Tag: afaceri de la zero

  • Povestea tinerei care a transformat un obicei vechi de sute de ani, la care mulţi au renunţat, într-o afacere modernă şi profitabilă

    Ţesutul la război este, fără nicio urmă de îndoială, o îndeletnicire mai degrabă de ieri decât de azi, mai degrabă a bunicilor şi străbunicilor decât a generaţiilor mai noi. Simona Gonciulea este însă, excepţia. Dintotdeauna a admirat munca femeilor de la ţară care ţeseau preşuri, covoare, broderii, ii şi chiar costume populare şi aveau, totodată, timp şi pentru casă şi familie. Aşa că, atunci când viaţa i-a dat o pauză, a intrat şi ea în această provocare. Şi aşa a apărut Sigo.

    În primul concediu de creştere a copilului am încercat lucrul de mână şi am continuat în al doilea concediu. Am simţit atunci nevoia de a face ceva creativ, motivant în acelaşi timp, stând mai mult acasă cu copiii. Aşadar, începutul a fost unul concentrat pe o nevoie a mea mai mult decât pe nevoia unor potenţiali clienţi. În această perioadă de început am avut parte de susţinerea soţului, lucru care a contat foarte mult”, povesteşte Simona Gonciulea. Nefiind constrânsă în vreun fel, a avut suficient timp să-şi testeze ideile şi să acumuleze cât mai multe cunoştinţe. Aşa se face că cei patru ani în care a fost în concediu de creştere a copiilor au ajutat-o să-şi schiţeze ideea unui business. „Transformarea unui meşteşug în business este destul de dificilă din multe perspective, pentru că depinde de mulţi factori.”

    Unul din ei este productivitatea, aşa că, atunci când a simţit că nu mai poate face faţă singură, s-a gândit să încheie colaborări. Iar după ce a văzut că amatorii de articole handmade nu sunt deloc puţini, a proiectat câteva produse şi a început să le producă în ritm constant, indiferent că era vorba de genţi, rucsacuri sau încălţăminte. Apoi a înfiinţat o firmă şi a început treaba. „Brandul Sigo este reprezentat de mine. Sunt absolventă a Academiei de Studii Economice şi am activat în domeniul economic puţin peste şase ani, până la naşterea primului copil.”

    Odată cu primul copil, s-a născut şi ideea de afacere. Investiţiile de câteva mii de euro nu au fost foarte mari, însă mai valoros a fost timpul dedicat acumulării de cunoştinţe, finalizării şi comercializării produselor. A cumpărat întâi un război de ţesut, în următorul an a mai luat unul, iar acum are patru astfel de războaie la îndemână. „În aceşti ani m-am concentrat pe validarea produselor, astfel că partea financiară nu a fost o ţintă pentru mine. În cadrul firmei regăsiţi un singur angajat, adică eu. Totuşi, în realizarea produselor am implicat mai multe persoane, având colaborări atât la nivelul Bucureştiului, cât şi în ţară. Apreciez că acest model poate fi extins. Am desluşit singură întregul proces, de la aţă la produs finit, şi acum văd câteva oportunităţi de dezvoltare.”

    Preţurile articolelor care ies din războaiele Simonei Gonciulea sunt cuprinse între 100 şi 300 de lei. Îi sunt clienţi oameni din categorii diferite, dar cu un lucru în comun: ataşamentul de tradiţie şi de lucrul de mână, dorinţa de a ieşi din tiparul marilor branduri. Cei mai frecvenţi cumpărători sunt femeile cu vârste între 25 şi 50 de ani, care aleg în special online-ul când vine vorba de plasarea comenzilor. De altfel, majoritatea vânzărilor au loc în online şi, deşi înainte de pandemie era o ţintă identificarea unor forme de colaborare cu magazine fizice, Simona Gonciulea spune acum că va reevalua ideea atunci când situaţia va permite. Totuşi, anul trecut a fost prezentă cu brandul Sigo într-un magazin fizic şi a fost foarte bine. Tot anul trecut a pariat şi pe alte idei.

    „În 2020, pe fondul schimbărilor influenţate de pandemie, am adus în atenţia admiratorilor preşul tradiţional ţesut la război. Practic, dacă multe produse se realizau din material ţesut (care, ca formă primară, este un preş), acum m-am rezumat doar la preş. Am prins valul de emoţie creat de lockdown în jurul afacerilor româneşti şi m-am axat pe fabricarea de preşuri din materiale reciclabile.” De altfel, preşurile se asociază numai bine cu aspectul modern al locuinţelor, spune antreprenoarea, astfel că una din ţintele din 2021 este găsirea căii potrivite pentru a le introduce în designul interior al locuinţelor. „În acelaşi timp, voi continua producerea celorlalte tipuri de articole – genţi, rucsacuri, borsete, încălţăminte. Mai sunt şi alte variante, însă sunt în fază incipientă acum”, spune Simona Gonciulea.

    Preţurile articolelor care ies din războaiele Simonei Gonciulea sunt cuprinse între 100 şi 300 de lei



     

    Cinci idei de afaceri de la zero 

     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Chefs of Romania – platformă care aduce bucătarul acasă (Bucureşti)

    Fondator: Alex Rada

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Prezenţă: naţională


    Wooden Lamp – atelier de lustre din lemn (Miroslava, jud. Iaşi)

    Fondatori: Mara şi Alexandru Bălţătescu

    Investiţie iniţială: 35.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020 (august-noiembrie): 60.000 de lei (12.200 de euro)

    Prezenţă: naţională şi internaţională


    Home Kineto – cabinet de kinetoterapie (Popeşti-Leordeni)

    Fondator: Cosmin Ciocîrlan

    Investiţii: 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 12.000 de euro

    Prezenţă: Popeşti-Leordeni, online


    Corinne Chocolat – atelier de ciocolată fără zahăr (Bucureşti)

    Fondatoare: Corina Ifrim Drăgulinescu

    Investiţie iniţială: 40.000-45.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 170.000 de lei (aproape 35.000 de euro)

    Prezenţă: online


    Miere cu drag – brand de miere (jud. Olt)

    Fondatori: Anca şi Lucian Ciutacu

    Investiţii: peste 15.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 20.000 de euro

    Prezenţă: naţională



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cum să transformi o idee venită în vacanţă într-o afacere profitabilă. Două tinere au reuşit şi acum vând în toată lumea

    Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob se aflau în Bali, în urmă cu patru ani, când au răsărit primele idei din spatele Joyas, un brand de încălţăminte  pentru femei fabricată în Bucureşti. Cele două antreprenoare sunt cumnate şi împărtăşesc nu doar relaţia de rudenie, ci şi pasiunea pentru încălţăminte şi spiritul antreprenorial.

    Fără cunoştinţe în domeniu, cu studii economice şi de limbi străine, devotamentul şi pasiunea pentru această ramură a producţiei de încălţăminte ne-au transformat, la un an de la realizarea primului tipar, în antreprenori în confecţionarea încălţămintei din piele, odată cu cunoaşterea tuturor proceselor şi a etapelor de producţie”, spun cele două fondatoare Joyas.

    Cu brandul lor, Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob au făcut în 2019 afaceri de peste jumătate de milion de lei –
    521.000 de lei mai exact. Încălţămintea este lucrată manual, pe comandă, în propriul atelier, situat în sectorul 4 din Capitală, din piele premium importată din Italia.

    „Alegerea de a nu lucra cu stocuri a venit pe parcurs, din mărturisirile clientelor cu diverse probleme, care nu îşi găsesc în magazine produse care să le fie pe plac şi cu care să aibă confort sporit. Cererea, în mare măsură, vine din partea clientelor din România şi majoritatea expediţiilor se fac pe teritoriul ţării, însă observăm o uşoară creştere şi în extern, în fiecare an”, spun antreprenoarele.

    Comenzile online internaţionale predomină din Austria, Spania, Italia şi Marea Britanie. Tocmai de aceea, Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob au demarat o colaborare cu Amazon, pentru a-şi prezenta şi expune produsele spre vânzare.

    Investiţia iniţială a celor două fondatoare a ajuns la câteva zeci de mii de euro pentru achiziţionarea utilajelor şi a materiei prime. Ulterior, au produs tiparele şi primele modele de încălţăminte în viziunea personală.

    „Cifra de afaceri pe 2019 a fost satisfăcătoare. Pentru susţinerea unui brand şi creşterea sa, în primii ani, promovarea şi expunerea la nivel naţional sunt esenţiale, astfel că toate veniturile firmei au fost direcţionate în acest sens. În momentul de faţă, atelierul Joyas are în subordine 15 angajaţi.”

    După un an 2020 al provocărilor şi al schimbărilor, echipa Joyas priveşte cu optimism către 2021 şi şi-a propus să creeze noi modele pentru clientele din România şi din afara ţării.

    Cu brandul lor, Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob au făcut în 2019 afaceri de peste jumătate de milion de lei – 521.000 de lei mai exact.



    Cinci idei de afaceri de la zero

     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Magic Mint – atelier de pictură pe textile şi accesorii (Bucureşti)

    Fondatoare: Alexandra Dumitru

    Cifră de afaceri în 2020: 13.000 de lei (2.700 de euro)

    Prezenţă: online


    Colorazon – magazin online cu jocuri educative de tip board game pentru copii (Bucureşti)

    Fondatoare: Andra Păduraru

    Investiţie iniţială: 1.000 de euro

    Prezenţă: online


    Chef Sosin – atelier de producţie de sosuri, muştaruri, dulceţuri (Jilava)

    Fondator: Sebastian Sosin

    Investiţie iniţială: 20.000 de euro

    Prezenţă: băcănii, online


    Nood Food – laborator cu produse fără zahăr şi fără carne (Bucureşti)

    Fondatori: Cristina Pârlitu şi Răzvan Clapa

    Investiţie iniţială: 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 48.000 de euro

    Prezenţă: zona Domenii din Bucureşti, livrări în Bucureşti şi împrejurimi


    La Troia – pizzerie (Călăraşi)

    Fondator: Cătălin Mihaiu

    Investiţie iniţială: 45.000 de euro

    Vânzări: 100.000 de lei pe lună, în medie (peste 20.000 de euro)

    Prezenţă: Călăraşi şi împrejurimi




    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


     

  • Din generaţie în generaţie

    Peste nouă ani de experienţă, peste 80.000 de obiecte lucrate manual şi peste 36.000 de comenzi la activ. Acesta ar fi, în cifre, bilanţul Ioanei Bugean pentru afacerea pe care a fondat-o, Le Cose Animate. Acum mai bine de nouă ani, atelierul ei de cadouri handmade personalizate şi decoraţiuni era nu mai mult de o sufragerie şi o bucătărie pline de cutii şi cutiuţe. Astăzi, povestea are mult mai multe pagini deja scrise.

    Ioana Bugean a început aventura ei în business de la zero, împreună cu mama ei, Ester. În scurt timp, li s-a alăturat sora Ioanei, Dana, aşa că businessul a prins contur în familie.

    „Produsele noastre sunt confecţionate manual din lemn şi lacuri ecologice sau materiale textile brodate şi încercăm să folosim cât mai mult materie primă românească. Am plecat de la cutii din lemn pentru amintiri, iar astăzi, la noi găseşti cadouri personalizate pentru nou-născuţi şi copii, pentru bunici şi mătuşi, decoraţiuni de nuntă, trusouri de botez sau daruri cu suflet pentru orice ocazie”, spune Ioana Bugean.

    Lemnul se îmbină cu broderia, la fel cum studiile în comunicare ale Ioanei s-au împletit cu cele în economie ale mamei şi surorii ei şi aşa s-a dezvoltat Le Cose Animate. Businessul este „în priză” tot anul, indiferent că se lucrează pentru sărbătorile de iarnă, pentru mărţişor sau pur şi simplu pentru nunţi sau botezuri.

    Toate micile – sau marile – creaţii ale celor trei antreprenoare se vând online, pe site-ul lor, iar preţul unei decoraţiuni personalizate pleacă de la 29 de lei. În funcţie de destinatarul cadoului şi de buget, cumpărătorul îşi poate „construi” singur darul. Odată cu timpul, s-a diversificat oferta, dar şi businessul a crescut la rândul lui.

    „În 2019, cifra de afaceri a fost de aproximativ 170.000 de euro. Anul 2020 a fost unul greu pentru noi, aşa cum a fost pentru toată lumea, dar în acelaşi timp a fost şi un prilej extraordinar să ne reinventăm şi să ne adaptăm unei noi realităţi sociale şi de business. Am căutat să găsim oportunităţi şi produse noi pentru clienţii Le Cose în fiecare an, încercând să le oferim o experienţă de shopping cât mai personalizată”, spune Ioana Bugean.

    Toate micile – sau marile – creaţii ale celor trei antreprenoare se vând online, pe site-ul lor, iar preţul unei decoraţiuni personalizate pleacă de la 29 de lei.


    Pentru sărbătorile care tocmai au trecut, ea, împreună cu mama şi sora ei, au gândit mai multe produse de dăruit celor dragi, părinţilor, bunicilor, nepoţilor sau prietenilor. Cadourile au fost toate personalizate la cererea clienţilor şi expediate direct destinatarului, pentru a păstra sentimentul de apropiere chiar şi într-un Crăciun în care întâlnirile fizice nu au fost întotdeauna posibile. Odată această provocare depăşită, cum arată anul 2021 pentru Le Cose Animate?

    „Pentru că suntem o afacere de familie, ştim foarte bine cât de important este să ne ajutăm şi să ne susţinem reciproc, de aceea, pentru 2021, ne propunem să ne dezvoltăm şi mai mult decât până acum în jurul sintagmei «Buy Local», căutând parteneri locali pentru toate produsele noastre de bază”, spune Ioana Bugean.

     



    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare
    pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Firul cuvintelor – proiect de caligrafie (Bucureşti)

    Fondatoare: Mădălina Tătaru

    Prezenţă: online, naţională


    Foldo – producţie de mobilier şi decoraţiuni din carton (Bucureşti)

    Fondator: Nicolae Baciu

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 250.000 de euro

    Prezenţă: naţională


    Forest Food – prelucrare de ciuperci şi fructe de pădure (Căpuşu-Mare, jud. Cluj)

    Fondatori: Dănuţ şi Bogdan Costea

    Cifră de afaceri în 2019: 8,6 mil. lei (1,8 mil. euro)

    Prezenţă: naţională şi internaţională


    KaminHorn – producţie de accesorii pentru coşuri de fum (jud. Bacău)

    Fondator: Răzvan Anăstăsoaie

    Investiţie iniţială: 16.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 1,4 mil. euro

    Prezenţă: online şi în magazine de bricolaj


    Hug Me Blanket – atelier de producţie de pături (Alexandria)

    Fondatoare: Anamaria Pirea

    Investiţie iniţială: 170.000 de lei (36.000 de euro)

    Cifră de afaceri în 2020: 90.000 de lei (19.000 de euro)

    Prezenţă: online


    Grana – fabrică de pâine artizanală (Feleacu, jud. Cluj)

    Fondatoare: Monica Ichimescu

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Prezenţă: Feleacu, jud. Cluj


    Thaice Cream – îngheţată artizanală

    Fondator: Valentin Ghiţă

    Investiţie iniţială: 600 de lei

    Cifră de afaceri în 2019: 250.000 de euro

    Prezenţă: AFI Cotroceni şi o rulotă mobilă


    Zamir – brand de şosete

    (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Ionel Timiş şi Bene Laszlo

    Investiţie iniţială: 600 de lei

    Cifră de afaceri în 2019: 330.000 de lei (70.000 de euro)

    Prezenţă: online, Iulius Mall din Cluj-Napoca


    Wine & Dine – magazin de vinuri (Oradea)

    Fondatori: Adina şi Dani Todea

    Investiţie iniţială:
    4.000-5.000 de euro

    Prezenţă: online, Oradea


    EastRide – servicii de curierat pe bicicletă (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Botond Bakos, Arpad Joo şi Balazs Halmen

    Investiţie iniţială: 3.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 3,1 mil. lei (654.000 euro)

    Prezenţă: Cluj-Napoca, Oradea, Braşov, Târgu-Mureş


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Afaceri de la zero. Filofteia şi Ioana Matei, mamă şi fiică, realizează lunar peste 1.000 de produse cosmetice naturale sub brandul Jovis, iar ambiţia lor este să ajungă în toată Europa

    Un hobby transformat în busi­ness printr-o colaborare de pes­te un deceniu între Filofteia şi Ioana Matei, ma­mă şi fiică. Aşa începe po­vestea Jovis, un brand de cosmetice naturale fabricat într-un atelier din Constanţa în urma unei investiţii totale de 30.000 de euro.

    „Eram studentă în anul întâi la Ecologie şi Protecţia Mediului şi eram interesată de tot ce înseamnă produse eco, bio, în special de produse cosmetice şi de îngrijire a tenului“, povesteşte Ioana Matei, ecolog în prezent şi creator al brandului Jovis. Interesul Ioanei Matei s-a transformat rapid în primele în­cer­cări de a produce acasă, în bucătărie, primele măşti, balsamuri de buze, unguente, cu in­gre­diente naturale cumpărate din magazine de tip plafar. „Era hobbyul meu şi pentru că aveam nevoie de un loc al meu în care să vorbesc în voie pe tema asta, mi-am făcut un blog – Jovis Homemade Beauty – folosind numele Jovis care era pe atunci (în 2009 – n. red.) nickname-ul meu din mediul online“.

    Blogul a adus în jurul Ioanei Matei o comunitate de oameni interesaţi de produse fabricate din ingrediente naturale, iar în paralel tânăra studentă a realizat şi prima sa vân­zare. „Am făcut zece bu­căţi de bal­sam de buze şi le-am vândut pe toate cole­ge­lor de la facultate, cu 5 lei bucata. Au fost primii mei 50 de lei câştigaţi“.

    În 2010, Ioana Matei a des­co­perit univer­sul să­pu­nului na­tural, a creat împreună cu ma­ma sa prima reţetă şi de atunci nu s-au mai oprit. „Noi facem săpun prin metoda la rece de­oarece ingredien­te­le nu sunt fierte sau în­călzite, astfel că îşi păstrează pro­prie­tăţile. Am început să fa­cem totul manual, în bucătărie“, îşi aminteşte Ioana Matei, care adau­gă că pentru a ajunge la spaţiul de producţie de astăzi investiţiile au venit treptat şi s-au ridicat la 30.000 de euro.

    Primele vânzări au venit în urma partici­pării brandului Jovis la târguri din Constanţa, iar astăzi 80% din volume vin din magazinul online propriu, iar restul din parteneriate cu distribuitori din toată ţara.

    „Colaborăm cu magazine mici, care sunt tot aşa pe profilul nostru, cu magazine de pro­duse cosmetic naturale. Produsele Jovis mai sunt prezente în magazinele zero waste sau zero plastic, un segment care s-a dez­vol­tat în ultimii doi ani, în magazinele de produse româ­neşti şi în băcănii“, mai spune Ioana Matei care adaugă că a discutat şi cu lan­ţuri de farmacii, dar discuţiile nu s-au concretizat pentru că dis­countul solicitat de marile lanţuri ar pune presiune pe preţul de vânzare.

    „Eu mi-am dorit de la început să creez produse accesibile şi am preferat să producem cosmetice accesibile unui public mai larg“.

    Un săpun Jovis costă între 13 şi 19 lei, iar portofoliul dezvoltat cuprinde 22 de produse, plus o gamă de şampoane solide. Din portofoliul magazinului online Jovis fac parte şi uleiuri şi unturi de corp, dar şi o gamă de accesori pentru îngrijire.

    „Noi producem lunar cam 1.000-1.200 de produse, dar investiţia a fost treptată, produsă în mai multe etape şi s-a ridicat la 30.000 de euro, cea mai mare parte pentru amenajarea spaţiului de producţie şi pentru certificarea produselor“.

    Filofteia şi Ioana Matei sunt în continuare implicate activ în business, însă pentru a dezvolta Jovis au apelat la colaboratori pe diverse domenii, pe partea de ambalaje, de website, de design. „A devenit din ce în ce mai evidentă nevoia unui asistent în zona de producţie. Ne propunem ca în acest an să ne mărim echipa, să producem mai mult, mai eficient. Noi am primit foartre multe cereri pentru livrări în afara ţării, clienţi care locuiesc în alte ţări. Mi-ar plăcea să adaptăm site-ul pentru a livra românilor din afară, dar şi persoanelor din alte ţări. Vom lucra să traducem ambalajele pentru a putea livra în afară pentru că vin cereri de distribuţie din străinătate şi prin alte magazine“. 


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • Afaceri de la zero. Roxana Ispas creează costume de baie handmade sub brandul Ronna Swimwear şi a vândut de 2 mil. euro în 2020, în toată lumea

    Finanţarea iniţială a venit dintr-un alt business al antreprenoarei şi s-a ridicat la aproximativ 20.000 euro.

    Roxana Ispas creează într-o fa­brică din Buzău, dar şi în Milano, costume de baie hand­made, pe măsura clien­ţi­lor, pe care le vinde sub bran­dul Ronna Swimwear în toată lumea, iar în 2020 a ajuns la o cifră de afaceri de 2 milioane de euro. Ea a lucrat mai mulţi ani în domeniul ju­ridic, în cadrul unei case de avocatură, iar apoi a schimbat macazul şi a deschis iniţial un busi­ness în domeniul consultanţei speciali­za­te pe facilitarea obţinerii de autorizaţii sau avi­ze de funcţionare de către persoanele juridice.

    „Ideea de Ronna Swimwear a apărut din nevoia pieţei româneşti de a avea costume de baie din materiale bune. M-am gândit să fac ceva inedit. Prima dată am pornit un business în producţia de lenjerie intimă cu o asociată şi am văzut că acest segment de costume de baie a mers mai bine, asta fiind prin 2015. Apoi, am pornit singură în 2018, numai cu costume de baie“, povesteşte Roxana Ispas.

    Finanţarea iniţială a venit din businessul său în domeniul consultanţei şi s-a ridicat la aproximativ 20.000 euro. Iar în prezent, spune ea, tot ce face din vânzările costumelor de baie investeşte în producţie.

    Antreprenoarea susţine că la început nu avea mari aşteptări de la noul business, însă a muncit mult, iar acesta a luat amploare încă din primul an. „Primele cliente au fost chiar persoane cunoscute. După aceea am primit foarte multe comenzi din afara României, din Londra, Franţa, Anglia, Germania, SUA.“

    Primele produse, îşi aminteşte Roxana Ispas, au fost costumele de baie cu volane. Apoi a făcut produse nude şi seturi cu diverse imprimeuri. „Recomandările clientelor m-au ajutat foarte mult la început“, explică ea.

    Antreprenoarea spune că merge pe liniile clasice de produse şi se inspiră în funcţie de ce vede. Ea adaugă că are comenzi din toată lumea şi în mai multe ţări a deschis showroomuri, deoarece clientele din Franţa, Germania şi Dubai caută produ­sele Ronna Swimwear mai mult în locaţii fizice, faţă de clientele din România, care comandă mai mult online.


    Primele produse, îşi aminteşte Roxana Ispas, au fost costumele de baie cu volane. Apoi a făcut produse nude şi seturi cu diverse imprimeuri.

    „Clienţii mei acum pleacă în vacanţe în Dubai, Maldive, Seychelles, dar am primit o comandă de la o franţuzoaică pentru o nuntă în vară“, subliniază ea, adăugând că iarna cos­tu­mele de baie se vând mai bine decât vara. În această perioadă, spune Roxana Ispas, se caută mult seturile cu multe accesorii. „Îmi doresc să fac produse accesibile.“

    În 2020, ea a făcut câteva colecţii exclusiviste de costume de baie pentru Madrid şi Monte Carlo şi menţionează că a rămas fără produse pe stoc. În acelaşi an, ea a creat mai multe colecţii de costume de baie şi a făcut o nouă linie de business, de rochii de lux, sub o marcă nouă – Ronna The Brand.

    „Producem la Buzău şi la Milano. Cred că o să începem o colaborare pentru pro­duc­ţie şi în ţările Arabe. (…) Am pornit foarte bi­ne 2021, avem chiar un finanţator din Dubai, care ne dă 7 mil. euro să facem rochii cu cristale Swarovski, dar şi costume de baie.  Ne bucură că putem să producem la costuri bune lucruri accesibile clienţilor. Colaboratorii mei din Dubai au găsit finanţator. Acum se găsesc bani pe piaţă şi mai ales în afară“, afirmă Roxana Ispas.

    În 2020, cifra de afaceri a companiei a fost 2 milioane de euro, iar anul acesta 1 milion de euro merge în producţie, a mai spus fondatoarea Ronna Swimwear.



    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • Prosecco la orice oră

    „Fata cu prosecco” este numele de cod al Alinei Chiticaru. Iniţial, îşi promovase afacerea cu numele de ZumWines, dar cum toţi colaboratorii o ştiau drept „fata cu prosecco”, aşa i-a rămas numele. Ce face ea? După cum şi brandul o sugerează, livrează prosecco mereu şi oriunde, ca să dea gust momentelor în care puţin alcool este tot ceea ce lipseşte.

    Businessul s-a născut din bani împrumutaţi de la prieteni şi din dorinţa de a nu mai avea un program fix. Alina Chiticaru se săturase să meargă la birou şi să aibă aceleaşi sarcini în fiecare zi. Nu prea mai găsea motivaţie şi îşi dorea să facă ceva care să-i pună imaginaţia la încercare.

    „Aşa că mi-am dat demisia, m-am angajat la un business mic care nu a evoluat aşa cum plănuisem, din cauza investitorilor, am încercat un alt business asemănător în parteneriat cu o persoană, însă ne-am dat seama că nu aveam aceeaşi viziune, am renunţat şi am pornit la drum singură, fără niciun ban în buzunar”, îşi aminteşte Alina Chiticaru.

    Investiţia iniţială a fost de circa 5.000 de euro, bani împrumutaţi de la prieteni. A fost greu la început să găsească clienţi care să aducă venituri fixe lunare, precum magazine de vinuri şi restaurante, dar într-un final a reuşit.

    O altă problemă a fost găsirea furnizorilor de vin din Italia, care cereau mereu plata în avans şi comenzi minime, dar a avut noroc cu un colaborator din România care îi este şi prieten acum şi împreună aduceau comenzile, astfel încât cheltuielile să fie convenabile. Aşa că a continuat să livreze vinuri şi diverse combinaţii de cadouri, iar acum se gândeşte ce poate face pentru a continua să se dezvolte.

    „Până la sfârşitul anului sper să îmi upgradez site-ul pe care l-am făcut singură, deci are destul de multe lipsuri, şi să vând cât mai multe cadouri personalizate pe care oamenii să le ofere celor dragi, aducându-le bucurii binemeritate după atât de mult stres.”

    Livrează aproape la orice oră o sticlă de prosecco sau un cadou potrivit pentru cine ştie ce ocazie şi aşa au ajuns s-o cunoască oamenii. Nu vinde doar o sticlă de vin, ca cele care se pot găsi oricând în orice supermarket, ci o împachetează într-o poveste, dar şi într-un ambalaj drăguţ, pentru a face experienţa completă. Aşa se face că, la Fata cu prosecco, se pot găsi sticle de vin de la 15 la 200 de lei.

    „Pandemia a venit fix după prezenţa mea la două târguri, iar asta cred că m-a salvat, fiindcă restaurantele şi magazinele au fost închise, deci încasările mele de la ele au fost blocate, aşa că toţi clienţii întâlniţi la târguri şi toţi prietenii mei s-au aprovizionat şi încă o fac de la mine. Deci, cumva, nu pot să mă plâng. Bineînţeles că nu e perfect, dar este ok”, spune Alina Chiticaru despre perioada zbuciumată pe care a adus-o anul 2020.

     

    La Fata cu prosecco, se pot găsi sticle de vin de la 15 la 200 de lei.

     



    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Bambooda – brand de hârtie igienică din bambus (Bucureşti)

    Fondator: Dan Cornea

    Investiţie iniţială: 25.000 de euro

    Prezenţă: naţională


     

    Colina Farms – fermă de legume organice (Băbuţiu, jud. Cluj)

    Fondator: Liviu Baltă

    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: peste 1 mil. lei (211.000 de euro)

    Prezenţă: jud. Cluj


     

    Atelier Panda – self-service auto (Bucureşti)

    Fondator: Dan Pantilin

    Investiţie iniţială: 5.000 de euro

    Prezenţă: zona Pantelimon din Bucureşti


     

    Şcoala de drift Sorin Ene (Bucureşti)

    Fondator: Sorin Ene

    Prezenţă: Bucureşti


     

    DeLaAndrei – business cu plante aromatice (Poiana Mare, jud. Dolj)

    Fondator: Andrei Segărceanu

    Investiţie iniţială: 50.000 de lei
    (10.000 de euro)

    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 100.000 de lei (21.000 de euro)

    Prezenţă: naţională

     


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Povestea unor tineri care vând biscuiţi de zeci de mii de euro în România. Cum au reuşit ei să îşi pornească un business şi cât i-a costat afacerea mult dorită

    Cu 20.000 de euro, cu poftă de dulciuri şi chef să le pregătească, Ani şi Răzvan Popa au fondat o „biscuiterie”. Evident, denumirea este o invenţie, dar una la fel de savuroasă precum reţetele pe care tot ei le inventează.

    Ani Popa lucrează în domeniul alimentar de peste zece ani şi este, de fapt, „creierul” dulciurilor pe care le vinde LaBiscuiterie. Răzvan este de meserie inginer IT, iar în afacerea de familie se ocupă de tot ce înseamnă marketing şi management.

    „Am fondat acest business plecând de la dorinţa de a ne pune amprenta în domeniul alimentar, oferind produse artizanale din ingrediente naturale. La bază stau pasiunea, determinarea şi principiile sănătoase. Am reuşit să construim cu un capital mic, reinvestind constant profitul în dezvoltarea afacerii”, spune Răzvan Popa.

    Au plecat la drum cu o investiţie iniţială de 20.000 de euro, apoi au mai continuat cu aproximativ 30.000 de euro, totul din surse proprii. Au făcut eforturi să nu se împrumute de la început, gândindu-se că va veni un moment în care vor fi nevoiţi s-o facă, pentru a se dezvolta. Şi-au amenajat un laborator de cofetărie-patiserie în Deva şi vând atât într-un spaţiu fizic adiacent laboratorului, cât şi online.

    Ce vând? Tot soiul de biscuiţi, cornuleţe, crackers, ciocolată de casă, sărăţele, turtă dulce şi lista poate continua. Folosesc siropuri şi făinuri integrale, pe care le înnobilează cu infinite arome. Aşa au apărut biscuiţii cu cardamom, cu cafea, turmeric, cu sfeclă roşie, piper roşu, lavandă sau anason.

     

    „Clienţii direcţi sunt, în cea mai mare parte, persoane fizice, către care vindem direct prin intermediul site-ului nostru şi al magazinului fizic aflat în incinta laboratorului de producţie. O altă categorie de clienţi sunt persoanele juridice care revând o mare parte din produsele noastre, iar aceşti clienţi reprezintă afaceri precum magazine naturiste, băcănii sau unităţi din zona HoReCa.”

    Preţurile pornesc de la 7 lei pentru o pungă de crackers şi se apropie de 100 de lei pentru cozonaci, după cum se observă pe site-ul LaBiscuiterie. De altfel, comenzile plasate online au „salvat” afacerea de când a început pandemia, în condiţiile în care businessurile din retail sau HoReCa au funcţionat cu întreruperi în ultimele luni, din cauza pandemiei.

    Anul trecut, LaBiscuiterie a însemnat o cifră de afaceri de 80.000 de euro şi un profit de 13.000 de euro, cu un total de patru oameni în echipă.

    „Am reuşit să dezvoltăm capacitatea de producţie în paralel cu vânzările, iar pentru perioada următoare, ne dorim dezvoltarea zonei de vânzare online direct către clienţii finali.”

    Sunt în plan şi dezvoltarea reţelei de parteneri B2B (business to business), dar şi identificarea unei soluţii de finanţare nerambursabilă, pentru a permite creşterea capacităţii de producţie şi crearea unor noi produse speciale pentru persoanele care suferă de diabet, mai ales că Ani şi Răzvan Popa au deja experienţa deserturilor fără zahăr, fără margarină sau fără gluten.

    Răzvan Popa, cofondator LaBiscuiterie: „Am reuşit să dezvoltăm capacitatea de producţie în paralel cu vânzările, iar pentru perioada următoare, ne dorim dezvoltarea zonei de vânzare online direct către clienţii finali.”

     



     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Isidess – salon (Galaţi)

    Fondator: Sandu Voicu

    Investiţia iniţială: 30.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 130.000 de euro

    Prezenţă: Galaţi


    AnaDance – şcoală de dans (Bucureşti)

    Fondatoare: Ana Maria Musledin

    Investiţie iniţială: 30.000 de euro

    Cifră de afaceri: 200.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti


    Arpedia Filtrare – comerţ cu sisteme de filtrare şi purificare a apei (Iaşi)

    Fondatoare: Camelia Dinu

    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 350.000 de lei (74.000 de euro)

    Prezenţă: regiunea Moldovei


    MM Boutique – centru de înfrumuseţare (Bucureşti)

    Fondatoare: Mihaela Moise

    Investiţie iniţială: 70.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019:
    peste 80.000 de euro

    Prezenţă: strada Matei Basarab din Bucureşti


    The Cheesecake House – cofetărie (Târgu-Mureş)

    Fondatori: Vlad Niculici, Sabina Niculici, Anca Hintea

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 650.000 de lei (137.000 de euro)

    Prezenţă: Târgu-Mureş


    ZF şi Banca Transilvania  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Are 21 de ani, s-a născut în Republica Moldova, a făcut şcoala în Italia şi a adus în România o afacere altfel in care a crezut doar tatăl său

    Are 21 de ani, s-a născut în Republica Moldova, a făcut şcoala în Italia şi a adus în România un business pentru care materia prima vine din Italia. Acesta este parcursul lui David Marius, un foarte tânăr antreprenor care spune povestea spirulinei Spacefood, o microalgă pe care o poţi adăuga în smoothie-uri, mâncare, deserturi, pentru a da gust zilelor grăbite.

    Ideea mea a fost susţinută doar de tatăl meu, care a crezut în mine din ziua 1. Antreprenoriatul îmi aminteşte de desenele cu multe puncte pentru copii, care trebuie unite pentru a crea într-un final forma dorită, iar noi mergem pe acest drum cu speranţa că aceste puncte se vor uni”, spune David Marius.

    Pentru el, totul a început cu importul de spirulină vie congelată din Ucraina în Republica Moldova. Era o alternativă la spirulina praf, însă nu s-a oprit aici, ci a făcut cercetări pe cont propriu la ferme din Italia, iar în 2019 a încheiat un parteneriat cu o fermă care îşi are rădăcinile într-o lungă tradiţie de familie, întinsă de-a lungul a trei generaţii. Acolo cultivă spirulina pe care o vinde astăzi sub numele Spacefood. Comercializarea are loc online, iar produsele se livrează momentan în Bucureşti.

    „Clienţii noştri sunt oamenii care pun tot mai mult accent pe modul sănătos de viaţă şi devin tot mai selectivi cu produsele pe care aleg să le consume. Este un aliment pentru toate categoriile de vârstă, însă consumatorii de bază sunt oamenii cu un grad de responsabilitate sporit faţă de propria stare de bine.”

    Investiţia iniţială a lui David Marius pentru a face businessul funcţional în România a fost de 40.000 de euro, bani proveniţi din vânzările pe care le înregistrase deja în Republica Moldova. Anul 2020 este primul în care spirulina Spacefood a ajuns în România, iar în primul trimestru cifra de afaceri a fost de 100.000 de lei (21.000 de euro), cu un număr de cinci angajaţi.

    „Scopul nostru este să schimbăm cultura de consum a superalimentelor, de la sintetic şi praf spre organic şi viu. Pentru anul 2021, planificăm o extindere la nivel european. Certificată ecologic în Europa şi crescută la standardele de calitate ale fermei noastre din Italia, spirulina Spacefood este extrem de solicitată, iar Danemarca este următoarea ţară în care intenţionăm să continuăm această aventură”, spune David Marius.

    Spirulina Spacefood se vinde în trei variante: cutia „Starter”, cu 16 doze, costă 200 de lei, cutia „Curioşi” conţine 30 de doze şi costă 350 de lei, iar cutia „Curajoşi” are în total 60 de doze şi costă 680 de lei. Fiecare doză are 20-25 de grame de spirulină şi constituie porţia zilnică pentru un adult.

    Anul 2020 a pus afacerile mici sub o presiune enormă, iar David Marius spune că a resimţit acest lucru. Cum însă oamenii îşi apleacă atenţia tot mai mult asupra întăririi imunităţii, el rămâne optimist pentru viitorul businessului său.

    Spirulina Spacefood se vinde în trei variante: cutia „Starter”, cu 16 doze, costă 200 de lei, cutia „Curioşi” conţine 30 de doze şi costă 350 de lei, iar cutia „Curajoşi” are în total 60 de doze şi costă 680 de lei.



    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Delicium – brand de sirop şi dulceţuri (Borşa, jud. Cluj)

    Fondator: Paul Căpuşan

    Investiţii: 350.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 101.000 lei (peste 21.000 de euro)

    Prezenţă: naţională


    Maximilian Chocolat – ciocolaterie (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Laura Hizo-Miloş

    Investiţie iniţială: 45.000 de euro

    Prezenţă: Cluj-Napoca şi alte oraşe din ţară


     

    The Outfit – servicii de personal styling (Bucureşti)

    Fondatori: Ciprian Dudulea, Horia Stupu, Şerban Buliga

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Prezenţă: online şi offline


    Cloaşterf Haus – pensiune (Cloaşterf, jud. Mureş)

    Fondatori: Aurelia şi Ionel Bejan

    Investiţii: peste 200.000 de euro

    Prezenţă: Cloaşterf


    YOU – program de formare profesională pentru tineri (Bucureşti)

    Fondator: Alex Tudose împreună cu doi prieteni

    Investiţii: 10.000 de euro lunar



    ZF şi Banca Transilvania  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Businessul prietenos cu natura

    Despre atenţia la mediu, despre soluţii prietenoase cu mediul, despre reciclare şi sustenabilitate vorbesc corporaţii şi giganţi internaţionali cu bugete masive gata de investit în aceste direcţii. Raza de speranţă vine însă şi din partea micilor businessuri antreprenoriale care pornesc la drum chiar cu ideea de a fi prietenoase cu natura şi fac din asta un adevărat crez. Câteva astfel de afaceri au trecut prin proiectul ZF Afaceri de la zero de-a lungul ultimului an şi jumătate, iar poveştile lor integrale sunt disponibile pe platforma cu acelaşi nume.

    1. Un arbore pentru un suvenir

    La bază ecolog, Kosa Istvan a încercat să găsească o metodă care să îmbine principiile unui ONG pentru protecţia mediului cu pragmatismul unei afaceri. Aşa că, punând la bătaie toate ideile şi o investiţie de 60.000 de euro, a dat contur businessului Transylmagica, un atelier din Miercurea Ciuc unde iau naştere suveniruri şi alte obiecte personalizate.

    Kosa Istvan produce şi vinde obiecte mici, durabile, simpatice, care îşi deservesc proprietarii pe o perioadă îndelungată, iar după vânzarea fiecărui produs plantează un puiet de arbore în cadrul unor proiecte de restaurare ecologică.

    Sub brandul Transylmagica, se găsesc atât suveniruri, cât şi sacoşe textile şi diferite tipuri de căni. Magazinul online a devenit funcţional în martie 2020, la capătul unui an întreg de pregătiri şi de realizare a stocurilor. Site-ul este, de altfel, singura modalitate de vânzare în acest moment, fiind în derulare însă şi discuţii cu potenţiali revânzători.

    O parte din produse sunt fabricate în atelierul Transylmagica, altele parţial în colaborare cu fabrici autohtone.

    „În viitor nu dorim să ne limităm la produsele fabricate numai de noi, ci am dori să accentuăm faptul că de la noi se cumpără experienţa de a planta un arbore, iar aceasta este tot atât de importantă sau chiar mai importantă decât produsul în sine”, spune Kosa Istvan.

     

    2. Terapie fără plastic

    Raluca Răileanu, absolventă de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, a pornit de la zero în 2019 businessul Terrawell, din dorinţa de a ajuta oamenii să găsească produse fără plastic şi să aibă un stil de viaţă mai prietenos cu natura. Astfel, cu economiile proprii, de mai puţin de 3.000 de euro, a adunat câteva produse fără ambalaje din plastic, din ţară şi din străinătate, şi a deschis un magazin online.

    În prezent, în gama de produse a Terrawell se găsesc produse de îngrijire personală (tablete de pastă de dinţi sau apă de gură, săpun de vase solid, gel de duş la vrac, fiecare ambalate în carton), produse pentru casă (săpunieră din bambus, şerveţele cerate, care înlocuiesc folia alimentară) sau produse pentru drumeţii (caserole din inox, sacoşe din bumbac, săculeţi reutilizabili).

    Printre brandurile prezente pe platforma Terrawell, se numără şi Zahra, o altă afacere de la zero, care s-a prezentat în cadrul proiectului ZF. Fondatoare este Andreea Costina, care a schiţat brandul Zahra în timpul studenţiei, când a produs primele cosmetice naturale, unturi de corp, pe care le-a vândut apoi colegelor de cămin. În 2014 şi-a înfiinţat o firmă de tip SRL-D şi a închiriat spaţiu pentru un laborator de producţie în Bocşa, satul său natal, din judeţul Sălaj. Acum, are un portofoliu de 20 de produse cosmetice precum unturi de corp, creme de faţă şi de mâini, balsamuri de buze, dar şi produse pentru baie – săruri de baie, geluri de duş. Toate, eco-friendly.

     

    3. În loc de „punguţa” de la magazin

    Obloj este tot un brand prietenos cu natura, care se prezintă într-o manieră prietenoasă şi pentru cumpărători, sub forma săculeţilor textili pentru cumpărături, ca alternativă la pungile de plastic. Mihaela şi Adrian Aron sunt cei cu minţile creative care au transformat Obloj într-o punte de legătură între mediul înconjurător şi oamenii care ţin la el.

    Gândită cu mai multă vreme în urmă, afacerea a luat o pauză în 2019, însă a revenit cu forţe proaspete anul acesta, odată cu instituirea carantinei, când cumpărăturile au devenit mai rare, dar mai consistente.

    Obloj înseamnă acum o colecţie întreagă de săculeţi textili din bumbac netratat, imprimaţi cu mesaje isteţe, de dimensiuni diverse, pentru diferite utilizări. Astfel, de pildă, un săculeţ numai bun pentru o franzelă costă 18 lei, unul pentru pâine rotundă sau pentru legume şi fructe este 20 de lei, unul pentru verdeţuri – 12 lei, un săculeţ pentru leguminoase – 15 lei. Cel mai scump este săculeţul Obloj pentru orice, adică şi cel mai mare din colecţie, al cărui preţ este de 22 de lei.

    Momentan, Mihaela şi Adrian Aron produc săculeţii Obloj într-un mic atelier din Bucureşti şi vând online, dar şi în cadrul târgurilor handmade, în măsura în care acestea se desfăşoară în această perioadă.

    Mai mult, la achiziţia unui set format din zece săculeţi textili Obloj – pentru toate nevoile de la cumpărături – antreprenorii au plantat în septembrie un copac în Ocolul Silvic Ciucaş.

     

    4. Ambalajul din plante

    Biodeck produce ambalaje, pahare şi tacâmuri compostabile, folosind ca materie primă trestia de zahăr şi amidonul de porumb. Ambalajele Biodeck sunt o alternativă pentru cele de unică folosinţă din plastic, fiind produse din ingrediente 100% regenerabile şi biodegradabile. De bază, ca materie primă, sunt amidonul de porumb – care provine dintr-un amestec de uleiuri vegetale, dar şi trestia de zahăr. Adrian şi Tudor Georgescu, fondatorii afacerii, folosesc aceste materii prime pentru a face farfurii, caserole şi tacâmuri.

    Spre deosebire de ambalajele reciclabile, care pot fi reintroduse în cicluri noi de producţie, cele compostabile se transformă în compost (îngrăşământ agricol natural) sub influenţa umezelii şi a căldurii. Dacă produsele reciclabile pot fi refolosite de câteva ori, compostul este reutilizabil la infinit.

    Bazele afacerii au fost puse în aprilie 2017, când cei doi fraţi s-au aşezat la masă şi au ales numele firmei. Un an mai târziu, în vara anului 2018, au încheiat primul contract cu un lanţ de magazine. Astăzi, ambalajele Biodeck se găsesc atât pe rafturi ale retailerilor, cât şi în mai multe cafenele şi restaurante. Fabrica Biodeck se află în Buftea, în apropiere de Bucureşti.

     

    5. Poveşti din pânză

    Atelierul de pânză s-a născut în 2009, într-un spaţiu de mai puţin de nouă metri pătraţi, în care trei persoane au început să creeze sacoşe din pânză, ca o alternativă la pungile de plastic. Proiectul, un business social, în care lucrează persoane cu dizabilităţi, a apărut ca o soluţie la rezolvarea unui cumul de probleme de mediu, precum criza climatică sau problema deşeurilor, care au loc atât la nivel global, cât şi în România, povesteşte fondatoarea Teia Ciulacu.

    Inspiraţia i-a venit după ce a dat peste o statistică de la Ministerul Mediului, care arăta că în România se con­su­mă cinci miliarde de pungi de plastic într-un an, iar plasticul nu e biodegradabil sau reciclabil şi, astfel, contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră.

    Teia Ciulacu a scris atunci un plan de afaceri, a primit un grant de 5.000 de dolari de la o fundaţie pentru a-şi cumpăra echipamentele necesare şi, într-un spaţiu pus la dispoziţie de un partener, au realizat primele sacoşe de pânză, din bumbac netratat, neînălbit.

     

     

    Materialul vedetă  din China

    Pentru mai multe afaceri de la zero, materia primă este bambusul, iar produsele care ies din această plantă sunt din cele mai diverse, de la biciclete la scutece şi hârtie igienică.

    Sabin Dimian, de pildă, a pus pe piaţă în 2018 brandul Veltra Bikes, sub care produce biciclete din bambus într-un atelier din Câmpina, judeţul Prahova. După mai multe încercări, în noiembrie 2018 au ieşit primele biciclete.

    „Am optat pentru bambus pentru că poate fi recoltat în fiecare an. Dacă am fi produs din lemn, trebuia să aşteptăm zece ani, astfel încât stejarul respectiv să ajungă la maturitate pentru a produce o asemenea bicicletă. Bambusul este cu 35% mai  rezistent decât stejarul”, spunea Sabin Dimian la emisiunea online ZF Afaceri de la zero. Tot din bambus sunt şi scutecele pe care le face Ana Voicu. Fostă angajată a unei companii multinaţionale, ea a dat statutul de angajat pe cel de antreprenor, pentru a pune pe picioare brandul de scutece de unică folosinţă, parţial biodegradabile, din bambus Zuluff.

    Primele idei au încolţit acum trei ani, dar au prins contur treptat, după ce Ana Voicu a testat produsul cu ajutorul mamelor din România. Bambusul a fost ales ca materie primă pentru Zuluff deoarece este un material sustenabil, care se găseşte şi creşte în cantităţi mari. În plus, fibra din bambus este moale şi potrivită pentru bebeluşi.

    Şi la baza hârtiei igienice Bambooda stă tot bambusul. Dan Cornea este cel care s-a gândit să creeze o alternativă la hârtia care rezultă din tăierea copacilor şi a conceput acest brand de hârtie igienică. Materia primă provine din provincia Sichuan din China, recunoscută pentru plantaţiile de bambus.

    „Bambusul este una dintre plantele cu cea mai rapidă creştere din lume, oferind o alternativă ecologică pentru copacii tăiaţi şi care poate fi reînnoită rapid. Bambooda este fabricată 100% din celuloză de bambus, complet albă, în trei straturi, conţine 330 de foi, are zero ambalaje din plastic şi este mult mai rezistentă la rupere”, explică Dan Cornea.

    Din bambus sau nu, produsele micilor antreprenori arată, cu fiecare nouă idee, că alternative pentru a fi sustenabili există la orice. Este totul o chestiune de voinţă.

  • Povestea a doi tineri care şi-au început afacerile în balcon, unul al apartamentului, altul al garsonierei din Bucureşti. Unde au ajuns acum cei doi

    Glorybox şi Joined by Fire Studios sunt cele două nume în jurul cărora gravitează toată experienţa, priceperea şi creativitatea Andreei Badragan. Este artist ceramist, cu studii în arte, psihologie şi informatică şi cu experienţă în resurse umane, publicitate online şi management de echipă. În Joined by Fire, pune toate acestea la bătaie alături de experienţa de bijutier a partenerului ei, Florin Chiuta, şi împreună dau viaţă micilor piese menite să înnobileze orice purtător.

    Glorybox este al meu, dar el nu mai există separat de Joined by Fire, care este, în egală măsură, al meu şi al lui Florin. El este bijutier cu experienţă în atât de multe domenii încât mi-ar fi greu să le enumăr. Bijuterie a învăţat singur, acasă, într-un atelier improvizat pe balconul de unu pe doi al unei garsoniere. A ajuns astfel să realizeze obiecte de cult timp de şapte ani, iar în paralel a lucrat în diverse ateliere de bijuterie, unde a realizat ceea ce se numeşte fine jewelry”, povesteşte Andreea Badragan.

    Pe cont propriu, ea lucrează de 11 ani. Mai întâi a fost Glorybox, iar în ultimii doi ani şi jumătate a construit în paralel şi Joined by Fire Studios. Până în 2018, lucra pentru Glorybox din propriul apartament, dar după ce l-a cunoscut pe Florin, fiecare şi-a părăsit atelierul lui de pe balcon şi au deschis împreună Joined by Fire.

    „Nu există o investiţie iniţială propriu-zisă. Considerăm investiţia continuă, în funcţie de cerere şi de necesităţi. Am început cu investiţii absolut nesemnificative în materiale, iar cele mai mari s-au făcut în timp şi au început în 2012, când am început să lucrez ceramică. Cele mai importante au fost în aparatura necesară pentru realizarea bijuteriei.”

    Aşa că suma s-a apropiat de 15.000 de euro. Bijuteriile nu sunt însă singurul produs al celor două branduri, al căror portofoliu se extinde şi către decoraţiuni, semne de carte, mărturii, ceşti sau boluri.

    „Diversitatea produselor pe care le facem ne permite să avem şi preţuri foarte diverse. Vindem mici decoraţiuni sau bijuterii din ceramică la preţuri între 20 şi 80 de lei, obiecte utilitare din ceramică (pahare, căni, boluri) – cu preţuri între 60 şi 150 de lei, bijuterie de argint cu preţuri medii între 170 şi 200 de lei, bijuterie din argint kinetică şi cu design contemporan – între 900 şi 1.200 de lei, dar şi bijuterie din aur cu sau fără diamante ori pietre preţioase, cu preţuri între 2.600 şi 3.500 de lei.”

    Toate prind viaţă – creativ vorbind – în atelierul din Bucureşti al celor doi antreprenori. Vânzările sunt în principal prin canalul online, atât pe site-ul lor, cât şi pe cel al unui colaborator şi chiar printr-un magazin online internaţional pe o platformă dedicată. Cu programare însă, oricine poate trece uşa atelierului pentru a se convinge personal de legământul de foc dintre creativitate şi pragmatism.

    „Avem în prezent o colaborare şi cu un magazin fizic, iar de câteva ori pe an participăm şi la târguri şi evenimente dedicate bijuteriei şi designului”, mai spune Andreea Badragan.

    Previzibil, majoritatea clienţilor sunt, de fapt, cliente. Femei cu vârste între 30 şi 45 de ani, stabile din punct de vedere financiar, cu venituri peste medie, dar nu neapărat. Cu siguranţă, apreciază originalitatea şi îşi doresc obiecte cu poveste, care să le apropie de lumea artistică şi care să le scoată din mulţime.

    Cum însă o afacere are multe aspecte care trebuie gestionate pentru a funcţiona cum trebuie, Andreea Badragan şi Florin Chiuta lucrează – ironic – la foc automat, ceea ce le mai răpeşte din timpul dedicat creaţiei şi execuţiei. Aşa că acum…

    „… visăm la un partener cu care să putem lucra frumos, care să aibă propriul atelier şi cu care să putem lucra mai mult pe proiect, dar care să vină şi la noi în atelier când este necesar.”

    Investiţiile s-au apropiat de 15.000 de euro. Bijuteriile nu sunt însă singurul produs al celor două branduri, al căror portofoliu se extinde şi către decoraţiuni, semne de carte, mărturii, ceşti sau boluri.

     



    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Vehicool – spălătorie auto mobilă (Bucureşti)

    Fondatori: Ionuţ Miftode şi Alex Caplea

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti


     

    Peyo – decoraţiuni şi cadouri pentru Crăciun

    Fondatoare: Ioana Perşa

    Investiţie iniţială: câteva sute de lei

    Cifră de afaceri în 2018: 65.000 de lei (13.700 de euro)

    Prezenţă: online, naţională


     

    Terra Apis – brand de produse pe bază de miere de albine, polen şi propolis (jud. Timiş)

    Fondatori: familia Bădina

    Investiţie: 500.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 150.000 de euro

    Prezenţă: naţională şi internaţională


     

    Kardelia – producţie de perne, pături, pulovere din fir de lână gigant (Braşov)

    Fondatoare: Tatiana Ursu

    Investiţie iniţială: 39.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 25.000 de lei (5.300 de euro)

    Prezenţă: online, un showroom în Braşov


     

    Eco Villas – construcţie de clădiri pasive, izolate termic (Bucureşti)

    Fondatori: Gabriel Focşeneanu, Eugen Gogu şi Slavic Vlas

    Prezenţă: Bucureşti, Mogoşoaia


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.