Pe calea ferată care face legătura între Caransebeş şi satul Bouţari (judeţul Caraş-Severin) există unul dintre cele mai romantice locuri din România, sau poate chiar şi din lume: „Tunelul Iubirii”.
Pe calea ferată care face legătura între Caransebeş şi satul Bouţari (judeţul Caraş-Severin) există unul dintre cele mai romantice locuri din România, sau poate chiar şi din lume: „Tunelul Iubirii”.
Există o vorbă care spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte şi nu putem fi decât de acord. Există oameni dedicaţi de pe tot globul care surprind momente impresionante atât în natură, cât şi în mediul urban, surprind tradiţii şi momente impresionante, iar unele dintre aceste fotografii sunt premiate la concursuri internaţionale. În galeria foto de mai jos puteţi vedea câteva dintre fotografiile impresionante ce au adunat premii şi recunoaştere la diferite concursuri de fotografie din lume.
Există o vorbă care spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte şi nu putem fi decât de acord. Există oameni dedicaţi de pe tot globul care surprind momente impresionante atât în natură, cât şi în mediul urban, surprind tradiţii şi momente impresionante, iar unele dintre aceste fotografii sunt premiate la concursuri internaţionale. În galeria foto de mai jos puteţi vedea câteva dintre fotografiile impresionante ce au adunat premii şi recunoaştere la diferite concursuri de fotografie din lume.
Jacob Riglin are 21 de ani şi a reuşit să-şi dezvolte o reputaţie online datorită fotografiilor frumoase postate pe Instagram şi este plătit să călătorească în jurul lumii şi să-şi împartă experienţele cu fanii săi. Acum caută să angajeze o persoană care să-l însoţească în călătorii, scrie Daily Mail
El merge în diferite oraşe de pe glob şi surprinde momente inedite, escaladează clădiri faimoase şi realizează fotografii pe care cei cu frică de înâlţimi ar trebui să le evite. Anul trecut avea în jur de 150 de mii de urmăritori pe Instagram, iar acum a ajuns la peste 340 de mii.
Vedeţi mai jos imaginile impresionate realizate de britanic
Jacob Riglin are 21 de ani şi a reuşit să-şi dezvolte o reputaţie online datorită fotografiilor frumoase postate pe Instagram şi este plătit să călătorească în jurul lumii şi să-şi împartă experienţele cu fanii săi. Acum caută să angajeze o persoană care să-l însoţească în călătorii, scrie Daily Mail
El merge în diferite oraşe de pe glob şi surprinde momente inedite, escaladează clădiri faimoase şi realizează fotografii pe care cei cu frică de înâlţimi ar trebui să le evite. Anul trecut avea în jur de 150 de mii de urmăritori pe Instagram, iar acum a ajuns la peste 340 de mii.
Vedeţi mai jos imaginile impresionate realizate de britanic
Fotograful britanic Adrian Storey a publicat o serie de fotografii uluitoare, care surprind oameni tineri, îmbrăcaţi la costum, adormind pe străzile din Tokyo.
Motivul este epuizarea la care ajung angajaţii japonezi, aceşti fiind deseori nevoiţi să petreacă şi 12 ore zilnic muncind.
În alte ţări, imaginea unui om dormind pe stradă sau pe bancă în parc poate duce la ideea unui cerşetor sau vagabond – dar în capitala Japoniei acest lucru a devenit obişnuinţă, iar trecătorii nu mai dau mare atenţie fenomenului.
Vedeţi imaginile impresionante aici
Sursa: Bigpicture.ru
În comparaţie cu modele anterioare, noul vârf de gamă are un sistem dual-camera, format din două camere, de 12 MP fiecare. O cameră integrează senzorul RGB, pentru captarea culorilor, iar cealaltă cameră integrează senzorul monocrom, pentru fotografii cu mai multe detalii. În plus, senzorul monocrom captează de trei ori mai multă lumină decât în mod normal, îmbunătăţind intervalul dinamic al imaginii şi diminuând noise-ul din fotografii – chiar şi în condiţii de iluminare scăzută. Cei doi senzori permit fotografilor să utilizeze o serie de filtre, precum ajustarea focalizării după realizarea imaginii, schimbând efectul Bokeh, blurul din spatele obiectului focalizat.
Mai mult, camera foto integrează o gamă variată de funcţii şi filtre, de la funcţia Light Painting şi modul Beauty până la funcţia Panorama, Slow-Motion, modul Food, HDR, Super-Night şi Watermark-uri. Mai mult, utilizatorii pot selecta într-o fracţiune de secundă camera frontală de 8MP, iar modul Perfect Selfie va înfrumuseţa fiecare zâmbet.
Honor 8 a fost conceput astfel încât utilizatorii să poată accesa rapid un set complet de funcţii, iar acest succes se datorează opţiunii sale unice Smart Key, o interfaţă interactivă care permite accesarea rapidă a aplicaţiilor, precum WhatsApp sau Pokémon Go, printr-o simplă atingere. Astfel, pentru menţinerea rutinei de zi cu zi, utilizatorii au nevoie doar de amprenta personală. Pe lângă toate acestea, smartphone-ul permite încărcarea super-rapidă, de la 0% la 47% în doar 30 de minute. Cu o încărcare de doar 10 minute, telefonul poate fi utilizat până la 2 ore, interval potrivit pentru situaţiile de urgenţă, sau timp de 6 ore, dacă utilizatorii se rezumă la ascultarea de muzică offline. Senzorul de amprentă integrat în Honor 8 are capacitate de auto-învăţare, ceea ce înseamnă că, cu este mai des folosit, cu atât devine mai rapid, iar în final deblocarea telefonului se realizează în mai puţin de 0,4 secunde.
Honor 8 integrează un procesor Kirin Octa-core, ce conţine un co-procesor i5, care lucrează în tandem pentru a creşte viteza de procesare, perioada de răspuns şi durata de viaţă a bateriei, asigurând astfel utilizatorii că au baterie suficientă pentru îndeplinirea tuturor task-urilor de pe ordinea de zi. Procesorul este format din 4 procesoare de 2,3GHz şi 4 procesoare de 1,8GHz.
Dispozitivul acceptă conexiuni Wi-Fi pe ambele benzi (2,4 GHz / 5 GHz), cu viteze de până la 150 Mbps, permiţând accesarea tuturor informaţiilor imediat, fără ca utilizatorii să aştepte prea mult.
Honor 8 va fi disponibil în România la un preţ recomandat de 1899 RON. Modelul poate fi achiziţionat de la retailer-ul online, Emag, urmând să fie disponibil în perioada următoare şi în magazinele partenere Huawei.
Românii vor putea alege modelul dintr-o gamă variată de culori: Pearl White, Midnight Black, Sapphire Blue şi Sunrise Gold.
Un român şi o belgiancă şi-au construit la Sângeorz-Băi o casă din paie şi pământ. Cei doi locuiesc în Belgia, dar vin în fiecare vară în căsuţa lor de poveste de la Sângeorz-Băi cu cei 3 copii. Au vrut să demonstreze că metodele neconvenţionale de construcţie sunt viabile, ieftine şi sănătoase. Şi au reuşit.
„Casa este uimitoare! Chiar mai frumoasă decât se vede în fotografii. Am stat trei nopţi în acest loc. Am putut să cumpărăm lapte, ouă şi brânză proaspete de la vecini. A doua zi, Marcel, un prieten de-al lui Paul care ştie multe despre zonă şi este şi istoric, ne-a explicat mai multe despre locurile pe care le-am vizitat”, spune Johan Stenz din Olanda, citat de adevarul.ro
Paul si Ann muncesc în Bruxelles. Pentru că el este din Sângeorz-Băi, au vrut să îşi facă şi acolo o căsuţă… mai puţin obişnuită.
Deşi nu au experienţă în domeniul construcţiilor, iubesc foarte mult natura. Au căutat informaţii despre cum se face o casă din paie şi au început proiectul.
Casa e făcută din peste 300 de baloţi de paie puşi pe o structură de lemn şi e tencuită cu lut şi nisip. Are şi o fereastră a adevărului, cum îi spune Paul porţiunii de perete făcute din sticlă.
Nici acoperişul nu e convenţional. E o terasă verde, unde cresc muşchi şi diverse plante.
Soţia lui Paul e la fel de îndrăgostită de natură, dar şi de România.
La construcţia casei au ajutat prietenii şi fratele lui Paul. Nu a fost uşor, dar rezultatul a meritat toată osteneala.
Casa a costat doar 30.000 de euro. Deşi ieftină şi comodă, românii apelează rar la astfel de construcţii.
Cu peste 300 de milioane de utilizatori, Instagram a devenit platforma preferată a globetrotter-ilor din toată lumea. Ultimele statistici furnizate de reprezentanţii Instagram arată că reţeaua de socializare foto a crescut cu 50% în mai puţin de un an. Conform aceloraşi rapoarte, 70 de milioane de fotografii sunt publicate în fiecare zi, iar numărul acestora e în creştere.
În contextul popularităţii în creştere a Instagram, Business Insider a alcătuit un top al celor mai frumoase peisaje din Europa publicate de utilizatori. Germania, Danemarca sau Italia sunt doar cateva dintre ţările care i-au impresionat pe redactorii cunoscutului site.
Castelul Neuschwanstein, Germania
Acest castel impresionant a fost construit în 1869 pentru regele Ludwig al II-lea. Scrierile istorice consemnează că acesta şi-a petrecut doar 11 nopţi acolo.

Lacul Bled, Slovenia
Lacul Blend e deseori indexat de către ghidurile turistice drept unul dintre cele mai frumoase lacuri din Europa. E vizitat anual de cateva sute de mii de turişti.

Copenhaga, Danemarca
Copenhaga apare deseori în topurile oraşelor care au cei mai fericiţi locuitori. Potrivit Business Insider, frumuseţea peisajelor din această ţară ar putea fi una dintre explicaţiile stării de spirit a danezilor.

Riomaggiore, Italia
Această porţiune din Riomaggiore face parte din patrimoniul UNESCO şi a apărut iniţial din necesitate. Mai precis, pentru ca localnicii să poată cultiva viţă de vie fără a mai trăi permanent cu teama că vor fi atacţi de piraţi.

Plaja Ksamil, Albania
Business Inisder notează că plaja Ksamil e una dintre cele mai frumoase din Europa, dar şi una dintre cele mai necunoscute.

Giverny, Franţa
Giverny a fost unul dintre locurile preferate ale lui Monet. Pictorul obişnuia să meargă aici pentru a se odihni şi, uneori, pentru a picta.

Berat, Albania
Berat face parte din patriomoniul UNESCO şi e cunoscut drept “oraşul ferestrelor”.

St. Petersburg, Rusia
Potrivit Business Insider, vechile clădiri sunt piesele de rezistenţă ale oraşului fondat de ţarul Petru cel Mare, în 1703.

Beynac-et-Cazenac, Franţa
Acest oraşel încantător e situat în sud-vestul Franţei şi a fost catalogat drept unul dintre “Les plus beaux villages de France” (cele mai frumoase oraşe ale Franţei, n.r.)

Preikestolen, Norvegia
Cu o înălţime de 604 metri, locul din fotografie e unul dintre locurile preferate ale turiştilor.

„Ne pare rău, Apple, dar camera smarphone-ului iPhone7 nu este mai bună decât cea a lui Galaxy S7”, scrie un jurnalist de la Business Insider, făcând o comparaţie între fotografiile realizate cu camerele celor mai „râvnite” modele de telefoane de pe piaţă.
În ciuda unei serii de îmbunătăţiri pe care cei de la Apple le-au făcut în cazul noului model de iPhone, S7 reuşeşte să surprindă şi să câştige competiţia calităţii, în faţa rivalului său.
Acest lucru este uşor dezamăgitor pentru „fanii” iPhone, care au fost obişnuiţi până acum cu o cameră foto ce poate concura cu oricare alta şi care poate fi luată oriunde, în buzunar.
Vedeţi AICI care are cea mai bună cameră. iPhone 7 versus Samsung Galaxy S7