Tag: ciuca

  • Ciucă: Nu este adevărat că modificarea OUG pe compensarea preţurilor la energie afectează românii

    Premierul Nicolae Ciucă spune că românii nu vor fi afectaţi de modificările aduse ordonanţei care plafonează şi compensează preţurile la energie. El spune că, pentru segmentul de consum 100-300 kwh, în conformitate cu recomandările UE, s-a scăzut pragul cu 15% „pentru a putea diminua risipa”

    „Măsurile luate au un obiectiv foarte clar – protejarea cetăţenilor şi a economiei. S-a vorbit, s-a dezbătut că românii vor fi afectaţi. Nu este adevărat! Am menţinut preţul pe care-l va plăti fiecare cetăţean în conformitate cu consumul pe pragurile stabilite pe ordonanţa 27 şi al doilea prag pentru care avem un cost de 0,80 lei, vorbin de segmentul între 100 şi 300 de kwh a rămas acelaşi, cu specificaţia că în conformitate cu recomandările UE pentru a putea diminua risipa, s-a scăzut acel prag de 15% din numărul de kw. Practic, oamenii vor plăti la fel cu specificaţia că probabil cei care depăşesc 255, până la nivelul acela vor plăti cuantumul de 0,80 de lei. Am păstrat plafonul”, spune Nicolae Ciucă.

    Premierul spune că „s-a înţeles oarecum greşit” şi pentru IMM-uri.

    „S-a interpretat că se scade din cuantumul kilowattilor consumaţi acel procent de 15%. Discutăm de o reducere cu 15% a compensării pentru numărul de kilowatti în comparaţie cu cel similar lunii din anul anterior. Deci nu e vorba consumul de acum. Dacă anul trecut au consumat 100 kw, să zicem, anul acesta îi vor fi compensaţi 85. Este o măsură prin care se doreşte limitarea risipei de energie. Se ajunsese să nu mai ţinem cont de câtde mult compensăm pentru că se compensează de stat”, încheie Ciucă.

  • Nicolae Ciucă evită să răspundă criticilor purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care a acuzat România că trimite ajutor militar Ucrainei

    Nicolae Ciucă evită să răspundă criticilor purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care a acuzat România că trimite ajutor militar Ucrainei: „Să avem toate măsurile luate astfel încât să ne asigurăm partea de securitate şi siguranţă a cetăţeanului, contează mai mult decât o voce critică”.

    Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat, la Craiova, cu răspunde criticilor purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

    „În ceea priveşte criticile altora, eu vreau să spun atât – Noi avem o datorie cât se poate de asumată de la cetăţeanul român, şi aţi văzut cât de frumos şi cât de bine au reacţionat cetăţenii României atunci când a fost început conflictul în Ucraina. În acest moment, pentru noi toţi cel mai important lucru este să continuăm să ne menţinem această empatie şi spiritul de solidaritate. Sunt convins că tot ceea ce vom face de aici înainte, prin măsurile pe care le luăm, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi, economia să fie protejată şi să avem toate măsurile luate astfel încât să ne asigurăm partea de securitate şi siguranţă a cetăţeanului, este ceea ce cred că poate să conteze mai mult decât o voce sau alta care ne critică astăzi”, spune Nicolae Ciucă.

    Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus a acuzat România că trimite ajutor militar Ucrainei, făcând referire la un „al cincilea pachet” aprobat recent pentru forţele ucrainene.

    Maria Zaharova a susţinut că a existat o discuţie telefonică între miniştrii apărării din cele două ţări, în care ar fi discutat despre acest lucru, şi face apel la autorităţile române „să recunoască totul”.

    „O agenţie română de ştiri a relatat despre o recentă conversaţie telefonică între ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, şi omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, care care şi-a exprimat recunoştinţa pentru al cincilea pachet de ajutor militar românesc recent aprobat pentru forţele armate ucrainene, inclusiv arme mici, muniţie şi piese de rezervă pentru echipamente militare. Este pentru prima dată când (ajutorul militar – n.r.) a ieşit la iveală atât de explicit şi de public, deşi înregistrări video cu folosirea unor proiectile fabricate în România de către forţele armate ucrainene au mai apărut înainte pe reţelele sociale. Dar nu exista o dovadă factuală «directă»”, a afirmat Maria Zaharova, la un briefing de presă, transcris pe site-ul Ministerului de Externe rus.

  • Ce spune spune premierul Nicolae Ciucăde despre revenirea la învăţământul online

    „Am discutat acexst subiect atunci când s-au desfăşurat analizele, înainte de începerea anului de învăţământ. Aşa cum avem datele în momentul de faţă, nu există acest parcurs, astfel încât să revenim la învăţământul online”, spune NIcolae Ciucă.

    Premierul precizează că „niciodată nu zicem niciodată”.

    „Noi suntem pregătiţi ca acolo unde, probabil, punctual şi specific să fim în măsură să luăm şi o astfel de decizie. Dar concluziile după doi ani de pandemie în care învăţământul nu s-a desfăşurat aşa cum e firesc, ne determină să luăm măsurile de precauţie, astfel încât să nu mai lăsăm să ajungem în situaţia în care să revenim în online. Trebuie să pregătim sistemul de învăţământ, trebuie să avem un suport tehnic şi tehnologic pentru tot ceea ce înseamnă partea de modernizare a sistemului de educaţie, trebuie să existe şi această posibilitate, dar nu vrem să ajungem acolo”, încheie Ciucă

  • Ciucă: ne propunem să readucem învăţământul românesc în top

    Ciucă spune că ultimii ani au fost o provocare majoră pentru întreg învăţământul românesc, pandemia obligând întregul sistem la o adaptare neaşteptat de rapidă la era digitală. „Minusurile care au ieşit la iveală în acel context în ceea ce priveşte capacitatea de modernizare a învăţământului românesc încercăm să le corectăm printr-o nouă abordare a sistemului educaţional din România, iar schimbările pe care le-am considerat necesare, cel puţin în acest moment, se reflectă în noile legi ale educaţiei pregătite la nivelul Guvernului”.

    Prin modificările propuse în materie de învăţământ preuniversitar, actul educaţional trebuie să ţină cont de potenţialul şi aptitudinile elevului, pentru a-i oferi fiecăruia şansa ca drumul pe care şi-l va alege în viaţă să fie cel în care poate performa, spune Ciucă. „Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educaţie. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului şcolar şi susţinerii copiilor din medii defavorizate. Pentru reducerea decalajelor în nivelul de pregătire avem în vederea introducerea unor programe care să ajute la consolidarea cunoştinţelor.

    Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită aşezarea învăţământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educaţie de calitate şi să valorifice potenţialul uman al României. Ca prim-ministru, rămân ferm angajat pentru concretizarea soluţiilor de sprijin pentru învăţământul românesc, inclusiv prin alocarea fondurilor de care este nevoie.

    Un rol extrem de important în acest proces revine şi personalului din sistemul de învăţământ. Avem multe exemple de oameni dedicaţi misiunii pe care şi-au ales-o în viaţă, de a forma generaţiile tinere, iar munca lor vedem deseori cum este răsplătită cu performanţe obţinute de elevii lor în competiţii de anvergură internaţională”, mai arată mesajul.

  • Ciucă: 98% dintre gospodării vor fi ferite de creşterea preţurilor la energie şi gaze

    98% dintre gospodării vor fi ferite de creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze, spune Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern în care se publică OUG privind plafonarea preţurilor la energie. Ciucă a mai spus că prin acest OUG se va descuraja comportamentul speculativ din piaţă.

    Prin modificările pe care le vom aduce OUG 27 nu facem altceva decât să consolidăm şi să extindem măsurile de protecţie a populaţiei a şi economiei de creşterile la preţul energiei şi gazelor naturale.
    Totodată, doresc să fac menţiune că odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, am extins şi perioada de valabilitate a acestei OUG. Am prelungit-o cu un an şi va fi valabilă până la 31 august 2023. Am avut în vedere să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. ”, spune Nicolae Ciucă.

    El afirmă că 98% dintre gospodării vor beneficia de această plafonare şi compensare la energie.

    „Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare şi compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile la energie electrică şi gaze naturale. Totodată, am considerat că este important să luăm măsuri pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens şi am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi, desigur, avem funcţionale toate sursele de producere a energiei electrice, astfel încât să putem să trecem cu bine iarna 2022 – 2023”, a mai spus premierul.

    Nicolae Ciucă a precizat că prin această OUG se va descuraja comportamentul specualtiv şi piaţă, iar Guvernul este pregătit ca, în funcţie de deciziile care vor fi luate la nivelul Comisiei Europene, să manifeste flexibilitate.

    „Prin măsurile luate astăzi vom descuraja comportamentul speculativ din piaţa energiei şi gazelor naturale. Totodată, suntem pregătiţi ca în funcţie de deciziile care vor fi luate la nivelul UE să avem flexibilitatea necesară să putem să adaptăm măsurile noastre şi să integrăm deciziile care vor fi luate la nivelul Comisiei Europene”, a încheiat premierul Nicolae Ciucă.

     

    Potrivit draftului, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care de maximum 255 kWh.

    Plafonarea se aplică pentru doar 85% din consumul lunar la IMM-uri, instituţii publice şi firme din domeniul alimentar.

    „Începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro plătesc o contribuţie de solidaritate”, se mai arată în proiect.

  • Ciucă i-a atras atenţia lui Cîmpeanu pentru declaraţia privind toaletele în curţile şcolilor

    „Calitatea educaţiei depinde de la tot ceea ce se întâmplă, de la educaţia pe care o primim în familie, de la educaţia pe care o primim de la mediul în care ne desfăşurăm activitatea şi, cel mai important, de la momentul în care intrăm pe poarta şcolii şi până venim înapoi în familie. Ca atare, ce se întâmplă în interiorul unei şcoli reprezintă elemente de contribuţie la educarea fiecăruia dintre noi”, spune premierul Nicolae Ciucă.

    El spune că nu trebuie să mai existe şcoli cu toaleta în curte „în România anului 2024”.

    „Mi se pare absolut incredibil. Nu putem să mergem undeva şi să discutăm despre acest aspect al existenţei grupurilor sociale în curtea şcolii, fără apă curentă şi fără tot ceea ce trebuie să existe. dacă vrem ca ca generraţia viitoare să aibă un minimum de recunoştiinţă faţă de noi, atunci trebuie să facem ceea ce este obligatoriu să facem pentru ei”, adaugă liderul PNL.

    Întrebat dacă i-a atras atenţia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Ciucă a răspuns scurt: „Da”.

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus la începutul şedinţei de guvern de miercuri, că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educaţiei: „E o problemă exagerată. Mulţi dintre noi am făcut performanţă învâţând în aceste şcoli”.

  • Ce spune Ciucă, despre majorările pensiilor şi salariilor anunţate de Budăi

    „Nu am discutat în coaliţie. Nu avem încă proiectul de buget pentru anul 2023. Nu pot răspunde cu da sau nu”, spune liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, întrebat dacă vor fi majorate pensiile şi salariile, aşa cum a anunţat PSD, începând cu 1 ianuarie 2023.

    El mai spune că, atunci când a venit cu astfel de propuneri, ministrul Muncii, Marius Budăi, trebuia să aibă în vedere că este obligatorie consultarea Consiliului Naţional Tripartit şi discuţii care trebuiau să aibă loc la nivelul coaliţiei şi la nivelul Guvernului

    „Ca atare, toate aceste chestiuni le vom clarifica şi vom avea o abordare la nivelul guvernului, aşa cum am avut şi până în acest moment. Este vorba de responsabilitate, este vorba de ceea ce oamenii aşteaptă de la noi – să ştie că guvernul este în măsură să ia decizii reale şi nu vorbe. Aici discutăm despre ceea ce facem, nu de ce vorbim”, adaugă Ciucă.

    Liderul PNL afirmă că declaraţiile lui Marius Budăi au fost „politice” şi va lua măsuri „funcţionale” faţă de ministrul Muncii.

    Social-democraţii propun creşterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei şi creşterea punctului de pensie de la 1.586 lei la 1.745 de lei, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

  • Ciucă, despre ordonanţa de urgenţă pe Energie: Prefer să întârziem o zi, decât să ne grăbim

    „Suntem încă în discuţii. Mai avem o zi. În funcţie de propunerile şi de elementele tehnice, pentru că e un adevărat mecanism, nu e deloc simplu. Tot ceea ce presupune calculul acesta al preţuirilor la energie şi gaze trebuie să fie foarte bine clarificat, astfel încât, chiar dacă am întârzia o zi, prefer să avem o linie cât se poate de clară şi simplificată decât să ne grăbim şi să venim cu o ordonanţă de urgenţă care să nu producă efectele de care noi vorbim”, spune premierul Nicolae Ciucă despre adoptarea ordonanţei de urgenţă în domeniul Energiei.

    El precizează că măsurile vizează două obiective majore – protejarea populaţiei şi măsuiri pentru protejarea industriei agroalimerntare şi a IMM-urilor.

    „Ne menţinem pe obiectivele noastre de investiţii. Nu putem să depăşim această criză fără o economie care să funcţioneze, fără investiţii în economie”, încheie Ciucă.

    Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose, fost premier, anunţa că actuala coaliţie de guvernare va introduce o taxă de solidaritate pe care o vor plăti companiile din domeniul energetic pentru plata compensării facturilor.

    „Pe pachetul de energie am să spun principiile la care am convenit şi care înţeleg că vor fi prinse în ordonanţa ce va trece în prima şedinţă de guvern, pentru că, aşa cum am promis, până pe 1 septembrie noi am spus că vom avea o ordonanţă nouă în ceea ce priveşte reglementarea pieţei de energie. Elementele de noutate sunt următoarele. Apare noţiunea de preţ de referinţă, calculat funcţie de, e o formulă complicată, preţul de achiziţie, recunoaşterea unor investiţii şi o cotă de profit. Ceea ce depăşeşte acest preţ de referinţă la vânzqare va intra într-un fond de solidaritate, la Ministerul de Finanţe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final, adică persoane fizice, persoane juridice, un element de noutate – apare şi contigentare la anumite cantităţi. De asemenea, tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni, tot ce înseamnă zonă socială va avea preţ acoperit în totalitate”, anunţă Mihai Tudose.

    Vicepreşedintele PSD precizează că un alt element de noutate îl reprezintă implicarera mult mai activă a ANRE.

    „Vor fi prevăzute taxe, de fapt pentru nerespectarea unor termene. Azi tot ce înseamnă lanţ între producător şi consumatorul final au întârzieri de două, trei, patru, cinci luni pentru livrarea documentelor de decontare. De asemenea, obligativitatea de a-şi înmagazina gaze, de a-şi asigura rezerve, stocuri. Acstea sunt elementele, în mare. În fapt, faţă de ceea ce se întâmplă azi, în care toată această gaură între furnizor şi consumator intră în buzunarul unor firme care nu fac decât să plimbe nişte hârtii, că nu i-aţi văzut cu găletuşa cu curent alergând după clienţi, şi e plătită de stat cu sume imense va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate. E o taxă de solidaritate, pentru că trebuie să fim solidari cu poporul român”, adaugă Tudose.

    El apreciază că efortul bugetar „va fi infinit mai mic decât cel de azi”.

  • Ciucă nu mai vrea şcoli cu toaleta în curte: Nu cred că e un efort financiar deosebit

    „Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere. Am dorit ca, împreună cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, desigur, cu reprezentanţii structurilor din fiecare judeţ să avem această şedinţă în care să putem să identificăm ultimele probleme, de altfel sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri, şi să identificăm soluţiile şi modul prin care putem să sprijinim începerea, debutul anului şcolar de săptămâna viitoare, din data de 5 septembrie. Discutăm despre 2.940.000 de elevi, preşcolari şi ante-preşcolari, în 17.872 de unităţi de învăţământ”, a a afirmat Nicolae Ciucă la începutul videoconferinţei.

    Premierul a mai spus că că luni a discutat cu reprezentanţii asociaţiilor de comune, oraşe, municipiii, cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, iar una dintre temele abordare a fost legată de începerea anului şcolar.

    „Din păcate, avem încă şcoli unde suportul administrativ nu e cel pe care ni l-am asumat. Sunt încă şcoli care au toaleta în curte. Am înţeles, domnule ministru, că există o perspectivă şi un plan la nivelul Ministerului Educaţiei, astfel încât până la finele anului 2024 să se finalizeze, 2024-2025. Eu cred că putem, aşa cum se rezolvă o serie întreagă de probleme, să ne focalizăm atenţia şi resursele, astfel încât în următorii doi ani să finalizăm o dată această problemă, pentru că nu cred că e nevoie de altceva decât de voinţă şi coordonare cu autorităţile locale. Vă rog să avem un plan pe care să-l aprobăm până la începutul anulului viitor, astfel încât în momentul în care pot să înceapă lucrările, ele să se deruleze. Nu cred că e un efort financiar deosebit să putem să facem ca acest demers să se realizeze şi să nu mai discutăm despre acest subiect”, a adăugat el.

    Ciucă a mai spus că transportul elevilor a fost o problemă abordată cu asociaţiile primarilor din ţară,

    „Şansa la educaţie trebuie asigurată pentru fiecare elev: Spuneam că dacă trei elevi nu au transport, instituţiile statului trebuie să le asigure transport, pentru că au dreptul la educaţie şi trebuie să aibă şansa la un proces de educaţie cum se cuvine”, a încheiat Ciucă.

    Premierul a participat, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi al Municipiului Bucureşti pe tema pregătirii începerii anului şcolar.

     

  • Ciucă: La rectificare, Guvernul a direcţionat suplimentar peste două miliarde comunităţilor locale

    La rectificarea bugetară recent adoptată, Guvernul a direcţionat suplimentar peste două miliarde de lei comunităţilor locale, transmite Executivul, după ce premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România.

    Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut luni o nouă întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România.

    „Consultările cu autorităţile publice locale atât în acest format de dialog, cât şi în timpul deplasărilor în teritoriu, sunt un bun catalizator pentru iniţiativele şi proiectele noastre în beneficiul cetăţeanului. Ne oferă o mai bună cunoaştere a realităţilor din teren şi astfel adaptăm din mers alocările financiare, politicile şi reformele guvernamentale. Am reuşit împreună, Guvern şi autorităţi locale, să deschidem linii de finanţare din fonduri naţionale şi europene care, în perspectiva următorilor ani vor transforma comunităţile locale din România şi vor îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

    Executivul arată că, la rectificarea bugetară recent adoptată, Guvernul a direcţionat suplimentar peste două miliarde de lei comunităţilor locale pentru continuarea programelor de care beneficiază copiii din învăţământul preşcolar şi elevii – finanţarea burselor, Programele pentru şcoli şi masă caldă în şcoli – şi pentru asigurarea funcţionării spitalelor publice, furnizarea de energie în sistem centralizat. De asemenea, au fost majorate bugetele Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi al Programului naţional de construcţii de interes public sau social pentru a fi continuate investiţiile în infrastructura comunităţilor locale – modernizare drumuri, şcoli, infrastructură de învăţământ, spitale, reţele de apă şi canalizare.

    Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny – cel mai amplu din perspectiva fondurilor bugetare alocate – intră în linie dreaptă după ce primele contracte de execuţie au fost semnate.

    „Vă îndemn să ţineţi îndeaproape legătura cu Ministerul Dezvoltării pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate. Faptul că mii de proiecte sunt depuse pentru a obţine finanţare prin acest program este un semnal pozitiv privind implicarea autorităţilor locale”, a menţionat premierul.

    Conform comunicatului, o altă temă importantă de discuţie a fost implementarea reformelor prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi atragerea finanţărilor din acest mecanism financiar. Premierul Ciucă a apreciat interesul autorităţilor locale pentru atragerea de finanţare din PNRR şi a arătat că Executivul va continua să susţină accesul comunităţilor, în mod egal, la fondurile europene şi naţionale pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a ţării, mai ales în privinţa dezvoltării reţelei de asistenţă medicală în comunităţi prin cabinete medicale şi centre comunitare integrate. Totodată, miile de proiecte depuse de autorităţile locale pentru programele ”Valul Renovării” şi ”Fondul Local”, preocuparea pentru eficienţă energetică, extinderea digitalizării şi reducerea birocraţiei vor genera îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte serviciile publice oferite cetăţenilor.

    Discuţiile s-au axat şi asupra măsurilor de protejare a cetăţenilor şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie. Premierul a asigurat că pentru iarna anului 2022-2023 măsurile de plafonare şi compensare vor fi aplicate potrivit deciziile guvernamentale, în prezent fiind în analiză situaţia energetică în perspectiva identificării unor noi soluţii.

    În cadrul discuţiilor au fost abordate, de asemenea, teme legate de accelerarea descentralizării, implementarea Codului Fiscal, reglementarea modului de calcul al impozitului pe clădiri, nivelul indemnizaţiilor şi cel de salarizare la nivelul autorităţilor publice locale.

    La întâlnire au participat, împreună cu premierul, ministrul Attila-Zoltán Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Mircea Abrudean, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Daniela Pescaru şi Mihai Diaconu, secretari de stat în Ministerul Finanţelor, Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.