Tag: medic

  • Povestea “Îngerului Morţii”, omul care a ucis zeci de mii de oameni

    Una dintre cele mai sinistre şi mai persistente imagini din al Doilea Război Mondial este filmul sosirii de trenuri cu evrei la Auschwitz. În mijlocul gloatelor care se înghesuie şi al cordoanelor de soldaţi există o siluetă singuratică în uniformă imaculată şi mănuşi albe. Bărbatul îi inspectează pe deţinuţi şi îi dirijează într-o direcţie sau alta – într-o parte aşteaptă brutalitatea, înfometarea şi privaţiunea, dar o şansă slabă de supravieţuire. În partea cealaltă aşteaptă moartea instantanee în camerele de gazare.

    Personajul înspăimântător de rece şi detaşat, care ia decizii de viaţă şi de moarte, este unul dintre medicii lagărului: dr. Josef Mengele.

    În 1983, după extrădarea lui Klaus Barbie, faimosul vânător de nazişti dr. Simon Wiesenthal a publicat o listă cu cei mai importanţi zece hitlerişti pe care dorea să-i aducă în faţa justiţiei. Wiesenthal avea pe atunci 76 de ani şi probabil că înţelesese că şansele de a-i aduce pe toţi zece în tribunal erau reduse. “Dacă i-aş prinde pe toţi, ar însemna o realizare. Dar dacă l-aş putea prinde doar pe Josef Mengele, cred că aş avea sufletul împăcat.”

    Cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriaşi apartinând păturii superioare a clasei mijlocii din Gunzburg, în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de maşini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizaţie militantă de extremă dreaptă, înfiinţată de foşti soldaţi, nemulţumiţi de rezultatul Primului Război Mondial. În anul 1934, s-a alăturat SA-ului, iar în 1937 a devenit membru al NSDAP şi SS.

    Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor unicersitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt şi Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-am-Main şi-a primit diploma medicală, studiind cu Otmar von Verschuer, directorul Institutului pentru Igienă Rasială de la Universitatea din Frankfurt. A prezentat o dizertaţie cu o tendinţă clar rasială despre “Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”. A continuat cu un studiu rasial similar (şi la fel de inutil) despre gura de lup şi buza de iepure. Mengele a fost un nazist rasist meticulosm care i-a urât pe evrei, dar i-a urât şi mai mult pe ţigani.

    Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară şi Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar la Waffen-SS şi a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de patru ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – şi astfel a căpătat postul la Auschwitz.

    În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-şef Eduard Wirths şi unde şi-a desfăşurat cercetările medicale de-acum notorii. Îl interesau gemenii şi a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât şi morţi. Un alt subiect de cercetare a fost nanismul.

    Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deţinuţilor sosiţi în gară. Şi alţi medici din lagăr erau implicaţi în triere, dar dintre toţi, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea făţişă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire, chiar şi când nu era de serviciu, şi-şi folosea crăvaşa de călărie cu care indica deciziile sale de viaţă sau de moarte. De multe ori folosea aceeaşi crăvaşă pentru a-i bate pe deţinuţi şi un revolver pentru a-i împuşca pe prizonierii care se mişcau greoi sau erau necooperanţi.

    Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său şi era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri, a omorât cu mâna lui deţinuţi, fie cu pistolul, fie cu injecţii fatale cu fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deţinea calificarea respectivă, totuşi comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieţi, el ucidea. În loc să uşureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz şi a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare.

    Au urmat după aceea experimentele. Gemenii, subiecţii cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ţinuţi într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. Îi proteja de muncile fizice grele şi se asigura să fie hrăniţi corespunzător dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator şi, tot ca pe nişte animale de laborator, îi omora şi îi diseca după bunul lui plac.

    Interesat de legătura dintre culoarea ochilor şi tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanţe chimice în ochii subiecţilor săi. Experimentele provocau dureri şi infecţii, şi cel puţin un copil a murit, iar altul a orbit. Mengele colecta de asemenea “specimene” pentru dr. Verschuer. Se ştie, de exemplu, că şapte perechi de gemeni cu ochi de culori diferite au fost omorâţi prin injectare cu fenol, după care ochii au fost trimişi lui Verschuer.

    Însemnările lui Mengele despre experimente nu au supravieţuit războiului, dar nu există nicio dovadă că vreunul dintre ele ar fi avut vreun fundament ştiinţific sau vreo aplicaţie practică. Suferinţele au fost realmente inutile.

    Poreclit “Îngerul Morţii” de către deţinuţii din Auschwitz, Josef Mengele a lucrat ca medic în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puţin înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care s-a întors în Gunzburg. N-a încercat niciodată să mai practice medicina. A revenit la o etapă anterioară, ocupându-se de reconstruirea companiei familiei, Karl Mengele & Sons.

    Mengele a scăpat cumva atenţiei timp de zece ani după terminarea războiului, când autorul Ernst Schnabel a atras atenţia asupra activităţilor sale din lagărul de concentrare. Au început atunci să fie puse întrebări şi să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

    La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud., iar din 1973 a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de nazişti conduşi de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. În 1979, prietenii lui nazişti din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până şi o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe masă, cu o cicatruce pe braţul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de uşor şi a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

    În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legişti au declarat că era al lui Mengele; se pare că acesta ar fi murit în anul 1985 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota.


    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.

  • PREMIERĂ în România: Operaţie de îndepărtare a unei tumori de la articulaţia cotului, realizată la Timişoara

     Medicul Gheorghe Nodiţi, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie a Spitalului Judeţean din Timişoara, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că o echipă de specialişti ai secţiei a realizat, cu sprijinul unui medic din Israel, o operaţie în premieră pentru România, la o pacientă de 29 de ani din Petroşani.

    “Este vorba despre o tumoră care s-a dezvoltat la nivelul articulaţiei cotului, care a pornit de la membrana ce întăreşte această articulaţie şi care, la un moment dat, a blocat cotul într-o poziţie de 90 de grade. Iniţial s-a crezut că este un diagnostic benign, dar la Spitalul din Petroşani au făcut o biopsie şi surpriza a apărut în timpul intervenţiei, când şi-au dat seama că, de fapt, este vorba de o tumoră. Recomandarea era să scoatem tumora, dar noi am fost puţin sceptici, pentru că nu puteam să scoatem o tumoră în totalitate şi să avem şi siguranţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brădişteanu, în faţa instanţei supreme. Medicul a explicat de ce le-a interzis poliţiştilor veniţi la spital să intre la Năstase

     Chirurgul cardiolog Şerban Brădişteanu, deferit justiţiei pentru favorizarea lui Adrian Năstase în legătură cu executarea pedepsei primite de fostul demnitar în dosarul Trofeul Calităţii, le-a arătat luni judecătorilor de la instanţa supremă că este nevinovat în legătură cu infracţiunile ce i se aduc de către procurorii anticorupţie şi că nu a încercat niciodată obstrucţionarea unor proceduri judiciare, ci oferirea celui mai bun tratament ce se putea da în cazul respectiv.

    Brădişteanu a admis, în declaraţia sa, că le-a interzis unor poliţişti veniţi să facă tura de pază la salonul lui Năstase să intre pentru a se convinge că fostul premier se află la secţia de terapie intensivă.

    Medicul a explicat că le-ar fi spus oamenilor legii, la acel moment, că nu pot intra în secţia respectivă în uniformele de poliţişti, acela fiind un mediu septic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul DGASPC Prahova a fost DEMIS, directorul adjunct – SUSPENDAT

     Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a anunţat, vineri, că, în urma verificărilor făcute la DGASPC Prahova, CJ a emis dispoziţie de eliberare din funcţie a directorului insituţiei Vasilica Florea.

    De asemenea, directotul adjunct al DGASPC Prahova, Alexandru Bocioacă, a fost suspendat din funcţie şi va fi cel mai probabil retrogradat, iar medicul şef de comisie Viorica Oniga a primit dispoziţie de eliberare din funcţie, însă aceasta va rămâne în fruntea comisiei de evalure până când se va găsi un înlocuitor, Oniga fiind singurul medic angajat al instituţiei.

    Cosma a spus că pentru ocuparea funcţiilor respective urmează să se organizeze un concurs conform legii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul mitei pentru operaţii: Medicul Ştefan Ozsvath, de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, eliberat din arest

     Tribunalul Bucureşti a respins, în 10 mai, propunerea procurorilor Parchetului Capitalei de prelungire a măsurii arestării preventive în cazul medicului chirurg Gheorghe Ştefan Ozsvath.

    Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care le-a respins, luni, recursul, stabilind astfel ca medicul să fie cercetat în libertate. Decizia este definitivă, astfel că Gheorghe Ştefan Ozsvath va fi eliberat din arest, acesta având interdicţie să părăsească Bucureştiul.

    Instanţa a stabilit ca medicul Ştefan Ozsvath să nu deţină şi să nu folosească arme, să nu ia legătura direct sau indirect cu medicul Florin Rusu, cercetat în acelaşi dosar, să nu se apropie şi să nu ia legătura cu învinuitul Alin Gabriel Sterian şi cu trei martori din dosar.

    Medicul chirurg Gheorghe Ştefan Ozsvath a fost arestat preventiv în 15 aprilie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a mai dispus atunci ca medicul anestezist Florin Rusu, de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, acuzat de luare de mită, să fie cercetat în libertate, cu interdicţie de a părăsi Capitala.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce aruncă românii zeci de milioane de euro pe medicamente cumpărate degeaba

    de RĂZVAN MUREŞAN
    CAM 87% DINTRE ROMÂNI AU LUAT CEL PUŢIN O DATĂ PASTILE ANUL TRECUT FĂRĂ SĂÎN-TR-EBE MEDICUL, se arată
    într-un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Lipsa de timp, încrederea în propriile cunoştinţe şi campaniile de marketing agresive de la televizor îi determină pe bolnavi să sară peste avizul specialistului şi să cumpere din farmacii ce consideră necesar.

    De cealaltă parte, problemele de finanţare ale farmaciilor, confruntate cu lipsa acută de lichidităţi, dat fiind că îşi recuperează banii pentru medicamentele compensate de la casele de asigurări abia după un an de la eliberare, fac ca pacienţii să fie trataţi la fel ca nişte clienţi. Adică să li se vândă cât mai mult şi cât mai scump, indiferent de riscuri. Legea prevede sancţiuni, dar controalele lipsesc. Potrivit art. 613 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, farmaciştii răspund disciplinar pentru nerespectarea legilor şi a regulamentelor profesionale.

    Avocatul Iulian Pătrăşcanu, managing partner al Fine Law, afirma anterior pentru Business Magazin că sancţiunile se aplică de către o comisie constituită din membri ai Colegiului Farmaciştilor şi pot ajunge de la mustrare, avertisment, vot de blam sau suspendare până la retragerea calităţii de membru al Colegiului. “În măsura în care farmacistul eliberează medicamente fără prescripţie medicală, iar aceasta conduce la producerea de daune persoanei în cauză, se poate atrage, pe lângă răspunderea disciplinară, şi răspunderea civilă şi chiar cea penală a farmacistului, dacă prejudiciul constituie infracţiune conform legii”, explica Pătrăşcanu.

    DE DEPARTE, RĂCEALA, GRIPA ŞI DURERILE ÎN GÂT SUNT CEL MAI ADESEA TRATATE FĂRĂ ÎNTREBĂRI, iar principalul inamic împotriva acestor boli este antibioticul. Efectele cele mai nocive ale automedicaţiei se văd în cazul acestor medicamente. “Farmacistul poate elibera în caz de urgenţă necesarul de medicamente pentru 72 de ore.

    Riscurile la care se expun în cazul încălcării legii sunt foarte mari”, spune Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM. El admite că regulile nu sunt în totalitate respectate, dar riscurile sunt “serioase”. Obsesia pentru automedicaţie vine, după Zaharescu, din trecut: medicii obişnuiau să le prescrie pacienţilor antibiotice pentru a evita apariţia unor complicaţii la răceală sau gripă. Abia din clipa în care s-a conştientizat riscul rezistenţei la antibiotice, prescrierea a devenit mai prudentă, însă în percepţia colectivă a rămas ideea că antibioticul combate orice afecţiune.

    Deşi efectele schimbării de mentalitate a medicilor s-au văzut în ultimii 15 ani – “la nivelul anilor ’95, antibioticele reprezentau o clasă de medicamente în topul valoric al pieţei, acum au coborât în topul vânzărilor” -, statisticile invocate de oficialul ARPIM indică o rezistenţă tot mai mare la astfel de medicamente, de aceea se folosesc tot mai mult antibiotice mai scumpe şi complexe, de generaţii superioare.

    ITALIENII, MALTEZII, SPANIOLII ŞI ROMÂNI SUNT CEI MAI MARI CONSUMATORI DE ANTIBIOTICE DE PE CONTINENT, cu o rată de folosire de peste 50% la nivelul populaţiei în ultimele 12 luni, potrivit unui eurobarometru al Comisiei Europene. Un studiu al GfK arăta că există diferenţe între respondenţii care locuiesc în diferite regiuni ale ţării sau între respondenţii cu niveluri diferite de educaţie în ce priveşte persoana care le-a recomandat utilizarea. Astfel, în Muntenia, medicul de familie este o sursă de recomandare mai puţin prezentă, iar medicul specialist este o sursă de recomandare mult mai întâlnită spre deosebire de alte zone. Mai mult, în Muntenia (11%) şi Dobrogea (20%) există un număr mai mare de consumatori care iau în considerare doar propriile convingeri când decid să ia un tratament cu antibiotic.

  • Ponta reia ideea impozitării suplimentare a salariilor pentru directorii din companiile de stat

     Ideea a fost reluată de premier în şedinţa de marţi a Guvernului, după ce a prezentat, ca exemplu, faptul că salariile directorilor Romgaz, Nuclearlectrica şi Hidroserv ajung la 13.000-14.000 lei, Ponta spunându-le ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, că trebuie găsită o soluţie.

    “Poate reuşiţi, domnul ministru Chiţoiu şi domnul ministru Niţă, să vedem ce facem cu aceşti săraci de directori. Eu vreau să avem directori foarte bine plătiţi, chiar dacă, sigur, sindicaliştii am văzut că luptă pentru aceşti directori. Îi înţeleg şi de ce, la banii ăştia aş lupta şi eu! Eu ştiam că sindicatele se ocupă de sindicalişti, nu să-i apere pe directori. Noi trăim într-o ţară cu totul şi cu totul specială, în care directorii de la stat sunt apăraţi de şefii de sindicat de la stat. Eu nu zic că nu trebuie plătiţi bine, dar poate vedem de ce trebuie să fie plătiţi mii de directori în felul ăsta, cu un salariu care e de vreo cinci ori cât al dumneavoastră, care, teoretic, sunteţi responsabili de ei. Nu vorbesc de manageri privaţi”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brădişteanu: Duckadam pleacă din spital pentru o filmare, dar revine pentru continuarea tratamentului

     “Duckadam revine mâine (marţi, n.r.) pentru continuare tratamentului, pleacă din spital pentru o filmare de câteva minute”, a spus medicul Şerban Brădişteanu.

    El a precizat că starea lui Duckadam este bună, dar trebuie să urmeze tratamentul medicamentos.

    Medici din Spitalul Floreasca declarau duminică, pentru MEDIAFAX, că Helmuth Duckadam ar putea fi externat luni, dar va urma tratamentul medicamentos şi va veni periodic la control.

    Duckadam a venit la Spitalul de Urgenţă Floreasca la sfârşitul săptămânii trecute, acuzând durere în piept şi tulburare de ritm cardiac.

    Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, declara, joi, că Helmuth Duckadam a scăpat de operaţie, întrucât coronarografia nu a indicat leziuni semnificative. Brădişteanu preciza că Duckadam va primi tratament medicamentos antiaritmic, coronarodilatator.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi medici de la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală, reţinuţi pentru luare de mită

     Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti i-au reţinut marţi pe medicul chirurg Gheorghe Ştefan Ozsvath şi pe medicul anestezist Florin Dumitru Cătălin Rusu pentru luare de mită şi cer Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.

    Medicul Gheorghe Ştefan Ozsvath este acuzat că a primit câte 600 de lei pentru a opera trei copii.

    “S-a reţinut că, în zilele de 7 şi 8 aprilie 2013, pentru a efectua intervenţiile chirurgicale asupra pacienţilor minori C.A.M., C.V.G. şi G.L.C., medicul chirurg Ozsvath Gheorghe Ştefan a primit câte 600 de lei pentru fiecare intervenţie chirurgicală. La percheziţia corporală efectuată asupra medicului a fost găsită suma de 3.076 de lei”, au precizat procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Verdict în procesul morţii lui Michael Jackson: Medicul Conrad Murray, găsit vinovat

    Un juriu format din şapte bărbaţi şi cinci femei a ajuns la acest verdict după două zile de deliberări, vineri şi luni, informează bbc.co.uk. Luni, în faţa Curţii Superioare din Los Angeles, unde a avut loc procesul care a durat şase săptămâni, fanii lui Michael Jackson scandau “Vinovat! Vinovat!” în timp ce verdictul era anunţat. Medicul Conrad Murray, găsit vinovat de ucidere involuntară, riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare şi pierderea dreptului de a practica medicina. Sentinţa va fi pronunţată la o dată care va fi stabilită ulterior. Doctorul în vârstă de 58 de ani este eliberat pe cauţiune, după ce a fost pus sub acuzare în februarie 2010. Conrad Murray a fost acuzat că a dat dovadă de o “neglijenţă criminală” în îngrijirile medicale acordate cântăreţului Michael Jackson, în special în ceea ce priveşte administrarea de propofol, un sedativ puternic pe care megastarul îl folosea ca somnifer, care i-a cauzat decesul, pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro