Tag: miliarde

  • INS: Deficitul comercial a crescut cu 1,7 miliarde de euro în primele opt luni din acest an

    În perioada ianuarie-august 2017, exporturile şi importurile au crescut cu 9,6%, respectiv cu 12,2%, comparativ cu perioada similară din 2016

    Potrivit INS, în perioada ianuarie-august 2017 exporturile au însumat 41,02 miliarde de euro , iar importurile au însumat 48,9 miliarde de euro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • El este românul care la 34 de ani conduce divizia de real estate a brandului german de lux Hugo Boss, care are afaceri anuale de aproape 3 miliarde de euro

    Executivul român Marius Florescu (34 de ani), care a lucrat pentru discounterul german Lidl, dar şi pentru compania de cercetare de piaţă GfK, a fost numit real-estate manager pentru retailerul de modă de lux Hugo Boss. Românul se va muta la Stuttgart, arată informaţiile publicate de el pe profilul său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn.
     
    Brandul Hugo Boss este una dintre cele mai cunoscute mărci de modă din lume, lansată în Germania acum aproape un  secol. Compania are afaceri anuale de aproape 3 mld. euro şi este prezentă direct sau în franciză pe câteva zeci de pieţe la nivel mondial.
     
  • Planurile femeii care a reuşit să piardă într-un singur an o avere de 9 miliarde de dolari

    Elizabeth Holmes, CEO al Theranos, a anunţat printr-o scrisoare deschisă că va închide toate centrele şi laboratoarele companiei. Mişcarea va afecta, potrivit acesteia, peste 340 de oameni.

    Mişcarea reprezintă ieşirea Theranos de pe piaţa testelor de sânge şi reorientarea companiei către zona de procesare a datelor medicale. În urmă cu un an, Holmes cerea aprobarea FDA pentru un proces de testare a sângelui ce ar fi trebuit să revoluţioneze medicina.

    Anul trecut, Forbes îi estima averea lui Elizabeth Holmes la 4.5 miliarde de dolari, făcând-o astfel cea mai bogată femeie din lume care şi-a construit averea singură. Acum averea ei este estimată de aceeaşi publicaţie la nimic, la zero.

    Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.

    În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.

    Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.

    Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.

  • Cel mai puternic om din Statele Unite de care nu ai auzit niciodată

    Michael Larson e unul dintre cei mai puternici bărbaţi din Statele Unite, dar sunt şanse mari să nu fi auzit niciodată de el.

    Larson este CEO al Bill and Melinda Gates Investments (BMGI), fiind astfel responsabil de mare parte din averea lui Bill Gates. BMGI se ocupă şi de Cascade Investment, fondul prin care Gates face majoritatea investiţiilor.

    Bill Gates l-a angajat pe Larson în urmă cu 22 de ani pentru a se ocupa de averea sa, la acea vreme estimată la 5 miliarde de dolari. Averea fondatorului Microsoft a crescut însă până la aproape 80 de miliarde de dolari, iar unul dintre cei care poartă meritele este chiar Larson, care a ştiut să diversifice portofoliul de acţiuni.

    Având sediul în Kirkland, Washington, Cascade Investment nu are o prezenţă semnificativă în presă. Reprezentanţii evită, în general, să discute investiţiile făcute. Cu toate acestea, se cunoaşte faptul că familia Gates deţine un număr important de acţiuni la Canadian National Railway, Republic Services, Ecolab, Femsa şi Deere.

  • Adopţia serviciilor de broadband mobil ajută la creşterea economiei

    Studii  anterioare au putut estima doar efectul broadband-ului fix asupra creşterii economice, însă actualul raport confirmă că introducerea broadband-ului mobil are un impact pozitiv imediat asupra economiei ţării, precum şi efecte secundare pe termen lung, pe măsură ce broadband-ul mobil se extinde în tot mai multe ţări.

    „În ultimii 10-15 ani, multe ţări în curs de dezvoltare au folosit broadband mobil pentru a face un salt extraordinar în dezvoltarea lor economică”, a spus Herald Edquist, Master Researcher in Macroeconomics la Ericsson Research şi unul dintre autorii raportului. „Dacă aceste ţări, şi nu numai, vor continua să investească în broadband mobil, ele vor avea ocazia să se bucure de o productivitate a muncii tot mai bune,  dar şi de noi oportunităţi economice care nu ar fi posibile fără broadband mobil.”

    Raportul Ericsson Mobillity Report din iunie 2017 arată că, la final de 2016, aproximativ 3,2 miliarde de abonaţi din cei 7,4 miliarde de la nivel global aveau acces la Internet prin intermediul serviciilor de broadband mobil. Mai mult decât atât, se preconizează că, până în 2022, alţi 2,6 miliarde de abonaţi vor avea acces la Internet prin broadband mobil.

  • Investiţii de 300 de milioane de euro pentru dublarea zonei comerciale din Băneasa Developments

    Planurile de dezvoltare pe termen lung ale companiei reprezintă un catalizator pentru investiţii suplimentare de tip greenfield în zonă (comercial, birouri, rezidenţial), rezultând în peste 1.4 milioane mp de suprafeţe utilizabile (cu o pondere de cca 76% a proiectului rezidenţial) şi dând astfel naştere unuia dintre cele mai mari proiecte de tip mixed-use din Europa Centrală şi de Est. În prezent, dezvoltările de tip mixed-use ale Băneasa oferă circa 170.000 mp de suprafeţe utilizabile (cu o pondere de 44% a componentei rezidenţiale).

    Cumulat, proiectul existent şi investiţia de tip greenfield, compusă din zone comerciale, rezidenţial şi birouri, poate produce un impact economic total estimat la circa 6 miliarde de euro  în perioada 2017 – 2026, conform unui studiu realizat de KPMG pentru Băneasa Developments. Pornind de la proiectul existent şi perspectivele dezvoltării în zonă, platforma Băneasa poate genera în următorii 10 ani peste 1.9 miliarde de euro în salarii, susţinând circa 220.000 salarii  şi contribuind cu circa 2.3 miliarde de euro în taxe către bugetul de stat. În total, proiectul ar putea susţine peste 30.000 locuri de muncă  în 2026, relevă acelaşi studiu.

    Studiul KPMG evidenţiază, de asemenea, faptul că, în perioada 2005-2016, dezvoltarea de tip mixed-used Băneasa a susţinut circa 130.000 de salarii3, în cuantum de circa 590 milioane de euro. Totodata, platforma a generat o valoare economică totală de circa 1.6 miliarde de euro  şi a adus peste 740 milioane de euro în taxe către bugetul de stat. În anul 2016, proiectul a susţinut circa 14.000 de locuri de muncă4.

    Băneasa Developments operează în prezent cel mai mare centru comercial din Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 80.000 mp şi cu 364 de magazine.  În ultimii 10 ani, compania a investit circa 165 milioane de euro în dezvoltarea zonelor comerciale, care au stat la baza dezvoltărilor ce au urmat în zonele înconjurătoare din nordul Bucureştiului. Anul trecut, veniturile Băneasa Developments au depăşit 49 de milioane de Euro, profitul net situându-se la circa 16 milioane euro.

  • Câte miliarde de dolari fac cele mai MARI ORGANIZAŢII CRIMINALE din lume în fiecare an

    Solntsevskaya Bratva – venituri de 8,5 miliarde dolari

    Structura mafiei ruseşti este una puternic descentralizată, fiind compusă din 10 grupuri cvasi-autonome care operează independent unul de celălalt. Estimările arată că Solntsevskaya Bratva are în jur de 9.000 de membri, iar principala sursă de venit este traficul cu heroin. Potrivit mai multor studii, populaţia Rusiei reprezintă 0,5% din populaţia lumii, dar consumă 12% din heroină existentă la nivel global.

    Yamaguchi Gumi – venituri de 6,6 miliarde dolari

    Aceasta este cea mai extinsă grupare infracţională din lume, fiind parte a Yakuza, mafia japoneză. Principala sursă de venit este tot traficul de droguri, dar banii provin şi din jocuri de noroc sau şantaj. Spre deosebire de mafia rusească, Yakuza este centralizată, liderii fiind de multe ori uniţi prin legături de familia. Ierarhia este una extrem de elaborată, iar membri trec prin mai multe teste înainte de a fi acceptaţi.

    Camorra – venituri de 4,9 miliarde dolari

    Camorra este cea mai puternică organizaţie criminală din Italia, generând anual miliarde de dolari din exploatare sexuală, trafic de arme, trafic de droguri, contrafaceri sau jocuri de noroc. Istoria Camorrei începe în secolul al 19-lea, la Napoli, ca o bandă de deţinuţi.

    ‘Ndrangheta – venituri de 4,5 miliarde dolari

    Având centrul operaţional în regiunea Calabria, ‘Ndrangheta este a doua cea mai mare grupare mafiotă din Italia. Implicată în acelaşi gen de activităţi ca şi Camorra, această organizaţie a devenit cunoscută prin reţelele dezvoltate împreună cu producătorii de droguri din America de Sud.

    Cartelul Sinaloa – venituri de 3 miliarde dolari

    Sinaloa este cel mai mare cartel mexican de droguri şi una dintre grupările care a terorizat populaţia mexicană. Principala sursă de venit este intermedierea tranzacţiilor dintre producătorii sud-americani de droguri şi cumpărătorii din America de Nord.

  • Câte miliarde de dolari fac cele mai MARI ORGANIZAŢII CRIMINALE din lume în fiecare an

    Solntsevskaya Bratva – venituri de 8,5 miliarde dolari

    Structura mafiei ruseşti este una puternic descentralizată, fiind compusă din 10 grupuri cvasi-autonome care operează independent unul de celălalt. Estimările arată că Solntsevskaya Bratva are în jur de 9.000 de membri, iar principala sursă de venit este traficul cu heroin. Potrivit mai multor studii, populaţia Rusiei reprezintă 0,5% din populaţia lumii, dar consumă 12% din heroină existentă la nivel global.

    Yamaguchi Gumi – venituri de 6,6 miliarde dolari

    Aceasta este cea mai extinsă grupare infracţională din lume, fiind parte a Yakuza, mafia japoneză. Principala sursă de venit este tot traficul de droguri, dar banii provin şi din jocuri de noroc sau şantaj. Spre deosebire de mafia rusească, Yakuza este centralizată, liderii fiind de multe ori uniţi prin legături de familia. Ierarhia este una extrem de elaborată, iar membri trec prin mai multe teste înainte de a fi acceptaţi.

    Camorra – venituri de 4,9 miliarde dolari

    Camorra este cea mai puternică organizaţie criminală din Italia, generând anual miliarde de dolari din exploatare sexuală, trafic de arme, trafic de droguri, contrafaceri sau jocuri de noroc. Istoria Camorrei începe în secolul al 19-lea, la Napoli, ca o bandă de deţinuţi.

    ‘Ndrangheta – venituri de 4,5 miliarde dolari

    Având centrul operaţional în regiunea Calabria, ‘Ndrangheta este a doua cea mai mare grupare mafiotă din Italia. Implicată în acelaşi gen de activităţi ca şi Camorra, această organizaţie a devenit cunoscută prin reţelele dezvoltate împreună cu producătorii de droguri din America de Sud.

    Cartelul Sinaloa – venituri de 3 miliarde dolari

    Sinaloa este cel mai mare cartel mexican de droguri şi una dintre grupările care a terorizat populaţia mexicană. Principala sursă de venit este intermedierea tranzacţiilor dintre producătorii sud-americani de droguri şi cumpărătorii din America de Nord.

  • Turiştii străini au cheltuit 2,6 miliarde de lei în România în 2017

    Dintre toţi turiştii străini care vizitează România, 88.9% provin din Europa, majoritatea preferând să viziteze atracţii Bucureşti, judeţele Braşov, Sibiu, Timiş sau Cluj. Există un interes evident în tot ceea ce ţara are de oferit, motiv pentru care Experience Romania îşi propune poziţionarea României drept destinaţia preferată a turiştilor în Europa de Est.  

    „Experience Romania era pasul firesc pentru noi, după succesul răsunător pe care l-a avut Experience Bucharest. România este o destinaţie complexă, potrivită oricărui tip de călător. Specialiştii care vor fi prezenţi la conferinţă înţeleg şi împart entuziasmul nostru, comunicându-l mai departe către comunităţile lor, online şi offline. Europa de Est va avea în România o destinaţie impresionantă pentru turişti”, declară Tudor Maxim, fondatorul Experience Romania.

     Experience Romania îşi propune să ducă succesul proiectului Experience Bucharest la nivel naţional. Desfăşurat în primăvară, Experience Bucharest a promovat Bucureştiul ca destinaţie de top pentru turiştii străini, dezvăluindu-le acestora experienţele autentice din capitală. Turiştii au venit din toate colţurile lumii, din locaţii îndepărtate precum Alaska, Argentina, Australia sau Japonia. Urmărită de milioane de persoane în mediul online, iniţiativa a determinat turiştii să numească Bucureştiul „bijuteria ascunsă a Europei”. 

  • Industria auto angajează peste 150.000 de persoane şi contribuie la aproape jumătate din exporturile româneşti

    De la an la an, industria autovehicolelor se bucură de o rentabilitate puternică. În 2016 a înregistrat o rată de creştere impresionantă, + 9% faţă de 2015, iar media globală a avansat cu 1,6%. În acest ritm, se poate vorbi despre o creştere de 6 – 7 % pe an până în 2020.

    Până acum sectorul a fost condus de producătorii de automobile, unde Dacia-Renault a fost pe locul 11 la nivel european, cu aproape 360.000 de unităţi de produse în 2016. În prezent cea mai mare parte a creşterii provine de la producătorii de piese şi componente auto.

    În ceea ce priveşte piaţa furnizorilor, aceasta include atât fabrici de producţie proprii, cum ar fi Daimler, cât şi numeroşi contractori, precum Delphi, Draexlmaier, Leoni sau Continental, dar şi antreprenori locali mici, care la rândul lor sunt furnizori pentru marile companii producătoare.

    Marii jucători de pe piaţă nu sunt transparenţi în privinţa estimărilor şi datelor financiare, iar finanţarea bancare este furnizată de obicei la nivel de grup în condiţii favorabile în comparaţie cu cele locale.

    În ceea ce priveşte evoluţia pieţei interne, industria automobilelor s-a apreciat în trimestrul IV 2016 pentru autoturisme noi (-1,7% Q1-Q2 până la 32.500 unităţi), însă a scăzut puternic în general datorită încetinirii vânzărilor la mâna a doua, până la un total de 101.500 de autoturisme vândute
    (-15,2% Q1-Q2).

    Anul 2016 a fost unul din cei mai buni din ultimul deceniu, înregistrându-se o creştere a numărului de înmatriculări de vehicule de 17,4% ,ajungând la 510.000 de unităţi, dintre care automobile noi reprezintă aproximativ 22% (115.000 de unităţi).

    De asemenea, piaţa leasingului financiar a crescut cu 25% în 2016, până la două miliarde de euro, dintre care aproape 77% reprezintă automobile şi vehicule utilitare uşoare. Companiile au reprezentat 97% din totalul clienţilor de leasing financiar, urmate de persoanele fizice 2% şi 1% de sectorul public. Flota de autovehicule de leasing operaţional a crescut cu 8%, până la 60.000 de vehicule în 2016 (adică aproximativ 13% din toate înregistrările de autoturisme noi), cu aşteptări de creştere similare pentru 2017.

     

    Cifra de afaceri totală a sectorului auto în 2016 a depăşit 20 de miliarde de euro, determinată de exporturi, pe măsură ce piaţa locală este relativ mică şi se concentrează pe vehiculele second-hand.

     

    Principalele companii auto care activează în Romania sunt: Dacia (>cifră de afaceri de 4,2 miliarde euro în 2015), Ford (0,8 miliarde euro), iar din urmă vine grupul Volskwagen în calitate doar de comerciant şi distribuitor, cu o cifră de 0,4 miliare euro.

     

    Principalii producători de componente şi consumabile sunt: Continental (5 diviziuni), cu cifra de afaceri totală de 2,3 miliarde euro, Autoliv (sisteme de securitate) cu 0,7 miliarde euro, Takata (volane) – 0,5 miliarde euro, Michelin – 0,5 miliarde euro şi Delphi cu o cifra de 0,4 miliarde euro. Potrivit aceluiaşi studiu, piaţa auto este dominată de grupurile Dacia (Renault), Continental şi alte grupuri cu prezenţă globală (TRW, Bosch, Delphi, Ford şi alţii).

     

    Reprezentanţii Euler Hermes au oferit şi o analiză SWOT (puncte forte, slăbiciuni, oportunităţi şi ameninţări) a domeniului:

     

    Puncte forte

    • potenţial de creştere a volumelor, generată de cererea externă;
    • evoluţia tehnologică ar putea creşte abilitatea de ajustare a costurilor şi recuperare a profitabilităţii.

    Puncte slabe

    • ciclicitatea sectorului;
    • transparenţa limitată pe evoluţia financiară a subsidiarelor care fac parte din grupuri internaţionale.

    Oportunităţi

    • creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor care alimentează vânzările interne de autovehicule;
    • capacităţile locale în IT ajută la dezvoltarea unor centre regionale de inginerie/IT, pentru companiile furnizorilor;
    • subvenţiile fiscale ar putea să rămână o pârghie în atragerea de noi investitori.

    Ameninţări

    • infrastructura defectuoasă reprezintă o ameninţare serioasă pentru asigurarea unor timpi rapizi de livrare, esenţiali pentru menţinerea şi atragerea de noi investiţii;
    • oferta de personal calificat rămâne limitată, în condiţiile în care cererea înregistrează creşteri constante;
    • potenţiale şocuri datorate costurilor de mediu (vezi VW), costurilor tehnice (Takata/Toyota) sau fluctuaţiilor costurilor cu materiile prime.