Tag: august

  • Metrorex începe lucrările de modernizare la Magistrala 2, staţia Pipera. Cum vor circula trenurile

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic şi de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Laurenţiu Cazan, maiorul care a coordonat intervenţia jandarmilor din 10 august, DELEGAT în funcţia de director general al Jandarmeriei Bucureşti

    „Având în vedere faptul că la nivelul conducerii Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a încetat împuternicirea pe funcţia de director general a domnului locotenent-colonel MASTAN Alin, pentru asigurarea continuităţii la comandă şi a bunei desfăşurări a activităţilor, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a dispus împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a domnului maior CAZAN Laurenţiu”, informează Jandarmeria Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

    Maiorul Laurenţiu Cazan este cel care a coordonat intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei.

    Laurenţiu Cazan primul care a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PNL vrea AUDIEREA premierului Dăncilă în plenul Parlamentului, pe două subiecte importante: violenţele din 10 august şi pesta porcină

    “Această sesiune parlamentară este obligatoriu să înceapă cu audierea primului ministru Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului cu privire la reprimarea protestelor paşnice şi intervenţia violentă a Jandarmeriei împotriva protestatarilor paşnici. PNL a solicitat astăzi audierea primului ministru al României, Viorica Dăncilă, în plenul Parlamentului la ora Guvernului, exact la începutul sesiunii parlamentare”, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

    Ea a mai spus că Viorica Dăncilă trebuie să spună de ce nu a remaniat-o Carmen Dan, ministru de Interne, ”ca urmare a celei mai dezastruoase intervenţii a Jandarmeriei împotriva protestatarilor de la mineriade încoace”.

    ”Primul ministrul este obligat să spună în faţa Parlamentului adevărul şi îl provocăm să spună adevărul pentru că oferirea de informaţii false Parlamentului atrage răspundere penală în baza legii răspunderii ministeriale. Primul ministru Viorica Dăncilă este obligată şi o provocăm să nu mai citească minciuni din tot felul de hârtiuţe puse în faţă de către cei de care se înconjoară şi în caz contrar să înţeleagă că îşi atrage răspunderea penală în baza răspunderii ministeriale”, a adăugat Turcan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea, despre proteste: Primăria nu dă ordine jandarmilor/ Întrebată dacă simte tensiuni în PSD: Cu siguranţă sunt lucruri de spus/ Ce spune despre demiterea prefectului

    „Nu pot să spun că am dormit în acea noapte”

    Primarul general, Gabriela Firea, a declarat miercuri, despre protestul din 10 august, că nu este o „fericire” pentru un edil să se întâmple astfel de lucruri în oraşul pe care-l conduce, subliniind că nu a dormit liniştită în acea noapte. Firea a mai precizat că Primăria nu dă ordine jandarmilor.

    „Cât priveşte anumite inadvertenţe observate de presă, cu privire la anumite afirmaţii ale doamnei prefect şi a unor reprezenanţi ai MAI, este o anchetă în curs a parchetului şi pe perioada unei cercetări orice declaraţie este super flu, pentru că ar putea să afecteze cursul anchetei. (…) Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public. Aştept rezultatul anchetei. Pot să vă spun cu notă personală că în general nu mă înconjor de oameni care mint”, a declarat primarul Gabriela Firea.

    Primarul a mai subliniat că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, nu a informat-o cu privire la cele petrecute, pentru că Prefectura nu este subordonată Primăriei Capitalei. Însă Gabriela Firea a mai precizat că, totuşi, s-a informat în privinţa protestelor şi nu a dormit în acea noapte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APIA: Rentierii agricoli pot depune documentele pentru viza pe 2017 până în 31 august

    Potrivit Agenţiei de Plăţi, rentierii agricoli trebuie să se prezinte la ghişee cu următoarele documente, în original:
    – carnetul de rentier agricol;
    – actul de identitate al solicitantului;
    – decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II / decizia de la comisia de expertiză medicală şi decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;
    – procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;
    – contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil. Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011;
    – extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (extrasul se depune opţional);
    – declaraţia pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, norme aprobate prin Ordinul nr. 1272/2005.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefect, despre proteste: Am stat într-o clădire a guvernului. Am dat ordinul după 12 noaptea

    ”Violenţele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban Nu are importanţă unde erau. (Ordinul – n.r.) Era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spaţiu şi pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism. Cred că era după 12 noaptea (când am semnat ordinul – n.r.). (…) Nu ştiu ce spune MAI şi eu spun ce spun eu”, a spus Speranţa Cliseru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbare majoră în legătură cu amenzile rutiere: ce nu mai poate face poliţistul incepând de astăzi

    „Aducem în atenţie opiniei publice că art. 19 din Legea 203/2018 abrogă prevederile art. 109, alin. 6, din O.U.G. 195/2002 potrivit căruia contravenientul putea achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzilor contravenţionale în cuantum de până la 20 de puncte amendă şi alin. 7 din acelaşi act normativ, conform căruia agentul constatator elibera contravenientului chitanţa reprezentând contravaloare amenzii”, se arată într-un comunicat de presă.
     
    Legea aduce modificări şi privind limta de timp pentru plata amenzilor rutiere, aceasta crescând de la 48 de ore la 15 zile. De asemenea, dacă agentul constator aplică sancţiunea, iar contravenietul nu este prezent la încheierea procesului-verbal sau refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea se face de către agentul constatator, în cel mult două luni de la data încheierii prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliu sau la sediul contravenientului.
     
  • Miting pentru susţinerea Jandarmeriei, la PÎCCJ: Dacă nu te îndepărtezi de huligani, îţi asumi bătăiţa

    „Azi sunt diverse cunoştinţe de pe Facebook. Democratic este să protestezi, dar s-o faci în mod civilizat. Nu am fost (la protestul din 10 august) De ce au aruncat jandarmii cu spray? Eu zic că o bordură e ceva violent. Acum sunt în jur de 30 de persoane, autorizaţia este pentru 100. (…) Trebuie să plătească cei care au greşit şi de o parte şi de cealaltă. Dacă avem numai victime, aş vrea să văd şi plângeri de la jandarmi pe ultraj. Nu Jandarmeria singură a reacţionat violent, în timp ce cetăţenii aruncau cu borduri şi cu altele. (…) Le mulţumesc pentru încredere (jandarmilor, n.r.) şi mi se pare normal să lăsăm parchetul să stabilească cine a greşit. Nu putem judeca o întreaga instituţie care reprezintă o instituţşie a statului raportat la cazuri individuale”, a declarat organizatoarea manifestării, Mihaela Marinescu.

    O altă tânără, prezentă şi ea la acţiune, consideră că jandarmii trebuie să continue acţiunile similare celor de la protest şi că în România sunt „misogini” care au criticat-o pe femeia jandarm că „este vie”, după ce a fost lovită la miting.

    „Spiritul de turmă funcţionează foarte bine şi mişcarea Rezist mizează pe treaba asta. O parte din ele, cu siguranţă da (plângerile sunt întemeiate, n.r.), dar în niciun caz toate. Din păcate, se arată doar secvenţe, nu se arată tot filmulleţul. Dacă li s-a cerut să evacueze piaţa, erau obligaţi. Nu pot să îmi dau cu părerea, pentru că am văzut doar secvenţe. Îi susţin până la capăt. Un mesaj este să continue ceea ce fac, pentru că au făcut foarte bine. Am observat că suntem în continuare o ţară de misogini şi mi se pare inuman faptul că i-au reproşat Ştefaniei (femeia jandarm lovită de protestatari, n.r.) că este vie”, a spus tânăra.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Burgeri „Jandarm”, cu carne bătută, sau „Jandarmeriţa picantă”, vândute într-o rulotă fast-food

    Patronul rulotei fast-food „Duba cu mâncare”, Sorin Stanca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că inspirat de incidentele petrecute în timpul protestului din data de 10 august, din Piaţa Victoriei din Bucureşti, a denumit două sortimente de burgeri „Jandarm” şi „Jandarmeriţa picantă”.

    Burgerii au fost comercializaţi sub această denumire pentru prima dată în cadrul unui festival de bere artizanală, organizat la Timişoara în urmă cu câteva zile, şi s-au vândut imediat. În acest sfârşit de săptămână, burgerii cu denumiri inedite, care au devenit virali pe reţelele de socializare, sunt comercializaţi din rulota fast-food în cadrul unui alt festival din vestul ţării, organizat la Arad.

    „Burger jandarm (îţi dau lacrimile). Carne vită bătută cu pulanul, ceapă, sos picanto-lacrimogen, roşii, salată, bacon, ou, cedar, cartofi prăjiţi, sos barbeque”, aşa este prezentat burgerul „Jandarm” de către reprezentanţii rulotei fast-food. De asemenea, „Jandarmeriţa picantă” cu piept de pui conţine „sos, salsa, bulete brânză, roşii, ceapă, salată”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Faptul că Guvernul PSD a gazat şi a bătut românii mi se pare incalificabil

    Întrebat la Sibiu dacă a primit vreun raport legat de miting, Iohannis a răspuns: ”Sigur că am primit un raport de la cei care se ocupă în Administraţia Prezidenţială de securitatea naţională, însă concluziile pe partea mai neplăcută trebuie să le prezinte procurorii militari şi aştept cu foarte mult interes. Cred că au fost atâtea evenimente negative în Piaţa Victoriei, faptul că Guvernul PSD a gazat şi a bătut românii mi se pare incalificabil, inadmisibil, din orice punct de vedere”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro