Tag: minim

  • Cât poate scădea preţul benzinei?

    “Petrolul a marcat în februarie o scădere de cca 4%; în martie a fost volatil, dar la finele lunii a avut un preţ aproape egal cu cel de la începutul acesteia; în luna aprilie (de la 1 până pe 18 aprilie inclusiv), preţul petrolului a căzut cu circa 9,5%”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.

    Mai mulţi factori au contribuit la această scădere a preţului petrolului: FMI şi-a redus estimările privind creşterea economică la nivel global şi a atras atenţia asupra agravării situaţiei unor ţări europene; economia Chinei a crescut trimestrul trecut cu un ritm sub aşteptările analiştilor şi investitorilor; UE şi Zona Euro au în continuare probleme structurale nerezolvate şi nu dau semne că relansarea va avea loc în curând.

    Pe fondul semnalelor economice nesatisfăcătoare privind economia mondială, cele mai importante organizaţii din domeniul petrolului şi-au redus recent estimările privind cererea globală de petrol pe anul în curs. Mai mult, dolarul american s-a apreciat pe toate fronturile (în special faţă de Euro şi Yen), fapt care scade, în general, interesul investitorilor pentru mărfuri al căror preţ se raportează la dolar, arată comunicatul Noble Securities.

    “Este greu de crezut că ţările mari producătoare de petrol vor fi lipsite de reacţie în faţa unei scăderi accelerate a preţului petrolului: să nu uităm că bugetele lor naţionale pe anul în curs au luat în calcul anumite cotaţii ale petrolului şi variaţii valutare în consecinţă, astfel încât scăderea producţiei de petrol ar putea fi considerată, în cele din urmă, pentru a stimula preţul.

    Este cert că economia mondială nu are un ritm care să susţină cotaţii ale petrolului mult peste 110 dolari pe baril şi este probabil că producătorii şi investitorii să fie considerabil afectaţi de un preţ mult sub 100 dolari pe baril; în jurul acestui interval se va desfăşura “bătălia” pe preţul petrolului în următoarea perioadă, dacă nu vor apărea alte elemente fundamentale care să încline rapid balanţa într-o direcţie sau alta”, a precizat Silviu Pojar.

    În luna aprilie, în acelaşi timp cu scăderea preţului petrolului, leul s-a apreciat faţă de dolarul american cu cca 3%.
    Companiile petroliere prezente în România au operat deja ieftiniri ale carburanţilor în ultima perioadă: de exemplu, un anumit tip de benzină, care la data de 6 aprilie costa 5,91 lei/litru, a ajuns la 16 aprilie la 5,73 lei/litru, marcând astfel o scădere de 3,14%.

    “Desigur că aritmetica preţurilor carburanţilor nu presupune o relaţie de dependenţă exclusivă a acestora faţă de preţul petrolului şi de cotaţia leului faţă de lolarul american: de exemplu, accizele şi TVA-ul reprezintă o cotă importantă din preţurile carburanţilor (aproape jumătate, potrivit unor companii petroliere). Cu toate acestea, scăderea consistentă a preţului petrolului împreună cu întărirea monedei naţionale lasă loc, cel mai probabil, unei ieftiniri în continuare a carburanţilor în perioada imediat următoare, în lipsa unor evoluţii care să determine mişcări ale preţurilor în sens invers pentru fiecare variabilă”, a arătat Silviu Pojar.

  • ANALIZĂ: Scăderea preţului aurului a redus cu 560 miliarde de dolari valoarea rezervelor băncilor centrale şi FMI

     Băncile centrale deţin 31.694,8 tone metrice de aur, reprezentând 19% din deţinerile totale la nivel global, potrivit datelor World Gold Council, transmite Bloomberg.

    Aurul s-a apreciat timp de 12 ani consecutivi până în luna septembrie a anului 2011, când a atins preţul record de 1.923,7 dolari pe uncie (aproximativ 61,8 dolari pe gram). Ulterior, cotaţia metalului preţios a intrat pe o pantă predominant descendentă şi se plasează acum la aproape 30% sub nivelul record din 2011.

    La preţurile record din vara lui 2011, rezervele băncilor centrale şi ale FMI valorau aproape 2.000 miliarde de dolari.

    SUA şi Germania deţin cele mai mari rezerve de aur, care reprezintă 70% din rezervele totale ale băncilor din aceste ţări. Rusia, aflată pe locul 7 în topul rezervelor, cu 976,9 tone, a cumpărat masiv aur în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica, profit de 144 milioane lei în T1

    De la începutul anului, Hidroelectrica a reuşit să tranzacţioneze 4.100 GWh la un preţ mediu de 184 lei /MWh. Daca nu am lua in calcul pretul de 125 lei/MWh cu care Hidroelectrica vinde energie in piata reglementata pentru populatie si institutii, atunci preţul mediu realizat de societate pe piaţa concurenţială şi piaţa de echilibrare este de 212 Lei/MWh.

    Din valorificarea energiei pe cele 5 canale de distributie (piata reglementata, PZU, PCCB, contracte bilaterale si PE) Hidroelectrica  a inregistrat un profit brut de 144 milioane lei repartizat astfel: 52 milioane de lei în ianuarie, 48 de milioane de lei în februarie şi 44 de milioane de lei în martie. Prin bugetul de venituri si cheltuieli Hidroelectrica a estimat pentru anul 2013 un profit record de 434 milioane de lei la o productie de doar 13 TWh, cu mult mai mare decat cel inregistrat de societate in 2010, cand la o productie de 20 de TWh societatea a raportat un profit de doar 292 milioane de lei.

    La 31 martie 2013 Hidroelectrica avea 4.903 angajati faţă de 5.239 salariaţi la intrarea în insolvenţă. Procesul de redimensionare a organigramei va continua pentru a optimiza costul de productie si a garanta profitul bugetat in conditiile scaderii consumului si implicit a pretului energiei electrice.

    In primul trimestru al anului 2013 s-a definitivat strategia investiţională a societăţii. Nu vor mai fi finantate titlurile de investiţii istorice, ineficiente energetic, ci vor fi promovate proiectele de retehnologizare a marilor capacităţi hidroenergetice existente care după 50-60 de ani de operare necesită lucrari de reabilitare. Printr-o finantare de 400 milioane de euro de la BERD si BM vor fi retehnologizate centralele hidroelectrice Dimitrie Leonida, Mariselu, Vidraru si Raul Mare Retezat cu o putere instalata de aproape 1000 MW. Primul trimestru din 2013 a marcat inca un record la Hidroelectrica: 103 companii din toata lumea au depus documentatia de precalificare pentru retehnologizarea centralei de la Dimitrie Leonida. In trecut contractele de retehnologizare erau date cu incredintare directa si la preturi de pana la 8 ori mai mari decat pretul pietei.

    In luna martie 2013 s-au judecat la Tribunalul Bucuresti si contestatiile “baietilor destepti” Energy Holding, EFT, Alpiq, Alro, Elsid, Electrocarbon prin care solicitau daune de 1,3 miliarde lei pentru denuntarea de catre Euro Insol a contractelor bilaterale si pentru activarea clauzei de forta majora din toamna anului 2012. Pe 10 aprilie instanta a respins cererile traderilor de energie.

    Pe 16 ianuarie 2013 Euro Insol a desfiintat 22 de directii din cadrul Hidroelectrica si a revocat toti directorii din cadrul societatii. Pe 20 martie Hidroelectrica a lansat cel mai complex si radical proces de recrutare a managementului unei companii implementat vreodata in Romania. Pentru cele 67 de pozitii de conducere, au aplicat 2.447 de candidati, in medie 37 de candidati pentru o functie de conducere. Noii manageri selectati in baza unei proceduri transparente si competitive, pe criterii de competenta profesionala, probitate morala si capabilitati manageriale, vor fi angajati pana la data de 31 mai 2013.

  • Companiile petroliere vor închide 10 rafinării din Europa până în 2020

     Dintre cele 104 rafinării din Europa, 10 vor fi închise permanent până în 2020, în ţări precum Franţa, Italia şi Cehia, potrivit directorilor din industria rafinării de petrol intervievaţi de Bloomberg.

    Agenţia Internaţională pentru Energie, cu sediul la Paris, anticipează pentru acest an o nouă scădere a consumului de petrol, pentru cel de-al cincilea an consecutiv, la cel mai redus nivel din 1994.

    Două treimi dintre rafinăriile din Europa au încheiat anul 2011 cu pierderi, potrivit companiei britanice Essar Energy, care deţine a doua rafinărie din Marea Britanie după capacitatea de producţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât au câştigat brokerii imobiliari în 2012

     “Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%”, arată concluziile studiului “Piaţa brokerilor imobiliari”, lansat miercuri de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI).

    Cercetarea a fost realizată pe piaţa imobiliară rezidenţială din Bucureşti.

    Anul 2012 a adus de asemenea o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari, astfel că puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ceea ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro scade la minimul ultimelor 14 luni faţă de dolar, după acordul UE – Cipru

     “Cea mai mare temere este că ar putea avea loc un efect de domino, ceea ce trage euro în jos. Ce nu înţelege piaţa este că cei care îşi retrag banii ar putea să îi plaseze în altă parte în zona euro, astfel că nu cred că este rău pentru euro”, a declarat Douglas Borthwick, director general la Chapdelaine & Co. în New York, relatează Bloomberg.

    Euro este în scădere la bursa din New York cu 1,1%, la 1,2928 dolari pe unitate, după ce a coborât cu până la 1,5%.

    Imaginile cu ciprioţii stând la coadă la ATM-uri pentru retragerea banilor au provocat temeri legate de fuga capitalului şi riscă să perturbe calmul instaurat în piaţă de când Banca Centrală Europeană s-a angajat în septembrie anul trecut să susţină ţările cu probleme financiare.

    Moody’s a avertizat luni că termenii acordului pentru Cipru sunt negativi pentru deponenţii europeni şi ar putea afecta ratingurile băncilor din regiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dobânda Robor a ajuns la minimul ultimelor două luni

    Dobânda Robor la 3 luni, utilizată ca referinţă pentru costul creditelor în lei, a scăzut cu 0,1 puncte procentuale săptămâna aceasta, în timp ce ratele pe termen scurt s-au redus cu un punct procentual după ce BNR a decis să majoreze cu un miliard de lei suma injectată pe piaţa monetară prin operaţiunile repo săptămânale. Dobânda Robor la 3 luni a atins ieri un minim al ultimelor două luni, de 5,85% pe an, iar ratele pe termen scurt s-au apropiat de dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. BNR a împrumutat luni băncile comerciale cu 11 miliarde de lei după ce în ultimele săptămâni a majorat constant sumele injectate în piaţă prin operaţiuni repo. Dobânzile la lei pe piaţa interbancară au urcat pe palierul de 6% pe an în toamnă ca urmare a reducerii lichidităţii din piaţă. Cursul de schimb a continuat să fluctueze şi a coborât ieri la 4,387 lei/euro la cotaţia oficială, după ce în ultimele zile urcase peste pragul de 4,4 lei/euro. Leul s-a întărit cu 2,5% în faţa monedei europene în ultimele două luni şi jumătate.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Şomajul din Germania a ajuns la minimul ultimilor 20 de ani, iar optimismul populaţiei creşte

    Numărul persoanelor fără loc de muncă s-a redus cu 16.000 în ianuare, la 2,92 milioane, în timp ce economiştii anticipau o creştere, scrie Bloomberg. Astfel, rata şomajului a scăzut de la 6,9% la 6,8%, cel mai redus nivel al ultimilor 20 de ani. Ca număr, diferenţa este mică, dar reflectă optimismul din economia reală, surprinzător având în vedere că PIB-ul a scăzut probabil cu până la 0,5% în ultimele trei luni ale anului trecut din cauza încetinirii exporturilor pe fondul crizei şi recesiunii din zona euro. Încrederea investitorilor şi a oamenilor de afaceri în economie a crescut peste aşteptările analiştilor în ianuarie, iar un indicator care măsoară activitatea din servicii a urcat la maximul ultimelor 19 luni. Companiile mici şi mijlocii, coloana vertebrală a economiei germane, intenţionează să-şi majoreze personalul anul acesta, cu toate că majoritatea managerilor se aşteaptă ca economia să stagneze.

    Mai multe pe zf.ro

  • Leul mai face un pas în faţa euro: cursul a coborât la minimul ultimelor trei luni şi jumătate

    Cursul a atins un minim de 4,459 lei/euro pe piaţa interbancară în sesiunea de ieri, dar spre finalul zilei euro a mai recuperat din teren, iar tranzacţiile au ajuns să se efectueze în jurul a 4,474 lei/euro. De fapt, ritmul de apreciere al leului a încetinit în şedinţa de ieri datorită cererii comerciale de valută. “Avansul leului faţă de maximul sesiunii precedente a fost redus, sugerând faptul că inerţia de apreciere postelectorală ar putea declanşa şi posibile fluxuri comerciale de cerere de valută. Totuşi, este de aşteptat ca noua numire a lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru să conducă la un nou avans al leului întrucât creează premisele formării rapide a unui nou guvern”, potrivit analiştilor ING Bank.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cursul BNR a coborât la 4,4819 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele şapte săptămâni

    Un curs oficial inferior celui de vineri fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,57% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat pe 3 august, din cauza tensiunilor politice. În sesiunea precedentă cursul a fost de 4,4870 lei/euro. Leul s-a depreciat foarte uşor în raport cu dolarul, cursul de referinţă urcând cu 0,1 bani, de la 3,5729 lei/dolar la 3,5739 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elveţian a scăzut însă uşor, de la 3,7362 lei/franc la 3,7323 lei/franc. La deschidere euro a fost cotat la 4,4830 – 4,4850 lei, uşor sub nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4850 – 4,4890 lei/euro. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4805 lei/euro.

    Mai multe pe mediafax.ro