Tag: impozit

  • Scutirea de impozitul pe profit, “cu dedicaţie” pentru firmele care fac studii de fezabilitate în infrastructură – surse

    Firmele cu activităţi în sectorul cercetare-dezvoltare şi inovare vor fi scutite de la plata impozitului pe profit timp de zece ani, potrivit unei ordonanţa de urgenţă publicată recent în Monitorul Oficial. Surse din piaţa de consultanţă fiscală au precizat, pentru MEDIAFAX, că această prevedere ar fi fost una cu dedicaţie pentru firmele care se ocupă cu studii de fezabilitate în domeniul infrastructurii.

    Gheorghe Boeru, preşedintele companiei Romair Consulting, specializată pe consultanţă în infrastructură, a declarat, pentru MEDIAFAX, că legea se aplică pentru firmele care fac studii de fezabilitate care înglobează şi cercetare, dar şi inovare.

    “Din punctul de vedere al experţiilor nostri, ordonanţa este foarte bună şi îşi produce efectul pentru societăţile care introduc pe lângă studii de fezabilitate, cum facem noi, şi elemente de cercetare şi inovare. Colegii mei îmi spun că cei care beneficiază de aşa ceva sunt fie institute, fie societăţi care fac numai cercetare şi inovare. Este o lege foarte bună. Din toate studiile de cercetare pe care le-am făcut, eu susţin că unele că reprezintă inovare, dar în alt sens. De exemplu, în cazul autostrăzii Comarnic-Braşov , s-a încercat construcţia ei timp de zece ani, dar nu s-a reuşit. Eu am venit cu un studiu de oportunitate şi am găsit soluţie de finanţare şi la UE şi de cofinanţare şi de execuţie. Pentru mine este un studiu de oportunitate care nu este echivalentul unui studiu de inovare. Aşa interpretează colegii mei, care spun că în cazul nostru nu se aplică. Dacă studiul de fezabilitate ar îngloba şi cercetare şi dezvoltare atunci s-ar aplica. Dar câte firme fac aşa ceva?”, susţine Gheorghe Boeru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Taxarea în turism va fi principala provocare pentru operatori în 2017

    „Am considerat că prin forma actuală nu se ating obiectivele legii, şi anume simplificarea şi reducerea controlului organismelor de stat, susţinerea jucătorilor mici şi mijlocii din industrie, creşterea încasărilor la bugetul de stat, dar mai ales se elimină orice formă de stimulare a celor care investesc în turismul românesc, în special în hoteluri”, a declarat joi Călin Ile, preşedintele FHIR, la încheierea conferinţei anuale a federaţiei patronale.

    „Cei mai mulţi operatori sunt firme mici, 90% sunt IMM-uri, deci vor fi tratate fiscal ca IMM-uri, astfel că impozitul specific nu-i va atinge; în acelaşi timp, marii jucători nu-şi pot aduce aportul investiţional de care avem atâta nevoie, pentru că acest aport nu se scade din taxare. În opinia noastră, investiţiile în turism ar trebui stimulate prin mai multe metode, cum ar fi acordarea unor ajutoare de stat, reducerea unor taxe locale, acordarea de facilităţi în primii doi-trei ani de funcţionare a unităţii hoteliere şi/sau un regim fiscal mai relaxat pentru angajaţi”, a spus liderul FIHR. Călin Ile a precizat însă că va continua să lucreze împreună cu autorităţile, urmând „modelul de succes al unor proiecte comune precum implementarea taxei de promovare prevăzută de Codul Fiscal sau creşterea bugetului promovarea turistică a României”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SURPRIZĂ pentru imobiliare de la guvernull Grindeanu: Schimbarea pe care trebuie să o ştiţi dacă aveţi în plan să vă cumpăraţi o locuinţă

    Guvernul Grindeanu  a decis vineri o serie d e schimbări la vânzările de imobile sau terenuri .

    Peste această sumă impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 3% la diferenţa dintre valoarea declarată de părţi şi suma neimpozabilă, a anunţat Guvernul.

    Decizia a fost luată pentru a încuraja vănzarea imobilelor, ceea ce va permite creşterea industriilor constrcuţiilor orientată către construcţia de locuinţe, a percizat Guvernul.

    SURPRIZĂ pentru imobiliare de la guvernull Grindeanu: Schimbarea pe care trebuie să o ştiţi dacă aveţi în plan să vă cumpăraţi o locuinţă

  • Cine sunt norocoşii care nu mai plătesc impozitul pe venit la stat

     Începând cu luna februarie, persoanele angajate în baza unui contract de muncă, încheiat pe un an de zile cu firmele din sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică vor fi scutite de la plata impozitului pe venit, de 16%. Măsura este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial şi care completează lista contribuabililor din Codul fiscal scutiţi de la plata impozitului pe venit.

    Începând cu veniturile aferente lunii februarie, persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă, încheiat pe o perioadă de 12 luni cu firmele care aplică impozitul specific, vor fi scutite de la plata impozitului pe venit.

    Măsura este inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, publicată recent în Monitorul Oficial, şi vizează salariaţii firmelor prevăzute în Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

    Concret, din 2017, impozitul specific, calculat în funcţie de mai multe variabile, precum rangul localităţii în care este amplasată unitatea, suprafaţa acesteia sau sezonalitatea, este datorat de toate companiile care aveau înscrise în actele constitutive, la 31 decembrie 2016, ca activitate principală sau secundară, una dintre următoarele activităţi corespunzătoare codurilor CAEN:

    • 5510 – ,,Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”;
    • 5520 – ,,Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”;
    • 5530 – ,,Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere’’;
    • 5590 – ,,Alte servicii de cazare”;
    • 5610 – ,,Restaurante’’;
    • 5621 – ,,Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”;
    • 5629 – ,,Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”;
    • 5630 – ,,Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

    Aşadar, angajaţii firmelor care desfăşoară activităţi în sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică, vor fi scutiţi de la plata impozitului pe venit, de 16%. Practic, poate fi vorba de ospătari, barmani, dar şi celelalte persoane angajate de entităţile din domeniul turistic şi alimentaţie publică. 

    Potrivit textului de lege, vor fi scutite de la plata impozitului pe venit “persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfăşurării activităţii pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an”.

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru pensii sub 2000 lei, adoptate de Cameră

    207 deputaţii au votat pentru şi 29 împotrivă. Voturile contra au venit de la USR.

    ”USR singur a votat împotrivă. Toate celelalte partide au intrat în sarabanda iresponsabilităţii bugetare. Nu a fost o decizie uşoară şi am dezbătut ore în şir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen. Asta e, suntem singurul partid responsabil şi moderat din acest Parlament”, a explicat deputatul USR Cristian Ghinea pe Facebook.

    Preşedintele intermar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că PNL va vota amendamentul adus de PSD Codului Fiscal care prevede renunţarea la impozitarea pensiilor sub 2000 de lei, afirmând că liberalii vor depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum şi la ce termene se plătesc impozitele datorate bugetului local

    Impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri şi impozitul pe mijloacele de transport aferente anului fiscal 2017 se pot plăti în două rate egale până la data de 31 martie 2017, inclusiv, şi 30 septembrie 2017, inclusiv.

    Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe terenuri şi impozitului pe mijloacele de transport datorat pentru întregul an fiscal 2017, de către persoanele fizice, până la data de 31 martie 2017 inclusiv, se acordă o bonificaţie de 10%. Prin plata cu anticipaţie se înţelege stingerea obligaţiei de plată a impozitului datorat aceluiaşi buget local în anul fiscal 2017, până la data de 31 martie 2017 inclusiv.

    Impozitul anual, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

  • Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României în legătură cu taxarea proprietăţilor

    „Având în vedere că pentru plata impozitelor pe proprietate nu se aplică regimul plăţilor anticipate, ci impozitul se plăteşte pentru anul fiscal în curs, fiind stabilite două termene de plată, 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, măsura instituită – care obligă la plata impozitului proprietarul de la 31 decembrie din anul fiscal anterior, apare ca neadecvată şi disproporţionată faţă de scopul urmărit, prin aceea că afectează patrimoniul personal al unor cetăţeni obligaţi să plătească impozit pentru bunuri care nu mai sunt în proprietatea acestora la data efectuării plăţii, în cadrul termenelor de scadenţă. Măsura reprezintă o veritabilă ingerinţă – nenecesară, neadecvată şi neproporţională în patrimoniul unor persoane considerate, prin efectul legii, contribuabili pentru impozite aplicate unor bunuri ieşite din proprietatea lor la data impunerii”, transmite Avocatul Poporului.

    Instituţia admite că dreptul de proprietate „poate fi supus anumitor limitări” însă precizează că o astfel de limitare ar trebui să aibă legătură cu bunurile deţinute la data aplicării impozitului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro