BusinessMagazin

Tag: colectie

  • Jerry Seinfeld îşi vinde colecţia de maşini. Vezi cât costă cea mai scumpă masina din colecţia lui – GALERIE FOTO

    Gooding & Company, casa de licitaţii, va scoate la vânzare colecţia impresionantă de automobile a lui Jerry Seinfeld pe 11 martie. „Domnul Seinfeld are o colecţie de maşini Porsche de invidiat. El este recunoscut ca fiind un cunoscător Porsche şi şi-a dovedit pasiunea şi devotamentul pentru marcă”, a declarat David Gooding, preşedintele casei de licitaţii.
     
    Cea mai ieftină maşină este un Porsche 911 din 1966 ce va fi scos la vânzare cu un preţ de 200-300.000 de dolari, iar cel mai scump automobil este un Porsche 917/30 Can-Am Sypder din 1973 (5-7 milioane de dolari). 
     

  • Colecţia de o mie de ani

    Printre tablouri, sculpturi sau bijuterii îşi face loc în programul licitaţiilor o colecţie rară de porţelanuri chinezeşti, pe care casa Sotheby’s o va scoate la vânzare în aprilie la Hong Kong, scrie The Guardian. Colecţia, care i-a aparţinut unui membru al unei importante familii de fabricanţi de articole de sticlă din Marea Britanie, Roger Pilkington,  este formată din piese confecţionate de-a lungul a o mie de ani, datând din timpul dinastiilor Tang (cele mai vechi), Ming sau Qing (cele mai recente).

    Mare parte dintre acestea sunt foarte greu de găsit în ziua de azi, motiv pentru care Sotheby’s se aşteaptă ca vânzarea celor 100 de piese din colecţia Pilkington să se facă pentru circa 20 de milioane de lire sterline, plătite în special de colecţionari chinezi care doresc să readucă în ţară elemente reprezentative pentru istoria acesteia.

  • Din această săptămână, Palatul Parlamentului poate fi vizitat de orice persoană de pe glob conectată la internet

    Google anunţă astăzi, 21 ianuarie, lansarea de noi colecţii româneşti pe platforma Google Cultural Institute. Începând din această săptămână, clădirea Palatului Parlamentului din Bucureşti poate fi vizitată prin intermediul imaginilor Street View de orice persoană de pe glob conectată la internet. Alături de aceasta, pe Google Cultural Institute au fost adăugate noi colecţii de la Muzeul Naţional Brukenthal, Camera Arhitecţilor din România, Fundaţia ADEPT Transilvania şi Asociaţia Wassertalbahn (Mocăniţa de pe Valea Vaserului). 

    Palatul Parlamentului este una dintre cele mai impresionante clădiri de pe glob. Mai multe spaţii din interiorul acestuia sunt disponibile acum pe Google Cultural Institute, într-un tur virtual. Pot fi astfel vizitate unele dintre cele mai frumoase săli, „Nicolae Iorga”, “Unirii”, “Take Ionescu” sau “Al. I. Cuza”. Totodată, utilizatorii pot vizita Muzeul Parlamentului şi pot admira o serie de obiecte de artă din colecţia Palatului Parlamentului, publicate în expoziţia de pe Google Cultural Institute. Au fost digitalizate 150 de opere semnate de artişti precum Nicolae Grigorescu (”Ţărancă cu doniţă şi copil”), Octav Băncilă (”Băiatul cu ghitară”) sau Corneliu Baba (”Un arlechin”).

    Muzeul Naţional Brukenthal aduce 29 noi obiecte de artă în colecţia sa virtuală de pe Google Cultural Institute, digitalizate cu tehnologia Art Camera de la Google, care realizează imagini de rezoluţie foarte înaltă. Sunt disponibile lucrări ale unor artişti precum Nicolae Grigorescu (Strada din Vitre), Mişu Popp (Fata în albastru) sau  Hans von Aachen Artist (Răpirea Persefonei). 

  • Pizza Hut a lansat o linie de îmbrăcăminte, sub numele Hut Swag. Cum arată şi cât costă. Galerie FOTO

    Hut Swag este numele liniei de vestimentaţie create de lanţul de restaurante de tip fast-food Pizza Hut, originar din SUA, care a scos o gamă de şepci, tricouri, şosete, eşarfe şi ochelari, toate purtând imprimeuri cu felii de pizza. Pe lângă acestea, sunt disponibile şi lenjerii de pat şi skateboard-uri ce ilustrează diferite sortimente şi ingrediente care se regăsesc în pizza din meniul Pizza Hut.

    Pe articolele vestimentare ale colecţiei sunt scrise mesaje precum “Devoted to pizza”, “My pizza, my life” sau “Pizza is bae”, acestea fiind disponibile în mărimi de la S la XXL. Preţurile pentru şepci sunt de 14,99 sau 17,99 dolari, în funcţie de model, iar tricourile costă între 15,99 dolari şi 17,99 dolari, în vreme ce un hanorac ajunge la 34,99 dolari şi o pereche de colanţi costă 49,99 dolari. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cele mai bune maşini de lux pe care să le cumperi în 2016

    Nicio maşină nu este perfectă, însă există maşini perfecte pentru anumite situaţie, scrie Bloomberg.
    Trucul este să ştii ce model dintr-un segment anume este cel mai potrivit pentru tine. În fiecare an unele modele sunt îmbunătăţite, reîmprospătate, iar altele rămân în urmă. Astfel cei de la Bloomberg au pregătit o listă cu cele mai bune modele pentru fiecare situaţie.

    Cel mai bun sedan “serios”: BMW 750i xDrive

    Cel mai bun coupe sport: BMW M2

    Cel mai puţin practic coupe: Mercedes AMG GT

    Cel mai practic coupe: Aston Martin DB9 GT

    Cel mai bun SUV: Bentley Bentayga şi Tesla Model X

    Cea mai exotică: Ferrari 488 GTB

    Cea mai bună decapotabilă: Bentley GT Speed

    Cea mai bună maşină de colecţie: Porsche 911

  • Randamentele fabuloase ale investiţiilor în lux

    Bijuterii sau pur şi simplu diamante? Maşini de epocă? Poate obiecte de artă? Pentru persoanele cu averi mari, cumpărarea unui diamant sau a unei maşini rare este deopotrivă o investiţie, dar şi o cheltuială pentru propria plăcere. Aproape un sfert din bogaţii lumii continuă să cheltuiască mai mult pe bunuri de lux şi numai 8% spun că vor să reducă sumele alocate acestor produse, arată studiul The Wealth Report 2015, realizat de compania de consultanţă Knight Frank. Cei mai mulţi dintre cei cu apetit în creştere pentru bunuri de lux se găsesc în Marea Britanie, ţară cu cea mai mare densitate a rezidenţilor cu averi de peste 30 de milioane de dolari. La finalul lui 2014 în Marea Britanie se aflau 81 de miliardari în euro şi aproape 2.500 de persoane cu averi mai mari de 100 de milioane de euro. Pentru comparaţie, studiul arată că România are doar 2 miliardari şi 48 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de euro. Numai în 2014, averile bogaţilor au crescut cu 700 de miliarde de dolari. În vârful piramidei bogaţilor sunt 53 de nou intraţi tot anul trecut, arată The Wealth Report.

    Nu se vorbeşte foarte mult despre românii care aleg să investească în pietre preţioase sau colecţii de timbre, dar este de notorietate colecţia de maşini a lui Ion Ţiriac. Aceasta reuneşte peste 150 de exponate de epocă, fabricate începând cu anii 1899, dar şi automobile performante, cu un design actual. Este singura colecţie din lume cu cele 6 Rolls-Royce Phantom produse până în 1972, precum şi cu exemplare care au apărut anterior unor personalităţi ca Sir Elton John, Sammy Davis Jr. sau Bernie Ecclestone. Ion Ţiriac spune, în materialul de prezentare de pe site-ul Ţiriac Collection, că totdeauna a fost pasionat de maşini, dar că din păcate, vreme de 50 de ani nu a prea avut timp pentru a se dedica acestui hobby. Povesteşte că a început să cumpere maşini în momentul în care şi-a permis, din punct de vedere economic, respectiv când a început să facă bani din sport. „În 1969 a fost cel mai bun an al meu, când am câştigat 17 turnee. Cel mai rău m-am clasat la Roland Garros, pe locul opt, fiind singurul amator lângă şapte profesionişti. În acel an am adunat la un loc 5.000 de dolari şi mi-am cumpărat primul Mecedes 280 S, ţin minte că am ales S, pentru că era cu carburator şi puteau românii să umble cu şurubelniţa la el“.

    Campionii din tenis câştigă acum zeci de milioane de dolari, sume despre care Ion Ţiriac spune că sunt rezonabile. Adaugă şi că a fost un mare pasionat de Ferrari: „Mereu am luat, am luat, am luat, le-am ţinut pe unde nu am mai ştiut. O poveste complet ridicolă – când a ieşit Ferrari F40 mi-au alocat unul – cu marketingul «serie limitată» pe care îl au sunt probabil cea mai isteaţă companie din lume -, de-abia aşteptam să vină şi am mai luat unul la suprapreţ.“

    Le-a ţinut vreme de zece ani la un prieten, spune Ion Ţiriac, iar la un moment dat neamţul l-a întrebat ce să facă cu cele două Ferarri de la el din grajd; Ion Ţiriac le-a vândut într-o singură zi la preţ de unul şi regretă şi în ziua de azi, pentru că în prezent un astfel de automobil se vinde cu peste un milion de euro. „Este o boală cronică, nu numai o pasiune. Nu mă mai duc la licitaţii, deşi din când în când nu pot să mă abţin. Sunt lucruri care îmi plac, poate peste măsură şi atunci nu prea am limită. De pildă 600-le Mercedes eu cred că e o maşină din care am opt bucăţi şi cred că mai cumpăr dacă mai găsesc. Mi se par atât de performante şi fiabile încât am cumpărat tot pe ce am putut să pun mâna.“

    Recondiţionarea unei maşini de colecţie poate dura până la doi ani şi jumătate, iar costurile pot fi uriaşe, deoarece pentru o singură piesă de la o maşină rară un investitor poate ajunge să plătească cât pentru o maşină întreagă. Cât ajunge să valoreze după recondiţionare? „Numai atât cât este cineva dispus să plătească pe ea“, punctează Ion Ţiriac, care apreciază că Spania a găzduit, cel mai proababil, cele mai mari colecţii de maşini. Valoarea unei maşini de colecţie este dată de un complex de factori, iar istoria contează în cazul acesta aproape tot atât de mult cât şi obiectul în sine. „S-au făcut doar 16 maşini Phantom 4 şi au fost vândute numai către casele regale. Eu am singurele două Phantom 4 care se află în mâini private“, spune Ţiriac, care povesteşte că a învăţat să conducă la 15 ani, când lucra la fabrica de camioane Steagul Roşu „şi am luat palme de mi-au sărit urechile de la cei mai în vârstă până am învăţat să conduc“.

  • Cum vor două antreprenoare să facă 1 milion de lei cu un atelier la Târgovişte

    O afacere începută în anii ’90 de un antreprenor din Târgovişte a ajuns astăzi la a doua generaţie şi estimează afaceri de peste 1 milion de lei din producţia manuală de pantofi din piele. Paşii următori sunt expansiunea peste graniţe şi deschiderea primului magazin fizic în România.

    Produsele Smiling Shoes realizate în atelierul de la Târgovişte au fost vândute în România prin magazinul online al companiei, promovarea fiind de asemenea făcută exclusiv pe internet. „Afacerea cu pantofi a fost începută de tata în 1994 la Târgovişte, acolo unde este şi în prezent atelierul”, îşi amintesc Corina şi Luiza Naduh, fiicele antreprenorului care a pus bazele businessului. Ele au început să se implice în business începând cu 2007 şi respectiv 2009, după ce anterior au lucrat în domenii diferite. Corina Naduh, absolventă a Academiei de Studii Economice, a lucrat în multinaţionale precum UPC sau Oracle, în timp ce sora sa Luiza este arhitect urbanist. Cele două surori au crescut însă odată cu acest business, iar astăzi amândouă se ocupă de marketing şi vânzări, în timp ce Luiza este şi designerul colecţiilor apărute sub brandul Smiling Shoes.

    Compania a început să producă pantofi pentru femei în 2007, iar de atunci şi-a concentrat atenţia pe acest business. „Când a început tata acest business avea o fabrică mică, care făcea producţie de serie exclusiv pentru bărbaţi. La început, sora mea şi cu mine nu ne-am implicat direct în afacere, însă după ce am ajuns în Bucureşti lucrurile s-au schimbat, tocmai din dorinţa noastră de a ne diferenţia faţă de uniformele existente pe piaţă.”

    În primăvara anului 2007, acum aproape nouă ani, a apărut prima colecţie Smiling Shoes, iar de atunci compania a continuat să scoată două colecţii principale pe an şi mai multe colecţii capsulă, axate pe trendurile principale sau dezvoltate în colaborare cu designeri sau personalităţi care le sunt aproape ca stil şi ca valori. Fiecare colecţie are câte 20-30 de modele clasice, alături de 3-4 modele în ediţie limitată, din materiale mai rare, precum piele de piton. 

    „În prezent producem lunar aproximativ 280-300 perechi de pantofi, iar capacitatea de producţie este acoperită în procent de 80%. Avem însă şi luni în care producţia depăşeşte 400 de perechi”, rezumă cele două surori ritmul de producţie. Anul trecut fabrica din Târgovişte a companiei Eldur Prod, care administrează brandul Smiling Shoes, şi-a dublat capacitatea. În prezent compania are şapte angajaţi permanenţi plus cele două surori, alături de o serie de colaboratori pentru diferite servicii externalizate.„Toţi pantofii Smiling Shoes sunt produşi manual. Fiecare comandă este total personalizată şi manufacturată în consecinţă.”

    Luiza Naduh explică faptul că o clientă poate alege un pantof cu o platformă de 1 cm şi cu toc cui, baretele verzi, branţul mov şi tocul portocaliu, o anumită dimensiune la circumferinţă sau o ajustare la baretă. Totul este customizabil, iar un angajat al companiei stă şi manufacturează acel produs exact după aceste detalii. Pentru fiecare model există multiple combinaţii, în funcţie de dorinţele celei care îl va purta. Mai mult, compania nu lucrează cu stocuri şi producţia se face doar la comandă. Astfel, clientele comandă şi abia apoi pantofii intră în producţie, livrarea făcânduse în 10-12 zile. Ar putea livra şi mai repede, spun ele, însă acest lucru ar însemna să pericliteze produsele.

    Pentru realizarea pantofilor, cele două surori şi tatăl lor au ales să folosească doar furnizori italieni, atât pentru calapoade, tocuri şi tălpi, cât şi pentru piele şi accesorii. „Decizia cea mai importantă pentru business, dar şi cea mai dificilă totodată a fost schimbarea liniei de producţie şi importul din Italia a tuturor elementelor care constituie un produs – de la calapoade, tocuri, tălpi la piele.” De altfel, ele nu sunt singurele care optează pentru acest model în contextul în care şi producători mari precum Musette sau Denis aleg furnizori din cizmă afirmând că local nu există tăbăcării sau furnizori specializaţi pe astfel de materiale. „Noi ne ocupăm de alegerea materialelor, a designului şi de creionarea colecţiei. De asemenea, noi ne ocupăm şi de stabilirea contactelor şi negocierea cu furnizorii din Italia”, explică antreprenoarele. De supervizarea producţiei se ocupă tatăl lor împreună cu echipa responsabilă pentru controlul calităţii şi inspecţia tehnică.

    Uitându-se în urmă, cele două surori spun că toată această aventură a început din pasiunea pe care o împărtăşesc pentru accesorii şi combinaţii de culori. A contat şi experienţa familiei în businessul de profil, dar şi faptul că Luiza Naduh este arhitect. „Am vrut să punem în evidenţă amprenta personală acolo unde, altfel, ar domina uniformitatea.” Primii lor clienţi au fost chiar ele, urmând prietenii şi cunoştinţele. Au venit apoi alte persoane care au aflat prin recomandare de brandul Smiling Shoes, care era disponibil doar online şi care se promova doar prin reţele sociale. Astfel, extinderea bazei de potenţiali clienţi a venit în mod natural. Conceptul „Smiling“ a prins viaţă, iar lumea a început să recunoască produsele made in Târgovişte.

    „Ne sunau prietenii să ne spună că au văzut pantofii noştri la cineva în club sau în mall. Brandul a început astfel să se contureze.” Cele două tinere antreprenoare spun că reţeta din spatele Smiling Shoes are câteva ingrediente-cheie, mai exact experienţa de 20 de ani în domeniu a tatălui lor, pasiunea pentru modă şi trenduri şi ideile îndrăzneţe ale celor două surori care nu aveau nici 30 de ani când s-au implicat în acest business.

    „Suntem în permanentă cercetare şi reinventare a businessului, atât din punctul de vedere al produsului Smiling Shoes, dar şi punctul de vedere al shopului online.” La circa nouă ani de la lansarea primei colecţii de pantofi sub brandul Smiling Shoes, în continuare produsele sunt vândute aproape exclusiv doar online, în magazinul propriu, însă cele două surori recunosc că se gândesc să facă primul pas şi în offline.

    „Momentan, produsele Smiling Shoes se vând aproape exclusiv online, în shopul propriu, care ne permite să lucrăm în fabrică aproape de capacitatea maximă de producţie. Suntem prezenţi şi în câteva magazine multibrand, însă nu în România.” Strategia de viitor a celor două surori se îndreaptă de altfel către zona de export. Ele nu oferă mai multe detalii, afirmând că sunt în curs de definitivare a strategiei pentru anul viitor. „Din păcate, din cauza lipsei unui sistem de buying corect, magazinele multibrand din România nu au reprezentat până în prezent o alternativă eficientă pentru vânzarea produselor noastre.” A existat însă un contract de colaborare cu un magazin din Rusia care a văzut colecţia pe reţeaua de socializare Instagram şi a comandat 50 de perechi. Reprezentanţii acestuia au venit şi în România să vadă pantofii şi i-au cumpărat.

    Un alt plan de viitor al companiei este reprezentat de deschiderea unui magazin fizic propriu sub brandul Smiling Shoes. Luiza şi Corina Naduh spun că, pentru businessul lor, care mizează foarte mult pe produse personalizate, deschiderea unei reţele de magazine nu este justificată.

    „Dacă ne gândim la specificul activităţii noastre, cu serii mici şi limitate, cu produse personalizate, cu siguranţă că, cel puţin momentan, o reţea de magazine nu are sens.”

    Deşi locuiesc în Bucureşti, cele două tinere antreprenoare fac naveta între Capitală şi Târgovişte. În fiecare zi de luni sunt la fabrică să vadă cum merge businessul, iar în perioada de pregătire a colecţiilor stau acolo o lună întreagă pentru că fac probe şi realizează prototipuri.

    Clienţii vin în special din multinaţionale, fiind femei cu venituri medii care doresc să iasă din „uniformele” din piaţă. Pe site sunt prezentate şi colecţiile anterioare, şi pentru că totul se face pe comandă, un client poate comanda orice model, indiferent de colecţie şi de anul în care aceasta a fost prezentată. Preţurile variază de la 60 de euro pentru o pereche de balerini şi merg până la 250 de euro pentru o pereche de cizme.

    Modelul de business al Smiling Shoes nu se bazează pe reduceri, precizează cele două surori. Există un program de fidelizare şi o serie de produse de tip prototip care pot avea preţuri promoţionale, însă acesta nu este argumentul suprem în business.

    Compania Eldur Prod, care operează fabrica unde se realizează brandul Smiling Shoes, a terminat anul trecut cu afaceri de 776.000 de lei, de peste 2,5 ori mai mari decât în 2013. Anul acesta businessul urmează a depăşi pragul de 1 milion de lei, iar optimismul familiei de antreprenori de la Târgovişte duce planurile brandului şi mai departe de acest prag.

  • Black Friday 2015: Dressbox oferă rochii de închiriat la preţuri reduse

    Dressbox este un serviciu dedicat închirierii ţinutelor de gală. A fost lansat în urmă cu peste un an, iar pentru Black Friday 2015 propune rochii la preţuri reduse. În portofoliul companiei se regăsesc ţinute de la branduri consacrate, cum ar fi Cavalli, Gucci, Versace sau Lanvin. Pentru această perioadă, Dressbox oferă reduceri de până la 500 de lei pentru o colecţie de peste o sută de rochii.

    Câteva dintre cele mai populare modele care se bucură de reduceri foarte mari sunt rochiile Dolce&Gabbana, cu preţ redus de la 1.190 de lei la 690 de lei, Bottega Veneta, de la 995 la 495 de lei, Blumarine, cu reducere de la 995 la 495 de lei sau modelul Herve Leger, redus de la 590 la 290 de lei.

    Dressbox este un serviciu de închiriat rochii şi accesorii, care a debutat oficial pe piaţa din România în octombrie 2014. În prezent, portofoliul cuprinde peste 1.000 de ţinute şi bijuterii autentice de la peste 50 de designeri de top.
     

  • Povestea omului care a revoluţionat designul bijuteriilor

    Numele ”Harry Winston„ este cunoscut ca fiind al uneia dintre cele mai prestigioase companii de bijuterii: Harry Winston şi-a deschis porţile în New York în 1932 şi a început un proces de transformare a diamantelor în artă, revoluţionând designul bijuteriilor.

    Compania poartă numele fondatorului acesteia, Harry Winston, care şi-a început afacerea într-un mic magazin din Manhattan. Harry Winston se afla la a doua generaţie de imigranţi în Statele Unite ale Americii. Tatăl său, Jacob, emigrase din Ucraina în 1890, iar în acelaşi an a pus bazele unui mic atelier de reparaţii de bijuterii împreună cu soţia sa. Harry Winston s-a născut şase ani mai târziu. A crescut sub ghidarea tatălui său, învăţând detalii despre pietrele preţioase şi despre tainele bijuteriilor.

    Când a împlinit 7 ani, familia sa s-a mutat în California şi a stabilit o sucursală în Hollywood. În 1911, a absolvit liceul şi s-a alăturat tatălui său în afacere, începând să călătorească în vest. În 1914 s-a întors în Manhattan şi a deschis un atelier de reparaţii. Doi ani mai târziu, la 19 ani, a folosit 2.000 de dolari din propriile economii pentru a deschide compania Premier Diamond. Winston şi-a folosit cunoştinţele şi talentul de a aprecia calitatea în scopul cumpărării şi vânzării pe bursa de diamante din New York.

    A câştigat rapid reputaţia de a face deciziile potrivite la timpul potrivit. În doi ani, compania sa a crescut de la 2.000 de dolari la venituri de 30.000 de dolari. Norocul său nu a ţinut mult şi a ajuns aproape falimentar după ce unul dintre angajaţii săi a fugit cu toţii banii. Winston a început să cumpere bijuterii de la vânzările realizate pe anumite proprietăţi, unde bijuteriile preţioase erau disponibile la preţuri mici, datorită monturilor învechite. Winston a rearanjat pietrele în noi monturi şi le-a vândut la profit mai mare. În 1925, a cumpărat o colecţie de bijuterii a unei moşteniroare din Pittsburgh pentru 1 milion de dolari, iar anul următor a achiziţionat colecţia celebră Arabella Huntington, pentru 2 milioane de dolari. În 1930, a câştigat faimă la nivel naţional odată cu achiziţia colecţiei Baldwin, ce includea un diamant de 39 de carate cu tăietură de smarald.

    În 1932, Winston a închis compania Premier Diamond şi a deschis Harry Winston, în care s-a concentrat pe remontarea pietrelor preţioase pe care le cumpărase în designuri minimaliste. Winston a continuat să vândă şi să cumpere pietre preţioase cunoscute şi a devenit şi colecţionar. În 1949 a organizat şi o expoziţie,  din care a făcut parte şi diamantul Hope, estimat atunci la 1 milion de dolari.
    În 1958 a donat diamantul Hope instituţiei Smithsonian, alături de alte pietre preţioase. În ce priveşte apariţiile sale publice, era foarte discret. S-a mutat într-o casă în New York City în 1960, dar s-a ferit de apariţiile în ziare. A murit în 1978, la vârsta de 82 de ani. Soţia sa, Edna, a preluat controlul companiei, iar opt ani mai târziu, după moartea sa, cei doi fii ai lui Winston, Ronald şi Bruce, s-au certat asupra controlului companiei. În cele din urmă, Ronald a plătit 54,1 milioane de dolari pentru a cumpăra şi partea lui Bruce.
     

  • Discreţie de argint

    Pe lângă bijuteriile de aur sau aur roz cu pietre preţioase spectaculoase îşi fac loc şi unele care se adresează femeilor care caută ceva mai discret, creatorii readucând astfel în atenţie argintul. Case de modă ca Maison Margiela sau Balenciaga au inclus în colecţiile lor recente bijuterii de argint, existând însă şi creatori independenţi care lucrează preponderent cu argint, unii dintre ei colaborând chiar la un moment dat cu companii importante din industria modei.

    Creatoarea Charlotte Chesnais, care a realizat în trecut piese pentru Balenciaga, şi-a lansat propria sa colecţie în acest an, colecţie formată din brăţări şerpuitoare şi cercei ce amintesc de sculpturi mobile. Inspirată de bijuteriile de argint purtate de mama şi bunica sa, Sophie Buhai şi-a lansat şi ea propria colecţie anul acesta, făcându-se remarcată pentru pandantive în formă de ou şi brăţări.

    Un alt designer care a ales să se joace cu argintul este Lynn Ban, care preferă să îl combine cu diamante, o parte dintre piese sale fiind inspirate de armuri, după cum ea însăşi o recunoaşte. Şi creatoarea Mona Jensen, care lucrează pentru casa Tom Wood, preferă argintul, cele mai populare creaţii ale sale fiind inelele cu sigiliu.

    Designerii de bijuterii, scrie Wall Street Journal, care lucrează cu argint, preferă acest metal nu numai pentru că pot atrage clientele care caută ceva discret care poate fi purtat la o ţinuţă sobră, ci şi pentru faptul că piesele din acest material avantajează mai multe persoane decât bijuteriile din alte materiale.