Tag: TV

  • Românii pe internet: mai puţini, dar mai mobili

    Studiul a fost realizat de IIBR, online, în cadrul proiectului “Internetul în viaţa de zi cu zi”, care a inclus cinci ţări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi România. În fiecare ţară, studiul a cuprins 1.000 de respondenţi în vârstă de cel puţin 15 ani, care folosesc internetul în mod regulat.

    Potrivit acestui studiu, românii apreciază tabletele şi smartphone-urile mai mult decât polonezii şi maghiarii, vor să fie online chiar şi atunci când se află pe o insulă pustie, au început să urmărească mai mult videoclipuri de pe internet decât programe TV, dar sunt încă reticenţi în privinţa plăţilor online. Însă numai 32% dintre români folosesc internetul aproape în fiecare zi (în medie), cel mai scăzut procent dintre cele cinci ţări incluse în studiu, aproape jumătate faţă de Ungaria (62%) şi Slovacia (61%). Aproape jumătate dintre români (45%) intră pe internet cel puţin o dată pe săptămână, potrivit datelor Eurostat.

    De asemenea, 67% folosesc smartphone-uri sau telefoane mobile pentru a se conecta la internet, iar 32% folosesc tabletele, procente mai mari decât în celelalte cinci ţări analizate în cadrul studiului. Românii par să fie foarte deschişi faţă de noutăţile tehnologice, cum ar fi căutarea vocală: 60% dintre respondenţi sunt deschişi la acest tip de inovaţii, cel mai mare procent dintre toate cele cinci ţări.

    În plus, 75% accesează paginile de socializare şi 72% comunică online prin mesaje text, însă femeile socializează mai mult pe internet decât bărbaţii.

    Conform studiului, dacă ar ajunge pe o insulă pustie, jumătate dintre femei ar alege să ia cu ele un calculator sau un smartphone conectat la internet. În cazul bărbaţilor, prima opţiune este un cuţit (36%), însă la o distanţă foarte mică de dispozitivul conectat online (34%). Laptopurile şi calculatoarele personale sunt cel mai des folosite pentru căutări online, în timp ce smartphone-urile şi tabletele se folosesc pentru accesarea reţelelor de socializare.

    În plus, românii sunt cei mai împătimiţi autori de bloguri dintre toate ţările participante în studiu: 12% deţin bloguri, în timp ce în celelalte ţări procentul abia ajunge la 7%. Facebook este lider incontestabil – 97% dintre românii care folosesc mediile de socializare au un cont pe această reţea. De asemenea, potrivit studiului, peste trei sferturi dintre românii conectaţi urmăresc videoclipuri online sau le descarcă de pe internet. Mai mult, televizorul nu este cel mai important mijloc de divertisment video pentru aproape jumătate dintre aceştia: 46% petrec mai mult timp urmărind videoclipuri în mediul online (sau obţinute online) decât programe TV.

    În ceea ce priveşte divertismentul video, YouTube este principala sursă: peste două treimi (68%) dintre utilizatorii de internet urmăresc videoclipuri pe YouTube. Femeile şi bărbaţii au obiceiuri diferite privind folosirea internetului în viaţa de zi cu zi – femeile folosesc internetul mai des decât bărbaţii pentru a comunica, iar bărbaţii descarcă aplicaţii şi urmăresc programe TV online ceva mai des decât femeile. Atunci când îşi petrec timpul liber online, bărbaţii citesc mai multe ştiri şi informaţii decât femeile (63% faţă de 53%), în timp ce femeile preferă să interacţioneze social şi comunică online mai mult decât bărbaţii (47% faţă de 36%).

    Majoritatea românilor îşi caută numele pe Google (60%).
     

  • Lavrov AVERTIZEAZĂ: Ucraina, mai aproape decât oricând de un RĂZBOI CIVIL. În estul şi sudul ţării există deja un război real

     “Dat fiind că ucrainenii omoară ucraineni, cred că Ucraina este mai aproape decât oricând de un război civil”, a declarat Lavrov în interviul pentru Bloomberg TV.

    “În estul şi sudul Ucrainei, există deja un război real”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse, conform AFP.

    Şapte militari ucraineni au murit marţi în confruntările cu insurgenţi proruşi care au avut loc în estul ţării.

    “Dacă acest mediu este propice organizării unor alegeri libere şi echitabile, atunci nu mai ştiu ce poate însemna liber şi echitabil”, a insistat Lavrov, referindu-se la scrutinul prezidenţial programat în Ucraina pe 25 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Murdoch, în centrul unei tranzacţii de 10 miliarde euro pentru crearea unui gigant pe piaţa pay TV

     Furnizorul de televiziune pay TV (cu plată, n.r.) BSkyB din Marea Britanie, în care grupul 21st Century Fox al lui Rupert Murdoch deţine aproximativ 39% din acţiuni, a anunţat luni într-un comunicat că a iniţiat discuţii preliminare cu 21st Century Fox pentru a evalua potenţiala achiziţie a operaţiunilor sale pay-TV din Germania şi Italia.

    Tranzacţia este estimată la aproximativ 10 miliarde de euro, conform bloomberg.com.

    În prezent, Rupert Murdoch deţine 39% din acţiunile BSkyB, în timp ce Fox – o altă companie controlată de Murdoch – deţine 57% în Sky Deutschland şi 100% în Sky Italia. În 2010, Murdoch a încercat să preia controlul în BSkyB, însă a trebuit să renunţe la acest obiectiv pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale din Marea Britanie, în care au fost implicate mai multe ziare pe care miliardarul le deţine, potrivit broadbandtvnews.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Progrese în domeniul conţinuturilor VIDEO ONLINE: Emisiuni TV pe consola Xbox a grupului Microsoft şi seriale originale pe Yahoo

     Yahoo! a anunţat într-un comunicat că va lansa anul viitor primele două seriale originale de format lung ale sale. Acestea vor avea fiecare opt episoade de câte 30 de minute.

    Este vorba de două comedii: “Other Space”, despre o aventură galactică în timpul căreia echipajul unei nave spaţiale descoperă un univers paralel, şi “Sin City Saints”, despre o echipă de baschet fictivă din Las Vegas.

    Bugetul acestor producţii nu a fost divulgat, însă Wall Street Journal, care a dezvăluit aceste planuri ale grupului Yahoo! la începutul lunii aprilie, a evocat deja o sumă cuprinsă între 700.000 de dolari şi câteva milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta anunţă că cifrele preliminare indică pentru trimestrul I o creştere economică de 3,2%

    Anul acesta, primul trimestru deja cifrele preliminare sunt pe o creştere de 3,2%”, a spus Ponta la România TV.

    Economia a crescut anul trecut cu 3,5%, susţinută în principal de industrie şi agricultură, unde volumul de activitate a urcat cu 8,1% şi, respectiv, 23,4%.

    Execuţia bugetară din primul trimestru s-a încheiat cu un deficit de 900 milioane de lei, reprezentând 0,14% din PIB, în scădere de la 0,46% din PIB la finele lunii februarie şi 0,67% din PIB în perioada similară din 2013.

    Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 48,8 miliarde de lei în primul trimestru şi reprezintă 7,4% din PIB. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile au fost mai mari cu 3,8%, potrivit datelor prezentate vineri de Ministerul Finanţelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Netflix a descoperit: conţinutul costă

    Compania a anunţat, într-o scrisoare transmisă acţionarilor săi, că plănuieşte să crească preţurile abonamentelor sale cu “unul sau doi dolari, în funcţie de ţară, până la sfârşitul acestui trimestru, pentru noii abonaţi ai platformei”.

    Preţurile abonamentelor vor creşte în fiecare din cele 41 de ţări în care platforma operează în prezent, a declarat Reed Hastings, chief executive officer (CEO) al Netflix. El a precizat că noile tarife vor fi aplicate doar pentru clienţii noi ai Netflix, în timp ce actualii abonaţi ai platformei vor beneficia de aceleaşi preţuri ca şi până în prezent, pentru încă unu – doi ani. Reed Hastings a spus că Netflix şi-a îmbunătăţit oferta de show-uri TV şi filme oferite abonaţilor săi, făcând totodată referire la seriale originale difuzate pe această platformă, precum “House of Cards”.

    În acest sens, în luna februarie, Netflix a comandat cel de-al treilea sezon al serialului “House of Cards”, cu Kevin Spacey şi Robin Wright în rolurile principale, companiei de producţie Media Rights Capital. Potrivit lui Reed Hastings, creşterea preţurilor abonamentelor va permite Netflix să cumpere drepturile de difuzare pentru mai mult conţinut şi să îl furnizeze utilizatorilor platformei la cea mai înaltă calitate.

    Netflix se afllă în prezent într-un proces de expansiune la nivel internaţional, fiind aşteptată lansarea platformei în acest an şi în Franţa şi Germania. Serviciul a fost taxat după lansarea sa în 2010 la 7,99 dolari, în SUA. În ultimii ani, Netflix a investit în propriul conţinut difuzat, respectiv în seriale precum “House of Cards” şi “Orange is the New Black”, pentru a-şi păstra numărul de abonaţi şi pentru a atrage noi utilizatori. De asemenea, Netflix se luptă pe această piaţă a distribuţiei de conţinut online cu competitori puternici, precum platformele Amazon.com şi Hulu.

    Compania a atras aproape 4 milioane de noi abonaţi în primul trimestru al anului, ajungând la un total de 48,35 milioane de abonaţi la sfârşitul lunii martie. Dintre aceştia, 35,67 milioane de abonaţi sunt din SUA. “House of Cards” a intrat în istoria televiziunii americane anul trecut, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru David Fincher la categoria “cel mai bun regizor pentru un serial de dramă”.

  • S-au înmulţit abonaţii TV şi internet

    Rata de penetrare la nivel de gospodării a serviciilor de retransmisie TV a crescut cu 4 puncte procentuale, la 85,1%, iar rata de penetrare a serviciilor de retransmisie prin reţele de cablu este de 55,1%. La sfârşitul anului trecut, 62% din totalul abonaţilor erau din mediul urban, cei mai mulţi dintre ei, 81%, fiind abonaţi la cablu. În mediul rural, proporţia majoritară revine reţelelor satelit de tip DTH, 61% dintre utilizatori fiind abonaţi la acest tip de suport de retransmisie.

    “Serviciile de retransmisie a programelor în format digital îşi continuă creşterea şi în anul 2013, ponderea abonaţilor la aceste servicii în totalul numărului de abonaţi fiind, de asemenea, în creştere. Astfel, din totalul de 6,4 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie, peste 3,7 milioane erau abonaţi la servicii în format digital, în creştere cu 7,4% faţă de anul 2012”, arată ANCOM.

    Numărul de conexiuni de acces la internet în bandă largă la puncte fixe a crescut cu 7% în 2013, la 3,8 milioane, 60% dintre acestea asigurând o viteză de transfer al datelor de peste 30 Mbps. Numărul total de conexiuni de acces la internet în bandă largă la puncte fixe a atins, la sfârşitul anului 2013, valoarea de 3,8 milioane, în creştere anuală cu 7%. Dintre acestea, aproximativ 3,5 milioane erau instalate utilizatorilor persoane fizice, în timp ce numărul de conexiuni instalate persoanelor juridice s-a menţinut constant, la 0,34 milioane.

    Tendinţa de creştere mai accentuată a numărului de conexiuni fixe instalate în mediul rural faţă de mediul urban s-a menţinut şi pe parcursul anului 2013. Astfel, din totalul de 3,8 milioane de conexiuni, aproximativ un milion erau instalate în mediul rural, înregistrând un avans de 13% faţă de anul 2012, restul de 2,8 milioane fiind instalate în mediul urban, în creştere anuală cu 5%.

  • Schimbările din spectacolul media global

    Mediul este mesajul„, titlul unui capitol predat în cadrul facultăţilor de comunicare din întreaga lume, este o expresie care îi aparţine lui Marshall McLuhan, un teoretician al secolului XX care a studiat instrumentele puternice de influenţă socială, printre care şi media. Propoziţia se traduce prin faptul că, de multe ori, modul cum conţinutul este publicat joacă un rol important nu doar prin conţinutul livrat, ci şi prin caracteristicile mediului însuşi. Astfel spus: existenţa televiziunii sau a Internetului este mai importantă în sine decât conţinutul programelor difuzate. Cât de mult din sensul expresiei lui McLuhan s-a păstrat astăzi, când canalele media se înmulţesc zilnic?

    „Am putea să vorbim despre succesul în industria media, în contextul provocărilor actuale aduse de Internet şi noile tehnologii ore întregi, dar, pe scurt, am observat că, în pofida alegerilor infinite pe care le oferă Internetul, oamenii se întorc săptămânal către aceleaşi 10-15 site-uri pe care le-au urmărit anterior, iar, în ce priveşte televiziunea, în ultimii 70 de ani, indiferent că în piaţă existau zeci, sute sau chiar mii de posturi, oamenii se întorceau mereu către aceleaşi aproximativ zece posturi preferate„, spune Jean-Briac Perrette, preşedinte al Discovery Networks International, pe care l-am întâlnit în cadrul evenimentului Discovery Communications Upfront 2014-2015, prin care compania americană şi-a prezentat grila de programe pentru noul an advertiserilor şi presei din întreaga lume.

    Anterior funcţiei ocupate la Discovery, Perrette a lucrat timp de 11 ani în cadrul NBCUniversal, unde a fost responsabil de distribuţia conţinutului TV şi a filmelor pe mai multe platforme, dar a avut şi un rol important în dezvoltarea Hulu, televiziunea online lider pe pieţele din Statele Unite ale Americii.

    Părerea personală a lui Perrette este că, într-o lume în care alegerile sunt din ce în ce mai multe, consumatorii sunt tentaţi să se orienteze către două direcţii: pe de o parte, le place posibilitatea de a alege, aceasta fiind atrăgătoare din punctul de vedere al libertăţii pe care o oferă, iar pe de altă parte, pot fi copleşiţi de oferta variată şi se întorc către brandurile cu care s-au obişnuit. „În această infinită lume de alegeri care se proliferează tot mai mult, reţeta succesului este asigurată de mărci cu renume şi de calitatea produselor oferite; oamenii vor ghiduri de încredere care să îi ajute să navigheze prin multitudinea de informaţii„, adaugă el. „Ne aflăm într-un moment de tranziţie: deşi există discuţii ample legate de digitalizare, cea mai mare audienţă este creată încă de televiziune; iar fenomenul orientării spre alte canale de comunicare este abia la început.„

    În acest context, direcţia merge de la o platformă de Pay TV spre o companie video disponibilă pe toate tipurile de ecrane, nu doar pe televizor. „Cele două direcţii înspre care va evolua experienţa video sunt crearea mai multor modalităţi pentru ca fanii să interacţioneze cu conţinutul, personajele şi poveştile create, complementar cu ce se întâmplă pe ecrane, dar şi difuzarea a tot ce există în acest moment la televizor pe toate dispozitivele inteligente.„

    Perrette a observat că, în ce priveşte conţinutul, poveştile pe care consumatorii le aşteaptă de la mediile digitale sunt aceleaşi cu cele pe care le vor pe mijloacele tradiţionale media, cum ar fi televizorul: poveşti mari şi personaje importante: „Chiar dacă vor exista investiţii orientate din ce în ce mai mult în direcţia mediilor partenere mijloacelor tradiţionale de comunicare, aceasta fiind o schemă relativă aflată în creştere, cea mai mare parte a investiţiilor merge în direcţia conţinutului„. Aspect demonstrat şi de valoarea pe care compania intenţionează să o cheltuiască în construirea de conţinut pentru noul sezon: 1,5 miliarde de dolari, potrivit unui videoclip parte a prezentării Discovery Upfront care s-a desfăşurat recent la New York.

  • Dragomir: Nu am minţit despre vânzarea drepturilor TV pentru meciuri, sunt nevinovat sută la sută

     “Nici ei nu au minţit, nici noi nu am minţit. RCS-ul a avut un intermediar, Liga a avut un singur intermediar. (…) Ei când au văzut că sunt vreo 20 şi ceva de arestaţi, cu fel de fel de firme fantomă, le-am şi spus că dacă eu sunt în vreuna dintre astea sau am stat cu vreunul de vorbă un minut în viaţa mea, daţi-mi cea mai mare pedeapsă din lume”, a spus Dragomir, la Curtea de Apel Bucureşti, după judecarea dosarului în care procurorii anticorupţie au contestat decizia prin care Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al LPF să fie cercetat în libertate.

    “Nu ştiu ce se va întâmpla. Mă duc acasă şi aştept verdictul. Nu am nicio temere. (…) Sunt nevinovat sută la sută. Procurorii pot să spună orice”, a spus Dumitru Dragomir.

    Fostul preşedinte al LPF a adăugat că vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal a fost făcută în urma unei licitaţii publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 300 de actori participă la castingul organizat, vineri, de TV & Film Academy by Ruxandra Ion

     Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Act Smart House, compania care deţine şi TV & Film Academy by Ruxandra Ion, va începe să producă pentru micul şi marele ecran din România proiecte ambiţioase, fiind, în prezent, în căutare de noi talente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro