Şedinţa Consiliului ASF de astăzi în care s-a discutat falimentul Carpatica Asig, companie cu afaceri de 130 de mil. euro pe an şi 500 de angajaţi, s-a încheiat, consiliul ASF hotărând intrarea în faliment al asigurătorului sibian. Astfel, potrivit surselor ZF, şapte din cei nouă membri ai Consiliului au fost pentru faliment, în timp ce doi au votat împotriva dizolvării.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro
Este vorba de „precariat“. Termenul, obţinut prin alăturarea lui „precar“ cu „proletariat“, îi definea prin anii ’80, în Franţa, pe cei cu slujbe sezoniere, trăitori la marginea sărăciei. În prezent, un economist pe nume Guy Standing, care a scris două cărţi pe această temă, crede că precariatul este pe cale să devină o nouă clasă socială, pe care o defineşte drept periculoasă. Precariatul vine din cei 20 de milioane de japonezi cunoscuţi drept „freeter“, cetăţeni fără o slujbă cu normă întreagă ajunşi în această situaţie deliberat sau fără voia lor. Sau din cei mai bine de 40% dintre tinerii europeni care nu au o slujbă, dar şi din cei 60% din tinerii polonezi care, în categoria sub 25 de ani, lucrează cu contracte de muncă pe perioadă determinată. Sau, de ce nu?, din milioanele de români la marginea sărăciei, fără asigurări medicale sau pensie sigură. Precariatul poate fi şi un răzvrătit de genul occupy, cu ocupaţii obscure în mediul digital, dar mai rar.
Deosebirea dintre proletar şi precariat este că primul îşi căuta securitatea în spaţiul aferent locului de muncă – acesta era stabil, oferea siguranţă pe termen lung, programul de muncă era fix, exista şi un sindicat, poate şi un fond de pensii, ba unii, cei mai destoinici, primeau la pensionare chiar şi un ceas de aur. Siguranţa precariatului este în afara locului de muncă, iar slujba, activitatea sa sunt doar instrumente, nu îl definesc. Precariatul a căpătat în timp caracteristicile unei clase sociale, pentru că a căpătat propriile sale norme: de muncă, nesigure şi incomplete, de plată, pentru că primeşte doar bani şi niciun altfel de beneficiu şi, trei, relaţionează cu statul într-un mod aparte – drepturi civile, culturale, sociale şi politice reduse, influenţate de venit, dar şi de interesul redus. Unii spun că este prima clasă socială din istorie care iese din definiţia uzuală a cetăţeanului.
Mi s-a părut un soi de potrivire karmică faptul că am citit despre intenţiile ştabilor de la Bilderberg în aceeaşi zi în care am fost martor la un experiment ad-hoc: la evenimentul Meet the CEO de săptămâna trecută cea mai mare parte dintr-un grup interesant de tineri mileniali au răspuns unui chestionar ad-hoc că mizează mai mult pe independenţa financiară pe care o vor obţine şi spre care năzuiesc şi mai puţin pe rolul statului în asigurarea unei bătrâneţi liniştite. Este aici, în opinia mea, un strop de înţelepciune, pentru că într-adevăr, pe regulile actuale, sistemul de pensii de stat se îndreaptă spre un eşec, şi pare mai corectă decizia de a-ţi lua soarta în propriile mâni. Şi poate că grupul acela interesant va reuşi în demers. Dar nu cred că este o soluţie ce se poate aplica tuturor tinerilor de acum, maturi peste nu prea mult timp.
Să privim un pic şi alte cifre: În Europa lucrează în prezent în regim temporar 7 din 10 tineri spanioli (un sfert din forţa de muncă), 6 in 10 tineri portughezi (o cincime din forţa de muncă), 6 din 10 tineri francezi, iar media europeană este 4 din 10 tineri şi o zecime din forţa de muncă totală. În România sunt între 80.000 şi 300.000 de contracte de muncă pe perioadă de terminată, în funcţie de instituţia care face numărătoarea. Foarte mulţi. Sunt toţi membri, fără să ştie, ai precariatului. Şi acesta este modul în care tinerii vor schimba societatea; nu faptul că sunt permanent conectaţi la telefon, nu faptul că chatuiesc mai bine decât pot susţine o conversaţie şi nu ideea că sunt tehnologizaţi în mod nativ vor schimba lumea, ci numărul din ce în ce mai redus de căsătorii, permisele auto din ce în ce mai puţine, izolarea, respingerea unor norme sociale, lipsa de implicare. Şi vor descoperi, cei mai mulţi, că nu toţi vor putea face o aplicaţie care va fi cumpărată de Google, că nu toţi vor putea face carieră în corporaţii, că slujbele temporare îi ajută să trăiască momentul, dar nu să îşi trăiască viaţa.
Precariatul este format din inşi înstrăinaţi şi furioşi, şi ei sunt explicaţia pentru ascensiunile de genul Donald Trump; recent scriam în Business Magazin de hipsterii naţionalişti din Austria şi alte asemenea mişcări din Europa.
Ce o înţelege Bilderberg din toate astea şi ce o decide, nu vom şti niciodată. Dar vom trăi sigur.
Ilustrez cu tinerii spartani ai lui Degas.
La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.
Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.
Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.
Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.
Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.
Printre organizatori se numără şi George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School
La începutul săptămânii trecute, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenorii s-au întâlnit în secret pentru a discuta o chestiune majoră care vizează întreaga umanitate.
În timp ce acest lucru ar putea însemna progrese majore pentru ştiinţa biologică şi sănătatea publică, unii experţi au exprimat îngrijorarea faţă de etica ideii. Unii dintre ei consideră că ceva atât de semnificativ nu ar trebui discutat în spatele uşilor închise.
Vezi aici ce tehnologie revoluţionară pregătesc savanţii şi de ce aceasta provoacă panică
La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.
Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.
Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.
Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.
Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.
Mitsubishi a recunoscut că a manipulat datele testelor pentru a îmbunătăţi consumul maşinilor, scrie Bloomberg.
În acet caz ar fi implicate 625.000 de maşini, inclusiv cele livrate către Nissan Motor, potrivit unui anunţ al companiei. Nissan a descoperit problema, iar cele două companii discută compensaţia.
După anunţ acţiunile companiei au scăzut cu 15% la bursa din Tokyo. Compania japoneză ar fi manipulat greutatea din pneuri la 4 modele diferite pentru a părea că sunt mai economice decât sunt în realitate, potrivit Kyodo News, care citează o sursă nespecificată.
În vacanţa din Silicon Valley, Matthew Prince şi Michelle Zatlyn au discutat despre patru paşi spre lansarea unei idei de afacere, despre o pârghie de lansare pe mici afaceri deja existente. S-au gândit că ar fi bine să existe o cale prin care să ajute operatorii site-urilor mici să îşi îmbunătăţeasca performanţa şi să găsească o cale pentru a preveni atacuri de securitate. “Ne-am gândit că ar fi o cale prin care să oprim baieţii răi. Am ştiut că era o piaţă”, spune Prince.
Antreprenorii au pus astfel în 2009 bazele CloudFare, o companie membră a incubatorului de afaceri Unicorn Club, evaluată în prezent la un miliard de dolari şi cu peste două milioane de clienţi. Compania deţine aproximativ 5% din traficul Web mondial, cu peste 500 de miliarde de vizualizări lunar.
Dacă nu ar fi existat excursia din 2009, afacerea nu ar fi fost creată. El a fost tentat să lanseze ceva nou aşa că a renunţat la celelalte idei pe care le avea. Cei doi tineri povestesc cum au găsit o mulţime de afaceri foarte bune. Câte idei au discutat? Multe. “Am tăbărât pe Michelle cu aproximativ 30 de idei de afaceri”, a spus Matthew Prince. “Am avut o multime de idei excentrice, dar dintr-o dată ea s-a uitat la mine şi a spus: Tu eşti nebun” şi aşa a apărut afacerea de miliarde de dolari.
Ei au fost preocupaţi de traficul de pe site-uri şi au luat în calcul faptul că unii dintre vizitatori ar putea fi o ameninţare. Rezultatul este o îmbunătăţire semnificativă a securităţii pentru site-urile mici. Următorul pas a fost strângerea de fonduri pentru a pune
în practică ideea lor, mai ales într-o perioadă foarte grea pentru afaceri. Erau în vacanţă, iar în timpul unei întâlniri cu antreprenori care au reuşit să strângă fonduri pentru un proiect au găsit inspiraţia pentru a face acest lucru: “Dacă ei pot obţine finanţare, se poate obţine finanţare,” şi au hotărât să pună în practica ideea lor de afacere.
Când te afli în Argentina trebuie să dansezi tango. Exact asta a făcut Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi soţia sa Michelle. Cei doi au dansat tango în timpul dineului oferit miercuri de şeful statului argentinian, Mauricio Macri, scrie CNN.
Barack Obama a dansat alături de dansatoarea profesionistă Mora Godoy, iar Michelle a dansat alături de Jose Lugones.
“Cred că Argentina este un exemplu potrivit a schimbării care a avut loc în relaţiile SUA cu alte guverne şi alte ţări, în general”, a declara Obama.
Preşedintele american se află la Buenos Aires pentru a discuta cu Macri despre agenda de reformare a Argentinei. Casa Albă speră că în urma acestei vizite cooperarea în domeniul comerţului şi al investiţiilor să se îmbunătăţească.
Înainte de ceremonia premiilor Oscar s-a discutat foarte mult punga de cadouri, în valoare de 230.000 de dolari, pe care nominalizaţii Oscar o primeau. Acum a ieşit la iveală nota de plată de la petrecerea ce a avut loc după decernarea premiilor, care a ajuns la suma incredibilă de 5 milioane de dolari. Bani cu care cineva ar fi putut să-şi cumpere o insulă.
Publicaţia Thrilist a făcut calculele:
Totatul: 5,260,706 de dolari.