Tag: Klaus Iohannis

  • Klaus Iohannis: Ceea ce se întâmplă în aceste zile este DICTATURA majorităţii

    ”Despre conţinutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la CCR acest act normativ. De asemenea, este bine de ştiut că şi Codul de procedură penală este în pregătire pentru a fi contestat la CCR. Modificările care s-au făcut sunt în bună măsură, fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi am de gând să folosesc toate instrumentele constituţionale pentru a contesta Codul penal şi de procedură penală”, a declarat Klaus Iohannis.

    El a mai spus că ”este pur şi simplu inadmisibil” cum a tranformat PSD procedurile parlamentare.

    ”Ceea ce se întîmplă în aceste zile se numeşte dictatura majorităţii. Este profund dăunătoare democraţiei. În primul rând, parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită. PSD a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru e profund dăunător. PSD a reuşit în scrut timp să distrugă demnitatea actului de legiferare”, a mai spus preşedintele Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea anunţă că nu este exclusă suspendarea preşedintelui Iohannis: A întârziat nepermis de mult

    Nu este exclusă (n.r.: suspendarea preşedintelui) pentru că deja a stat neconstituţional de mult şi nepermis de mult. Jocul cu <<să mai citim>> e o bătaie de joc la adresa CCR. A întârziat foarte mult”, adeclarat Liviu Dragnea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a adoptat, în forma iniţială modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară

    Senatul a adoptat Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în urma cererii de reexaminare trimisă de preşedintele României către Parlamnent, cu 79 voturi “pentru”, nicio abţinere şi 33 voturi împotrivă.

    Senatorul USR, George-Edward Dircă, a venit cu mai multe amendamente pentru proiectul de lege, însă toate au fost respinse în plen.

    Senatoarea PNL, Aina Gorghiu a susţinut că nu înţelege graba cu care s-a introdus pe ordinea de zi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis cere reexaminarea modificărilor aduse Legii privind organizarea judiciară

    Potrivit sesizării transmise de preşedintele Klaus Iohannis, la articolul 7 din Legea nr. 304/2004, cu următorul cuprins: „(3) Configuraţia sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor”, este o dispoziţie lipsită de previzibilitate, contrar cerinţelor consrtituţionale.

    “Din formularea textului, nu este clar în ce măsură poziţia fizică a părţilor în sala de judecată afectează principiul egalităţii de arme, iar prin formularea generală, nu se deduce cu exactitate care este conţinutul sintagmei „configuraţia sălii de judecată” şi ce presupune o reconfigurare a sălilor de judecată folosite în prezent de instanţele din România astfel încât acestea să respecte principiul egalităţii de arme (…) După cum putem observa, textul art. 7 alin. (3) din legea transmisă la promulgare se referă la „aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor”, neexistând nicio trimitere la aşezarea părţilor. Astfel, reglementarea acordă drepturi suplimentare persoanelor asistate de avocaţi faţă de cele care nu beneficiază de această asistenţă, realizându-se un regim juridic diferenţiat pentru părţile din proces”, se arată în cererea de reexaminare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orban: Dragnea va declanşa săptămâna viitoare procedura de demitere a preşedintelui României

    “Clanul Dragnea e pregătit să dea foc ţării. Avem informaţii aproape certe că Dragnea va declanşa procedura de demitere a preşedintelui României în cursul săptămânii viitoare şi că este sprijinit în acest demers şi de Tăriceanu şi de acoliţii săi. Obiectivele demarării procedurii de demitere sunt controlul asupra Parchetelor, controlul asupra serviciilor de informaţii, promulgarea Legilor justiţiei şi a codurilor, Codul de procedură penală şi Codul penal, în formula anti-justiţie pregătită de majoritatea guvernamentală. Disperarea lui Dragnea îl face să apeleze la o măsură extremă şi din dorinţa de a pune o presiune suplimentară asupra completului care urmează să pronunţe sentinţa în dosarul său”, a declarat Ludovic Orban.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Iohannis o IRONIZEAZĂ pe Viorica Dăncilă: ”Continuăm să ne îndepărtăm de obiectivul Europa 2020, sau 20-20, cum se spune mai nou”

    Preşedintele Klaus Iohannis a ironizat-o pe Viorica Dăncilă, premierul României, într-un discurs în care a vorbit despre analfabeteismul funcţional. “Continuăm să ne îndepărtăm de obiectivul Europa 2020, sau 20-20, cum se spune mai nou, în domeniul părăsirii şcolii timpurie, cu o cifră de optesprezece (sic!) la sută”, a spus Iohannis.
     
    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România se confruntă cu o rată mare de analfabetism funcţional, atrăgând atenţia că trebuie susţinute programele deja funcţionale privind abandonul şcolar.
     
    “Sistemul educaţional trebuie să facă diferenţă reală în nivelul de cunoştinţe ale copilului. Şi în România un studiu din 2016 arată că ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcţional de 42 de procente, care se reflectă şi în alte sfere ale politicii româneşti. (…) Nu e suficient să asigurăm accesul la educaţie. Trebuie să garantăm accesul la educaţie de calitate. La nivel naţional ne confruntăm cu o criză demografică amplificată., abandon şcolar şi o participare scăzută la învăţământul superior. Poate nu e cazul acum să ne concentrăm creditele pentru învăţământul superior şi să neglijăm alte proiecte deja demarate”, a declarat Klaus Iohannis, la evenimentul de lansare World Development Report: „Learning to Realize Education’s Promise”.
     
  • Niculae Bădălău anunţă că este posibilă o PLÂNGERE PENALĂ pe numele lui Iohannis: “Domnul preşedinte nu este regele Carol”

    “Absolut toată lumea trebuie să respecte legea. Cred că următorul pas e o notificare din partea Ministerului Justiţiei ca să pună în aplicare acea hotărâre, dacă nu e penală. Domnul preşedinte este român şi reprezintă o instituţie care trebuie să respecte legea, la fel ca toate instituţiile. În cazul în care nu e pusă în aplicare, cineva trebuie să notifice acel reprezentant al instituţiei. Domnul preşedinte nu este regele Carol, Ferdinand, şi trebuie să pună în aplicare”, a declarat senatorul PSD Niculae Bădălău.

    Acesta a mai spus că nu este exclusă o plângere penală.

    “(n.r: Plângere penală?) Sigur că da. Dacă nu pui în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă, care e următorul pas? Oricine în ţara asta trebuie să respectele legea, absolut, indiferent ce funcţie ocupă. Eu nu-i dau timp preşedintelui, va găsi un termen în care s-o aplice. A spus că mai are nevoie de puţin timp să se edifice asupra acestui conţinut. Din momentul când hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial, produce efecte juridice”, a mai spus Bădălău.