Tag: important

  • Business MAGAZIN lansează 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia cu numărul 15. Theodor Alexandrescu a făcut parte din prima promoţie de tineri manageri

    „Business MAGAZIN a avut un rol important în crearea comunităţii de business, a dezvoltat oportunităţi de comunicare între diverşi lideri şi, implicit, oportunităţi de asociere în proiecte comune (de exemplu: dezvoltarea pieţei de pensii). Personal, am reuşit să dezvolt relaţii de parteneriat cu alte industrii şi liderii acestora, relaţii care au generat creşterea businessului local şi nu numai.”

    2006 – 37 de ani, Director general, AIG Life Asigurări România (actuala Metropolitan Life)

    2020 – 51 de ani, Şef de vânzări în Orientul Mijlociu pentru Zurich Insurance Company.

    Acţionariat: American Life
    Insurance Company (potrivit datelor publicate pe pagina sa de LinkedIn) (ALICO)
    Număr de angajaţi: peste 100 şi aprox. 1.200 de agenţi de vânzări
    Cotă de piaţă: 11%
    Cifră de afaceri: 40 mil. dolari (2005)
    Profit: 5 mil. dolari

    Considerat drept cel mai optimist catalog al publicaţiei noastre, anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP reprezintă pariul Business MAGAZIN pentru viitor – include poveştile a 100 de tineri din mediul de business local, în fiecare an diferite faţă de anii anteriori, manageri sau antreprenori – liderii viitori ai celor mai importante companii din România.

  • Coperta, elementul central al cărţii în era Instagramului

    Dar majoritatea cititorilor fac acest lucru mai tot timpul. Tot ce vedem la o carte – fontul, imaginile, culorile – ne spune ceva despre ceea ce am putea sau nu să găsim în interior. Coperţile pot fi o modalitate rapidă de a semnaliza genul, dar cei buni creatori fac mai mult decât atât. Ei dau un plus de personalitate unei cărţi. Sunt cei care te va face în primul rând să o ridici, apoi, după ce ai citit-o, să o ţii pe raft, în geantă, pe noptieră, pentru a-ţi aminti ce a însemnat pentru tine. Odată cu apariţia cărţilor electronice – o ameninţare pentru cărţile fizice – editorii s-au luptat pentru a le transforma pe acestea, astfel încât cititorii să nu renunţe sau să se întoarcă la ele. Librăriile au devenit de asemenea spaţii pentru a petrece timpul, nu doar pentru a face cumpărături. În plus, poate cel mai important factor a fost că oamenii au început din ce în ce mai mult să posteze imagini cu cărţi pe paginile de social media în diverse cadre artistice. Ca răspuns la criza şi blocajul provocate de coronavirus-ului, Biblioteca Publică din New York chiar a cerut publicului să-şi recreeze coperţile cărţilor preferate. Toate acestea arată că designul coperţii este mai important ca niciodată.

  • Violeta Luca, General manager, Microsoft România: „Fă ceea ce îţi dă energie, nu ceea ce îţi ia mai multă energie”

    Invitată să îşi facă o analiză SWOT (strengths, weaknesses, opportunities and threats), Violeta Luca şi-a descris punctele mai puţin tari, despre care spune că a lucrat de-a lungul timpului să le diminueze influenţa: „Lipsa de răbdare este una dintre ariile la care am lucrat şi cred că am adresat mare parte din ea, apoi aş adăuga şi perfecţionismul, care poate să devină un inamic dacă nu este bine gestionat”. În ceea ce priveşte punctele forte, crede că este un om foarte intenţional atunci când îşi propune ceva: „Dacă vorbesc cu cineva că trebuie să urcăm un munte sau că trebuie să dublăm businessul sau că trebuie să micşorăm costurile cu până la 50%, indiferent că obiectivele acestea sunt foarte ambiţioase, construiesc un plan, fie el într-o primă fază şi foarte teoretic, ca să le ating”. Spune că de-a lungul timpului a învăţat să aibă şi hobbyuri, iar la acest capitol menţionează drumeţiile montane, dar şi plimbările pe malul mării şi golful. Lectura nu lipseşte în continuare din viaţa ei şi îl recomandă pe Kissinger, precum şi cărţile despre Coco Chanel, pe care o consideră o femeie care a avut o influenţă importantă; îi place să citească însă şi poezie şi la acest capitol preferatul ei este Lucian Blaga. Când se relaxează, se uită şi pe albume de artă. Curiozitatea este, potrivit ei, fundamentală ca să poţi să înveţi – „Dacă devii plictisit prea repede şi ţi se pare că ştii suficient de mult nu prea mai ai cum să creşti –, iar curiozitatea îţi menţine cumva şi mintea ageră, te face să interacţionezi cu oamenii extrem de uşor, fiindcă vei vrea să auzi ceea ce are celălalt de spus; altfel, autosuficienţa în care îţi imaginezi că le ştii pe toate este extrem de nocivă”.

