Tag: lipsa

  • Cum face această femeie bani DIN NEFERICIREA OAMENILOR cu foarte mulţi bani

    Mulţi milionari îşi doresc un copil, însă, din motive diverse, cum ar fi faptul că nu au întâlnit nicio persoană de acelaşi nivel cu ei, nu şi-au putut împlini visul. Cu toate acestea, o englezoaică este gata să le ofere o soluţie, contra unei sume deloc mici. 
     
    Fiona Thomas a fondat, în 2014, agenţia The Stork. Aici, contra unei sume de aproximativ 11.500 de euro, se pot înscrie cei care îşi doresc copii, dar nu au găsit încă partenerul potrivit. Cum taxa de înscriere nu este deloc mică, se înţelege că şi cei care se înscriu fac parte din cele mai înalte clase sociale. 
     
    După inscrierea în baza de date, urmează testele ADN şi de compatibilitate, pentru a stabili cu cine te potriveşti cel mai bine. Ideea de bază este să devii părinte, însă fondatoarea companiei povesteşte că, în multe cazuri, cei doi părinţi se îndrăgostesc şi ajung să îşi întemeieze o familie.
     
    Dintre membrii agenţiei, aproximativ 65% sunt femei, cu vârste cuprinse între 37-41 de ani, iar bărbaţii înscrişi au vârsta de 30-50 de ani. În timp ce majoritatea membrilor aşteaptă întâi să întâlnească partenerul potrivit cu care să îşi formeze o relaţie, înainte de a face un copil, alţii vor doar să devină părinţi, fără a împărtăşi cu celălalt părinte altceva în afara unor valori şi idei commune de creştere a copiilor.
     
     În astfel de cazuri, pe lângă metoda tradiţională de naştere, se recurge şi la înseminare artificială sau ferilizare in vitro. Apoi, toţi sunt fericiţi, deoarece au, în sfârşit, moştenitori pentru averile uriaşe pe care le posedă. “Există un număr uriaş de oameni numiţi în această ţară fără un moştenitor. Sunt foarte motivaţi să aibă un copil, mai degrabă decât să vadă titlul trecut nepoţilor sau să moară fără să îi lase cuiva averea”, spune Fiona Thomas.
     
  • Cum arată tribul care nu a atins pământul niciodată – GALERIE FOTO, VIDEO

    Ei sunt porecliţi “ţiganii mării” deoarece trăiesc doar pe apă, iar unii dintre ei au “rău de pământ”. Ei fie trăiesc în bărci înguste unde şi dorm, fie în căsuţe din lemn contruite deasupra apei. Tribul Baju locuieşte în apropierea insulei Borneo.

    Oamenii Bajau nu au cetăţenie şi nu au drepturi la facilităţi sau la şcoli.

    În loc să înveţe să matematică sau biologie, copii bajau învaţă cum să prindă peşti, crabi sau caracatiţe. Se zice că datorită faptului că petrec atât de mult timp sub apă ochii lor văd mai clar sub apă decât oamenii obişnuiţi. Viaţa lor este atât de legată de apă încât timpul îl măsoară în funcţie de maree şi nu numără orele şi zilele.

  • Aglomeraţie pe Valea Prahovei, în unele zone maşinile circulă cu 10 km/h, dar şi la mare

    „Aglormeraţie pe DN1, de la intrarea în Predeal până în Buşteni pe coborâre, dar şi pe urcare în Buşteni şi în Comarnic. Sunt coloane (de maşini, n.r.), dar nu au continuitate. Se circulă încet: 10-20 de kilometri pe oră, în zonele aglomerate”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Centrului Infotrafic.

    Potrivit acestora, pe A2 nu mai sunt probleme şi se circulă normal.

    De asemenea, la Feteşti nu sunt semnalate probleme, însă între Agigea şi Eforie Nord este aglomeraţie.

  • Irina Begu: În România nu avem structură sportivă care să ne ajute

    Jurnaliştii din Canada au rămas impresionaţi de performanţele sportivelor noastre în circuit şi s-au decis să le intervieveze pe Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan, pentru a afla detalii despre sistemul sportiv din România şi cum sunt ajutaţi sportivii. Irina Begu şi Sorana Cîrstea nu au lăsat loc de interpretări şi au vorbit, din nou, de carenţele din sportul românesc. Ele au evidenţiat faptul că FRT nu le-a ajutat cu nimic şi că singurul sprijin a venit din partea părinţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţia Poliţiei Rutiere după ce purtătorul de cuvânt le-a transmis românilor să NU mai apeleze la poliţie dacă au probleme

    „Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliţiei Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoştinţă faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este şi va rămâne în slujba cetăţeanului, indiferent de situaţie”, au precizat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

    Precizările vin după ce, în cursul zilei de marţi, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a scris pe pagina de Facebook a Poliţiei Române că toţi cei care jignesc poliţiştii să nu mai apeleze la ei când au probleme, ci la „popi sau vecini”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Misterul dispariţiei avionului Malaysia Airlines MH370: Şeful aviaţiei civile malaeziene a demisionat

    Demisia şefului Aviaţiei Civile, Azharuddin Abdul Rahman, va intra în vigoare în 14 zile, se arată într-un comunicat al Autorităţii Aeronautice Civile.

    Potrivit raportului, autorităţile nu au putut “determina cu exactitate” cauza dispariţiei avionului MH370, care avea 239 de persoane la bord.

    În document este specificat şi că Centrul de control al traficului aerian din Kuala Lumpur (KLATC) nu a “respectat procedurile stabilite”, deoarece acesta nu a reuşit să anunţe autorităţile vietnameze că se ocupau de comunicaţii împreună cu centrul de control al traficului aerian din Ho Şi Min şi nu au continuat să monitorizeze progresul avionului în urma transferului de control.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Misterul dispariţiei avionului Malaysia Airlines MH370: Şeful aviaţiei civile malaeziene a demisionat

    Demisia şefului Aviaţiei Civile, Azharuddin Abdul Rahman, va intra în vigoare în 14 zile, se arată într-un comunicat al Autorităţii Aeronautice Civile.

    Potrivit raportului, autorităţile nu au putut “determina cu exactitate” cauza dispariţiei avionului MH370, care avea 239 de persoane la bord.

    În document este specificat şi că Centrul de control al traficului aerian din Kuala Lumpur (KLATC) nu a “respectat procedurile stabilite”, deoarece acesta nu a reuşit să anunţe autorităţile vietnameze că se ocupau de comunicaţii împreună cu centrul de control al traficului aerian din Ho Şi Min şi nu au continuat să monitorizeze progresul avionului în urma transferului de control.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • C-Class facelift: o faţă nouă pentru un bestseller

    Nu aş putea spune că noul C-Class m-a surprins în mod deosebit, pentru că şi versiunile anterioare se ridicau peste medie. Am remarcat însă forţa brută pe care cei de la AMG au „injectat-o“ în versiunea C43.

    Mercedes-Benz a echipat noua clasă C cu motoare noi atât în cazul motoarelor pe benzină  în 4 cilindri - cât şi în cazul motoarelor pe diesel, introducând pentru prima dată varianta de 1.6 litri.

    Prima maşină testată a fost C 300, o maşină care se conduce, aş zice, mai bine pe modul Confort decât pe cele Sport. Spun asta pentru că maşina e gândită să ofere exact asta  confort  iar stabilitatea pe care o oferă la drum te face de multe ori să uiţi că ai un program de respectat. Pe modul agresiv, servodirecţia devine mult mai greoaie, iar suspensiile se modifică pentru a se potrivi tipului de condus. Nu zic că e un lucru rău, pentru că ar fi ciudat să poţi merge la fel de relaxat când vrei să te simţi ca pe circuit; dar varianta despre care vorbesc pare mai degrabă gândită pentru lux decât pentru curse.

    Toate acestea se schimbă atunci când te urci la volanul unui Mercedes-AMG C 43 (am testat varianta sedan şi pe cea Cabriolet, cu motorizări similare). Am mai spus-o: senzaţia pe care o ai într-un Mercedes-AMG e unică. Forţa cu care te împing sutele de cai-putere e incredibilă, iar modul în care se aşază pe drum arată câtă muncă stă în spatele fiecărei maşini care iese pe poarta fabricii. Am testat stabilitatea maşinii pe o serie de viraje în pantă şi am reuşit cu greu să obţin o urmă de derapaj. Evident, sunt multe sisteme de asistenţă care pot fi oprite dacă ţii neapărat să ai parte de senzaţii tari.

    Şi dacă am ajuns la sistemele de asistenţă, merită spus că pe versiunile C-Class se regăsesc multe dintre sistemele prezente şi pe clasele superioare. Printre aceste sisteme de asistenţă se numără Active Distance Assist Distronic, care asigură păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de alţi participanţi la trafic; Active Steering Assist, care ajută la schimbarea direcţiei de sens bazându-se pe senzori şi camere care depistează marcajele rutiere; Active Emergency Stop Assist, care activează frânele în cazul unui posibil impact, sau Active Lane Change Assist, care nu permite schimbarea benzii în cazul în care există pericolul unui accident. Inedit pe noul C-Class mi s-a părut şi modul de adaptare a climei în funcţie de poziţia maşinii pe hartă, prin folosirea localizării.

    C 300 dezvoltă 258 de cai-putere şi are un consum mediu de 7 litri la suta de kilometri. Alte modele pe benzină care au primit un facelift sunt C 200 (184 de cai-putere, consum mediu de 6,3 – 6,8 litri) şi C 200 4MATIC, unde consumul este ceva mai mare, fiind cuprins între 6,9 şi 7,2 litri la sută. În ceea ce priveşte variantele pe diesel, C 180 d şi C 200 d vin cu un motor nou de 1.6. Modelul C 180 d cu cutie de viteze 9G-TRONIC dezvoltă 122 de cai-putere, în vreme ce „fratele mai puternic“, C 220 d 4MATIC, propune un motor care dezvoltă 194 de cai-putere şi are un consum mediu de 5,3 – 5,5 litri pe suta de kilometri.

    Şi ajungem, aşadar, la C 43 4MATIC; aici vorbim de 390 de cai-putere şi un consum de sub 10 litri la sută. Emisiile de dioxid de carbon sunt relativ mici, ajungând până la 223 de grame pe kilometru. Motorul turbo în V6 de 3 litri a primit un plus 17 kilowaţi sau 23 de cai-putere faţă de versiunea precedentă. Şi dacă cifrele de mai sus nu vă spun prea multe, e bine de ştiut că C 43 atinge suta de kilometri în 4,7 secunde.
    Inginerii de la AMG au folosit o transmisie Speedshift TCT 9G, gândită special pentru o experienţă cât mai dinamică în spatele volanului. Mai simplu spus, timpul de schimbare de la o viteză la alta s-a redus considerabil.

    Trecând de partea tehnică, cei responsabili de designul noului C-Class s-au concentrat pe extremităţile maşinii (faţă şi spate) şi mai puţin pe centru, încercând să dea un aer cât mai sportiv clasei care a vândut, anul trecut, aproape 420.000 de unităţi; C-Class e de altfel bestsellerul celor de la Mercedes-Benz în ultimii ani.

    Mercedes-Benz Clasa C facelift este disponibil în România cu un preţ de pornire de 38.800 de euro, o sumă trecută în contul versiunii propulsate de motorul de 1,5 litri pe benzină, cu 184 CP şi sistem microhibrid.

  • Bogaţia uriaşă pe care nu o băgăm în seamă: Una dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României. Nu este aur, petrol sau gaze. Avem 60% din rezerva totală din Europa

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoarei.ro