea pot conţine viruşi sau coduri maliţioase, astfel încât este indicat să le ştergeţi din istoricul browser-ului în mod constant.

    Alegeţi un singur calculator pentru toate achiziţiile pe care le faceţi online – nu este recomandat să introduceţi datele personale pe calculatoare ce nu vă aparţin. Cumpărăturile efectuate pe telefonul mobil sau tabletă prezintă de asemenea un risc mai ridicat.

     

  • Termenul de depunere a ofertelor pentru reţeaua de comunicaţii RO-NET, prelungit până la 20 ianuarie

     Termenul iniţial a fost anunţat pentru marţi, 7 ianuarie.

    Celelalte condiţii din anunţul de participare, publicat la 12 noiembrie 2013, rămân neschimbate, potrivit datelor publicate de autoritatea contractantă pe www.e-licitatie.ro.

    Conform anunţului de concesionare, proiectul RO-NET constă în concesionarea lucrărilor de proiectare şi construire a unei infrastructuri naţionale de comunicaţii şi operarea acestei infrastructuri în vederea furnizării de servicii de comunicaţii in localităţile ţintă (zone defavorizate eligibile) din 35 de judeţe.

    Proiectul a fost estimat la 369,5 milioane de lei, TVA inclusă (83 milioane de euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât cheltuiesc bucureştenii pentru petrecerea de Anul Nou

    Staţie de live cooking cu fructe de mare, un meniu ce include preparate precum scoici “Saint-Jacques” în stil Rockefeller sau piept de raţă cu portocale şi sos de vin Muscat, pregătit de bucătarul şef Ashlie Dias, muzică live şi momente artistice se află în propunerea Crowne Plaza Bucureşti pentru seara de Revelion 2014. Printre delicatesele propuse se numără şi midii cu terina de raţă cu nuci şi gem de pere, curcan întreg cu sos de ceapă şi bacon sau paste Cavatelli cu broccoli, brânză Burrata şi sos de trufe. La staţia live de gătit, maestrul bucătar va prepara delicioase fructe de mare: stridii proaspete Claire De Fin cu sos Mignonette, homar, creveţi, langustine sau picioare de crab. Atmosfera de petrecere va fi completată de muzica celor de la Florian Band, formaţie recunoscută pentru concertele sale în SUA, Brazilia, Anglia, Franţa şi Italia. Peste 200 de persoane sunt aşteptate să petreacă noaptea dintre ani la hotelul din zona de nord a capitalei, iar pentru o astfel de distracţie, fiecare a plătit 549 de lei cu excepţia celor care şi-au făcut rezervări din timp, până pe 20 noiembrie, ei având parte de o reducere de 10%.

    JW Marriott Hotel întâmpină Anul Nou cu patru petreceri, reunite sub conceptul Fete a Porter. În fiecare dintre sălile restaurantelor de la Marriott, Revelionul va fi celebrat în stilul marilor capitale ale modei: Paris – Pure Couture, Beauty and the East – Tokyo, Milano – Edizione Italiano, New York – Style and the City. Fiecare dintre teme va avea şi meniuri şi momente artistice adaptate. Spre exemplu, cei care aleg Tokyo vor avea parte de sushi şi sashimi, raţă afumată,  porumbei marinaţi în sos de nucă de cocos, rulouri de primăvară cu mango, banane prăjite în seminţe de susan şi vor asculta concertele Paulei Seling, Proconsul, Berti & Trupa No. 13. Pentru o petrecere Fete a Porter, bucureştenii au plătit 930 de lei, cu un discount de 10% până la data de 30 noiembrie. Până în acest moment, circa 120 de persoane vor participa la evenimentele Marriott, potrivit informaţiilor de pe pagina de Facebook a evenimentului.

    Hilton propune de asemenea mai multe concepte de petrecere de Anul Nou: pentru o petrecere în stil italian cu un meniu specific şi vinuri spumante pentru ”la bella vita”, costul va fi de 350 de lei/ persoană. Pentru o petrecere în stil disco, participanţii plătesc  400 de lei. Cei care preferă  meniurile asiatice vor întâmpina Anul Nou sub tematica ”Asian Avant Garde”, cu meniuri care includ rulouri de raţă Peking, noodles cu pui şi ciuperci, burgeri umpluţi cu porc şi ceapă verde, pui picant cu ghimbir şi miere, frigărui de creveţi cu madras curry, cât şi o selecţie specială de mini-deserturi. 450 de lei este costul pentru un astfel de meniu. Oferta Hilton culminează cu un concept classic:  ”Through the decades – an old time classic 1914-2014”.  Pentru o  atmosferă elegantă, creată de strălucirile candelabrelor de cristal şi a elegantelor decoraţiuni aurite şi un meniu format din stridii proaspete, sushi, somon învelit in crustă sărată, noodles singaporezi cu ou şi vin spumant, oferit pe toată durata serii, din partea casei, petrecăreţii au plătit  800 de lei. Pentru toate petrecerile organizate la Hilton, participanţii membri ai clubului Diamond Club beneficiază de un discount de 20%. 

    ”Experienţa unui Revelion de cinci stele” va fi organizată şi la Radisson Blue, potrivit informaţiilor de pe site-ul hotelului. Aici, participanţii pot alege între meniuri formate din steak-uri şi fructe de mare, un meniu italienesc şi un meniu est – mediteranean, scăldate de o selecţie de băuturi rafinate. Pentru cele patru petreceri organizate la Radisson Blue, participanţii plătesc între 200 şi 500 de lei.

    Cei care doresc să îşi petreacă Revelionul în stil grandios vor avea anul acesta la dispoziţie şi Casa Poporului. Petrecerile organizate acolo vin în întâmpinarea visului American cu o tematică inspirată din filmul Marele Gatsby. Petrecăreţii care doresc să se costumeze asemenea personajelor din film au parte de oferte extra basic şi VIP, cuprinse între 100 şi 300 de euro. Loredana şi Horia Brenciu vor fi cei care vor asigura momentele artistice ale serii, iar meniul va cuprinde atât un bufet traditional românesc, cât şi specialităţi din fructe de mare şi deserturi savuroase, acompaniate de şampania Moet.

    Tot la palat vor petrece şi participanţii de la Carol Parc Hotel, care a propus conceptual ”Palatul tău pentru o noapte.” Un bufet traditional, dar şi un meniu international, format din specialităţi precum raţa şi  din fructe de mare sunt ceea ce propune restaurantul hotelului. Divertismentul va fi asigurat de momente de muzică clasică. Costul este de 119 euro pentru meniul bufet Carol şi de 159 euro pentru meniul international.

    Pentru cei care aleg să petreacă Revelionul în Capitală, există şi o serie de alternative oferite de cluburile şi pub-urile din oraş. Spre exemplu, Fratelli Espresso Bar se va transforma într-o mică Veneţie. Pentru atmosfera de carnaval, petrecăreţii au plătit 350 de lei. Un concept inedit este propus de teatrul – pub ”In culise”. Pe lângă bufet suedez şi open- bar, aici veţi putea vedea scheciuri, momente de stand up comedy şi spectacole de teatru ale tinerilor actori ai teatrului – pub. Pentru un astfel de ”Revelion ca altădată”, cei circa 100 de participanţi au plătit 400 de lei/ persoană, cu o reducere de  100 de lei pentru cei care şi-au făcut rezervările până la data de 15 decembrie.

    Indiferent ce variantă aţi alege, vă urăm petrecere frumoasă! An Nou fericit!

     

  • CAZARE DE SĂRBĂTORI: Care sunt ofertele hotelierilor pentru Crăciun şi Revelion

     Crăciun la Castelul Dracula din Munţii Bârgăului – 810 lei un sejur de patru zile

    Turiştii care aleg să petreacă sărbătorile în Bistriţa-Năsăud au posibilitatea să închirieze cabane în zona Colibiţa, cu sume cuprinse între 800 şi 1.500 de euro, dar şi să se cazeze la un hotel de patru stele, cu 400 de euro pentru cinci nopţi, all inclusive, sau la Castelul Dracula.

    La Castelul Dracula din Munţii Bârgăului, turiştii îşi pot petrece Crăciunul la preţul de 810 lei pentru un sejur de trei nopţi.

    Gazdele pregătesc tăierea porcului cu tradiţionala “bobotaie”, pomana porcului, dar şi cârnaţi, caltaboşi şi şorici din care turiştii se vor putea înfrupta în seara de Ajun. Tot atunci, Moş Crăciun va împărţi daruri, iar colindătorii de pe Valea Bârgăului vor prezenta obiceiuri din zonă. În ziua de Crăciun, turiştii pot lua parte la slujba specială a Naşterii Domnului de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Anunţul făcut de Rucsandra Hurezeanu, femeia care s-a îmbogăţit dintr-o resursă pe care românii o ignoră

    Şi Ivatherm mizează în această perioadă pe oferte, iar pachetul GlykoLift Ivatherm, care cuprinde ser şi cremă cu efect de lifting, este un exemplu în acest sens.

    Studiile recente efectuate pe glicani- structuri complexe ale celulelor corpului uman- lanseaza un concept de ingrijire revolutionar a pielii mature, o abordare anti-aging globala bazata pe glicobiotehnologie. Zaharurile complexe care se regasesc in celule nu au numai rol energetic si structural. “Ne aflam in plin proces de declarare a nobletei zaharurilor, iar cercetarile asupra acestor molecule fabuloase reprezinta doar inceputul”, declara Gerard Redziniak, inventator si consultant stiintific in cosmetologie, viitorul Presedinte al IFSCC* Congress, Paris, 2014.

    Glicanii sunt zaharuri complexe esentiale pentru comunicarea dintre celulele corpului uman. Odata cu inaintarea in varsta, eficienta glicanilor este mult diminuata. GlykoLift restabileste comunicarea dintre celulele pielii si transmite catre fibroblasti mesajul de productie a colagenului. Pielea isi recapata fermitatea, elasticitatea si supletea.

    GlykoLift reface microrelieful pielii cu reducerea ridurilor, imbunatateste textura pielii mature, fragile si subtiri. Crema este formulata astfel incat sa mentina pielea hidratata printr-o bariera protectoare intre interior si exterior, iar serul are rolul sa penetreze mai in profunzime si sa livreze ingredientele active. Aplicarea asociata a cremei si serului are efect de netezire, imediat şi pe termen lung, oferind incantatoarea senzatie de “stergere a timpului”. GlykoLift regenereaza si intinereste pielea in profunzime prin: intinerirea fibroblastilor si refacerea fibrelor de colagen şi sinteza acidului hialuronic si a lamininei 5.

    Afacerea Ivatherm este fondată şi deţinută de Rucsandra Hurezeanu.

  • Doi ofertanţi pentru serviciile de consultanţă pentru vânzarea acţiunilor statului la Romtelecom

     Consorţiul Swiss Capital-BT Securities-UBS va fi asistat de casa de avocatură Muşat&Asociaţii.

    Termenul iniţial pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 14 noiembrie, dar a fost prelungit până joi, 21 noiembrie, ora 12.00, la solicitarea potenţialilor investitori, conform unui anunţ al Ministerului pentru Societatea Informaţională din 5 noiembrie.

    Firmele intersate trebuie să dovedească că au participat în ultimii 10 ani în calitate de consultant în cadrul unor proiecte de privatizare la companii de stat cu o cifră de afaceri de cel puţin 2,5 miliarde de lei sau au finalizat un contract de consultanţă cu o valoare de cel puţin 1,3 miliarde de lei la companii de stat.

    O altă cerinţă este ca ofertanţii să fi participat în ultimii 5 ani în calitate de consultant în investiţii financiare pe piaţa de capital sau vânzări de pachete de acţiuni cumulate în mediul privat în valoare de cel puţin 500 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BLACK FRIDAY şi în turism. Agenţiile fac REDUCERI de până la 50% începând de vineri

     Deşi, tradiţional, Black Friday este programat în ultima vineri din noiembrie, agenţiile de turism încep cu o săptămână mai devreme reducerile, lansând astfel conceptul de “early black friday” (“vinerea neagră timpurie”).

    Reprezentanţii agenţiei care a dat startul anul trecut campaniei de reduceri de Black Friday, Mareea, spun că în acest an tendinţa pieţei, şi nu doar în domeniul turismului, este să decaleze data reducerilor.

    “Anul acesta am decis să ne aliniem de trendului generat de marii retaileri de electronice, care au început promovarea black friday cu o săptămână mai devreme, respectiv în data de 22 noiembrie. Astfel, suntem convinşi că turiştii care şi-au creat o tradiţie din a vâna aceste reduceri deosebit de importante vor fi prezenţi în mediul online şi offline pe 22 noiembrie. De aceea, pentru această zi de vineri am decis aplicarea reducerilor maximale, de până la 50% pentru destinaţiile de vacanţă cele mai atractive şi solicitate”, a declarat Marius Usturoiu, directorul general al Mareea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce joburi oferă marile companii la Târgul de Cariere

    Târgul va avea loc în perioada 22-23 noiembrie, la World Trade Center. înscrierile pentru companii rămân deschise până în 19 noiembrie. Printre companiile prezente la eveniment se numără Unicredit Business Integrated Solutions, Alten, APT, Genpact, Misys, Terapia Ranbaxy, Xerox, Piraeus Bank, Grawe, Wipro Technologies, ING şi Route 66.

    Companiile prezente la standuri caută în special tineri educaţi, oferind posturi atât pentru seniori, cât şi pentru cei fără experienţă de muncă. Domeniile cele mai bine reprezentate la această ediţie a Târgului de Cariere sunt financiar-bancar, IT, vânzări, retail, marketing, farmacie-chimie. De asemenea, sunt la mare căutare vorbitorii de limbi străine, cu minimă experienţa în aria economică sau dispuşi să se dezvolte în aceasă direcţie.

    “Compania Genpact vine cu deschideri pentru tineri vorbitori de limbi străine, care îşi doresc începerea şi dezvoltarea unei cariere într-un mediu internaţional, dinamic şi plin de oportunităţi de dezvoltare. Poziţiile existente în cadrul Genpact sunt pe partea financiar-contabilă, achiziţii, suport IT sau operaţiuni de HR”, a declarat Monica Bristena Moldovean, Recruitment&Employer Branding Lead la Genpact.

    Printre celelalte posturi oferite se numără dezvoltare de software, punând accent pe tehnologii C++ sau C#, testare automată, funcţională, de performanţă dar şi baze de date, pentru compania Mysis. Alten Romania oferă posturi în departamente precum inginerie (mecanica, automotive, aerospatiala), programare (Java, .Net, Informatica, Siebel, ODI, PHP, SAS, COBOL), analiză de business şi testare.

    „Participăm la Târgul de Cariere cu oferte atât pentru tineri absolventi, persoane care nu au experienţă profesională, cât şi cu posturi pentru care este necesară experienţa anterioară in sistemul bancar ”, anunţă reprezentanţii Piraeus Bank România.

    În cazul companiei Auchan, aceştia caută agent de securitate, profesionist produse proaspete, casier sau lucrător comercial. Etape, o companie de recrutare din Belgia, face angajări la biroul deschis recent la Bucureşti.

    “Valoarea, pentru noi, nu este dată de anii de experienţă profesională. Deşi apreciem experienţa profesională, nu este suficientă. Căutăm oameni cu spirit tânăr, energici, deschişi, oneşti, entuziaşti, cu capacitatea de a găsi oportunităţi acolo unde alţii văd probleme,” au declarat reprezentanţii Catena, una dintre marile companii care va fi prezentă la Târgul de Cariere.

    Prin intermediul programului Edmundo, prezent la eveniment cu un stand de consiliere, 60 de universităţi din străinătate îşi prezintă oferta de studii în cadrul Târgului de Cariere. Printre destinaţiile cele mai accesibile din punct de vedere financiar pentru cei interesaţi de studiile în străinătate sunt universităţile din Suedia, Olanda, Belgia şi Italia, precizează organizatorii.

    Târgul de Cariere este organizat de compania Fapte, fondată în anul 2006 la Cluj. Înainte să ajungă în Bucureşti, evenimentul a mai avut în această toamnă ediţii în Cluj, Iaşi, Braşov, Sibiu, Oradea, Arad, Baia Mare, Tîrgu Mureş şi Timişoara.