Tag: povesti

  • Căsuţa din poveşti: Doi fraţi din Bistriţa au construit o locuinţă ecologică unică in lume

    În căsura construită de Paul şi Cristian Axinte oamenii pot auzi noaptea, prin pereţii construiţi din paie, greierii, iar dimineaţa păsările cum cântă. O astfel de experienţă inedită caută zeci de turişti peste hotare, dar, mai nou din România, în căsuţa desprinsă parcă din poveşti. Mică şi totuşi încăpătoare, rustică şi în acelaşi timp modernă, foarte veselă, căsuţa primeşte cu uşile deschise pe oricine vrea să-i treacă pragul.

    Căsuţa de poveste are 80 de metri pătraţi este la mare căutare în rândul celor care apreciază natura şi traiul ecologic.

    Ideea aceste căsuţe i-a venit lui Paul, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a plecat în străinătate, unde a întâlnit-o pe Ann, într-o căsuţă asemănătoare cu cea pe care a construit-o în România, s-a căsătorit şi au împreună trei copii. Cei doi tineri au hotărât să îşi amenajeze o căsuţă asemănătoare cu cea în care s-au cunoscut şi acasă, în România.

    Au construită căsuţa în vârf de deal, lângă staţiunea Sîngeorz-Băi. Locuinţa a fost ridicată din baloţi de paie şi totul a durat doi ani, iar costurile au depăşit 10.000 de euro.

    Pentru a şti cum să realizeze căsuţa Paul a luat cursuri în Belgia în care au învăţat cum să-şi construiască o căsuţă ecologică, din baloţie de paie. De profesie inginer, Paul a ştiut exact ce vrea de la proiect însă cu meşterii din România i-a fost foarte greu pentru că ei nu au înţeles de ce vrea cineva să îşi construiască o casă din baloţi de paie…

    L-a ajutat fratele său, Cristian, care de când a aflat de proiect i-a fost alături şi, de altfel, el a rămas în România să gestioneze căsuţa şi să primească turiştii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O pădure din România ocupă primul loc într-un top al locurilor de coşmar din lume – GALERIE FOTO

    Peste 20.000 de utilizatori au dat „like” unui top ce include „18 locuri de coşmar care te vor ţine treaz noaptea” şi care a fost publicat pe site-ul 9gag.

    Pădurea Hoia-Baciu, aflată la marginea oraşului Cluj-Napoca, este prima din listă şi a stârnit deja interesul utilizatorilor din toată lumea.
    În top se mai află  oraşul Oradour-sur-Glane, din Franţa, pe care naziştii l-au ars din temelii, Castelul Leap din Irlanda, despre care se spune că a fost construit pe un loc unde erau torturaţi oamenii în Evul Mediu sau oraşul Jatinga din India, unde, an de an, între septembrie şi octombrie, între orele 19:00 şi 22:00, sute de păsări se „sinucid”.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

     

  • „Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului”

    O nouă întrebare pe forumul Reddit a atras atenţia şi a creat isterie în social media. La întrebarea „Care a fost cea mai ciudată regulă sau pedeapsă pe care a trebuit să o suporţi” majoritatea răspunsurilor au fost cel puţin uimitoare. De fapt, poveştile incredibile variază de la obsesii inexplicabile la abuzuri propriu zise, arată Daily Mail.  

    „Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului şi nu am avut voie să îmi văd prietenii”, spune un utilizator. „După un an şi jumătate i-am întrebat dacă mi se poate sfârşi pedeapsa, iar ei uitaseră motivul pentru care eram pedepsit. Mi-au spus că am făcut ceva foarte rău, cu siguranţă, şi voi rămâne pedepsit în continuare”, a adăugat acesta. Acelaşi utilizator a mai precizat că părinţii săi nu îl/o lăsau să stea după orele 20 seara nici măcar în timpul liceului.

    „Tatăl meu nu mă lăsa să folosesc paie. Mi-a spus că aş putea să mă tai la limbă sau să-mi fac o gaură în obraz”, a declatat alt utilizator.  

    Unii oameni au dezvăluit faptul că erau pedepsiţi chiar şi pentru faptele făcute de unii dintre prietenii lor. „Fratele meu şi cu mine am fost pedepsiţi – nu am avut voie să ne uităm la televizor timp de un an – pentru că un prieten „ne-a lăsat mizerie în garaj”, a mai spus alt utilizator. Acelaşi om a povestit că ai lui nu l-au lăsat până la 13 ani să traverseze strada, deşi locuia într-o fundătură.

    Alţi părinţi au găsit pedepse mai originale decât cea cu interzicerea televizorului. De exemplu, unuia i-a fost oprit curentul electric din cameră, iar mama sa i-a cumpărat o lampă cu ulei pentru a-şi face temele. 

     

  • „Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului”

    O nouă întrebare pe forumul Reddit a atras atenţia şi a creat isterie în social media. La întrebarea „Care a fost cea mai ciudată regulă sau pedeapsă pe care a trebuit să o suporţi” majoritatea răspunsurilor au fost cel puţin uimitoare. De fapt, poveştile incredibile variază de la obsesii inexplicabile la abuzuri propriu zise, arată Daily Mail.  

    „Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului şi nu am avut voie să îmi văd prietenii”, spune un utilizator. „După un an şi jumătate i-am întrebat dacă mi se poate sfârşi pedeapsa, iar ei uitaseră motivul pentru care eram pedepsit. Mi-au spus că am făcut ceva foarte rău, cu siguranţă, şi voi rămâne pedepsit în continuare”, a adăugat acesta. Acelaşi utilizator a mai precizat că părinţii săi nu îl/o lăsau să stea după orele 20 seara nici măcar în timpul liceului.

    „Tatăl meu nu mă lăsa să folosesc paie. Mi-a spus că aş putea să mă tai la limbă sau să-mi fac o gaură în obraz”, a declatat alt utilizator.  

    Unii oameni au dezvăluit faptul că erau pedepsiţi chiar şi pentru faptele făcute de unii dintre prietenii lor. „Fratele meu şi cu mine am fost pedepsiţi – nu am avut voie să ne uităm la televizor timp de un an – pentru că un prieten „ne-a lăsat mizerie în garaj”, a mai spus alt utilizator. Acelaşi om a povestit că ai lui nu l-au lăsat până la 13 ani să traverseze strada, deşi locuia într-o fundătură.

    Alţi părinţi au găsit pedepse mai originale decât cea cu interzicerea televizorului. De exemplu, unuia i-a fost oprit curentul electric din cameră, iar mama sa i-a cumpărat o lampă cu ulei pentru a-şi face temele. 

     

  • „Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului”

    O nouă întrebare pe forumul Reddit a atras atenţia şi a creat isterie în social media. La întrebarea „Care a fost cea mai ciudată regulă sau pedeapsă pe care a trebuit să o suporţi” majoritatea răspunsurilor au fost cel puţin uimitoare. De fapt, poveştile incredibile variază de la obsesii inexplicabile la abuzuri propriu zise, arată Daily Mail.  

    „Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului şi nu am avut voie să îmi văd prietenii”, spune un utilizator. „După un an şi jumătate i-am întrebat dacă mi se poate sfârşi pedeapsa, iar ei uitaseră motivul pentru care eram pedepsit. Mi-au spus că am făcut ceva foarte rău, cu siguranţă, şi voi rămâne pedepsit în continuare”, a adăugat acesta. Acelaşi utilizator a mai precizat că părinţii săi nu îl/o lăsau să stea după orele 20 seara nici măcar în timpul liceului.

    „Tatăl meu nu mă lăsa să folosesc paie. Mi-a spus că aş putea să mă tai la limbă sau să-mi fac o gaură în obraz”, a declatat alt utilizator.  

    Unii oameni au dezvăluit faptul că erau pedepsiţi chiar şi pentru faptele făcute de unii dintre prietenii lor. „Fratele meu şi cu mine am fost pedepsiţi – nu am avut voie să ne uităm la televizor timp de un an – pentru că un prieten „ne-a lăsat mizerie în garaj”, a mai spus alt utilizator. Acelaşi om a povestit că ai lui nu l-au lăsat până la 13 ani să traverseze strada, deşi locuia într-o fundătură.

    Alţi părinţi au găsit pedepse mai originale decât cea cu interzicerea televizorului. De exemplu, unuia i-a fost oprit curentul electric din cameră, iar mama sa i-a cumpărat o lampă cu ulei pentru a-şi face temele. 

     

  • Şi-a transformat pasiunea pentru gătit într-o afacere de succes. Aproape 200.000 de oameni o urmăresc cum găteşte in fiecare zi

    Geanina Staicu-Avram este proprietara blogului culinar JamilaCuisine, un canal cu aproape 200.000 de abonaţi şi 60 de milioane de vizualizări. Ea povesteşte cum a făcut tranziţia de la un blog obişnuit, pe care publica poze cu reţete, la unul dintre cele mai mari canale româneşti de YouTube. „Ideea vlogului a venit de la soţul meu. Tocmai mă întorsesem dintr-o vacanţă în Maroc, soţul meu fiind marocan, şi eram de-a dreptul fascinată de bucătăria şi de aromele marocane. Voiam să le arăt şi românilor cum se pregăteşte mâncarea marocană şi cât e de gustoasă. Soţul meu m-a convins să facem aceste reţete marocane în format video şi de aici a pornit totul.“

    Pe măsură ce canalul a câştigat în popularitate, cei doi au ales să investească în calitatea clipurilor postate. „Câte puţin în aparatură performantă, în lumini, în sisteme audio. Cumpărăm mereu lucruri noi, de la veselă şi alte articole pentru bucătărie, până la softuri necesare montajului audio şi video.“ Nu a plecat cu ideea de a monetiza canalul, din simplul motiv că acest lucru era foarte complicat în 2012. În momentul de faţă, spune că nu câştigă mult, dar nici puţin: „În cazul meu, vlogging înseamnă tutoriale video. Câştigăm suficient cât să ne putem întreţine şi să avem un trai decent. Din păcate, banii vin greu din YouTube. În România creatorii de conţinut de pe platformă sunt plătiţi prost, chiar foarte prost şi durează chiar şi 2-3 ani până să începi să ai într-adevăr câştiguri. Ştiu vloggeri care şi după 3 ani de YouTube obţin sume simbolice care pot reprezenta bani de buzunar, nu un câştig cu care să se poată întreţine.“

    Sursa principală de venit o reprezintă, şi în acest caz, colaborarea cu diferite branduri. Îşi doreşte, în viitorul apropiat, să lanseze o carte de bucate. S-a gândit şi la abordarea pieţelor din străinătate, apelând la o variantă mai simplă: subtitrarea retetelor în limba engleză. „Nu vreau să fac reţete special pentru altă piaţă, dar vreau ca oricine găseşte clipurile mele pe YouTube să le poată şi înţelege, aşa că am recurs la subtitrări. Cereri am tot avut şi încă mai avem.“

    Crede că vloggerii din ziua de azi trebuie să aibă în minte două lucruri atunci când pornesc un astfel de business: „Le-aş spune în primul rând să se gândească la ceva original. La ceva ce n-a mai făcut nimeni până acum, cel puţin pe piaţa din România. Originalitatea este un lucru foarte important din punctul meu de vedere. Dacă vei încerca să-l copiezi pe alt vlogger de succes, automat vei fi comparat cu el, iar partea proastă e că nu vei putea niciodată să-l depăşeşti. Dacă vei veni cu o idee nouă, oamenii vor fi curioşi să te urmărească pentru simplul fapt că tu eşti singurul cu ideea respectivă. În al doilea rând, i-aş sfătui să fie consecvenţi, să posteze des, să ţină legătura cu cei care-i urmăresc, să se folosească de reţelele sociale. Şi, nu în ultimul rând, să facă totul cu plăcere, cu dăruire. Atunci când faci ceva cu plăcere şi din plăcere, este imposibil ca acel lucru să nu iasă foarte bine.“

    Chiar dacă succesul pe YouTube este greu de atins, iar obţinerea unor venituri din asta e chiar mai dificilă, există totuşi şi semne bune. Creşterea interesului pentru conţinut video este evidentă, după cum explică Liviu Dumitru, manager al agenţiei digitale Wizart Studios. Estimările arată că anul viitor 68% din traficul de pe internet va fi alocat conţinutului video (potrivit unui studiu al Cisco). YouTube primeşte un miliard de vizitatori unici pe lună, mai mult decât orice alt canal cu excepţia Facebook, şi asta pentru că materialele video sunt uşor de distribuit şi pentru că prezintă o experienţă senzorială completă.

    „Poveştile de succes ale videoclipurilor care au devenit virale sunt cea mai bună dovadă că un anume tip de conţinut video poate avea un impact mult mai serios. Sunt materiale care exprimă într-un mod ideal povestea unui brand sau care spun poveşti cu care poţi empatiza mai repede, care fac oamenii să se identifice şi să ia parte la acea poveste într-un mod natural“, spune Liviu Dumitru. Iar pentru că acest tip de conţinut începe să domine internetul, a apărut şi un nou concept, acela de branded videos. Toate materialele de tip video care sunt asociate unui brand şi vizează obiective de marketing se încadrează sub această pălărie.

    „Pentru a se alinia la acest trend, brandurile pot recurge la diverse trucuri cum ar fi reorganizarea conţinutului vechi într-un nou conţinut de tip video sau gândirea unei poveşti video care să arate faţa umană şi care ţine de domestic şi de cotidian.“ De aici, antreprenorii de pe YouTube se pot gândi la cum pot deveni concurenţi tot mai serioşi pentru publicitatea tradiţională, speculând în avantajul relaţia strânsă pe care au dezvoltat-o cu utilizatorii.

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

     

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • Locul din Bucureşti unde se pot degusta peste 200 de vinuri

    Revino – Descoperă Vinurile din România, eveniment dedicat promovării vinurilor şi turismului viticol din România aflat la a două ediţie, are loc în perioada 6-8 mai 2017 în Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii Revino. Participanţii la eveniment vor putea desgusta peste 200 vinuri premium de la cei 32 de expozanţi, crame naţionale şi internaţionale. Ziua de 8 mai este dedicată în exclusivitate sectoarelor HoReCa şi turism.

    “Prima ediţie a târgului de vinuri Revino – Descoperă Vinurile din România a avut loc anul trecut şi s-a dovedit un real succes pentru crame şi vizitatori.” spune Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro şi ReVino.ro. “Anul acesta numărul expozanţilor a crescut semnificativ, la fel cum ne aşteptăm să crească şi numărul iubitorilor de vinuri care vor fi prezenţi. Am observat în ultima vreme un interes din ce în ce mai mare acordat de bucureşteni şi nu numai vinurilor pe care le beau în anumite momente şi locurilor pe care le vizitează în weekend sau în zilele libere.”

    Fiecare expozant de la Revino – Descoperă Vinurile din România va prezenta publicului un număr de maximum 7 vinuri exclusiv HoReCa şi va beneficia de aceleaşi condiţii de prezentare. Astfel, vizitatorii vor aprecia vinurile pe care le vor degusta şi discuţiile pe care le vor avea cu reprezentanţii cramelor pentru a le afla poveştile. La a doua ediţie a târgului de vinuri sunt aşteptaţi peste 1.300 de vizitatori într-un cadru elegant care să reflecte imaginea pe care vrem să o avem la nivel naţional şi international. Fiecare persoană va primi un pahar la intrare împreună cu catalogul evenimentului pe care îşi va putea nota părerile şi preferinţele despre vinurile degustate pe care le pot achiziţiona la plecare.

    “O altă noutate pentru acest an este biroul de turism viticol pe care îl vom avea la Revino – Descoperă Vinurile din România.” continuă Alina Iancu. “Oferim cramelor care realizează turism viticol posibilitatea de a-şi prezenta poveştile şi ofertele vizitatorilor şi de a-i convinge să le treacă pragul. În plus, un reprezentant ReVino.ro va poveşti celor prezenţi într-un mod imparţial informaţii despre toate zonele ţării şi detalii despre cramele care pot fi vizitate de grupuri mai mici sau mai mari de persoane.”

    Programul evenimentului este completat de o serie de 4 masterclass-uri – seminarii susţinute de experţi în vinuri, precum Ana Săpungiu – singura româncă Master of Wine, Frederic Vigroux – somelier şi consultant francez certificat WSET III, Cristina Raicu – profesor la şcoala de vinuri Wine Craft deţinătoare a certificatului WSET III şi trei enologi recunoscuţi de la cramele din România: Aurelia Vişinescu, Oliver Bauer şi Laurent Pfeffer.

     

  • 10 lucruri la care te poţi aştepta în primii 10 ani ai afacerii tale

    El spune că principalul lucru pe care l-a învăţat în deceniul în care şi-a crescut afacerea a fost că niciodată nu ştii unde te va duce aceasta. „Pe măsură ce comunitatea noastră a evoluat, a evoluat şi businessul nostru.” Wattpad s-a transformat într-o comunitate globală de entertainment, care promovează poveştile originale; face parteneriate cu jucători globali din industria entertainment-ului şi lucrează cu câteva dintre cele mai puternice branduri din lume.

    Cu prilejul aniversării, fondatorul Wattpad a alcătuit o colecţie de 10 sfaturi importante pentru fiecare antreprenor, într-un articol publicat iniţial pe site-ul entrepreneur.com:

     

    1. Nu veţi găsi clienţi peste noapte

    La momentul în care am lansat noi platforma de storytelling, nu aveam scriitori care să fie interesaţi de aceasta. Fără scriitori, nu aveam conţinut, iar fără conţinut, nu puteam să atragem cititori. Astfel, ne-am petrecut primul an republicând romane care existau deja în domeniul public: Mândrie şi Prejudecată, David Copperfield etc. – tot ce era disponibil şi ne putea ajuta să-i atragem pe iubitorii de cărţi. Abia în cel de al doilea an de funcţionare am avut primul material original pe Wattpad. A atras între 50 şi 100 de oameni pe platformă şi astfel, un material l-a atras şi pe cel de al doilea, al treilea şi aşa mai departe.

    Ca şi în orice alt business, a fost nevoie de timp ca să ne construim baza de clienţi. Oamenii nu vor veni de la tine doar pentru că eşti acolo. Va trebui să găseşti modalităţi de a-i atrage pentru a forma o masă critică.

    2. Momentul în care ai ales lansarea start-up-ului s-ar putea să nu fie cel potrivit

    Stabilirea unei baze solide de clienţi devine şi mai complicată atunci când momentul lansării nu este cel potrivit. Câte start-up-uri există astăzi şi se bazează pe idei care sunt prea avansate ca să aibă succes? Pentru multe start-up-uri, este o chestiune de timp ca ideile lor să fie primite de piaţă. Cel puţin aşa s-a întâmplat în cazul meu.

    În urmă cu 10 ani, cititul de pe dispozitivele mobile se afla într-un cu totul alt loc. Nu existau iPhone-uri sau Kindle-uri – doar telefoane care puteau afişa doar câteva rânduri în acelaşi timp. Distribuirea de conţinut pe internet era neobişnuită şi existau mult mai puţini oameni care făceau acest lucru. În prezent, 90% din activitatea Wattpad este pe mobil, iar distribuirea de conţinut a devenit un obicei în rândul utilizatorilor de internet.

    Concluzia este că nu ar trebui să vă pierdeţi speranţa dacă industria nu este unde ar trebui să fie pentru ca businessul vostru să aibă succes. În  cele din urmă, tehnologia va evolua suficient de mult astfel încât eforturile voastre să fie răsplătite.

    3. Vor exista şi momente de scădere

    Atunci când îşi lansează afacerea, antreprenorii sunt exuberanţi şi plini de aşteptări. Dar acel sentiment nu va dura.

    Îmi amintesc că atunci când stăteam într-o cafenea împreună cu partenerul meu de afaceri – plătisem pe cafeaua băută veniturile totale pe care le-am câştigat în luna care trecuse. Nu era o perioadă foarte bună pentru noi şi ne întrebam la modul cel mai serios dacă avem suficient de multă putere ca să continuăm. Vă veţi confrunta şi voi cu astfel de momente. Va trebui să reexaminaţi ce faceţi şi să decideţi care este cea mai bună cale pentru a merge înainte. Acestea sunt momentele care îi forţează pe fondatori fie să îşi crească businessurile, fie să le închidă. Aduceţi-vă aminte: o viziune puternică nu se va lăsa doborâtă de câteva eşecuri. Dacă renunţaţi la primul, al doilea sau al treilea obstacol, înseamnă că nu aveţi suficient de multă energie să vă atingeţi obiectivul.

    4. Nu trebuie să rămâneţi cramponaţi în planurile iniţiale

    Când simţiţi că în faţa voastră se află o provocare, nu trebuie să vă fie frică să schimbaţi traseul iniţial al afacerii.  Este OK să deviaţi puţin de la schema iniţială pentru a face lucrurile să meargă sau să vă opriţi din a face lucruri până când veţi găsi rezolvarea.

