Tag: China

O apariţie bonomă şi lipsită de orice morgă de finanţist, Mikio Kumada a venit de la Singapore la Bucureşti în cadrul unui turneu european de căteva săptămâni, ca să susţină în calitate de consilier de investiţii activitatea LGT Bank, instituţia grupului financiar LGT specializată în private banking. Greco-japonez de origine, licenţiat la Viena în ştiinţe politice şi studii japoneze, fost reporter la Bloomberg, apoi director în cadrul Egnatia Securities din Atena, Kumada lucrează pentru LGT din 2002, unde primii cinci ani i-a petrecut ca senior market strategist la LGT Bank, iar următorii trei ca senior market analyst la LGT Capital Management. Grupul financiar, deţinut de casa princiară de Liechtenstein, are birouri în 13 ţări din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu şi administrează active de aproape 74 mld. euro, profitul la jumătatea anului curent fiind de aproape 70 mld. euro.

Între clienţii LGT Capital Management, divizia de management a activelor, cel mai mare client e chiar LGT Bank, la care se adaugă clienţi instituţionali, de la alte bănci la fonduri de pensii, alţi administratori de active, asigurători “şi sperăm să avem şi fonduri suverane de investiţii”. În private banking, unul dintre segmentele cu creştere mare este cel al clienţilor cu averi noi, îndeosebi din Asia, dar şi din Rusia ori Estul Europei, printre aceştia fiind şi clienţi din România, unde grupul LGT operează prin biroul de la Viena. Ce sfaturi le-ar da Kumada? “Poate eventualilor noi clienţi din România le-aş putea părea prea sceptic, dar cred că e important de transmis mesajul că e bine să-ţi asumi riscuri – asta faci oricum ca antreprenor, şi mulţi clienţii est-europeni sunt antreprenori – dar e bine ca o parte dintre active să-ţi fie administrate conservator, cu ideea de a lăsa ceva pentru familie şi generaţiile viitoare.”

Dintre clienţii de private banking din pieţele emergente, “les nouveaux riches” sunt mult mai înclinaţi spre risc, urmărind profit mare şi rapid, ceea ce e o consecinţă a faptului că şi-au acumulat banii repede, cu preţul asumării inclusiv a unor riscuri politice, iar mentalitatea lor de a juca dur se transpune mai departe în comportamentul investitorilor şi al pieţelor. “Desigur, e decizia lor cum şi unde investesc. Dar dacă eu aş fi consilier de investiţii al unui astfel de client, i-aş recomanda ca măcar o parte din avere să fie plasată în active sigure”, spune Kumada.

Explicaţia apelului la prudenţă e că, în opinia lui, “suntem într-o situaţie globală unde toate ţările industrializate din G7, SUA, Europa de Vest, Japonia au problema structurală a supraîndatorării, a supraexpunerii, care declanşează acum o perioadă cu caracteristici opuse, de reducere a expunerilor, nu numai la nivelul guvernelor, dar şi la nivelul sectorului privat şi al consumatorilor. Această perioadă nu e bună pentru creşterea economică”. Există mai multă creştere acum în economiile emergente decât în cele dezvoltate, şi mai ales în economiile mari emergente – China, Rusia, Brazilia. Dar unele dintre ele (China) au şi ele deja probleme – nu de ordin structural, ci de ordin ciclic, pentru că, spre a contracara criza din 2008, au stimulat masiv economia şi acum încă mai au marjă s-o facă, dar nu atât de mult ca atunci, spune analistul. Pe de altă parte, Europa şi SUA nu prea mai au spaţiu fiscal de manevră, ci doar spaţiu monetar, însă problema e că stimulentele monetare au loc tocmai într-un moment când băncile îşi reduc expunerile peste tot. “Or, în aceste condiţii, toată lumea trebuie să treacă printr-o fază de restructurare şi creştere a economisirii, care va compune un mediu economic dificil.”

În ce priveşte o “aterizare dură” a economiei chineze, dată ca iminentă de ani buni de o mulţime de analişti, Mikio Kumada se arată sceptic. “Nu credem că China va avea un <hard landing>, pentru că dacă sectorul privat sau piaţa imobiliară sunt un pic supraîncălzite, statul are încă spaţiul fiscal să limiteze aceasta”. Problema e că dacă statul trebuie să intervină spre a echilibra o criză a creditării sau a pieţei imobiliare, atunci China va intra şi ea în jocul supraîndatorării, însă şanse pentru un <soft landing> există şi se vor materializa într-o creştere economică ceva mai scăzută decât până acum, în jur de 7-8%, în timp ce ţările dezvoltate vor avea creşteri mult mai mici. “O creştere foarte rapidă nu mai poate veni acum de nicăieri, iar această criză trebuie folosită pentru a face ajustări în economie menite să asigure în viitor o rată mai sustenabilă de creştere.”

Cel mai important factor apt să influenţeze viitorul climatului economic şi de investiţii la nivel global ţine de deciziile pe care le vor lua liderii politici europeni în următoarele săptămâni şi luni pentru depăşirea impasului datoriilor. În ipoteza că se va ieşi cu bine din această perioadă, efectul pozitiv va fi ieşirea din epoca afacerilor nesustenabile de până acum, caracterizate de creştere pe credit, suprafinanciarizare, volatilitate prea mare şi lipsă a reglementărilor. “Mai bine o creştere mai redusă, dar din care poţi extrage valoare într-un mod mai echilibrat, deşi pe un termen mai lung”, afirmă Mikio Kumada, care pariază pe economiile emergente, ca având prima şansă de relansare în epoca post-criză.

În Europa, analistul se declară un adept al implicării Băncii Centrale Europene, dar nu sub forma transformării ei într-o simplă tiparniţă de bani care să preia imediat toate riscurile (iar soluţia tiparniţei nu funcţionează de una singură, aşa cum a dovedit-o prăbuşirea din august a pieţelor, când Rezerva Federală lansase programul de relaxare cantitativă, dar în Congresul SUA era ceartă “ca într-o republică bananieră”), ci sub forma presiunii asupra autorităţilor europene de a face reformele instituţionale şi fiscale necesare. Singurul caz în care o intervenţie rapidă a BCE ar fi necesară ar fi dacă scenariul dominant ar deveni cel de recesiune şi deflaţie, pentru că misiunea BCE prin statut este de a apăra stabilitatea preţurilor. “Dar acum nu suntem (încă) într-un asemenea punct; economia este ameninţată de recesiune, dar e încă pe creştere.”

Pe termen mai lung însă, cu o bază de reforme făcută şi cu nişte autorităţi de reglementare puternice, poate vom crea şi nişte pieţe în care “investitorii să se comporte ca nişte investitori în loc de traderi”, dar asta sună ca şi cum ai crea un “om nou”, cum a încercat Ceauşescu, glumeşte Kumada. Teoretic e posibil, însă practic e nevoie de câţiva ani buni şi de eforturi mari, din partea unor lideri foarte puternici, pentru că reglementarea pieţelor întâmpină o opoziţie solidă din partea lobby-ului financiar. Aşa cum o dovedesc însă iniţiativele unui Paul Volcker în SUA, este posibilă promovarea unor reforme care să accelereze reglementarea pieţei CDS-urilor şi a produselor derivate sau separarea activităţii de bancă de investiţii de cea de bancă comercială şi, mai departe, să coordoneze această reformă cu autorităţile europene.