BusinessMagazin

Tag: criza

  • Cristian Hostiuc, ZF: Vom dormi cu criza lângă noi mulţi ani, dar dimineaţa economia se mişcă în funcţie de ceea ce face fiecare

    De atunci am experimentat atât de multe crize, încât acest cuvânt nu mai are aceeaşi semnificaţie. De trei ani trăim cu diverse crize lângă noi. Criză financiară, criză economică, criză bugetară, criză salarială, criza tăierilor de salarii, criza locurilor de muncă, criza datoriilor la bancă, criza investiţiilor, criza de lideri, criză în politică, criză la bănci, criză la Palatul Victoria, criză la Cotroceni etc. Sunt peste 3,6 milioane de afişări pe Google “criză economică în România”.

    În lume în trei ani cred că am avut zece evenimente majore care au început cu cuvântul criză: criza Lehman, criza băncilor americane, criză în Europa, criza datoriilor suverane criză în Grecia, criză în Spania, în Portugalia, criza datoriei publice a Statelor Unite, criză în Italia, şi mai nou, de două săptămâni, criză la băncile franceze. Fiecare dintre noi, fie că este angajat, fie că este pensionar, fie că este om de afaceri, director, ministru, guvernator, se întreabă când se termină această criză, sau crize, după cum apar. În acest moment, lumea economică şi financiară este atât de dezechilibrată, încât rezolvarea problemelor va ţine ani de zile, dacă nu decenii. Între timp, ce să facem? Aşteptăm să se rezolve crizele, de la sine.

    După momentul 2009 în care toată lumea din România a crezut în ceea ce au spus preşedintele Băsescu, premierul Boc, guvernatorul Băncii Naţionale, ministrul finanţelor etc., adică cei care conduceau ţara, că vom avea creştere economică, că lucrurile se vor îmbunătăţi, iar criza financiară trece repede, că nu avem nevoie de bani din altă parte pentru că băncile trebuie să se descurce singure cu datoriile făcute şi care nu sunt ale statului, nimeni din sectorul privat nu a mai crezut în ceea ce se spunea la vârf şi fiecare şi-a luat deciziile şi măsurile în propriile mâini.

    Finalul lui 2009 şi începutul lui 2010 au fost marcate de restructurări în companiile private, tăieri de salarii, dat oameni afară, redus operaţiuni şi pentru o parte din antreprenori insolvenţa a fost cea mai bună soluţie pentru a-şi proteja afacerile. Restructurarea creditelor, amânarea plăţilor la bancă nu au mai fost lucruri ieşite din comun. Atât pentru companii, cât şi pentru persoanele fizice. Cu cuţitul FMI şi al bancherilor străini la beregată, adică al acelora care împrumută statul, preşedintele Băsescu şi guvernul au tăiat salariile la bugetari, au dat afară peste 125 de mii de oameni din sectorul public şi au luat cea mai catastrofală decizie pentru mediul de afaceri, dar şi pentru populaţie, au mărit cota TVA.

    Pentru că lumea din business nu a mai aşteptat “de sus” să vină rezolvarea şi ieşirea din criză, economia s-a oprit din cădere şi a început să-şi revină uşor. Antreprenorii şi managerii au căutat soluţii pentru revenirea propriilor afaceri, au dat discounturi, s-au dus peste clienţi, au ieşit în stradă să găsească noi oportunităţi, au mai amânat furnizorii, au scos noi produse, şi-au mai tăiat din marjele de câştig, au căutat noi pieţe de desfacere etc. Fiecare a făcut ceva pentru a-şi menţine afacerea, pentru a plăti salariile şi pentru a nu mai da oameni afară. Astfel, de un an şi jumătate tot vedem şi auzim cum la o companie se mai angajează 100 de oameni, se mai face o investiţie, se mai cumpără un echipament, se mai vând produse româneşti şi în alte ţări decât în Europa, cineva mai are curajul să mai ia un credit de la bancă pentru că a găsit o oportunitate. Dacă la nivel macro datele nu abundă în cifre mari, creşterea economică fiind anemică, la nivel micro situaţia economică nu este încremenită.

    Şi mallurile şi supermarketurile, care sunt criticate acum, aduc creştere economică. În lipsa unor investiţii puternice în producţie, care nu se fac peste noapte, şi centrele de outsourcing sunt bune pentru că acoperă deficite economice pe termen scurt. Dacă cei care conduc o ţară nu lasă în urma lor şi centre industriale de producţie, care se fac şi intră în funcţiune în 4-5 ani (Renault a avut nevoie de 7 ani la Dacia pentru a scoate un model de succes), atunci economia nu va rezista numai cu outsourcing. Când Băsescu şi Boc îşi vor termina mandatul, ei trebuie să arate ce au lăsat în urma lor în economie, la ce investitori au stat la uşă şi i-au adus în ţară, cum şi-au exercitat influenţa politică astfel încât să-şi convingă aliaţii să facă centre industriale în România.

    Am obţinut securitatea politică, dar acum preşedintele, premierul şi guvernatorul BNR trebuie să aducă şi să asigure securitatea economică, începând de la reducerea taxelor, în frunte cu scăderea TVA, facilităţi pentru noi investiţii, locuri de muncă, reducerea dobânzilor la lei dacă vrem să încurajăm creditarea în moneda naţională astfel încât economia românească să nu mai trăiască permanent sub ameninţarea creşterii cursului, reforma sistemului public nu numai prin reduceri de personal şi neschimbând nimic în administraţie, reforma educaţiei, dar nu prin schimbarea anului şcolar sau prin punerea de camere video la bacalaureat, ci prin reforma a ceea ce se predă la şcoală şi are nevoie piaţa.

    Vestea pozitivă este că există o decuplare între nivelul macro şi microeconomic. Dacă preşedintele Băsescu ne îndeamnă să ne rugăm pentru că vine criza europeană peste noi, undeva în această ţară există un antreprenor sau o companie care mai face un loc de muncă, mai cumpără un echipament, mai găseşte un magazin în care să-şi vândă produsul, înainte să se ducă la biserică să se roage, alături de preşedinte. Asta duce economia înainte. Dar vestea proastă este că acolo sus, la etajul politic, nu este nicio diferenţă între macro şi micro. Politicienii sunt toţi la fel, nu-i nicio reformă şi nici nu se anunţă vreuna. Dacă schimbarea garniturilor politice ale tuturor partidelor nu vine din sectorul privat, pentru că celor de aici le-a ajuns cuţitul la os, atunci politicienii vor fi aceiaşi, şi la următoarele alegeri şi peste 6 ani. Gândiţi-vă că politicienii actuali au intrat în viaţa publică în 1990 şi nimeni nu i-a schimbat.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro

  • Puţin câte puţin sau cum ies companiile din recesiune

    “Pentru mediul de afaceri din Europa Centrală, anul trecut a fost un moment de respiro”, apreciază George Mucibabici, preşedintele companiei de audit, fiscalitate şi consultanţă financiară şi de management Deloitte. După trei ani de recesiune a economiilor din toată lumea şi de încercări fragile de corecţie a situaţiei, caracterizate de cele mai multe ori prin reorganizări şi reduceri masive de costuri, lucrurile par să se fi stabilizat şi, în unele cazuri, au început chiar să-şi revină.

    Creşterea cu 11% a veniturilor de 612 de miliarde de euro înregistrate anul trecut de cele mai mari 500 de companii din regiune oferă, într-adevăr, puţin confort şi poate chiar o umbră de speranţă că recesiunea este pe care să ia sfârşit, cu atât mai mult cu cât cifra se apropie din ce în ce mai mult de nivelul anterior crizei. Aproape opt din zece dintre companiile în cauză au raportat anul trecut încasări mai mari decât în 2009, cu toate că în linii mari contextul a rămas neschimbat – consumul a rămas la un nivel destul de scăzut, companiile au continuat şi ele să ţină din scurt costurile, iar problemele din ţări mai dezvoltate au reprezentat o ameninţare pentru exporturi. Toate acestea în timp ce în 2009 lucrurile mergeau fix pe dos, inclusiv giganţii europeni fiind loviţi de recesiune şi de diminuarea veniturilor.

    Semnale pozitive există peste tot în lume. În SUA, de pildă, cele 232 de companii din indexul 500 al Standard and Poor’s, care au raportat rezultate financiare pentru prima jumătate a acestui an, au consemnat un avans de 18% al veniturilor comparativ cu perioada similară din anul precedent. La fel s-a întâmplat şi cu companiile din Europa de Vest, monitorizate prin Euro Stoxx 600, care au avut venituri mai mari cu 15%. Cât despre companiile din Europa Centrală, creşterea medie a încasărilor a fost de 17% în rândul celor mai mari 500 de companii din regiune în prima parte a acestui an, singurele ţări unde media veniturilor s-a diminuat fiind Croaţia şi Bulgaria. “Evoluţia dovedeşte că cele mai mari companii din regiune au capacitatea şi resursele strategice şi operaţionale să-şi revină chiar şi din cele mai grave crize”, îşi exprimă Tomasz Ochrymowicz, partener al Deloitte Central Europe, opinia în studiul Central Europe Top 500 realizat anual de compania de audit, fiscalitate şi consultanţă financiară şi de management.

    Pentru România, chiar dacă starea generală a economiei nu pare să confirme aceast lucru, anul trecut a fost unul chiar mai bun, cel puţin pentru marii jucători din economie – 38 dintre cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală provin din România, cu cinci mai multe decât în ediţia precedentă a studiului Deloitte şi un total de opt afaceri noi calificate în clasament. Iar veniturile firmelor româneşti, de 37,5 miliarde de euro anul trecut, au crescut mai mult decât media europeană, lucru care a determinat practic poziţionarea mai bună a pieţei locale în clasament.

  • Dezvoltatorii de malluri au ieşit din criză şi deschid proiecte de 500 mil. euro

    Şapte proiecte comerciale de dimensiuni mari se vor deschide până la finalul acestui an în Arad, Oradea, Craiova, Constanţa, Iaşi, Botoşani şi Bucureşti după ce investitorii din piaţa mallurilor au revenit puternic, atraşi de reluarea planurilor de expansiune ale retailerilor internaţionali.

    În primii doi ani de criză dezvoltarea centrelor comerciale s-a oprit brusc, dar pe finalul acestui an se poate vorbi chiar de efervescenţă, ţinând cont că pe piaţă ar urma să fie lansate proiecte cu o suprafaţă închiriabilă de circa 300.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii cumulate de circa jumătate de miliard de euro.

    Cele mai mari proiecte vor fi deschise în Craiova, Constanţa şi Iaşi, în timp ce în Bucureşti va fi deschisă prima etapă a parcului comercial Colosseum de pe Şoseaua Chitilei, respectiv magazinele Leroy Merlin şi Carrefour, cu o mică galerie comercială.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Costurile ieşirii unei ţări din zona euro: între 9.500 şi 11.500 de euro/locuitor în primul an

    Conform unui raport al UBS citat de presa elenă, consecinţele ieşirii unei ţări cu finanţe slabe din zona euro ar fi incapacitatea de plată a datoriilor statului, falimente în rândul companiilor, o prăbuşire a sistemului bancar şi a comerţului cu exteriorul. În plus, moneda naţională a ţării respective ar cădea cu circa 60% faţă de euro, neputând să ajute economia să depăşească dezavantajele părăsirii zonei euro.

    Banca estimează la 9.500-11.500 de euro pe cap de locuitor costurile implicate numai în primul an de părăsirea zonei euro de către o ţară cu finanţe slabe, pentru a scădea la 3.000-4.000 de euro în anii următori. În total, costurile ar echivala cu 4-50% din PIB în primul an.

    Pentru o ţară cu finanţe puternice, ca Germania, consecinţele părăsirii zonei euro ar însemna falimente de companii, nevoia recapitalizării sistemului bancar şi prăbuşirea comerţului cu exteriorul. Pentru fiecare adult şi copil german, costurile ar fi de 6.000-8.000 de euro în primul an – echivalentul a 20-25% din PIB – şi de 3.500-4.500 în anii următori.

    Prin comparaţie, costul salvării Greciei, al Irlandei şi al Portugaliei în eventualitatea unei intrări a acestora în incapacitate de plată ar depăşi doar cu puţin 1.000 de euro pe cap de locuitor în cheltuieli totale.

    Fragmentarea zonei euro ar implica, de asemenea, costuri politice, întrucât conceptul de Europă unită şi autoritatea ei ca atare pe scena internaţională ar deveni desuete şi ar apărea riscuri de război civil ori de ascensiune a unei guvernări autoritare sau militare.

  • Ungaria se confruntă cu o situaţie foarte periculoasă din cauza crizei din zona euro

    Guvernul Orban a mizat pe redresarea economiei mondiale atunci când a rupt legăturile cu Fondul Monetar Internaţional, în urmă cu un an, şi a optat pentru un impozit unic de 16%, reducerea impozitelor pentru companii şi naţionalizarea activelor fondurilor private de pensii, de 15 miliarde de dolari. Reducerea impozitelor pe venit, cu 400 miliarde de forinţi (2,1 miliarde dolari) nu a reuşit să susţină consumul, după ce aprecierea francului elveţian a majorat ratele pentru împrumuturile imobiliare, în timp ce exporturile au scăzut din cauza cererii mai mici din străinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a pierdut unul dintre cei mai cunoscuţi asfaltatori români 350 mil. € în criză

    Astfel Nelu Iordache a pierdut într-un singur an de criză 350 de milioane de euro.

    “Afacerile companiei Romstrade au fost în scădere anul trecut pentru că nu s-au mai făcut investiţii în infrastructură şi compania nu a mai avut contracte cu statul. Toate companiile din construcţii au avut de suferit din cauza lipsei de investiţii în infrastructură. Nu se aştepta nimeni să rămânem în criză şi anul trecut”, a declarat Gheorghe Răcaru, directorul de strategie al întregului grup de firme.

    Nelu Iordache a intrat în liga mare a “regilor asfaltului” în 2007, în timpul guvernării PNL, când afacerile Romstrade au ajuns aproape de pragul de 200 de milioane de euro, după ce cu un an înainte businessul era de doar 18,5 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu aşa ar fi trebuit să arate Europa

    “Viitorul euro depinde de Germania. Nemţii sunt acum în situaţia de a dicta Europei care e soluţia la criza din zona euro, iar dacă ei lasă euro să cadă, efectul va fi o criză bancară complet dincolo de controlul autorităţilor financiare şi care va împinge nu numai Germania şi Europa, dar toată lumea într-o situaţie foarte asemănătoare cu Marea Depresiune din anii ’30.” Să reţinem din avertismentul de săptămâna trecută al lui George Soros, oferit pentru Der Spiegel, nu atât ameninţarea cu Marea Depresiune, cât rolul global crucial atribuit Germaniei în rezolvarea crizei din zona euro.

    În retorica lui Soros, “acceptarea rolului său conducător de către Germania” ar însemna ca Angela Merkel să accepte emiterea de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, iniţiativă imposibilă însă atâta vreme cât ţările membre ale uniunii rămân să-şi conducă pe mai departe politicile fiscale proprii, cu tot cu deficite bugetare şi datorii publice mari, fără a fi cu nimic sancţionate la nivel comunitar. În structura actuală de funcţionare a eurozonei şi a UE, emiterea de obligaţiuni comune ale eurozonei ar însemna ca ţările solide economic ale uniunii, în primul rând Germania, să plătească dobânzi mai mari decât cele pentru propriile obligaţiuni, pentru că pieţele ar socoti costurile politicilor economice păguboase ale statelor mai slabe, fie ele Portugalia şi Grecia ori Spania şi Italia.

    Aceasta e explicaţia pentru care la reuniunea franco-germană de săptămâna trecută nu s-a decis emiterea de euroobligaţiuni comune, iar pieţele au fost dezamăgite şi au căzut din nou, în ciuda faptului că tot restul de propuneri adoptate de cancelarul Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy oferă exact baza de pornire pentru ca viitoarele euroobligaţiuni comune să poată fi create: un supraguvern economic al zonei euro format din şefii de state şi de guverne şi condus de actualul preşedinte al UE, Herman van Rompuy, includerea în constituţiile ţărilor din zona euro a unor limite de deficit şi de datorie publică, introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare în interiorul UE (chiar dacă nu e încă precizată forma ei), precum şi un exemplu de “State Unite ale Europei” in nuce, printr-o uniune fiscală parţială între Germania şi Franţa, cu coordonarea impozitelor în sectorul companiilor şi bugete armonizate.

    Mulţimi de analişti care s-au făcut ecoul pieţelor financiare i-au criticat în permanenţă pe liderii europeni că nu acţionează suficient de repede pentru gustul investitorilor, tărăgănând măsurile de protecţie a creditorilor privaţi confruntaţi cu pericolul de a nu-şi mai putea recupera creanţele, până într-acolo încât tărăgănarea a dus la reacţii în forţă ale pieţelor, cu împingerea CDS-urilor şi a dobânzilor la datoriile suverane până spre praguri prohibitive, spre a-i sili la acţiune pe politicienii de la Bruxelles, Berlin sau Paris.

    În realitate însă, problema nu se poate pune doar în termenii investitorilor, “vreau să-mi garantaţi rapid că-mi recuperez banii şi dobânda, altfel nu vă mai puteţi finanţa de pe piaţă şi toţi banii noştri vor merge în Asia şi în paradisuri fiscale”. Iar Merkel, Sarkozy şi liderii UE care le-au aplaudat iniţiativele de unificare economică nu-şi pot duce nici ei mai departe planul prezentând electoratului problema ca Soros, exclusiv sub aspectul urgenţei dictate de situaţia de la burse.

    Pe de o parte, politicienii vizaţi nu pot lua de unii singuri şi peste noapte decizii radicale, de genul unificării fiscale şi parţial politice a Europei, în forma unor “State Unite ale Europei”, după expresia susţinută de preşedintele Traian Băsescu, cu cedarea progresivă a elementelor suveranităţii naţionale, exclusiv în numele principiului concurenţei economice cu SUA şi China şi al pacificării pieşelor financiare. Dacă ar face asta, politicienii ar risca nu atât să piardă ei înşişi alegerile (oricare alţii le-ar pierde în locul lor urmând aceleaşi politici), ci să distrugă însăşi baza proiectului european, aşa cum a fost el livrat cetăţenilor UE şi care nu constă în graba defensivă a unei unificări dictate de sus din cauza unor pericole economice externe, ci în libertatea de asociere a unor popoare distincte, unite de un fundament cultural comun şi de aspiraţii economice comune.

    Fosta “casă comună europeană” guvernată democratic, pe baze proporţionale şi cu drepturi de veto, s-ar transforma peste noapte într-un refugiu din calea furtunii, unde cel mai tare dictează totul, iar cei mai slabi nu mai au niciun drept, aşa cum a sugerat ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble (statele indisciplinate financiar n-ar mai avea decât statut de observator în Consiliul European) şi cum au cerut Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy săptămâna trecută (statele din zona euro care nu-şi reduc deficitele să nu mai poată primi fonduri structurale şi de coeziune, chiar dacă îşi plătesc cota aferentă bugetului comunitar).

    Cât priveşte regula includerii în constituţiile naţionale ale ţărilor zonei euro şi posibil UE a unui plafon maxim de deficit bugetar şi/sau datorie publică, propunere lansată încă din martie, cu ocazia definirii Euro-Pactului pentru Competitivitate, ea întâmpină deja opoziţie chiar în inima zonei euro, conform Reuters. Liderii socialişti francezi Francois Hollande şi Martine Aubry, potenţiali candidaţi la preşedinţie, a anunţat că stânga nu poate susţine o astfel de reglementare; ministrul austriac de finanţe Maria Fekter a declarat că Viena nu e pregătită să delege atribuţiile în materie de politică economică de dragul unei integrări economice mai accentuate, iar ministrul finlandez de finanţe a spus că “rareori astfel de ţinte fixate în constituţie îşi fac efectul” (opinie importantă, întrucât Finlanda este o ţară cu rating triplu A, iar parlamentul votează aici toate reglementările fiscale).

    Pe de altă parte, impunerea unor reguli comune detaliate în materie fiscală riscă să dezavantajeze statele membre atât unele în raport cu celelalte, cât şi în raport cu restul lumii care nu va avea nicio obligaţie să le aplice, căpătând astfel automat un avantaj competitiv cu atât mai preţios în vremuri de creştere economică incertă. Marea Britanie a anunţat că se opune introducerii taxei pe tranzacţiile financiare în statele UE, indiferent ce formă va avea ea în cele din urmă şi cât de redusă va fi: un purtător de cuvânt al ministerului de finanţe a declarat pentru AFP că o astfel de taxă nu are sens decât la nivel planetar, altminteri ţările care o vor aplica unilateral vor avea de pierdut, fiindcă tranzacţiile vizate se vor deplasa pur şi simplu în alte zone ale lumii.

    La aceasta se adaugă divergenţele mai vechi privind unificarea nivelului impozitării pentru companii la nivelul zonei euro sau al UE, căreia i s-au opus preşedintele Traian Băsescu ori ministrul de finanţe irlandez; faptul că această unificare apare acum în interiorul mini-uniunii economice franco-germane nu e decât o amânare a momentului când extinderea ei va reveni pe tapet, cu aceleaşi consecinţe economice nefaste pentru ţările cu cote de impozitare mici. Şi nu trebuie uitată nici rezistenţa îndârjită a opoziţiei slovace faţă de extinderea capacităţii de finanţare a Fondului European pentru Stabilitate Financiară peste capacitatea actuală de 440 miliarde de euro, care împiedică guvernul să se ralieze acordului în acest sens al celorlalţi lideri europeni.

    Dincolo de furtunile bursiere de moment ori de ameninţările lui Soros, problema reală a unificării europene e însă pierderea de viteză la nivelul motorului economic franco-german, cu cauze şi efecte în toată UE: în al doilea trimestru, economia Germaniei a crescut cu doar 0,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar cea a Franţei a stagnat faţă de trimestrul precedent, respectiv a crescut cu 1,6% faţă de aprilie-iunie 2010.

    Studii şi comentarii ale analiştilor bancari şi ai FMI, mai nou şi declaraţii ale noii şefe a FMI, Christine Lagarde, vorbesc tot mai tare de relaţia dintre austeritatea fiscală şi încetinirea creşterii economice, iar euroscepticii de serviciu acuză tot mai mult Germania că se încăpăţânează să facă din UE un spaţiu de desfacere pe seama căruia îşi extinde economia bazată pe exporturi, iar după ce le-a luat celorlalte state membre dreptul la protecţie vamală şi moneda proprie, acum vrea să le răpească şi suveranitatea economică şi fiscală, în acord cu dornica de glorie Franţa. Cum spune premierul ceh Petr Necas, “de fiecare dată când apare o problemă în UE, soluţia care ni se prezintă e mai multă integrare, dar deşi integrarea a avansat în ultimii ani, eu cred că mai curând creează probleme în loc să le rezolve, dacă ne uităm cum arată acum zona euro şi finanţele ei publice acum”.

    Partea bună a acestor dureri de creştere ale proiectului european, cu tot cu cârtelile euroscepticilor, e că în cele din urmă se lămuresc apele: nici Germania şi Franţa nu pot creşte de unele singure, într-un joc în doi de-a puterea, fără restul celor 25 de state, nici celelalte nu pot avea doar pretenţia să-şi prezerve intactă independenţa economică şi politică din momentul accesului în uniune. Partea proastă e însă că aceste dureri de creştere sunt mari şi că vor mai continua încă multă vreme – exact atâta vreme cât membrii mai puternici şi mai slabi ai Uniunii vor avea interesul şi idealismul să rămână împreună, încercând să ducă înainte proiectul european pe care l-au început tot împreună.

  • UBS: Defaultul creditelor în franci elveţieni din Europa de Est poate amplifica criza din zona euro

    UniCredit, Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International şi Bayerische Landesbank au acordat unor clienţi din Ungaria, Polonia şi Croaţia împrumuturi în valoare de 80 de miliarde de franci elveţieni, a declarat Kilian Reber, analist în pieţe emergente la UBS, transmite Bloomberg.

    Beneficiarii acestor împrumuturi se confruntă cu creşterea ratelor după ce francul s-a apreciat cu 9,5% faţă de forint, cu 14% faţă de zlot şi 9% faţă de kuna, în ultimele trei luni.

    “Stresul tot mai mare legat de creditele în franci acordate ungurilor, polonezilor şi croaţilor poate provoca şocuri în zona euro”, a afirmat Reber într-un interviu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza a declanşat o adevărată “baie de sânge” în rândul angajaţilor băncilor europene

    Marile bănci europene au anunţat 40.000 de concedieri în ultima lună, reducând în acest an personalul într-un ritm de şase ori mai abrupt decât rivalii din Statele Unite din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din Europa, care afectează sever veniturile din tranzacţii financiare. UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat marţi că va elimina 3.500 de locuri de muncă, majoritatea de la banca de investiţii a grupului. Grupul britanic HSBC a anunţat pe 1 august 30.000 de concedieri. Barclays dă afară 3.000 de angajaţi, iar Royal Bank of Scotland eliberează 2.000 de posturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro