Tag: China

  • Boeing anticipează că va vinde 6.000 de avioane Chinei în următorii 20 de ani

    Astfel, China ar urma să îşi tripleze flota aeriană pentru transport de pasageri în perioada 2013-2033, potrivit declaraţiei lui Randy Tinseth, vicepreşedinte al departamentului de Marketing al companiei din Statele Unite, informează Wall Street Journal.

    În prezent, China dispune de 2.310 avioane.

    Boeing anticipează că cel mai bine vândute aparate vor fi avioanele cu o singură punte, datorită creşterii companiilor aeriene care operează zboruri low cost. Astfel, producătorul american estimează că livrările de avioane cu o singură punte către China se vor ridica la 4.340 de unităţi până în 2033.

  • Putin oferă Chinei posibilitatea să investească într-un proiect de exploatare al grupului petrolier Rosneft

    “Directorul Rosneft a propus ca statul chinez să devină acţionar în una dintre cele mai mari companii producătoare de petrol. Autorităţile statului susţin această idee şi salutăm participarea dumneavoastră”, a declarat Putin în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul Chinei, Zhang Gaoli.

    Rosneft, compania de stat care operează proiectul de exploatare pe câmpul petrolifer Vankor, a extras în al doilea trimestru din acest an 440.000 de barili de petrol zilnic, echivalentul a 4% din consumul Chinei într-o zi.

    “Vankor este un proiect foarte promiţător. În general suntem foarte prudenţi atunci când vine vorba de implicarea unor parteneri străini în acest proiect, dar, desigur, nu am stabilit niciun fel de restricţii pentru prietenii noştri chinezi”, a afirmat Putin.

    Astfel, producătorul rus ar putea oferi o participaţie de până la 49% Chinei, pentru o sumă cuprinsă între 4 şi 5 miliarde de dolari, potrivit unui analist al Sberbank Investment Research, Valery Nesterov.

    Rusia încearcă să atragă investiţii din China, dat fiind că relaţiile cu Europa şi Statele Unite sunt tensionate, pe fondul crizei din Ucraina. De altfel, Rosneft a fost inclusă pe lista sancţiunilor impuse de SUA în 16 iulie.

    Rosneft este compania rusă care a încheiat cele mai multe acorduri cu China în ultima perioadă. De exemplu, anul trecut, Rosneft a semnat un contract în valoare de 270 de miliarde de dolari pe 25 de ani cu pentru furnizarea de petrol cu compania de stat China National Petroleum.

    Grupul Rosneft produce aproximativ 40% din ţiţeiul din Rusia, fiind liderul industriei petroliere din această ţară şi este controlat în proporţie de 70% de către stat.

  • Ponta, la Beijing: Vom vedea 10 ani mult mai fructuoşi pentru parteneriatul dintre România şi China

    Premierul Ponta a avut o serie de discuţii cu omologul său chinez, Li Kekiang, în cadrul vizitei oficiale la Beijing, unde a fost primit cu onoruri militare şi unde a fost însoţit de miniştrii Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Ioan Rus şi Constantin Niţă.

    În cadrul conferinţei comune susţinute de cei doi premieri, Victor Ponta a mulţumit părţii chineze pentru sprijinul acordat investiţiilor de către companii din China în domeniile energiei, agirculturii şi infrastructurii.

    “România are încredere în nivelul tehnologic pe care companiile chineze îl deţin deja şi în competitivitatea proiectelor pe care le desfăşurăm împreună în domeniul energiei, în domeniul infrastructurii şi al agriculturii”, a spus prim-ministrul Ponta.

    El a subliniat că şi nivelul schimburilor comerciale bilaterale, care a înregistrat anul trecut circa 4 miliarde de dolari, a crescut la jumătatea anului curent cu 30%. Ponta a pus acest lucru şi pe seama îmbunătăţirii sistemului de vize, în special pentru oamenii de afaceri, subliniind că România a modernizat secţia consulară de la Beijing şi face eforturi pentru reluarea cursei aeriene directe Bucureşti-Beijing.

    În acest context, premierul Ponta a arătat că în cursul acestui an se va deschise în capitala Chinei şi o reprezentanţă a Institutului Cultural Român.

    Ponta a reamintit cu acest prilej şi faptul că în 2004, în cadrul unei delegaţii de tineri din România, a fost primit de fostul preşedinte Hu Jintao, cu prilejul sărbătorii a 55 de ani de relaţii diplomatice între România şi China.

    “Azi sărbătorim împreună 65 de ani de relaţii diplomatice şi mă bucur să constat că aceste relaţii s-au dezvoltat şi sunt convins că atunci când vom sărbători 75 de ani (de relaţii bilaterale între România şi RP Chineză – n.r.) vom vedea zece ani care urmează mult mai fructuoşi şi cu mult mai multe rezultate concrete ale parteneriatului dintre China şi România”, a declarat Victor Ponta.

    Acesta a subliniat totodată că România pledează inclusiv în cadrul UE pentru continuarea parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi China, ţară care are în România un partener serios pentru proiectele sale atât în cadrul UE, cât şi regional.

    La rândul său, premierul chinez Li Kekiang a arătat că trebuie folosite toate oportunităţile de colaborare în domeniile energiei, infrastructurii şi agriculturii, subliniind că nivelul schimburilor comerciale bilaterale trebuie să crească.

    În prezenţa celor doi premieri au fost semnate totodată o serie de documente bilaterale.

    Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat cu Administratorul şef-adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Energie din China, Liu Qi, un “Acord pentru utilizarea paşnică a energiei nucleare”, iar cu preşedintele Commercial Bank of China, Yi Huiman, o minută de convorbiri între această instituţie şi Guvernul României.

    Cei doi premieri au asistat şi la semnarea contractului pentru modernizarea Grupului 4 şi realizarea instalaţiilor de desfăşurare a Grupurilor 3 şi 4 de la Termocentrala Mintia – Deva de către directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, şi preşedintele Consiliului Naţional de Administraţie China National Electric Engineering Corp, Xin Chunsheng.

    Totodată, primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a semnat cu preşedintele companiei Shandong, Yang Gencai, şi un reprezentant al Băncii de Dezvoltare a Chinei un memorandum de înţelegere pentru construcţia unui cartier de locuinţe.

    Prim-ministrul Ponta va continua, marţi, vizita în China, urmând a se deplasa cu trenul de mare viteză la Tianjin, unde va vizita o fabrică şi va avea întâlniri cu autorităţile locale.

  • Chinezii vor construi în Craiova un cartier de 35 de blocuri, cu 10 etaje şi pagodă

    Primarul oraşului Craiova, Olguţa Vasilescu, a semnat luni la Beijing un memorandum de înţelegere pentru dezvolatrea acestui proiect cu cu preşedintele companiei Shandong, Yang Gencai, şi un reprezentant al Băncii de Dezvoltare a Chinei.

    Potrivit Olguţei Vasilescu, proiectul presupune o investiţie de 35 milioane euro, finanţare pe care compania constructoare, Shandong, a obţinut-o de la Banca de Dezvoltare a Chinei.

    Lucrările vor începe în luna octombrie şi vor dura un an şi jumătate, Primăria Craiovei punând la dispoziţie un teren de şapte hectare.

    În total, cartierul de 35 de blocuri, a câte 10 etaje, va însuma 1.800 de locuinţe, cu mult sub cele 6.000 de cereri de locuinţe înregistrate la Primăria Craiovei.

    Cumpărătorii care doresc să cumpere apartamentele în rate vor plăti un avans de 3.000 de euro, primăria oraşului făcând o primă selecţie a doritorilor.

    Ogluţa Vasilescu a precizat că dezvoltatorul chinez va construi mai multe categorii de apartamente, iar blocurile vor avea la ultimul etaj apartamente tip penthouse, cu pagodă, astfel încât să atragă cumpărătorii.

    De asemenea, compania chineză va trebui să lucreze în antrepriză doar cu firme din Craiova şi să folosească materiale de construcţie de pe piaţa locală.

    Primarul Craiovei a arătat că singurul constructor care a participat la cele trei licitaţii de construcţie a noului cartier a fost compania chineză, iar în cele din urmă s-a început cu aceasta dialogul direct.

    (Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX în China, Ovidiu Bărbulescu)

  • Dragnea, investitorilor chinezi: Înţelegem că nu vă e uşor cu legislaţia UE, nici nouă nu ne-a fost! – FOTO

    “Putem să înţelegem că nu vă este uşor cu legislaţia europeană, nici nouă nu ne-a fost uşor, dar cred că cu răbdare, prin tenacitate, cu perseverenţă şi voinţă vom reuşi să punem în practică proiecte importante”, a spus Dragnea la întâlnirea cu oameni de afaceri din China.

    În discursul său, vicepremierul Dragnea a insistat pe oportunităţile pe care investitorii chinezi le au piaţa de energie din România, avînd în vedere proiectele de interconectare ale României cu ţările vecine şi de cuplare la pieţe energetice regionale.

    Dragnea a arătat, totodată, că în scopul facilitării relaţiilor de afaceri româno-chineze, există discuţii de îmbunătăţire a acordului de evitare a dublei impozitări dintre cele două state.

    Directorul de dezvoltare al China Communications Construction Ltd., una din cele mai mari firme de infrastructură de transport din China, a declarat presei că, deşi compania sa cunoaşte standardele impuse în Uniunea Europeană privind infrastructura şi lucrează deja în Europa, pentru accelerarea ritmului de dezvoltare a infrastructurii în România e nevoie de proiecte finanţate de la buget şi prin înţelegeri interguvernamentale.

    “În România, dacă vreţi să acceleraţi infrastructura de transport, este mai bine să folsiţi relaţia directă, de la un guvern la celălat guvern, va fi mai rapid, altfel trebuie să aşteptăm nu ştiu câţi ani”, a spus directorul de dezvoltare al China Communications Construction Ltd.

    Premierul Victor Ponta face, în perioada 30 august – 3 septembrie, o vizită oficială în R.P. Chineză, la invitaţia omologului chinez Li Keqiang, ca răspuns la vizita întreprinsă în România de acesta din urmă în noiembrie 2013

    Victor Ponta a ajuns la Beijing alături de soţie, europarlamentarul Daciana Sârbu, de vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, precum şi de miniştrii Ioan Rus şi Constantin Niţă.

  • Premierul Ponta a ajuns în China, unde face o vizită oficială

    Avionul a zburat, în Ucraina, prin apropiere de Harkov.

    Victor Ponta a venit la Beijing alături de soţie, europarlamentarul Daciana Sârbu, de vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, precum şi de miniştrii Ioan Rus şi Constantin Niţă.

    Premierul Victor Ponta face, în perioada 30 august – 3 septembrie, o vizită oficială în R.P. Chineză, la invitaţia omologului chinez, Li Keqiang, ca răspuns la vizita întreprinsă în România de acesta din urmă în noiembrie 2013.

    Premierul Ponta va avea convorbiri oficiale cu premierul Li Keqiang şi va fi primit de către Preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping.

    Victor Ponta va avea o întrevedere şi cu Preşedintele Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare, Zhang Dejiang.

    Potrivit unui comunicat al Guvernului, pe agenda de discuţii cu oficialităţile chineze figurează şi aspecte legate de consolidarea relaţiei UE-China şi acţiunile viitoare în cadrul formatului de cooperare Europa Centrală şi de Est – China, în implementarea celor convenite la summit-ul de la Bucureşti din 2013. Totodată, vor fi trecute în revistă şi evoluţiile recente în plan regional şi internaţional.

    În cadrul convorbirilor cu oficialităţile chineze vor fi abordate relaţiile bilaterale dintre România şi China, cu accent pe stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia convorbirilor avute la Bucureşti, în special a celor din domeniile energiei, infrastructurii, agriculturii.

    Cu prilejul vizitei, va fi organizată o reuniune economică cu participarea reprezentanţilor principalelor companii şi bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România.

    Victor Ponta se va deplasa şi cu trenul de mare vizită la Tienjin, unde va vizita parcul tehnologic şi va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai firmelor care derulează activităţi în parc în domeniile IT, componente auto, produse bio sau construcţii maşini, menţionează sursa citată.

  • China acuză Microsoft pentru lipsă de transparenţă în prezentarea datelor

    Microsoft s-a arătat dispusă să coopereze cu autorităţile chineze în ancheta desfăşurată de acestea.

    “După mai multe întâlniri la nivel înalt, Microsoft şi-a arătat disponibilitatea de a respecta legislaţia chineză şi de a colabora cu autorităţile care se ocupă de investigaţie”, a declarat şeful Administraţiei de Stat pentru Industrie şi Comerţ, Zhang Mao.

    El a adăugat că ancheta este în defăşurare, iar rezultatele vor fi făcute publice în scurt timp. De asemenea, Zhang a precizat că această anchetă împotriva Microsoft face parte dintr-o o serie de nouă procese deschise în acest an de către autoritatea antitrust împotriva unor companii din sectoare ca telecomunicaţiile, asigurările, turismul sau IT.

    Deschiderea investigaţiei asupra gigantului american din industria IT vine pe fondul altor procese importante intentate de autorităţile chineze unor companii din străinătate, cum ar fi producătorul de chipuri Qualcomm şi cel german de automobile Mercedes-Benz, deţinut de Daimler. Aceste investigaţii au determinat apariţia unor noi temeri în legătură cu politica protecţionistă a Chinei.

    Autoritatea de reglementare antitrust a anunţat, la începutul lunii august, că suspectează Microsoft de încălcarea legii anti-monopol a Chinei de peste un an. Atunci, oficialii chinezi au acuzat probleme în legătură cu autentificarea documentelor pentru sistemul de operare Windows şi programul Microsoft Office.