    5. Veţi ajunge la momentul în care vă vor fi răsplătite eforturile

    În cele din urmă, dacă reuşiţi să creaţi ceva cu adevărat diferit, veţi reuşi să depăşiţi momentele dificile şi să ajungeţi în punctul în care să aveţi succes. Pentru noi, acest lucru s-a tradus prin obţinerea primei runde de finanţare. Am primit prima serie de finanţare în 2011 de la Union Square Ventures, aceeaşi companie care a investit în Twitter, Etsy, Foursquare, Kickstarter şi altele. Implicarea unui jucător atât de mare în afacerea noastră a atras atenţia asupra noastră şi a validat ceea ce facem. Ne-a oferit impulsul de care aveam nevoie ca să continuăm ceea ce facem şi să fim dedicaţi construiririi a ceva măreţ.

    6. Să lucrezi la tine însăţi este la fel de important cu munca în scopul dezvoltării produsului

    Nu am cunoscut niciun antreprenor care, atunci când a început businessul, să facă totul singur. Nu poţi să scrii tot codul, să faci tot designul produsului, să echilibrezi bugetul, să găseşti finanţare şi să marketezi produsul de unul singur etc.

    Parte din creşterea unui start-up este să realizezi că ai nevoie de oameni care să te ajute şi, mai important decât atât, că trebuie să motivezi echipa ca lider. În cele din urmă, cel mai bun produs pe care îl construieşti nu este neapărat produsul – ci evoluţia ta. 

    7. Cultura companiei este esenţială în creştere

    Pe măsură ce îţi creşti businessul, realizezi că este atât de puternic pe cât sunt oamenii din acesta. Angajaţii companiei trebuie să îţi împărtăşească viziunea şi valorile dacă vrei să duci businessul la următorul nivel.

    Când vrem să angajăm pe cineva, ne concentrăm nu doar pe aspectele tehnice, dar şi pe o potrivire culturală. Cât de mult îi pasă acestui angajat de crearea unei experienţe de entertainment prin storytelling? Este suficient de motivat de succesul utilizatorilor? Angajaţii noştri nu sunt identici din punct de vedere cultural. Vrem să angajăm oameni cu diferite perspective şi idei, dar care în cele din urmă vor lucra în echipă în scopul atingerii unui obiectiv comun.

    8. Veţi învăţa de la utilizatorii voştri

    Când l-am cunoscut pentru prima dată pe Ben King Khosla Ventures, l-am întrebat cum s-a extins YouTube spre atât de multe categorii diferite de utilizatori. Răspunsul lui? ”Nu am lansat noi aceste categorii – ele s-au dezvoltat organic din cele existente, iar noi le-am identificat devreme. Apoi am turnat gaz pe foc.”

    Cu alte cuvinte, YouTube nu a creat videoclipurile tip ”how-to”; ci utilizatorii platformei au făcut acest lucru. Apoi YouTube şi-a orientat produsul în direcţia susţinerii acestui tip de videoclipuri.

    În orice afacere, utilizatorii sau clienţii vor influenţa direcţia businessului tău, dar doar dacă vei învăţa să îi asculţi.

    9. Businessul vostru va evolua

    Comunitatea noastră a crescut şi, odată cu aceasta, la fel şi noi. Cum am spus şi mai devreme, nu veţi rămâne la planul pe care l-aţi avut la momentul lansării businessului; acesta va evolua constant.

    10. Veţi schimba vieţile oamenilor

    Când am început Wattpad, m-am concentrat pre rezolvarea unei probleme cu care mă confruntasem. Pe parcursul timpului, am conştientizat impactul pe care compania mea îl avea asupra vieţii altor oameni: există chiar şi în Africa oameni care îmi mulţumesc pentru răspândirea cuvântului scris în ţara lor. Părinţii ne spun cum copiii lor îşi îmbunătăţesc scriitura, iar scriitorii ne mulţumesc că i-am ajutat să găsească  audienţă. Chiar dacă este greu să vezi acest lucru la început, compania pe care o creezi va avea un impact mult mai mare decât vă imaginaţi – fie asupra angajaţilor, clienţilor sau partenerilor.