Cred ca scandalul “Cablegate” este deja subiectul cel mai
dezbatut de presa din intreaga lume, asa ca nu prea are rost sa-i
acord mai mult de un scurt rezumat: un site web numit WikiLeaks a
inceput sa expuna transe dintr-un set de circa un sfert de milion
de depese diplomatice spre sau dinspre 274 de ambasade americane
din intreaga lume. Cea mai mare parte a documentelor (circa
133.000) nu sunt clasificate, alte 100.000 sunt doar
“confidentiale” si doar vreo 15.000 sunt secrete. Unii comentatori
sunt de parere ca administratia americana a avut o reactie
exagerata si ca, de fapt, pentru cunoscatorii relatiilor
internationale, documentele nu aduc noutati. Richard Caplin –
profesor de relatii internationale la Oxford – spune ca documentele
vor fi mai degraba jenante decat daunatoare pentru Statele Unite.
Insa cazul este interesant si dincolo de aspectele politice.
WikiLeaks este un site ciudat. A fost fondat in 2006, dar nu
prea se stie de catre cine. Organizatia non-profit care-l
administreaza pretinde ca a fost constituita de dizidenti chinezi,
jurnalisti, matematicieni si oameni din tehnologie din lumea
intreaga, insa omul-cheie pare sa fie australianul Julian Assange.
In ciuda numelui, situl nu se bazeaza pe tehnologie wiki (ca
Wikipedia) si probabil ca denumirea vroia sa intareasca politica de
la inceput, cand oricine putea sa posteze documente confidentiale,
iar utilizatorii erau chemati sa le le analizeze veridicitatea.
Insa cu timpul WikiLeaks a schimbat aceasta politica, restrangand
mai intai tematica la documente de interes din perspectiva
politica, diplomatica, istorica sau etica, dupa care a instituit un
proces intern de analiza a documentelor, iar de la inceputul lui
2010 nu se mai pot posta comentarii si toata partea decizionala
apartine unui grup restrans de editori.
Din punct de vedere tehnologic, cele mai mari eforturi sunt
concentrate pe distributia pe servere in diverse zone geografice
(cu siguranta s-a avut in vedere posibilitatea de a fi atacati) si
pe mecanismul care asigura anonimatul complet al “fluieratorilor”
si impiedica urmarirea acestora. La capitolul software se folosesc
Freenet si Tor (The Onion Routing) pentru asigurarea anonimatului,
impiedicarea reperarii si PGP pentru criptare.
Desi Julian Assange a fost un hacker notoriu in tinerete, cei de
la WikiLeaks nu practica patrunderea neautorizata in servere si
retele. Pe de alta parte, nici nu sunt interesati de modul cum
expeditorii le-au obtinut, asa ca probabil o parte sunt obtinute
prin hacking si o parte sunt furnizate voluntar de persoane care au
acces la ele. Este cert ca unul dintre cele mai mari succese ale
WikiLeaks, publicarea continutului contului de e-mail apartinand
lui Sarah Palin, a fost rezultatul unui spargeri.
Nu este la fel de sigur insa cum au fost sustrase in noiembrie
2009 un mare numar de documente (circa 120 MB) de la Centrul de
Cercetari Climatice al University of East Anglia, printre care si
corespondenta oamenilor de stiinta. Insa este sigur faptul ca
publicarea acestora a produs un scandal la scara planetara. In
cazul ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), documentele au
fost aproape sigur furnizate de o persoana implicata, iar in cazul
Cablegate este clar ca documentele au fost trimise de cineva care
avea (si poate mai are) acces la reteaua securizata unde se aduna
toate aceste documente. A fost arestat un analist militar pe nume
Bradley Manning, dar la retea au acces circa trei milioane de
persoane.
Este interesanta ecuatia media in care este implicat WikiLeaks,
pentru ca, desi partea de obtinere si publicare a documentelor
confidentiale poate fi considerata “new media”, fructificarea
acestora este in principiu apanajul publicatiilor traditionale. De
altfel, in cazul depeselor diplomatice, WikiLeaks a privilegiat
cateva ziare si reviste prestigioase: The Guardian, Le Monde, Der
Spiegel, El Pais si New York Times. Ideea este ca documentele in
sine sunt date primare, care nu spun mai nimic cititorului
neavizat. Banuiesc ca mare parte dintre cele 251.287 de depese sunt
complet anoste. Jurnalistii profesionisti sunt cei care proceseaza,
sintetizeaza si selecteaza aceasta informatie pentru a o face
inteligibila pentru cititor.
Ar mai fi o chestiune: cat de etica este actiunea celor de la
WikiLeaks? Unii oficiali americani vorbesc despre terorism, iar
Sarah Palin e de parere ca Assange ar trebui vanat exact ca si Bin
Laden. Cei de la Guardian le dedica un editorial din seria “In
praise of”. Cred ca depinde de unde privesti.
