BusinessMagazin

Tag: nume

  • Giorgiana Hosu a fost numită adjunct la DIICOT de Tudorel Toader. La DNA nu a propus nume pentru funcţia vacantă

    Potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, pentru Parchetul General, propunerile sunt următoarele: Antonia-Eleonora Constantin (funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciare), Iuliana Nedelcu (procuror-şef adjunct al Secţiei Judiciare), Florena-Esther Sterschi (procuror-şef as Secţiei de resurse umane şi documentare).
     
    Aceeaşi sursă arată că Elena Giorgiana Hosu va fi procurorul-şef adjunct al DIICOT.
     
    Procurorul Giorgiana Hosu are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior a condus vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare al instituţiei. După ce Alina Bica şi-a dat demisia în 2015 din funcţia de procuror-şef al instituţiei, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea omului care a reuşit să PĂCĂLEASCĂ LOTERIA şi să câştige marele premiu de aproape 3 milioane de euro

    Edward Putman, un multimilionar în vârstă de 53 de ani, este investigat într-un dosar de urmarire penală pentru presupusa falsificare a unui bilet al loteriei naţionale din Marea Britanie. El ar fi încasat ilegal, in urmă cu nouă ani, 2,8 milioane de euro după ce ar fi prezentat biletul de loterie fals. În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul va trebui să returneze suma integral.

    Numerele sale câştigătoare – 6, 9, 20, 21, 31 şi 34 – au fost extrase pe 11 martie 2009, şi au corespuns unui bilet cumpărat în Worcestershire. Loteria Naţională i-a plătit atunci întreaga sumă, după ce a acesta s-a prezentat în calitate de câştigător, cu un bilet deteriorat, chiar înainte de termenul de expirare de şase luni.

    După ce a ridicat banii, Putman a cerut să nu se facă publicitate în jurul său, şi a dat vestea doar câtorva prieteni. Apoi a folosit câştigurile pentru a cumpăra două case în Kings Langley, Hertfordshire – una de 600.000 de lire sterline şi alta de 400.000 de lire sterline, precum şi o întreagă flotă de maşini de teren.

    În 2015, a fost deschisă o investigaţie de către Divizia de Fraudă, după ce au apărut dovezi că cererea nu era autentică. Bărbatul a fost arestat, dar acuzaţiile au fost retrase ulterior, susţine o sursă apropiată a anchetei.

    Comisia pentru jocuri de noroc a pornit ulterior o investigaţie asupra câştigului, şi a stabilit o amendă de 3,3 milioane de euro pentru agenţia Camelot, care i-a plătit bărbatului suma.

    “Dl. Putman a fost eliberat pe cauţiune pentru a se prezenta la Curtea Magistraturii din St. Albans pe 16 octombrie”, spun surse din cadrul anchetei, citate de Bloomberg.

     

     

  • Enric Bernat

    Enric Bernat Fontlladosa s-a născut pe 20 octombrie 1923 în Spania, în familia unor cofetari. Meseria părinţilor era o veche tradiţie de familie, bunicul său fiind primul cofetar care a produs bomboane în Spania, la mijlocul secolului XIX. Încă din copilărie, Bernat a început să lucreze în cofetăria părinţilor săi, iar la începutul anilor ’50 a plecat în nordul Spaniei pentru a prelua o veche fabrică în care se producea gem de mere.
    Ulterior, a urmat cursuri de comerţ şi, după ce a terminat serviciul militar, în 1950, şi-a deschis prima cofetărie, Productos Bernat. După un an, Bernat s-a căsătorit cu logodnica sa, Nuria Serra, fiica unor cofetari din Barcelona, cu care a avut cinci copii.
    În 1956, antreprenorul s-a gândit să producă un tip de bomboane pe care copiii, principalul public, să le poată consuma fără să se murdărească sau să li se topească în mâini. Astfel, în 1958, Bernat a produs prima bomboană pe băţ, pe care a numit-o iniţial Gol, nume pe care l-a schimbat în Chups doi ani mai târziu.
    În 1959, el a achiziţionat toate brevetele care puteau concura cu invenţia sa, pentru a se asigura că deţine monopol asupra pieţei. Deoarece a vrut încă de la început să asocieze numele brandului cu calitatea, a stabilit preţuri destul de ridicate, decizie care nu a afectat succesul pe care l-a avut noul produs. În 1961, numele produsului a fost schimbat definitiv în Chupa Chups. Trei ani mai târziu, a transformat compania Granja Asturias, pe care o cumpărase după deschiderea primei sale cofetării, în Chupa Chups. Aceasta era o companie de familie, deoarece Bernat îi avea drept parteneri pe soţia sa şi pe tatăl său.
    Produsul creat de Bernat s-a bucurat de un succes imens şi, în doar cinci ani, bomboanele Chupa Chups erau vândute în peste 30.000 de magazine. În 1967, antreprenorul a construit o nouă fabrică de producţie, în Sant Esteve de Sesrovires (Barcelona), iar doi ani mai târziu, în 1969, i-a plătit pictorului suprarealist Salvador Dalí o avere pentru a crea celebra siglă a produsului Chupa Chups, pe care acesta a desenat-o într-o cafenea, pe o bucată de ziar. Tot atunci, Bernat a decis să înlocuiască lemnul din care erau produse beţele acadelelor cu plastic, mai ieftin şi mai igienic. Suplimentarea producţiei şi sfârşitul dictaturii liderului spaniol Francisco Franco au făcut posibilă intrarea pe piaţa internaţională.
    Începutul anilor ’70 a venit cu o serie de provocări pentru compania spaniolă. În 1974, brevetul industrial a expirat, fapt de care ceilalţi competitori de pe piaţă s-au grăbit să profite, lansând diverse produse asemănătoare la un preţ mai mic. Pentru a face faţă, compania a lansat două branduri noi, axate pe produse de cofetărie. Chupa Chups a ajuns şi în spaţiu, când, în 1995, astronauţii ruşi de la staţia spaţială Mir au consumat într-una dintre călătoriile interstelare acadelele produse de compania spaniolă. 
    În 1996, Bernat a pus bazele unei noi companii, Iberia Seguror, de data aceasta în domeniul asigurărilor. Un an mai târziu, în luna octombrie, antreprenorul a primit din partea preşedintelui guvernului catalan, Jordi Pujol, premiul pentru cel mai bun om de afaceri catalan.
    În 1991, Bernat i-a cedat controlul companiei fiului său, Xavier. Antreprenorul a murit pe 27 decembrie 2003, la vârsta de 80 de ani. La moartea sa, Chupa Chups vindea anual 4 miliarde de acadele în 150 de ţări.
    Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, în 2006 compania a avut venituri de circa 500 de milioane de dolari şi peste 2.000 de angajaţi. În acelaşi an, Chupa Chups a fost achiziţionată de grupul italian Perfetti Van Melle. 

  • În lumea vinului moldovenesc

    Prima interacţiune cu „oraşul din piatră albă”, după cum este supranumit Chişinăul datorită clădirilor deschise la culoare care îl împânzesc, te face să te simţi ca într-o capsulă în care prezentul este amestecat cu trecutul. Adevăratele comori ale Republicii Moldova – şi unul dintre principalele motoare ale economiei – se află însă la o distanţă de mai puţin de 20 km.

    Un drum de circa o oră este astfel suficient ca să poţi uita de agitaţia din cel mai mare oraş al ţării. Bijuterii arhitecturale, galerii subterane, dealuri împânzite cu viţă de vie şi crame care produc de la câteva mii de sticle la câteva milioane – acestea sunt comorile Moldovei, cele care au reuşit să pună ţara pe harta mondială a vinului, o hartă unde trioul Spania, Italia şi Franţa conduce detaşat.

    Republica Moldova se află pe locul 20 în lume şi pe 11 la nivel european în ceea ce priveşte cantitatea produsă de vin, cu un volum estimat pentru anul 2017 la 1,8 milioane de hectolitri, arată datele de la Organizaţia Internaţională a Vinului şi Viei (OIV). Comparativ, România se află pe locul 13 la nivel mondial şi şase în Uniunea Europeană, cu o cantitate de 4,3 miliarde de hectolitri, arată aceeaşi sursă. Însă, dacă ne uităm la suprafaţa cultivată cu viţă de vie, vedem că Republica Moldova este la un nivel similar cu România. Conform datelor OIV, ţara de peste Prut are 140.000 de hectare plantate cu viţă de vie (circa 110.000 conform celor mai recente date de la Biroul de Statistică), în timp ce România are peste 180.000 de hectare.

    Industria vinului este foarte importantă pentru economia Republicii Moldova, reprezentând 7,5% din exporturile totale şi 3,2% din PIB-ul acesteia, conform celor mai recente date. Însă, dacă România este aproape invizibilă pe harta exporturilor, Republica Moldova exportă anual 85% din producţia totală de vin, ceea ce înseamnă peste 85 de milioane de dolari (73 mil. euro), potrivit datelor comunicate anterior de autorităţile de peste Prut. Astfel, vecinii de la est au exporturi de vin de aproape patru ori mai mari decât România. Iar vinurile moldoveneşti ajung în ţări precum China, România, Polonia, Cehia, Rusia sau Canada.

    Practic, vinul reprezintă o adevărată industrie în Republica Moldova, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în aproape fiecare colţ al ţării. Cea mai cunoscută cramă din Republica Moldova este Cricova, ale cărei galerii subterane pot fi asemănate cu ale unui oraş, cu străzi, bulevarde şi semne de circulaţie.

    Cricova se află la circa 20 de kilometri de Chişinău, adică la aproximativ 30 de minute de mers cu maşina. Ajungând în faţa cramei, puţine lucruri îţi indică ce urmează să descoperi în interiorul oraşului subteran.

    Un ghid bine îmbrăcat şi un mini-autobuz sunt primele indicii că o să ai parte de o călătorie într-un loc ce nu poate fi străbătut pe jos şi unde temperatura este mult mai mică decât cea de afară. Şi aşa şi este.

    Străzile şi bulevardele cu o lungime totală de 120 km şi care poartă nume precum Cabernet, Fetească sau Bulevardul Şampaniei sunt parte a unui adevărat labirint cunoscut centimetru cu centimetru doar de cei care străbat zilnic aceste galerii. Temperatura din interior se situează între 12 şi 14 grade, iar cel mai adânc punct al galeriilor este la minus 100 de metri adâncime. În afară de străzile ale căror nume te duc imediat cu gândul la licoarea lui Bachus, la fiecare pas întâlneşti butoaie mai mici sau mai mari în care vinul stă la maturat, iar mai apoi urmează să fie turnat în sticle. Cele mai mari butoaie au chiar opt tone şi sunt atât de mari încât parcă mai au puţin şi ating tavanul galeriilor.

    Crama Cricova a fost construită pe locul unei fostei mine şi are o capacitate de 30 de milioane de litri. Astăzi, în interiorul cramei sunt circa zece milioane de litri de vin liniştit şi spumant. Cele mai valoroase vinuri sunt însă cele de colecţie, adică peste un milion de sticle. În vinoteca cramei Cricova se găsesc vinuri de peste 100 de ani, aşa cum este cazul vinului Evreiesc de Paşti din anul 1902. De asemenea, tot aici se găsesc vinuri din toate colţurile lumii şi de toate vârstele, vinuri Cricova care au câştigat medalii internaţionale sau ediţii limitate, dar şi colecţii ale unor actuali şefi de stat precum Vladimir Putin, Klaus Iohannis, cancelarul Angela Merkel sau fostul secretar de stat american John Kerry.

    Cricova este şi unul dintre principalii exportatori de vin din Republica Moldova, din beciurile cramei ajungând vinuri în toată lumea. 
    O altă cramă care are galerii subterane este Mileştii-Mici, coridoarele de aici având o lungime de circa 200 de kilometri. Republica Moldova este cunoscută în România şi pentru vinurile unor crame precum Purcari sau Gitana, însă ţara vecină are mult mai multe crame, iar pe listă apar şi nume precum Asconi, Et Cetera sau Chateau Vartely.

    Dar cramă în Republica Moldova nu înseamnă doar galerii subterane, ci şi castele cu poveşti care ar putea deveni uşor scenarii de film. Tot în apropiere de Chişinău, de data aceasta la aproape 40-50 de minute de mers cu maşina, se află Castel Mimi din localitatea Bulboaca, una din cramele cu istorie din Republica Moldova, dar care era cât pe ce să fie uitată. Din stradă se observă greu că în spatele unor garduri înalte se află un castel. Însă, odată intrat în curte, te afli în faţa unui castel care are o istorie de peste 100 de ani şi a unor grădini care te duc cu gândul la Franţa. De altfel, Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi cel care a clădit acest castel, a absolvit Şcoala Agricolă Superioară din Montpellier, Franţa, unde timp de doi ani a însuşit arta cultivării viţei de vie şi metodele franceze de producere a vinului.

    Castelul datează din 1901, iar 40 de ani mai târziu a intrat în proprietatea statului sovietic, fiind transformat la scurt timp în combinat de vin. Astăzi, castelul este deţinut de familia Trofim, care în 2010 a început un amplu proces de restaurare. În castel, antreprenorii au construit şi săli de degustare şi un restaurant, iar lângă, un mic resort.

    Beciurile castelului sunt cele care te întorc cu zeci de ani în timp. Tancuri mari în care se păstrau vinurile, beciuri unde temperaturile coboară la sub 15 grade celsius şi sticle de vin vechi pe care s-a pus mucegaiul sunt lucruri care te duc cu gândul la vremurile trecute. Crama Mimi produce anual peste un milion de litri, dar are o capacitate de peste 20 de milioane de litri.

    Lângă castel se află şi unitatea de producţie a vinului, iar în spatele clădirii construite de Mimi actualii proprietari au făcut un labirint „viu” şi o grădină cu legume. Dincolo de vinuri, poveşti despre galerii subterane şi castele vechi de secole, Republica Moldova reprezintă şi un adevărat paradis pentru gurmanzi. Aşa că bucatele făcute de bucătarii moldoveni nu trebuie să lipsească de lângă paharele pline cu licoarea lui Bachus. 

  • Povestea unui business cu rădăcini slave

    În 2017, cifra de afaceri a filialei locale Berezka Stores a fost de 11,5 milioane de lei (circa 2.5 milioane de euro), iar în 2018 reprezentanţii companiei previzionează venituri de 14,5 milioane de lei. Numărul de angajaţi din România ai grupului a ajuns la 30. „În primele şase luni ale anului 2018 am crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu aceeaşi bază de magazine”, spune Arseniy Burlakov, directorul de dezvoltare al Berezka.

    Afacerea Berezska a luat naştere în 2009 în oraşul Varna din Bulgaria, la iniţiativa familiei ruse Bacurevich, care emigrase din oraşul siberian Tomsk cu un an înainte. „Ideea care a stat la baza primului magazin a fost comercializarea produselor ruseşti pentru emigranţii vorbitori de limbă rusă care trăiesc sau vin în vacanţă pe litoralul bulgăresc”, povesteşte Arseniy Burlakov. Potrivit acestuia, datorită legăturii strânse dintre Bulgaria şi Rusia din perioada URSS, mulţi localnici au recunoscut reprede produsele ruseşti de pe rafturile magazinului.

    După cinci ani de activitate şi 25 de magazine deschise în Bulgaria, au decis că a venit momentul să intre şi pe alte pieţe din estul Europei. Astfel, în decembrie 2014 au deschis primul magazin Berezka din Bucureşti, deoarece au considerat Capitala un oraş cu foarte multe perspective, distanţa mică faţă de Bulgaria, unde existau centrele logistice, constituind un alt avantaj. „Succesul primului magazin a determinat strategia ulterioară dezvoltării reţelei. În prezent avem 34 de magazine în Bulgaria şi opt în România”, spune Burlakov, care crede că Bucureştiul are un potenţial de 20-25 de magazine. În Capitală, pe lângă magazinele fizice, lucrează şi cu mai multe companii în regim en-gros.

    Pană la sfârşitul anului 2018, reprezentanţii firmei-mamă Beryozka Trading planifică deschiderea a încă opt magazine în oraşele periferice din Bulgaria, cu o investiţie de circa 150.000 de euro, iar în Bucureşti pregătesc încă două deschideri, cu o investiţie de 200.000 de lei. De asemenea, reprezentantul companiei spune că în prezent se află „în etapa semnării unui contract cu mai multe malluri din Capitală”.

    Investiţiile anuale realizate de filiala locală se ridică la 500.000 de lei, direcţionaţi în special spre deschiderea unor noi unităţi, care presupun achiziţionarea echipamentelor şi a mărfii.

    Obiectivele companiei pentru anul următor vizează deschiderea unui depozit en-gros şi a trei magazine în Budapesta, proiecte în care se vor investi în jur de 400.000 de euro în primul an. Potrivit lui Burlakov, existenţa unui centru logistic în capitala Ungariei ar facilita deschiderea de noi magazine în vestul României, precum şi în Slovacia, Austria sau Republică Cehă. „Partea vestică a României prezintă interes: Timişoara, Cluj, Arad, Deva. Dar din punct de vedere logistic putem deschide aceste puncte de lucru doar cu un depozit în Ungaria. Prin urmare, planurile în legătură cu aceste oraşe nu se vor concretiza mai devreme de 2020.” Pe plan local, reprezentanţii Berezka România plănuiesc să investească anul viitor circa 300.000 de lei în dezvoltare. Reprezentantul Berezka spune că în ceea ce priveşte competiţia, „chiar dacă o concurenţă serioasă nu se simte, nu specificul magazinului este important. Orice magazin specializat, cu un sortiment de produse alimentare de calitate, cu un personal motivat, productiv, poate deveni concurentul nostru”.

    Acesta subliniază că, în comparaţie cu piaţa din Bulgaria, cea românească este „saturată de un număr mare de servicii şi produse de calitate şi are o abordare mai modernă de lucru într-o nişă, iar oamenii sunt mai calificaţi. Dinamica creşterii profesionalismului în afaceri este înaintea celui bulgar. În consecinţă, concurenţa în orice domeniu este mai mare şi mai aspră”. Totuşi, acesta adaugă că, „din păcate, numărul instituţiilor de stat care controlează afacerile este mai mare. Administrarea de către stat a afacerilor private îngreunează în mod serios dezvoltarea acestora, fapt resimţit în activitatea noastră aici. Cred că cei mai mulţi antreprenori vor fi de acord cu mine”. Pe lângă controlul exagerat al statului asupra bussinesului, alte provocări cu care compania se confruntă pe piaţa locală sunt legate de chiriile foarte scumpe şi împărţirea populaţiei în funcţie de venituri, fapt care împiedică extinderea în toate zonele oraşului.

    Dintre clienţii businessului, circa 40% sunt reprezentaţi de români cu venituri peste medie şi 20% de cei cu venituri mari, ambele categorii cu vârstă cuprinsă între 45 şi 55 de ani; 15% sunt români cu venituri sub medie, cu vârsta de sub 55 de ani, 10% români cu venituri medii şi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani şi un procent de 15% este reprezentat de locuitorii de toate vârstele din Bucureşti legaţi etnic de cultura rusească.

    Valoarea bonului mediu în magazinele Berezka este de 40 de lei. Printre produsele de top se numără dulciurile, „cu o cultură de producţie de peste 200 de ani”, vinul produs în Moldova şi Georgia – „ţări cu cea mai dură competivitate din întreaga lume”, peştele afumat, caviarul roşu şi negru şi, bineînţeles, votca, despre care Burlakov spune că „trebuie să fie rusească. Mii de producători de vodcă din Rusia concurează atât de sârguincioşi încât liderii cu care lucrăm nu iau în serios mărcile europene”. Pană în prezent, în fruntea companiei şi în poziţii-cheie au rămas reprezentanţi ai familiei Bacurevich.

    Potrivit ZF, piaţa locală de retail este condusă de retailerii Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Profi, care deţin aproape un sfert din totalul pieţei, estimată la peste 30 de miliarde de euro.

  • Avertisment de la ANAF: “Nu răspundeţi la aceste SMS-uri, ar putea ascunde o fraudă”

    „ANAF transmite SMS-uri doar de la nr. 1300 şi numai la solicitarea contribuabilului, dar în care nu sunt transmise informaţii personale, sume de plată sau alte informaţii confidenţiale”, precizează instituţia.

    „În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF SMS-uri aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă. Atragem atenţia că ANAF nu transmite aceste mesaje, iar contribuabilii, pentru a evita o eventuală pierdere de bani, ar trebui să nu transmită vreun reply sau să acceseze linkuri indicate în mesajele text”, se precizează în comunicat.

    Cu privire la situaţia expusă, ANAF va sesiza organele competente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată moştenitoare unuia dintre cele mai mari imperii media din lume. Avere familie este evaluată la peste 52 de miliarde de dolari

    Este fiica unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume, averea tatălui său, Michael Bloomberg, fiind estimată de Forbes la circa 52 de miliarde de dolari, potrivit Forbes. Cu toate acestea, în trecut, Georgina Bloomberg, acum în vârstă de 34 de ani, nu s-a sfiit să declare în numeroase rânduri cât de mult urăşte să poarte numele Bloomber. Totuşi, între timp, lucrurile s-au schimbat. 

    Georgina Bloomberg s-a născut pe 20 ianuarie 1983 în familia mogulului media Michael Bloomberg şi a soţiei acestuia, Susan. Ea are o soră mai mare, Emma. Soţii Bloomberg au divorţat în 1993, dar Emma a declarat pentru New York Times în 2001 că cei doi păstrează legătura ca prieteni.

    Georgina Bloomberg a urmat cursurile universităţii New York şi ale şcolii de design Parsons. Peste ani, s-a împrietenit la cataramă cu fiica preşedintelui SUA, Ivanka Trump. Pe lângă faptul că este scriitoare, marea sa pasiune este echitaţia. Încă de la vârsta de şase ani  a început să participe la numeroase competiţii. De-a lungul carierei însă, a avut numeroase probleme, după ce şi-a fracturat coloana şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.

    În primii ani de carieră, după ce a început să câştige concurs după concurs, mulţi au atribuit succesul său tatălui acesteia, fapt care a enervat-o şi a frustrat-o. Din acest motiv, cu mulţi ani în urmă, obişnuia să se plângă de numele pe care îl poartă, iar în 2007 a declarat ăn cadrul emisiunii Born Rich (Născut bogat n.red.) că îl urăşte. Între timp însă, s-a maturizat şi a înţeles cât de privilegiată este să provină din asemenea familie.”Îmi respect părinţii şi ceea ce tatăl meu a reuşit să construiască, faptul că a muncit din greu pentru ca noi să avem o viaţă minunată”, spune ea acum. Sunt mândră de numele pe care îl port.

    Moştenitoarea imperiului Bloomberg are un fiu şi, pe lângă timpul pe care îl dedică acestuia, se implică şi în nenumărate activităţi filantropice. În 2006 a înfiinţat Rider’s Closet, un magazin care donează haine de călărie programelor de echitaţie terapeutică. De asemenea, militează pentru drepturile animalelor şi în 2017 a folosit unul dintre avioanele private ale tatălui său pentru a zbura spre Puerto Rico, unde a salvat 25 de câini. Ea îngrijeşte în locuinţa din New York nouă animale adoptate: patru câini, o gâscă, doi ponei şi doi măgăruşi. Pe site-ul său personal, promovează de asemenea numeroase organizaţii de caritate dedicate adopţiei şi respectării drepturilor animalelor.
     

  • Un debut excelent pentru un regizor român de mare perspectivă – VIDEO

    Filmul este o adaptare cinematografică după piesa de teatru cu acelaşi nume, iar rezultatul este unul spectaculos. Vlad Zamfirescu, care semnează şi regia, face unul dintre cele mai bune roluri ale sale; este un actor complet, care dovedeşte că tranziţia de la teatru la film este una cât se poate de naturală. Secretul fericirii este genul de film care te ţine în tensiune folosind doar elementele de bază ale unei producţii cinematografice: scenariu şi actori.

    Decorul este unul simplu, întreaga acţiune desfăşurându-se pe terasa unui apartament de bloc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de acest lucru, pentru că stările prin care trec cei trei protagonişti sunt dintre cele mai diverse.

    Urmărind Secretul fericirii, mi-a venit imediat în minte un alt exemplu de piesă transpusă excelent pe marele ecran: Fences, producţia din 2017 regizată de Denzel Washington, care s-a numărat printre favoriţii sezonului de premii.

    Cunosc destule persoane care sunt reticente în faţa ideii de a urmări un film cu doar trei actori; aş spune însă că, folosind un număr redus de personaje, regizorului, şi mai ales scenariştilor, li se dă ocazia să exploreze intimitatea acestora şi să îi apropie pe telespectatori de cei care dau viaţă filmului. Am numeroase exemple în acest sens, un clasic fiind şi 12 Angry Men (chiar dacă numărul personajelor este mai mare, premisele sunt oarecum aceleaşi).

    Am avut mereu o problemă cu faptul că cele mai multe producţii locale foloseau cadre statice, cu foarte puţină mişcare, transformând filmul într-un soi de exerciţiu de răbdare. Cu toate că multe s-au bucurat de un evident succes, personal nu aş putea spune că am fost un mare fan al acestor producţii; sunt, în aceeaşi măsură, conştient de faptul că numeroase lipsuri au venit ca o consecinţă a subfinanţării. Proiecţiile de la TIFF 2018 mi-au dovedit însă că noua generaţie de cineaşti este dispusă să îşi asume mai multe riscuri şi sunt convins că filmele se vor bucura de o recunoaştere mult mai mare peste hotare.

    Secretul fericirii este o producţie care te pune pe gânduri, iar finalul nu face decât să scoată în evidenţă temele profunde abordate de film, teme cu care cei mai mulţi dintre noi am putea, cândva, să ne identificăm. Prezentarea acestora este pe alocuri superficială, dar sunt convins că nu e vorba de omisiune, ci de intenţie. Zamfirescu şi-a construit extrem de atent naraţiunea, atingând punctul culminant cu doar câteva cadre înainte de final.

    Filmul ar trebui să ajungă în cinematografe în toamna acestui an şi vă recomand din inimă să mergeţi în sălile de cinema pentru a-l urmări. Este un motiv de laudă la adresa filmului românesc.

    Nota: 8,5/10

    Secretul fericirii
    Regia: Vlad Zamfirescu
    Distribuţie: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton
    Durată: o oră şI 30 de minute
    Data lansării: toamnă 2018

  • Adăpostul unei lumi încă necunoscute: Peştera Hoţilor din Banat

    La capătul scărilor, te aşteaptă intrarea principală care te invită într-o experienţă labirintică. Imediat ce pătrunzi în întuneric, gândul îţi fuge la omul din peşteră. După descifrarea semnelor de pe pereţii săi, descoperi o altă despicătură în munte. Dincolo de ea, măreţia verdelui şi a sălbăticiei.

    Te întorci înapoi să mai cauţi. Te afli în locul în care cândva, hoţii din perioada romană îşi ascundeau aici comorile. E clar, mulţi  i-au trecut „pragul” dacă a fost locuită încă din Paleoliticul mijlociu.

    Ce mistere mai ascunde oare acest adăpost în stâncă?

    Ştiai că:

    Grota Haiducilor a fost descoperită în timpul imperiului austro-ungar şi a fost explorată de marele speolog Emil Racoviţă.

    această peşteră are o lungime de 143 metri şi este foarte des vizitată de turişti.
    în timp, a colecţionat foarte multe semnături, astfel încât cea mai veche iscălitură de pe pereţii datează din anul 1820?

    Fauna din această peşteră este unică în Europa şi se mai găseşte doar în America latină.
    în acest loc s-au făcut numeroase cercetări arheologice, mai ales în perioada comunismului?Printre comorile găsite amintim de vasele şi monedele romane care au o mare valoare istorică.

    Unde o găseşti ?
    În apropierea Hotelului Roman din oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, pe  drumul DJ608D;

    Cititi mai multe pe www.zigzagprinromania.com/

  • Secretarul de Stat american Mike Pompeo susţine aderarea Macedoniei la UE şi NATO

    În timpul vizitei efectuate de Nikola Dimitrov în Statele Unite, Mike Pompeo a salutat acordul istoric între Skopje şi Atena privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave, afirmând că implementarea sa este importantă pentru viitorul euro-atlantic al Macedoniei.

    “Secretarul şi-a exprimat susţinerea pentru acordul cu Grecia, a cărui implementare va permite Macedoniei să adere la NATO sub numele de Macedonia de Nord şi care va facilitate începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a afirmat Departamentul de Stat în urma întâlnirii celor doi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro