Tag: ajutor

  • Care este povestea celei mai puternice femei executiv din businessul românesc

    „O forţă de muncă echilibrată stimulează creativitatea, inovaţia, iar egalitatea de şanse înseamnă că fiecare individ are posibilitatea de a-şi atinge potenţialul maxim. Diversitatea aduce perspective şi opinii. Te ajută să iei o decizie mai bună”, crede Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

    În al treilea an de când se află la conducerea OMV Petrom, pentru Christina Verchere priorităţile sunt folosirea resurselor de gaze din Marea Neagră, reducerea amprentei de carbon a companiei, dar şi păstrarea echilibrului între carieră şi viaţa personală. „Dezbaterea privind schimbările climatice a câştigat avânt şi, în calitate de companie energetică, ne propunem să facem parte din soluţie. Şi cred că România are o şansă pe care puţine ţări o au: resursele de gaze din Marea Neagră. Gazul este soluţia pentru energie, curată şi acesta este un obiectiv cheie pentru noi”, spune executivul. De asemenea, şi-au propus ca până în 2023 să obţină o reducere a gazelor cu efect de seră ale companiei cu până la 27%. Când vine vorba despre prejudecăţile între bărbaţi şi femei, ea sesizează că acestea există în continuare, dar egalitatea de oportunităţi ar trebui să fie un obiectiv spre care să tindem cu toţi. De asemenea, chiar dacă echilibrul între viaţa personală şi profesională este greu de găsit, acesta trebuie să fie de asemenea un obiectiv spre care să tindem. „Tatăl meu m-a încurajat să alerg de la o vârstă fragedă şi asta a fost mai mult decât un hobby sau un stil de viaţă sănătos. M-a învăţat ce este disciplina – este atât despre minte, cât şi despre corp”, descrie Verchere propriul exemplu de găsire a echilibrului.

    Profilul Christinei Verchere a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Antreprenoarea care a construit de la zero o afacere de milioane de euro şi îşi vinde astăzi produsele fabricate în România în peste 50 de ţări

    „Cred că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă, poate o femeie este mai sensibilă şi exagerat de responsabilă. Pe plan extern, în relaţiile cu clienţii, m-a ajutat că sunt femeie, am avut un capital de încredere în plus. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro.”

    Doina Cepalis deţine grupul de firme Te-Rox, ce produce scaune auto pentru copii, cea mai mare parte a businessului mergând la export. Scaunul auto pentru copii a purtat-o pe Doina Cepalis din nordul Moldovei în toată lumea: produsele made in Romania ajung astăzi în peste 50 de ţări. Grupul Te-Rox este format din trei companii ce administrează un total de patru unităţi de producţie în trei judeţe, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

    „Dacă sunt întrebată deseori dacă m-a ajutat în business faptul că sunt femeie, pot să spun că o dată m-a ajutat – am plâns, iar poliţia municipiului s-a deschis special pentru mine ca să-mi reînnoiesc buletinul”, spunea anterior Doina Cepalis, despre licitaţia prin care avea să cumpere prima sa fabrică. Ea vrea să lase afacerea moştenire familiei şi a implicat-o deja pe fiica ei în businessul de producţie şi retail online. Conform ZF, anul trecut au existat unele discuţii referitoare la atragerea unui partener minoritar alături de care să continue dezvoltarea grupului, însă fără să cedeze controlul asupra afacerii.

    Profilul Doinei Cepalis a apărut în anuarul 105 MANAGERI DE TOP, publicat în luna martie de Business MAGAZIN.

     

  • Lufthansa a intrat în cădere liberă pe bursa de la Frankfurt. Unul dintre cei mai bogaţi nemţi se opune ajutorului guvernamental de 9 miliarde euro şi dă toate planurile peste cap

    Acţiunile companiei aeriene Lufthansa scădeau luni cu aproape 6% pe bursa de la Frankfurt, în contextul în care tranzacţia prin care guvernul ajută compania cu 9 miliarde euro ar putea fi blocată de unul dintre cei mai mari acţionari ai operatorului, potrivit FT.

    Hermann Thielle, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Germania şi acţionar cu 15% în Lufthansa, ar trebui să se aşeze astăzi la masă cu ministrul de Finanţe şi cu şefii companiei pentru a discuta o serie de potenţiale schimbări pentru ajutorul oferit de guvern.

    Lufthansa şi-a avertizat investitorii că dacă pachetul de ajutor nu este aprobat de două treimi din acţionariat săptămâna aceasta, compania va intra în insolvenţă.

    Olaf Scholz, ministrul de Finanţe din Germania, a declarat că este încrezător în rezultatul discuţiilor de luni.

    „Cred că discutarea propunerii, adică ce vom face acum, ar putea duce la un consens. Chiar este o propunere foarte bună ţinând cont de situaţia dată. (…) Lufthansa a fost o companie de succes înainte de criză, deci este datoria noastră să o facem fezabilă pentru a supravieţui situaţiei actuale”, a explicat Scholz.

    Grupul german topeşte 1 milion de euro pe oră din rezervele de cash, în contextul în care criza coronavirusului a ţintuit la sol majoritatea aeronavelor. Înţelegerea de 9 miliarde euro a fost semnată luna trecută cu guvernul Merkel.

    Ca parte a înţelegerii, Berlinul va prelua o participaţie de 20% în companie, la 25 de ani după ce aceasta a fost privatizată. Mai mult, guvernul îşi rezervă dreptul de a-şi majora ulterior participaţia, pentru a preveni o preluare ostilă.

  • Cine este femeia care conduce în România singura companie din lume care a dat statului înapoi banii luaţi în perioada pandemiei

    „Viziunea noastră este de a crea o viaţă de zi cu zi mai bună pentru şi mai mulţi oameni, inclusiv pentru angajaţii noştri. Timpul petrecut de ei alături de familie e extrem de important, de aceea am introdus mai multe beneficii pentru a-i ajuta să atingă un echilibru între activitatea de la locul de muncă şi viaţa personală”, a spus CEO-ul IKEA South East Europe în răspunsurile acordate pentru realizarea profilului său din anuarul dedicat celor mai puternice femei din business lansat de Business MAGAZIN.

    Sara del Fabbro conduce din 2019 operaţiunile retailerului suedez de mobilier şi decoraţiuni IKEA în România, Serbia, Slovenia, Croaţia şi Ucraina, după ce anterior a lucrat alţi 20 de ani la subsidiara locală a IKEA din Italia. Acolo a trecut prin toate rolurile, de la lucrător comercial şi administrator, până la şef de magazin şi director adjunct de retail. Se mândreşte că a reuşit să obţină în România o reprezentare egală în companie între femei şi bărbaţi.

    Scoate în faţă următoarele rezultate: 51,58% din forţa de muncă totală înseamnă femei, 50,3% din funcţiile de conducere sunt ocupate de femei, iar salariile primite de femei şi bărbaţi pentru acelaşi nivel de muncă sunt egale. Pentru 2020, una dintre priorităţile mandatului ei este extinderea IKEA pe două pieţe noi: Slovenia şi Ucraina. Spune că angajaţii sunt mai eficienţi şi mai fericiţi la locul de muncă dacă au un echilibru dintre viaţa personală şi cea profesională. E unul dintre secretele prin care angajaţii îşi dezvoltă competenţele necesare pentru a le oferi clienţilor o experienţă cât mai frumoasă la cumpărături. Sara del Fabbro e inspirată în tot ceea ce face de o zicere a fondatorului companiei, Ingvar Kamprad: „Fericirea nu este să-ţi atingi scopul. Fericirea e să fii în drum spre obiectiv. Este destinul nostru minunat să fim doar la începutul drumului”.

  • Secretul unui bun echilibru între viaţa personală şi profesională: „Coechipierii potriviţi”

    Ioana Enache, general manager, Amway România, Bulgaria şi Grecia, spune că una dintre cele mai frumoase şi recente realizări este faptul că alături de echipa locală a primit, trei ani la rând, premii pentru cea mai bună performanţă în business la nivel european. Pentru anul în curs ea şi-a propus să continue această creştere, dar „la fel de important este şi să fim alături de noii clienţi sau de partenerii noi care vor să obţină venituri suplimentare plecând de la zonele lor de interes sau pasiune construind afacerea de vânzări directe pe segmentul de produse de înfrumuseţare, îngrijire şi nutriţie Amway”.

    Ea spune că, personal, crede în valoarea diversităţii, a parteneriatului şi a echilibrului, iar în timp, lucrând cu foarte multe echipe, a observat cât de multe avantaje derivă din faptul că fiecare suntem diferiţi: ca profil, ca abordare, ca personalitate, nu neapărat din diferenţele de gen. „Cu siguranţă însă, pentru femei e puţin mai greu să jongleze cu toate «pălăriile»: de profesionist, mamă, soţie, prietenă sau fiică, dar recomandarea mea este să-şi aleagă cu grijă «coechipierii» din viaţa personală şi din business, astfel încât să se poată baza pe sprijinul lor.” Ioana Enache spune că, din experienţa de lucru cu numeroase femei, a observat că nuanţa în lucrul cu acestea e dată de abordarea „people-oriented”, de un plus de empatie şi intuiţie pe care îl au, de dorinţa de a genera rezultate pe termen lung, precum şi de o atenţie sporită la echilibrul dintre viaţa personală şi profesională. 

    „Să ai mereu curajul de a încerca drumuri noi. Nu lua niciodată decizii care nu te lasă să dormi noaptea. Preţul plătit e prea mare. Gândeşte-te mereu ce laşi în urma ta, care e semnătura ta, ce plusvaloare poţi genera prin proiectele în care te implici. Chiar dacă ceva nu îţi iese cum ţi-ai propus, nu uita că acela este doar un moment în timp care nu te defineşte, ci evoluţia ta. Nu renunţa la cine eşti ca femeie. O renunţare la o parte importantă din tine nu te va ajuta, o vei resimţi mereu ca pe un sacrificiu prea mare”, este sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei.

    Profilul Ioanei Enache a fost inclus recent în anuarul „105 Cele mai puternice femei din  business” realizat de Business Magazin.

  • Roxana Hidan, deputy CEO OTP Bank România: „Văd drept realizări acele momente în care preiau responsabilităţile pe care toţi ceilalţi le ocolesc”

    „Dacă trebuie să folosim acest termen, văd drept realizări acele momente în care preiau responsabilităţile pe care toţi ceilalţi le ocolesc. Dorinţa mea continuă de a accepta noi provocări m-a determinat să mă implic în proiecte care veneau cu riscuri mari, dar a căror îndeplinire cu succes aducea după sine satisfacţii pe măsură şi mari şanse de a obţine recunoaşterea profesională necesară oricărei cariere de succes”, spune Roxana Hidan. Pentru anul în curs ea şi-a propus să continue să înveţe. Povestea profesională a Roxanei Hidan are ca subiect principal bankingul, după cum susţine chiar ea. „În jurul acestei idei construiesc tot ce ţine de cariera mea. Este lumea în care mă regăsesc profesional, locul unde fac lucrurile să se mişte, unde sunt inspirată, unde inspir, unde nu simt că este muncă, ci pasiune.” Calităţile care îi conturează succesul profesional spune că sunt: un stil de leadership „decisiv”, determinarea, caracterul puternic, dorinţa de acţiune şi modul direct de a-şi exprima opiniile, chiar şi atunci când acestea sunt contra curentului. În opinia sa, nu există un echilibrul perfect între viaţa personală şi cea profesională. „Fiecare persoană are nevoi diferite, chiar şi nevoile acelei persoane variază în timp. Gramatica vieţii mele personale este destul de diferită de cea a vieţii mele profesionale. Sunt mult mai puţin meticuloasă, spre deloc, în planificarea vieţii personale.”

  • Care este, potrivit Ralucăi Radu, country manager Answear.ro, cel mai important aspect din carieră

    În opinia Ralucăi Radu, country manager al Answear.ro, al cărei profil a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, în afaceri sau în domeniul profesional în general nu există foarte multe diferenţe între sexe. „Am fost mereu parte din domenii unde bărbaţii erau majoritari – matematică în liceu şi apoi automatică-calculatoare în facultate. Cred că e foarte important şi cum vezi tu lucrurile şi cu ce mentalitate pleci la drum. Dacă nu găseşti motive pentru care să te simţi în inferioritate, cred că nici atitudinea ta nu va lăsa loc de interpretări celor din jur. Atunci când demonstrezi că eşti competent şi atitudinea ta nu lasă loc de discriminări, ai toate şansele să nu fii tratată diferit.”

    În ceea ce priveşte echilibrul între viaţa personală şi profesională, ea spune că toată lumea vorbeşte despre el, dar foarte puţină lume l-a întâlnit cu adevărat în natură, „deci, dat fiind că nu l-am întâlnit până acum, voi spune că este un mit. Cred că este cu adevărat provocarea omului modern şi nu cred că este uşor pentru nimeni, femeie sau bărbat, şi cu atât mai puţin pentru cei care sunt părinţi”.

    Sfatul său pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional ar fi acelaşi pe care şi l-ar da ei însăşi: „Să nu arzi etape”. „Suntem într-o grabă din ce în ce mai mare să ajungem în vârf, să lucrăm pe poziţii aflate din ce în ce mai sus în ierarhia companiei şi să ne fie recunoscute meritele. Chiar dacă obţinem rezultate în această goană profesională, de multe ori ardem etape şi nu internalizăm anumite principii sau abilităţi care ulterior ne-ar ajuta în noile roluri în care am ajuns. Fiecare pas în drumul nostru profesional îşi are sensul şi cred că obţinem rezultate maxime atunci când îi acordăm toată atenţia noastră.”

  • Cu harta în căutarea artei

    Aşa a procedat o galerie de artă din Los Angeles, care, în loc să expună lucrări la sediul său, a apelat la o serie de artişti pentru o expoziţie care se întinde prin tot oraşul, scrie LA Times.
    Intitulată „We Are Here / Here We Are”, expoziţia organizată de galeria Durden and Ray poate fi vizitată cu ajutorul Google Maps, pe care sunt marcate locurile unde se află lucrările participante. Vizitatorii fie pot ajunge din întâmplare să vadă o operă de artă, după care pe un mic panou din dreptul acesteia pot afla unde se află alte lucrări în apropiere, fie pot planifica un traseu cu ajutorul hărţii. Lucrările se află expuse în locuri în care pot fi văzute uşor din stradă. Un artist, de exemplu, şi-a amplasat creaţia pe un stâlp stradal, alţii şi-au prins lucrările de garduri, alţii le-au instalat în curte, pe acoperişuri, iar cineva şi-a pus sculptura cu care participă la eveniment, o girafă care pare acoperită cu bomboane viu colorate, la fereastră. Operele expuse sunt fie picturi, fie sculpturi, fie instalaţii de artă, cum ar fi un grup de statui pe un spaţiu verde, un grup de obiecte culese din gunoi şi „înnobilate” cu nişte fotografii cu animale din specii pe cale dispariţie pe care o artistă le-a agăţat de un gard de plasă, nişte obiecte grupate în jurul unei fotografii a actorului John Wayne, pe lângă care se mai află şi un pistol de plastic şi ambalaje de produse alimentare, toate aflate în spatele unui grilaj metalic.

  • Tânărul care a studiat în patru oraşe europene diferite şi a mizat tot pe România pentru afacerea sa

    În lumea lui Răzvan Zamfira, evenimentele se măsoară în grafice, tabele, scheme şi baze de date. A gândit conceptul Studio Interrobang într-o vreme în care termenul „big data” nu era foarte popular. Nu existau prea multe instrumente de analiză vizuală şi nici clienţi care să-şi dorească să comunice despre afacerea lor cu ajutorul datelor. Şi totuşi, el a îndrăznit.

    A studiat în patru oraşe europene diferite – Bruxelles, Viena, Madrid şi Copenhaga – unde vizualizarea de date ştiinţifice şi transpunerea lor în mijloace prietenoase de comunicare pentru publicul larg era destul de des întâlnită. A lucrat ca freelancer în domeniul graphic designului. Toate experienţele puse la un loc au dus la crearea businessului Studio Interrobang, un birou de design specializat în vizualizarea de date şi design informaţional.
    „Sunt arhitect, cercetător în studii urbane şi graphic designer. Nu cred că aş putea să înţeleg la fel de uşor seturile complexe de date cu care lucrez în prezent, dar şi contextul acestora, fără o astfel de pregătire interdisciplinară. În ultimii doi ani, am colaborat sau coordonat proiecte despre piaţa imobiliară, servicii sociale, alegerile prezidenţiale, agricultură, calitatea sistemului de învăţământ, poluare fonică sau analiza de reţele sociale de inovatori în domeniul mediului.”
    Aşa se descrie Răzvan Zamfira. Spune că, în vizualizarea de date, combină reprezentarea artistică şi abilităţile de comunicare vizuală cu nevoia de înţelegere şi structurare rapidă a datelor despre subiecte mereu diferite. Diferiţi sunt şi clienţii, fie ei organizaţii care vor să valorifice datele de care dispun sau care vor să comunice sinteze către publicul larg, ori instituţii din domeniul jurnalismului de date.
    Printre numele cu care a colaborat Studio Interrobang până acum se numără Ordinul Arhitecţilor din România, Greenpeace România, Asociaţia MOJAR, organizatoarea Bienalei de Arhitectură din Timişoara, şi iZi Data, o agenţie de studii de piaţă fondată de antreprenoarea Silvia Luican.
    „Probabil cel mai deschis la experimentare este jurnalismul de date, fiind şi cel care a popularizat designul informaţional şi transformarea unor seturi complexe în poveşti pe înţelesul unui public larg. Am colaborat deja la o grămadă de articole cu o serie de publicaţii independente din România”, spune Răzvan Zamfira.
    Afacerea sa a luat fiinţă ca rezultat al unui cumul de cunoştinţe şi al unor perioade mari de timp dedicat unor proiecte de cercetare personale, care în scurt timp i-au adus şi primii clienţi. La finalul anului 2018, Răzvan Zamfira a obţinut un grant de finanţare, prin programul Start-up Plus, în valoare de 40.000 de euro.
    „Pentru prima jumătate de an de activitate, în condiţiile în care primele luni după obţinerea finanţării au fost dedicate activităţilor administrative, am avut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro.”
    Pentru 2020, el estimează că cifra de afaceri va fi de 50.000 de euro, iar planul său este ca, pe parcursul acestui an, să lucreze la conştientizarea importanţei comunicării cu date şi a transparenţei.
    „În contextul incertitudinii generale de acum, discuţiile «cu numerele pe faţă» au căpătat foarte multă importanţă. Toată lumea a văzut un grafic sau câteva cifre oficiale care prezintă evoluţia pandemiei şi încearcă să le analizeze. Datele au devenit un subiect mainstream zilele astea şi pentru businessul nostru este o oportunitate, mai ales că vor juca un rol din ce în ce mai important în luarea deciziilor atât economice, cât şi sociale în lunile următoare.”
    Studio Interrobang vrea aşadar să ne împrietenească, puţin câte puţin, cu statisticile obositoare şi greu de descifrat. Cu o încercare suntem toţi datori.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


    Localo – marketplace pentru producătorii români (Timişoara)
    Fondator: Mihai Pegulescu
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: online


    Regnet – platformă pentru firme (Bucureşti)
    Fondator: Cristian Bărcan
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 70.000 de euro
    Prezenţă: online


    Minor Swing – brand de hamace (Bucureşti)
    Fondator: Andrei Gruia
    Prezenţă: online


    Lavanda Laurei – produse cosmetice cu lavandă (jud. Vaslui)
    Fondator: Laura şi Andrei Ignătoaie
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri: 5.000 de lei (circa 1.000 de euro) pe lună
    Prezenţă: online şi în farmacii


    Glom – brand de lămpi din lemn (Bucureşti)
    Fondator: Mircea Struţeanu
    Investiţie iniţială: 3.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 32.000 de lei (aproape 7.000 de euro)
    Prezenţă: online, pe site-ul Glom şi pe platforma Etsy


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de lazero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Guvernul plăteşte 45% din salariul de bază, timp de trei luni, pentru cei care revin la muncă, din şomaj tehnic. Cum poţi beneficia de ajutor de la stat

    Guvernul va lua în această seară mai multe măsuri de sprijinire a angajaţilor şi angajatorilor, în criza coronavirusului, măsuri ce se vor aplica de la 1 iunie.

    Dacă angajaţii tăi s-au aflat până acum în şomaj tehnic trebuie să ştii că şi de acum înainte, timp de trei luni, statul te poate ajuta. Mai exact de la reluarea activităţii angajaţii tăi pot primi, timp de 3 luni, 45% din salariul de bază. Practic tu îi vei mai plăti doar 55 % din salariu. Există şi condiţii puse de stat. Astfel, după terminarea celor trei luni în care Guvernul te ajută, vei fi obligat să îţi ţii angajaţii încă 6 luni, fără să poţi renunţa la ei.

    Ce trebuie să faci să beneficiezi de ajutor de la stat:Angajatorul depune prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această sumăIată şi ordonanţa de urgenţă care va fi adoptată în şedinţa de guvern de astăzi de la ora 19.

    Citiţi continuare pe mediafax.ro