BusinessMagazin

Tag: furt

  • Războiul lui Dacian Cioloş împotriva politicienilor corupţi. „Susţin o Românie fără corupţie”

    Ieri, premierul şi-a lansat pe Facebook Platforma „România 100”. România la 100 de ani – 10 principii ale unei guvernări pentru cetăţeni însoţite de un portofoliu de proiecte naţionale care ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor. O platformă pentru a ne recâştiga încrederea în România şi în noi înşine. Poate fi consultată aici.

    Dacian Cioloş a prezentat cele 10 principii ale platformei care se referă la: lupta împotriva corupţiei, clasa politică responsabilă, debirocratizarea, creştere economică sănătoasă şi crearea mai multor locuri de muncă, combaterea sărăciei, economie competitivă, educaţie, sănătate, consolidarea poziţiei României în Uniunea Europeană şi în NATO şi susţinerea românilor din diaspora, inclusiv prin încurajarea acestora să se întoarcă acasă.

    Premierul spune că îşi menţine decizia de a nu candida la alegerile parlamentare din decembrie, dar adaugă că unele partide par să nu fi înţeles că trebuiau să se deschidă spre societate în acest an de guvernare independentă politic care a trecut de la tragedia din Colectiv, an în care au beneficiat de un răgaz.

    “Eu cred că în România poate exista un alt mod de a administra interesul public, deschis, în dialog cu oamenii, pornind de la ideea ca interesul general este mai bine servit de o administraţie profesionistă şi nu politizată. Asta am început să fac în acest an. Nu totul a mers bine, dar am încercat să corectăm cu onestitate greşelile făcute. Dar, tocmai pentru că acum am această experienţă, cred că schimbarea poate să continue. Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 Decembrie 2016 ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susţinute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizaţiile societăţii civile, de oamenii de afaceri, de fiecare dintre noi, cei care credem că această schimbare e necesară”, mai susţine Cioloş.

    .Pe Facebook, Dacian Cioloş, „România 100” a adunat până acum: 24 mii de likeuri, 12 mii de distribuiri şi peste 1200 de comentarii.

     

     

     

     

  • Cum a ajuns o tânără care căuta prin tomberoane să obţină o avere de 250 de mil. dolari

    Înainte ca Sophia Amoruso să înfiinţeze Nasty Gal – a început prin a vinde haine vintage pe eBay ca apoi să devină o afacere de sute de milioane de dolari – şi-a petrecut adolescenţa căutând prin tomberoane şi furând din magazine.

    Galerie foto

    De fapt, primul lucru pe care l-a vândut nu a fost o piesă vestimentară, ci o carte furată

    “Cărţile erau cea mai uşoară pradă pentru o hoaţă novice, aşa cum eram eu”, a scris ea în cartea autobiografică “#GIRLBOSS.”

    La ora actuală, nu are niciun motiv să mai fure sau să mai caute prin gunoaie. Averea ei este estimată la 250 de milioane de dolari.
    Sophia a început să cunoască succesul în 2010. “După ce Nasty Gal a devenit afacere în sine, m-am trezit cu un milion de dolari în cont”.

    În aceste condiţii, unii ar putea să dea iama prin magazine, dar Amoruso şi-a ţinut portofelul închis. “Cel mai neinspirat lucru este să creşti cheltuielile pe măsură ce veniturile cresc. Am fost atentă să evit această greşeală.”

    Unul dintre motivele pentru care s-a abţinut de la cheltuieli necugetate a fost lipsa timpului. “Mult timp, am fost concentrată să-mi dezvolt afacerea şi nici măcar nu mi-a trecut prin cap să cheltui banii. Chiar dacă mi-aş fi dorit să arunc 500 de dolari pe o pereche de pantofi, eram mult prea ocupată să o fac”.

  • Cum a ajuns o tanără care căuta prin tomberoane să deţină o avere de 250 de mil. dolari

    Înainte ca Sophia Amoruso să înfiinţeze Nasty Gal – a început prin a vinde haine vintage pe eBay ca apoi să devină o afacere de sute de milioane de dolari – şi-a petrecut adolescenţa căutând prin tomberoane şi furând din magazine.

    Galerie foto

    De fapt, primul lucru pe care l-a vândut nu a fost o piesă vestimentară, ci o carte furată

    “Cărţile erau cea mai uşoară pradă pentru o hoaţă novice, aşa cum eram eu”, a scris ea în cartea autobiografică “#GIRLBOSS.”

    La ora actuală, nu are niciun motiv să mai fure sau să mai caute prin gunoaie. Averea ei este estimată la 250 de milioane de dolari.
    Sophia a început să cunoască succesul în 2010. “După ce Nasty Gal a devenit afacere în sine, m-am trezit cu un milion de dolari în cont”.

    În aceste condiţii, unii ar putea să dea iama prin magazine, dar Amoruso şi-a ţinut portofelul închis. “Cel mai neinspirat lucru este să creşti cheltuielile pe măsură ce veniturile cresc. Am fost atentă să evit această greşeală.”

    Unul dintre motivele pentru care s-a abţinut de la cheltuieli necugetate a fost lipsa timpului. “Mult timp, am fost concentrată să-mi dezvolt afacerea şi nici măcar nu mi-a trecut prin cap să cheltui banii. Chiar dacă mi-aş fi dorit să arunc 500 de dolari pe o pereche de pantofi, eram mult prea ocupată să o fac”.

  • Două tablouri de Van Gogh furate în urmă cu 14 ani au fost recuperate de la mafia italiană

    Poliţiştii italieni au recuperat două tablouri ale pictorului olandez Vincent Van Gogh care au fost furate din Amsterdam, în 2002, ca parte a unei operaţiuni contra grupului mafiot Camorra, care acţionează pe terirtoriul Napoli, potrivit Reuters

    Reprezentanţii Muzeului Van Gogh din Amsterdam au declarat că tablourile au fost furate din ramele lor dar se pare că au suferit doar stricăciuni minime. Încă nu este clar când acestea se vor reîntoarce la muzeul care conţine cele mai multe lucrări din opera lui Van Gogh.

    Tablourile “Congregation Leaving the Reformed Church in Nuenen/ Congregaţie părăsind Biserica Reformată din Nuenen” (1884/5) şi “View of the Sea at Scheveningen/ Privelişte marină la Scheveningen” (1882), fac parte de la începuturile carierei scurte şi tumultoase a pictorului olandez.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cum a reuşit un pilot sovietic să fure un avion secret de vânătoare. Modelul aeronavei a fost preluat apoi de americani

    Evenimentul este considerat a fi unul dintre cele mai spectaculoase din întreaga istorie a Războiului Rece. 6 septembrie 1976: un avion de vânătoare sovietic este detectat în apropierea oraşului japonez Hakode, de pe insula Hokkaido. La un moment dat, aeronava MiG-25 aterizează pe pista de decolare a aeroportului Hakodate, iar din ea coboară pilotul Viktor Ivanovich Belenko, locotenent al Forţelor Aeriene Sovietice.

    Vezi aici cum a reuşit un pilot sovietic să fure un avion secret de vânătoare. Modelul aeronavei a fost preluat apoi de americani

  • Opinie Bogdan Pismicenco, Kaspersky Lab: Ransomware-ul, o afacere profitabilă; de ce nu ar trebui să plăteşti

    Bogdan Pismicenco este Channel manager România, Bulgaria şi Republica Moldova la Kaspersky Lab

    Cât de mult valorează datele tale? Pentru victimele unui atac ransomware, nu mai este o întrebare retorică, ci una cât se poate de reală. Programele ransomware blochează sau criptează datele de pe un dispozitiv, apoi cer o răscumpărare în schimbul cheii care le-ar putea decripta. Este o afacere profitabilă pentru infractorii cibernetici: în timp ce majoritatea atacurilor tradiţionale presupun furtul datelor şi apoi găsirea unor modalităţi de a le valorifica, în cazul programelor ransomware pot câştiga banii dintr-o dată.

    De aceea, în ultima perioadă, am văzut o creştere masivă atât a numărului de atacuri, cât şi a conştientizării fenomenului în rândul utilizatorilor. Cea mai recentă formă de ransomware a fost dezvoltată în 2014, iar numărul şi gama de atacuri au crescut semnificativ pe parcursul anului 2015. Analiştii noştri de securitate au anticipat că în 2016 vom vedea o creştere rapidă a acestor atacuri şi se pare că au avut dreptate. În primul trimestru al anului 2016 am văzut deja un număr uriaş de mostre de ransomware, deoarece a început să fie la modă printre autorii de malware. Cu toate acestea, programele ransomware încă reprezintă doar o mică parte din numărul total de mostre de malware pe care le detectăm.

    Publicitatea masivă făcută în jurul programelor ransomware în ultimul timp dă naştere la o concepţie greşită, aceea că industria de securitate IT nu poate opri un astfel de program. În primul rând, ratele de detecţie pentru „cryptors“ sunt la fel de mari ca pentru orice alt tip de malware. Soluţiile moderne de securitate pot detecta chiar atacuri necunoscute, prin analiza comportamentului unui fişier lansat. În al doilea rând, marea majoritate a acestor atacuri se bazează pe o tehnologie malware mai degrabă clasică şi sunt, prin urmare, uşor de blocat. Doar o mică parte dintre mostre folosesc tehnici mai elaborate, încercând să evite detecţia de către software-ul de securitate. Deci, din punctul de vedere al securităţii, putem spune că ransomware-ul nu este diferit de alte programe malware.

    Există o serie de motive în spatele popularităţii lor în creştere. Aşa cum am menţionat anterior, succesul se explică prin abordarea foarte directă. Din postura de infractor, infectezi un aparat şi obţii bani pentru a-l dezinfecta. E simplu, direct şi nu necesită un mare efort. Cu datele de card furate trebuie să găseşti o cale de a face bani, în timp ce cu un program ransomware doar aştepţi să vină banii.

    Conştientizarea fenomenului ransomware de către utilizatori poate fi, de asemenea, explicată uşor. Victimele atacurilor ransomware resimt efectele mult mai direct şi mai serios decât în cazul altor tipuri de atacuri. Datele sunt blocate, iar dispozitivul e inutilizabil. Acest lucru este foarte neplăcut pentru utilizatorii individuali şi poate provoca pagube foarte mari pentru organizaţii: de exemplu, dacă un spital este lovit, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori, în ultima perioadă. În astfel de situaţii, tentaţia de a plăti răscumpărarea poate fi foarte mare. Dar noi le recomandăm utilizatorilor individuali şi organizaţiilor să nu facă acest lucru, pentru că decriptarea nu este garantată în niciun fel.

    Pentru cei afectaţi, situaţia este dificilă. Algoritmii de criptare sunt de obicei greu de spart şi poate fi dificil sau chiar imposibil să obţii datele înapoi. De exemplu, proiectul No Ransom, iniţiat de Kaspersky Lab şi poliţia olandeză, colectează cheile de decriptare şi poate să ajute multe victime, dar nu pe toate.

    Dar nu trebuie să se ajungă în acest punct. Vectorii de infectare sunt cei clasici: publicitate care conţine malware, site-uri în care a fost implantat un program malware, precum şi fişiere infectate trimise ca anexe la e-mailuri sau pe reţelele sociale. Însă tehnologiile moderne de securitate pot proteja utilizatorii individuali şi companiile de aceste atacuri. În prezent, software-ul de securitate pentru Internet include tehnologii cum ar fi protecţia împotriva exploit-urilor, filtrarea URL‑urilor sau tehnologii cloud care protejează utilizatorii împotriva ameninţărilor cunoscute şi necunoscute. Toate acestea ar trebui completate de măsuri care să diminueze efectele unui posibil atac, incluzând backup la intervale regulate şi actualizări de software. Utilizatorii ar trebui să fie, de asemenea, foarte atenţi la orice pare suspect şi să nu dea clic pe astfel de linkuri.

    Ce va aduce viitorul? Greu de spus. Am văzut programe care criptează pe Android, OSX şi Linux, astfel încât, în teorie, ransomware-ul se poate răspândi pe diferite platforme şi dispozitive. Dar, în cele din urmă, întrebarea este: de unde se aşteaptă infractorii să câştige mai mulţi bani? Iar, în prezent, Windows şi Android sunt platformele cele mai profitabile.

  • Povestea celui mai mare falsificator de bani din istorie

    După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.

    Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.

    Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.

    Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.

    Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.

    Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
    Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.

    Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.

    În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“

     

  • Povestea celui mai mare falsificator de bani din istorie

    După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.

    Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.

    Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.

    Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.

    Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.

    Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
    Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.

    Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.

    În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“

     

  • Povestea celui mai mare falsificator de bani din istorie

    După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.

    Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.

    Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.

    Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.

    Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.

    Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
    Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.

    Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.

    În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“

     

  • Cum a reuşit acest tânăr să fure 1 milion de dolari de la susţinătorii luii Donald Trump. Ceea ce a făcut nu este ilegal

    Ian Hawes, un tânăr de 25 de ani din Maryland, SUA, a realizat un site numit dinnerwithtrump.org (acum are numele schimbat în AmericanHorizons.org), ce conţinea toate elementele ale unei campanii oficiale pro Trump, relatează Politico. Totuşi la o privire mai atentă se observă că site-ul nu are nicio afiliere cu miliardarul sau cu campania acestuia. Potrivit publicaţiei Politico, Hawes a strâns peste 1 milion de dolari din donaţii de la lansarea site-ului până în prezent.

    Site-ul fals seamănă foarte mult cu cel adevărat (dondaldjtrump.com) şi peste 20.000 de oameni au fost păcăliţi să doneze. În primele trei săptămâni, tânărul ar fi cheltuit 108.000 de dolari pe reclame în Facebook, oferind “posibilitatea de a câştiga o cină cu Trump” şi a încasat 350.000 de dolari. Cea mai mare parte din aceşti bani, 133.000 de dolari s-au dus către compania lui Hawes, CartSoft LLC. Iar din toţi banii obţinuţi 0 s-au dus către campania lui Trump.

    “Mă simt furată, este oribil” a comentat Mary Pat Kulina, care a donat 265 de dolari lui Hawes. “Ăsta este jaf, îmi vreau banii înapoi. Vreau să-i dea banii lui Donald Trump”, a continuat ea. Toţi cei contactaţi de Politico credeau că au donat banii către campania miliardarului.

    Cina cu pricina oferită de site este de fapt un eveniment strângere de fonduri pentru care Hawes o să cumpere două bilete pe care le va oferi câştigătorului, după cum se vede în descrierea de site, scrisă mic cu un font de 8,5 şi cu o culoare gri.

    Cum funcţionează?

    Site-ul lui Hawes nu-ţi cere bani iniţial, doar o adresă de mail pentru a te înscrie la concurs (peste 400.000 de oameni s-au înscris până acum), apoi primeşti un mail în care ţi se spune că şansele de câştig ţi se dublează dacă donezi, deşi din nou, scris mic este precizat că “contribuţiile financiare nu-ţi vor creşte şansele de câştig”.

    “Suntem foarte bucuroţi să le returnăm oamenilor banii”, a declarat Hawes. Până acum au primit 110 zece cereri de returnare a banilor, a spus el.

    Deşi este clar că este o fraudă nu este ilegal pentru că oamenii donează banii din proprie voinţă.

    “Voiam sa-i dau lui Trump 1000 de dolari şi soţia mea a văzut reclama pe Facebook. I-am donat…cine citeşte ce scrie mic în josul unui site. Dacă vrea să-mi dea banii înapoi o să fiu fericit să-i donez domnului Trump”, a spus şi John McQueen, proprietarul unei pompe funebre din Florida.