Efortul de a-l aduce acasă pe reporterul WSJ şi pe alţii s-a desfăşurat pe trei continente, implicând agenţii de spionaj, jucători politici şi pe cel mai îndârjit susţinător al acestuia, mama sa, scrie The Wall Street Journal.
Mama lui Evan Gerşkovici, Ella, a sosit pentru o întâlnire urgentă la 10.30 dimineaţa la Casa Albă cu preşedintele Biden joia trecută, a 491-a zi de detenţie a fiului său. Întâlnirea era una strict secretă.
La mare depărtare, Evan Gerşkovici îşi petrecea ultimele ore în custodia Rusiei, la bordul unui avion guvernamental care se îndrepta către un aeroport turcesc. Acesta urma să fie partea centrală a unuia dintre cele mai complicate schimburi de prizonieri din istorie.
În Europa, avioane transportau celelalte piese umane ale unui puzzle fragil, printre ei numărându-se doi alţi americani şi opt ruşi care împreună petrecuseră decenii în închisori politice şi colonii penale. Preţul libertăţii lor era transportat în cătuşe din Germania: Vadim Krasikov, un asasin profesionist pe care preşedintele rus îl voia întors acasă.
Mama lui Evan a fost una dintr-o serie extraordinară de personaje care au lucrat în umbră pentru a avansa schimbul. Soarta fiului ei a depins nu doar de mesajele schimbate de diplomaţi şi spioni, ci şi de intervenţii secrete din partea unor gazde TV, miliardari tech americani şi oligarhi ruşi.
În centrul luptei s-au aflat SUA şi Germania, doi aliaţi confruntându-se cu moralitatea şi calculele strategice ale eliberării unor prizonieri vinovaţi pentru a-şi aduce cetăţenii nevinovaţi acasă. Pentru a reacţiona în faţa lui Putin şi alţi autocraţi, Departamentul american de stat a creat un întreg birou condus de un fost membru al Beretelor Verzi care au călătorit în jurul Europei şi Orientului Mijlociu pentru a explora posibile schimburi de prizonieri care ar fi putut duce la eliberarea lui Gerşkovici şi a altora.
În 2022, Rusia se oferise să-l elibereze pe fostul puşcaş marin Paul Whelan dacă Germania era dispusă să renunţe la Krasikov. Casa Albă informase Berlinul, dar niciunul dintre cele două guverne nu era dispus să elibereze un ucigaş profesionist pentru un prizonier american obişnuit. Însă în martie, cu două săptămâni înainte de arestarea lui Evan, americanii au fost informaţi că Putin doreşte în continuare schimbul. Câteva zile mai târziu, Gerşkovici îi scria unui coleg că ruşii nu renunţă şi că germanii nu vor accepta.
Şi totuşi, preşedintele rus era de altă părere. Dacă administraţia Biden nu va fi dispusă să-l dea la schimb pe Krasikov pentru Whelan, atunci poate ar fi dispusă să facă acest lucru pentru corespondentul unui ziar american important.
Pentru că Evan a fost catalogat ca fiind „deţinut în mod incorect“, cazul său a fost preluat de entitatea creată de Departamentul de Stat, condusă de Roger Carstens, fost colonel în cadrul Beretelor Verzi, oferind astfel acces la o reţea de structuri guvernamentale menite să rezolve discret cazurile de răpire.
Ella a continuat să clădească o reţea de surse în cadrul guvernului înclinate să o ajute. La un dineu organizat la Cipriani în Manhattan de think tankul Atlantic Council, Ella l-a întâlnit pe cancelarul german Olaf Scholz şi a pledat pentru elibararea fiului său. „Ajutăm. Facem ceva“, a răspuns acesta. Întâlnirea i-a creat acesteia nedumerire cu privire la ce se întâmplă în spatele scenei.
În octombrie încă nu se ajunsese la un consens în interiorul guvernului german, iar Berlinul spera ca o cerere oficială, legală din partea SUA să spargă impasul.
Între timp, Casa Albă încerca să vadă dacă Rusia ar accepta câţiva ruşi condamnaţi pentru delicte nonviolente. Problema era că sistemul penitenciar american deţinea puţini ruşi pe care Kremlinul i-ar fi vrut.
După ce a respins o ofertă primită din partea americanilor, Putin a transmis public, în cadrul unei întâlniri cu reporteri, aceeaşi cerinţă pe care o reiterase în privat din 2021: eliberarea criminalului rus.
Mesajul a fost perceput clar în Berlin şi Washington. În Berlin, Scholz a început să pună lucrurile în mişcare, spunând membrilor de cabinet că va primi în cele din urmă o cerere oficială din partea Americii pentru a discuta un schimb ce l-ar implica pe Krasikov şi că îşi va asuma responsabilitatea pentru acest lucru.
În ianuarie, Ella a mers la Forumul Economic Mondial de la Davos pentru a se întâlni cu şeful de cabinet al lui Scholz şi a cere ajutor. Acesta i-a promis ajutorul.
În aceeaşi zi, Scholz şi Biden au vorbit la telefon cu privire la o întâlnire pentru a discuta acest subiect la Casa Albă. Scholz i-a transmis lui Biden că va face acest lucru pentru el.
În cadrul unui interviu acordat lui Tucker Carlson, fosta gazdă TV, Putin a precizat că problema eliberării reporterului american este în Washington. După difuzarea interviului, Scholz a mers în Washington şi după o întâlnire de o oră cu Biden cei doi lideri au convenit să analizeze plasarea lui Krasikov în centrul unui acord de eliberare a numeroşi prizonieri, printre care Navalny, Gerşkovici şi Whelan. Rusia urma să-şi primească înapoi spionii deţinuţi în Slovenia şi Norvegia.
Între timp, Navalny a murit din cauze necunoscute, Kremlinul neoferind nicio explicaţie pentru decesul acestuia.
Pe scena mondială, în timp ce liderii lumii îl condamnau pe Putin, ofiţerii CIA şi analiştii încercau să desluşească ce însemna moartea lui Navalny pentru schimbul propus. Pentru administraţia Trump, revenirea rapidă la masa negocierilor putea face ca SUA să pară prea nerăbdătoare pentru un acord.
În mai, Ella se afla din nou la Casa Albă. Un oficial de la biroul lui Carsten îi spusese acesteia să-i ceară lui Biden să-l contacteze pe liderul german să avanseze lucrurile. La două zile după ce Ella a făcut acest lucru, Biden i-a trimis o scrisoare lui Scholz, o cerere oficială ce i-a oferit cancelarului mecanismul de care avea nevoie pentru a oficializa un acord.
În iunie şi iulie oficialii americani s-au întâlnit cu omologii lor ruşi în capitale din Orientul Mijlociu, în timp ce negociatorii germani au organizat propriile întâlniri.
Acordul final a fost unul fără precedent în amploare şi complexitate. Directorul CIA a mers în Ankara, unde s-a produs schimbul, pentru a discuta aspectele logistice cu şeful spionilor din Turcia. Acordul cu Rusia era fragil şi o singură scăpare ar fi putut arunca totul în aer.
Federaţia rusă mai avea câteva aspecte de protocol de acoperit cu omul care îi devenise cel mai faimos prizonier. Unul dintre acestea: lui Evan urma să i se permită să plece cu hârtiile scrise în detenţie. Dar mai întâi, acesta trebuia să completeze o cerere oficială pentru clemenţă prezidenţială. Textul urma de asemenea să-i fie adresat personal lui Putin.
Documentul pro forma includea un lung spaţiu gol pe care-l putea completa sau pur şi simplu lăsa gol, după cum era de aşteptat. În rusă, corespondentul pe Rusia al WSJ a completat spaţiul respectiv. Ultimul rând constituia o propunere proprie: după eliberare, ar fi Putin dispus să-i acorde un interviu?