Tag: iphone

  • A încercat să îndoaie iPhone SE şi a avut parte de o SURPRIZĂ. Nimeni nu se aştepta ca noul smartphone Apple să fie astfel

    A devenit deja un obicei, după scandalul „Bendgate” apărut după lansarea primului val de terminale iPhone 6, ca smartphone-urile noi să treacă prin teste de rezistenţă la îndoire. A venit acum rândul iPhone SE să fie trecut prin „furcile caudine” ale utilizatorilor de YouTube.

    Contul de YouTube JerryRigEverything a verificat cât de rezistent este iPhone SE la îndoire, zgârieturi şi foc.

    Află cât de bine s-a descurcat la testul de îndoire iPhone SE

  • Cum a hackuit FBI iPhone şi ce a obţinut

    Cazul FBI împotriva Apple a fost închis, dar consecinţele acestui demers vor fi resimţite mult timp de-acum înainte. Pe de-o parte, compania condusă de Tim Cook insistă că acest caz nici nu trebuia să existe; de cealaltă parte, FBI pare să se confrunte cu cea mai mare criză de PR din istoria sa.

    Disputa dintre Apple şi FBI a ajuns la sfârşit după ce Biroul de Investigaţii al Statelor Unite a renunţat la petiţia către Curtea de Justiţie din California prin care voia să oblige compania să deblocheze telefonul unuia dintre atacatorii terorişti din San Bernardino. În final, nu a fost necesară intervenţia inginerilor de la Apple pentru a trece de protecţia telefonului, hackul fiind realizat de către o companie terţă, specializată în astfel de servicii.

    Aceasta este o veste bună pentru Apple şi pentru întreaga industrie de dezvoltatori de hardware şi software, companiile nefiind astfel obligate să ofere codul sursă al sistemelor de protecţie, iar forţele de ordine neputând accesa dispozitivele după bunul plac. Nu a fost dezvăluită metoda de hacking folosită şi nici dacă informaţiile stocate pe telefon includ dovezi care ar putea ajuta în investigaţia cazului San Bernardino. Nu este clar nici dacă metoda folosită pentru telefonul lui Syed Rizwan Farook funcţionează şi pe alte modele de iPhone. Acesta deţinea un iPhone 5C actualizat la versiunea 9.0 de iOS. ultimul model cu arhitectură pe 32 de biţi de la Apple. Este posibil ca hackul să nu poată fi rulat pe modelele mai noi, construite în jurul instrucţiunilor pe 64 de biţi.

    FBI-ul încearcă să nu ofere foarte multe detalii pe parcursul investigaţiei, însă probabil că vor oferi mai multe amănunte odată ce acestea devin publice. În acest moment, nu a fost divulgat nici măcar numele companiei care a asistat deblocarea telefonului.

    Întregul caz al FBI s-a bazat pe legea numită All Writs Act, parte a Actului Judiciar din 1789. Acest act stipulează că orice persoană sau organizaţie trebuie să ajute autorităţile atunci când situaţia în cauză o cere; ea nu poate fi însă aplicată în cazul în care asistenţa oferită presupune încălcarea unei alte legi. Iar aceasta a fost fereastra pe care marile companii au folosit-o pentru a câştiga procesele.

    Varianta actuală a legii a fost promulgată în 1911, iar prima decizia istorică pe baza acestei legi a fost dată în 1977, într-o dispută între Statele Unite şi Compania de Telefonie New York: sentinţa obliga operatorul să ajute la instalarea unui dispozitiv de urmărire a apelurilor realizate de către un suspect. Deşi decizia respectivă părea să fi creat un precedent, foarte puţine cazuri au mai fost câştigate, până în prezent, de autorităţi.

    „Credibilitatea FBI a atins un minim istoric“, susţine Evan Greer, director de campanie pentru organizaţia nonguvernamentală Fight for the Future. „Au minţit, în repetate rânduri, atât publicul cât şi instanţele de judecată pentru a crea un precedent periculos care ar fi atentat la siguranţa fiecăruia. Din fericire, utilizatorii de internet s-au mobilizat repede şi au reuşit să explice riscurile unui backdoor.“

    Declaraţiile lui Greer sunt uşor prăpăstioase, dar ele reflectă ideile multor oameni care s-au arătat indignaţi de cererile instituţiei americane. Părerile pe acest subiect sunt, evident, împărţite; Dan Primack, de la Fortune, crede că totul a fost doar o mişcare ingenioasă de marketing semnată Apple. Bloggerul de tehnologie Ben Thompson vede lucrurile puţin altfel: „Nimeni nu a ieşit bine din toată această poveste. Orice beneficiu ar fi avut Apple de pe urma ideii că vinde telefoane sigure a dispărut atunci când telefonul a fost deblocat; iar FBI nu numai că nu a reuşit să creeze un precedent pentru a forţa alte companii să îi ajute, dar s-au prezentat drept o instituţie incompetentă“.
    Edward Snowden a intrat şi el în horă cu un mesaj adresat mai degrabă instituţiilor media: „Jurnalişti, reţineţi că autorităţile au spus de mai multe ori că telefonul nu poate fi deblocat, deşi experţii au indicat cu totul altceva. Cine a avut în cele din urmădreptate?“.

    Cât despre procedura folosită de FBI, reprezentanţi ai companiilor de cybersecurity consideră că este vorba de ceva destul de simplu. Cei de la Errata Security notează că „sunt şanse destul de mici ca terţa parte care a deblocat telefonul să fi reconstruit un sistem de operare; e vorba, probabil, de o intervenţie în forţă, folosită de hackeri la majoritatea telefoanelor.“
    Pentru Apple, problemele însă continuă: faptul că FBI a reuşit să deblocheze telefonul înseamnă că există o vulnerabilitate la nivelul sistemului de operare care permite acest lucru. Astfel, într-o spectaculoasă inversare de roluri, compania condusă de Tim Cook vrea să acţioneze în instanţă biroul federal pentru a obţine detalii legate de modul de deblocare. Cât succes vor avea rămâne de văzut.

    Întreaga poveste bazată pe disputa dintre securitate naţională şi dreptul la intimitate s-a încheiat fără a avea un punct culminant, dar subiectul ar putea redeveni actual în orice moment. Ce vor face instituţiile de securitate de acum înainte? Vor apela la companii specializate, trecând peste producători, sau vor încerca să obţină ajutorul acestora acţionându-i în instanţă? Deşi nu au avut foarte mult succes până în prezent, sistemul legal american trebuie să dea o singură decizie favorabilă pentru a înclina definitiv balanţa.

  • Persoana care a hackuit pentru prima dată iPhone-ul lucrează la un soft pentru maşini autonome

    Compania cunoscutului hacker George Hotz, Comma.ai, a obţinut o finanţare importantă de la firma de venture capital Andreessen Horowitz în valoare de 3.1 milioane de dolari.

    Hotz este cunoscut pentru activitatea acestuia de hacker. El a hackuit iPhone-ul în 2007 când avea 17 ani şi a compromis şi PlayStation 3 în 2010.

    Ceea ce este special, spre deosebire de companii ca Tesla sau Google care lucrează la automobile autonome, la softul lui George Hotz este faptul că sistemul acestuia ar putea fi instalat pe orice maşină după ce a fost achiziţionată. Nu necesită să fie instalat înainte.

  • Totul despre noul iPhone: cum arată şi ce face SE, cel mai nou pariu al Apple

    Noul iPhone SE (a se citi “essay”, după cum ne precizează Apple) poate fi caracterizat, foarte pe scurt, astfel: un iPhone 6S de mărimea unui iPhone 5S. Preţul? Ceva mai mic decât în cazul seriei 6, respectiv 399 de dolari.

    Apple îl numeşte “cel mai puternic smartphone de 4 inci realizat vreodată”, şi pe bună dreptate; nimeni  nu şi-a pus măcar problema să doteze un device cu display de doar 4 inci cu atât RAM şi cu un procesor atât de puternic.

    Vorbim de un procesor Apple A9 alături de un coprocesor M9. Camera este de asemenea preluată de la seria 6, mai precis un iSight de 12 megapixeli cu flash dual-tone şi posibilitatea de a filma în 4K.

    “Mulţi, foarte mulţi clienţi ne-au cerut acest model”, a spus CEO-ul Tim Cook în timpul conferinţei. “Iar astăzi ei au primit ce au cerut.”

    iPhone SE va avea un preţ de plecare de 399 de dolari pentru modelul cu memorie de 16 GB şi va ajunge până la 499 de dolari pentru modelul cu 64 GB. El va fi disponibil în culori tradiţionale Apple precum gold şi rose gold, dar şi pe argintiu sau negru.

    Precomenzile încep pe 24 martie, iar până la sfârşitul lunii mai SE va fi disponibil în peste 100 de ţări.

    Sursă video: The Verge

  • Totul despre noul iPhone: cum arată şi ce face SE, cel mai nou pariu al Apple

    Noul iPhone SE (a se citi “essay”, după cum ne precizează Apple) poate fi caracterizat, foarte pe scurt, astfel: un iPhone 6S de mărimea unui iPhone 5S. Preţul? Ceva mai mic decât în cazul seriei 6, respectiv 399 de dolari.

    Apple îl numeşte “cel mai puternic smartphone de 4 inci realizat vreodată”, şi pe bună dreptate; nimeni  nu şi-a pus măcar problema să doteze un device cu display de doar 4 inci cu atât RAM şi cu un procesor atât de puternic.

    Vorbim de un procesor Apple A9 alături de un coprocesor M9. Camera este de asemenea preluată de la seria 6, mai precis un iSight de 12 megapixeli cu flash dual-tone şi posibilitatea de a filma în 4K.

    “Mulţi, foarte mulţi clienţi ne-au cerut acest model”, a spus CEO-ul Tim Cook în timpul conferinţei. “Iar astăzi ei au primit ce au cerut.”

    iPhone SE va avea un preţ de plecare de 399 de dolari pentru modelul cu memorie de 16 GB şi va ajunge până la 499 de dolari pentru modelul cu 64 GB. El va fi disponibil în culori tradiţionale Apple precum gold şi rose gold, dar şi pe argintiu sau negru.

    Precomenzile încep pe 24 martie, iar până la sfârşitul lunii mai SE va fi disponibil în peste 100 de ţări.

    Sursă video: The Verge

  • Apple va lansa pe 21 martie un iPhone cu ecran mai mic, de 4 inchi, şi un nou iPad

    Gigantul Apple va lansa un iPhone nou, însă cu un ecran mai mic şi o versiune actualizată de iPad, în evenimentul din 21 martie, care va avea loc în California, scrie Ziarul Financiar

    La eveniment se aşteaptă ca gigantul să prezinte cele două produse noi : noul iPhone SE şi un iPad Pro de 9,7 inch.

    Noul iPhone, care probabil se va numi «SE » va reprezenta o întoarcere în timp a modelului 5S, însă cu un ecran mai mic, de 4 inch. Însă, noul telefon nu va suporta filmarea 4K şi nu va avea opţiunea 3D Touch de la iPhone 6S.

    În ceea ce priveşte lansarea noului iPad, fanii Apple se aşteaptă ca acesta să fie mai mic decât precedentul. Este posibil ca şi noua versiune a iPad-ului să fie compatibilă cu Apple Pencil.

    Cu această lansare, Apple continuă “tradiţia” lansărilor de două ori pe an: în martie şi în septembrie.

  • Disputa Apple – FBI: o întrebare simplă cu un răspuns extrem de complicat

    Datele problemei s-au schimbat însă trei ani mai târziu, după ce Edward Snowden, angajat al NSA, a făcut publice mii de documente confidenţiale. Opinia publică a început să reacţioneze la ideea că guvernul poate accesa informaţii private, iar Apple a dovedit, încă o dată, că gândeşte cu un pas înainte.

    În 2014, noul sistem de operare folosit de Apple era primul care cripta toate datele din telefon, inclusiv fotografii, e-mail-uri sau istoria achiziţiilor de pe iTunes. Un update la modulul de securitate, menit să protejeze utilizatorul în cazul unui furt, avea rolul de a şterge integral conţinutul dispozitivului dacă parola era introdusă greşit de 10 ori.
    Care este legătura dintre un modul de securitate şi un proces între Apple şi FBI? Un iPhone 5C şi proprietarul său, Syed Farook.

    Farook, în vârstă de 28 de ani, şi soţia sa Tashfeen Malik, în vârstă de 27 de ani, au deschis focul în timpul unei petreceri la un centru de servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi din oraşul San Bernardino, în statul american California, omorând 14 oameni şi rănind grav alţi 21. Incidentul avea loc pe 3 decembrie 2015.

    Câteva ore mai târziu, poliţia care îi urmărea pe atacatori a deschis focul asupra unui vehicul de teren, la aproximativ trei kilometri de locul atacului, iar bărbatul şi femeia, dotaţi cu arme de asalt, pistoale şi haine de luptă, au fost ucişi.

    La câteva zile după atentat, într‑un rar discurs pe care l-a susţinut în Biroul Oval, preşedintele Barack Obama a încercat să liniştească o opinie publică americană tot mai îngrijorată în legătură cu lupta împotriva jihadismului, care până nu demult părea să se poarte în străinătate. Însă aceste declaraţii nu au reuşit să-i calmeze pe criticii săi republicani, care-l acuză de mult timp că subestimează puterea militanţilor.

    Pe un ton măsurat, el şi-a folosit cele 14 minute ale intervenţiei televizate pe postul naţional pentru a trasa, cu atenţie, o linie între ceea ce va face şi ce nu va face. Obama s-a angajat, de exemplu, să-i „vâneze pe conspiratorii terorişti“ oriunde s-ar afla. Însă „nu trebuie să ne lăsăm atraşi din nou într-un război terestru îndelungat şi costisitor în Irak şi Siria“, a subliniat el.

    Pentru a-i vâna „oriunde s-ar afla“, autorităţile trebuie mai întâi să ştie pe cine şi ce să caute. Iar acesta este principalul argument al FBI: telefonul lui Farook poate conţine informaţii ce pot duce la alţi terorişti sau ce pot dejuca acţiuni teroriste înainte ca acestea să se întâmple.

    Autorităţile au încercat fără succes să acceseze telefonul lui Farook, aşa că au obţinut un ordin judecătoresc care obliga Apple să ajute la obţinerea informaţiilor din iPhone. Chiar dacă reprezentanţii companiei au explicat că pentru acest lucru ei trebuie să construiască, de la zero, un cod de acces, cei de la FBI au cerut în continuare punerea în aplicare a ordinului.

    Pe 15 februarie, Tim Cook, CEO al Apple, a trimis un e-mail angajaţilor anunţându-i că nu va permite stabilirea unui „precedent periculos pentru libertăţile civile ale oamenilor“. El a întărit ideea că Apple nu are niciun fel de milă faţă de terorişti, dar că slăbirea securităţii pe telefoane nu este de bun augur. Cook a cerut crearea unei comisii de experţi în tehnologie şi drepturi civile pentru a discuta consecinţele împlinirii unui astfel de mandat asupra legii, securităţii naţionale şi a libertăţii personale.

    Autorităţile spun însă că nu au cerut celor de la Apple dezvoltarea unei „superchei“ care să deschidă orice iPhone; ci, mai degrabă, un cod care să permită reprogramarea unui anume telefon astfel încât să poată ghici parola fără ca toate datele să fie şterse după 10 încercări nereuşite. Odată ce software-ul a fost creat, autorităţile pot folosi „forţa brută“ pentru a bombarda telefonul cu diverse combinaţii până o găsesc pe cea corectă. Argumentul, crede Richard Quest, analist la CNN, e unul de ordin semantic: dezvoltarea unui software care să ocolească bariera de autoştergere şi să permită un hack este acelaşi lucru cu dezvoltarea unei superchei.

    Acuzaţiile nu au întârziat să apară: FBI i-a acuzat pe cei de la Apple că pun marketing-ul înaintea securităţii statului, în vreme ce Apple a acuzat biroul federal de incompetenţă.

  • Apple va prezenta noi modele de iPhone şi iPad pe 15 martie

    Compania americană Apple are în plan să lanseze noi modele de smartphone-uri iPhone şi de tablete iPad în data de 15 martie şi va începe să vândă noile echipamente din aceeaşi săptămână, scrie Reuters, citând publicaţia online de tehnologie 9to5Mac.

    Apple ar urma să introducă un nou iPhone cu un ecran de 4 inchi, denumit iPhone 5se, şi un nou model de iPad Air în cadrul evenimentului. Lansarea vine în contextul în care Apple s-a lovit de un blocaj în vânzările de iPhone: în ultimul trimestru livrările de telefoane ale Apple au crescut cu 0,4% – cea mai mică scădere de la lansarea pe piaţă a smartphone-urilor, în anul 2007.

    Noul model iPhone cu ecran de 4 inchi este proiectat să răspundă cererii de la clienţii care vor un telefon mai performant dar fără a migra către un echipament cu un ecran mai mare, aşa cum au iPhone 6 şi 6s. Reprezentanţii Apple nu au comentat informaţia. În România Apple este în top 5 pe piaţa de smartphone-uri după numărul de unităţi vândute, cu o cotă de piaţă care variază între 4 şi 8% din vânzările lunare. În primele 11 luni din 2015 Apple a vândut în România aproximativ 150.000 de iPhone-uri, conform informaţiilor de pe piaţă. Liderii pieţei de smartphone-uri sunt sud-coreenii de la Samsung şi românii de la Allview.
     

  • Tânărul de 20 ani pe care Apple vrea cu disperare să-l angajeze. I-a refuzat fără să clipească

    John Meyer, un tânăr de 20 ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur şi să plătească taxele universitare din banii săi. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi jobul de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.