Tag: premii

  • Premii totale de 28 de milioane de euro, mai mari cu 12 la sută, la turneul de la Roland Garros

    Creşterea cea mai mare a premiilor, de 19 la sută, va fi înregistrată în cazul jucătorilor care vor ieşi din turul al doilea la simplu, al treilea, +18,1 la sută, şi din optimile de finală, +16 la sută.

    Premiile din calificări nu vor spori decât cu 9,1 la sută (până la 3.000 euro – turul I, 6.000 euro – turul II şi 12.000 euro – turul III), aceeaşi proporţie fiind valabilă şi pentru câştigători (1,8 milioane de euro, plus 150.000 de euro faţă de 2014), finalişti (900.000 de euro, plus 75.000 de euro) şi semifinalişti (450.000 de euro, plus 37.500 de euro), la simplu.

    Astfel, jucătorii eliminaţi în primul tur vor primi 27.000 de euro (+3.000 de euro faţ 2015 a turneului ă de anul trecut), în turul secund 50.000 de euro (+8.000 de euro), în turul al treilea 85.000 de euro (+13.000 de euro), în optimi 145.000 de euro (+20.000 de euro), iar în sferturi 250.000 de euro (+30.000 de euro).

    Câştigătorii probei de dublu, feminin şi masculin, vor primi un premiu total de 450.000 de euro.

    În 2014, Simona Halep a jucat finala la simplu feminin, cu Maria Şarapova. Rusoaica s-a impus cu 6-4, 6-7 (5), 6-4, şi a primit un premiu brut de 1,6 milioane de euro. La rândul ei, Halep a fost recompensată pentru participarea în ultimul act al comptiţiei cu un cec în valoare brută de 825.000 de euro.

    În acest an, French Open, al doilea Grand Slam al anului, va avea loc între 24 mai şi 7 iunie.

  • Mazars România este nominalizată la premiile European Tax Awards 2015

    Alături de echipa din România, în competiţia organizată de International Tax Review a intrat şi firma Mazars Denge Turcia, pentru premiul Turkey Tax Firm of the Year.

    European Tax Awards este o competiţie anuală, organizată începând din 2005, care desemnează cei mai valoroşi profesionişti din domeniul consultanţei fiscale la nivel european. Lista nominalizărilor anunţată de International Tax Review pentru ediţia 2015 cuprinde 48 de categorii de premii naţionale şi 27 regionale. Vor fi acordate premii pentru firma europeană a anului în domeniile impozitare directă, preţuri de transfer, impozitare indirectă şi litigii fiscale, precum şi pentru tranzacţii care acoperă 11 arii de practică şi sectoare de business – pieţe de capital, fuziuni şi achiziţii, servicii financiare şi bancare etc.

    Firmele au înscris în competiţie proiecte derulate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014. Finaliştii au fost desemnaţi în urma unui proces independent de evaluare realizat de echipa editorială a International Tax Review, selecţia proiectelor fiind făcută în funcţie de dimensiunea acestora, gradul de inovaţie şi de complexitate.

    Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 21 mai 2015, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Londra.Mazars este o organizaţie internaţională, integrată şi independentă, specializată în servicii de audit, contabilitate, consultanţă fiscală şi juridică, cu peste 14,000 de angajaţi în 92 de ţări. În România, compania este prezenta din 1995.

     

  • Premiul categoriei I la LOTO 6 DIN 49, de aproape 12,7 milioane de lei, nu a fost câştigat. Care sunt numerele extrase duminică, 29 martie

    Numerele extrase la Loto 6/49 sunt 22, 10, 4, 6, 18 şi 9, iar numărul Noroc este 4580775.

    La categoria I nu a fost înregistrat niciun câştigător, astfel că premiul pus în joc, în valoare de 12.690.259 de lei, a fost reportat pentru următoarea extragere.

    La categoria a II-a a jocului Loto 6/49 au fost 19 variante câştigătoare, fiecare premiu fiind în valoare de 11.438 de lei, iar la categoria a III-a au fost 1.060 de câştiguri, de câte 205 lei.

    Numerele extrase duminică la Joker sunt 6, 12, 14, 19, 24 şi 15.

    Premiul categoriei I la Joker, în valoare de 5.357.197 de lei, nu a fost câştigat. La acest joc nu s-a câştigat nici premiul categoriei a II-a, dar la categoria a III-a au fost trei premii, în valoare de câte 12.657 de lei.

    Nici la Loto 5/40 nu a fost câştigat premiul categoriei I, numerele extrase fiind 32, 36, 34, 27, 8 şi 37.

    Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima dată în 21 decembrie 2014, când un jucător din Constanţa a câştigat peste 43,8 milioane de lei, fiind al patrulea ca valoare din istoria Loteriei Române.

    Cel mai mare premiu la Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat la 14 iulie 2013.

  • Filmul “Q.E.D.”, de Andrei Gruzsniczki, a primit 17 nominalizări la premiile Gopo 2015 – VIDEO

    Trei lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo acordat celui mai bun film – documentarul “Al doilea joc”, de Corneliu Porumboiu, şi două pelicule de ficţiune, “Closer to the Moon”, de Nae Caranfil, şi “Q.E.D.”, de Andrei Gruzsniczki, informează organizatorii evenimentului.

    Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil şi Andrei Gruzsniczki concurează şi la categoria “cea mai bună regie”.

    Totodată, Nae Caranfil şi Andrei Gruzsniczki sunt nominalizaţi la categoria “cel mai bun scenariu”, alături de Oana Maria Cajal şi Nicolae Mărgineanu (pentru lungmetrajul “Poarta Albă”).

    81 de filme româneşti lansate în cinematografe şi în festivaluri în 2014 au fost luate în considerare pentru nominalizările celei de-a noua ediţii a galei premiilor Gopo, care va avea loc pe 30 martie.

    Toate cele patru categorii dedicate interpretării au cumulat câte cinci nominalizări (numărul maxim admis). Astfel, la categoria “cea mai bună actriţă în rol principal” concurează Vera Farmiga (“Closer to the Moon”), Victoria Cociaş (“O poveste de dragoste, Lindenfeld”), Olimpia Melinte (“Planşa”), Ofelia Popii (“Q.E.D.”) şi Crina Semciuc (“#Selfie”).

    La categoria “cea mai bună actriţă în rol secundar” nominalizate sunt Iulia Ciochină (“Love Bus – Cinci poveşti de dragoste din Bucureşti”), Monica Ghiuţă (“O poveste de dragoste, Lindenfeld”), Alina Berzunţeanu (“Q.E.D.”), Tora Vasilescu (“Q.E.D.”) şi Alina Chivulescu (“#Selfie”).

    La categoria “cel mai bun actor într-un rol principal” concurează doi artişti din “Closer to the Moon” – Mark Strong şi Harry Lloyd, doi din “Q.E.D.” – Florin Piersic Jr. şi Sorin Leoveanu şi Serge Riaboukine pentru interpretarea din “Cripta”.

    Tot două nominalizări are filmul “Q.E.D.” la categoria “cel mai bun actor într-un rol secundar” – Dorian Boguţă şi Virgil Ogăşanu. Alături de ei, la aceeaşi categorie au fost nominalizaţi Marian Adochiţei (“Planşa”), Bogdan Nechifor (“Poarta Albă”) şi Răzvan Vasilescu (“#Selfie”).

    La această ediţie, “Q.E.D.”, cel de-al doilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a strâns un număr record de 17 nominalizări şi este urmat în clasament de “Closer to the Moon”, cu 12 nominalizări, “Poarta Albă”, cu şase nominalizări, şi “O poveste de dragoste, Lindenfeld”, cu cinci nominalizări.

    “Al doilea joc” se regăseşte şi pe lista de nominalizări la categoria “cel mai bun documentar”, de această dată concurând pentru statueta Gopo cu filmele “În numele primarului”, de Anca Hirte, “Paşaport de Germania”, de Răzvan Georgescu, “Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanău, şi “Un ultim an în 114 minute”, de Daniel Nicolae Djamo.

    Cei cinci critici de film din juriul premiilor Gopo au nominalizat cinci titluri şi la categoria “cel mai bun lungmetraj european”: “Nimfomana Vol. I & II/ Nymphomaniac: Volume 1 & 2”, de Lars von Trier, “Marea frumuseţe/ La grande bellezza”, de Paolo Sorrentino, “În ordinea dispariţiei/ Kraftidioten”, de Hans Petter Moland, “Patimile Mariei/ Stations of the Cross”, de Dietrich Brüggemann, şi “Ida”, de Pawel Pawlikowski.

    Premiul pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box-office în 2014 va fi acordat lungmetrajului “#Selfie”, de Cristina Iacob, care a înregistrat 102.026 de spectatori şi cele mai mari încasări, 1.147.487 de lei.

    Nominalizările la toate categoriile premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din regizorul Tudor Cristian Jurgiu, actorul Vlad Ivanov, producătorul Constantin Popescu, directorul de imagine Marius Iacob, scenaristul Alex Baciu, monteurul Mircea Ciocâltei şi criticii de film Mihai Chirilov, Magda Mihăilescu, Iulia Blaga, Florin Barbu şi Ada Maria Ichim.

    După anunţul nominalizărilor, peste 450 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC Romania, cu care organizatorii premiilor Gopo au demarat în 2011 un parteneriat.

  • Premiile Oscar 2015: Un băiat îl sfidează pe omul-pasăre, sub privirile unui lunetist

    “Ar putea fi titlul unei poveşti: micuţul băiat şi omul-pasăre”, afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ul publicaţiei Le Monde. În noaptea de duminică spre luni, lumea întreagă va afla care dintre cele două filme favorite va ieşi învingător în cursa pentru Oscarul la categoria “cel mai bun lungmetraj”: “Boyhood”, de Richard Linklater, sau “Birdman”, de Alejandro Gonzalez Inarritu (cu Michael Keaton în rolul principal).

    Înainte de a parveni la acest tradiţional epilog al galei, cea de-a 87-a ediţie a premiilor Oscar va fi prezentată de un actor în mare vogă, Neil Patrick Harris (star pe Broadway şi al serialului “How I Met Your Mother”). Evenimentul va ţine zeci de milioane de telespectatori în faţa micilor ecrane care vor să vadă această gală, transmisă în direct de la Dolby Theatre din Hollywood, de o reţea de televiziune herziană – ABC -, un anacronism care demonstrează încă o dată imuabila forţă de atracţie pe care o exercită cinematografia.

    “Boyhood” a generat încasări de 25 milioane de dolari în cinematografele americane, iar “Birdman” a obţinut 38 milioane de dolari. Este foarte puţin în comparaţie cu încasările de 300 de milioane generate de “American Sniper”, de Clint Eastwood, al cărui ciclu în sălile de cinema din America de Nord încă nu s-a încheiat. Acest film biografic despre un lunetist de elită, Chris Kyle, este nominalizat şi la Oscarul pentru cel mai bun film. Dintre toţi concurenţii, este filmul cel mai des citat pe Facebook. Însă numărul spectatorilor care au văzut un film este arareori direct proporţional cu numărul voturilor exprimate de membrii Academiei de film americane, instituţia care decernează premiile Oscar. The Academy of Motion Pictures Arts and Sciences are aproximativ 6.000 de membri cu drept de vot. În acest sens stau mărturie victoriile repurtate de “Zero Dark Thirty” (încasări de 17 milioane de dolari în America de Nord) în 2009 şi “The Artist” (încasări de 44 milioane de dolari pe aceeaşi piaţă) în 2011.

    În acest an, suspansul este din nou prezent, atât în privinţa Oscarului pentru cel mai bun film (chiar dacă ceilalţi candidaţi, “The Grand Budapest Hotel”; “The Imitation Game”, “Selma”, “The Theory of Everything” şi “Whiplash”, par să facă mai degrabă figuraţie), cât şi a Oscarului pentru cel mai bun regizor, care ar putea să îi revină lui Richard Linklater sau lui Alejandro Gonzalez Inarritu.

    Experţii şi casele de pariuri sunt, în schimb, aproape unanimi în ceea ce priveşte trofeele pentru interpretare. Julianne Moore ar trebui să câştige pentru rolul din “Still Alice”, în care joacă o femeie de 50 de ani care este diagnosticată cu maladia Alzheimer, Eddie Redmayne ar trebui să plece la Londra cu Oscarul pentru cel mai bun actor graţie interpretării astrofizicianului Stephen Hawking în “The Theory of Everything”. În ceea ce priveşte Oscarurile pentru rol secundar, Patricia Arquette (“Boyhood”) şi J.K. Simmons (“Whiplash”) au câştigat deja toate trofeele din acest sezon, de la BAFTA în Marea Britanie la Globul de Aur în California, şi nu ar trebui să rateze nici Oscarul.

    În ceea ce priveşte Oscarul pentru film străin, un singur critic de film, Pete Hammond, de la site-ul Deadline Hollywood, a preconizat că va reveni pelicule franco-mauritane “Timbuktu”, de Abderrahmane Sissako. Uriaşa majoritate a confraţilor săi mizează pe victoria peliculei poloneze “Ida”, regizată de Pawel Pawlikowski, care are mari şanse să se impună în faţa principalului contracandidat, “Leviathan”, de Andrei Zviaguintsev.

    Ultimul semn de întrebare ţine de permeabilitatea ceremoniei în faţa polemicilor care au înconjurat perioada ce a precedat anunţarea nominalizărilor la Oscar. Prima controversă vizează “Selma”, de Ava DuVernay. Acest film, o evocare a marşului organizat în 1965 prin Alabama de Martin Luther King, a fost nominalizat la categoria “cel mai bun film”, însă nici regizoarea sa afro-americană, nici interpretul principal, David Oyelowo, un britanic de origine nigeriană, nu au fost nominalizaţi. De altfel, filmul a fost aspru criticat pentru o serie de inexactităţi istorice, care nu s-au regăsit însă în fantezistul “The Imitation Game”, de Morten Tyldum, care prezintă viaţa şi cariera părintelui informaticii moderne, Alan Turing.

    O altă controversă vizează “American Sniper”. Numeroşi critici, nu neapărat profesionişti (documentaristul Michael Moore, actorul şi regizorul Seth Rogen), au reproşat filmului lui Clint Eastwood că face propagandă pentru intervenţia americană în Orientul Mijlociu, fapt negat cu tărie de venerabilul cineast american.

    Spectatorii şi telespectorii vor putea însă să conteze pe umorul prezentatorului Neil Patrick Harris şi pe rigiditatea galei, pentru a uita de subiectele care deranjează şi să aprecieze astfel un spectacol de televiziune aşteptat de lumea întreagă.

  • OSCAR 2015: Detalii şi fapte insolite despre premiile Oscar

    3,85 este greutatea, în kilograme, a unei statuete Oscar, care are o înălţime de 34 de centimetri.

    3.400 este numărul de locuri din Dolby Theatre (fostul Kodak Theatre), unde gala premiilor Oscar este organizată în fiecare an, începând din 2002.

    1929 este anul primei ediţii a premiilor Oscar, la doi ani după înfiinţarea Academiei de film americane – The Academy of Motion Picture Arts and Sciences.

    1.500 este numărul jurnaliştilor şi angajaţilor din mass-media acreditaţi la Oscar.

    300 este numărul fericiţilor câştigători, aleşi prin tragere la sorţi, ai locurilor de lângă covorul roşu pe care vor defila celebrităţile.

    24 este numărul categoriilor de premii – cu excepţia celor pentru întreaga carieră -, însă pot exista mai mulţi câştigători în cadrul unei singure categorii.

    37 este recordul selecţiilor la categoria cel mai bun film străin, deţinut de Franţa. 14 este recordul de premii Oscar obţinute la categoria “cel mai bun film străin”, deţinut de Italia. Franţa se situează pe locul al doilea, cu 12.

    20 este recordul de nominalizări la Oscar, deloc de invidiat, deţinut de inginerul de sunet Kevin O’Connell, care nu a obţinut niciodată acest trofeu.

    Kathleen Kennedy şi Steven Spielberg sunt producătorii cu cele mai multe nominalizări la Oscar (“la categoria cel mai bun film”), fiecare cu opt selecţii.

    Persoana care a câştigat cele mai multe premii Oscar este Walt Disney, cu 22 de trofee (22 competitive şi 4 onorifice), fiind de asemenea cel care a câştigat cele mai multe premii ale Academiei într-un an – 4. De asemenea, femeia care a câştigat cele mai multe premii Oscar este designerul de costume Edith Head, cu opt trofee.

    12 este recordul nominalizărilor la categoria celui mai bun regizor, deţinut de William Wyler.

    John Ford deţine recordul pentru cele mai multe Oscaruri obţinute pentru regie – 4.

    Kathryn Bigelow este prima femeie premiată cu Oscar pentru regie – în 2010, pentru “The Hurt Locker”.

    14 este recordul nominalizărilor obţinute de un film, deţinut ex-aequo de “Totul despre Eva” (1951) şi “Titanic” (1998).

    11 este recordul premiilor Oscar câştigate de un film, deţinut la egalitate de “Ben-Hur”, “Titanic” şi “Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”.

    “The Lord of the Rings: The Return of the King” (2003) este şi filmul cu cele mai multe premii în toate categoriile la care a fost nominalizat – 11.

    Trei filme au primit cvintetul de mari trofee Oscar – “cel mai bun lungmetraj”, “cel mai bun regizor”, “cel mai bun rol principal masculin”, “cel mai bun rol principal feminin”, “cel mai bun scenariu adaptat/ original”: “It Happened One Night” (1934), “Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (1975), “Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs” (1991).

    10 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut vreodată un premiu Oscar: Tatum O’Neal, în 1974. O’Neal deţine recordul şi pentru cel mai tânăr câştigător de Oscar în toate categoriile. Justin Henry este cel mai tânăr nominalizat la premiul Oscar – la vârsta de 8 ani, pentru rolul din filmul “Kramer contra Kramer” (1979).

    Gloria Stuart a fost cea mai în vârstă nominalizată la Oscar, la 87 de ani, pentru rolul din “Titanic” (1997), în timp ce cel mai în vârstă câştigător al unui Oscar este Christopher Plummer (82 de ani, în 2012, pentru rolul din “The Beginners”).

    6 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut un premiu Oscar onorific – Shirley Temple, în 1935, în timp ce actorul Eli Herschel Wallach a fost cel mai în vârstă premiat cu un Oscar onorific, la 94 de ani, în 2010.

    Cea mai tânără nominalizată în categoria “rol principal feminin” este Quvenzhané Wallis, 9 ani, pentru “Beasts of the Southern Wild”, iar cea mai în vârstă este Emmanuelle Riva, 85 de ani, pentru “Amour”.

    “Avatar” şi “Up” au fost primele pelicule 3D nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film, în 2009, în timp ce “The Lord of the Rings: The Return of the King” (2003) a fost primul film fantasy premiat cu Oscar.

     

  • 2015, anul în care câştigătorul marelui premiu în cadrul BAFTA ar putea rata Oscarul pentru cel mai bun film

    Noaptea decernării premiilor BAFTA adună celebrităţi din lumea întreagă, fiind cel mai important eveniment de profil din Europa. Anul acesta, marele câştigător al premiilor acordate de societatea britanică pentru film a fost „Boyhood“, o producţie în regia lui Richard Linklater, filmată pe parcursul a 12 ani. „Boyhood“ este povestea trecerii spre maturitate a unui copil şi problemele cu care se confruntă familia sa. Apreciat de critici, „Boyhood“ a obţinut şi mai multe Globuri de Aur, precum cel pentru cel mai bun film dramatic, cel pentru regie şi cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. „The Grand Budapest Hotel“, filmul regizat de Wes Anderson şi care îl are în rolul principal pe Ralph Fiennes, a obţinut premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat, în vreme ce „The Theory of Everything“ a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel acordat celui mai bun actor în rol principal (Eddie Redmayne, pentru interpretarea de excepţie).

    Marele perdant a fost, fără îndoială, „The Imitation Game“. Deşi a intrat în competiţie cu 9 nominalizări, biografia lui Alan Turing nu a reuşit să obţină niciun trofeu. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului, dacă nu chiar cel mai bun, „The Imitation Game“ pare să se afle într-o situaţie în care s-au aflat, de-a lungul timpului, filme precum „Închisoarea îngerilor“, „Taxi Driver“, „Portocala mecanică“ sau „Psycho“: sunt considerate adevărate opere de artă şi, în ciuda faptului că au fost nominalizate la premiile Oscar, nu au reuşit să câştige vreun trofeu.

    Cinefilii îşi îndreaptă acum privirea către Statele Unite, unde la sfârşitul acestei săptămâni se vor decerna cele mai importante premii ale industriei. Elementul-surpriză al premiilor Oscar pare să fie „American Sniper“, filmul care doboară record după record în Statele Unite, dar este complet ignorat în restul lumii. Motivul este destul de clar, respectiv natura delicată a subiectului: povestea lunetistului care nu a ratat niciodată. Filmul, regizat de Clint Eastwood şi avându-l în rolul principal pe Bradley Cooper, este nominalizat la şase categorii, inclusiv cel mai bun film şi cel mai bun actor în rol principal.

    Din punct de vedere financiar, premiile Oscar reprezintă o investiţie anuală de aproape 50 de milioane de dolari, conform celor de la The Hollywood Reporter. Academia de Film din Statele Unite a încheiat un contract profitabil în anul 2012 cu The Dolby Theater, profitând de insolvenţa Kodak, fostul finanţator al locaţiei. Se estimează că expunerea pozitivă a adus celor de la Kodak echivalentul a 500 de milioane de dolari. Un alt beneficiar este chiar oraşul Los Angeles, încasările anuale generate de eveniment ridicându-se la aproximativ 130 de milioane de dolari.

    Anul trecut, Academia Americană de Film a încasat aproape 100 de milioane de dolari de pe urma evenimentului, mare parte provenind de la compania Disney, care a semnat contractul de difuzare în exclusivitate al evenimentului până în 2020.

    Favorite la premiile Oscar, care vor fi decernate pe 22 februarie, sunt „Birdman“ (9 nominalizări), „The Grand Budapest Hotel“ (9 nominalizări), „The Imitation Game“ (8 nominalizări), „Boyhood“ (6 nominalizări) şi „The Theory of Everything“ (5 nominalizări).

  • “Cum să îţi dresezi dragonul 2”, desemnat cel mai bun film de animaţie la gala Annie Awards 2015

    În total, “Cum să îţi dresezi dragonul 2” a câştigat şase trofee, iar “Boxtroli/ Boxtrolls”, animaţia care primise cele mai multe nominalizări la această gală, a fost distinsă cu două premii. Potrivit hollywoodreporter.com, premiul pentru cel mai bun scenariu a fost acordat cineaştilor Phil Lord şi Christopher Miller pentru “Marea aventură Lego/ Lego Movie”.

    Astfel, animaţia DreamWorks “Cum să îţi dresezi dragonul 2” a câştigat şase premii la cea de-a 42-a gală a Annie Awards, inclusiv la categoriile “cel mai bun film de animaţie” şi “cel mai bun regizor” (Dean DeBlois).

    De asemenea, animaţia “Cum să îţi dresezi dragonul 2” şi-a adjudecat premiile pentru cea mai bună animaţie de personaje, cel mai bun montaj, cea mai bună muzică şi cele mai bune ilustraţii animate.

    “Boxtroli” a câştigat două premii Annie, pentru cea mai bună voce şi design. Trofeul pentru cea mai bună voce i-a revenit astfel actorului Ben Kingsley graţie interpretării personajului Archibald Snatcher.

    Animaţia “Cei 6 super eroi/ Big Hero 6”, produsă de studiourile Disney, şi-a adjudecat un trofeu Annie pentru efectele animate, iar “The Book of Life” a primit premiul pentru cel mai bun design de personaje.

    “Cum să îţi dresezi dragonul 2”, “The Boxtrolls” şi “Big Hero 6” sunt nominalizate la premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie, gală ce va avea loc pe 22 februarie.

    De asemenea, la gala Annie, care s-a desfăşurat sâmbătă seară Royal Hall din Los Angeles, cel mai bun scurtmetraj de animaţie a fost desemnat “Feast”, iar “Planeta Maimuţelor: Revoluţie” a primit premiul pentru cea mai bună animaţie de personaje într-un film live action.

    La catogoria premiilor pentru producţii de televiziune, “Disney Mickey Mouse” a primit cinci trofee, inclusiv la categoria “cea mai bună regie”, iar “The Simpsons” a fost desemnat cel mai bun serial animat de televiziune.

    Pe parcursul ceremoniei, producătorii Didier Brunner şi Lee Mendelson şi animatorul Don Lusk au primit premiul Winsor McCay, un trofeu care le-a fost acordat pentru întreaga carieră. Charles Solomon a primit June Foray Award pentru contribuţia deosebită adusă industriei cinematografice de animaţie, iar Ub Iwerks Award – un premiu pentru merite tehnice deosebite – a revenit software-ului Dreamworks Animation Apollo.

    Câştigătorul de la Annie Awards nu este întotdeauna recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie. Cele două jurii au ales acelaşi învingător din 2001 până în 2006, când “Happy Feet” a câştigat premiul Oscar, după ce “Cars” se impusese la Annie Awards. De atunci însă, pelicula care a triumfat la Annie Awards a câştigat de obicei şi premiul Oscar, la fel ca în 2012, când ambele trofee au fost câştigate de animaţia “Rango”. La fel s-a întâmplat şi în 2014, când pelicula “Frozen” s-a impus la ambele gale.

    În schimb, în 2011, premiul Annie a revenit peliculei “Cum să îţi dresezi dragonul”, în timp ce premiul Oscar a fost câştigat de “Povestea jucăriilor 3/ Toy Story 3”.

    La fel s-a întâmplat şi în 2013, când Oscarul pentru cel mai bun film animat a revenit peliculei “Brave”, în timp ce premiul Annie pentru cel mai bun film animat a revenit producţiei “Wreck-It Ralph”.

  • “Birdman”, desemnat cel mai bun film de Sindicatul producătorilor americani

    Această dramă cu accente comice, regizată de cineastul mexican Alejandro Gonzalez Iñárritu, despre un fost actor din filme cu supereroi care vrea să regăsească gloria de odinioară cu ajutorul unui spectacol de teatru, este considerată unul dintre marii favoriţi la premiile Oscar 2015, care vor fi decernate pe 22 februarie. “Birdman” a fost nominalizat la nouă premii Oscar, printre care cele pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal (Michael Keaton).

    Lungmetrajul, turnat aproape integral într-un teatru de pe Broadway, îl are în rolul principal pe Michael Keaton, alături de Emma Stone, Edward Norton şi Naomi Watts, şi a fost recompensat deja cu premiile Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor.

    Mulţi dintre cei aproximativ 6.700 de membri ai Sindicatului producătorilor americani fac parte şi din Academia de film americană, organizaţia care acordă premiile Oscar, iar preferinţele lor reprezintă un indicator viabil în cursa pentru obţinerea acestor statuete.

    Astfel, în ultimii şapte ani, lungmetrajul premiat de Sindicatul producătorilor americani a primit şi premiul Oscar pentru cel mai bun film: 2014 – “12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave”, de Steve McQueen, 2013- “Argo”, de Ben Affleck, 2012 – “Artistul/ The Artist”, de Michel Hazanavicius, 2011- “Discursul regelui/ The King’s Speech”, de Tom Hooper, 2010 – “Misiuni periculoase/ The Hurt Locker”, de Kathryn Bigelow, 2009 – “Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”, de Danny Boyle, 2008 – “Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country for Old Men”, de Joel şi Ethan Coen.

    Tot sâmbătă, Sindicatul producătorilor americani a ales cel mai bun film animat al anului – “Marea aventură LEGO/ LEGO Movie”, de Chris Miller şi Phil Lord -, care însă nu a primit o nominalizare la Oscar anul acesta.

    De asemenea, premiul PGA pentru cel mai bun documentar i-a revenit peliculei “Life Itself”, de Steve James, despre viaţa şi cariera renumitului critic de film Roger Ebert.

    În ceea ce priveşte producţiile de televiziune, “Fargo” a primit premiul pentru cel mai bun serial TV, iar “Breaking Bad” şi “Orange is the new black” au primit premiile pentru cel mai bun episod într-o dramă, respectiv o comedie.

    Gala premiilor Sindicatului producătorilor americani a avut loc la Hyatt Regency Century Plaza din Los Angeles.

  • Globurile de aur 2015: “The Grand Budapest Hotel” şi “Boyhood”, cele mai bune filme

    “Hotel Grand Budapest” descrie aventurile lui Gustave H (Ralph Fiennes), un legendar portar la un mare hotel european din perioada interbelică, şi ale lui Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al său. Inspirat de două cărţi scrise de autorul austriac Stefan Zweig (“Suflete zbuciumate/ Ungeduld des Herzens” şi “Rausch der Verwandlung”), filmul prezintă un furt de proporţii şi recuperarea unei picturi renascentiste, dar şi lupta pentru o avere de familie, pe fundalul schimbărilor dramatice ce au afectat Europa, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alături de Ralph Fiennes, în film joacă actorii F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody şi Tilda Swinton.

    “Hotel Grand Budapest/ The Grand Hotel Budapest”, nominalizat la patru categorii, a concurat la premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film-comedie cu “St Vincent”, “Birdman”, “Pride” şi “Into the Woods”.

    În filmul “12 ani de copilărie/ Boyhood”, regizorul Richard Linklater se concentrează asupra lui Mason, de la primele zile din şcoala primară în Austin până la plecarea la colegiu. 

    Drama a fost filmată de-a lungul a 12 ani, cu aceiaşi actori, regizorul urmărindu-le evoluţia fizică şi emoţională.

    Duminică seară, “12 ani de copilărie” – nominalizat la cinci premii Globul de Aur – a mai primit disticţia pentru cea mai bună regie (Richard Linklater).

     

    ungmetrajul revoluţionar al lui Linklater a concurat la Globul de Aur pentru cel mai bun film-dramă cu “The Imitation Game”, “The Theory of Everything”, “Selma” şi “Foxcatcher”.

    Lista completă a câştigătorilor Globul de Aur 2015

    Lungmetrajul “Boyhood”, care a avut nevoie de 12 ani pentru a fi realizat, este marele învingător al celei de-a 72-a gale a Globurilor de Aur, unde producţia regizată de cineastul Richard Linklater s-a impus, dumincă, la trei categorii principale, informează bbc.com.

    Lungmetrajul “Boyhood” a câştigat duminică seară trei trofee, inclusiv cel decernat în cadrul categoriei “cel mai bun film – dramă” la cea de-a 72-a ediţie a galei Globurilor de Aur. Regizorul Richard Linklater şi actriţa Patricia Arquette – la categoria “cea mai bună actriţă în rol secundar” – au adus acestei pelicule celelalte două trofee.

    “The Grand Budapest Hotel” a fost desemnat cel mai bun film – comedie sau musical la gala Globurilor de Aur de la Los Angeles. Regizorul Wes Anderson a mulţumit membrilor Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), care decernează Globurile de Aur, citind de pe o coală de hârtie câteva dintre prenumele acestora, despre care a spus că sunt “exotice”.

    Eddie Redmayne a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun dintr-o dramă actor graţie evoluţiei sale din filmul “The Theory of Everything”, iar Julianne Moore a fost desemnată cea mai bună actriţă dintr-o dramă pentru prestaţia ei din filmul “Still Alice”.

    Michael Keaton s-a impus la categoria “cel mai bun actor dintr-un film – comedie/dramă” pentru rolul din filmul “Birdman”, iar Amy Adams s-a impus la categoria feminină echivalentă pentru rolul din filmul “Big Eyes”.

    Gala Globurilor de Aur este renumită pentru atmosfera de obicei foarte relaxată în care se desfăşoară, însă cea de-a 72-a gală a evenimentului s-a derulat într-un ton mult mai sobru, întrucât mulţi dintre prezentatori şi câştigători au vorbit despre câteva evenimente grave petrecute recent în lume, precum tragedia din oraşul Ferguson, atacul terorist comis în redacţia săptămânalului de satiră francez Charlie Hebdo şi drepturile comunităţii LGBT.

    “Pentru fraţii, surorile, prietenii şi familiile noastre din Franţa, vreau să vă spun că inimile noastre sunt alături de voi în seara aceasta”, a declarat actorul Jared Leto, care a rostit apoi o frază similară în limba franceză.

    Jeffrey Tambor a devenit primul artist transgender din istorie care a fost recompensat cu un Glob de Aur după ce s-a impus la categoria “cel mai bun actor într-un serial – comedie” pentru evoluţia sa din show-ul “Transparent”, produs de grupul Amazon, în care joacă rolul unei femei transgender.

    De asemenea, “Transparent” a devenit prima producţie a grupului Amazon care câştigă un Glob de Aur, după ce s-a impus la categoria “cel mai bun serial – comedie”.

    Matt Bomer s-a impus la categoria “cel bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj TV” pentru evoluţia sa din filmul “The Normal Heart”, produs de HBO, dedicat victimelor făcute de SIDA.

    John Legend a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun cântec original pentru single-ul “Glory”, inclus pe coloana sonoră a filmului “Selma”. Cântecul face referire la lupta pentru drepturi civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii.

    Într-o gală marcată de faptul că puţine vedete au câştigat mult râvnitele trofee, George Clooney a adăugat evenimentului de duminică întreaga aură oferită de statutul său de super-star hollywoodian, atunci când a urcat pe scenă pentru a primi Cecil B. DeMille Award.

    “Am avut eu însumi un an foarte bun şi aici nu mă refer la recenziile fabuloase ale filmului meu «The Monuments Men»”, a declarat actorul, în glumă, referindu-se la cronicile deloc blânde scrise de criticii de film la adresa acestui lungmetraj. “E un lucru care te face să te simţi umil atunci când găseşti pe cineva pe care să îl iubeşti”, a adăugat George Clooney, adresându-se soţiei sale, Amal Alamuddin. “Amal, sunt extrem de mândru că sunt soţul tău”, a continuat starul american.

    Apoi, George Clooney s-a referit şi la atacul cibernetic comis asupra grupului Sony la sfârşitul lunii noiembrie. “E mereu amuzant să vii aici şi să te întâlneşti cu vechi prieteni”, a spus actorul. “Acum, când am aflat că toată lumea a fost piratată, ar fi o bună şansă pentru noi să ne întâlnim faţă în faţă şi să ne cerem iertare pentru lucrurile răutăcioase pe care le-am spus unii despre alţii”. Actorul american şi-a încheiat discursul vorbind despre marşurile de solidaritate organizate în lumea întreagă împotriva terorismului, după atentatul comis asupra revistei franceze Charlie Hebdo, care a făcut 12 victime. “Ei nu au participat la un marş de protest. Au mers la un marş pentru a sprijini ideea că noi nu ne vom cufunda în frică”, a spus vedeta americană. Actorul american a purtat la reverul hainei sale o insignă pe care apărea scris mesajul “Je Suis Charlie”.

    Globurile de Aur, care recompensează atât producţii cinematografice, cât şi producţii de televiziune, joacă un rol important în cursa pentru Oscaruri, întrucât aceste trofee sunt decernate în săptămâna care precede nominalizările de la premiile decernate de Academia de film americană, iar gala Golden Globes este urmărită cu mare interes de mulţi dintre membrii acestei academii.

    Patricia Arquette a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar dintr-un film pentru evoluţia ei din “Boyhood”, cimentându-şi astfel statutul de favorită la câştigarea Oscarului.

    J.K. Simmons a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol secundar pentru rolul din “Whiplash”, în care interpretează rolul unui instructor de muzică extrem de exigent.

    Richard Linklater s-a impus la categoria “cel mai bun regizor” pentru filmul “Boyhood”, cineastul dedicând trofeul părinţilor săi.

    O victorie surprinzătoare a fost repurtată de Amy Adams, care a învins-o pe favorita Emily Blunt (“Into the Woods) la categoria “cea mai bună actriţă – comedie/musical” cu rolul din filmul “Big Eyes”, regizat de Tim Burton, în care joacă rolul artistei Margaret Keane. Amy Adams a câştigat un Glob de Aur la aceeaşi categorie anul trecut pentru evoluţia ei din “American Hustle”.

    În ceea ce priveşte producţiile de televiziune, gala de decernare a Globurilor de Aur are reputaţia unui eveniment plin de originalitate, care recompensează adeseori producţii aflate la debut în defavoarea “veteranilor”.

    Astfel, “The Affair”, produs de Showtime, a fost desemnat “cel mai bun serial TV – dramă”, iar artista debutantă Gina Rodriguez a fost desemnată cea mai bună actriţă dintr-un serial-comedie pentru evoluţia ei din “Jane the Virgin”.

    Kevin Spacey a câştigat primul său Glob de Aur pentru rolul interpretat în cel de-al treilea sezon al serialului “House of Cards”, produs de platforma online Netflix. “A fost a opta oară când am fost nominalizat. Nu-mi vine să cred că am câştigat”, a declarat starul american.

    Maggie Gyllenhall a fost desemnată cea mai bună actriţă dintr-o miniserie TV pentru rolul din “The Honorable Woman”, iar Joanne Froggatt a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar dintr-o miniserie TV” pentru evoluţia ei din “Downton Abbey”.

    Serialul “Fargo”, produs de FX, s-a impus la categoria “cea mai bună miniserie TV sau lungmetraj TV”, în defavoarea mareului favorit, serialul “True Detective”, produs de HBO. Starul din “Fargo”, Billy Bob Thornton, s-a impus la categoria “cel mai bun actor dintr-o miniserie TV”.

    “Cel mai bun film străin” a fost desemnat lungmetrajul “Leviathan” (Rusia), iar la categoria “cel mai bun film de animaţie” s-a impus “How To Train Your Dragon 2”.

    Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor premiilor Globul de Aur din 2015:

    CINEMA:

    Cel mai bun film – dramă: “Boyhood”

    Cel mai bun film – comedie/ musical: “Grand Budapest Hotel”

    Cea mai bună regie: Richard Linklater (“Boyhood”)

    Cel mai bun rol principal masculin într-un film – dramă: Eddie Redmayne (“The Theory of Everything”)

    Cel mai bun rol principal masculin într-un film – comedie/ musical: Michael Keaton (“Birdman”)

    Cel mai bun rol principal feminin într-un film – dramă: Julianne Moore (“Still Alice”)

    Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Amy Adams (“Big Eyes”)

    Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: J.K. Simmons (“Whiplash”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Patricia Arquette (“Boyhood”)

    Cel mai bun scenariu: Alejandro González Iñárritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris Jr. (“Birdman”)

    Cel mai bun film de animaţie: “How to Train Your Dragon 2”

    Cel mai bun film străin: “Leviathan” (Rusia)

    Cea mai bună coloană sonoră: Jóhann Jóhannsson (“Theory of Everything”)

    Cel mai bun cântec: “Glory” din “Selma”

    TELEVIZIUNE:

    Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie: “Transparent”

    Cel mai bun serial de televiziune – dramă: “The Affair”

    Cel mai bun film de televiziune/ miniserie: “Fargo”

    Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie/ musical: Gina Rodriguez (“Jane the Virgin”)

    Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune – dramă: Ruth Wilson (“The Affair”)

    Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Maggie Gyllenhaal (“The Honorable Woman”)

    Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Jeffrey Tambor (“Transparent”)

    Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Kevin Spacey (“House of Cards”)

    Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Billy Bob Thornton (“Fargo”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Joanne Froggatt (” Downton Abbey”)

    Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Matt Bomer (“The Normal Heart”)

    Cecil B. DeMille Award: George Clooney