Tag: vizita

  • Povestea tinerilor care au creat cea mai scumpă călătorie cu trenul care a existat vreodată în România

    „Fiecare a povestit despre experienţele şi călătoriile de peste vară, despre locuri şi poveşti frumoase în lume, despre oamenii faini întâlniţi, despre cum este să călătoreşti cu trenul prin lume şi întrebându-se de ce nu am putea avea toate aceste lucruri şi în România”, îşi aminteşte Cristi Pitulice, cofondator al Transilvania Train şi managing partner al agenţiei Globe 365 Travel Boutique.

    Concluzia acelei discuţii a fost că şi în România pot exista produse care să educe sistemul şi publicul în privinţa consumului de turism, dincolo de sejururi all inclusive la mare sau vizite în oraşele şi regiunile sufocate de turismul comercial. „Ţara este plină de locuri extraordinare cu valoare culturală şi istorică şi care au nevoie să fie susţinute şi conservate. Credem că ştim totul despre Sibiu, Sebeş sau Alba Iulia, însă ne surprinde că, în afară de câteva locuri sau muzee mai populare, nu ştim mai nimic noi, românii. Cum să povestim străinilor despre noi, despre tradiţii, despre valori, despre rădăcinile noastre şi despre ce ne face unici, dacă nu le cunoaştem?”, se întreabă Cristi Pitulice. Prin urmare, ideea primului tren turistic din România s-a născut din pasiunea pentru turism autentic, valorile naţionale, trenuri şi experienţe educative.

    Ce este însă Transilvania Train? „O experienţă culturală completă în care turistul îşi personalizează călătoria, se urcă în tren şi timp de patru zile – sau în cazul acestui an chiar cinci zile – uită de orice grijă, chiar şi de cea a bagajului”, spune cofondatorul afacerii. „Fiecare moment este trăit intens, indiferent că este vorba de călătoria în tren, completată de degustări de vin, tovărăşia celorlalţi călători şi istorisirile şi legendele locurilor vizitate sau de vizita bisericilor fortificate din Ţara Ovăzului sau Haferland şi a cetăţilor medievale spectaculoase din Transilvania – Sighişoara, Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, de încercarea meşteşugurilor tradiţionale, alături de artizani care vor povesti originile acestora şi multe altele.”

    Conceptul de tren turistic există de multă vreme şi în alte părţi ale lumii, venind din nevoia de turism cultural şi pentru că astfel cei interesaţi capătă acces în anumite regiuni sau zone spectaculoase în care orice alt mijloc de transport nu ar putea ajunge, explică Cristi Pitulice. Ca exemple, el aminteşte de Transsiberian, Flying Scotsman, Courier Express sau chiar proiectul canadian Rocky Mountaineer.

    Transilvania Train este un proiect dezvoltat de două agenţii de turism, fiecare cu expertiză diferită, notează Pitulice. Free Spirit Travel este o agenţie cu o experienţă de peste zece ani pe piaţă, specializată pe componenta de personalizare a serviciilor, în vreme ce Globe 365 Travel Boutique este o agenţie de turism de nişă, ce realizează călătorii tematice şi culturale. „Împreună am reuşit să aducem în România un proiect complex, care sperăm să contribuie la ridicarea standardelor în turismul local, dar şi a aşteptărilor turiştilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Ne-am obişnuit cu servicii turistice la care primul criteriu de evaluare este preţul. Căutând preţul cel mai mic, încurajăm de fapt, o piaţă a serviciilor turistice de o calitate care lasă întotdeauna de dorit.”

    Preţurile variază în funcţie de numărul de bilete cumpărate: un pachet single costă 900 de euro, în vreme ce locul în cabină dublă costă 780 de euro. Organizatorii oferă şi reduceri pentru pachetele „de familie”, preţul unui bilet pentru trei persoane fiind de 2.260 de euro.
    Programul din 2018, care se întinde pe durata a cinci zile, pleacă din Braşov pe traseul Mureni – Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Mărginimea Sibiului – Sibiu – Făgăraş, ajungând în cele din urmă înapoi la gara din Braşov. Ca lungime, traseul are aproximativ 450 de kilometri. Turiştii beneficiază de patru nopţi de cazare la 4 stele, mese şi o petrecere în seara primei zile.

    În ceea ce priveşte costurile proiectului, reprezentanţii nu oferă valori precise, dar spun că investiţia a fost gândită pentru mai mulţi ani, încercând să îmbunătăţească în mod constant experienţa clienţilor. „Investiţiile, inclusiv în parteneriatul cu CFR au fost consistente, însă ne-am dorit să obţinem cele mai bune variante ale fiecărei componente şi să oferim o experienţă pe care, poate, o încerci o singură dată, dar în urma căreia vei rămâne cu poveşti şi amintiri cât pentru o viaţă”, spune Pitulice. „Din punct de vedere financiar, anul trecut ne-a demonstrat că este un produs viabil. Transilvania Train are o identitate, devine o un brand, iar investiţiile în comunicarea produsului au început să îşi spună cuvântul.”

    Anul trecut, la prima ediţie a Transilvania Train, capacitatea a fost de doar 100 de locuri, intenţia fiind de a testa răspunsul pieţei. „În acelaşi timp, am dorit să verificăm şi eventuale scăpări sau elemente ce pot crea o notă discordantă şi chiar şi cum funcţionăm noi, ca şi echipă în faza efectivă de implementare. Cu experienţa primei ediţii în spate şi cu un feedback din partea participanţilor mai mult decât încurajator (am primit cereri de înscriere pentru ediţia 2018 chiar pe peronul din Braşov, la întoarcerea din ediţia 2017), am decis să dublăm capacitatea trenului pentru 2018, la 200 de particianţi, să reorganizăm anumite componente, să adăugăm unele noi, iar numărul zilelor a crescut astfel de la 4 la 5”, spune cofondatorul Transilvania Train. Luând în calcul preţul unui bilet în 2017, de 650-680 de euro, încasările primei ediţii s-au ridicat la aproximativ 70.000 de euro. Pentru acest an, Cristi Pitulice spune că are clienţi din toată Europa – Olanda, Germania ori Slovacia. „Sunt oameni pasionaţi nu numai de trenuri, ci şi de arta descoperirii.”  În acest moment, proporţia turiştilor străini este de 30% din totalul gradului de ocupare.

    Fiind vorba de un tren turistic, organizatorii au luat în calcul, în primul rând, regiuni şi localităţi pe traseul căilor ferate; Transilvania a părut, astfel, alegerea ideală. „Foarte multe dintre sate, casele vechi, arhitectura, monumentele istorice, tradiţiile de acolo se deteriorează, se pierd şi au nevoie de susţinere, în primul rând din partea românilor”, spune Pitulice. Legat de alte posibile rute, el nu exclude această variantă pe viitor, însă subliniază faptul că momentan cei implicaţi se vor focusa pe a face din proiectul Transilvania Train un produs de succes.

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Warsaw sau Wars-wow (?)

  • Cateva dintre minunile care fac România o ţară pe care toată lumea ar trebui să o viziteze -GALERIE FOTO

    Groapa Ruginoasă – O minune din România

    Una dintre minunile pe care România le ascunde este Groapa Ruginoasă din apropierea renumitei staţiuni turistice Arieşeni, judeţul Bihor. Groapa Ruginoasă este unică în Europa prin aspectul său spectaculos şi aşezare în mijlocul naturii sălbatice. Deşi Groapa Ruginoasă are o dimensiune de 600 de metri şi o adâncime de peste 100 de metri, aceasta se află într-un continuu proces de eroziune mărindu-şi dimensiunile în permanenţă. Întreaga zonă n care se află Groapa Ruginoasă este foarte spectaculoasă astfel că vei petrece un weekend de neuitat.

    Lacul Vida – Minunea ascunsă a Bihorului

    O altă destinaţie de weekend poate fi Lacul Vida din judeţul Bihor. Acest lac, denumit şi Lacul cu vârtej sau Minunea ascunsă din Bihor atrge în primul rând prin culoarea răpitoare a apei sale. Apoi, un alt element care te va atrage pe loc este aspectul de vârtej creat de deversorul amplasat în mijlocul lacului. Impactul vizual stârneşte vibraţii interioare şi trezeşte cele mai bune sentimente.

    Pietrele Vii din Ţara Luanei

    Un alt loc din România care te va cuceri şi va ocupa ocupa un loc special în sertarul cu amintiri, se află în judeţul Buzău. Este vorba de Pietrele Vii din Ţara Luanei – aşa cum ţinutul a fot denumit de localnici- un loc cum rar ai mai văzut. Aceste formaţiuni ciudate de piatră, numite trovanţi, în loc să descrească odată cu trecerea timpului datorită eroziunii, ele cresc. Mai mult decît atât Pietrele Vii se şi mişcă de la an la an după spusele localnicilor. Tot aceştia sunt cei care consideră că pietrele aduc noroc, de aceea fac tot posibilul să păstreze mici bucăţi de rocă în gospodărie. Ce zici de un weekend plin de energie în Ţara Luanei?

    Podul lui Dumnezeu – O călătorie spirituală

    O călătorie spre Podul lui Dumnezeu poate fi una dintre cele mai frumoase excursii în România. Situat în judeţul Caraş Severin, Podul lui Dumnezeu este un pod natural, al doilea ca mărime din Europa şi singurul pe care circulaţia este posibilă. Podul se întinde pe o lungime de 30 de metri, are 22 de metri înălţime şi aproximativ 9 metri lăţime. Pe lângă frumuseţea podului, în zonă te vei bucura şi de Lacurile Zăltonul Mare şi Zăltonul Mic.

    Focurile Vii din Buzău, un loc unic în Europa

    Cerul de la Bizoru din judeţul Buzău renumit pentru claritatea sa de 6.000 de grade Kelvin, Focurile Vii din Buzău, unice în Europa precum şi multe alte locuri speciale din România te aşteaptă cu cele mai frumoase peisaje naturale, scrie descoperalocuri.ro

  • TOPUL celor mai bune restaurante din România. Restaurantul din Bucureşti care se bate cu cele mai prestigioase nume la nivel mondial

    „Nu ştiu să fierb un ou, dar cred că ştiu care ar trebui să fie gustul mâncării”, spunea într-un interviu din presa internaţională Henri Gault, unul dintre cei doi jurnalişti francezi care au pus bazele ghidului Gault&Millau, un reper în bucătăria internaţională, prezent din Canada şi Maroc până în Japonia, Australia şi Maldive. Ce înseamnă lansarea acestuia pentru restaurantele din România?

    141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.

    În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).

    Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.

    Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).

    Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.

    Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.

    Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.

    Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.

    Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.

    „Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.

    „Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.

    Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.

    De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.

    „Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.

    În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.

    Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.

    Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.

    Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.

    La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu. 

    Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.” 

  • Restaurantele din România, sub lupă

  • Dăncilă: Pilonul II de pensii nu se va desfiinţa

    Viorica Dăncilă a spus că se va încerca găsirea unor soluţii pentru Pilonul I de pensii.

    ”Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este faptul că nu vom desfiinţa Pilonul II de pensii, dar nu exclud faptul că vom încerca să găsim soluţii pentru Pilonul I. Nu am date referitoare la Pilonul II în acest moment, dar se va face o analiză la Ministerul Muncii şi vom vedea. Încă o dată vă spun clar că Pilonul II de pensii nu se va desfiinţa”, a declarat premierul.

    Viorica Dăncilă a făcut luni o vizită în judeţul Bacău, alături de Corina Creţu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro