Tag: Sibiu

  • Un sas plecat din Romania timp de 20 de ani s-a intors in tara si-a vandut 2100 de locuinte in plina criza

    Simon Maurer a plecat din România în Germania, împreună cu familia sa, când avea 16 ani. 22 de ani mai târziu, a decis că ţara natală este locul perfect pentru a deveni antreprenor. A mizat pe provincie şi a vândut 2.100 de locuinţe pe timp de criză.

    “Am ajuns aici într-o oră şi jumătate, mai mult a durat timpul petrecut în trafic de la Băneasa“, îşi cere scuze antreprenorul Simon Maurer, care a venit de la Braşov cu elicopterul şi a ajuns la interviul acordat Business Magazin cu jumătate de oră mai devreme. Aflu ulterior că elicopterul este necesar în supravegherea îndeaproape a proiectelor rezidenţiale pe care le dezvoltă sub umbrela Maurer Imobiliare, răspândite deocamdată în trei oraşe transilvane (Cluj-Napoca, Braşov şi Sibiu), dar şi în prospectarea terenurilor pe care intenţionează să dezvolte următoarele proiecte. Compania a cumulat în ultimii zece ani afaceri de aproximativ 200 de milioane de euro şi lucrează cu o marjă de profit de circa 25%.

    Simon Maurer s-a născut într-o familie de saşi, în satul de lângă Sighişoara Noul Săsesc.

    În 1983, când avea 16 ani, s-a mutat împreună cu familia în Germania. A studiat acolo vreme de trei ani în cadrul unei şcoli profesionale de tâmplărie, iar apoi a avut mai multe locuri de muncă, printre care cel de şef de secţie în industria cosmeticelor. În paralel cu această funcţie, a lucrat însă şi în construcţii. „Am început cu construcţia casei mele şi am continuat apoi conducând şantiere pentru diferite proiecte“, aminteşte el. Nu a fost totuşi niciodată antreprenor în Germania, iar decizia de a-şi construi propria afacere în imobiliare a coincis cu reîntoarcerea în România, în 2005, când avea 38 de ani. „Am fost foarte legat de România, cu toate că nici eu nu pot să înţeleg foarte bine de ce. Când eram copil, mereu mi-era dor de ţara natală şi, când am văzut că aici piaţa este mai puţin dezvoltată, mai ales în sectorul constucţiilor, am hotărât să fac aici dezvoltare imobiliară“, explică el argumentele pentru care a decis să pună bazele Maurer Imobiliare în România. A început în Cluj-Napoca, în 2005, unde a construit 29 de apartamente, în urma unei investiţii de două milioane de euro, reprezentată de capitalul propriu cu care s-a întors din Germania. Un an mai târziu, şi-a continuat afacerea în Braşov. „Vizitasem de multe ori Braşovul şi am constatat că nimeni nu construieşte acolo apartamente noi. Am fost primul care a făcut acest lucru“, descrie el motivele ce l-au îndemnat să se orienteze spre un alt oraş transilvănean, şi nu pe Capitală.

    Primul proiect de la Braşov, finalizat în 2008, a constat în construcţia a 365 de apartamente sub umbrela Avantgarden Braşov şi a fost rezultatul unei investiţii de aproximativ 30 de milioane de euro: un proiect „mic, dar costisitor“, după cum spune antreprenorul. A mizat în continuare pe Braşov, unde a demarat în 2009 proiectul complexului Avantgarden 3, ce prevedea dezvoltarea a peste 3.500 de locuinţe pe o suprafaţă de 18 hectare, în trei etape. „Nici colegii mei nu credeau în proiectul acesta, cel mai relevant exemplu în acest sens fiind că firma care a intermediat vânzarea pentru primul proiect din Braşov a refuzat colaborarea pentru Avantgarden 3, deşi ar fi avut un comision de 5% din vânzare“, îşi aminteşte el. A demarat totuşi proiectul şi a construit în prima fază a acestuia aproximativ 1.700 de apartamente, în intervalul 2009-2014, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro.

    „Noi am profitat de criză şi am adus un concept pe piaţa imobiliară adaptat acesteia: dacă înainte se construiau apartamente foarte mari şi foarte costisitoare, eu am adaptat proiectele de locuinţe construind apartamente cu suprafeţe mai mici şi foarte accesibile“, explică el modul cum a reuşit să vândă în acest interval toate apartamentele din proiecte, construind locuinţe adaptate cererii. Preţul apartamentelor vândute de firma sa a ajuns astfel la 800 euro/mp/suprafaţă utilă (circa 650 de euro/mp/suprafaţă construită), preţul mediu al unui apartament ajungând la 40.000 de euro. Spune că a reuşit să devină astfel singurul antreprenor din imobiliare care nu a avut afacerile puternic afectate de criză. A resimţit totuşi efectele acesteia înainte de demararea proiectului Avantgarden 3, la sfârşitul anului 2008 – începutul anului 2009: „Aveam un teren cu o suprafaţă de 9,5 hectare, pentru care aveam o datorie la bancă de 1,85 milioane de euro şi nu aveam cum să rambursăm acest credit, ţinând cont că nu începuserăm să construim“, descrie el unul dintre momentele dificile cu care s-a confruntat, după singurul împrumut bancar făcut.

  • Leroy Merlin deschide primul magazin din Sibiu

    Noul magazin Leroy Merlin, dispus pe o suprafaţă de peste 11.000 mp, este situat în incinta Shopping City Sibiu pe Str. Sibiului nr. 5, Şelimbăr. Spaţiul are pe rafturile sale peste 30.000 de produse pentru bricolaj, construcţii, decoraţiuni şi grădinărit. Magazinul are o echipă de aproximativ 100 de angajaţi şi are în ofertă servicii de livrare expres, retur marfă, serviciul post-vanzare, finanţare, debitare lemn, mixare vopsea etc.

    ”Deschiderea noului magazin Leroy Merlin din Sibiu face parte din strategia noastră de dezvoltare pentru 2015-2016. Sibiul nu este doar un alt punct pe harta dezvoltării reţelei de magazine din România, ci este un oraş-reper pentru piaţa românească”, a declarat Frédéric Lamy, directorul general Leroy Merlin România.

    În prezent, în România, funcţionează şapte magazine Leroy Merlin (două magazine în Bucureşti: complexul comercial Sun Plaza şi parcul comercial Colosseum, un magazin în Craiova – Electroputere Mall, un magazin lângă Ploieşti, altul în Braşov, unul în Cluj-Napoca, şi unul în Bragadiru, Ilfov). 

    Fondat în 1923, Leroy Merlin are peste 370 de magazine în 12 ţări şi este liderul actual al pieţei de bricolaj din Franţa şi al treilea retailer la nivel mondial. Leroy Merlin România face parte din Grupul Adeo.

  • Drumurile din România făcute de mântuială. Şoferi sunt în pericol chiar daca ele abia ce au fost terminate şi sunt încă în garanţie

    Viaductul de un kilometru de la Aciliu, parte din autostrada  Sebeş-Sibiu, a intrat în reparaţii la mai puţin de un an de la inaugurare. Nu este vorba de o simplă întâmplare. În România, există nenumărate cazuri în care drumuri noi sunt închise ori intră într-un regim de trafic restricţionat când sunt încă în perioada de garanţie, potrivit TirMagazin

    Trebuie spus că autostrăzile au termene de garanţie care variază între 2 şi 4 ani, potrivit contractelor existente la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

    Sursa citată a realizat clasamentul celor mai de mântuială lucrări din infrastructura rutieră a României. 

    1. Autostada Sebeş-Sibiu, unde  lucrările de consolidare au început la 9 luni de la inaugurare. Lucrările sunt estimate să dureze 60 de zile, iar măsura a fost luată după ce, luni de zile, presa şi specialiştii au arătat că bucata de autostradă este un pericol pentru şoferi, având numeroase probleme de construcţie.

    2. Podul Calafat–Vidin, unde s-au făcut lucrări de consolidare după doar 15 luni de la inaugurare. La doar un an şi trei luni de la inaugurarea podului Calafat-Vidin, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a trebuit să fie înlocuită în întregime

    3. Autostrada Arad-Timişoara, lucrări de reabilitare, cu un an înainte de finalizarea lucrărilor.  În stilul pompieristic foarte cunoscut, cei 32 de kilometri de autostradă au fost daţi în folosinţă în luna decembrie a anului 2011. Din lipsă de parapeţi, spaţii parcare, garduri etc, autostrada nu a putut fi recepţionată decât în luna august 2013.

    Citiţi mai multe pe www.tirmagazin.ro

  • Câţi bani poţi câştiga ca IT-ist în România şi care sunt cele mai căutate limbaje de programare

    Compania Brainspotting a dat publicităţii un raport în care prezintă piaţa IT din România. Potrivit raportului sunt aproximativ 100.000 de specialişti IT&C la nivel naţional, iar peste 90% dintre ei vorbesc engleza şi 27% cunosc şi limba franceză. În 2014, România a avut reprezentanţi la olimpiadele de informatică, unde echipele au câştigat o medalie de aur şi 3 de argint, într-o competiţie la care au participat 11 ţari.

    Cel mai mult se caută specialişti în dezvoltarea de software (55%), testeri (QA-9%), Mobile Developers (iOS/Android-4%) etc, iar cel mai căutat limbaj de programare este Java (28%), urmat de PHP (15%) şi .Net/C# (15%), C/C++ (12%).

    Cele mai căutate beneficii de specialişti IT din România sunt: asigurare medicală (64%), urmat de ore de lucru flexibile (49%), support financiar pentru training-uri (35%), bonusuri de Crăciun sau Paşte (28%) şi bonuri de masă (28%). Cei mai mulţi dintre aceştia acceptă un job dacă oferă ore de lucru flexibile (41%), urmat de salariu (38%) şi de reputaţia, imaginea companiei unde urmează să se angajeze (32%).
    În Bucureşti sunt cei mai mulţi absolvenţi IT&C (2000 pe an), în Cluj (1700), Iaşi şi Timişoara (1100). Dar şi în oraşe precum Brasov, Sibiu sau Craiova se înregistrează o creştere a absolvenţilor în domeniul IT (500 la Braşov şi Sibiu şi 230 la Craiova).

    Salariile din domeniul IT&C în România încep de la 500 de euro/lună  pentru un post junior de Quality Assurance, iar cel mai mare salariu îl poate obţine un senior Mac iOS Developer sau un Big Data Analyst (2000-3500 de euro).

  • Au început lucrările de refacere a lotului trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie – GALERIE FOTO

    Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a vizitat săptămâna trecută şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie şi a anunţat că l-a convocat la Bucureşti pe constructorul autostrăzii Sibiu-Orăştie, de la care aşteaptă soluţii şi un calendar al lucrărilor pentru remedierea problemelor.

    GALERIE FOTO

    O porţiune de 200 de metri din Autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, va fi demolată şi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii, estimâdu-se că lucrările vor fi gata în decembrie.

    Concluzia apare într-un raport al Companiei de Autostrăzi, în care specialiştii Direcţiei Calitate solicită demolarea şi refacerea unei secţiuni din Autostrada Sibiu-Orăştie.

    În raportul specialiştilor CNADNR se arată că fundaţia autostrăzii nu a fost executată corect şi cu materialele prevăzute în proiect, iar în zona kilometrului 60+600 metri există infiltraţii de apă la o adâncime de 8-10 metri.

    “Ca urmare (a problemelor constatate – n.r.) solicităm extinderea investigaţiilor din corpul autostrăzii pe o lungime corespunzătoare în stânga şi în dreapta zonei de la kilometrul 60+600 metri până la eliminarea din fundaţie a argilei contractile şi realizarea corpului autostrăzii pe o fundaţie sănătoasă”, concluzionează specialiştii companiei de drumuri.

    Sursele citate arată că demolarea şi refacerea autostrăzii vor avea loc “pe o lungime de aproximativ 200 de metri”, pe cheltuiala antreprenorului, iar lucrările ar urma să fie finalizate în decembrie, când autostrada va fi redeschisă circulaţiei.

    Începând cu data 7 septembrie, CNADNR a restricţionat total traficul rutier între nodul rutier Sălişte (km 270+020) şi nodul rutier Cunţa (km 292+455).

  • A lăsat Olanda pentru România şi s-a apucat de agricultură la Sibiu. “E paradis România, paradis pentru fermieri”

    Agnes Jansen a venit în România acum opt ani, când a ajuns prima dată în vizită, în Transilvania. I-a plăcut atât mult încât a revenit în ţară cu nişte prieteni şi s-a stabilit lângă Sibiu. Acum are în arendă trei hectare de teren pe care cultivă legume certificate bio, potrivit stirileprotv.ro

    “În Olanda aveam 250 metri pătraţi lângă casă. România are pământuri foarte bune şi e păcat să nu lucrăm pământul. România face mult import de legume şi fructe, în loc să cultive. I-aş sfătui pe agricultorii de aici să rămână în România, să nu plece din ţară, şi să faceţi o microfermă sau o afacere proprie, să aibă iniţiative. Şi un pic de răbdare, trebuie şi răbdare. E paradis România. Paradis pentru agricultură.”, a declarat ea.

    Agnes Jansen împreună cu soţul ei au cumparat  si renovat o casă bătrânească. Au amenajat şi o plantaţie cu fructe de pădure şi o seră cu roşii, ardei şi vinete. 

    În fiecare săptămână pregăteşte ladiţe cu legume pentru 20 de familii de la oraş. O astfel de lădiţă poate costa între 25-35 de lei, potrivit sursei citate.

  • Creşterea şi descreşterea Ambient

    Reţeaua de magazine de bricolaj dezvoltată de antreprenorul Ioan Ciolan a intrat săptămâna trecută în insolvenţă, cererea fiind aprobată de tribunalul Sibiu.

    Compania a început să întâmpine dificultăţi din 2009, an după ce Ciolan a fost aproape de a se asocia cu EQT, fond de investiţii deţinut de cea mai puternică familie din Suedia. Vânzările au scăzut, compania a fost restructurată, a fost schimbat managementul. Chiar şi aşa, Ambient, aflat cu ani în urmă pe podiumul operatorilor din domeniul bricolajului, nu numai că a pierdut la capitolul vânzări, după ce recordul de 231 de milioane de euro înregistrat în 2008, dar a reintrat pe terenul periculos al pierderilor, care s-au plasat anul trecut la 32 de milioane de lei.

    Tot anul trecut, sibianul şi-a redus pachetul de acţiuni deţinut în cadrul Ambient la 70%, după ce a cedat 9,99% unui fond de investiţii controlat de BCR pentru a stinge o datorie de 4,5 milioane de euro. Sub marca Ambient operează în prezent 12 magazine, conform informaţiilor de pe site-ul companiei; în 2007, avea 11 centre comerciale şi 35 de magazine în 14 judeţe. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 497 milioane de lei, în scădere cu 20% faţă de 2013. Spre comparaţie, în 2006 antreprenorul sibian avea afaceri de 120 de milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de 2005.

    Antreprenorul a investit masiv în perioada de boom economic, numai în 2006 cheltuind 40 de milioane de euro pe extindere, după cum declara anterior pentru Business Magazin.

    „Modul în care au evoluat în ultimii ani sectorul construcţiilor şi cel al comerţului cu materiale de construcţii a arătat că piaţa autohtonă rămâne în continuare una dificilă, o piaţă în care doar firmele care în ultimii ani au adoptat măsuri de consolidare şi eficientizare a afacerii au reuşit să treacă peste dificultăţile acestei perioade“, spun reprezentanţii Ambient într-un comunicat de presă trimis ca urmare a cererii de intrare în insolvenţă.

    Antreprenorul sibian a fondat Ambient în 1993, în oraşul natal, o afacere în domeniul comerţului cu instalaţii şi finisaje pentru locuinţe. Aceasta a ajuns în doi ani la o reţea de şapte magazine proprii sub numele Sanex, toate în Sibiu. În paralel, Ciolan a început şi o afacere de comerţ cu materiale de construcţii, ceea ce a devenit ulterior, în grupul lui, divizia Ambient Structuri. În 1998, reţeaua de magazine Sanex a fost rebotezată, noul nume fiind cel cunoscut până în prezent, iar gama de produse vândute în magazine a fost completată cu materiale de construcţii.

    Afacerea a continuat apoi să crească an de an, ajungând una dintre cele mai puternice 50 de companii de pe piaţa românească. Ba chiar, în ciuda dificultăţilor cu care s-a confruntat în 2009, pe fondul scăderii vânzărilor şi al unui grad mare de îndatorare cauzat de ritmul rapid de extindere, antreprenorul a reuşit să readucă vânzările pe creştere, până în 2012, an până în care au crescut însă şi datoriile, care au ajuns la 435 de milioane de lei. Deşi în ultimii doi ani nivelul datoriilor s-a redus, compania a apelat acum la procedura de insolvenţă.

  • 5 oraşe din România care sunt mai frumoase decât te aşteptai

    După ce ţi-am dezvăluit care sunt cele 7 minuni ale României, spectaculoase şi necunoscute, îţi propunem să descoperi 5 oraşe condimentate bine cu istorie, cultură şi tradiţii şi care sunt mult mai frumoase decât te aşteptai!

    De câte ori vorbeşti despre frumuseţile patriei, mai ales atunci când trebuie să faci câteva recomandări unor prieteni din străinătate, primele locuri din România care îţi vin în minte sunt Sibiu, Sighişoara şi Timişoara. Însă există şi alte oraşe mioritice mult mai frumoase decât te aşteptai.

    Descoperă în Galeria Foto care sunt aceste oraşe şi locurile pe care le poţi vizita acolo!

  • Zona din România care a fost desemnată „Destinaţie Europeană de Excelenţă”

    O zonă din Transilvania a fost desemnată, recent, „Destinaţie Europeană de Excelenţă”. Numărul turiştilor şi produsele autentice i-au adus această distincţie specială.

    Mărginimea Sibiului a câştigat titlul de „Destinaţie Europeană de Excelenţă” privind turismul şi gastronomia locală, în urma concursului Comisiei Europene, „European Destinations of Excellence Network – Destinaţii Europene de Excelenţă”, surclasând ceilalţi trei concurenţi din România, Colinele Transilvaniei, Tismana şi Judeţul Neamţ, a anunţat primarul comunei Răşinari, Bogdan Bucur, potrivit Agerpres.„Primăria Comunei Răşinari şi Asociaţia

    Citeşte şi:Cele mai frumoase sate din România pe care trebuie să le vizitezi

    Pensiunilor Agroturistice Răşinari, prin câştigarea concursului EDEN 2015 – Turismul şi gastronomia locală, a creat astfel o oportunitate enormă în creşterea vizibilităţii zonei Mărginimii Sibiului atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Toate manifestările, activităţile şi evenimentele care se desfăşoară în Mărginimea Sibiului (Festivalul Brânzei şi al Ţuicii organizat la Răşinari, Festivalul Sus pe Muntele din Jina, Festivalul Bujorului din Gura Râului, Drumul Brânzei şi altele) pot intensifica premisele unui turism gastronomic în Mărginimea Sibiului”, a explicat primarul Bogdan Bucur.

    Delegaţii din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism au ales Mărginimea Sibiului fiind impresionaţi de numărul de turişti străini cu care s-au întâlnit în zonă, dar şi de bunătatea produselor autentice realizate în gospodării, precum sloi de oaie gătit chiar la o stână din Răşinari, brânzeturi, plăcinte şi afumături tradiţionale specifice.

    Cititi mai multe pe wwww.voceatransilvaniei.ro

  • La nici un an de la inaugurare, CNADNR închide 22 de km din autostrada Sibiu-Deva pentru „remedierea degradărilor”

    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va închide de luni 7 septembrie ora 08.00 Autostrada A1, Orăştie – Sibiu pe segmentul de 22 de km cuprins între Nod rutier Sălişte(km 270 plus 020) – Nod rutier Cunţa(km 292 plus 455) pentru „remedierea degradărilor constatate la km 275 plus 650 al autostrăzii (km 60 plus 600 proiect).