BusinessMagazin

Tag: tata

  • Povestea omului care a creat prima companie românească care va atinge pragul de 1 miliard de euro. Şi-a majorat veniturile de 11 ori în zece ani – VIDEO

    În 2015 pentru prima dată cea mai mare companie antreprenorială din România – Dedeman Bacău – depăşeşte ca rulaj cea mai mare companie controlată de stat – Electrica furnizare. În clasamentul general, primele 16 poziţii sunt deţinute de multinaţionale, Dedeman vine abia pe locul al şaptesprezecelea. Anul trecut, compania a avut afaceri de 4,362 milioane de lei (980 mil. euro).

    După valoarea businessului pe care îl controlează Dragoş Pavăl şi fratele său sunt cei mai puternici antreprenori locali. Pe poziţiile următoare se află Augustin Oancea (Tinmar Ind – energie) şi Zoltan Teszari (RCS-RDS – tele­comunicaţii).

    Fraţii Pavăl au intrat în business la începutul anilor ‘90 şi treptat au pus bazele unui business care a ajuns în 2010 liderul pieţei de bricolaj, poziţie pe care şi-a păstrat-o până astăzi. Însă nu toţi au văzut cu ochi buni intrarea în afaceri a celor doi. După cum a mărturisit anul trecut la Gala CEO Awards Business Magazin, tatăl lui l-a întrebat  “contrariat, cum de ai putut să demisionezi de la un job atât de bun. Cu ce te ocupi tu acum?”

    Dragoş Pavăl a explicat cum cumpără produse de la angrouri pe care apoi le vinde în propriile magazine. “Şi atunci tatăl meu m-a privit consternat şi îmi spune: «Am făcut un aşa efort ca tu să mergi la şcoală, să faci liceul şi facultatea şi acum ai ales să te faci un speculant?» Îi dedic acest premiu tatălui meu.”, a spus Dragos Pavăl în cadrul galei CEO Awards Business Magazin

    Expansiunea continuă a reţelei a dus afacerile Dedeman de la nici 400 mil. lei în 2006 la peste 4,3 mld. lei anul trecut. Mai mult, în criză, o perioadă critică pentru cele mai multe businessuri din bricolaj, afacerile Dedeman s-au majorat de peste patru ori. Pe piaţa de bricolaj, evaluată la circa 2 mld. euro, compania se luptă cu reţele internaţionale (Brico Depot sau Leroy Merlin), dar şi cu companii cu acţionariat local (Ambient – în insolvenţă sau Arabesque).

    Puteţi citi povestea în întregime povestea lui Dragoş Pavăl aici

  • Povestea celui mai misterios miliardar al lumii. A supravieţuit chiar şi unui accident aviatic

    Howard Robard Hughes jr a fost un antreprenor american care în timpul vieţii sale s-a numărat printre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. A devenit cunoscut ca producător de filme independente, apoi a ajuns un simbol în industria aviatică şi spre finalul vieţii sale s-a făcut remarcat ca urmare a comportamentului excentric şi nevrozei obsesiv-compulsive.

    Misterul îi înconjoară chiar şi data şi locul naşterii; locul este fie, Humble fie Huston, iar Howard Hughes a susţinut de mai multe ori că ziua sa de naştere este în ajunul Crăciunului, în 1905, deşi alte surse fac referire la alte date: 7 octombrie 1906 sau 24 septembrie 1905. Oricum ar fi, Howard Hughes s-a născut într-o familie bogată, tatăl său lucrând în industria petrolului. A dovedit aptitudini extraordinare în inginerie încă de mic, construind la vârsta de 11 ani primul transmiţător radio din Houston, iar un an mai târziu a construit o bicicletă motorizată folosind părţi dintr-un motor de-al tatălui său.

    Mama sa, Allene Hughes, a murit în 1922, iar doi ani mai târziu a rămas şi orfan de tată; astfel tânărul de 19 ani a moştenit afacerea şi 75% din averea familiei. A renunţat la studiile de la Universitatea Rice, în 1925 s-a căsătorit cu Ella Botts Rice şi s-au mutat la Los Angeles în căutarea faimei. Şi-a folosit averea pentru a produce filme, primul fiind lansat în 1927, „Everybody’s Acting“, urmat de „Two Arabian Knights“ în 1928. Cele două au fost un succes, alimentându-i următoarele producţii. A cheltuit 3,8 milioane de dolari pentru a realiza „Hell’s Angels“, un film despre aviaţie, lansat în anul 1930; o altă peliculă de succes a fost „Scarface“ (1932). Altele au urmat de-a lungul anilor.

    Hughes a fost văzut cu mai multe cu actriţe celebre, precum Bette Davis, Ava Gardner, sau Katharine Hepburn. În anii ’30 şi-a îndreptat atenţia spre aviaţie: a construit mai multe modele de aeronave, a stabilit recorduri mondiale, printre care şi faptul că a zburat în jurul lumii în doar 91 de ore. În plus, este creditat cu realizarea primului tren de aterizare al unui avion.

    În 1932, a fost fondată Hughes Aircraft Company, divizie a Hughes Tool Company, care a produs mai multe modele de aeronave, dar şi elicoptere. În 1939, a cumpărat majoritatea acţiunilor Trans World Airlines pentru 7 milioane de dolari. Lui Hughes i-a fost interzis prin lege federală să îşi construiască propriul avion, aşa că s-a îndreptat spre producătorul Lockheed. Urmare a parteneriatului, au fost produse mai multe aeronave de succes precum Constellation sau Convair 880. Din cauza unor dispute, relaţiile dintre Hughes şi boardul companiei s-au răcit; în 1966 o curte federală, temându-se de un monopol, l-a obligat pe Hughes să vândă acţiunile TWA din cauza faptului că acesta deţinea şi Hughes Aircraft. Vânzarea i-a adus 547 milioane de dolari.

    Un alt business important a fost RKO, un studio important de la Hollywood pe care Howard Hughes l-a preluat în 1948. A dat afară trei sferturi din angajaţi şi a investigat cu meticulozitate înclinaţiile politice ale fiecăruia: comuniştii nu aveau ce căuta. În 1952 a vândut studioul şi un an mai târziu şi cinematografele. Totuşi, la sfârşitul lui 1954, Hughes a recăpătat RKO pentru 24 de milioane de dolari, iar şase luni mai târziu avea să-l vândă iar pentru 25 de milioane de dolari. Se crede că din toate aceste mişcări ar fi plecat cu 6,5 milioane de dolari în buzunar.

    Pe 7 iulie 1946, a fost implicat într-un accident aviatic grav; a suferit o fractură de claviculă, şi-a rupt toate coastele şi s-a ales cu numeroase arsuri de gradul 3. A supravieţuit, însă stilul său de viaţă a devenit retras. În 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viaţa lui Hughes: în decembrie, a intrat în sala de cinema de lângă casă, unde a rămas patru luni de zile, hrănindu-se în principal cu ciocolată şi lapte. Ajutoarele sale nu aveau voie să se uite la el, să vorbească cu el şi trebuia să răspundă doar când erau întrebaţi. În tot acest timp, Hughes stătea fixat pe un scaun, de cele mai multe ori gol, urmărind film după film, zi după zi. În 1968 ar fi devenit obsedat de filmul „Ice Station Zebra“, pe care l-ar fi urmărit încontinuu de 150 de ori, potrivit apropiaţilor săi. Comportamentul său excentric avea să continue până în ziua morţii sale, pe 5 aprilie 1976, la bordul unui avion. Averea sa la acea dată era estimată la 1,5 miliarde de dolari (echivalentul a 6,24 miliarde de dolari azi).

  • “Micuţa Picaso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • Revelaţia antreprenorului de 37 de ani care exportă jumătate din brânzeturile produse într-o fabrică din Alba

    Şeful fabricii de lactate Unilact are 37 de ani, iar în momentul în care au fost puse bazele Unilact era licean; spune că niciodată tatăl său, fondatorul Unilact, nu i-a spus că se aşteaptă să se implice în afacere. Aşa că tânărul, căruia îi plăcea de mic să meşterească („Şi acum îmi place, dar nu mai am timp“), a dat admitere la Politehnică, la Cluj, şi a intrat printre primii, gândindu-se că i se potriveşte domeniul. Când era student în anul III au apărut reţelele „de cămin“, jocurile în reţea, cu grafică bună, iar pe colegii săi nu-i mai dezlipea nimeni de calculator; „mie asta nu mi-a plăcut. Nu puteam să stau toată ziua la calculator. Nu eram chiar aşa de pasionat“. Spune că a mai mers la facultate în anii IV şi V doar pentru a termina o treabă începută, iar la terminarea studiilor a început o afacere cu scări de interior; lucra cu constructori, arhitecţi şi câţiva tâmplari.

    „Câştigam bani frumoşi, am prins perioada de boom în construcţii, dar am încheiat în 2008, când nu numai că nu mai plătea nimeni pentru scări de interior, dar nu puteau să-şi termine casele.“ Aşa că s-a concentrat doar pe fabrica de brânză, a cărei activitate o coordona din 2003, când tatăl său l-a rugat să se ocupe de construcţie. „Am preluat eu proiectul de construcţie, cu fonduri SAPARD, al doilea din regiunea Centru-Nord; erau unii pionierii pionierilor, cu o livadă de pomi în Mureş. Nu ştia nimeni nimic, nici legislaţie, nu aveau răspunsuri la nicio întrebare – pentru orice era nevoie să sune la Bucureşti.“ La terminarea fabricii, tatăl său i-a propus să se ocupe în continuare de activitatea acesteia şi a acceptat. Fabrica produce brânzeturi într-o localitate rurală din Alba, iar afacerea s-a dezvoltat de la an la an şi a ajuns în 2015 la vânzări de 14 milioane de lei şi profit de 1,8 milioane de lei, 60 de angajaţi şi jumătate din vânzări peste hotare. În 2015, Unilact a raportat şi o creştere cu 87% a exporturilor comparativ cu anul anterior. Astfel, dacă în 2014 vânzările de peste hotare s-au situat la 3,2 milioane de lei şi 255 tone, în 2015 acestea au ajuns la peste 6 milioane de lei şi 465 tone de produse. În acest moment, Unilact comercializează pe piaţa locală şi externă, sub brandurile Pachet de Acasă şi De la Ferma.

    „În zece ani aş vrea să vad afacerea noastră în forma ei finală, gata, aşa cum doar visez acum. Aş vrea să merg la fermă şi să văd totul perfect funcţional, oameni care fac lucrurile bine fără să se străduiască, din instinct. Bineînţeles că aş vrea să fie profitabilă şi peste zece ani, dar aş vrea să păstrăm dimensiuni relativ reduse ale afacerii. Mi-ar plăcea ca afacerea noastră să treacă la următoarea generaţie profitabilă, simplă şi frumoasă.“

  • Com: #Selfie69 – Love story, comedy and more

    Poveşti de dragoste, ba chiar cinci. Năbădăioasa, şoc şi groază. Pe cât de nebune întâmplările, pe atât de mari dezamăgirile. Fecioara, insistentă şi dăruită. Pe cât de timidă, pe atât de surprinzătoare. Fata-pisică, cu mitologiile şi nedreptăţile ei. Dezlănţuită, dar cu suflet mare. Îţi caută nod în papură din senin, e ca la examen, dar examenele sunt ca să vadă Iubirea. Fata de bordel, cu experienţă, dar ce să vezi, tinzând către viaţa aia de dragoste simplă. Şi să n-o uităm pe supermama, dorită mereu, deschisă experienţelor cum nu te aştepţi. Toate aceste feţe diferite ale Dragostei îşi caută şi găsesc jumătatea.

    Aproape două ore de demonstraţie despre ce înseamnă perpelitoarea dragoste. Dragostea are suspans şi călătorii şi fugi şi disperări. Dar ea, de fapt, are timp de adânciri filosofice şi psihologice, pentru că mereu este păzită. Filmul acoperă feluri de a iubi şi feluri de a nu te prăbuşi rănit de dragoste. Şi foloseşte, da, trucurile de tot felul, ştiute sau fantastice, dar şi Facebook-ul turbat, care instant te face praf ori faimos. Cine oferă dragostei grijă? Poate tatăl, având reţeta drogată a dragostei? Poate, dar mai mult de atât, chiar cei care se iubesc au grijă de propria iubire. Când este iubire, de fapt, cei doi se întrec în a o încerca şi a se alinta, dar mai ales în a o proteja – asta-i concluzia sănătoasă a filmului.

    It’s fucking comedy şi asta contează mult. Dragostea şi comedia se întâlnesc dând sentimentul de uşurătate a fiinţei. Filmul este un „clasic“ aici. Are comedia de limbaj (şi avem replici memorabile), de situaţii (căsătoria de convenienţă, intrarea cu autobuzul pe aeroport şi arestarea „nuntaşilor“). Nu în ultimul rând, personajele-comedie. Omul-magic care din disputa cu pisica ajunge la pragul rupturii şi depresiei, dar şi tatăl care e pe bio, nat, yoga, dar mai ales respiră amor cât cuprinde.

    #Selfie69 este şi fucking, şi comedy, dar este o privire singulară astăzi asupra unei generaţii.

    Selfie asta şi spune, autoportretul unei generaţii. Să vedem filmul dincolo de ritmul Facebook, gen spot, al noii generaţii, să-l desfăşurăm în lentoarea lui problematică. Ce descoperim? Nu vorbesc doar de filosofia lui „ca să fii cinstit astăzi, trebuie să furi!“. Vorbesc mai mult despre nevoia de dragoste. Dincolo de share-uri, like-uri, dating, droguri, cultura de bordel şi a pericolului, #Selfie69 vorbeşte despre nevoia de dragoste, da, dragoste. Cei tineri sunt, ca şi părinţii lor, în căutarea dragostei. Ceea ce înseamnă să te simţi în siguranţă, să fii acceptat aşa cum eşti. Aici este secretul prăjiturii pe care tatăl o tot face şi desface în bucătăria şi dormitorul lui. Care este mult trâmbiţata ruptură între generaţii? Priviţi #Selfie69 şi căutaţi-o. Uite, dragostea are şi aici cuvântul cel mare de spus.

    #Selfie69 (2016) în regia Cristinei Iacob, este sequelul succesului de public #Selfie (2014) şi va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de Zazu Film.

    Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. De muzica filmului s-au ocupat producătorii HaHaHa Production. #Selfie69 este produs si distribuit de Zazu Film.

    Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu).

    Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

    Artiştii Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

  • După moartea mamei, s-a uitat cu atenţie la biroul ei şi a descoperit un secret pe care nu şi l-ar fi imaginat vreodată. A izbucnit instant în lacrimi

    După moartea mamei sale, un tânăr a vrut să vadă ce secrete se ascund în biroul pe care aceasta nu l-a părăsit până în ultima clipă. Descoperirea pe care a făcut-o l-a lăsat fără cuvinte. Când a întors cu susul în jos banala măsuţă pe care mama lui lucra în fiecare zi, tânărul a izbucnit în lacrimi.

    După moartea mamei, s-a uitat cu atenţie la biroul ei şi a descoperit un secret pe care nu şi l-ar fi imaginat vreodată. A izbucnit instant în lacrimi

  • Descoperire şocantă, făcută de medici în interiorul craniului unei fetiţe. Are o greutate de aproape jumătate de kilogram

    Tatăl pacientei spune că fiica sa se simte bine acum.

    O fată de 12 ani a fost adusă de urgenţă la Spitalul Sterling din India, după ce a acuzat stări de slăbiciune, dureri de cap şi ameţeli. În momentul în care au examinat-o cu ajutorul tehnicii de imagistică prin rezonanţă magnetică, medicii au fost şocaţi de ce au găsit.

    ,,A fost deosebit de periculos şi exista şansa ca pacienta să moară”, susţine medicul chirurg care s-a ocupat de fetiţă.

    Vezi aici descoperirea şocantă, făcută de medici în interiorul craniului unei fetiţe. Are o greutate de aproape jumătate de kilogram

  • Antreprenor la 9 ani: cum a reuşit un copil să strângă bani pentru a-şi îndeplini visele

    Caine Monroy este un copil care şi-a câştigat titlul de antreprenor la doar 9 ani. În timpul vacanţei de vară, el a construit în atelierul auto al tatălui său un joc de tip arcade, realizat în mare proporţie din carton.

    El a sperat să aibă numeroşi clienţi, dar de-a lungul verii un singur copil din zonă a intrat în atelier; norocul său s-a schimbat atunci când un cameraman a intrat întâmplător pentru a cumpăra o piesă de schimb. Acesta l-a filmat pe Caine şi a postat clipul pe Youtube, iar în câteva zile copilul devenise subiect de primă pagină în ziarele locale.

    Caine Monroy a început să vândă bilete de 1 sau 2 dolari şi tricouri de 15 dolari inscripţionate “Caine’s Arcade”. Nu se ştie cât de mulţi bani a strâns astfel, dar părinţii au decis să ofere şi posibilitatea de a dona pentru fondul de colegiu al copilului.

    Au trecut 4 ani de când Caine Monroy a postat primele informaţii despre Caine’s Arcade; suma strânsă până în prezent se ridică la 240.000 de dolari.

    Alături de părinţi, el a lansat mai multe tutoriale pentru a-i învăţa şi pe alţii să construiască jocuri de la zero. Peste 500.000 de copii din 70 de ţări s-au implicat, iar adolescentul de 13 ani a început să ţină discursuri la diverse evenimente.

  • Antreprenor la 9 ani: cum a reuşit un copil să strângă bani pentru a-şi îndeplini visele

    Caine Monroy este un copil care şi-a câştigat titlul de antreprenor la doar 9 ani. În timpul vacanţei de vară, el a construit în atelierul auto al tatălui său un joc de tip arcade, realizat în mare proporţie din carton.

    El a sperat să aibă numeroşi clienţi, dar de-a lungul verii un singur copil din zonă a intrat în atelier; norocul său s-a schimbat atunci când un cameraman a intrat întâmplător pentru a cumpăra o piesă de schimb. Acesta l-a filmat pe Caine şi a postat clipul pe Youtube, iar în câteva zile copilul devenise subiect de primă pagină în ziarele locale.

    Caine Monroy a început să vândă bilete de 1 sau 2 dolari şi tricouri de 15 dolari inscripţionate “Caine’s Arcade”. Nu se ştie cât de mulţi bani a strâns astfel, dar părinţii au decis să ofere şi posibilitatea de a dona pentru fondul de colegiu al copilului.

    Au trecut 4 ani de când Caine Monroy a postat primele informaţii despre Caine’s Arcade; suma strânsă până în prezent se ridică la 240.000 de dolari.

    Alături de părinţi, el a lansat mai multe tutoriale pentru a-i învăţa şi pe alţii să construiască jocuri de la zero. Peste 500.000 de copii din 70 de ţări s-au implicat, iar adolescentul de 13 ani a început să ţină discursuri la diverse evenimente.

  • Românul care şi-a cumpărat satul în care a copilărit şi a plătit mai puţini bani decât dau alţii pe o maşină

    Maximilian Gânju

    S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munţii moţilor şi n-a cheltuit o avere, după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puţin decât plătesc cei înstăriţi pe o maşină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeţii să se rupă de tumultuoasa lume modernă şi să se întoarcă la origini. Emil Părău (foto), omul de afaceri din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale, nu vrea profit şi are mulţumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.

    A mai rămas doar un om în sat

    Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor, un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani, care n-ar vrea să-şi părăsească glia strămoşească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume, scrie mesagerulhunedorean.ro.

    Case pustii, dărăpănate, drumuri împădurite

    Aşa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.

    Visează acum să transforme toată aşezarea într-un fel de staţiune, un fel de Valea Zălanului, cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători, unde gospodarii se uneau şi povesteau.

    De anul trecut, s-a apucat de renovarea caselor, iar trei vor fi gata în iunie anul acesta. „Pentru început, o să fac 10 case în satul turistic. De fapt, vreau să fie o întoarcere în timp, pentru că obiceiurile de acum 100 de ani care s-au păstrat sunt aproape identice cu cele ale dacilor. Fiecare casă are o poveste, iar turiştii o pot afla. Ca un exemplu, în sat, trăia unul foarte avut, Bogatul se numea. Fiind foarte bogat, a fost omorât de fiica sa, nevasta şi ginerele lui, pentru avere. Vezi, dacă ai prea mult şi dacă nu-l ai şi pe Dumnezeu cu tine, vezi unde ajungi”, spune Părău.

    Turiştii, practic, în sejurul lor devin stăpânii caselor. Se vor gospodări singuri şi cel mai important, vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii. Vreau ca turistul când intră în cămară să găsească tot ce aveau în sat pe vremuri. Să aibă acea carne la garniţă, castraveţii la murat, butoiul cu ţuică, toate produsele tradiţionale. Acum nu o să-l ia şi să-l pună în portbagaj, mergem pe bun simţ. Să mănânce roşia, dimineaţa, din grădina casei. La sfârşit să cumpere dacă doreşte, să-şi ducă şi acasă, pentru că ştie că sunt naturale. Ideea este să-l prind în program, să-l duc la secerat, nu să doarmă.