    Profilul Violetei Luca a fost publicat în ediţia de anul acesta a anuarului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Secretul unui bun echilibru între viaţa personală şi profesională: „Coechipierii potriviţi”

    Ioana Enache, general manager, Amway România, Bulgaria şi Grecia, spune că una dintre cele mai frumoase şi recente realizări este faptul că alături de echipa locală a primit, trei ani la rând, premii pentru cea mai bună performanţă în business la nivel european. Pentru anul în curs ea şi-a propus să continue această creştere, dar „la fel de important este şi să fim alături de noii clienţi sau de partenerii noi care vor să obţină venituri suplimentare plecând de la zonele lor de interes sau pasiune construind afacerea de vânzări directe pe segmentul de produse de înfrumuseţare, îngrijire şi nutriţie Amway”.

    Ea spune că, personal, crede în valoarea diversităţii, a parteneriatului şi a echilibrului, iar în timp, lucrând cu foarte multe echipe, a observat cât de multe avantaje derivă din faptul că fiecare suntem diferiţi: ca profil, ca abordare, ca personalitate, nu neapărat din diferenţele de gen. „Cu siguranţă însă, pentru femei e puţin mai greu să jongleze cu toate «pălăriile»: de profesionist, mamă, soţie, prietenă sau fiică, dar recomandarea mea este să-şi aleagă cu grijă «coechipierii» din viaţa personală şi din business, astfel încât să se poată baza pe sprijinul lor.” Ioana Enache spune că, din experienţa de lucru cu numeroase femei, a observat că nuanţa în lucrul cu acestea e dată de abordarea „people-oriented”, de un plus de empatie şi intuiţie pe care îl au, de dorinţa de a genera rezultate pe termen lung, precum şi de o atenţie sporită la echilibrul dintre viaţa personală şi profesională. 

    „Să ai mereu curajul de a încerca drumuri noi. Nu lua niciodată decizii care nu te lasă să dormi noaptea. Preţul plătit e prea mare. Gândeşte-te mereu ce laşi în urma ta, care e semnătura ta, ce plusvaloare poţi genera prin proiectele în care te implici. Chiar dacă ceva nu îţi iese cum ţi-ai propus, nu uita că acela este doar un moment în timp care nu te defineşte, ci evoluţia ta. Nu renunţa la cine eşti ca femeie. O renunţare la o parte importantă din tine nu te va ajuta, o vei resimţi mereu ca pe un sacrificiu prea mare”, este sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei.

    Profilul Ioanei Enache a fost inclus recent în anuarul „105 Cele mai puternice femei din  business” realizat de Business Magazin.

  • Carmina Dragomir, Metropolitan Life România: „E important să alocăm timp în funcţie de priorităţi şi circumstanţe”

    „Metropolitan Life a parcurs un 2019 important în care am aniversat 20 de ani de prezenţă pe piaţa locală. La capitolul realizări, pot fi înscrise atât dezvoltarea constantă a portofoliului de produse pentru toate liniile noastre de distribuţie, inovatoare şi în ton cu cererea pieţei, cât şi programe interne de calificare şi specializare pentru consultanţii noştri. La capitolul realizări, atribuite bineînţeles întregii echipe, ţin să menţionez şi programele de responsabilitate socială cu obiectiv de incluziune socială şi educaţie financiară adresate tinerilor”, descrie Carmina Dragomir cele mai importante reuşite profesionale din ultima vreme. Pentru anul în curs, ea spune că îşi menţine obiectivul de a facilita accesul la asigurări de viaţă moderne şi creşterea gradului de protecţie financiară, dar şi de a dezvolta echipa de consultanţi a companiei. În opinia sa, „modul pozitiv în care femeile privesc lucrurile, atenţia la detalii şi dorinţa de a construi conexiuni puternice, bazate pe încredere şi empatie cu angajaţii pe care îi coordonăm şi cu clienţii totodată, sunt lucrurile care fac diferenţa între femei şi bărbaţi”. Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională Carmina Dragomir spune că îl consideră un mit. „Nu cred că cele două se exclud reciproc, ci funcţionează în interdependenţă. În special atunci când conduci o afacere, devine aproape imposibil să fii complet deconectat, aşadar e important să alocăm timp în funcţie de priorităţi şi circumstanţe, astfel încât să fim cât mai prezenţi în toate aspectele vieţii noastre personale şi profesionale.”

  • Ioana Gorgăneanu, Mastercard România: „Contează întotdeauna decenţa şi respectul cu care îi tratezi pe ceilalţi, căci vei primi acelaşi lucru”

    Începând cu data de 1 octombrie 2019, rolul Ioanei Gorgăneanu în cadrul companiei Mastercard s-a diversificat prin preluarea unor responsabilităţi regionale, cu rol strategic pentru dezvoltarea businessului, „care includ consolidarea relevanţei produselor şi serviciilor companiei, de tip «business to business to consumer», atât prin comunicare, cât şi prin soluţii integrate şi eficiente”, după cum explică chiar ea. Pentru anul în curs, nu şi-a fixat obiective punctuale, dar şi-a propus să aibă aceeaşi putere de viaţă şi energie, încât să se bucure de toate lucrurile bune şi oportunităţile care vin în calea sa, dar şi să se concentreze pe oamenii din echipa pe care o conduce. Ioana Gorgăneanu spune că nu a simţit vreodată că este tratată diferit pentru că este femeie pe parcursul carierei sale şi crede că în anumite industrii ponderea inegală dintre bărbaţi şi femei este influenţată strict de abilităţile fizice. În opinia sa, atât femeile cât şi bărbaţii sunt înzestraţi, în egală măsură, cu calităţi de leadership, valenţele fiind influenţate de caracterul şi experienţa personală a fiecăruia, dar şi de gradul de disponibilitate. Ioana Gorgăneanu spune că, pe măsură ce a înaintat în vârstă, a realizat că viaţa personală şi profesională sunt inseparabile: „Încă de la primele joburi, am trăit cu pasiune cele două ipostaze, iar astăzi abordarea este neschimbată. Sunt de părere că, dacă unul din cele două planuri nu lasă spaţiu de desfăşurare celuilalt, atunci înţelept este să faci un pas în spate şi să-ţi regăseşti sau să-ţi construieşti o modalitate prin care să simţi satisfacţia dorită pe ambele planuri”. 

  • Liderul român care spune tranşant ce crede despre mult trâmbiţatul work-life balance: „Echilibrul între viaţa personală şi profesională nu există. Aceasta este realitatea.”

    „Echilibrul între viaţa personală şi profesională nu există. Aceasta este realitatea, aşa că nu este nici mit, nici obiectiv. Este o alegere, cu toate consecinţele ei. Important este să găsim calea să ne asumăm consecinţele şi să ne împăcăm cu ele”, a spus Flavia Popa Secretar General, BRD Groupe Société Générale, într-un material publicat în ediţia din acest an a anuarului Business MAGAZIN dedicat celor mai puternice femei din business.

    Din rândul realizărilor recente, Flavia Popa menţionează Programul de Voluntariat Ziua V – un proiect al tuturor celor 2.500 de angajaţi ai băncii. „Punctul de întâlnire” este platforma de voluntariat în care sunt înscrise azi peste 50 de acţiuni de voluntariat în toata ţara, şi care are azi peste 10.000 de persoane – beneficiari direcţi, mai ales persoane aflate în dificultate. În continuare, spune că planul său principal pentru anul în curs vizează echilibrul, energia şi vitalitatea sa, a familiei sale şi a oamenilor din comunitatea sa. „Ca fiecare dintre noi, am pus în intenţii şi pe hârtie multe planuri, atât personale, cât şi profesionale. Important este ca ele să se armonizeze cu ceea ce ne stă în puteri să facem în vremurile în care trăim”, spune Flavia Popa. Pe plan profesional, vrea să continue dezvoltarea platformelor de cultură, educaţie şi tehnologie Scena9 şi Şcoala9, cât şi Mindcraft Stories, platforma dedicată dezvoltării prin tehnologie a tinerei generaţii.
    Cât priveşte segregarea calităţilor între femei şi bărbaţi, Flavia Popa consideră că acest lucru nu este benefic şi explică: „Cu toţii suntem oameni care se adapteaza mai mult sau mai putin circumstanţelor şi îşi dezvoltă calităţi, comportamente, idei şi mod de a fi sau de a se raporta la viaţă. Exista însă ceva care cred că merită subliniat: intuiţia şi echilibrul femeii. Mi se pare că, indiferent de situaţie, de poziţie, de mediu, este nevoie ca femeia să îşi îngrijească, amplifice şi folosească intuiţia. Îmi place să folosesc un sfat pe care l-am primit, la rândul meu, cândva, de la o femeie înţeleaptă: femeia trebuie să se ducă în inimă. Acolo va găsi toate răspunsurile, liniştea, puterea, entuziasmul, vitalitatea, empatia, deschiderea şi creativitatea. Alături de minte, toate aceste «ingrediente» ne vor da nouă, femeilor, privilegiul să avem grijă de noi şi ai noştri şi să reuşim să fim mame, fiice, surori, iubite, prietene, lideri, colege şi cetăţeni. Oameni lângă oameni”.

  • Prof. Axel Polleres, WU Executive Academy: „IMM-urile şi big data: un impact mare pentru companii mici”

    „Cine va extrage aurul din big data?“, a fost titlul unui articol din publicaţia Zeit Online, din anul 2013. De atunci, numărul „minerilor” de big data a fost în creştere, incluzând start-up-urile disruptive care destabilizează pieţele prin platformele lor, dar şi giganţi digitali precum Facebook şi Google, care au adoptat noua tehnologie încă de la începuturi. Corporaţiile şi autorităţile au, în prezent, departamente întregi dedicate analizării fluxurilor de date de la clienţi şi cetăţeni.
    Big data nu este importantă doar pentru firmele mari, nu este doar pentru cei „puternici şi cool”. În era internetului, datele sunt o resursă valoroasă şi o potenţială cheie a succesului pentru companiile din aproape toate industriile şi, în special, pentru IMM-uri. În general, termenul big data nu rezonează cu companiile mici, dar totul este
    relativ. Întreprinderile mici deţin, de asemenea, date pe care nu le exploatează, fie pentru că sunt prea multe pentru a le prelucra, fie pentru alte motive care nu au legătură cu tehnologia. Volumele mari de date nu sunt caracterizate atât de mult prin dimensiunea gigantică pe care o au, cât prin faptul că sunt dinamice, provocatoare şi complexe.
    Întreprinderile mici şi mijlocii adesea ignoră potenţialul economic imens al datelor lor. Nereuşind să se folosească de această resursă preţioasă, ele pierd teren în faţa competiţiei.
    Iată 5 lecţii pentru IMM-uri atunci când au de-a face cu big data:


    1. Colectarea de date fără un scop este inutilă
    Datele unei companii pot fi substanţiale, dar foarte rar aceste seturi de date sunt prelucrate în mod sistematic. În special în rândul IMM-urilor acest lucru este, din păcate, realizat în mod haotic. Nu are sens să colectaţi la întâmplare date pentru o viitoare aplicaţie dacă nu aveţi nicio strategie de utilizare a acestora şi nu le prelucraţi în consecinţă. Rezultatul va fi un set de date simple, de bază, care nu pot fi utilizate pentru prognoze şi analize de înaltă calitate. Este important să se definească în mod clar criteriile de calitate şi scopul colectării de date, înainte de toate. Colectarea targetată şi procesarea adecvată a datelor sunt esenţiale. Din perspectiva IMM-urilor, acest lucru înseamnă că ar trebui să existe cel puţin unul sau, în mod ideal, mai mulţi angajaţi în funcţii cheie care să deţină abilităţi de bază de gestionare a datelor. În caz contrar, companiei îi va fi imposibil să folosească datele în mod sistematic şi în avantajul său.

    2. Datele sunt utile oriunde
    Urmărirea comportamentului consumatorilor online şi pe social media este un instrument de marketing extrem de valoros, care ajută companiile să-şi înţeleagă mai bine clienţii, să dezvolte noi servicii şi să optimizeze preţurile. O astfel de abordare poate fi foarte eficientă pentru IMM-uri în dezvoltarea de noi strategii, înaintea concurenţei. Totuşi, aspectele juridice, precum şi posibilităţile tehnologice, rămân încă factori incerţi. Nu este vorba doar despre datele personale ale clienţilor, o problemă frecvent adusă în discuţii despre protecţia datelor. Seturile mari de date sunt cruciale în marketing şi vânzări, dar pot fi utilizate şi pentru producţie, prelucrare şi optimizarea proceselor, în orice domeniu de activitate, pentru a evita perioadele de întrerupere şi blocajele sau pur şi simplu a economisi timp. Datele despre maşini/utilaje ar putea servi, de exemplu, la prevenirea defecţiunilor acestora în viitor.
    Totuşi, ar fi ideal dacă IMM-urile ar fi sfătuite să nu se concentreze doar pe big data. Datele care structurează cunoştinţele companiei şi le fac să fie uşor aplicabile, aşa-numitele smart data, sunt, de asemenea, valoroase şi pot conţine informaţii importante. Acestea ar putea include, de exemplu, experienţa angajaţilor în relaţia cu utilajele folosite.

    3. Asumă-ţi responsabilitatea datelor descentralizate
    Faptul că start-up-urile destabilizează întregi industrii nu mai este de mult un secret. De asemenea, este un lucru cunoscut şi că întreprinderile pot utiliza date despre clienţi, procese de lucru sau despre lanţul valoric pentru a obţine un avantaj competitiv. Ceea ce ne interesează sunt modele de afaceri perturbatoare, bazate pe date (data-driven), care se ocupă de procesarea, analizarea şi interpretarea acestor date folosind metode inovatoare, de ultimă oră. Aceste modele ar putea pune în pericol inclusiv IMM-urile.
    Am văzut modele de afaceri disruptive care se lansează pe pieţe prin uşa din spate, oferind aplicaţii şi sisteme care sunt noi pentru o anumită industrie. Însă ceea ce fac, de fapt, este să extragă date, obţinând astfel un avantaj competitiv sau, eventual, chiar controlul domeniilor în cauză.
    Întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să devină independente de dezvoltatorii de aplicaţii inovatoare.
    Este mai logic să îşi alăture forţele cu alte companii sau industrii pentru a dezvolta aplicaţii împreună; un exemplu ar putea fi fermierii care creează o aplicaţie pentru a colecta date privind cultivarea terenului. În acest fel, companiile ar păstra controlul şi proprietatea asupra datelor. Astfel de sisteme descentralizate s-au dovedit a fi mai rezistente.
    Pentru prognoze mai exacte bazate pe cantităţi mari de date, care pot fi utilizate pentru a instrui inteligenţa artificială, cum ar fi algoritmii, este necesară cooperarea cu alte părţi. Datele publice deschise (open data), o abordare în care datele sunt partajate pentru a crea un beneficiu reciproc, au mult mai multe de oferit decât multe companii realizează în prezent: ar fi un început bun să împărtăşim şi să ajustăm orele de deschidere sau alte date de bază, fără caracter sensibil, în retail, de exemplu. Guvernul austriac a emis un raport în care a prezentat concluziile unor considerente privind elaborarea unui plan strategic pentru inteligenţa artificială, recomandând companiilor locale să creeze pieţe pentru soluţii digitale de AI şi huburi de date pentru schimbul de date şi cooperarea între companii.

    4. Depăşirea celor din jur
    Jobul de data scientist a devenit cea mai în trend profesie nouă. Aceşti experţi se ocupă de structurarea, analiza şi interpretarea fluxurilor de date. Dar nu sunt singurii care deţin acest tip de know-how. Gigantul în tehnologie Google solicită tuturor angajaţilor să aibă cunoştinţe de bază despre date şi IT. În special companiile mici şi mijlocii, ar trebui să se asigure că mai mulţi membri ai personalului pot oferi expertiză în date. Toată lumea trebuie să îşi extindă aria de cunoştinţe. Toţi angajaţii ar trebui să aibă o înţelegere şi abilităţi de bază de gestionare a datelor. Pentru a lua decizii corecte în marketing şi vânzări, dar şi în poziţii de conducere, aceste abilităţi nu sunt negociabile.
    În cadrul programului nostru cu durată scurtă Data Science, participanţii învaţă la ce să se uite în termeni de calitate a datelor, cum să analizeze fluxuri de date mai mari şi ce instrumente să folosească pentru a configura un flux de date şi procesarea lor. Orice măsuri de dezvoltare a competenţelor privind datele şi digitalizarea ar trebui să înceapă cu managementul mediu şi superior, deoarece transformarea într-o companie de tip data-driven este aproape întotdeauna dependentă de cultura companiei, impusă de management. Acest lucru este valabil în special pentru IMM-uri.


    5. Fără teamă de reacţiile clienţilor IMM-urile sunt
    adesea reticente în utilizarea fluxurilor de date pentru management şi optimizarea relaţiilor cu clienţii, de teama unor potenţiale reacţii negative ale clienţilor. Însă este important de punctat că clienţii nu au o problemă în sine cu companiile care îşi folosesc datele, ci se îngrijorează de abuzul legat de datele cu caracter sensibil. De aceea este esenţial
    să fiţi la curent cu condiţiile legale, tipul de date colectate şi scopul utilizării acestora şi să puteţi informa clienţii despre modul în care datele lor sunt utilizate la un moment dat. Dacă folosiţi AI, trebuie să puteţi explica pentru ce scop.

  • Cum vor arăta spaţiile de muncă după pandemia de COVID-19: Spaţiile de muncă sunt mai importante decât oricând în timp ce intrăm în cel mai competitiv mediu de business din istoria recentă

    „După luni de zile în care am trăit prin canale online, circa 80% dintre angajaţi vor să aibă opţiunea de a se întoarce la birou.“

    Spaţiile de muncă de după pan­demia de COVID-19 sunt foarte importante în această perioadă când companiile intră în cel mai competitiv mediu de business din istoria recentă, crede Ilinca Popescu, regional sales manager Central Europe în cadrul Steelcase Inc, jucător din industria mobilierului de birou.

    „Este important să ne amintim de ce am construit spaţiile de muncă. Astfel, motivul a fost pentru a sprijini metode noi de a munci, de a avea acces la un nivel înalt de interacţiune pentru a fi mai creativi, inovativi şi agili, dar şi pentru a crea culturi şi a atrage talente. Aceste lucruri sunt mai importante decât oricând în timp ce intrăm într-un cel mai competitiv mediu de business din istoria recentă“, a declarat Ilinca Popescu în cadrul conferinţei „Designing the Post-COVID Workplace (Our opportunity to make the office even better)“, organizată de Asociaţia Business Service Leaders.

    Ilinca Popescu spune că circa 80% dintre angajaţi vor să aibă opţiunea de a se întoarce la birou în această perioadă.

    „Realitatea este că putem munci de acasă cu un anumit nivel de eficienţă. Ne putem întâlni prin platforme precum Zoom, putem rămâne în legătură cu colegii şi putem să ne îndeplinim sarcinile pentru a putea munci. Putem, dar nu este cea mai bună idee. După luni de zile în care am trăit prin canale online, conform mai multor studii, circa 80% dintre angajaţi vor să aibă opţiunea de a se întoarce la birou“, spune ea.

    Managerul afirmă că majoritatea companiilor nu erau pregătite pentru munca de acasă la o scară atât de mare în perioada aceasta.

    „Este normal să existe îngrijorări pentru că realitatea este că majoritatea organizaţiilor nu erau pregătite pentru o migrarea la o asemenea scară către munca de acasă. Această criză a împins pe toată lumea într-un experiment în masă de a munci de acasă“.

    Există trei prejudecăţi comune care ne alimentează iluzia că munca de acasă este mai bună pentru toată lumea, adaugă ea.

    „Prima prejudecată este că te costă mai puţin ca angajaţii tăi să muncească de acasă. Este adevărat că eliminarea costului imobiliar ar putea fi o economie importantă, dar sunt şi alte costuri pe care ar trebui să le iei în considerare înainte să îi trimiţi pe toţi să muncească de acasă. Realitatea este că munca de acasă nu este posibilă pentru toată lumea, iar unii ar putea să îşi dea demisia. A doua prejudecată este că oamenii sunt la fel sau mai productivi când muncesc de acasă decât la birou, dar depinde cum defineşti productivitatea. A treia prejudecată este că oamenii care muncesc de acasă au multe beneficii. Realitatea este că întâlnirile virtuale sunt multe mai obositoare decât cele faţă în faţă“, explică managerul.

    Andrei Angelescu, manager of A&D Department în cadrul companiei Corporate Office Solutions, spune că perioada aceasta este una de adaptare pentru toată lumea, angajaţi şi angajatori.

    „Există foarte multe concepţii eronate despre ce se întâmplă în acest moment. Nimeni nu ştie exact ce se întâmplă acum, nu există o reţetă în acest moment, această este o perioadă de adaptare. Ideea nu este să dărâmăm spaţiul de birouri cu totul, ci să intervenim gradual, să oferim spaţii potrivite angajaţilor în această perioadă“, a spus el în cadrul aceluiaşi eveniment.

     

     

  • Ivana Martináková, CEO dm drogerie markt România: „Indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, cât timp facem ceea ce ne place, nu simţim surmenaj şi oboseală, ci bucurie şi împlinire

    Ivana Martináková lucrează de 20 de ani în cadrul dm drogerie markt şi deţine rolul actual, de CEO, din 2016. Profilul său a fost inclus în ultima ediţie a catalogului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, realizat de Business MAGAZIN.

    Din rândul realizărilor recente, ea menţionează faptul că a reuşit, alături de echipa dm drogerie markt România, să crească profitul companiei cu peste 200%, ceea ce le-a permis să investească „şi mai mult în oameni, atât în dezvoltarea lor profesională, cât şi la nivel de remuneraţie”. Obiectivele sale pentru acest an, pe plan profesional, constau în continuarea creşterii companiei, dar şi a notorietăţii brandului, o altă ţintă fiind atragerea de noi clienţi, iar la nivel individual, dezvoltarea personală. „Încerc mereu să devin o persoană mai bună şi mai echilibrată.” 

    În opinia sa, deşi nu crede că există calităţi pe care le are doar unul dintre genuri, poate doar calităţi care se regăsesc cu preponderenţă la femei sau la bărbaţi, după caz, de multe ori femeile „pot fi mai empatice decât bărbaţii, se pot conecta mai uşor cu sentimentele celorlalţi şi asta poate contribui la o atmosferă de lucru mai plăcută”.

    Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională spune că este necesar să avem în vedere două aspecte: „Pe de o parte, dacă faci ceea ce îţi place, nu simţi că ai nevoie să lucrezi pentru a obţine acest echilibru. Pe de altă parte, când ne gândim la familie şi la nevoile ei, este dificil să găsim echilibrul între cele două planuri. Nu trebuie să pierdem din vedere importanţa de a petrece timpul cu cei dragi. Oricum, indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, atât timp cât facem ceea ce ne place, nu simţim surmenaj şi oboseală, ci bucurie şi împlinire”.

    Pe tinerele aflate la început de drum, le sfătuieşte: „Gândiţi-vă care sunt, cu adevărat, priorităţile voastre. Nu vă lăsaţi influenţate de presiunile societăţii şi alegeţi ceea ce vi se potriveşte cel mai bine, ceea ce vă doriţi sincer. Dacă o carieră de succes este ceea ce vă doriţi, luptaţi pentru ea. Însă, la fel de bine, dacă vă doriţi o familie, faceţi asta. A ne dedica timpul creşterii copiilor este un rol foarte important, la fel de important cum este conducerea unei companii de top. Atât timp cât facem ceea ce ne împlineşte, suntem pe drumul cel bun.”