Tag: consiliu

  • Consiliul Europei cere României să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia în cazul codurilor penale

    “Le cer tuturor părţilor implicate să aştepte avizul Comisiei Veneţia şi să ţină cont de această evaluare înainte de a face noi paşi în sensul modificării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală din România”, a declarat joi Thorbjørn Jagland, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Consiliului Europei.

    “Aceste reforme riscă să intre în contradicţie cu obligaţiile internaţionale ale României, mai ales cu cele asumate în cadrul Convenţiei Consiliului Europei privind Legislaţia Penală în cazul Corupţiei, după cum s-a semnalat în recentul raport ad hoc elaborat de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO). În calitatea de stat membru al organizaţiei noastre, România are obligaţia de a susţine principiile statului de drept”, a adăugat Thorbjørn Jagland.

    “Consiliul Europei va continua urmărirea cu atenţie a evoluţiilor în curs din România şi suntem pregătiţi să furnizăm expertiză suplimentară dacă va fi nevoie”, a subliniat Jagland.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PMB: De la 1 iulie, intră în vigoare tarifele majorate pe locurile de parcare din Capitală

    “Această măsură este necesară întrucât în Municipiul Bucureşti au fost depăşite valorile-limita stabilite prin legislaţia Uniunii Europene privind calitatea aerului înconjurător, iar una dintre cauze este poluarea rezultată în urmă traficului intens şi a utilizării pe scară largă a autovehiculului propriu. Prin introducerea acestei măsuri, Bucureştiul se aliniază marilor capitale europene care au adoptat un tarif mai mare pentru parcarea în zona centrală, cu scopul de a reduce traficul, şi implicit poluarea, dar şi pentru a promova transportul public şi transportul alternativ. De asemenea, prin implementarea acestei măsuri, va fi eliberată bandă 1 de circulaţie, iar accesul în instituţii publice, precum unităţi de învăţământ şi spitale, va fi mai facil”, transmite Primăria Capitalei.

    Majorarea tarifelor de parcare stradală se realizează în anumite zone din centrul Bucureştiului, care sunt deja deservite de parcări subterane sau supraterane, precizează PMB.

  • Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European la Bruxelles, în perioada 28-29 iunie

    “Pe agenda discuţiilor se află teme care vizează politica europeană de apărare, subiecte economice referitoare la ocupare, creştere economică, competitivitate, domeniul digital, inovare şi comerţ, migraţie, viitorul buget al Uniunii Europene post-2020, precum şi aspecte privind relaţiile externe ale Uniunii. În plus, vor fi abordate şi ultimele evoluţii referitoare la procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    În legătură cu politica europeană de apărare, şeful statului se va referi la importanţa cooperării structurate permanente (PESCO) şi va exprima sprijinul României pentru iniţiativele dezvoltate de către NATO şi UE, destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PMP va depune în Parlament un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale

    “Astăzi, în Consiliu Executiv Naţional, PMP a decis că va depune în perioada următoare un proiect de lege împotriva pensiilor speciale. Vrem să eliminăm toate pensiile speciale, pentru că le considerăm un furt din banul public. Avem o abordare extrem de clară din acest punct de vedere. (…) Considerăm că singurii care merită în această ţară să aibă un statut special sunt veteranii de război, cei care au luptat pentru onoarea României în întreaga lume, în rest credem că toţi cetăţenii trebuie să primească pensii în funcţie de contributivitate. Vom face o campanie naţională prin care vom solicita românilor să fie alături de noi”, a afirmat preşedintele PMP, Eugen Tomac, la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al partidului, de la Parlament.

    Acesta a anunţat că parlamentarii PMP vor vota împotriva Codului administrativ, care prevede că aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale la încetarea mandatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Abraham Schot preia funcţia de preşedinte interimar al Consiliului de Administraţie Audi

    Preşedintele Audi, Rupert Stadler, a fost arestat preventiv în 18 iunie, la solicitarea Parchetului din München. Stadler a solicitat Consiliului de Supraveghere să îl elibereze din funcţia de Membru al Consiliului de Administraţie al AUDI AG şi din funcţia de Membru al Consiliului de Administraţie al Volkswagen AG.

    Consiliile de Supraveghere ale Volkswagen şi Audi au dat curs solicitării lui Stadler de a-l elibera din aceste funcţii. Aceste decizii se aplică temporar, până la clarificare circumstanţelor care au dus la arestarea sa.

    Schot este membru al Consiliului de Administraţie al AUDI AG şi responsabil pentru Vânzări şi Marketing din 1 septembrie 2017.

  • Decizie fără precedent a lui Donald Trump: Americanii au ieşit din Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite

    Statele Unite s-a retras dintr-un „ipocrit şi egoist” Consiliu pentru Drepturile Omului din cadrul Naţiunilor Unite, marţi, în contextul a ceea ce americanii au numit o tendenţiozitate cronică faţă de Israel şi o lipsă de reforme. Activiştii avertizează cu privire la impactul negativ masiv pe care îl va avea decizia, potrivit Reuters.

    Stând alături de Secretarul de Stat Mike Pompeo, ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley a criticat dur Rusia, China, Cuba şi Egiptul pentru că au încurcat eforturile americanilor de a aduce o serie de reforme în consiliu.

    De asemenea a criticat statele care împărtăşsc aceleaşi valori ca americanii şi care încurajau Washingtonul să rămână, dar „nu erau dornice de o schimbare serioasă de paradigmă”.

    Retragerea Washingtonului este cea mai recentă într-o serie de decizii luate de Donald Trump, precum retragerea din Acordul de la Paris, cât şi retragerea din deal-ul nuclear cu Iran.

    Decizia vine în contextul în care Statele Unite se confruntă cu critici masive pentru că ţin copii despărţiţi de părinţii lor imigranţi la graniţa SUA-Mexic.

    Şeful Consiliui pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, Zeid Ra ad al-Hussein, le-a cerut americanilor să renunţe la această politică „de neconceput”.

    „Uitaţi-vă la membrii consiliului şi veţi vedea lipsă de respect pentru majoritatea drepturilor omului, spune Haley, referindu-se la Venezuela, China, Cuba şi Republica Democrată Congo.

    Haley susţine că „atenţia disproporţionată şi ostilitatea fără sfârşit către Israel este o dovadă clară că acest consiliu este motival politic, nu de drepturile omului”.

    Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a salutat decizia SUA.

     

  • Vom avea UN EUROPARLAMENTAR ÎN PLUS din 2019. Brexit măreşte numărul românilor din Parlamentul European

    Parlamentul European a aprobat, marţi, proiectul de Decizie a Consiliului European de stabilire a componenţei Parlamentului European în viitoarea legislatură, 2019-2024. Acesta completează cadrul legal pentru desfăşurarea alegerilor europene din 2019 şi a fost generat de necesitatea stabilirii viitoarei componenţe a Parlamentului European, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană până la acel moment.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Primăria Capitalei a stabilit noi tarife pentru parcare. În centru va fi şi 10 lei pe oră

    Potrivit proiectului CGMB, care a fost aprobat cu 31 de voturi pentru şi două împotrivă, în şedinţa de joi, Municipalitatea va împărţi oraşul în mai multe zone în ceea ce priveşte tarifarea parcajelor.

    Astfel, „Zona 0”, va avea patru segmente, resepectiv: zona parcajului subteran Intercontinental , străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu; a patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea , cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Audi, suspect în scandalul trucării testelor la maşinile diesel, casa i-a fost percheziţionată

    Atât Rupert Stadler cât şi membrul consiliului Audi sunt cercetaţi pentru fraudă şi fals în documente publice, legate de vânzarea autovehiculelor diesel în Europa.

    Procurorii nu au făcut încă public numele celui de-al doilea suspect, însă surse spun că este Bernd Martens, şeful departamentului de achiziţii al Audi. Acesta a condus o divizie de lucru diesel la Audi, care a fost creată pentru a coordona gestionarea crizei cu compania-mamă, relatează Bloomberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM a sesizat Inspecţia Judiciară după declaraţiile lui Liviu Dragnea “cu potenţial de afectare a independenţei sistemului judiciar”

    “Urmarea a afirmaţiilor făcute în spaţiul public în data de 10 iunie 2018 de către domnul Nicolae Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în temeiul art. 30 alin (1) din Legea 317/2004 republicată, Secţia pentru procurori s-a sesizat din oficiu şi pe cale de consecinţă, a solicitat Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru procurori, efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile prezentate, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Superior al Magistraturii.

    Declaraţiile vin după ce Liviu Dragnea a afirmat duminică, legat de plângerea pe numele Vioricăi Dăncilă, că speră ca procurorii să nu meargă mai departe cu acest demers şi că mulţi procurori riscă să plătească greu.

    „Nu ştiu dacă vor merge mai departe cu demenţa. Ce vă pot spune cu siguranţă este că este o comandă foarte fermă. Adică nu întâmplător a fost pus imediat Horodniceanu să gestioneze interimar la DIICOT, pentru că nu era obligatoriu să-l pună tot pe el. Aia a fost făcută coordonat. <<Te mai ţinem, fă ceva cu aia>>. Sper să nu fie niciun procuror care să rişte atât de mult încât să dea curs la această demenţă. Este o demenţă. Foarte mulţi procurori riscă să plătească greu. Frica pe care o au îi face să nu mai aibă nicun fel de raţiune. Sunt unii care încearcă să se depărteze de această zonă otrăvită, sunt alţii care nu vor să mai participe la aceste execuţii şi abuzuri, şi sunt alţii care ori de frică, ori că aşa simt ei, rămân acolo ca amazoanele până când moare şi ultimul din statul paralel. Da, au de plătit, pentru că există prevederi în Codul penal care nu au fost aplicate, dar o să fie aplicate. Şi vă spun, oamenii au început să vorbească din diverse parchete, sunt destui care abia aşteaptă să înceapă să vorbească, să spună”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro