Tag: Turcia

  • Turismul medical, schimbat de pandemie. Românii nu mai merg în Turcia pentru transplant de păr

    Turismul medical s-a schimbat odată cu restricţiile de călătorie. Dacă înainte românii mergeau în Turcia ca să îşi facă transplant de păr, acum apelează la clinicile din ţară.

    La o clinică din Cluj de exemplu, care foloseşte un robot unic în Europa de Sud-Est pentru transplantul de păr, vin pacienţi din toate colţurile ţării.

    În funcţie de zona unde se intervine, costurile pentru un transplant de păr pornesc aici de la 900 de euro şi pot să ajungă la 6000 de euro, iar intervenţia poate să dureze chiar şi două zile.

    În Turcia, însă, costurile sunt într-adevăr mai mici, între 800 şi 2.500 de euro o intervenţie, dar pacienţii străini mai trebuie să suporte în plus cheltuielile de drum şi cazare.

    Citiţi articolul integral pe Aleph News.

  • Ce scrie presa internaţională despre UiPath: Din America până în Turcia şi din Franţa până în Indonezia, momentul evaluării de 35 mld. dolari este marcat pentru a scoate în evidenţă avântul RPA

    UiPath, cel mai valoros startup IT pornit din România, a ajuns la o evaluare de 35 de miliarde de dolari după o rundă de finanţare de 750 de milioane de dolari.

    Presa internaţională a marcat momentul pentru a contura avântul pieţei RPA, dar şi pentru a scoate în evidenţă nivelul la care a ajuns startup-ul pornit într-un apartament din Delea Veche din Capitală.

    Publicaţia americană Bloomberg scoate în evidenţă saltul de la 10 la 20, respectiv 35 de miliarde

     

    Portalul specializat TechCrunch notează că UiPath a crescut nebuneşte

     

    Agenţia de presă Reuters scrie că businessul UiPath a fost accelerat în pandemie

     

    Publicaţia Economic Times din India subliniază prezenţa semnificativă a UiPath în această ţară

     

    „Un unicorn care a evadat din Europa”, notează francezii de la Le Monde

     

    Turcii de la Webrazzi notează o creştere de 16 ori în ultimii doi ani

     

    Bulgarii de la Money.bg pun accent pe originile româneşti ale startup-ului

     

    Platforma indoneziană Media Utama subliniază competiţia care se conturează pe piaţa de RPA

     

    Momentul istoric pentru UiPath a fost punctat şi de BusinessWire, controlat de Berkshire Hathaway

    Televiziunea americană CNBC marchează momentul UiPath simultan cu o evaluare de 28 mld. dolari obţinută de Databricks

     

    „Evoluţia sectorului a fost impresionantă în ultimii ani”, notează Sifted, un proiect susţinut de FT

     

    GeekWire subliniază o potenţială cursă UiPath – Microsoft în piaţă

     

    VentureBeat scrie că UiPath a ajuns la peste 5.000 de clienţi şi peste 750.000 de utilizatori

     

    SilliconAngle subliniază competiţia din ce în ce mai mare din piaţă

  • Bilanţul deceselor după incendiul de la ATI, din spitalul din Turcia, a ajuns la 10

    Încă o persoană rănită în urma incendiului izbucnit într-o secţie de terapie intensivă COVID-19 al unui spital din provincia Gaziantep din sud-estul Turciei a murit, a anunţat, duminică, ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca. Bilanţul a ajuns la 10 decese.

    Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a scris, duminică, pe Twitter, că al zecelea pacient rănit de explozia urmată de incendiu de la un ventilator cu oxigen, a murit.

    „Unul dintre pacienţii noştri a murit în spitalul unde a fost transferat din cauza evenimentului trist care a avut loc la Gaziantep. Este al zecelea pacient decedat”, a scrie ministrul turc, pe Twitter. De asemenea, el a transmis condoleanţe familiilor decedaţilor.

    Incendiul din secţia de terapie intensivă a izbucnit sâmbătă din cauza unei explozii la un ventilator cu oxigen, care ajută bolnavii cu COVID-19 să respire.

    Guvernatorul local a transmis într-un comunicat că alţi pacienţi care primeau tratament au fost transferaţi la spitalele din apropiere, potrivit Reuters.

    Doi procurori din provincie au fost însărcinaţi să investigheze cauza exactă a producerii exploziei, a declarat procuratura locală.

  • Turcia, primul weekend cu restricţii. Infectările şi decesele au atins un nivel record

    Conform Reuters, ţara de 83 de milioane de locuitori a înregistrat vineri 32.736 de noi contaminări, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

    Numărul deceselor înregistrate vineri a fost de 193, iar cel total a ajuns la 14.509.

    Sâmbătă, televiziunile au arătat străzi şi pieţe din cel mai mare oraş Istanbul goale, cu doar câteva persoane şi vehicule.

    Ministrul de Interne, Suleyman Soylu, citat de agenţia de ştiri Anadolu, a spus că majoritatea oamenilor respectă restricţiile.

    Turcia ocupă locul al patrulea la nivel mondial în ceea ce priveşte cazurile zilnice noi, după SUA, India şi Brazilia – toate cu populaţii mult mai mari decât Turcia.

    Timp de patru luni, Turcia a raportat doar cazurile simptomatice zilnice, însă din 25 noiembrie raportează toate cazurile.

    Turcia a impus restricţii de deplasare în weekenduri şi pe timp de noapte în restul zilelor săptămânii. Turcii nu au voie să iasă din case între orele 21.00-05.00 în cursul săptămânii, dar nici în weekend, începând de vineri, ora 21.00 până luni, ora 5.00.

  • O nouă tranzacţie: Vienna Insurance Group cumpără operaţiunile asigurătorului olandez Aegon într-o tranzacţie la nivel regional

    Grupul  austriac Vienna Insurance Group (VIG), prezent pe piaţa locală de asigurări prin intermediul Omanisig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă, anunţă semnarea unui acord pentru achiziţionarea entităţilor asigurătorului olandez Aegon în Ungaria, Polonia, România şi Turcia.

    Tranzacţia include companii de asigurări, societăţi de administrare a fondurilor de pensii private, societăţi de administrare a activelor financiare şi companii de servicii, cu un volum de prime în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro în 2019 şi un volum administrat de fonduri de pensii private de aproximativ 5 miliarde de euro, şi aduce în total o bază suplimentară de 4,5 milioane de clienţi.

    „Achiziţia operaţiunilor Aegon din Europa Centrală şi de Est este un pas important pentru Vienna Insurance Group în vederea consolidării durabile a poziţiei de lider în ECE şi pentru valorificarea de noi oportunităţi. Portofoliile companiilor care fac obiectul tranzacţiei completează perfect unităţile pe care le deţinem deja şi ne consolidează diversificarea în aceste ţări”, spune Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.

    În urma tranzacţiei VIG va urca de pe locul 6 la poziţia de lider de piaţă în Ungaria. Preţul de achiziţie a acţiunilor este de 830 de milioane de euro.

    „Pe piaţa din Ungaria facem saltul către primul loc. Acest lucru ne poziţionează, ca şi în Austria, ca lider de piaţă în toate ţările vecine la est (Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria). În Turcia, reuşim să intrăm pe piaţa asigurărilor de viaţă, iar în Polonia, România şi Ungaria ne putem extinde semnificativ potenţialul în domeniul fondurilor de pensii private. Prin achiziţia  societăţii de administrare a activelor financiare deţinută de Aegon în Ungaria nu numai că ne extindem operaţiunile proprii de management al activelor financiare, dar câştigăm, de asemenea, expertiză şi resurse valoroase”, adaugă Elisabeth Stadler.

    Tranzacţia este supusă aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare şi concurenţă. Finalizarea oficială a achiziţiei companiilor Aegon este aşteptată în a doua jumătate a anului 2021. În 2019, companiile care vor fi achiziţionate au generat un profit net de aproximativ 50 de milioane de euro, având aproximativ 1.650 de angajaţi.

    Cu 389 mil. euro generate în 2019, compania ungară de asigurări reprezintă două treimi din volumul primelor achiziţionate. În Ungaria, Aegon ocupă în prezent locul 3 pe piaţa asigurărilor generale şi locul 7 pe piaţa asigurărilor de viaţă. Împreună cu UNION Biztosító, Vienna Insurance Group îşi poate majora cota de piaţă actuală de la 8% la peste 19%. Societatea de administrare a activelor financiare din Ungaria oferă întreaga gamă de servicii pe acest segment de afaceri în regiunea ECE şi administrează active de aproximativ 1,8 miliarde de euro, ceea ce o face a patra cea mai mare companie de administrare a activelor financiare din Ungaria.

    În Turcia, acordul cu Aegon marchează o extindere a activităţii prin intrarea pe segmentul asigurărilor de viaţă, unde Vienna Insurance Group este în prezent reprezentată de compania de asigurări generale Ray Sigorta. Aegon Turcia ocupă locul 7 pe piaţa asigurărilor de viaţă, este lider de piaţă pe segmentul asigurărilor de viaţă neataşate creditelor bancare şi se concentrează puternic pe servicii digitale pentru clienţi. Activitatea de asigurări de viaţă, dominată în general de distribuţia prin intermediul băncilor, se realizează în principal prin agenţi proprii şi externi. Volumul primelor înregistrat în 2019 a fost de 114 milioane de euro.

    Compania poloneză şi sucursala sa din România se concentrează pe furnizarea de poliţe de asigurări de viaţă tradiţionale şi cu componentă investiţională (de tip unit-linked). În România, businessul de asigurări de viaţă este generat în principal prin cooperarea cu Banca Transilvania. Cele două companii de asigurări de viaţă din Polonia şi România au generat un volum de prime de 85 de milioane de euro în 2019, din care 62 de milioane de euro în Polonia şi 23 de milioane de euro în România, arată datele trasmise de oficialii VIG.

    Vienna Insurance Group (VIG) a înregistrat în România un volum al primelor brute subscrise de 354,8 mil. de euro în primele nouă luni din 2020, în creştere cu 3,7%, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul înainte de impozitare s-a majorat de peste patru ori, până la 13,5 mil. euro, potrivit datelor din raportul financiar pe nouă luni prezentat recent de companie.

  • Sute de persoane, condamnate la detenţie pe viaţă în Turcia în urma complotului militar din 2016

    Nouăsprezece persoane, 15 foşti ofiţeri şi patru civili, acuzaţi de apartenenţă la mişcarea condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, stabilit în SUA, au primit 79 de sentinţe de închisoare pe viaţă pentru “circumstanţe agravante”.

    Acuzaţiile au fost tentativă de perturbare a ordinii constituţionale, tentativă de asasinare a preşedintelui Turciei şi crime, asociate tentativei de lovitură de stat militară din iulie 2016.

    În total, au fost inculpate aproape 500 de persoane. În afară de cele care au fost condamnate la detenţie pe viaţă, alte 60 de persoane au primit diverse termene de închisoare, iar 75 au fost achitate.

    Printre persoanele condamnate la detenţie pe viaţă se numără ofiţeri de la Baza militară Akinci, acuzaţi că au bombardat instituţii din Ankara, inclusiv sediul Parlamentului Turciei. Tentativa de lovitură de stat militară din 15 iulie 2016 s-a soldat cu 68 de morţi în rândul civililor şi forţelor loiale Administraţiei Recep Tayyip Erdogan şi peste 200 de răniţi. S-au înregistrat decese şi în rândul persoanelor acuzate de implicare în complot.

    Până acum, instanţele judiciare din Turcia au emis peste 2.500 de sentinţe de condamnare pe viaţă în urma complotului militar din 2016.

    Administraţia Recep Tayyip Erdogan de la Ankara a lansat acţiuni de înlocuire a personalului din sectorul de stat, fiind suspendaţi sau demişi circa 100.000 de angajaţi, inclusiv magistraţi şi profesori.

    Administraţia de la Ankara acuză că tentativa de lovitură de stat a fost organizată de Mişcarea Hizmet, condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, un fost aliat al lui Recep Tayyip Erdogan căzut în dizgraţie şi stabilit în SUA. Fethullah Gulen a negat orice implicare în complot.

  • Perioada de reduceri, colacul de salvare pentru operatorii din turism. Cu ce oferte vin în continuarea evenimentului Black Friday

    Motivaţi de apetitul românilor pentru reducerile de Black Friday, dar şi de apropierea sărbătorilor de iarnă şi implicit, a concediilor, operatorii din turism lansează noi oferte pentru a impulsiona domeniu, îngenuncheat anul acesta sub povara pandemiei.

    Printre jucătorii din piaţa locală care pun la bătaie reduceri pentru sfârşit de an, dar şi pentru anul viitor, se numără agenţia de turism Hello Holidays, care anunţă că lansează Black Week, o campanie de reduceri de până la 50% pentru vacanţele organizate până la finalul anului şi în 2021, desfăşurată între 19 şi 27 noiembrie.

    Pentru România, în oferta companiei sunt disponibile vacanţe pentru sărbători, cu autocarul, cazare la hoteluri de trei stele, demipensiune şi cine festive, dar şi circuite pentru 2021 şi excursii de o zi. Pentru un circuit de patru zile în Transilvania turiştii români va trebui să scoată din buzunar 591 de lei/persoană, pentru o vacanţă de cinci zile de Crăciun, în Maramureş, 866 de lei/persoană, revelionul în Bucovina, într-un sejur de cinci zile, îi va costa 1.572 de lei/persoană iar la Cazanele Dunării, 1.658 de lei, iar pentru o excursie de o zi la mânăstirile şi palatele din Capitală vor plăti 55 de lei/persoană.

    În ceea ce priveşte concediile în străinătate, în topul preferinţelor turiştilor români se numără Turcia, despre care Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays, spune că „este „prezentă tot timpul în oferta noastră în mai multe variante, fie pentru revelion, cu autocarul ori avionul, fie pentru schi ori aventură şi cumpărături. Programelor tradiţionale de Istanbul, Kusadasi, Cappadocia le-am adăugam vacanţe la schi în Uludag, ori de Ziua Îndrăgostiţilor şi Mărţişor la Istanbul”.

    În Black Week, vacanţele în Turcia au reducere fie pentru transportul cu autocarul, fie pentru cazare. De pildă, pentru a petrece revelionul la Istanbul, transport fiind cu autocarul, preţul unui sejur de cinci zile este redus la 149 de euro/persoană. Vacanţele în Thassos, Evia, Tolo, Riviera Olimpului şi Halkidiki pentru 2021 sunt lansate în Black Week cu reducere de până la 50% la transportul cu autocarul sau cazare.

    „Avansul pentru orice înscriere este de 25 de euro, iar ultimele două rate se achită în februarie şi cu o lună înainte de plecare. Recomandăm turiştilor să încheie o asigurare medicală şi storno pentru programele în străinătate, acoperitoare pentru toate situaţiile care pot apărea, îmbolnăviri sau anulări”, precizează directorul de marketing

    Agenţia Hello Holidays, înfiinţată în urmă cu 13 ani, este organizator de circuite în România şi alte 36 de ţări din Europa şi Asia. Compania are 27 angajaţi, a încheiat anul 2019 cu un volum de vânzări de aproximativ 5,5 milioane de euro.

  • Cum se transformă expresia „fumezi ca un turc” în pandemia de Covid-19: Turcia interzie fumatul în mai multe spaţii publice pentru a opri răspândirea virusului

    Turcia a interzis fumatul în mai multe spaţii publice, în contextul în care autorităţile gândesc noi măsuri şi restricţii pentru a opri răspândirea rapidă a virusului pe teritoriul ţării, potrivit FT.

    Turcia nu se mai aliniază la directivele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de când a încpeut al doilea val al pandemiei şi nu mai transmite decât numărul de pacienţi care primesc tratament.

    Cele mai recente cifre arată că peste 402.000 de oameni au fost infectaţi şi peste 11.100 de persoane au murit, însă adevărata magnitudine a pandemiei în Turcia rămâne o necunoscută.

    Ministrul de interne a emis un decret miercuri seară, anunţând că va fi interzis fumatul pe străzile aglomerate, în staţiile de autobuz şi în pieţele publice, într-o încercare de a opri răspândirea virusului, după ce autorităţile au determinat că „cetăţenii utilizează greşit masca, întrucât o coboară sub bărbie pentru a fuma”.

    Potrivit datelor OMS, circa 32% dintre turci fumează.

    Autorităţile au decis săptămâna aceasta ca cetăţenii cu vârste de peste 65 de ani din Istanbul şi Ankara să rămână în casă şi să iasă afară doar în intervalul 10-16, iar acest gen de interdicţii ar putea prinde avânt în Turcia, conform ultimelor declaraţii.

     

     

     

  • Cum se reinventează industriile în noul context. Târg de turism online, ediţia „de pandemie”

    Cu toate că anul acesta contextul provocat de pandemia de COVID-19 nu a permis organizarea tradiţionalelor târguri de turism, agenţia de turism Hello Holidays a decis să organizeze, în perioada 12-16 noiembrie, un târg online, în cadrul căruia anunţă reduceri de până la 50% pentru transportul cu autocarul sau cazare.

     

    La mare căutare sunt circutele pentru sărbătoarea de 1 decembrie, Crăciun şi revelion, care au, potrivit reprezentanţilor agenţiei, o reducere de 15%, şi sunt organizate fie pe durata unui weekend sau a unui weekend prelungit, în România, Turcia, Grecia, Macedonia şi Bulgaria, dar şi în călătorii de până la 19 zile în Spania, Italia, Franţa. Acestora li se adaugă vacanţe de Valentine’s Day, Dragobete şi Mărţişor în Maramureş, Bucovina şi Istanbul.

    Populare în rândul românilor sunt şi programele de o zi, în care turiştii pot vizita saline, mănăstiri, cule, cetăţi sau castele din judeţele Vâlcea, Tulcea, Hunedoara, Braşov, Argeş şi Mureş, mânăstirile şi palatele de lângă Bucureşti, iar vara, să meargă o zi de plajă, la Gura Portiţei. „Sunt 17 variante de vacanţe de o zi în oferta de anul următor, inclusiv pe Transalpina, Transfăgărăşan, ori la Veliko Târnovo şi Balckih – programele consacrate. Toate acestea au reducere de până la 20% la târgul online”, notează reprezentanţii companiei.

    În cazul sejururilor pentru 2021, cele mai mari reduceri sunt pentru Turcia, în destinaţii precum Bodrum, pentru care se introduce cursă directă anul următor, dar şi Marmaris şi Kusadasi, şi pentru care se vor aplica reduceri de până la 45-50% pentru transport sau cazare, urmate de Antalya, Bulgaria şi Grecia, cu reduceri fie pentru taxele de aeroport, fie pentru transport şi cazare. 

     

    Agenţia Hello Holidays, înfiinţată în urmă cu 13 ani, este organizator de circuite în România şi alte 36 de ţări din Europa şi Asia, organizând vacanţe cu durata de o zi până la 19 zile, organizate fie cu autocarele proprii, fie cu avionul. Compania are 27 angajaţi şi a încheiat anul 2019 cu un volum de vânzări de aproximativ 5,5 milioane de euro.

     

  • Inflaţia din Turcia accelerează după ce lira atinge un nou minim record

    Preţurile de consum din Turcia au urcat cu o rată anualizată de 11,89% în octombrie, în condiţiile în care declinul rapid al lirei în timpul pandemiei a menţinut inflaţia la o rată de două cifre, potrivit Financial Times.

    Lira a pierdut aproximativ 40% din valoare în raport cu dolarul în acest an, devenind cea mai slabă monedă din lume.

    Deprecierea lirei a împins în sus costurile importurilor de care Turcia are nevoie pentru sectorul său manufacturier.