Tag: procedura

  • Ponta speră ca vânzarea CFR Marfă să nu fie “până la capăt” un eşec: Firmele sunt serioase, nu fantomă

     “Nu este încă, sper să nu fie până la capăt un eşec. Aseară s-a anulat o procedură, s-a pornit alta. Anularea de aseară nu a fost din cauza ministerului, ci din cauza faptului că cele trei companii, fiecare dintre ele avea lipsă un document şi atunci aveam varianta s-o anulăm de tot şi s-o lăsăm baltă sau să reluăm procedura în aşa fel încât să dăm timpul necesar, cred că maxim o săptămână, în care practic să se completeze ofertele depuse. Toate cele trei companii sunt companii serioase, sunt companii puternice, nu sunt companii fantomă, însă probabil şi din cauza termenelor foarte scurte pe care le-am pus – avem acest dateline al board-ului FMI – probabil că n-au reuşit să aducă la timp absolut toate documentele”, a spus Ponta.

    Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, procesul urmând să fie reluat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ROMATSA, obligată să reevalueze ofertele pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei

     “Admite contestaţia formulată de Omniasig VIG, în contradictoriu cu ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, anulează adresa de comunicare a rezultatului procedurii şi raportul procedurii şi obligă ROMATSA la reevaluarea ofertelor depuse (…) în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză, prin punerea în aplicare a celor decise. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată într-o decizie a CNSC.

    La începutul lunii februarie, ROMATSA a publicat pe www.e-licitatie.ro un anunţ de participare prin care solicita servicii de asigurare a salariaţilor în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare. Valoarea contactului a fost estimată la 3,85 milioane de lei pentru 12 luni

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tiberiu Niţu: CE şi cei care doresc binele ţării vor ca procedura numirii la conducerea Ministerului Public să se finalizeze. Cum a decurs audierea la CSM

     “A fost foarte bine, aţi văzut şi dumneavoastră”, a spus Tiberiu Niţu la finalul audierii sale de către membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Întrebat ce notă şi-ar da el pentru prestaţia de la CSM, Niţu a răspuns că îi lasă pe cei în drept să evalueze. El a apreciat că s-a prezentat mai bine decât la precedenta audiere.

    Întrebat despre emoţiile pe care le-a arătat în timpul audierii, Tiberiu Niţu a spus că “orice examen implică şi emoţii”, adăugând că este emoţionat şi în faţa jurnaliştilor.

    “Avizul Consiliului este foarte important. Deosebit de important este şi faptul că şi Comisia Europeană şi toţi cei care doresc binele, şi-al ţării, şi-al Ministerului Public, doresc ca această procedură să se finalizeze”, a mai declarat Tiberiu Niţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Dacă există acord politic, putem merge şi pe angajarea răspunderii pe regionalizare

     “Dacă există la un moment dat un acord, nu doar al USL, ci al forţelor politice, poate fi avută în vedere această procedură rapidă. Aici nu vorbesc de PDL, că ei nu sunt de acord nici între ei – nici nu ştiu cu cine să vorbesc, cu domnul Blaga, cu doamna Udrea, cu cine să vorbesc? – dar vorbesc de ceilalţi. Dacă va exista un acord, mergem şi pe procedură rapidă. Dacă nu, mergem pe procedura parlamentară care presupune mai mult timp, dar în final va avea tot un vot”, a spus Ponta.

    El a arătat că noul exerciţiu financiar al UE 2014-2020 nu începe efectiv de la 1 ianuarie 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: Sunt patru companii foarte mari care au anunţat deja intenţia

     “Sunt patru companii foarte mari care au anunţat deja intenţia şi până la board-ul FMI din iunie o să avem procedura finalizată”, a spus Ponta, miercuri.

    Premierul a arătat că procedura de privatizare se desfăşoară conform prevederilor recomandate de consultant, iar ceea ce este important este că nu pot participa “tot felul de oameni”, cum a fost în cazul Oltchim.

    De asemenea, întrebat dacă prevederea privind participarea la licitaţie a unor asocieri de companii nu poate duce la un nou caz Oltchim, Ponta a spus că e nevoie de investiţii foarte mari la CFR Marfă, iar cei care participă se pot asocia pentru a investi.

    “Păi trebuie şi 30 de milioane de euro activitate în domeniu. Nu ştiu dacă domnul Diaconescu are”, a mai spus premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Negoiţă: În toamnă demarăm alegerile interne pentru candidatul la Preşedinţie

     “Intrăm în interiorul partidului cu aceste alegeri după vacanţa de vară, în toamnă. Până atunci, până când vom demara acest proces, o să discutăm în interiorul partidului să vedem cine sunt cei care doresc să participe la această procedură. În toamnă ar urma să dăm drumul la procedura respectivă”, a precizat Liviu Negoiţă întrebat în legătură cu alegerile din PDL pentru desemnarea candidatului partidului la Preşedinţie.

    Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, sâmbătă, că PSD va avea candidat la Preşedinţie “arbitrar stabilit de baroniada pesedistă”, iar la PNL va fi “eternul candidat Crin Antonescu”, ea precizând că PDL îşi va stabili candidatul printr-o competiţie internă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OFICIAL: Modelul Cipru replicat la nivelul UE. Băncile vor fi salvate cu banii din depozite

     Procedura de bail-in (salvare cu resurse proprii) aplicată în Cipru, la Bank of Cyprus, este inclusă într-un proiect de directivă privind rezoluţia bancară, pregătit de Comisia Europeană încă din vara anului trecut, căruia i-au fost aduse mai multe amendamente în ultimele săptămâni, după soluţionarea crizei din Cipru printr-un acord care presupune restructurarea sectorului bancar.

    Potrivit unui proiect de modificare a propunerii de directivă, obţinut de MEDIAFAX, legislaţia europeană va stabili că în operaţiunile de bail-in nu vor mai putea fi exceptate depozitele constituite de alte bănci la instituţiile de credit intrate în procedură de rezoluţie, cu excepţia cazurilor în care utilizarea unei părţi a a tuturor acelor sume ar pune în pericol stabilitatea financiară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană: Nu abandonăm opinia privind procedura selecţiei procurorilor şefi, dar aşteptăm reacţia CSM

     “Am luat notă de evoluţiile din ultimele două zile de la Bucureşti cu privire la procesul de ocupare a funcţiilor de procuror general şi procuror-şef al DNA. Sunt funcţii de cea mai mare importanţă şi am luat notă de numele avansate. Evident este un proces care este în desfăşurare şi trebuie să vedem cum reacţionează şi CSM şi cum vor evolua lucrurile. Subliniez că Comisia Europeană nu a renunţat la opiniile sale privind desfăşurarea unei proceduri de selecţie a candidaţilor, exprimată şi în rapoartele MCV şi în discuţiile cu oficialii români”, a afirmat Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

    El a subliniat că nu vrea să caracterizeze situaţia politică creată în România cu privire la cele două funcţii de conducere ale Parchetelor.

    “Este o responsabilitate pe care autorităţile române trebuie să şi-o asume. Noi ne vom duce mai departe responsabilităţile care ne revin în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie”, a mai spus oficialul Comisiei Europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sistem de vot electronic pentru congres, cu buletine scanate pe cod de bare. Proiectul PSD

     Ponta a declarat la începutul şedinţei BPN al PSD de luni că secretarul general al partidului va prezenta sistemul de vot electronic pregătit pentru Congresul PSD din 19-20 aprilie.

    “Emoţiile la noi o să ţină destul de puţin (cu numărarea voturilor – n.r.), adică atunci când votează ultimul delegat o să ştim rezultatele, şi lucrul ăsta, dincolo de alte elemente de desfăşurare a congresului, vreau să arate că PSD rămâne în continuare principalul factor de modernizare a politicii româneşti, şi la nivel de doctrină, şi la nivel de proceduri, şi la faptul că suntem partidul cel mai unit şi cel mai responsabil în ceea ce face”, a declarat Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR SA angajează directori generali adjunţi. Cum se va desfăşura recrutarea pentru cei 12 noi angajaţi

     “Continuând implementarea angajamentelor asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale, una dintre cele mai mari companii din România, CFR SA, va derula această procedură în colaborare cu cel puţin trei firme independente, specializate în recrutarea resurselor umane, pentru selectarea personalului pentru cele cinci posturi de Chief Officer (n.r. – director general adjunct). În paralel se va desfăşura şi procedura de selecţie a candidaţilor pentru ocuparea celor şapte posturi vacante de director, procedură care va fi efectuată de o comisie internă a companiei”, se arată într-un comunicat al companiei transmis MEDIAFAX.

    Procedurile de selecţie sunt deschise inclusiv pentru persoanele care ocupă în prezent posturile. Selecţia se va încheia în cel mult 45 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro