Ce diferenţia aparatul lui Fey de celelalte era posibilitatea de a returna câştigul în monede. Aparatul lui avea trei bobine, fiecare cu câte 10 simboluri imprimate. Alinierea a trei simboluri sub formă de clopoţei aducea câştigul marelui premiu, de aceea, aparatul a fost numit „Bell„ (clopot). Un articol apărut într-o cronică din San Franscisco la data de 15 aprilie 1887 vorbea despre cum un grup de proprietari de saloane şi restaurante care se adunaseră la o demonstraţie a noului aparat „Liberty Bell„, potrivit cărţii „Slot Machine Mania„.
Articolul descrie cum maşinăria se activa după ce într-un slot era introdusă o monedă, se trăgea un mâner, iar apoi bobinele se învârteau. Patronii au fost impresionaţi şi toţi cei prezenţi au prevăzut succesul aparatului. Cu mai bine de o sută de ani mai târziu, putem spune că predicţia lor s-a adeverit.
Designul lui Fey avea să devină standardul pentru viitoarele maşini electronice de joc, dar, din nefericire pentru el, în acea perioadă legile pentru patente nu acopereau şi zona dispozitivelor din domeniul jocurilor de noroc. Prin urmare, Fey nu şi-a vândut aparatele, dar le-a plasat în salonuri de joc şi în săli de bowling, tutungerii şi alte locuri de acest tip, colectând o taxă de 50% din câştigurile clienţilor.
În 1907, Fey s-a asociat cu Herbert Mills, proprietarul companiei Mills Novelty. În 1910, aceasta a introdus aparatul de joc „Operator Bells„, cu câte 20 de simboluri pe fiecare bobină, ca modalitate de limitare a câştigurilor. Compania Mills a produs 30.000 de astfel de aparate care cântăreau circa 50 de kilograme. Popularitatea „păcănelelor„ a crescut în SUA, chiar dacă nu erau legale în multe dintre statele americane. În 1940, acestea au intrat în Las Vegas, în cazinoul Flamingo. La început, au fost instalate în cazinouri ca o diversiune pentru soţiile şi prietenele jucătorilor de la mesele de poker. Tehnologia modernă a schimbat acest criteriu, în unele locuri acestea aducând 80% din profiturile cazinourilor.