Tag: gasire

  • BĂTAIE în trafic, cu bâte şi cuţite: Patru bărbaţi au fost reţinuţi

    Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, scandalul s-a produs, miercuri, într-un sens giratoriu, de pe bulevardul Constantin Brâncuşi, din Târgu-Jiu, în apropierea sediului Inspectoratului de Poliţie.

    În urma anchetei s-a stabilit că doi şoferi s-au şicanat în trafic, după care s-au tamponat, iar în final au oprit maşinile în sensul giratoriu şi s-au luat la bătaie. La conflict au participat şi pasagerii, iar poliţiştii au intervenit să îi despartă.

    ”În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, pe bulevardul Constantin Brâncuşi, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în care se mai aflau doi tineri de 20 şi 28 de ani, a pătruns pe contrasens acroşând un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Câlnic, în care se mai aflau doi tineri de 16 şi 24 ani, după care între ocupanţii celor două autoturisme a avut loc un conflict. În conflict, conducătorul auto de 20 de ani a fost agresat fizic de conducătorul auto de 26 de ani, provocându-i mai multe leziuni, după care, împreună cu ceilalţi tineri din autoturism, au distrus geamurile autoturismului victimei cu un obiect contondent. Ulterior, poliţiştii au stabilit că la conflict a mai participat şi un tânăr de 24 de ani, din comuna Runcu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fintech vs bancă sau fintech & bancă?

    Compania celor doi este un exemplu singular, dar convingător al start-up-urilor fintech ce au capacitatea de a fi ”disruptive“ pentru sectorul financiar. Anton Tomic, vice president global head of business development & innovation financial services al SAP, povesteşte pentru Business MAGAZIN de ce băncile şi start-up-urile ar trebui să lucreze împreună pentru o lume mai bună.

    Un start-up fintech este o afacere care oferă servicii financiare cu ajutorul programelor software şi tehnologiilor moderne. Astfel, dacă în urmă cu zece ani oamenii nu aveau alternativă la bănci, acum pot apela la o companie fintech pentru a putea realiza plăţi în ţară, cât şi internaţional, fără comisioane, pot utiliza aplicaţii pentru tranzacţionarea de acţiuni la bursă sau pot utiliza aplicaţii drept portofele digitale. ”Transformări majore schimbă la faţă sectorul. Liniile tradiţionale devin înceţoşate, iar noii jucători fintech continuă să transforme serviciile financiare, în timp ce tehnologii precum inteligenţa artificială, blockchainul şi IOT transformă tehnologia informaţiei cu mare viteză“, spune Anton Tomic.

    El crede că băncile înfruntă vremuri grele şi menţionează că anul trecut în Uniunea Europeană în jur de 9.100 de sucursale bancare s-au închis şi 50.000 de oameni au fost daţi afară, iar nivelul de angajare din banking este la nivelul anului 1998. ”Azi totul trebuie personalizat în funcţie de nevoile clientului. Băncile erau bune la tehnologie, dar din 2008 se confruntă cu o lipsă la nivelul interacţiunii cu clienţii.“ Potrivit Millennial Disruption Index, 71% dintre tineri preferă să meargă la dentist decât să discute cu un angajat al băncii, iar asta spune multe despre activitatea băncilor şi faptul că trebuie să se schimbe, tinerii fiind obişnuiţi cu modul în care giganţi precum Amazon, Apple sau Facebook li se adresează, mai ales în condiţiile în care alte instituţii nonfinanciare încep să ofere servicii care până acum erau destinate sistemului bancar.

    Compania aeriană australiană Qantas a intrat pe segmentul de asigurări medicale şi vara trecută a lansat propriul card de credit, ca un prim pas pe segmentul de banking. Astfel, compania vrea să devină un jucător în industria financiară australiană. Decizia vine în contextul în care Banca Centrală Australiană a decis să reducă comisioanele pe care băncile le primeau de la anumite carduri de credit, potrivit Reuters. Astfel, unele instituţii care emiteau carduri au decis să reducă numărul de puncte de loialitate la Qantas pe care clienţii îl primeau când efectuau anumite plăţi. Pentru a monetiza acest serviciu, compania apelează la cei 12 milioane de membri ai programului de loialitate al companiei. ”Deja 35% din cardurile de credit din Australia sunt realizate de Qantas în parteneriat cu băncile American Express sau cu retaileri precum Woolworths“, spune reprezentantul SAP.

    Tomic mai spune că industria se schimbă şi dă drept exemplu faptul că divizia de servicii financiare a Volkswagen are un profit mai mare decât divizia de vânzare de maşini, autentificarea vocală este utilizată de mai mult de 1 milion de clienţi din băncile Citi din Asia, iar banca poloneză mBank are un departament de analiză predictivă pentru a oferi clienţilor sevicii personalizate Majoritatea băncilor şi-au digitalizat serviciile şi oferă clienţilor lor banking digital, credite online şi aşa mai departe. ”Nu este îndeajuns să-şi digitalizeze modelul de afaceri, este necesar să definească modelele de business digitale de vreme ce fluxurile de venituri tradiţionale pentru bănci sunt ameninţate de fintech-uri şi de schimbarea comportamentului clientului“, spune Tomic, care aduce în discuţie start-up-ul Revolut. Start-up-ul a început ca un serviciu de schimb valutar fără taxe, însă s-a extins rapid pentru a oferi mai multe servicii: de la asigurare de călătorie până la investiţii imobiliare, totul într-o singură aplicaţie.

    Acum, compania oferă şi un card Visa pentru cheltuieli în mai multe ţări, fără taxe sau comisioane. Revolut procesează în prezent peste 1,8 milioane de dolari lunar şi atrage zilnic între 6.000 şi 8.000 de noi utilizatori. Compania are în prezent 2 milioane de clienţi şi obiectivul ambiţios de a ajunge la 100 de milioane în următorii cinci ani. Recent, start-up-ul fintech britanic a anunţat şi deschiderea unui birou în România, în luna mai, cu planul de a ajunge la 100.000 de utilizatori la finalul acestui an. Compania a reuşit să atragă până acum în România, fără a avea o prezenţă locală, circa 25.000 de utilizatori care au făcut tranzacţii de 3 milioane de dolari în 2017. De asemenea, compania va reprezenta o soluţie şi pentru românii care doresc să achiziţioneze criptomonede în condiţiile în care majoritatea băncilor din România refuză să mai lucreze cu exchange-urile care cumpără monede digitale.

    ”Din cauza sau datorită companiilor ca Revolut, costurile tradiţionale pentru clienţii băncilor vor fi reduse la minimum sau vor dispărea“, spune Tomic. Revolut susţine că prin serviciile lor clienţii au economisit 150 milioane de lire sterline care altfel s-ar fi dus pe comisioane. ”Revolut a devenit prima companie dintr-o nouă rasă de bănci digitale din Marea Britanie şi oferă o suită de servicii care au ajutat-o să-şi sporească veniturile“, adaugă Tomic.

    În acest caz, cum ar trebui să reacţioneze băncile? Care este soluţia? Reprezentantul SAP este de părere că băncile au mai multe opţiuni la dispoziţie pentru a rămâne atrăgătoare pentru clienţi şi crede că este important ca băncile să colaboreze cu fintech-urile. ”Fintech-urile pot depăşi băncile oferind servicii şi produse noi. Pe de altă parte, băncile au de partea lor clienţi, mărimea pe care start-up-urile o caută.“ El dă exemplu bănci precum Barclays sau Citi, care colaborează cu start-up-uri fintech pentru a oferi servicii noi clienţilor lor. De fapt, cel mai mare centru de co-working fintech din Europa este deschis chiar de gigantul britanic din banking Barclay’s. Revolut nu este singurul start-up britanic care activează în această zonă. Mai mult, Londra este oraşul unde apar cele mai mai multe şi cele mai importante start-up-uri fintech. Potrivit unui sondaj realizat de EY, Londra este numărul unu pe segmentul fintech, luând în considerare mărimea pieţei, numărul investiţiilor, forţa de muncă, dar şi activităţile de reglementare. În acest clasament urmează California, New York, Singapore şi Germania, conform lui Tomic, care menţionează faptul că acum peste 20 de start-up-uri din Marea Britanie aplică pentru o licenţă de banking. Mai mult, în 2017 peste 1 miliard de dolari au fost investiţi în start-up-uri fintech din Marea Britanie, adică dublu faţă de 2016. ”Băncile care nu lucrează cu fintech-urile, care nu colaborează cu aceste start-up-uri, care nu inovează împreună cu fintech-urile sau care nu cumpără astfel de start-up-uri riscă să rămână în urmă“, spune Anton Tomic.

    Reprezentantul SAP este de părere că ne îndreptăm tot mai mult către metode de plată contactless. Dă exemplu Paytm, sistem de plată cu mobilul din India, în care Alibaba prin braţul financiar Ant a investit 680 milioane de dolari şi care acum are peste 200 de milioane de utilizatori în India. În decembrie 2018, utilizatorii Paytm au efectuat 7 milioane de tranzacţii pe zi, mai mult decât toate tranzacţiile cu carduri de debit şi de credit din India. ”Sistemul de plată mobilă nu numai că schimbă modelele de business tradiţionale din banking, dar ajută şi cei 2,5 miliarde de oameni care nu au acces la serviciile financiare clasice.“

    Anton Tomic crede că dacă băncile vor să facă faţă schimbărilor actuale trebuie să ţină cont de următoarele lucruri: ”Trebuie să pună clienţii pe primul plan, să colaboreze cu fintech-urile, să reîmprospăteze forţa de muncă, să creeze o cultură digitală şi să investească în tehnologii de nouă generaţie, precum IA, machine learning, blockchain, IoT.“

    El spune că vede oportunităţi, dar şi provocări pentru start-up-urile fintech din România. Tomic consideră că deşi viteza de internet este foarte mare în România, utilizarea serviciului de online banking este foarte redusă. ”Recomandarea mea pentru start-up-urile româneşti ar fi să se alieze cu băncile locale, dar în acelaşi timp şi cu huburi fintech precum Barclay’s Rise şi să se poziţioneze ca acceleratoare pentru organizaţii ca Plug & Play sau Startup Bootcamp care sunt specializate pe fintech¨, spune Anton Tomic. Succesul unei unei colaborări dintre o bancă şi un start-up ţine de înţelegerea punctelor forte şi acelor slabe pentru a putea îmbunătăţi experienţa clienţilor, reducând în acelaşi timp costurile operaţionale, explică reprezentantul SAP. ”Poate mai important este faptul că aceste colaborări vor putea aduce nivelul de personalizare, viteză şi contextualizare pentru clienţi pentru a-şi apăra poziţia de la companii care le-ar putea ameninţa poziţia, companii ca Google, Amazon, Facebook, Apple, Alibaba sau Tencent.“

    Totuşi, băncile au ceva ce fintech-urilor le este greu să obţină: încrederea clienţilor. Modelul de business al băncilor se bazează pe încredere, iar câştigarea încrederii clienţilor este cea mai mare provocare pentru un fintech. Până la urmă, astfel de firme au pe mână banii, economiile şi bunurile oamenilor. ”Criza financiară din 2008 a scăzut foarte mult încrederea oamenilor în bănci, dar aceasta a rămas în continuare ridicată. Totuşi comportamentul tinerilor se schimbă şi 73% dintre millenniali ar prefera un serviciu financiar oferit de Apple, Google sau Facebook în dauna unei instituţii clasice financiare“, spune vicepreşedintele SAP. Aceasta s-ar putea schimba pentru Facebook din cauza scandalului Cambridge Analytica, în urma căruia datele a 87 de milioane de oameni au fost compromise. Încrederea se construieşte în timp, dar poate fi distrusă în câteva secunde. ”Aşadar, cred că fintech-urile trebuie să se concentreze pe următoarele elemente: calitatea serviciilor, produse excelente şi experienţa pe care o pot aduce clienţilor. Primele două aduc un nivel de credibilitate, iar o experienţă bună pentru clienţi construieşte cel mai de preţ element al încrederii: loialitatea.“

  • Un psiholog de la Harvard spune că oamenii te judecă după aceste două criterii la prima întâlnire. De ce trebuie să ţii cont la un interviu de angajare

    Profesorul şi psihologul Amy Cuddy ce predă la Harvad Business School a studiat mai mult de 15 ani de zile primele impresii şi efectul acestora asupra oamenilor. În cartea sa “Presence”, Cuddy este de părere că oamenii răspund la următoarele două întrebări atunci când se văd pentru prima dată, potrivit Business Insider

    1. Pot să am încredere în această persoană?
    2. Pot să respect această persoană?

    Psihologii se referă la aceste două dimensiuni cu două categorii: căldură şi competenţă. Ideal, un candidat vrea să fie perceput şi prietenos şi inteligent, bun cunoscător.

    Într-un context profesional, oamenii tind să mizeze pe dovedirea competenţei şi mai puţin apropierea, căldura. Se pare că, deşi e important să arăţi că eşti bun pentru rolul cerut de angajator, este mai important să arăţi că cineva poate avea încredere în tine.

  • Un renumit local închis temporar de OPC. Patronul restaurantului a agresat echipa de inspectori de la Protecţia Consumatorilor

    O echipă de inspectori de la Protecţia Consumatorilor din Braşov reclamă că a fost agresată, sâmbătă, de patronul unui restaurant în timpul unui control, după ce în bucătărie au fost găsite produse expirate. Şeful OPC a reclamant incidentul la Poliţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Braşov, Sorin Susanu, incidentul a avut loc sâmbătă, în timpul unui control efectuat la un restaurant din Braşov, unde era pregătit un botez, aici fiind găsite, de echipa de inspectori din care făcea parte, produse expirate.

    “Sunt aici, la restaurant, unde lucrurile au degenerat foarte mult. Este un restaurant foarte vechi şi renumit, cu tradiţie. Ei ţipă că au peste 20 de ani de experienţă, lucru care nu s-a văzut în bucătărie, iar în momentul în care a venit patronul, lucrurile au degenerat. A sărit efectiv să ne agreseze fizic şi verbal, ne-a obstrucţionat controlul, au chemat oamenii de pe terasă sa le arate că din cauza noastră nu mai pot să-şi ţină botezul.

    Când au văzut şi acei oameni ce s-a găsit în bucătărie, au plecat de bunăvoie. Discutăm despre zeci, poate peste o sută de kilograme de produse alimentare neconforme, unele expirate, unele cu modificări, unele fără elemente de identificare, unele a căror stare termică s-a modificat, altele care au fost depozitate incorect. Carne, peşte, ouă, cât şi produse finite, ciorbe. Pregăteau un eveniment”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sorin Susanu, comisar-şef CRPC Braşov.

    Inspectorii au decis să închidă temporar restaurantul, iar produsele care urmau să fie folosite au fost confiscate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inventatorul Peter Madsen, condamnat la închisoare pe viaţă în cazul uciderii jurnalistei suedeze Kim Wall

    Procurorii consideră că Madsen plănuia să o ucidă pe Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, prin sufocare.

    Membrele ei au fost găsite la 21 august 2017, la 11 zile după ce Madsen i-a acordat un interviu pe submarinul său.

    Anchetatorii susţin că de trupul fără viaţă era legată o bucată de metal, folosită, probabil, pentru ca acesta să se scufunde.

    Jurnalista Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, a fost văzută pentru ultima dată pe 10 august când a plecat într-o excursie cu submarinul Nautilus, al inventatorului danez Peter Madsen, pentru a scrie apoi un reportaj.

    Dacă în primele informaţii oferite poliţiştilor, Madsen a susţinut că a dus-o pe jurnalistă în siguranţă la mal şi a lăsat-o acolo, în cele din urmă acesta a recunoscut că a „îngropat-o” pe Kim Wall în mare, după ce aceasta a suferit un accident la bordul submarinului. Totuşi, bărbatul spune că nu el a omorât-o.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Inventatorul Peter Madsen, condamnat la închisoare pe viaţă în cazul uciderii jurnalistei suedeze Kim Wall

    Procurorii consideră că Madsen plănuia să o ucidă pe Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, prin sufocare.

    Membrele ei au fost găsite la 21 august 2017, la 11 zile după ce Madsen i-a acordat un interviu pe submarinul său.

    Anchetatorii susţin că de trupul fără viaţă era legată o bucată de metal, folosită, probabil, pentru ca acesta să se scufunde.

    Jurnalista Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, a fost văzută pentru ultima dată pe 10 august când a plecat într-o excursie cu submarinul Nautilus, al inventatorului danez Peter Madsen, pentru a scrie apoi un reportaj.

    Dacă în primele informaţii oferite poliţiştilor, Madsen a susţinut că a dus-o pe jurnalistă în siguranţă la mal şi a lăsat-o acolo, în cele din urmă acesta a recunoscut că a „îngropat-o” pe Kim Wall în mare, după ce aceasta a suferit un accident la bordul submarinului. Totuşi, bărbatul spune că nu el a omorât-o.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Inspiraţi de „Simfonia Lalelor” şi „Balena Albastră”, liberalii au găsit soluţia să ţină copiii departe de PSD

    “În acest moment, legislaţia din România nu acoperă satisfăcător modul în care imaginea copiilor poate fi tratată în diferite contexte politice. Plecând de la aceste hibe legislative, ne-am confruntat cu situaţii nefericite, în care a fost depăşită o limită a expunerii copiilor – ajungându-se până la punerea lor în pericol.

    Trebuie să învăţăm din cazuri precum «Simfonia Lalelelor» şi «Balena Albastră» şi, depăşind faza politică, să ne concentrăm pe o serie de norme care să ne ofere certitudinea că nimeni – indiferent de partid sau convingeri politice – nu mai poate greşi decât asumându-şi conştient o încălcare a legii. De aceea, am depus astăzi un proiect de lege care să elimine, plecând de la experienţele din ultima perioadă, riscurile de expunere excesivă şi inadecvată pentru copi”, transmite liberalul într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Potrivit iniţiativei legislative depuse la Camera Deputaţilor, modificările propuse pentru Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului introduc trei alineate (3), (4) şi (5) la art. 52 cu următorul conţinut: “Cadrelor didactice, instructorilor, personalului didactic auxiliar şi celui administrativ le este interzisă implicarea copiilor şi a elevilor în manifestări publice artistice, culturale sau sportive dedicate unor demnitari, oficialităţi sau oameni politici.

    Susţinerea de către copii şi elevi a unor acte artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente publice la care participă demnitari, oficialităţi şi politicieni, în afara sau în interiorul unităţii şcolare, cu sau fără accesul mass-media, poate avea loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, instructori, personal didactic auxiliar şi cel administrativ, şi primirea unui acord scris din partea acestora privind activităţile desfăşurate. Orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor în vederea unor campanii de informare, trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv la nivelul inspectoratului general al Municipiului Bucureşti. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cronică de film: Avengers: Infinity Wars – SPOILER FREE

    În Infinity Wars apar majoritatea eroilor prezentanţi până acum în filmele Marvel şi sunt gata să-l înfrunte pe marele Thanos care vrea să distrugă jumătate din univers, ucigând miliarde de oameni de pe mai multe planete. Fără să “dau prea multe din casă”, acestă poveste este una despre disparare, disperarea eroilor de a găsit o soluţie pentru a-l învinge pe Thanos.

    Eroii sunt “împărţiţi” în echipe, fiecare încercând să găsească o soluţie la această problemă. Acest lucru ajută filmul deoarece sunt atât de multe personaje, încât nici măcar nu ştii la cine să te uiţi. Astfel poţi să te concentrezi pe bucăţica fiecăruia.

    Filmul este lung (2 ore şi vreo 40 de minute), plin de acţiune, presărat cu momente tragice, dar şi cu cele amuzante (în stilul clasic Marvel) şi nu m-am plictisit urmărind acţiunea. Vorbind de momente tragi-comice, mi-aş fi dorit ca Marvel câteodată să mai atenueze acele glumiţe pentru a lăsa audienţa să se simtă pe deplin tragedia acelor momente.

    Mi-a plăcut şi faptul că antagonistul Thanos este scris bine, primeşte o umanitate neaşteptată, chiar dacă motivaţia din spatele acţiunilor sale este logică, dar la un nivel foarte simplist. 

    În opinia mea, Avengers: Infinity Wars este cel mai bun film cu super eroi din ograda Marvel, urmat îndeaproape de “Black Panther”. Sigur, acest film nu este perfect, dar fraţii Russo merită felicitaţi pentru abilitatea de a balansa toate aceste personaje iconice.

    În final, cel mai mult mi-a plăcut faptul că după acest film, eu nu ştiu în ce direcţie se va îndrepta franciza Marvel. Chiar nu ştiu ce vor face Kevin Feige şi regizorii, iar asta e al naibii de bine pentru un film într-un univers de benzi desenate unde de cele mai multe ori ghiceşti ce se va întâmpla de la o poştă. 

     

     

  • Este DESCOPERIREA SECOLULUI? O populaţie de aproape un MILION de oameni descoperită intr-o parte a Amazonuli care se credea până acum complet nelocuită

    Un nou studiu scoate la iveală că părţi neexplorate din Amazon despre care se credea că sunt nelocuite înainte de ajungerea lui Columb pot fi de fapt zona de baştină a unei populaţii de un milion de oameni, întinsă pe aproximativ 1.800 de kilometri pătraţi, scrie Science Alert.

    Ipoteza a fost emisă de arheologii de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, în urma analizării imaginilor din satelit ale Bazinului Tapajos din Brazilia, descoperind 81 de noi situri arheologice care au în total 104 terasamente realizate din pământ. Acestea, care iau formele unor geoglife, au mai fost descoperite şi în alte cercetări în Amazon.

    În cadrul noii investigaţii, cercetătorii au găsit dovezi ale aşezărilor fortificate, cu dimensiuni minime de 30 de metri şi maxime de 400, ce datează din 1250 – 1500 e.n. Studiile de teren la 24 de situri au scos la iveală piese de ceramică, topoare din piatră, sol fertilizat şi urme ale animalelor domestice, dovadă că populaţiile se aflau deja în era agriculturii.

    „Există o neînţelegere că Amazonul este o zonă neatinsă, eventual casa comunităţilor nomade”, a precizat Gregorio de Souza, unul dintre membrii echipei de cercetare. ”Acesta nu este cazul. Am găsit că unele populaţii care sunt departe de râurile majore sunt mai mari decât se credea anterior, iar aceştia aveau un impact asupra mediului pe care îl putem observa şi astăzi”.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Actorul T. J. Miller, pus sub acuzare pentru ameninţare falsă cu bombă

    Incidentul a avut loc pe 18 martie, când Miller, în vârstă de 36 de ani, călătorea cu trenul de la Washington spre New York. Actorul a sunat la serviciile de urgenţă şi a raportat că o pasageră are “o bombă în geantă”.

    Trenul a fost oprit în Connecticut, pasagerii au fost evacuaţi, iar o echipă de genişti a căutat dispozitivul explozibil, fără a-l găsi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro