Tag: societate

  • Reff & Asociaţii: Irina Dumitru preia rolul de coordonator pentru practica de real estate

    În noile sale responsabilităţi de leadership, Irina va fi sprijinită îndeaproape de Alexandru Reff, partener fondator cu implicare semnificativă în practica imobiliară a firmei.

    Irina Dimitriu are o experienţă vastă de aproape 12 ani în achiziţii, finanţare şi dezvoltare de proiecte semnificative de real estate. Principalele sale arii de expertiză includ structurarea tranzacţiilor, dezvoltarea de proiecte de infrastructură şi energie, construcţii (inclusiv contracte FIDIC), aspecte complexe privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi coordonarea de echipe de due diligence. Potrivit publicaţiei internaţionale Legal 500, Irina este un profesionist “orientat către identificarea soluţiilor inteligente”.

    Reff & Asociaţii este recunoscută de către publicaţii internaţionale prestigioase, fiind clasată anul acesta în primul eşalon în aria dreptului imobiliar şi construcţii, pe care clienţii o apreciază pentru “experienţa, pragmatismul şi abordarea în favoarea tranzacţiei”, potrivit unui comunica de presă. Tot anul acesta, societatea a primit premiul “Firma de avocatură a anului” la Gala CIJ 2016.

    Cu o echipa de 66 de avocaţi, Reff & Asociaţii se situează între primele zece societăţi de avocaţi din România şi una dintre cele mai dinamice, înregistrând o creştere susţinută, de două cifre în fiecare an, în cei 10 ani de existenţă. În fiecare an, echipa dedicată a Reff & Asociaţii asistă clienţi în proiecte cu o valoare cumulată de peste un miliard de euro.

  • Cea din urmă utopie de pe Pământ

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • A preluat o societate veche de 100 de ani şi i-a crescut profitul de peste 6 ori

    În afara zonei de afaceri, Laura Şerban îşi dedică activităţilor sportive şi călătoriilor. „Sunt o fire foarte activă şi îmi place să experimentez. În funcţie de sezon, schiez, merg cu bicicleta, alerg sau experimentez sporturi de apă. În timpul călătoriilor, îmi place să intru în detalii locale – de la cele geografice la cele culinare – şi să mă inspir, profesional şi personal, de la oamenii cu care interacţionez. Inspiraţia care vine odată cu fiecare călătorie înseamnă pentru mine cel mai preţios moment.”

    Despre gradul de implicare a reprezentanţilor mediului de afaceri în societate, Laura Şerban spune că există câteva asociaţii care fac lucruri interesante pentru societate, dar din păcate nu sunt foarte vizibile. „Probabil că activităţile lor ar inspira şi ar coaliza mai mulţi oameni, dacă ar fi promovate mai intens. De asemenea, consider că o serie de facilităţi fiscale în această direcţie ar încuraja mai mult mediul de afaceri către astfel de iniţiative.

    Dacă aş fi preşedinte pentru o singură zi, cel mai probabil aş asculta oameni care în domeniul lor de expertiză au în mod cert ceva de spus.”

  • DOAR ÎN ROMÂNIA: Locatarii din trei blocuri nu mai pot ieşi din case după ce o firmă a câştigat parcarea în instanţă

    Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, problemele în ceea ce priveşte parcarea din faţa a trei imobile de pe bulevardul nicolae Bălcescu au pornit în urmă cu trei ani când, în urma cererii făcute în baza HG 834/1991, SC SOCOM SA primea de la Consiliul Judeţean Vâlcea titlul de proprietate pentru suprafaţa cuprinsă între blocurile 225, 50 şi 300, teren situat vizavi de Liceul Tehnologic „Oltchim”.

    Pe această suprafaţă, societatea comercială solicita şi obţinea, în anul 2010, certificatul de urbanism în vederea elaborării unui Plan Urbanistic de Detalii (PUD) pentru construirea unei grădiniţe cu program normal.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unu din trei europeni vrea o societate fără bani


    Ţările mai dezvoltate, precum Marea Britanie sau Olanda, au unele dintre cele mai sofisticate infrastructuri de plată digitală din lume şi, cu toate că apetitul locuitorilor de a renunţa la cash este considerabil, nu au reprezentat cele mai mari procente dintre ţările chestionate, acestea situându-se numai la 21%, respectiv 23%.

    Pe de altă parte, în ţările emergente precum Turcia, Polonia şi România, unde tehnologia digitală de plăţi nu este atât de avansată, apetitul pentru o viaţă fără cash este considerabil mai mare (42%, 40%, respectiv 38%), potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Acest lucru poate sugera că dezvoltarea tehnologică, dar şi confortul pot fi factori importanţi în preferinţele consumatorilor.

    La nivel european, studiul arată o scădere constantă în obiceiul de a utiliza bani lichizi, cu peste jumătate dintre respondenţi (54%) folosind mai puţin cash în ultimele 12 luni şi 78% dintre aceştia previzionând o scădere şi mai mare în următorul an.
    Chiar şi în ţări cu o tehnologie avansată de plăţi, majoritatea europenilor (88%) aleg tot bancnotele pentru plăţi cotidiene mici, cu o valoare până la echivalentul a 10 euro, cum ar fi o cafea, o gustare sau cheltuieli de transport. Mai bine de o jumătate dintre respondenţi (57%) au în portofel echivalentul a 40 de euro şi 82% au folosit bancnote în ultimele trei zile.
    În acelaşi timp, 55% dintre europeni cred că nivelul de securitate
     

  • Programul prin care românii primesc până la 200.000 de lei pentru a înfiinţa o firmă, modificat

    Harry Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, şi Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, au prezentat, luni, la Universitatea de Vest din Timişoara, Programul “România Start-Up Nation”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    La eveniment au participat aproximativ 100 de persoane interesate să-şi deschidă o afacere.

    Prin acest program se poate acorda un ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 de lei românilor care deschid o societate comercială după 30 ianuarie 2017, dată la care a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind “stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul privind vânzarea Hotelului Astoria Bucureşti, trimis în judecată de DNA

    Procurorii arată că, în anul 2007, fostul director general delegat al Societăţii Feroviare de Turism SFT – CFR S.A., Cosmin Udor, ar fi semnat două contracte de asistenţă juridică, în valoare totală de peste 6.500 de euro lunar, cu o societate de avocatură, cu toate că instituţia pe care o conducea dispunea de un departament juridic. Firma de avocatură s-ar fi angajat să reprezinte în litigii Societatea Feroviară de Turism SFT – CFR S.A., urmând să primească, pe lângă onorariul de 3.500, respectiv 3.000 de euro lunar, şi un onorariu de succes de 10% din sumele recuperate în instanţă, aferent fiecăruia dintre cele două contracte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acest oraş e unic în Europa. Ce sunt societăţile secrete “txokos”

    Situată în zona orasului vechi, Kanoyetan este cea mai “bătrână” astfel de societate, numărând 115 ani. 

    Preşedintele clubului, Gabrielle Otegui Polit, şi Txema Garay Iribaren, un membru de bază au fost de acord, în 2016, să dezvăluie unui jurnalist BBC câteva dintre secretele acestui univers.

    “Acest club este ca o a doua familie pentru fiecare membru, este refugiul nostru, regatul nostru”, spune Polit.

    Cititi tot articolul pe www.gustarte.ro

  • Opinie Cătălin Păduraru, CEO IWCB: Politica, societatea. Dezechilibrul. Vinul. Nuanţele. Echilibrul

    Lumea a ieşit în stradă. Unii sancţionând guvernul, alţii, mai puţin numeroşi, manifestându-şi sprijinul necondiţionat pentru acesta.

    Aş tinde să spun că, într-o ţară care-şi aşază democraţia din aproape în aproape, nici măcar nu e ceva anormal. Voi încerca să tratez „în modúl” ceea ce se întâmplă în România. Şi, pe cât se poate, doar din punctul de vedere al „lucrătorului” din Lumea Vinului. Motivele pentru care scindarea „societăţii civile” (care alta ?!) se face atât de radical, zgomotos, dintr-o direcţie şi visceral, sunt, pentru observatorul cât de cât atent, la vedere.

    Merită reflecţii şi lipsa nuanţelor din mesajele demonstranţilor. Dar, poate că aşa se întâmplă când aceste mesaje sunt „la comun”, când nu există (şi nu există) nici formatori de opinie, nici lideri, nici culegători-diseminatori de informaţii reale. Din economia reală.

    Se ajunge (nefericit traseu) la concluzia că, de fapt, românul, politician sau cetăţean „simplu” (din stradă sau doar mânuitor de telecomandă), nu ştie ce vrea.

    Pe politicieni i-aş pune deoparte întrucât, s-a văzut în 27 de ani, că nu se pot schimba. (Interesant că februarie, în popor, este luna lupilor! O parte a demonstranţilor s-ar fi lăsat păcăliţi –ca de multe ori în trecut- şi de o schimbare a părului, fără să mai aştepte şi o schimbare de nărav.)

    Ne întoarcem la stradă. Nu am auzit nici de o parte, nici de alta, „domnilor, tragem de un buget mic. Ce ar fi să îl mărim? Să învăţăm România să producă mai mult, să obligăm politicienii să lucreze doar pe această temă.” Cu alte cuvinte, un proiect de ţară. Ce facem ca la anul să avem bugetul cu 15% mai generos, ce facem peste 3-5-10-15 ani pentru a dubla, de pildă, intrările de bani în acest buget?

    Să socotim resursele (şi aici, să mă credeţi cât puteţi, iar dacă nu, să acceptaţi că, ştiinţific, vinul este validat ca resursă importantă în multe ţări dezvoltate) şi să vedem pe care mizăm. Nici vorbă de astfel de scheme logice.

    În esenţă, nimeni nu pare să sesizeze falimentul (pentru noi, cetăţenii).

    Am dorit politicieni care să promită că „vor face”.

    Ar fi avut vreo şansă oamenii inteligenţi, integri, care ar fi spus ce nu trebuie să mai facem? Cum credeţi că ar reacţiona o parte a demonstranţilor (şi ştiţi Dvs. care) dacă un lider le-ar spune că poţi vota doar după ce ai pus degetul pe un ecran tactil, în dreptul a trei răspunsuri corecte? Deşi e firesc ca votul să vină din partea cuiva care ştie măcar cât fac 3,5 x 6, cine şi unde a făcut Unirea (Mică) sau care este rolul Parlamentului (întrebările ar fi generate aleatoriu din câteva mii), acest exerciţiu –cu finalitate selectarea minţilor întregi- nu poate fi expus de niciun om politic (sau care ar vrea să intre în politică). Om care, să ne înţelegem, ar fi animat de cele mai bune gânduri faţă de popor.

    Cum s-a ajuns aici? De unde dragul acesta de „minte-mă frumos”?

    Păi, sunt doi mari vinovaţi şi un profitor, al treilea vinovat.

    Primii vinovaţi suntem noi, cei mulţi, cu dispreţul generalizat faţă de educaţie, instrucţie şi „învăţători”. Mai nou, facem apel la valorile tradiţionale. O listă cu valorile tradiţionale atacate, alterate şi pentru care nu s-a ieşit în stradă, ne-ar pune într-o situaţie sensibilă. Aşadar, ca să fim „moderni”, avem o listă selectivă a valorilor tradiţionale. Pe alea învechite le-am dat la spate (sic!). După cum se vede (şi era anticipabil), doar o parte din acestea nu pot susţine societatea în echilibru.

    Al doilea nominalizat este presa. Spun presa şi nu jurnalismul pentru că acesta din urmă a murit. Bine, şi presa ca a patra putere în stat a murit. Sau, dacă e „putere” şi nu poate schimba nimic în bine, ce e de făcut? Dacă nu a reuşit Clubul Român de Presă acum două decenii să reglementeze comportamentul profesional al celor implicaţi în punerea în circulaţie a informaţiei, poate că legiuitorul ar fi trebuit să o facă. OK, nu eşti jurnalist, îţi baţi joc de „deontologie”, eşti obligat să îţi marchezi emisiunea cu inscripţia „Divertisment”. Aceasta este realitatea. Mulţi români se uită la TV ca la Dumnezeu, neînţelegând diferenţa dintre jurnalism şi emisiune comercială, dar nici nu ar fi dispuşi să asculte explicaţii şi să înţeleagă această diferenţă. Culmea e că şi jurnalismul de calitate ar putea aduce bani. S-a şi dovedit pe ici, pe colo că se poate. Jurnalismul trebuie să respecte nişte regului privind sursele, verificarea informaţiei, dreptul la replică ş.a.m.d. În absenţa acestor rigori, miştocarii au reuşit să „îngroape” orice om de bun simţ care s-a încumetat, fie şi pentru un termen scurt, să se implice în politică. Culegem roadele.

    Din păcate, acest model şi nu cel al jurnalismului a fost adoptat şi în social media care, astfel, s-a transformat dintr-o posibilă armă a celor mulţi într-o mare bălăcăreală şi unde, să o spunem clar, manipularea nu este cel mai greu lucru de înfăptuit.

    Ei, da şi, cu voia Dvs., ultimul pe lista … vinovaţilor, EL, politicianul. Uns ca „ales”, el este, de fapt, parte a unui mecanism care trebuie să „producă” şi să protejeze pe toţi cei care sunt deja „înăuntru”. Cei cu convingeri proprii, „revoluţionarii”, neînregimentabilii, sunt izolaţi şi, mai devreme sau mai târziu, extraşi din sistem ca o măsea stricată fără să apuce măcar să-şi expună proiectul în politica „mare”. A ieşit pentru cei din urmă cineva în stradă?

    De ce toate cele de mai sus în pagina „de vin”? De necaz.

    Munca în Lumea Vinului te face destul de atent. Veţi spune că toate domeniile se bucură, fără diferenţă, de aportul unor oameni atenţi. Se poate, doar că eu nu ştiu ca, de pildă, un doctor în şuruburi să îşi modeleze gândirea şi activitatea urmărind această piesă metalică prin Tratate de filozofie, în Enciclopedii, Monografii, Ghiduri, Istorii, Amintiri, Dicţionare dedicate, Atlase ş.a.m.d.

    Vinul există în toate acestea. Există în articolele şi emisiunile jurnaliştilor, în filme documentare şi de artă. Există pe buzele celor care vor o viaţă frumoasă (la figurat, dar şi la propriu). Din păcate, nu la noi.

    Dar, să ne iertăm unii pe alţii şi să cădem de acord că vinul este doar o (una) resursă.

    Deschidem o listă şi pentru celelalte? Tinerii, natura, agricultura cu plusvaloare, ştiinţa, apa termală ş.a.m.d.

    După ce vom înţelege ce trebuie să susţinem pentru a ne fi bine (şi vom cădea de acord), haideţi din nou (sau veniţi pentru prima dată) în stradă. În faţa oricărei instituţii doriţi Dvs.

    P.S. Cred că a sosit momentul în care să putem amenda activitatea oricărui guvern de dreapta fără a fi consideraţi retrograzi şi comunişti şi, de asemenea, să ne exprimăm îndoielile şi criticile pentru o guvernare de stânga fără a fi etichetaţi ca „băsişti” şi „sorosişti”. Că veni vorba de nuanţe. La vin cel puţin, nuanţa face diferenţa.

  • Excelenţă de 100 de ori: cele mai puternice femei de afaceri din România

    Ce le motivează? Ce le inspiră? Care sunt, până la urmă, priorităţile, ţelurile lor? Cum evaluează implicarea mediului de afaceri în societate? Şi, pentru că e cumva la ordinea zilei să ne exprimăm dorinţele şi ideile în ce priveşte parcursul României, le-am invitat la un exerciţiu de imaginaţie.

    Aşa cum în poveşti un personaj poate deveni împărat pentru o zi, le-am rugat să enumere cele mai importante decizii pe care le-ar lua dacă ar fi pentru o zi preşedinte, făcând, desigur, abstracţie de faptul că o zi este prea puţin, că prerogativele primului om în stat sunt limitate, că este nevoie de mai mult decât un singur om pentru a schimba, în bine, o naţie.

    Speranţa de viaţă, puterea de cumpărare, condiţiile de trai sunt doar câteva dintre capitolele la care România este codaşă. Dar în ce priveşte egalitatea şanselor între genuri, România bifează mai multe bile albe.

    De pildă, doar unu din trei manageri este femeie în ţările din Uniunea Europeană. Aproape 7,3 milioane de persoane deţin poziţii manageriale în companii cu cel puţin zece angajaţi, în cadrul UE, arată datele Eurostat, 4,7 milioane dintre ei fiind bărbaţi şi 2,6 milioane fiind femei. Deşi reprezintă aproape jumătate din angajaţii din această zonă, femeile continuă să aibă un grad de reprezentare mai redus decât al bărbaţilor. În România însă, media femeilor implicate în management este de 41%, peste cea înregistrată la nivel european; în alte şapte ţări reprezentarea doamnelor în managent este mai ridicată, conform informaţiilor de la Eurostat.

    În plus, femeile manager din ţările membre ale UE, câştigă cu 23,4% mai puţin decât bărbaţii; altfel spus, doamnele câştigă 77 de euro cenţi în vreme ce domnii câştigă un euro. La acest capitol, România bifează un record, femeile manager de pe plan local fiind plătite cu doar 5% mai puţin decât bărbaţii, aceasta fiind cea mai bună situaţie din toate ţările membre ale UE, mai arată Eurostat. Cele mai mari diferenţe ale salariilor între femei şi bărbaţi sunt înregistrate în Ungaria (diferenţă de 33,7%), Italia (diferenţă de 33,5%) şi Germania (diferenţă de 26,8%).

    Şi chiar dacă pe plan local istoria capitalismului nu este la fel de îndelungată ca în alte ţări, româncele sunt tot mai preocupate de afaceri, arată statisticile din ultimii opt ani, care indică o tendinţă crescătoare privind implicarea în afaceri a femeilor din România. Astfel, dacă în anul 2008 s-au înregistrat aproximativ 38.000 de companii care aveau cel puţin o femeie asociat sau administrator, în anul 2016 numărul acestora a depăşit 48.000, ceea ce reprezintă 31,6% din cele 152.000 de firme nou înregistrate în România in anul 2016, potrivit unui studiu al Creditinfo, companie specializată în furnizarea produselor şi serviciilor de management al riscului comercial. „Cele mai multe afaceri existente în România funcţionează în domeniul comerţului cu amănuntul al diferitelor produse alimentare. Există aproximativ 99.000 de astfel de companii şi cele mai multe dintre aceste companii, 62%, au cel puţin o femeie în acţionariat sau management, ceea ce arată cât de importantă este componenta feminină în afacerile din România”, spune directorul general al Creditinfo România, Aurimas Kacinskas.

    Deşi antreprenoriatul feminin este adesea generat de necesitate şi curaj, condiţiile de susţinere puternice – precum accesul la serviciile financiare şi uşurinţa de a face business – constituie premise ale succesului pentru afacerile deţinute de femei, conform rezultatelor primului raport Index of Women Entrepreneurs, publicat de MasterCard.

    Aceste condiţii de susţinere sunt fundamentale în depăşirea celor două obstacole principale care descurajează majoritatea femeilor să devină antreprenoare: mai puţine oportunităţi pentru avansarea acestora şi prejudecăţile culturale. Între cele mai bune condiţii care sprijină femeile deţinătoare de afaceri, îndeplinite în ţările situate în fruntea clasamentului, se numără comunităţile puternice de afaceri, inclusiv la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, guvernarea bună şi uşurinţa de a face business.