Tag: medici

  • Donează pentru linia întâi

    eMAG România

    Motivaţie:
    „Donează pentru linia întâi” este un proiect iniţiat de către eMAG, în parteneriat cu Mobexpert, Banca Transilvania şi Bitdefender. Campania a debutat de îndată ce au fost confirmate primele cazuri de infectări COVID-19 în România, la jumătatea lunii martie. „După o primă donaţie de un milion de măşti sanitare şi alte echipamente, am înţeles că societatea are nevoie de mai mult sprijin şi că trebuie să aducem cât mai mulţi oameni care vor să se implice în slujba binelui comun alături de noi”, spun reprezentanţii eMAG. Cu ajutorul celor trei parteneri, compania a dezvoltat platforma „Donează pentru linia întâi”, prin intermediul căreia s-au strâns fonduri folosite pentru a achiziţiona echipamente de protecţie pentru medicii şi personalul din linia întâi, cu rol vital în a limita efectele COVID-19. Ulterior, alături de iniţiatorii campaniei, companii importante precum Mastercard, Baupartner Group, Metropolitan Life, PayU s-au alăturat efortului colectiv.

    Descrierea proiectului:
    Reprezentanţii companiei spun că „Donează pentru linia întâi” a fost o reală provocare, mai ales la început, din cauza restricţiilor internaţionale şi a cererii uriaşe pentru echipamente medicale de protecţie. „Pentru că modalităţile clasice de aprovizionare nu au mai putut fi folosite, am fost nevoiţi să apelăm la avioane cargo charter, inclusiv aeronave Tarom de pasageri transformate în cargo. Dezvoltarea know-how-ului în ceea ce priveşte măştile medicale a fost de asemenea un proces de învăţare rapidă, pentru că eMAG nu avusese până atunci astfel de produse în stoc: au fost filtraţi zeci de intermediari, unii dintre ei nu aveau marfă, alţii aveau, dar de proastă calitate, iar alţii erau pur şi simplu speculanţi. A fost un efort colectiv impresionant, atât din perspectiva răspunsului pe care l-am văzut din partea comunităţii, concretizat în donaţii, dar şi din perspectiva echipelor implicate, care au lucrat zi şi noapte pentru a aduce echipamentele necesare în ţară şi a le distribui.”

    Efecte:
    Proiectul a mobilizat peste 75.000 de persoane fizice şi peste 5.700 de companii care au susţinut întreg demersul. Ca urmare a acestei mobilizări de forţe, platforma a strâns peste 12,2 milioane de lei din donaţii cu care au fost achiziţionate materiale de protecţie şi aparatură de primă necesitate. Datorită acestui efort colectiv, au fost achiziţionate peste 5 milioane de măşti de protecţie pentru medici, poliţişti, jandarmi, 350.000 de măşti N95 (FFP2) cu grad ridicat de protecţie pentru medicii din spitale, dar şi echipamente de protecţie şi aparatură medicală, precum ventilatoare de înaltă performanţă. Prin intermediul donaţiilor, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, „creierul” operaţiunilor de intervenţie de la începutul crizei medicale generate de COVID-19, a fost dotat cu echipamente de ultimă generaţie, în valoare de peste 500.000 de lei, astfel încât să poată reacţiona şi mai rapid atunci când siguranţa românilor este ameninţată. „Donează pentru linia întâi” a asigurat toată logistica pentru achiziţionarea echipamentelor necesare, de la resursele financiare şi adaptarea necesarului la nevoile exprimate de ISU şi de Ministerul Sănătăţii, până la identificarea stocurilor de produse în diferite ţări, achiziţia, transportul şi distribuţia în România. Practic, fiecare tranşă de echipamente medicale a fost trimisă exact acolo unde era mai mare nevoie, fie că a fost vorba despre personalul medical, forţele de ordine sau alte structuri vitale aflate în linia întâi în lupta cu COVID-19. În opinia iniţiatorilor săi, campania şi-a atins obiectivul de a contribui la scăderea numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, având în vedere că demersul a fost iniţiat încă de la debutul crizei, atunci când nevoile autorităţilor şi ale comunităţii au fost cele mai mari. Donaţiile au produs un impact real  şi imediat asupra celor implicaţi în lupta împotriva COVID-19, aducând totodată un mesaj de unitate şi speranţă în rândul populaţiei care s-a confruntat cu o situaţie fără precedent în istoria recentă.

  • ​Lupta împotriva coronavirusului

    Grupul ENGIE

    Motivaţie:
    „La Engie avem o politică de responsabilitate socială în acord cu strategia de dezvoltare şi de business locală şi internaţională, direcţiile de CSR – protecţia mediului şi eficienţă energetică, educaţie, sănătate şi sport – fiind stabilite în urma sondării opiniei unui eşantion reprezentativ al tuturor stakeholderilor companiei. Dezvoltăm preponderent proiecte care răspund unei nevoi acute, fundamentate şi care adresează un număr mare de beneficiari şi al căror impact este unul pe termen lung”, spun reprezentanţii grupului Engie.

    Descrierea proiectului:
    Anul acesta, în contextul pandemiei COVID-19, demersurile de CSR ale companiei s-au îndreptat cu predilecţie spre domeniul sănătăţii, unul în care au investit, încă din 2013, 1,5 milioane de euro, contribuind astfel la ameliorarea condiţiilor de tratament pentru mai mult de 10.000 de pacienţi anual.
    În plus, reprezentanţii Engie au venit în sprijinul persoanelor vulnerabile de peste 65 de ani, din Bucureşti, care în perioada stării de urgenţă au avut nevoie de reparaţii ale aparatelor electrocasnice sau ale instalaţiilor sanitare şi au donat Crucii Roşii Române gaz natural comprimat pentru vehicule, necesar pentru transportul de alimente şi materialor de strictă necesitate către instituţii şi persoane afectate de COVID-19 din întreaga ţară. De asemenea, au venit şi în sprijinul copiilor din medii sociale vulnerabile cărora le-am donat echipament informatic, acţiune ce s-a dovedit de o mare utilitate, permiţându-le acestora să-şi continue studiile online.
    Totodată, în contextul pandemiei COVID-19, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Asociaţia Hands Across România, au adaptat programul tradiţional de educaţie „Întâlnire cu energie” pentru a fi accesibil online. Compania vizează transmiterea unor informaţii legate de tipurile de energie, parcursul gazului natural şi al energiei electrice de la extracţie respectiv producţie până acasă, cum se pot realiza economiile de energie precum şi sfaturi de utilizare în siguranţă a gazului natural şi a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.
    Reprezentanţii companiei spun că vor continua şi implementarea altor proiecte complexe, din zona de inovaţie, protecţia mediului şi eficienţă energetică, derulate în parteneriat cu Habitat for Humanity şi EFdeN, care au fost readaptate contexului, urmând ca până la final de an să fie parcurse câteva etape importante.

    Efecte:
    Engie Romania a venit în sprijinul cadrelor medicale din prima linie şi a pacienţilor afectaţi de virusul SARS-COV-2 cu o contribuţie financiară în valoare de 250.000 de euro, care a fost direcţionată către mai multe organizaţii: Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Dăruieşte Viaţă şi HOSPICE Casa Speranţei. Fondurile direcţionate către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi Dăruieşte Viaţa, în cuantum de 100.000 de euro fiecare, au fost utilizate pentru achiziţia de echipamente pentru cadrele medicale, precum şi de aparate de ventilaţie sau materiale de strictă necesitate pacienţilor confirmaţi cu COVID-19. Alţi 50.000 de euro au fost alocaţi pentru îngrijirea pacienţilor cu boli oncologice, externaţi din spitalele destinate exclusiv pacienţilor cu COVID-19 şi pentru care HOSPICE Casa Speranţei rămâne o alternativă pentru continuarea tratamentului a cărui lipsă le-ar pune vieţile în pericol.

  • Donaţii pentru combaterea coronavirusului

    MOL Romania Petroleum Products 

    Motivaţie:
    Lupta împotriva coronavirusului şi dezvoltarea sistemului românesc de sănătate.

    Descrierea proiectului:
    MOL România s-a implicat activ în eforturile de combatere a noului coronavirus, acordând 400.000 de euro asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru achiziţia de echipamente de protecţie şi aparatură medicală pentru medici şi spitale din ţară care tratează pacienţi cu COVID-19, precum şi pentru ridicarea Spitalului Modular 1 Elias destinat tratării pacienţilor cu COVID-19. Totodată, în cadrul eforturilor de combatere a coronavirusului, MOL a sprijinit Fundaţia pentru Parteneriat cu 100.000 de euro pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc.

    Efecte:
    Spitalul modular realizat de Asociaţia Dăruieşte Viaţă este dedicat tratării pacienţilor cu COVID-19. Iniţiativa are ca obiectiv izolarea pacienţilor cu COVID-19 şi prevenirea transmiterii virusului pacienţilor cu alte boli grave trataţi în secţia ATI a Spitalului Elias. Spitalul modular are 38 de locuri şi va putea fi utilizat chiar şi după ce actuala criză medicală va fi depăşită, ca spital de mari arşi.
    Donaţia către spitale prin intermediul Fundaţiei pentru Parteneriat a inclus în principal combinezoane de protecţie, măşti şi mănuşi, dar şi alte echipamente de protecţie esenţiale, precum şi instrumente medicale (purificatoare de aer şi altele) pentru ca personalul medical implicat în lupta împotriva răspândirii coronavirusului şă-şi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă.
    Implicarea directă în combaterea coronavirusului a urmat unei serii de iniţiative de sprijinire a spitalelor din România derulate de MOL România în ultima perioadă. Doar în ultimul an, MOL România a sponsorizat cu aproximativ 750.000 de euro dotarea cu echipamente şi aparatură moderne – inclusiv paturi ATI şi echipamente de ventilaţie, necesare astăzi tratării pacienţilor cu COVID-19 – spitalele din Miercurea Ciuc, Giurgiu şi Gheorgheni. La acestea se adaugă investiţia de
    425.000 de euro în construcţia heliportului de pe acoperişul Spitalului Clinic de Urgenţă Marie Curie, primul heliport la un spital pediatric din România.

  • Life as a Gift

    Experimentează.ro

    Motivaţie:
    Ideea campaniei vine de la faptul că cei mai mulţi dintre medici nu au avut şi cel mai probabil nu vor avea parte de o vacanţă în acest an. „Vrem ca publicul să înţeleagă misiunea grea pe care o au medicii din spitale în perioada COVID-19. Ne dorim ca toată lumea să se implice şi să-şi arate suportul moral, chiar şi printr-un mesaj de încurajare trimis online”, spun reprezentanţii Life as a Gift.

    Descrierea proiectului:
    Împreună cu partenerii Experimenteaza.ro, reprezentanţii Life as a Gift au oferit unui grup de cadre medicale, preţ de câteva ore, o experienţă inedită de deconectare de la realitatea zilelor noastre. Ei spun că au două obiective importante pe care au vrut să le atingă prin această campanie: – primul este cel de a-i răsplăti pe aceşti oameni pentru tot ceea ce fac pentru noi, dar şi de a le oferi, măcar pentru câteva ore, sentimentul de vacanţă şi relaxare; – cel de-al doilea este de conştientizare. „Vrem ca publicul să înţeleagă misiunea grea pe care o au medicii din spitale în perioada COVID-19. Ne dorim ca toată lumea să se implice şi să-şi arate suportul moral, chiar şi printr-un mesaj de încurajare trimis online. Pentru a-i încuraja pe oameni să-şi arate aprecierea faţă de cadrele medicale, am creat hashtag-ul #eroulmeu pe care îi încurajăm să îl folosească şi chiar să dea tag unui medic căruia vrea să îi arate aprecierea”, spun ei.

    Efecte:
    Medicii au avut parte de  o experienţă de echitaţie în pădurea Snagov, oferită de compania Basme cu Cai, urmată de o sesiune de networking, respectând distanţarea socială, ocazie cu care şi-au propus să deguste produsele franţuzesti de la un alt partener, Kiosque des Douceurs. Durata evenimentului a fost de aproximativ 3 ore, iar costul este de 3.000 de lei. 

  • Susţinerea spitalelor locale în lupta împotriva COVID-19

    Holcim România

    Motivaţie:
    „Începutul pandemiei în România a fost caracterizat, într-o mare măsură, de incertitudine şi anxietate – nu doar că riscul îmbolnăvirii era o posibilitate reală şi imediată, însă, la nivelul comunităţilor locale, zone rurale şi semi-urbane, acesta era amplificat de lipsurile de echipamente şi materiale medicale din spitalele ce ar fi trebuit să asigure lupta împotriva virusului. Datorită dialogului său constant şi deschis cu membrii comunităţilor în care activează, echipa de management a Holcim România a devenit rapid conştientă de nevoile locale şi a decis rapid să acţioneze pentru a proteja şi a creşte nivelul de calitate a îngrijirii de care angajaţii şi cei dragi lor ar putea beneficia”, descriu reprezentanţii Holcim România motivaţia lor din spatele lansării acestui proiect.

    Descrierea proiectului:
    Spitalele au fost alese în funcţie de comunităţile locale în care companiile din grupul Holcim îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional, fiind acordată atenţie egală judeţelor Arad, Argeş, Bihor, Cluj, Dâmboviţa, Prahova, Iaşi şi Timiş. Fondurile au fost disponibile spitalelor pentru a fi cheltuite în funcţie de nevoile urgente ale fiecărei unităţi în parte şi au oferit un prim sprijin important pentru pregătirea medicilor şi unităţilor de îngrijire în primele etape ale luptei împotriva COVID-19, contribuind la eforturile de a ţine pandemia sub control şi a creşte abilitatea pacienţilor de a se recupera. Holcim România a fost una dintre primele companii locale care au ales să sprijine sistemul medical public în acest an dificil, concentrându-şi resursele către unităţile medicale din comunităţile locale.

    Efecte:
    La începutul lunii aprilie, la nici o lună de la declararea stării de urgenţă în România, Holcim România a direcţionat suma totală de 2.600.000 lei (aproximativ 500.000 euro) către 11 spitale care gestionau sau fuseseră desemnate să gestioneze pacienţi infectaţi cu COVID-19. Suma a fost destinată consolidării gradului de pregătire a unităţilor medicale pentru a acţiona în contextul crizei medicale, fiind prevăzute achiziţia de echipamente medicale şi individuale de protecţie precum mănuşi, combinezoane, măşti, tuneluri de dezinfecţie, lămpi UV, ventilatoare mecanice, monitoare de funcţii vitale sau paturi ATI.

  • Campania: #OMasaDeNepretuit #Acum

    Mastercard

    Motivaţie:
    În martie, odată cu instaurarea stării de urgenţă, din cauza noului coronavirus, prima industrie care a resimţit impactul a fost HoReCa. Oamenii au intrat în case, restaurantele s-au închis pe termen nedeterminat, iar angajaţii lor au rămas fără loc de muncă. În acelaşi timp, medicii şi personalul medical din prima linie au fost mai solicitaţi decât oricând, devenind eroii care au fost nevoiţi să nu stea acasă, ci să se lupte cu pandemia în ture interminabile. În mai puţin de două săptămâni, restaurantul Kané reuşea să se mobilizeze pentru a gândi o transformare rapidă şi, alături de partenerul principal Mastercard, anunţa iniţiativa #ACUM, prin care devenea temporar o bucătărie comunitară, cu dublu obiectiv: să susţină industria, prin preluarea stocurilor şi bucătarilor de la restaurante închise, şi să livreze zilnic o masă medicilor şi asistentele din spitale, precum şi altor persoane vulnerabile, izolate şi fără posibilităţi.

    Descrierea proiectului:
    Kané a conceput un meniu zilnic unic, iar pentru fiecare comandă, un meniu era livrat automat către cei din linia întâi. Pentru a amplifica vizibilitatea proiectului, Mastercard a dezvoltat o componentă dedicată de promovare. Astfel, brandul a colaborat cu o serie de creatori de conţinut care le-au prezentat campania comunităţilor lor, îndemnându-i nu doar să plaseze o comandă, ci şi să lase, prin comentarii, mesaje de mulţumire adresate medicilor şi asistentelor care se luptau zi de zi pentru a salva vieţi. Toate mesajele au fost printate şi incluse, apoi, în pachetele cu mâncare livrate în spitale, iar gândurile de susţinere a celor de acasă au ajuns, astfel, la destinatari. Campania a construit o punte de comunicare între oamenii de acasă şi eroii din prima linie, într-o perioadă în care oamenii au fost mai solidari decât oricând şi au simţit mai mult ca niciodată nevoia să fie alături de ceilalţi.

    Efecte:
    #Acum a debutat cu obiectivul de a livra cel puţin 5.000 de mese calde către medici. Două luni mai târziu, la finalul proiectului, peste 45.000 de porţii de mâncare fuseseră livrate în 5 spitale din Bucureşti: Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu şi Spitalul Clinic de Copii Marie Skłodowska Curie, precum şi către o serie de persoane vulnerabile. 

  • Românii „fug” la tratament peste graniţe chiar şi în pandemie. Ce condiţii le oferă clinicile străine

    „Aici, în Austria, am făcut multe, ne-am pregătit, iar sistemul nostru sanitar a gestionat destul de uşor situaţia. Nu am avut nevoie de foarte multe paturi la terapie intensivă, şi cred că acum ne-am obişnuit cu toţii cu noua normalitate, iar anul viitor cred că va fi bine”, mi-a spus Walter Ebm, unul dintre cei doi CEO ai clinicii. În Viena, unde clinica WPK îşi are sediul, oamenii au respectat de la bun început regulile impuse de autorităţi, s-au obişnuit să păstreze distanţarea socială, să poarte măşti şi au înţeles că este necesar să renunţe la anumite gesturi pentru a se proteja, adaugă executivul.

    De aceea, deşi în primăvară măsurile au fost stricte, asemănătoare cu cele din România, cu „festivaluri anulate, hoteluri închise, interdicţia formării unui grup mai mare de trei persoane, şi chiar şi acelea din aceeaşi familie”, acum regulile s-au relaxat, iar Austria a reuşit să rămână la un număr mic de cazuri de infectare – sub 300 la o populaţie de circa 9 milioane de oameni. „Am redeschis, dar nu totul, nu şi cluburile de noapte, care vor rămâne închise până anul viitor, pentru a se evita formarea unor focare”, detaliază el.

    În ceea ce priveşte compania pe care o conduce, deşi admite că pandemia i-a costat atât din punctul  de vedere al investiţiilor necesare luării măsurilor de siguranţă, cât şi în ceea ce priveşte numărul de pacienţi, Walter Ebm spune că au reuşit să se adapteze rapid şi speră că lucrurile vor reveni curând la normal. „În primele luni am pierdut aproximativ 2 milioane de euro, în urma reducerii numărului de pacienţi şi de medici şi a costurilor suplimentare, de exemplu cel al testelor efectuate. Dar sunt optimist şi sper că lucrurile vor intra pe un făgaş normal până la sfârşitul anului.” În 2019, Wiener Privatklinik a înregistrat un număr total de circa 12.800 de pacienţi, dintre care circa 30% pacienţi străini, majoritatea venind pentru tratarea afecţiunilor oncologice, o altă ramură importantă fiind şi cea a bolilor cardiovasculare. Din totalul pacienţilor străini, în jur de 40% au fost români, urmaţi de ruşi şi ucrainieni. În prima jumătate a acestui an executivul spune că procentajul a fost similar, însă numărul pacienţilor a fost uşor mai redus.

    Numărul românilor care au vizitat clinica a scăzut, de pildă, cu aproximativ 20%, însă cei care au venit totuşi „au apelat la terapii mai complexe”, spune el. În perioada în care graniţele au fost închise, executivul spune că terapiile şi tratamentele au funcţionat normal. „A existat întotdeauna o modalitate de a aduce oamenii aici. Au venit mai puţini în martie şi aprilie, dar apoi nu a fost nicio problemă. Singurele probleme au fost de natură birocratică, dar a fost posibil să îi aducem, le-am dat scrisori, pentru a demonstra că trebuie să vină din motive medicale.”

    În ceea ce priveşte cifra de afaceri, dacă la începutul acestui an reprezentanţii businessului estimau o creştere, Walter Ebm spune că acum ar fi mulţumit cu un rezultat similar celui de anul trecut, adică 55 milioane de euro, înregistrat la nivel de grup – din care fac parte clinica, un centru de bătrâni şi o divizie de farmaceutice. „Anul viitor ne aşteptăm la o creştere de circa 4-5%.” 

    Din rândul măsurilor luate pentru siguranţa echipei şi a pacienţilor clinicii, executivul menţionează testarea repetată a celor 400 de angajaţi, la fiecare 14 zile, chiar dacă nu prezintă simptome, dar şi a pacienţilor, care sunt nevoiţi să efectueze un test înainte de sosirea în Austria, urmat de un al doilea test procesat la clinică. „Avem această regulă: dacă cineva din România, de exemplu, vine la clinică, este tratat ca şi cum ar fi pozitiv, chiar dacă are deja testul făcut – i se face un nou test şi, dacă rezultatul e negativ, totul decurge normal.” În plus, personalul plecat în concediu este obligat să se testeze la întoarcere, având permisiunea de a reveni la lucru a doua zi după primirea unui rezultat negativ. De la debutul panedmiei au existat doar două cazuri de infectare în echipa WPK, în primăvară, iar în rândul pacienţilor au existat câteva cazuri, însă nu în interiorul clinicii – aceştia au fost depistaţi pozitiv la prima testare, înainte de a veni la tratament.

    O altă măsură a fost instalarea unor puncte de control pentru verificarea temperaturii corpului, iar la intrarea în clinică vizitatorii sunt instruiţi să îşi dezinfecteze mâinile şi le sunt oferite măşti. În ceea ce-i priveşte pe aceştia, numărul a fost restricţionat la un vizitator/pacient, şi asta doar „în cazuri excepţionale sau în situaţii medicale speciale”. Până acum, reprezentanţii clinicii au investit 500.000 de euro în măşti, teste, personal dedicat filtrelor de access, proceduri de prevenţie COVID şi măsuri luate pentru siguranţa angajaţilor şi a pacienţilor. Lunar, la WPK s-au efectuat în jur de 300 de teste.

    De asemenea, în interiorul clinicii a fost stabilit un nou protocol de curăţenie şi dezinfecţie, pentru care este folosit un robot ultraperformant cu raze UVC. Echipamentul este fabricat în Danemarca, dispune de o tehnologie cu o eficienţă de 99.99% în distrugerea virusurilor şi bacteriilor din aer şi de pe suprafeţe şi a presupus o investiţie de circa 60.000 de euro. Potrivit reprezentanţilor WPK, „este cel mai performant robot de dezinfecţie, certificat la nivel european şi validat de teste clinice efectuate la nivel internaţional”.

    Acesta emite un spectrul de lumină UVC care neutralizează agenţii patogeni din spaţiile închise în câteva secunde şi este proiectat să funcţioneze autonom, putând fi şi operat cu uşurinţă de către personalul responsabil cu curăţenia şi dezinfecţia, prin intermediul unei aplicaţii mobile. „Odată primită o comandă, acesta trasează harta cu zona în care trebuie să acţioneze şi se deplasează singur în saloane/sălile de operaţie de la diferite etaje. Dezinfectarea unui salon este realizată într-un interval de 10 minute, productivitatea fiind astfel semnificativ crescută faţă de metodele de dezinfectare clasice. Dispozitivul notifică personalul când procedura este finalizată”, explică reprezentanţii companiei.

    În paralel cu investiţiile destinate măsurilor de siguranţă contra coronavirusului, au existat o serie de investiţii şi în extinderea centrului de oncologie, WPK Central European Academy Cancer Center (WPK CEACC), căruia i s-au adăugat opt departamente de chirurgie oncologică, noile divizii fiind concentrate pe terapia chirurgicală pentru tratarea cancerului mamar, ovarian, pulmonar, de colon (inclusiv cu extindere peritoneală), de pancreas şi de prostată, dar şi afecţiunilor vasculare şi ortopedice, maligne şi benigne. Pentru următorii 3-4 ani Walter Ebm spune că au un buget de investiţii de circa 40 de milioane de euro, destinat atât extinderii centrelor medicale cât şi amenajării unui nou cămin de bătrâni. 

    Deşi nu iau în calcul, pe viitor, deschiderea unei clinici în afara Vienei, deoarece „e mai simplu să aducem pacienţii aici decât să găsim medici buni pe care să îi ducem în altă ţară”, reprezentanţii WPK au deschis totuşi două reprezentanţe în România, una în Capitală şi una în Timişoara, fiecare cu câte un angajat.  

  • Povestea omului care a renunţat la jobul din multinaţională pentru a face o afacere cu cea mai la îndemână resursă pe care o are ţara noastră

    Antreprenorul s-a inspirat chiar din nevoia de apă a familiei sale şi a creat un business prin care distribuie un sistem de filtrare a apei, printr-un magazin online propriu, dar şi prin platforma marketplace a eMAG.

    Ideea de business i-a venit lui Ionuţ Gabriel Chivu când pleca în delegaţii, iar familia sa se lovea de dificultatea aprovizionării cu apă. „Aveam şi dubii referitoare la apa transportată la PET, mai ales în contextul în care, pe timp de vară, plasticul nu este un material bun în care să stea apa.

    Mi-a atras atenţia faptul că pe fiecare dintre sticle scrie ca acestea să fie transportate la temperaturi cuprinse între 5 şi 25 de grade şi să fie ferite de razele soarelui. Vorbim despre transportul de la sursă, de la izvor, de la hipermarket în casa noastră – nu ştiu câţi respectă aceste reguli“, a povestit Ionuţ Gabriel Chivu într-o ediţie recentă a emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace.

    A ajutat la conturarea businessului şi faptul că înainte, la locul de muncă său de muncă, în rolul de marketing director al unei companii axate pe vânzarea de dispozitive medicale, acestea filtrau oxigenul printr-un procedeu asemănător celui de filtrare a apei.

    Primul pas în conturarea businessului a fost alegerea numelui firmei, având în vedere că s-au gândit din capul locului să creeze un produs cu brand propriu. „Ne-am gândit să începem cu un brand propriu, Kiwi Line Concept; mie în liceu îmi spuneau Kiwi colegii, de la Chivu, astfel că aşa am creat şi numele brandului, KLC Aqua“, povesteşte antreprenorul.
    Odată setat numele brandului, au găsit un producător care să realizeze produsul.

    S-au gândit de la început că vor intra în mediul online, iar din momentul în care au lansat site-ul propriu, au intrat şi în marketplace-ul eMAG. „În firmă sunt one man show şi corespondez foarte bine cu colegii din eMAG – îi consider ca fiind agenţii de vânzări pe care nu îi am, comisioanele pe care le percep nu mă interesează fiindcă îi consider drept cei mai buni vânzători“, explică el.  Precizează că în prezent 30-35% din businessul său este generat de eMAG.

    În ceea ce priveşte contextul generat de pandemia de COVID-19, spune că a avut un mic blocaj din cauza stocului, tocmai când făcea aprovizionarea, însă şi-au revenit rapid. „În clădirea de birouri unde aveam activitate se aflau undeva la 20 de firme pe etaj- m-am bucurat foarte tare. Mi-am reglat stocurile destul de rapid, iar potenţialul, cu COVID sau fără, îl văd ca fiind bun, avem o creştere de 120% anul acesta în perioada ianuarie-august faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.“

    Ionuţ Gabriel Chivu este de părere că succesul în antreprenoriat vine atunci când cel care furnizează un produs sau serviciu se transpune în locul clientului. „Din punctul meu de vedere trebuie să fii serios, să ai încredere în ceea ce faci, să fii constant şi, în primul rând, trebuie să te gândeşti că tu eşti primul client şi ce ai vrea de la acel produs şi de la persoana care ţi-l vinde“. Crede că aceste lucruri sunt importante mai ales în contextul pandemic. „Lumea s-a schimbat, nu mai aruncăm cu bani la fel cum făceam înainte, începem să căutăm mai mult.“

    Îi sfătuieşte pe tinerii antreprenori să se gândească bine înainte de a intra în business, în contextul în care există anumite riscuri ce trebuie asumate. „Dacă ai hotărât să intri în antreprenoriat, fă-o cu drag, cu fruntea sus, până la capăt, apelează la tot ce înseamnă surse de finanţare“, spune el, precizând că ei au plecat la drum atât cu capitul propriu, cât şi printr-o finanţare cu un IFN.

    De asemenea, precizează că este foarte importantă corectitudinea: „Fiţi corecţi atât cu partenerii, cât şi cu clienţii, nu vă gândiţi că vreţi să vindeţi un produs. În spatele vânzării unui produs trebuie să fie  un serviciu. Gândiţi-vă cum aţi vrea să fiţi trataţi de cei care vă vând produsele. Trataţi-i la fel“.

  • Unul dintre cei mai importanţi medici din România a murit infectat cu noul coronavirus

    A murit prof. dr. Ovidiu Băjenaru, şeful clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

    Acesta era internat la Institutul Matei Balş din Capitală, bolnav de COVID-19. Medicul neurolog Ovidiu Băjenaru avea 63 de ani. 

    Medicul neurolog Ovidiu Băjenaru, în vârstă de 63 de ani, şi-a pierdut viaţa joi, la Institutul Matei Balş din Capitală. Acesta era internat aici de mai bine de o săptămână, fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2.

    Ovidiu Băjenaru era şeful clinicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. De asemenea, a ocupat în perioada 2000-2004 şi funcţia de prodecan al Facultăţii de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti.

    Începând cu anul 2011, Ovidiu Băjenaru a devenit Director al Departamentului 6 – Neuroştiinţe Clinice din UMF „Carol Davila” Bucuresti – Facultatea de Medicină, fiind reales în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România este pe ultimul loc în Europa la dotări în sistemul medical de stat

    ♦ România are doar 140 de aparate pentru RMN (rezonanţă magnetică), potrivit Eurostat, jumătate din capacitatea Poloniei, de exemplu, care are 301 astfel de aparate. ♦ Lipsa de echipamente medicale pune presiune pe sistemul de stat, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte şi două luni pentru a avea acces la investigaţii medicale complexe.

    Sistemul sanitar românesc este slab do­tat cu aparatură de prevenţie, iar lipsa investiţiilor în echipa­men­tele de computer tomograf, rezo­nan­ţă magnetică, aparate de mamo­grafie plasează România pe ultimul loc în Europa, arată cifrele Eurostat.

    Doar 140 de echipamente de RMN au fost raportate în unităţile publice şi 274 de echipamente de computer tomograf (CT), în condiţiile în care în total la nivel naţional sunt 368 de spitale de stat.

    „Ar trebui accentuate investiţiile din fonduri comunitare cât mai rapid, mai ales că avem proiectele de finanţare. Dacă ne raportăm la achiziţii publice, ar trebui accentuate acestea cu mult mai mare atenţie asupra preţului de achiziţie şi asupra furnizorilor, să nu existe suspiciuni, să fie făcute în mod transparent“, a explicat pentru ZF Adrian Benţa, consultant fiscal.

    El a explicat că o soluţie pentru a creşte investiţiile în domeniul medical ar fi o scutire de la plata TVA de 19%. Un echipament de RMN de exemplu, cotă în medie circa 1 milion de euro.

    „Dacă facem o investiţie în domeniul medical ar fi necesar să reducem cota de TVA pentru aceste echipamente. Activitatea din spitalele publice şi cele private este scutită de TVA, dar fără drept de deducere, adică statul român îşi cere 19% TVA. Dacă tot facem aceste investiţii în domeniul sănătăţii ar trebui ca statul român să mai facă un pas înapoi şi să mai renunţe la acest TVA“, a mai explicat Adrian Benţa.

    El crede că această facilitate fiscală ar putea creşte apetitul de investiţie în astfel de echipamente, fiind una dintre soluţiile pentru a creşte gradul de dotare al spitalelor.

    Specialiştii din sănătate ar acorda nota 6,5 sis­­temului medical românesc, însă fac o deli­mi­­tare între zone, în contextul în care în ma­rile oraşe, care sunt şi centre universitare, spi­­talele stau mai bine la dotări faţă de restul ţării.

    „Trebuie văzut dacă vorbim despre pro­­vin­­cie sau centre universitare. Diferenţiat, dacă este vorba de imagistică, nota ar fi în cen­tre universitare 7, dacă ar fi în provincie, spi­talele judeţene nota 6, dar apoi nota este 2 în spitalele orăşeneşti“, a spus medicul Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănă­tate Regina Maria.

    Medicul constru­ieşte acum cel mai mare proiect greenfield în nordul Capitalei, un centru medical pentru vârstnici şi un spital oncologic, o investiţie de 60 mil. euro.

    Medicul Enayati spune că sistemele de sănătate din Danemarca, Suedia şi Franţa stau cel mai bine la dotările de imagistică.

    „Ar trebui să nu băgăm banii Sănătăţii excesiv în criza Covid. Acum este catastrofă ce se întâmplă, sunt cazuri depăşite, este măcel.“

    „Accesul la spital este foarte greu acum“, a mai adăugat Enayati.

    O medie de 6 ar acorda şi Tudor Pop, deputat USR, membru în Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, care este totodată şi for decizional în ceea ce priveşte sistemul sanitar.

    „Nu avem o abordare unitară asupra sistemului sanitar şi vorbim de cât de pricepuţi şi gospodari sunt managerii instituţiilor sanitare. Şi atunci avem un spital foarte bine îngrijit şi dotat, pe lângă el alte zece care sunt într-o situaţie deplorabilă. Atunci arătăm cu degetul către spitalul bine pregătit, o normalitate în alte ţări, dar o excepţie la noi. O notă generală ar fi 6 cu indulgenţă, dacă ar fi să iau situaţia generală, să facem o medie de echipamente şi dotări, am văzut asta şi cu ocazia acestei pandemii“, a spus Tudor Pop.

    El a precizat că statele unde românii merg în general la tratament, cum sunt Austria, Germania, Turcia, au cel mai bine pus la punct sisteme medicale din perspectiva dotărilor cu echipamente.

    „Avem nevoie şi de personal medical, dar şi administrativ, management pregătit. Avem nevoie de o depolitizare a managementului sanitar. Este un fenomen complex, care are nevoie de un plan. Putem merge să corectăm punctual, dar dacă vrem o schimbare de impact în sănătate, trebuie să umblăm şi la mentalităţi, la administraţie şi la pregătirea următoarelor generaţii de medici, asistenţi“, a mai explicat deputatul Tudor Pop.

    De altfel, în sistemul sanitar este o întreagă industrie în ceea ce priveşte investigaţiile medicale complexe, iar din lipsa de investiţii la stat au profitat marii operatori privaţi sau medicii care şi-au dezvoltat propriile afaceri.

    Ziarul Financiar a scris despre lipsa de echipamente medicale din sistemul public care duce la liste de aşteptare uriaşe pentru investigaţii necesare.

    Pacienţii care nu mai au posibilitatea să aştepte şi merg la privat scot între 500 şi 700 de lei pentru o investigaţie RMN, de exemplu.