Tag: plaja

Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro)

Spre dimineaţă, când soarele abia ieşise somnoros din scutecele mării, am debarcat. Malul era înalt, iar plante înalte cu frunze puţine şi mari ascundeau privirii tot ce era în spate. 

Atmosfera era calmă, nici somnoroasă, nici apatică, ci toropită, în ciuda zgomotelor de ici-colo – fremătat timid de apă, o pasăre sau două?; lilieci mari smolesc cerul când şi când; apă caldă, liniştită şi populată de micuţi peşti coloraţi ce ţi se-ncurcă printre picioare. Cerul este simplu, linear, albastru infinit; când apare un nor din el se scutură ploi calde, repezi şi tăcute.

Plaja este albă, un cimitir fin de corali măcinaţi de apă şi soare sub picioare străine insulei. Relativ îngustă, ea nu se opreşte în faţa arbuştilor şi a copacilor, ci îşi continuă desfăşurarea până hăt spre mijlocul insulei, printre căsuţe şi palmieri în coadă de păun.

Mai târziu, după ce am bătut insula cu piciorul în lung şi-n lat, fapt ce îţi ia cam zece minute la pas domol, am văzut umbrele de stuf şi mici căsuţe pe plajă iţindu-se printre copaci pitici şi contorsionaţi.

Insula era locuită. Un om micuţ cu pielea ciocolatiu-negricioasă specific populaţiilor insular-indiene ne-a servit cu o băutură făcută din struguri storşi. L-am numit Sâmbată, căci a doua zi era duminică. L-am revăzut ulterior în multe ipostaze şi avataruri; mai mic, mai slab, mai gras-spre-normal, aducându-ne fructe sau prosoape, măturând potecile. Părea să îi facă plăcere să fie în preajma noastră, pentru că zâmbea mult, dezvelind dinţi albi ce articulau binişor în engleză.

Ne-am grăbit să găsim adăpost, deşi noaptea venea acolo mai târziu cu trei ore ca acasă. Condiţiile erau mulţumitoare, culcuşul moale, aveam răcoare când voiam şi apă caldă la orice oră. Nu era bună de băut, dar Sâmbătă avea grijă să ne lase nevăzut apă îmbuteliată lângă pat. Tot Sâmbătă se ocupa şi de mâncare, deşi s-a aflat repede că nu se prea pricepe şi nici nu prea avea din ce, pentru că nu creştea nimic pe insulă. Acest lucru a întristat pe mulţi; era totuşi o naufragiere benevolă şi costisitoare. Noroc cu tonul cu aripioara galbenă, pescuit mai peste tot şi delicios la grătar.

Nu prea era nimic de făcut, dar acest lucru este relativ. Era cald şi femeile s-au aşezat pe plajă, la umbra palmierilor. Copiii au rămas pe lângă adăposturi, să se bălăcească în golful cuminte cu peşti albi; nu a trecut mult şi au domesticit pisici de mare. Crabii au fost îndărătnici, aşa că au sfârşit rău, înecaţi în sos de piper negru.

O parte din bărbaţi au plecat pe mare să pescuiască. Au venit cu mâna goală şi tolba plină de poveşti despre monştri din adâncuri ce se lasă văzuţi o clipă şi luptă aprig pentru viaţă. Prin urmare, orgoliul masculin a plecat a doua zi capul şi s-a mulţumit să vadă peştii la mică sau mare adâncime prin ochi mari, de împrumut. Alţii au mers pe apă cu vântul în spate, pe bărci sau plute, cu zmee sau plăci.

Apa era albastru-alb-lăptoasă şi calmă, fără valuri, ceea ce face ca oamenii să arate a cireadă de hipopotami scufundaţi la adăpost de soare. Erau cam singurele lucruri de făcut în afară de stat cu burta la soare şi urmărit linia orizontului. Stăteam cu ochii în soare aşteptând barca salvatoare. Cineva a citit în stele că va veni după prima zi a anului nou. Altcineva a împrăştiat corali morţi pe nisipul fierbinte şi a proorocit că salvarea ne va duce înapoi la loc cu frig şi zăpadă murdară. Era un vis de care ne deziceam şi ne agăţam, pe rând.

Astfel ar putea suna o descriere cvasi-atemporală a unui timp petrecut pe o insulă în Maldive. Izolarea unei insule mici poate da această impresie de naufragiu a la Robinson Crusoe unui călător activ, avid de experienţe.

Mica insula Furanafushi din atolul North Male, în Maldive (Oceanul Indian / Marea Arabiei), oferă plajă, somn, diving şi scuba diving în recife cu viaţă subacvatică intensă şi colorată, windsurf, pescuit şi cam atât. Posibilităţile de explorare a spiritului uman în exprimarea lui arhitectural-culinar-culturală sunt nule pe insulă, căci arhitectura hotelului este cea clasică pentru cinci stele de lanţ, incursiunile gastronomice se înfundă în abordări etnice cuminţite, iar urmele materiale de cultură locală de la boutique se vând la preţuri exorbitante pentru nişte obiecte standard din oferta de suveniruri a hotelurilor din toată lumea.

Că eşti în Maldive o ştii după repetarea cuvântului în literatura din cameră, altfel insula cu tot ce este pe ea ar putea fi mutată pe oricare mare sau ocean al lumii fără confuzii geografic-identitare. În ciuda eforturilor, resorturile de lanţ hotelier de pe insule sunt toate la fel: neutre, speriate să nu îşi scufunde oaspeţii într-o experienţă locală autentică. They play it safe. În definitiv, destinaţiile precum Maldive sunt, în primul rând, locul unde se duc să ierneze poşetele Vuitton.

Pe insulă nu există decât un hotel/resort, care constă în water bungalow-uri pe o parte şi island cottages şi vile scunde pe cealaltă, ascunse de-a lungul plajei printre copaci. Dacă nu ar fi şezlonguri pe plajă, venind de pe mare în sud, insula ar părea nelocuită. Sentimentul este de singurătate, de linişte şi izolare.