Tag: potential

  • Dacian Cioloş: Europa de Est valorifică doar o treime din potenţialul agricol

     “Când vorbim de o creştere a productivităţii agriculturii din Uniunea Europeană, în această parte din Europa (Europa de Est – n.r.) există încă un potenţial de productivitate care nu este valorificat. La nivelul producţiilor agricole la hectar ne situăm cam la o treime din producţia la hectar din Europa de Vest”, a spus comisarul european.

    În concluzie, a afirmat el, există un potenţial de producţie pe care şi Politica Agricolă Comună ar trebui să-l poată valorifica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: România foloseşte de până la 5 ori mai puţine îngrăşăminte la hectar decât alte state UE

     El a arătat că în România există în continuare potenţial de creştere, dar, în egală măsură, există o grijă pentru mediul înconjurător.

    “Ne preocupăm şi de mediul înconjurător, dar avem nevoie de investiţii foarte mari în agricultură pentru a ajunge la o medie de productivitate aşa cum întâlnim în alte state europene”, a afirmat Constantin.

    Ministrul a explicat că nivelul subvenţiilor dn România este mai mic decât în alte state membre pentru că în momentul în care s-au făcut negocierile pentru subvenţii, în anii 2002-2003, producţia medie la hectar în România era la 2,6 tone la hectar, în timp ce în alte state din Europa era de 4-5 tone la hectar, la anumite culturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va produce componente auto de peste 20 mld. euro până în 2025, dublu faţă de acum

     Cifra de afaceri a sectorului producătorilor de componente va creşte până în 2025 de la 10,7 mld. euro, cât a fost anul trecut, la peste 20 mld. euro, în condiţiile în care în următorul deceniu piaţa globală de componente va creşte de la 406 la peste 600 mld. euro, potrivit datelor Aso­ciaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

    „Sectorul componentelor poate ajunge uşor la 20 de miliarde de euro în Ro­mâ­nia pentru că are potenţial. Anul trecut cifra de afaceri a sectorului auto a crescut cu 20% faţă de anul precedent la 15,9 mld. euro, din care 5,2 mld. euro reprezintă producţia de maşini şi 10,7 mld. euro producţia de componente auto. Tot timpul visez la un al treilea pro­ducător, este loc pe piaţa din România“, a spus Con­stantin Stroe, pre­şedintele ACAROM în cadrul Conferinţei ZF „Cheie, contact, sales! Cum relansăm industria auto din România?“, organizată de ZF în parteneriat cu Garanti Leasing, Colliers International şi Eu­rotax. În total, industria auto reprezintă 11% din PIB şi 24% din exporturi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Colorado a încasat din taxe 2 milioane de dolari în prima lună de la legalizarea marijuanei

     Suma pentru luna ianuarie, în linie cu aşteptările autorităţilor, este de peste două ori mai mare faţă de venitul de 900.000 de dolari din taxe percepute în prima lună a anului la vânzarea de marijuana în scop medical, permisă încă din anul 2000.

    “Prima lună de vânzare de marijuana în scop recreaţional s-a situat în linie cu estimările. Ne aşteptăm ca modele clare în privinţa veniturilor să apară până în aprilie şi intenţionăm să încorporăm aceste date în viitoarele prognoze”, a declarat directorul Departamentului Venituri din Colorado, Barbara Brohl, potrivit Bloomberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afaceri de la colţul străzii: de unde vin mărţişoarele care aduc sute de mii de lei vânzătorilor în fiecare an

    Vineri, în jurul prânzului, piaţa Obor era chiar mai aglomerată decât de obicei. Tarabele, înşirate în faţa magazinului, prezentau ultimele modele de mărţişoare aduse din China, Turcia sau Italia.

    Unul dintre vânzători s-a arătat interesat să ne prezinte câteva mărţişoare din titan: “E solid domnule titanul, ştiţi cum e? Cum sunt capacele alea de la telefon, alea argintii!” După ceva negocieri, am reuşit să obţin chiar un preţ foarte bun: 2 lei bucata.

    Câteva tarabe mai încolo, un domn foarte serios explica unui potenţial cumpărător cum se fabrică sticla de Murano. Am intrat în discuţie pentru a afla cum de se vând la un asemenea preţ (9 lei bucata). Puţin mirat, omul a întrebat dacă preţul e prea mare. I-am explicat că, din contră, el e mult prea mic faţă de cât costă, cu adevărat, sticla produsă în celebra insulă italiană. Vizibil jignit, el şi-a mutat atenţia către alţi clienţi.

    Una dintre tarabe mi-a atras atenţia prin numărul foarte mare de modele expuse, probabil în jur de cinci sute. Am întrebat de unde sunt cumpărate, iar răspunsul a fost “Turcia. Toate sunt din Turcia”. Preţul era atrăgător, 3 lei un mărţişor, iar vânzătorii erau, în anumite condiţii, dispuşi să mai negocieze: “De la 400-500 de bucăţi în sus, mai vorbim. Poate pe la doi lei cincizeci”.

    Încercând să combată comerţul de la colţul străzii, lanţuri de magazine precum Mega Image sau Lidl au început să comercializeze la rândul lor mărţişoare. Preţurile sunt ceva mai mari decât la tarabe, însă produsele respectă măcar un minimum de reguli. Spre exemplu, ţara de provenienţă: mărţişoarele de la tarabe nu au şi probabil nu vor avea niciodată specificaţii privind locul de provenienţă. În magazine, acest lucru este specificat pe ambalaj.

    Lăsând la o parte peisajul dezolant al sutelor de tarabe aliniate pentru a vinde aceleaşi mărţişoare chinezeşti şi al miilor de bucureşteni care pierd ore întregi, an de an, alegând aceleaşi produse, trebuie spus că există şi o piaţă în creştere a mărţişoarelor făcute manual. Pe acestea nu le veţi găsi la colţ de stradă; le puteţi însă cumpăra de la târguri, de la expoziţii sau chiar de pe Internet.

  • NASA a descoperit 715 exoplanete noi: “Echipa Kepler continuă să ne uimească şi să ne fascineze cu rezultatele vânătorii”

     Graţie acestor noi descoperiri, numărul de exoplanete confirmate până în prezent a ajuns la aproape 1.700, iar cel al planetelor potenţiale, la peste 3.600, a precizat Agenţia spaţială americană într-o conferinţă de presă.

    Aproape 95% dintre aceste exoplanete sunt mai mici decât Neptun, o planetă care este totuşi de aproape patru ori mai mare decât Terra.

    Patru dintre ele sunt de 2,5 ori mai mari decât Terra şi se află într-o zonă locuibilă, la o distanţă potrivită de steaua lor şi au temperaturi care permit apei – şi potenţial, vieţii – să existe.

    Una dintre aceste noi planete potenţial locuibile, denumită Kepler-296f, se află pe orbita unei stele al cărei diametru este pe jumătate faţă de cel al Soarelui şi cu o strălucire de doar 5% din cea a acestui astru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Potenţial dezgheţ al pieţei imobiliare

    Pe măsură ce Zona Euro îşi revine în urma celei mai lungi recesiuni din istoria sa, investiţiile în imobiliare îşi redobândesc atractivitatea în Europa, se arată în studiul EY European real estate assets investment trend indicator 2014 – Building confidence. În ţările cel mai grav afectate de criza financiară, inclusiv în Spania sau Olanda, încrederea investitorilor este la cel mai înalt nivel, atragând atenţia investitorilor internaţionali şi relansarea tranzacţiilor în sector. 

    Investitorii au devenit mai conştienţi despre noile evoluţii care au loc în sector. Printre acestea se numără şi pierderea constantă din cota de piaţă a brokerilor tradiţionali în favoarea serviciilor de listare online, evoluţia segmentului de home office şi impactul generat de e-commerce asupra proprietăţile comerciale.   

    “În contextul redresării pieţelor externe mature, în următoarele 18 luni, piaţa imobiliară din România are toate premisele să fie una dintre candidatele importante pentru fondurile de investiţii. Pe lângă tranzacţii ale unor active individuale, foarte probabil vom asista şi la vânzări de portofolii din partea corporaţiilor care sunt mari proprietari de active imobiliare, dar nu sunt dezvoltatori/investori ci au alt obiect principal de activitate. Din perspectiva dezvoltatorilor, continuarea tendinţei de scădere a dobânzilor la RON din ultima perioadă este un semnal pozitiv atâta timp cât planurile dezvoltatorilor vor întampina corect cererea pieţei”, spune David Ţiplea.

    Numeroase alte schimbări suferite de sectorul imobiliar european devin, de asemenea, din ce în ce mai pronunţate. Astfel, diferenţele înregistrate anterior între pieţele mature şi cele emergente, precum şi cele între pieţele situate la periferia Europei şi cele din nucleul său alcătuiesc o imagine destul de complicată a pieţelor imobiliare din regiune.

    Eforturile de restructurare a băncilor din regiune, precum şi eforturile de sprijinire a economiilor mai slabe ar putea avea un efect semnificativ asupra pieţelor imobiliare din Europa. Toate aceste eforturi vor încuraja investitorii să se bazeze mai mult pe surse alternative de creditare pentru a finanţa tranzacţiile imobiliare. Totodată, acestea vor contribui la creşterea ofertei de active, prin eliminarea creditelor neperformante şi maturizarea titlurilor de valoare cu garanţii ipotecare.

    Aşteptări pentru sectorul imobiliar european în 2014: volumul tranzacţiilor are întrunite condiţiile să crească în 2014; criza creditelor din Zona Euro nu mai este considerată un factor determinant pentru investiţiile în imobiliare; pieţele imobiliare din toate statele europene se vor dovedi atractive în 2014; e de aşteptat ca oferta de active imobiliare să crească în majoritatea statelor europene în 2014; va creşte cererea pentru finanţări mixte şi surse alternative de creditare; piaţa titlurilor de valoare cu garanţii ipotecare pe proprietăţi comerciale s-ar putea relansa, în special în pieţele mai mature; creşte apetitul pentru risc al investitorilor, iar investiţiile speculative vor creşte încet în anumite pieţe.

    Investitorii au estimări mixte în privinţa preţurilor pentru locaţii premium: e de aşteptat ca nivelul preţurilor să scadă în cazul pieţelor din Zona Euro cele mai afectate de criză; în cazul pieţelor care au reuşit să se redreseze mai devreme, preţurile vor atinge nivelul maxim superior sau chiar vor scădea.

    Pentru prima dată în ultimii doi ani, majoritatea respondenţilor din toate ţările europene care au participat la studiu consideră că piaţa imobiliară este o destinaţie atractivă pentru investiţii. Cea mai frapantă creştere a sentimentului de încredere se înregistrează în Spania şi Italia, două dintre ţările din Zona Euro cel mai sever afectate de criza datoriilor, unde, la sfârşitul anului 2012, doar o minoritate dintre respondenţi considerau domeniul imobiliar din ţările lor atractiv pentru investiţii.

    În prezent, 84% dintre respondenţii din Spania şi 61% dintre respondenţii din Italia consideră că ţara lor este o destinaţie atractivă pentru de investiţii. Rugaţi să evalueze comparativ atractivitatea pieţei imobiliare locale faţă de alte pieţe imobiliare din Europa, respondenţii din Germania şi Marea Britanie s-au clasat în fruntea topului. 14 dintre cele 15 ţări incluse în studiu au fost evaluate ca atractive sau foarte atractive de către mai mult de două treimi dintre respondenţi şi numai în cazul Ucrainei 44% din respondenţi au considerat că ţara este o destinaţie mai puţin atractivă.

    Studiul EY are la bază un sondaj realizat cu executivi din Europa, provenind din companii care investesc în active de pe piaţa imobiliară. Rezultatele raportului au la bază un sondaj derulat în rândul a peste 500 de investitori în imobiliare, inclusiv clienţi EY. Participanţii la sondaj provin din 15 ţări: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Marea Britanie.

  • Hărţile de hazard la inundaţii pentru bazinele hidrografice din România au fost finalizate

     Hărţile de hazard la inundaţii indică zonele potenţial inundabile din ţară, pe baza lor putându-se calcula şi viteza şi adâncimea cu care poate veni o viitură pe o anumită zonă, a explicat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu.

    Peste acestea, trebuie suprapuse hărţile de risc, care urmează să fie elaborate de ANAR, acestea cuprinzând obiectivele socio-economice din zonele inundabile, pentru determinarea potenţialelor pagube, a mai spus Agiu.

    Elaborarea hărţilor de hazard a început în 2006, însă finanţarea, de la bugetul de stat, a fost sistată, fiind reluată în urmă cu doi ani, după ce au fost accesate fonduri europene de 40 de milioane de euro pentru acest proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Forumul economic China-Europa Centrală şi de Est – Premierul Chinei: România va fi tigru al Europei. Dacă toţi tigrii vor colabora, va fi o piaţă uriaşă

     “Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se va dezvolta o piaţă uriaşă”, a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

    Li Keqiang a artătat că este convins de potenţialul relaţiilor economice dintre China şi cele 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, după ce premierii acestor ţări i-au prezentat perspectivele economice excelente ale regiunii.

    El adăugat că Europa, în mod particular Uniunea Europeană, este cel mai mare partener comercial al Chinei, dar că, în cadrul relaţiilor comerciale China-UE, comerţul cu ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă doar 10%, iar volumul investiţiilor este şi mai mic, fapt ce constituie un potenţial deosebit pentru dezvoltarea acestor relaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Cine a vrut să investească în agricultura românească a cumpărat deja teren

     Constantin apreciază că România are un potenţial agricol uriaş, iar în România sunt mulţi investitori străini care lucrează prin societăţi comerciale.

    “Ca atare, cine a vrut să investească şi a vrut s-o facă serios a cumpărat deja teren sau lucrează în agricultura românească de foarte mult timp, din 2007, când s-a putut face acest lucru fără niciun fel de restricţii”, a spus ministrul.

    Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, aproximativ 7-800.000 de hectare de teren agricol din România sunt cumpărate de societăţi înregistrate în România de cetăţeni străini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro