Tag: candidat

  • Ce averi au aspiranţii la fotoliul de primar al Capitalei

    Gabriela Firea deţine tablouri şi gravuri de 80.000 euro, Cătălin Predoiu are mare parte din proprietăţi pe numele soţiei, Robert Turcescu are cinci apartamente şi o casă în Bucureşti, 18 conturi, acţiuni la OMV Petrol, Romgaz şi alte companii, iar Daniel Barbu are mobilă din secolele XVII – XIX.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, deţine 81% din terenuri care cumulate au suprafaţă de 2304 de mp, nu are pe numele său clădiri, case sau apartamente, potrivit declaraţiei de avere depuse la Senatul României, în iulie 2015.

    Gabriela Firea conduce o maşină Mercedez Benz, fabricată în anul 2010.

    Social- democrata Gabriela Firea declară că deţine „bijuterii de platină, aur alb şi galben, de 14 şi de 18 karate, simple sau cum metale preţioase sau semipreţioase”, precum un „ceas din perioada interbelică, inele, lănţisoare, brăţări, pandante, coliere, cercei” în valoare de 100.000 de euro, care au fost dobândite înainte de căsătoria cu Florin Costel Pandele, adică în perioada 1990-2010. Firea mai menţionează că, după căsătoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adăugat şi altele în valoare de 30.000 de euro.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nu are nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Pahova sunt deţinute de soţia sa, toate dobândite prin moştenire, în anul 2013, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal.

    De asemenea, două locuri de parcare, boxa de la subsol şi terenul aferent unui apartament, din Bucureşti, precum şi cel aferent unei case de vacanţă din Prahova sunt deţinute tot de soţia sa.

    Cătălin Predoiu are o maşină Honda Civic, fabricată în anul 2015.

    Liberalul a declarat bijuterii în valoare de 20.000 de euro, dobândite între anii 1995 şi 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumpărate între anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de artă, tabouri şi cărţi în valoare de 45.000 de euro.

     
  • Ce averi au aspiranţii la fotoliul de primar al Capitalei

    Gabriela Firea deţine tablouri şi gravuri de 80.000 euro, Cătălin Predoiu are mare parte din proprietăţi pe numele soţiei, Robert Turcescu are cinci apartamente şi o casă în Bucureşti, 18 conturi, acţiuni la OMV Petrol, Romgaz şi alte companii, iar Daniel Barbu are mobilă din secolele XVII – XIX.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, deţine 81% din terenuri care cumulate au suprafaţă de 2304 de mp, nu are pe numele său clădiri, case sau apartamente, potrivit declaraţiei de avere depuse la Senatul României, în iulie 2015.

    Gabriela Firea conduce o maşină Mercedez Benz, fabricată în anul 2010.

    Social- democrata Gabriela Firea declară că deţine „bijuterii de platină, aur alb şi galben, de 14 şi de 18 karate, simple sau cum metale preţioase sau semipreţioase”, precum un „ceas din perioada interbelică, inele, lănţisoare, brăţări, pandante, coliere, cercei” în valoare de 100.000 de euro, care au fost dobândite înainte de căsătoria cu Florin Costel Pandele, adică în perioada 1990-2010. Firea mai menţionează că, după căsătoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adăugat şi altele în valoare de 30.000 de euro.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nu are nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Pahova sunt deţinute de soţia sa, toate dobândite prin moştenire, în anul 2013, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal.

    De asemenea, două locuri de parcare, boxa de la subsol şi terenul aferent unui apartament, din Bucureşti, precum şi cel aferent unei case de vacanţă din Prahova sunt deţinute tot de soţia sa.

    Cătălin Predoiu are o maşină Honda Civic, fabricată în anul 2015.

    Liberalul a declarat bijuterii în valoare de 20.000 de euro, dobândite între anii 1995 şi 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumpărate între anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de artă, tabouri şi cărţi în valoare de 45.000 de euro.

     
  • Ce lecţii de business poţi învăţa din Game of Thrones

    Game of Thrones este un serial foarte popular plin de violenţă, trădări, întorsături de situaţie, dar şi un serial din care se pot extrage câteva lecţii de business.

    Publicaţia Inc. a determinat care sunt cele patru lecţii de business pe care le poţi învăţa de la Game of Thrones:

    1. Aparenţele pot fi înşelătoare
    Tyrion Lannister este inteligent, arată compasiune şi are o gândire tactică, are calităţile unui adevărat lider, însă este considerat oaia neagră a familiei deoarece este pitic. Acelaşi lucru poate fi valabil şi pentru angajarea unor oameni noi. Personalitatea, atitudinea şi valorile unui candidat sunt mult mai importante decât un CV. Abilităţile şi experienţa pot fi obţinute în timp, însă o atitudine pozitivă nu.

    2. Recompensează întotdeauna loialitatea
    Loialităţile se schimbă foarte repede în Westeros. Petyr Baelish este un exemplu perfect. El face alianţe doar pentru a se ajuta pe sine, este un manipulator care scapă de oricine îi stă în cale.
    Loializarea clienţilor este importantă pentru orice companie. Fiecare client al acelei companii ar trebui să se simtă bine, apreciat şi să vrea să revină. Însă asta se poate schimba rapid, în urma a doua-trei experienţe negative clienţii pot renunţa la serviciile unei companii.

    3. Caută tot timpul să inovezi
    Cei mai buni antreprenori nu respectă regulile, ci le încalcă şi le rescriu. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Regina Dragonilor, Daenerys, care în sezonul trecut i-a spus lui Tyrion că nu o să oprească roata, ci o s-o distrugă, referindu-se la factori care nu pot fi schimbaţi.
    Tot timpul vor exista oameni care le vor spune oamenilor de afaceri că ceva nu se poate face. Însă este de datoria acestor lideri să caute să inoveze, să zdruncine normele.

    4. Să nu ignori costul unei promisiuni neţinute
    Robb Stark promisese că se va căsătorii cu fiica lui Walder Frey, însă atunci când acesta nu şi-a ţinut promisiunea Frey a căzut la învoială cu familia Lannister şi aşa a avut loc masacrul care avea să facă înconjurul lumii.
    Poate în business nu este atât de grav, o promisiune neţinută, însă îţi poate afecta serios imaginea companiei. Un exemplu în acest sens este Volkswagen, care a minţit în legătură cu emisiile automobilelor sale, iar acum lumea şi-a cam pierdut încrederea în constructorul german.
     

  • Marian Munteanu a fost retras de PNL din cursa pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, noul candidat

    PNL a decis miercuri să-l retragă pe Marian Munteanu din cursa pentru Primăria Capitalei, acesta fiind cel de-al treilea candidat la care renunţă formaţiunea liberală, la doar o săptămână de la desemnarea lui. Cătălin Predoiu, preşedinte PNL Bucureşti, este noul candidat al Partidului Naţional Liberal la Primăria Bucureşti, după retragerea lui Marian Munteanu, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    Marian Munteanu a declarat că, în urma discuţiilor cu liderii PNL şi ca urmare a tensiunilor interne, a decis să se retragă din cursa electorală, pentru a nu afecta “unitatea echipei” PNL pe Bucureşti.

    Marian Munteanu este al treilea candidat lansat de PNL în competiţia pentru Primăria Capitalei, după Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.

    El a fost desemnat candidat al PNL la PMB marţi, 12 aprilie, la doar o zi distanţă după ce Ludovic Orban a anunţat că se retrage din cursa electorală şi din funcţiile deţinute în partid din cauza anchetei DNA.

    Decizia PNL a fost luată cu majoritate largă de voturi, singurul care s-a abţinut fiind preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal a criticat conducerea partidului pentru că nu a avut un plan de rezervă în cazul retragerii lui Orban şi nu a nominalizat pe cineva din interiorul partidului, cu atât mai mult cu cât prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu şi-a arătat disponibilitatea de a-şi asuma candidatura.

  • Suspiciuni de plagiat electoral. Programul lui Nicuşor Dan, bun şi la Galaţi

    Acuzaţii de plagiat electoral între doi candidaţi la locale. Liberalul Nicuşor Ciumanceco vrea primăria oraşului Galaţi, dar promisiunile lui sunt contestate de rivali pe motiv că ar fi copiate din programul electoral al lui Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei. Gălăţeanul se apără şi spune că sunt propuneri primite pe internet de la susţinători.

    Nicuşor Dan a publicat pe pagina lui de internet programul electoral încă din ianuarie. Două luni mai târziu, candidatul PNL la Primăria Galaţi posta pe Facebook părţi din proiectul său electoral.

    Între cele două sunt însă mari asemănări, în ceea ce priveşte soluţiile pentru a micşora preţul gigacaloriei. Nicuşor Ciumacenco formulează aceleaşi propuneri, cu aceleaşi cuvinte ca şi Nicuşor Dan pentru problema câinilor fără stăpân, pentru transportul în comun sau pentru educaţie.

    Cititi mai multe pe wwwdigi24.ro

  • Motivul neaşteptat pentru care un CEO plăteşte chelnerii pentru ca ei să încurce comanda celor cu care ia micul dejun

    Walt Bettinger, CEO-ul companiei americane din domeniul finanţelor Charles Schwab, are o metodă mai puţin obişnuită prin care îşi testează potenţialii angajaţi. El a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The New York Times că atunci când face angajări, se concentrează mai ales pe personalitatea candidatului. ”Pun întrebări precum <Povesteşte-mi despre cele mai mari reuşite din viaţa ta>. Încerc să aflu dacă viziunea lor despre lume se rezumă la ei sau la cei din jurul lor. Îi voi întreba despre cele mai mari eşecuri din viaţă şi voi observa astfel dacă au o identitate asumată sau dacă sunt rezultatul influenţei altor persoane.”

    Cel mai interesant aspect al modului în care Bettinger îşi intervievează potenţialii angajaţi este că îi invite la micul dejun, dar soseşte mai devreme la restaurant şi îl roagă pe manager să încurce comanda persoanei care i se va alătura, în schimbul unui bacşiş consistent.

    ”Fac acest lucru pentru că vreau să văd cum va reacţiona candidatul în această situaţie. Acest lucru mă va ajuta să înţeleg cum rezolvă situaţia. Sunt supăraţi, frustraţi sau înţelegători? Viaţa e aşa, la fel şi afacerile. Este doar o altă modalitate de a arunca o privire în inimile, şi nu în mintea lor.”

    În cazul în care potenţialul candidat alege să nu spună nimic în cazul unei comenzi greşite, acest lucru ar putea însemna că este timid, că nu este atent la detalii sau că nu îşi doreşte să îndrepte o greşeală – mesaje pe care nimeni nu îşi doreşte să le transmită unui potenţial angajator, scrie Business Insider.

     

  • Ce întrebări nu ar mai trebui folosite la interviul de angajare

    În România încă se mai practică metode perimate la interviul de angajare, potrivit informaţiilor Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR.

    Interviul este probabil cea mai importantă etapă a procesului de recrutare, pentru că atunci recrutorii trebuie să identifice omul potrivit la locul potrivit. Iar pentru a face alegerea corectă, este nevoie de un dialog cât mai eficient, în care să nu îşi aibă locul întrebări care pun candidatul în situaţia de a fi pur şi simplu inventiv, fără o bază reală.

    În contextul globalizării, al apariţiei unor noi tipuri de joburi, în special în domeniile digital, IT, social media, este necesar ca specialiştii în resurse umane să îşi actualizeze metodele de recrutare în timp real, în pas cu evoluţia tehnologică, dar şi cu realitatea pieţei muncii, care devine tot mai efervescentă.

    Una dintre cele mai perimate întrebări care încă se folosesc în cadrul anumitor interviuri este ”Cum te vezi peste 5 ani?”.
    ”În actualele condiţii ale economiei de piaţă, ne este destul de dificil să preconizăm evoluţia noastră din punct de vedere profesional. Consider că această întrebare trebuie adaptată pentru fiecare candidat în parte, în funcţie de experienţa, profilul şi studiile sale. Putem apela în schimb la întrebarea ’Cum ţi-ai dori să evoluezi profesional?’ sau ’Care consideri că sunt următoarele etape în cariera ta’?”, explică Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

    O altă întrebare destul de perimată, încă întâlnită frecvent de către candidaţi, este “Care sunt punctele tale forte şi care sunt cele slabe?”. Este o întrebare rigidă, ruptă de orice fel de context, care nu îl ajută nici pe candidat, nici pe recrutor.
    ”Pentru a obţine informaţii cât mai realiste şi corecte legate de capacităţile şi abilităţile candidatului, se poate face referire la proiectele în care acesta a fost implicat în trecut, indiferent că sunt pe plan personal sau profesional. Il putem întreba care a fost aportul său în dezvoltarea şi derularea acestor proiecte”, exemplifică Raluca Peneş.

    De asemenea, întrebarea “Ce poţi schimba la tine?” nu trebuie să se mai regăsească la interviul de angajare. Făcând referire la punctele slabe, este oarecum legată de întrebarea anterioară. În schimb, putem întreba despre planurile candidatului din perspectiva dezvoltării sale atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.

    ”Întrebările de mai sus se regăsesc pe multe site-uri de specialitate, împreună cu sugestii de răspunsuri. De aceea, candidaţii vin deja pregătiţi la interviuri cu răspunsuri standard, pe care în realitate nu şi le asumă. Aceste întrebări nu mai sunt relevante în procesele de recrutare, ele trebuie adaptate de către specialiştii de HR în funcţie de fiecare candidat în parte”,  mai spune specialistul Smartree.
    Ce se ascunde în spatele întrebării ”Ce hobby-uri ai?”

    Mai există o  întrebare despre care s-ar putea crede că este perimată, părând la prima vedere mai puţin pertinentă – ”Ce hobby-uri ai?” – dar care are în spate o motivaţie relevantă. Întotdeauna întrebările cu referire la hobby-uri ascund în spatele răspunsurilor informaţii utile pentru recrutor.

    ”De exemplu, o persoană care are drept hobby să meargă cât mai des în vacanţe exotice va căuta întotdeauna joburi bine plătite care să-i susţină acest hobby. Dacă practicăm sporturi de echipă, cu siguranţă că ne vom putea adapta unei echipe ai cărei membri colaborează în mod direct. În cazul în care preferăm sporturile individuale, vom tinde către joburi care nu presupun relaţionarea cu colegii”, adaugă Raluca Peneş.

  • Care este cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare?

    Decizia în ce priveşte hainele alese pentru un interviu de angajare poate reprezenta un factor de stres in plus.

    Julie Bishop, blogger pentru website-ul de recrutare Glassdor şi cea care a pus bazele Jobhop, un site unde angajaţii şi candidaţii pot să se conecteze, crede că există o legătură între culoarea hainelor şi şansele de reuşită ale unui candidat. Ea a dezvăluit într-un articol al The Independent câteva dintre secretele prin care prin intermediul culorii, un candidat ar putea influenţa în mod pozitiv decizia angajatorului.

    1. ”Asortaţi” culoarea hainelor cu nevoile angajatorului

    Documentaţi-vă pentru a afla ce caută compania şi îmbrăcaţi-vă în concordanţă cu această informaţie. ”Se grăbesc să găsească un angajat pentru rolul respectiv? Dacă da, aţi putea purta o culoare care să sporească urgenţa. Roşu, precum şi albastru roial, sunt culori folosite deseori în vânzări pentru a stimula impulsul cumpărării – poate o eşarfă roşie sau o cravată albastră ar putea ajuta grăbirea deciziei”, a spus Bishop.

    2. Gândiţi-vă la cultura companiei şi la mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi

    Gândiţi-vă la semnificaţia culorilor în ţara originară a companiei pentru care aplicaţi pentru un post. Spre exemplu, culoarea oranj este asociată în Statele Unite ale Americii cu pericolul sau cu prizonierii – un mesaj pe care nu aţi vrea să îl transmiteţi. Dacă aplicaţi pentru un loc de muncă într-o companie olandeză, aceasta ar putea fi în schimb cea mai potrivită culoare – în Olanda, aceasta este culoarea familiei roiale olandeze şi toată lumea o poartă la Ziua Regelui. Este de asemenea culoarea echipei naţionale de fotbal. În China, culoarea roşie reprezintă norocul, iar în Japonia, galben înseamnă curaj.

    3. Dacă aveţi îndoieli, alegeţi albastru

    Dacă nu reuşiţi să aflaţi mai multe informaţii despre cultura organizaţională a companiei sau despre ce tip de persoană caută, nu vă asumaţi riscuri. Cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare pentru care nu aţi reuşit să vă documentaţi suficient este albastrul, potrivit expertului.

    4. Culoarea ar trebui să fie potrivită brandului companiei unde vreţi să vă angajaţi

    Potrivirea culorii hainelor cu cea reprezentativă pentru companie ar putea să vă ofere un avantaj faţă de competiţie.

    5. Purtaţi culoarea preferată

    Dacă alegeţi să purtaţi culoarea preferată, cel care vă intervievează va afla astfel mai multe despre caracterul, atitudinea şi gradul de încredere pe care le aveţi, potrivit recrutorului.

    6. Este important să fiţi subtil – să vă îmbrăcaţi, de exemplu, în roz din cap până-n picioare, nu va fi niciodată o idee bună, concluzionează Bishop.

  • Ce poate învăţa Donald Trump de la Berlusconi

    Nimeni nu se aştepta să câştigăm, dar câştigăm, câştigăm, câştigăm, ne câştigăm ţara. Iar în curând toată ţara va câştiga, câştiga, câştiga (…) I-am cucerit pe cei tineri, i-am cucerit pe cei bătrâni, pe cei cu studii superioare şi pe cei mai puţin educaţi. Îi iubesc pe cei mai puţin educaţi.“ Donald John Trump, Las Vegas, 23 februarie 2016.

    Dacă i-aş fi omis numele după citat probabil nu aţi fi crezut că aparţine unui om cu pretenţia de a deveni preşedintele Statelor Unite ale Americii. Boston Globe a comandat un studiu în cadrul căruia au fost analizate discursurile candidaţiilor la preşedinţie pentru a determina cum şi cât de complex vorbesc aceştia. Din discursul de anunţare a candidaturii lui Donald Trump a reieşit că discursul este la nivelul de înţelegere al unui copil de clasa a patra. Hillary Clinton ajunge la un nivel de clasa a opta, iar Bernie Sanders, Jim Gilmore şi Mike Huckabee la nivelul clasei a zecea. Trump foloseşte cuvinte formate dintr-o silabă, cel mult două, evită construcţia de propoziţii complexe şi repetă foarte mult anumite cuvinte şi expresii, exact ca un vânzător foarte bun, care nu poate răspunde concret la anumite probleme, ci le ocoleşte şi repetă cuvintele-cheie.

    Lăsând la o parte retorica acestuia, candidatul din partea Partidului Republican s-a transformat din ţintă a ironiilor într-un candidat serios la preşedinţie. Este acelaşi om care a spus că va construi un zid uriaş pentru ca mexicanii să nu mai intre în America, care îndeamnă la interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite şi care aruncă insulte în loc de argumente în dezbateri.

    Cu toate acestea, Trump câştigă teren. Iar lumea pare să nu fi învăţat nimic din trecut. Donald Trump este un populist de dreapta ce a fost asemănat de multe ori cu Silvio Berlusconi, dar şi cu Adolf Hitler, care a promis că va face ca Germania să prospere din nou (înlocuiţi Germania cu Statele Unite şi aveţi sloganul de campanie al lui Trump). Robert Kuttner, profesor la Universitatea Heller School, semnalează, într-un articol din Huffington Post, faptul că populiştii de dreapta ajung la putere când se îndeplinesc aceşti trei factori: economia merge prost, sistemul politic nu poate să mai rezolve problemele cu care se confruntă populaţia (iar oamenii îşi pierd încrederea în clasa politică) şi statul este ameninţat de către o putere străină.

    Factorii sunt acum îndepliniţi de Statele Unite. Oamenii sunt nemulţumiţi de direcţia în care merge economia (reţineţi că 5 milioane de familii şi-au pierdut casele în urma crizei din 2008), sunt nemulţumiţi de imigranţii care vin şi le „fură“ slujbele şi caută un aşa-zis apărător, în persoana lui Donald Trump, care vrea să expulzeze imigranţii şi să limiteze numărul celor veniţi la muncă în State.

  • Interviul informational: un puternic instrument de cariera pentru studenti

    Fiecare student ori absolvent viseaza la o cariera. Poate te numeri si tu printre acestia. Te gandesti deja la ce domeniu ti-ar aduce mai multa satisfactie profesionala si personala. Vorbesti cu persoane din domeniu, si asta este un lucru bun, insa majoritatea studentilor nu fac asta.

    Ai incredere in profesori, manuale sau notiuni despre profesii spicuite de la televizor sau filme. Totusi, ceea ce ar trebui sa iei in considerare pentru completarea cunostintelor este intervievarea informationala.

    Unul dintre lucrurile cele mai pozitive pe care studentii le primesc din cadrul interviurilor informationale cu oameni din domeniile care ii intereseaza, este de a vedea cum este o cariera de la cineva care chiar are o astfel de cariera.

    Intervievarea informationala este exact ceea ce pare ca este- intervievare conceputa pentru a obtine informatiile de care ai nevoie pentru a alege o cariera si pentru a afla daca ai ceea ce este necesar pentru a reusi. Este o conversatie bine focalizata cu persoane din domeniul carierei tale, care iti poate oferi informatii esentiale de care ai nevoie pentru a-ti lansa cariera visata.
    Pentru ca interviurile informationale sunt deosebit de eficiente pentru studenti, acestea le pot ilumina calea spre cariera in mai multe moduri:

    – In cadrul unui astfel de interviu poti afla despre realitatile pietii muncii si la ce sa te astepti. Dupa discutii vei putea avea o imagine mai buna despre incercarile si triumfurile implicate.
    – Poti descoperi oportunitatile care sunt disponibile intr-un anumit domeniu, inclusiv locuri de munca si cariere de care posibil sa nu fi stiut ca exista.
    – Cariera ta de vis poate prinde aripi dovedindu-se a fi tot ceea ce ai crezut ca ar putea fi
    – Pe de alta parte, cariera pe care ai dorit-o intotdeauna se poate dovedi a fi gresita sau nepotrivita pentru tine. Multi candidati la locuri de munca afla prin intermediul interviurilor informationale ca programul de lucru, salariile, conditiile sau oportunitatile de munca nu sunt asa cum si-au imaginat.
    – Daca nu esti sigur cu privire la ce cariera sa urmezi poti obtine informatiile de care ai nevoie pentru a alege. Sau ai putea restrange un camp larg pana la o anumita nisa.
    – Poti culege informatiile si strategiile de care ai nevoie pentru a intra in cariera aleasa. Acest instrument creativ inca extrem de simplu iti ofera informatii pe care la un interviu obisnuit nu le-ai fi putea afla.
    – Ai avea acces la informatii la care alti candidati entry-level nu au. Vei fi cu un pas inaintea altora.
    – In cadrul unui interviu informational poti crea legaturi puternice si memorabile cu intervievatorii care investesc in cariera ta si sunt dornici si nerabdatori sa auda despre progresul tau profesional.

    Atmosfera interviului informational este relativ relaxata, comparativ cu cea a unui interviu de angajare, astfel ca iti poti sustine cu incredere punctul de vedere.

    Ofertele de locuri de munca si internship-urile sunt adesea rezultatul interviurilor de informare, chiar daca obtinerea ofertelor nu este scopul lor initial.

    Interviurile informationale sunt o strategie „win-win”, astfel are de castigat si candidatul, care poate afla mai multe despre compania la care doreste sa lucreze si despre domeniul in care doreste o cariera dar si societattile care cauta date despre un anumit candidat.