Tag: fotografie

  • Un român a fost desemnat “Fotograful anului 2014” în Australia

    Juriul a selectat câştigătorii în urma analizării a peste 7500 de fotografii artistice realizate de fotografi semiprofesionişti şi amatori din întreaga Australie. Florea a fost desemnat câştigătorul absolut al concursului, precum şi câştigătorul categoriei pentru fotografii alb-negru. Au mai fost acordate premii pentru categoriile “Peisaj”, “Viaţa în Natură” şi “Portret”.

    “În concurs au intrat nişte imagini cu adevărat extraordinare ale concurenţilor, chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Este o onoare pentru mine şi mulţumesc foarte mult organizatorilor”, a declarat Florea, citat de australianphotography.com.

    Românul a primit un cec de 5000 de dolari şi un aparat foto Olympus OM-D în valoare de 1495 de dolari.

    Mihai Florea este inginer constructor şi trăieşte în Australia din 1998. Este căsătorit şi are doi copii. Fotografia este pentru el o pasiune din copilărie, căreia însă i s-a dedicat în mod deosebit în ultimii doi ani şi jumătate. În prezent lucrează în cadrul primăriei unei mici localităţi de lângă Melbourne.

  • O fotografie de la nunta cuplului Kim Kardashian-Kanye West, cea mai apreciată în 2014 pe Instagram – FOTO

    Imaginea a fost publicată pe contul starletei Kim Kardashian pe 27 mai şi a obţinut până în prezent peste 2,4 milioane de aprecieri de la utilizatorii Instagram, potrivit dailymail.co.uk.

    Aceasta a devenit nu numai cea mai apreciată imagine din 2014, ci şi fotografia cu cele mai multe like-uri de la lansarea, în urmă cu patru ani, a platformei.

    După imaginea cu Kim Kardashian şi Kanye West, în topul celor mai apreciate fotografii de pe platforma Instagram se află un selfie realizat de cântăreţul Justin Bieber cu iubita sa, Selena Gomez. Imaginea a primit peste 1,9 milioane de aprecieri.

    O imagine publicată pe Instagram de cântăreaţa Ariana Grande, în care aceasta apare alături de Miley Cyrus, în culisele galei MTV Video Music Awards, din luna august, a obţinut 1,84 milioane de aprecieri. Această imagine se află pe locul al treilea în topul celor mai apreciate fotografii din 2014 pe Instagram.

    Platforma de partajare de fotografii pe internet Instagram a fost lansată în 2010 şi a fost cumpărată în anul 2012 de Facebook, pentru aproximativ un miliard de dolari. În prezent are peste 200 de milioane de utilizatori, care publică 65 de milioane imagini pe zi.

    Kim Kardashian, protagonista reality show-ului “Keep Up with the Kardashians”, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

    Kim Kardashian şi Kanye West au o relaţie din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013. Vedeta de televiziune şi rapperul american s-au căsătorit pe 24 mai la Florenţa.

    Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, “Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. “Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cel mai recent album al său, al şaselea, este “Yeezus”, lansat în iunie 2013.

  • Fotograful Rene Burri, autorul unor fotografii celebre cu Che Guevara şi Pablo Picasso, a murit la 81 de ani

    Cariera lui Rene Burri a început pe când elveţianul avea 13 ani, când l-a fotografiat pe premierul britanic Winston Churchill, în timpul unei vizite în Elevţia a politicianului, potrivit bbc.com.

    “(Rene Burri, n.r.) nu a fost doar unul dintre marii fotografi de după război, ci şi unul dintre cei mai generoşi oameni pe care am avut privilegiul de a-i cunoaşte”, a declarat preşedintele agenţiei Magnum Photos, Martin Parr.

    “Contribuţia sa în cadrul Magnum Photos şi abilitatea de neegalat de a spune poveşti şi a ne distra de-a lungul timpului va rămâne o parte importantă a moştenirii sale. Gândurile noastre şi cele mai bune dorinţe sunt adresate familiei sale”, a mai spus Parr.

    Rene Burri, care a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii, s-a născut la Zurich, în 1933. A urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din oraşul eleveţian, înainte de a fi angajat ca asistent cameraman în cadrul mai multor producţii Walt Disney din Elveţia.

    A devenit membru cu drepturi depline al agenţiei de fotografie Magnum Photos în 1959 şi a colaborat în mod curent cu publicaţii prestigioase precum Life, New York Times şi Paris-Match, călătorind foarte mult.

    În 1963, Burri a mers în Cuba unde a realizat celebra fotografie a revoluţionarului comunist Che Guevara fumând un trabuc. De asemenea, eleveţianul a realizat fotografii ale unor personalităţi ca fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, arhitectul Charles-Édouard Jeanneret-Gris cunoscut sub pseudonimul Le Corbusier şi artistul Pablo Picasso.

    În 1965, Burri a fost implicat în crearea Magnum Films. A călătorit în China, unde a petrecut şase luni realizând filmul produs de BBC “The Two Faces of China”.

    Rene Burri a lăsat moştenire Muzeului l’Elysee din oraşul elveţian Lausanne o arhivă de aproximativ 30.000 de fotografii.

  • Despre inovaţie, pompa cea scumpă şi satelitul cel ieftin

    Tocmai citisem despre unii care fabricau o pompă de bicicletă pe care o vând cu 450 de dolari, adică cu mai mult decât preţurile a jumătate din bicicletele de stradă vândute  de Amazon, când am dat peste o poză neclară, un soi de selfie tremurat, cu planeta Marte.

    Am citit că respectiva fotografie era realizată de o sondă spaţială indiană. Indienii, oricum lansaţi în ceea ce se cheamă cursa spaţială asiatică, adică un soi de întrecere „care unde cum ajunge“ cu China, au reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială. Mai mult, au făcut asta din prima încercare, un lucru care trebuie, cel puţin aşa înţeleg, evidenţiat.

    Şi mai mult, au făcut asta „low-cost“ cu numai 74 de milioane de dolari lucru care chiar mi se pare a fi evidenţiat, pentru că tocmai făcusem nişte cercetări legate de costuri spaţiale, în contextul anunţului făcut de ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, că vom achiziţiona un satelit al nostru, pentru comunicaţii, pe care să-l folosească şi autorităţile, şi mediul privat; estimările ministrului mergeau de la câteva zeci de milioane de euro la sute de milioane de euro (şi, trăitor aici, cred că o să mergem pe soluţia medie, de vreo 200 de milioane, acoperitoare pentru orice cerinţă sau, de ce nu? orice comision va fi necesar). Da, costurile unui satelit sunt destul de consistente, dincolo de preţul aparatului în sine numai lansarea poate costa între 30 şi 120 de milioane de dolari.

    Un satelit de comunicaţii are rostul lui şi îmi pare a fi o investiţie bună, în măsura în care se va ţine cont şi se va întocmi o strategie, un program naţional de dezvoltare coerentă a tehnologiei şi comunicaţiilor, de folosire a întregului potenţial cuprins în ceea ce se cheamă capacităţile softiştilor români. Altfel, cred că un satelit pictat cu cocoşi de Horezu au fi un soi de pompă de 450 de dolari folosită la o bicicletă de sub 100 de dolari.  Pentru curioşi, spun că pompa de 450 de dolari este un obiect chiar frumos, fabricat de o companie italiană, din Milano, şi încă una cu vechime, cu corp din oţel inoxidabil, furtun elegant, folosit de obicei în industria aerospaţială, cu mâner din lemn de trandafir şi cu un mic manometru integrat în talpa maşinăriei. Şi se vinde bine.

    De ce vă plictisesc cu chestiile astea? Pentru că vreau să vă povestesc depre cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010-2012. Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Când spun companii inovatoare vorbesc nu despre tineri softişti care lansează aplicaţii de mobil, sau nu numai, pentru că şi ei intră în categorie, ci despre întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.

    Faptul că o companie din cinci a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.

    Trăim cu impresia că România se mişcă lent şi că inovaţia este în altă parte, pe alte meleaguri, că alţii pot face pompe de bicicletă de 450 de dolari şi pot plasa sateliţi pe orbite. Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie. În perioada următoare, vă rog, şefi de companii sau oameni de comunicare, să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania voastră. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea şi, cine ştie, poate că le vom şi premia.

    Ilustrez cu El Greco, „A cincea pecete“, el însuşi un pictor inovator, aflat, tehnic şi stilistic, mult înaintea epocii sale.

  • Ciobanul Ghiţă, concediat de Vodafone din cauza politicienilor

    Ciobanul Ghiţă, cunoscut publicului datorită reclamelor pentru compania de telefonie mobilă Vodafone, a pierdut contractele de publicitate din cauza politicienilor.

    “Problemele” lui Ghiţă au început atunci când pe reţelele de socializare au apărut fotografii cu ciobanul alături de Victor Ponta şi familia sa, precum şi alături de Nicu Bănicioiu. Mai multe reacţii negative, inclusiv ameninţări de reziliere a contractelor de telefonie mobilă, au dus la decizia de încheiere a colaborării.

    Victor Ponta s-a pozat cu Ghiţă, iar fotografia a fost postată în 29 decembrie pe Facebook de către premier alături de mesajul „În baza iniţiativei lui Andrei (prieten pe Facebook cu Ghiţă Ciobanul), am luat o masă tradiţională savuroasă, la Jina, cu primarul, familia sa şi cu acel Ghiţă pe care îl iubesc toţi românii! Mulţumim pt ospitalitate!”.

    Gheorghe Dănuleţiu, alias Ghiţă, are 29 de ani şi a fost ales de publicitarul Cătălin Dobre după o preselecţie la care au participat circa zece candidaţi. Baciul din reclamă a terminat opt clase la şcoala din sat şi este cioban de la 14 ani.

    Este singurul băiat dintr-o familie cu încă cinci fete şi duce prin oierit o tradiţie începută de strămoşii familiei. Alături de ceilalţi ciobani din Jina (Sibiu), practică transhumanţa mergând aproape 300 de kilometri până la Zalău, unde rămâne din octombrie şi până în aprilie.

    Ghiţă a câştigat în defavoarea celorlalţi datorită caracterului sociabil: „Este exact genul acela de personaj care te întâmpină şi care nu te lasă să pleci până nu îţi pune ceva de mâncare în faţă„. Ideea a venit ca soluţie pentru promovarea atipică a creşterii zonei de acoperire cu servicii de date a reţelei, primul punct din cadrul proiectului. „Trebuia să găsim un personaj pentru care reţeaua şi viteza de date pot să schimbe total modul de viaţă, nu ca la oraş, unde interconectarea este o normalitate şi a fost folosită deja în mai multe campanii publicitare.”

    Chiar şi BBC a publicat, în luna ianuarie, un material despre Ghiţă Ciobanul, “Ciobanii au un loc special în istoria şi cultura României, iar stilul lor de viaţă nu s-a schimbat prea mult timp de secole. Acum, reţelele sociale i-a transformat, măcar pe unul dintre ei, în personalităţi celebre”, nota BBC.

  • Castelul Corvinilor, folosit într-o reclamă pentru o loterie din Canada: ”Cu 5 dolari poţi câştiga marele premiu”

    Castelul Corvinilor din Hunedoara, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, apare într-o fotografie ce se vrea a fi o reclamă la o loterie din Ontario, Canada, cu o etichetă de 5 dolari canadieni agăţată pe unul dintre turnuri, care încearcă să convingă oamenii să cumpere biletele de loterie de 5 dolari canadieni şi sugerează că dacă vor fi câştigători vor putea cumpăra un castel, transmite corespodentul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pelerinaj în epoca de piatră: locul unde rocile sfidează gravitaţia

    Părea o imagine din desene animate. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că locul seamănă perfect cu peisajul creat în serialul “The Flintstones”. Serialul de animaţie a fost intitulat în limba română “Aventuri din Epoca de Piatră” şi cred că nicio expresie nu ar putea exprima mai bine o aventură în Cappadocia, o regiune aflată în inima Turciei, la circa 800 de kilometri de Istanbul.

    Am aterizat pe aeroportul din Kayseri undeva aproape de miezul nopţii, după o conexiune de doar 30 de minute în Istanbul pe care o consideram din start ratată. Am avut noroc să prindem zborul de legătură, care ne-a dus cu un pas mai aproape de zborul care conta cu adevărat pentru noi, cel cu balonul cu aer cald.La ieşirea din aeroport nimic nu părea diferit de lumea din care plecasem, iar în Cappadocia mă aşteptam să văd o altă lume. Nu a fost însă nevoie decât de o călătorie de circa o oră cu taxi-ul până la hotel pentru o călătorie în timp, chiar în epoca de piatră.

    Hotelul pe care l-am ales era localizat în Goreme, punctul de pornire pentru toate zborurile cu balonul, şi era un hotel de tip peşteră, respectiv sculptat în piatră.

    Până ca Neil Armstrong să păşească pe Lună în 1969, cred că cea mai apropiată imagine pe care oamenii o aveau despre astru era Cappadocia, locul unde rocile de multe ori sfidează gravitaţia şi, mai mult, au forme ce variază de la capete de extratereştri la cămile şi iepuri şi par cu siguranţă nepământene.

    Regiunea merită văzută atât la pas, cât şi din zare, de la zeci, sute sau chiar 1.000 de metri altitudine, de unde Cappadocia pare că ţi se aşterne la picioare. Ca să zbori trebuie să îndeplineşti un adevărat ritual, mai exact trebuie să te trezeşti înainte să se trezească soarele (pe la 4 şi jumătate de dimineaţă), pentru a fi pregătit când microbuzul va veni să te conducă de la hotel la biroul companiei cu care ai ales să zbori. Acolo te aşteaptă un mic dejun frugal, alcătuit în principal din fructe (căpşunile şi pepenele verde sunt nelipsite indiferent de anotimp) şi cafea. Urmează apoi un drum de câteva minute (până la 20-30) cu maşinile de teren până la punctul de unde urmează să se înalţe balonul. Unele companii zboară mereu din acelaşi loc. Pilotul nostru, Mike (singurul pilot britanic din Cappadocia, care are pe lista pasagerilor politicieni, milionari, dar şi capete încoronate precum regele Iordaniei), preferă să asculte indicaţiile pe care vântul i le oferă în fiecare dimineaţă şi, în funcţie de asta, îşi alege locul de start.

    În prima zi când am ajuns la balon, după doar trei ore de somn, Mike ne-a avertizat că vântul e cam supărat şi astfel sunt şanse mici să zburăm. Ne-am încăpăţânat – şi noi, pasagerii, dar şi pilotul – să umflăm balonul, poate între timp îi va trece supărarea vântului. Nu i-a trecut, şi am plecat spre hotel hotărîţi să revenim a doua zi, sau chiar a treia dacă va fi nevoie. Nu toţi pasagerii balonului au fost la fel de norocoşi, unii dintre ei plecând în ziua respectivă către aeroport. Zborul cu balonul ţine de vreme, deci de noroc, iar în Cappadocia circa 300 zile din an sunt norocoase.

    Prima noastră zi a fost una dintre celelalte 65, însă în a doua am reuşit să ne ridicăm de la sol la răsăritul soarelui. Am luat startul în cursa cu înălţimile din altă zonă decât cele mai multe baloane, ba mai mult, ele au avut şi un avans de câteva minute. Când am început să ne înălţăm cerul era deja colorat de câteva zeci de baloane. Nu am încercat să le prindem din urmă pentru că ştiam că în final noi vom rămâne printre ultimii pe cer, deoarece urma să zburăm o oră şi jumătate, cu 30 de minute mai mult decât timpul standard de zbor.

    La început am plutit în voia vântului, la doar câţiva zeci de metri altitudine, admirând de aproape casele cândva locuite, văile, fiecare diferită de celelalte, fie prin paleta de culori ce varia de la alb la roşu, fie prin numărul impresionant de formaţiuni stâncoase care îţi stârneau imaginaţia. La început am încercat să dau o formă fiecărei roci, însă, în final, după multe cămile, iepuri, extratereştri sau adevăraţi monştri, am admirat imaginea de ansamblu. După ce ne-am săturat să mai fim pământeni, Mike şi-a înştiinţat balonul că este timpul să începem lupta cu înălţimile.

    Încă de când ne-am urcat în balon ni s-a spus că acesta este cel mai sigur mijloc de transport, însă, rareori, din cauza vremii este necesară o aterizare forţată. Nu a fost cazul, însă Mike ne-a pregătit pentru orice variantă.

    Există multe locuri în lume unde poţi zbura cu balonul, însă Cappadocia şi Burma sunt cu siguranţă cele mai impresionante ca privelişte. Mike a început să zboare în Marea Britanie, unde îşi aminteşte că participa la curse nebuneşti pe furtună, pentru a vedea cine câştigă lupta: omul sau vremea. Vântul şi ploaia i-au pus câteva piedici, dar el a rămas mereu în cursă.

    După ce s-a format în Marea Britanie a mers de la nord la sud şi de la est la vest şi a văzut aproape toată lumea din balon, chiar şi Antarctica, dar spune că nimic nu se compară cu peisajul din Cappadocia. Afirmă asta după şapte ani în care a zburat deasupra zonei în fiecare dimineaţă (de fapt doar în cele 300 de zile din an când vremea o permite).

    Cu balonul poţi zbura oricând, însă în zorii zilei, când soarele abia îşi arată faţa, este cel mai bun moment pentru că tot atunci vântul este prielnic. Pe timpul verii companiile programează şi un al doilea zbor pentru a face faţă cererii, însă acesta este mai periculos. Chiar şi aşa, balonul cu aer cald rămâne cel mai sigur mijloc de transport.

    După zbor companiile îşi aşteaptă clienţii la aterizare cu şampanie, căpşuni şi tort, doar există motiv de sărbătoare. Balonul aterizează de fiecare dată în alt loc, în funcţie de direcţia în care l-a îndreptat vântul. Pilotul comunică însă în permanenţă cu oamenii de la sol, astfel că la aterizare ei sunt deja acolo cu festinul.

    Odată coborîţi din balon am decis că trebuie să vedem regiunea şi la pas, mai ales că fiecare vale are traseele proprii de trekking. Nu am vrut să ratăm nici oraşele şi satele din zonă pentru că fiecare vine cu ceva diferit. Mustafapaşa îşi poartă încă cu mândrie moştenirea grecească, astfel că uşile şi ferestrele caselor deschise la culoare sunt încă pictate în nuanţe tari de albastru şi verde. Uchisar stă cocoţat pe vârful unui deal, iar deasupra oraşului tronează castelul. Nu vă aşteptaţi la un castel în adevăratul sens al cuvântului, ci la o formaţiune din stâncă, cu multe găuri care ţin loc de ferestre şi de uşi.
    Cei mai curajoşi pot încerca să viziteze şi oraşele subterane – Derinkuyu şi Kaymakli – care se întind pe opt niveluri sub pământ. O coborâre până la circa 50 de metri sub pământ te poate lăsa fără aer (la propriu), însă poate fi şi o dovadă în plus că zona Cappadociei este o altă lume.

    Dovezi găseşti şi în canionul Ihlara, unde apusul soarelui se bate pentru titlul de cel mai frumos din lume cu cel din Santorini sau din junglele africane. Pentru a ajunge aici trebuie să urci pe drumuri şerpuitoare în timp ce în faţă ţi se profilează munţii înzăpeziţi. Odată ajunşi la 1.700 de metri altitudine am mers să vizităm şi biserica roşie (Kizil Kilise), care are în spate o istorie de peste 1.500 de ani. Apoi am luat cina într-un restaurant tradiţional în zonă, construit peste un râu. Canapelele şi mesele din lemn stau suspendate practic deasupra apei care susură la picioare. De altfel, ar fi şi păcat să îţi termini călătoria în Cappadocia altfel decât cu o masă tradiţională, care, indiferent de felurile comandate, va fi bogată şi una dintre cele mai bune pe care le-ai mâncat vreodată.
     

  • Justiţia franceză cere presei să nu difuzeze fotografia tânărului rom bătut la periferia Parisului: “Locul ei legitim este doar în ancheta penală”

     Site-ul de Internet al cotidianului britanic The Daily Telegraph a publicat miercuri sub titlul “fotografia care va şoca Franţa” imagini cu acest tânăr zăcând întră-un cărucior de supermarket, cu faţa tumefiată şi plină de sânge.

    “Dreptul francez se opune difuzării acestei fotografii a unei victime minore care are dreptul la protecţie absolută a imaginii sale, sub pedeapsa unor urmăriri penale”, a reamintit Sylvie Moisson într-un comunicat.

    “Nu mă îndoiesc că dreptul şi deontologia presei vor împiedica în Franţa orice difuzare a acestei fotografii care nu îşi are locul legitim decât în procedura anchetei penale”, a afirmat ea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Idei de afaceri: cum să-i faci statuie clientului (GALERIE FOTO)

    Aşa a apărut o mică firmă din SUA, Twindom, care le oferă posibilitatea doritorilor să-şi creeze reproduceri ale lor în miniatură sub forma unor statuete cu înălţimea de opt până la douăzeci de centimetri, scrie The San Francisco Chronicle.

    Aceştia trebuie să meargă la o cabină specială produsă de firmă, unde sunt fotografiaţi cu camere 3D, după care o imprimantă 3D tipăreşte statueta la dimensiunile dorite.

    Producătorii speră să aibă suficient succes încât să poată instala asemena cabine nu numai la convenţii de anime sau SF, ci şi prin malluri sau târguri ori în instituţii de învăţământ unde viitorii absolvenţi să-şi poată face statuete cu clasa.

  • 10 fotografii incredibile realizate cu un smartphone – GALERIE FOTO

    O serie de pasionaţi ai fotografiei au reuşit să producă adevărate opere de artă cu telefonul mobil.Următoarele poze au fost premiate la o serie de festivaluri dedicate fotografiilor captate cu telefonul mobil, relatează Business Insider.

    10 FOTOGRAFII INCREDIBILE REALIZATE CU UN SMARTPHONE